Cristian Gabriel VULPOIU: La margini de tumult

LA MARGINI DE TUMULT

 

Moartea e la margini de tumult,
Iar lumânările nu mă mai mint a soare
A ta rugă în amurg iubito o ascult
Căci luna s-a ascuns în felinare.

Soarele abia zâmbește din penumbre,
Când timpul curge-n amfore de abis
În necuvinte ard și-n patimi sumbre
Mă reculeg în alchimia unui vis.

Marea e rece și focul ca de gheață,
Îmi mistuie păgâna nemurire
Visele mi le așează în balanță
Pe portativul unei ludice clepsidre.

Iubito, iarna șuieră a moarte,
Și parcă de mine tot mai departe ești
Îți scriu de sub geru-ntunecat o carte
Mi-e dor de tine și aștept calde vești.

Regatul alb a acoperit drumul dintre noi,
Mă gândesc la tine și parcă nu mi-e bine
Când vei trimite dara plicul înapoi
Te rog iubito, trimite-te pe tine.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

Dorel SCHOR: Ora de baie

– Sunt exasperat! îmi spune Eliahu Iliescu. Când ţi-e lumea mai dragă, apare câte un musafir nepoftit, câte un vecin dornic să stea la taclale… Şi când asta? La ora când aş vrea să mă odihnesc, când copiii sunt liniştiţi, când se recomandă să nu se facă vizite…
– Ai putea să le spui.
– Ce să le spun?
– Adevărul. De exemplu că e ora băii. Copilul nu trebuie să sufere. Te scuzi că-i ora de baie şi fiecare înţelege!
– Crezi? zâmbeşte neîncrezător Eliahu.
– Hai să facem o probă. Îţi stau la dispoziţie.
Nici nu termin bine vorba şi apare Şimon Şeinerovici.
– Hai să te fac o tablă, rosteşte el cu entuziasm.
– Regret mult, se bâlbâie Eliahu, dar e tocmai ora când sugarul trebuie să facă baie, nu te supăra.
– Nici o supărare, acceptă Şimon situaţia. Lasă că joc cu el (şi mă arată pe mine). Tu fă-i baie plodului. Numai lasă la suprafaţă o sticluţă cu ceva.
Totdeauna mi-a făcut plăcere să-i smulg o linie, două banditului ăsta, aşa că in timp ce gazda intră în baie de voie, de nevoie, mă pregătesc să-l atac cu albele. Probabil că individul trişează însă, sau are un noroc fenomenal pentru că, în trei sferturi de oră, abia dacă reuşesc să scap de marţ. Pierd invariabil şi când Şimon pleacă, răsuflu uşurat. Îmi amintesc de Eliahu şi îl strig complice:
– Poţi să ieşi din baie, tipul a plecat.
Numai că sună cineva la uşă. Cine e? Madam Gurnişt !
– I-am adus doamnei o reţetă de borş din Bucovina, spune. Unde e?
– A ieşit să-i plimbe pe cei mai mărişori, zice Eliahu. Eu am rămas acasă pentru că trebuie să-i fac baie chiar acum lui ăla micu…
– Ce vorbeşti? se bucură madam Gurnişt. De când n-am mai asistat la baia unuia mic şi drăguţ… Lasă că te ajut eu, punem apă îndată.
Continue reading „Dorel SCHOR: Ora de baie”

Eleonora SCHIPOR: Tineri cunoscători ai matematicii

La institutul de perfecționare a cadrelor didactice din or. Cernăuți a avut loc cea de a V-a etapă a concursului tinerilor matematicieni de la școlile  din regiune.

Din partea raionului Hliboca au participat elevi din patru școli: Carapciu, Cupca, Voloca și Volcineții Vechi.

 De la CIE Cupca au participat elevele clasei a XI-a „A” Romina Morar și Sabina Irimescu, fiind pregătite de profesoara de matematică a școlii noastre Lidia Gh. Olar.

  Din partea juriului  din care au făcut parte Ia. Drini, T. Bogacik și O. Bilianina de la Institutul de perfecționare a cadrelor didactice din orașul Cernăuți, toți participanții au primit medalii și diplome.

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Tineri cunoscători ai matematicii”

Ileana VLĂDUȘEL: Simfonie

Simfonie

 

Cântă inimă

Printre arterele ce au înflorit

În primăvara acestui vis,

Cu patimă!

 

Peste puntea

Ce leagă dorul meu de depărtări,

Treci inimă topind atâtea arse zări

Și cântă!

 

Sfâșie inimă

Cu glasul până când,

Din rana depărtării, alergând

Infirmă,

 

Iubirea

Se va reîntregi înfrunzind

În simfonii prin anotimp și-și va afla

Popasul.

 

Și cântă

așa cum ai cântat arzând

atâtea primăveri sperând

că vine!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

7 octombrie 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Împărțitorul de cuvinte

Cu sufletul să-mi scrii, de vrei să fie

Cuvântul tău cuprins în poezie

Și mai ales de vei să înfioare

O inimă smerit, doritoare

De dragoste, de dor și de  iubire,

De liniște și pace, făr’ oprire.

 

Și de-i vedea că încă lăcrimează

Și inima din dânsul îmi oftează,

Să știi c-al tău cuvânt l-ai nimerit

Și cela suflet încă necăjit

L-ai alinat în clipa de durere

Și din amar făcutu-l-ai de miere.

 

Ai vrea să fii așa? fii tu cel care

Îmi fi-va slugă-n rând la fiecare,

Dând de la el iertare necerută,

Iubire fără margini, ne-ntreruptă,

Și-o fi închinător pe la icoane,

Cu gândul ne-ntrerupt la Tine, Doamne.

 

Atuncea poți să scrii în adevăr

Din simțurile tale-n fir-a-păr,

Atuncea ai la celălalt crezare

Și-al tău cuvânt pătrunde-n fiecare

Și-i fi în toate celea-nvrednicit,

Să dai ce ai din tine, fericit.

 

Nu aștepta de loc vre-o mulțumire,

Ti-i mulțumi c-ai dat în bucurie

Și că al tău cuvânt a fost primit

De-un suflet neștiut ce la dorit,

Să-i stâmpere arsura unui dor,

Să facă o zi bună, tuturor.

*

Și eu încerc a face cu noroc

Vă fie a-voastră ziuă arsă-n foc.

Să dai fără să ceri e-o faptă bună

Ce-ncet, încet, în timp mi se adună

Și-atuncea ești deplinul mulțumit,

Că versul tău a fost, bine primit.

 

 

COVOR  DE  FOȘNITOARE  FRUNZE

 

Covor de foșnitoare frunze,

Îmi arămesc încet cărarea,

De-acum veni-vor tainic muze

Mi-aducă-n suflet, alinarea.

 

S-a dus arsura verii care

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Împărțitorul de cuvinte”

Al. Florin ŢENE – Ziaristul necinstit e ca un coș de gunoi: cu cât e mai gol, cu atât e mai murdar*. Decalogul 13 pentru ziariști

1. Personalitatea unui ziarist nu stă în modul în care este respectat în redacție, ci…în felul cum este citit, apreciat și respectat de cititori săi și de opinia publică.

2. Ideea de bază în stilul jurnalistic este simplitatea, precizia și sinceritatea.

3. Ideea artei ca reprezentare și asocierea acesteie cu frumusețea au rămas valabile până astăzi. Ca răspuns la această tendință, un grup de gânditori din secolul XX a propus o abordare mai formalistă asupra artei, în care liniile, culoarea și alte calități formale au fost considerate de maximă importanță, iar celelalte aspecte, inclusiv cele reprezentaționale, au fost excluse. Astfel, forma a fost preferată conținutului, pavând calea pentru abstracționism, care va caracteriza gândirea artistică a secolului XX.

4. Expresionismul s-a îndepărtat de lumea reprezentării renunțând la orice observație minuțioasă asupra lumii externe, în favoarea exagerării și a distorsiunilor, utilizând culori puternice și nenaturale, pentru a exprima trăirile interioarele ale artistului. Același fenomen instinctual a fost folosit și mai este folosit de generația obzecistă, atât în proză, dar mai ales în poezia absconsă în care nu se exprima nimic.În aceasta descoperim, cuvinte aruncate incoerent care nu se închegau în metafore. Curentul literar proglomodern, teoretizat de Al.Florin Țene, a început să se manifeste după așa zisa revoluție, fiind o întoarcere pe jumătate a poeziei la tradiție și la clasicism cu elementele moderne ale stilului și metaforei.

5. În literatură și în general în artă “Vedem o rețea complicată de asemănări care se suprapun și se încrucișează. Asemănări sub aspect ample sau minore. “Scria în 1953 Ludwig Wittgenstein.

Continue reading „Al. Florin ŢENE – Ziaristul necinstit e ca un coș de gunoi: cu cât e mai gol, cu atât e mai murdar*. Decalogul 13 pentru ziariști”

Dorel SCHOR: Ahuva Labartovsky – creație și interpretare

Opera unui creator sincer este bazată pe personalitatea acestuia şi relaţia cu lumea înconjurătoare. Adesea amprenta individuală se concretizează într-o metaforă care revine ca un lait motiv şi-i însoţeşte lucrările toată viaţa. Este şi cazul pictoriţei Ahuva Labartovsky in tablourile căreia apare de multe ori imaginea unui corb. Ca un simbol cu semnificaţie profundă, ca un memento permanent al unor evenimente care au fost.

   Intr-adevăr, în biografia Ahuvei există acel ceva care nu se poate uita, anume pierderea într-unul din războaiele Israelului a unui frate tânăr şi mult îndrăgit. Au trecut de atunci câteva decenii, anii şi-au pus pecetea pe existenţa familiei, dar deşi au apărut în viaţa Ahuvei copiii şi nepoţii, pe pânza pe care pictează vedem frecvent efigia acestei păsări îndoliate.

   Simbolistica este generoasă în privinţa corbului. La unele popoare pasărea neagră, cunoscută pentru inteligenţa ei deosebită, sugerează longevitate sau chiar viaţă veşnică. La altele, simbolizează nenorocire sau moarte. Acest dublu simbolism vine din antichitate şi nimic nu a zdruncinat statutul fast sau nefast al semnificaţiei. Simbol al disperării, expresia durerii emoţionale, manifestată prin tristeţe într-o lume băntuită de războaie şi doliu… Sau imaginea hotărârilor înţelepte şi a dreptăţii, a corectitudinii şi independenţei spirituale.

  William Shakespeare, Charles Dickens, Edgar Allen Poe, Giuseppe Arcimboldo, La Fontaine, Van Gogh, Joan Aiken, J. Tolkion, Stephen King şi atâţia alţii au dedicat corbului opere care rezista. Dar dincolo de semnificaţii şi simbol rămâne aspectul individual imprimat pe creaţia fiecărui creator. Ahuva are şi numeroase alte lucrări. Subiectul acestora este focalizat în lumea imediată din jur: casă, familie, oameni, peisaj. Dar pictoriţa nu reproduce aidoma contextul, combinând elementele care emit vitalitate, aşa cum le concepe ea, în încercarea nemărturisită de a capta imaginaţia şi inima privitorului. Abilitatea creativă poate determina interpretări variate, tocmai datorită temelor metaforice şi opţiunii aluzive pentru un mesaj explicit. Modificarea vizuală vizează astfel simplificarea.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Gabriela RAUCĂ: Răsărit

Răsărit

 

Trimite-mi, iarăși, Soare, cărare de lumină
Și îmi deschide calea, la început de zi,
Așează-ți mângâierea, peste o mare lină,
În drum de strălucire, ce mă va încălzi!

Îmbrățișează-mi trupul, suav, cu-a ta căldură,
Și mângâie-mi obrazul cu raze aurii,
Atinge-mă pe pleoape, sărută-mă pe gură
Și prinde-mi diademă în plete ruginii!

Înalță-te pe boltă și-aruncă-mi o privire,
Îmbracă-mă în aur, dorind să înțeleg
Că îmi oferi, și mie, sublima strălucire,
Ce o trimiți din ceruri, Pământului întreg!

Învăluie-n lumină, de vis, întinsa mare
Și fă ca să sclipească argintul din nisip,
Din nou îmi dă binețe și îmi zâmbește, Soare,
Lăsând să se-oglindească, în ape, al tău chip!

—————————

Gabriela RAUCĂ

Mallorca, septembrie 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Somnul orașului (II)

SOMNUL ORAŞULUI ( II )

– autumnală reghineană –
(Reghin – ” Orașul viorilor „, ” Orașul de pe deal ” !)

 

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal „,
Spre dimineaţă visul se prelinge…
Toamnă vestală, nudă-n calendar,
Septembrie placid, abscons se stinge.

Decor autumnal, vag-ruginiu,
Bizare constelaţii zboară-n noapte,
Burgul suspină tainic şi pustiu,
Împărăţind dorinţe, taine, şoapte.

Văd vârfuri ce străpung dor abisal,
Sus, la ” Pădure „, se sărută fagii,
Mă bântuie peren un vis vernal,
Cu ochii verzi, cu buze dulci ca fragii.

Se-mperechează frunze pe alei,
Un ultim gest de clorofile-amoruri,
Cu iz de mentă, must, parfum de tei,
Mă prăbuşesc într-ale mele doruri.

Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal „,
Octombrie, candid, în geam îmi bate,
Sub potpuriu de toamnă, ireal,
Te mai aştept în cartea vieţii… Parte…

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018  )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Elena TUDOSA: Iubirea-mi este dor, mi-e lacrimă și gând

Uimită fereastra sufletului am deschis,
Căci mai simțeam zvâcnind un fir de viață,
Se-nfiripa iubirea dintr-un tăciune-aprins,
În care-întrezăream o urmă de speranță.

Crezând că din tăciune scânteia vă zvâcni,
Mă amăgeam tăcută în sufletu-mi stingher,
Și tot efortul meu din nou dar de a iubi,
Se răstignise mut în ochiul tău de cer.

O aripă de înger purtată de un vânt,
La fereastra sufletului meu trist se-oprise,
Lament mi-era iubirea, suna a jalnic cânt ,
Din trupul tău de înger, de unde ea căzuse.

Eu tristă o priveam,în deznădejdea mea,
În dorul meu amarnic, scânteie-s și mă sting,
Iubirea-n trup îmi este povara cea mai grea,
Mângâi sfios aripa,oftez și -ncep să plâng,
De dorul tău iau perna în brațe și o strâng!

 

 

Tăcerea ta iubite

 

Calc pe cărări pustii acum umbrite,
De frunze moarte ce se scutură pe rând ,
Înveșmântată în tăcerea ta iubite,
Care mă arde din călcâie până-n gând.

Precum un corb ce se rotește-n zbor,
În căutarea hranei sale necesare,
Mă chinui să îmi potolesc amarul dor,
Însă tăcerea ta, atât de crunt mă doare.

Ca o fantomă tu sufletul mi-l bântui,
Nu te arăți la față și îmi ești ireal,
În așteptări lungi astăzi tu mă mântui,
Iubirea ta nu-mi este decât coșmar fatal.

Din a toamnei grele melancolie,
De-as dispărea în zbor de corb înalt,
Tăcerea ta povară cruntă-mi este mie,
Apasă greu și mersul mi-atât de-ntortocheat.

Calc peste frunze moarte pe care le strivesc,
Aș vrea ca mersul meu deloc să nu le doară,
Mă cert în gând zicându-mi: de ce te mai iubesc,
Dacă tăcerea ta simt azi cum mă doboară .

Din ochi-mi triști iarăși îngândurată șterg
O lacrimă rebelă, ce pe-obraz se prelinge ,
Cât aș dori iubirea-ți nătângă să-nțeleg,
Când taci și-a ta tăcere mi-e jar aprins ce frige.

——————————-

Elena TUDOSA

Octombrie 2019

Continue reading „Elena TUDOSA: Iubirea-mi este dor, mi-e lacrimă și gând”