DE DOR, SINGURĂTATEA
de dor
singurătatea
se aciuă pe lângă om
sătulă de văzduhul virgin;
cu o mască pe chip
adună toate
negurile veşnice,
clătite-n marea de amar
a lacrimilor lumii;
singurătatea
n-a pândit niciodată
oamenii…
doar i-a aşteptat în
deşertul cosmic,
desenându-le
un album de vise stranii;
singurătatea
e mută,
e un negativ al Tăcerii,
în care se blindează
enigmatice prezenţe…
cu o pudicitate arhaică
a Altamirei,
se răsfaţă în naivitatea
îndelung şlefuită
a omului,
pe lângă care ea se aciuă,
sătulă de văzduhul virgin…
—————————–
Flori GOMBOȘ
Octombrie 2019