Raul ANCHEL: MEDITAȚIE DESPRE TIMP (POEME)

RÂUL VIEȚII

 

Pe râul calm și lin

Trec printre dealuri,

Flori albe și crengi de măslin,

Rotindu-se in valuri.

 

Dar apa duce lin in jos

Fără măcar să-i pese

Și murdării cu greu miros…

Deh… viața nu-i pe alese!

 

Și ântr-un târziu, de neamânat

Se vor vărsa ân mare

Frumos, urât, murdar, curat…

Și totul va dispare!

 

 

SALVADOR DALI

 

Vizitând Figueres

Te simți parcă un invitat

Al maestrului

La o petrecere particulară.

 

Tot orășelul, strigă sărbătoare!

Din toate colțurile

Te urmăresc ochii lui uriași

(Adăpostind neprevăzutul

Viziunii tridimensionale),

 

Mustața-i neagră ce se termină

În doua cercuri mari,

(Lentile fenomenale

Pentru pauzele de masă)

Acoperind gura-i senzuală

Puțin zeflemitoare.

Canapele cu buze roșii cârnoase,

Îmbie atingerea

Și strigă suntem frumoase, da

Dar simple mobile!

 

Ceasuri îndoite

Într-un magazin pe rafturi prăfuite,

Scot parcă limba omenirii

Strigând bine ați venit

Dar grăbiți-va

E-un timp neprețuit

Viața fuge,

Fericirea-i de negăsit!!

 

Elefanți și cămile

Purtându-și trupurile uriașe

Prin nisipuri mișcătoare

Pe subțiri și nesigure picioare

Strigă, oricât de mare

Și celebru ești

Nu uita

Ca pe pământu-nbătrânit

Stai sprijinit

Doar în picoarele-ți fragile!!

 

Acei elefanți,

Păsările deșertului

În timp galopează

Ca niște vedenii

Veniți de niciunde

Grăbiți spre nicăieri!

 

Sunt tot ce deșertul visează

Sunt eternul

Văzut la Figueres

 

Oare astăzi când creația

Trâiește-n bizar

Și realitatea surprinde

Imaginația

Geniul ar m-ai fi voalat-o

Cu al sau ochelar?

Oare ochelarii DIN mustață,

Ce minune

Erau ca maestru ovaționat

Să-și bea vinul

Într-o singură și de neiertat

Dimensiune?

 

 

BIG DEAL

Mi-ai aruncat lasoul cuvintelor,
L-am urmărit cuprinzând un nor
Mic și alb ce mi-a căzut pe coapse!
M-ai strâns!
M-ai tras cu putere spre tine…

Călcat de cuvinte-n picioare
Cuvinte goale fraze cu NU
M-am speriat!
Dar deodata

O căldură senzuală m-a cuprins.
Căldura lasoului, a durerii
A viselor mele porno
Mă simt bine.

Dacă ne oprim aici
Eu rămân vesel
Cu o durere ascunsă în coapse
Și o plăcere nespusă ân corp…
Tu rămâi specialistă-n lasou
Cu coapsele neatinse
Fără durere fără plăcere
Fericită-n puritatea ta!

 

 

ACUM

Frigul intră imediat in oase și ține mult Acum.
Puține cuvinte răzvrătite au rămas să convingă sau să te convingă Acum.
Destul, nu mai caută fața nevăzută a lunii Acum.
Pentru tine ea nu v-a exista vreodată!
Doar povesti lumești ce vor să te depărteze de aici Acum!
Bucură-te de ce vezi, de ce ai Acum.
Spunele celor iubiți că-i iubești spunele mereu, fără rezerve Acum.
Nu economisi vorbe și fapte pentru cei iubiți Acum.
Acum ai timp!
Acum e timpul să spui cât iubești!
Acum e timpul să iubești cât spui!
Uită-te la fața lunii Acum.
Asta e tot ce vei vedea vreodată…
Nimic nu se mai schimbă de Acum!
Pe ceruri luna-i frumoasă!
Nu te lăsa amăgit de nevăzuta ei față!
Acum, da Acum nu mai are importanță!

 

 

COPACUL

 

De ce oare copacul, totdeauna-i legat

De înălțimi, de culmi, de cățărat!

Cu vârful lui, mereu in nor

Confundat cu-n poet, visător

Mângâie soarele și mă umple de viață.

Mă uit la soare drept in ochi,

Aștept să strănut

Și simt ziua bună că se apropie.

Întins sub copac cu puțină înghețată

Ling paharul pe dinafară…

Mă uit in jur să văd că nu trebuie

să împart cu cineva,

Și mănânc puțin câte puțin,

ling degetele și mă bucur…

Vreau să țină mult!

Câteodată scot copacul din mine

Atunci simt crengile cum se destind în degetele mele,

Îmi simt frunzele care mă fac să opresc gravitatea

Și mă împing spre punctul de plutire

Îmi simt rădăcinile adânc băgate în pământ

Pământ din care am ieșit

Și care te-nvață că totu-i sfârșit!

Și că orice crez poate fi tare rostit.

Dar secretul, marele secret al copacului

E că nu cunoaște frica, singurătatea!

El crede în veșnic, în prieteni

El are pădurea.

 

 

DEMULT

 

Demult când simțul îmi era tare

Ca diamantul și cu el șlefuiam cuvintele

Care cuvinte se așterneau lin pe hârtie

Singure stăpânite doar de emoții.

Demult când surâdeam tipului din oglindă

Și nu-i făceam hello cu mâna crezând că-i tata

Demult când eram încântat de mirosul florilor

Îmbătat de minunea culorilor.

Demult eram probabil fericit.

 

Acum când floarea de hârtie nu mai are miros

Iar visele unui om sănătos

Sunt vai… alb-negru.

Acum când prieteni-și trăiesc cu grija existența virtuală,

Îmbătați de nesunetul din muzica atonală.

Eu singur sunt încă fermecat de femeia fatală

Și  lupt să-mi regăsesc doar partea imorala.

 

 

DRAGOSTE PERPETUĂ

 

Soarele și noaptea

Raze calde de soare

Se prind de gâtul nopții.

Noaptea, cu degete lungi

Își înfinge unghii ascuțite,

Pe nesimțite adânc în spatele,

În șoldurile lui.

El în dorința,  ei îi șoptește

Nu o sa te las sa pleci nicăieri!

Totu-i ca ieri…

Picături roșii apar pe fața lui.

Dar el e de neoprit!

Vântul intețit,

face îmbrățișarea lor

Mai puternică, mai convulsivă.

Lumina lui o orbește…

Ea de dânsul desprinsă.

Dispare-n mrejele lui, încă prinsă!!

Soarele își continuă drumul

Singur spre cerul lui.

 

 

NOAPTEA ȘI SOARELE

 

Noaptea-l îmbrățișează pe Soare

O îmbrățișare totală, copleșitoare.

Întâi îl strânge la pieptul ei

Iar apoi îl sărută.

El roșu de plăcere,

Coboară încet spre gâtul ei,

Continuând îmbrățișarea și sărutul.

Apoi spre sâni…

Sâni perfecți acoperiți de un voal negru

Subțire voluptos.

Ea îl impinge ușor în jos

Spre șoldurile, spre picioarele ei!

Acolo el se topește, dispare…

El, Soarele, dispare…

Urmărit în scurt timp de-un cortegiu astral

Și un vânt răcoros șuierând atonal…

Dispare grăbit īn al lui ireal.

Noaptea își continuă drumul ei

Spre cerul lui.

 

Dimineață de Dimineață!

Seară de Seară!!

Doamne câtă dragoste e-n ceruri!

 

 

CĂLĂREȚ FĂRĂ CAP

 

O cât aș vrea

Cu bagaju-mi de frisoane

Să mă plimb și eu pe strada ta.

Să-mi las gândurile deoparte

Și gâtuit de emoții să-ți cat

Urmele pașilor, pierdute-n nisip.

Să-mi las judecata deoparte

Până la judecata de apoi

Și să te caut joi

Când aluneci pe canapele reci

de ghiață unde ți-ai încrustat visele

Și eu, eu să gonesc soarele

Ce-și încălzește razele

Pe ghiața canapelei tale.

Să mă îndrept spre tine,

Ținându-mi capul agățat la curea

Să pot admira  tot…

Să mă înec în puterea strofelor

să fac clăbuci din cuvintele-ți magice,

să mi le frec pe corp

Și da, să nu-mi pese de loc

De capul care râde și se clatină

A neînțelegere, a dezaprobare!

Da e adevarat,

Oare e floarea roșie din păr?

Sau mâna care-ți apasă inima

Ce dădea să sară afară

În bătaia-i neînțeleasă?

 

Și cine ți-a spus:

„Azi nu te cerți cu nimeni!”

E clar, cu nimeni!?

Și vinul care nu-ți prea plăcea

cine te-a împins să-l bei?

Să petreci, să te distrezi…

Și zece ore mai târziu

Cine ți-a spus:

„Nu-i nimic, nu te chinui!”

Și te-a ajutat să adormi fericită…

 

 

ÎNTÂLNIREA

 

Eram pregătit și liniștit pentru întâlnirea asta.

Cum am ajuns mi-am pus egoul

pe masa înaltă din față.

Eram mulțumit de el, de egoul meu!

 

Știam că nu mă va împiedica să  depăn amintiri.

Mie îmi place mult să vorbesc,

Nu mai mult decât să ascult.

Cred că și ție la fel.

 

Tu iți beai cafeaua în liniște

Eu îmi lingeam fericit înghețata de vișine.

Asta în primele câteva minute

Până am ieșit din amintiri neclare!

Continue reading „Raul ANCHEL: MEDITAȚIE DESPRE TIMP (POEME)”

Julia Henriette KAKUCS: An Nou

AN

NOU

Și

 

anul

 

se apropie

 

de un sfârșit

 

inevitabil, știut,

 

sărbătorit de fiecare.

 

Pe bolta gândului apare

 

aroma unei întâlniri, ce-ar fi putut

 

prin vraja mângâierii tale și un sărut pierdut

 

să nască-n iarna – ce se lasă grea – mugurii de nea

 

ai ghioceilor

 

uciși de vremea rea.

 

IIII

 

IIII

 

La anul? Vom vedea …

Diana DUMITRESCU: Scriitorul și jurnalistul Al.Florin Țene a fost medaliat la Gala Laureaților Culturii din Iași

       

             În data de 15 decembrie 2019 la Cercul Militar Iași a avut loc o mare festivitate dedicată culturii și artei ieșene. Manifestarea a fost organizată de gazde, Cenaclul de literatură și pictură “Octav Băncilă”, Uniunea Creatorilor Profesioniști Iași, Liga Scriitorilor Români, filiala Iași-Nord Est România și Asociația literară “Păstorel “Iași.

            În cadrul acestei festivități, juriul format din personalități culturale, condus de Benone Tiron șeful Cercului Militar Iași, analizând activitatea de-o viață ca promotor cultural în slujba culturii române, a scriitorului și jurnalistului, academician Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, cunoscând cele 84 de cărți publicate, de poezie, eseu, critică, istorie literară, teatru  și  romane, a hotărât să-i acorde MEDALIA DE MERIT, semn de înaltă prețuire pentru întreaga activitate în slujba culturii române.

            Astfel, această medalie se alătură celor 11 medalii și a altor Trofee, oferite de organele culturale din județele Hunedoara, Bistrița, Vâlcea, Gorj, Cluj, primite de-alungul anilor, de acest neobosit și talentat scriitor și jurnalist Al.Florin Țene.

——————————

Prof. Diana Dumitrescu

Gentiana GROZA: WINTER TANKA POEMS

TANKA 1

 

Prima ninsoare-

în parc doi cățeluși albi

și mulți porumbei

din ceruri coboară lin

steluțe cristaline

 

First snow-

in the park two white puppies

and many pigeons-

slowly descend from the sky

crystalline stars

 

 

TANKA 2

 

Steluțe la geam

în așteptarea clipei

nașterii lui Iisus-

heruvimi și serafimi

mângâie inimile

 

Stars in the window

waiting for the moment

of Jesus birth-

cherubs and seraphs

comfort the hearts

––––––––––-

Gentiana GROZA

Cluj-Napoca

Decembrie 2019

 

 

 

 

Lia RUSE: Vraja Anului Nou

VRAJA  ANULUI  NOU

 

Plutim în noaptea dulce-a strălucirii

Ca în oglinzi fermecate din povești

Și cântă, parcă,  cetele îngerești,

Prinzând din nestematele iubirii…

Printre gânduri trudesc să se strecoare

Diafane dorințe de mai bine,

Din ceștile visărilor prea pline

În ritmul muzicii legănătoare.

În vraja încinsă-n care râde clipa

Ne-mbată plăcerea din cupa de-argint,

Pe bucuria rămasă-n risipa

Multor sentimente pe care le simt!

În ornice sună la miezul nopții

Cu clinchet de-nceput trecerea în alt an,

Străfulgerări de gânduri și,.. un alt plan,

Dorind împlinirea în cupa sorții…

Clipe frumoase, năluciri de-o noapte,

Visuri în zbor ducând cu dor trecutul,

Tumult de dorințe, credința-n sărutul

Pur, rugându-ne Domnului nostru-n șoapte

……………………………………………

Prin oboseala dulce-n umbra ceții,

Vârtejuri albe ne-aduc și ne lasă

Într-o amintire mult mai frumoasă

Pe neaua sclipind din timpul dimineții…

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

31 decembrie 2019

Diana DUMITRESCU: Familia de scriitori ȚENE recompensată în capitala Moldovei cu DIPLOME DE EXCELENȚĂ

În cadrul Galei Laureaților Culturii Ieșene organizată la Iași de către Cercul Militar, Uniunea Creatorilor profesioniști, Asociația literară PĂSTOREL și Liga Scriitorilor-Filiala Iași-Nord Est, ce a avut loc în 15 decembrie la Cercul Militar Iași, juriul a oferit, în cadrul festiv, cunoscutei familii de scriitori Țene, formată din Titina Nica Țene, dr.Ionuț Țene (șef Birou cultură, învățământ culte din cadrul Primăriei Cluj-Napoca ) și Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință,DIPLOME DE EXCELENȚĂ, semn de prețuire și recunoaștere pentru întreaga activitate în slujba culturii române, inclusiv pentru zecile de cărți publicate de cei trei.Diplomele sunt semnate de Benone Tiron, șeful Cercului Militar Iași, președintele juriului și Dan Teodorescu, președintele Filialei Iași Nord Est a Ligii Scriitorilor Români.

––––––––––

Prof. Diana Dumitrescu

AG Weinberger – THE JEWISH TROUBADOUR

Motto:

                ,,Am venit din foc… da… prin el am trecut… Am o relație ciudată cu focul…Bunicul meu a fost măcinat de foc… a fost devorat… la Auschwitz… mama supraviețuia într-un canal cu ajutorul unei lumânări… iar în mine aceeași flacără îmi hrănește visele și creativitatea din care mi-am clădit edificiul… Dar focul prin care am venit… luminează oare prin preajma lui?“ (AG Weinberger)

Spectacolul prezentat în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat începe cu o amintire ca o umbră abia perceptibilă, pe care nu ți-o dorești, dar de care ai nevoie într-o viață de om. O bucată de istorie necesară, privită în oglinda retrovizoare. E mult mai ușor și comod să privești în altă parte, să nu te încarci cu răul, cu durerea, cu lucrurile pe care nimeni n-ar vrea să le vadă. Dar avem nevoie să le privim și să ținem minte. Să luăm aminte de cât rău suntem capabili și ce se poate întâmpla dacă uităm asta. Tot ce a urmat a fost ridicat de la zero, din moloz, balast și ruine. Cel mai bun mod de a înțelege trecutul este să nu-ți fie teamă de viitor și să îmbrățișezi schimbarea ca parte inevitabilă a vieții. Pentru a te bucura de prezent, e nevoie să ai rădăcinile bine înfipte în trecut, să-l cunoști, să-l respecți și să primești viitorul fără să te copleșească. Să renaști. Să-ți amintești că ești centrul Universului. Că universul sensibilității tale aparține patrimoniului cultural al omenirii. Că muzica ta este cea mai simplă și mai frumoasă linie de dialog între oameni.

 

Dorel SCHOR: Foc la delicatese (schiță)

Madam Gurnist si doamna Brodiciche sedeau la taifas pe banca din fata blocului si, cand m-au vazut venind de la serviciu, m-au oprit cu exclamatia:
– Ia te uita cine vine! Vorbim de lup si lupul… Ia loc o clipa.
M-am asezat intre cele doua respectabile doamne.
– Ce-i nou? am intrebat.
– Pai, nu stii? Asta noapte a ars magazinul de delicatese a lui Joel macelarul. Ca stii, pe langa toate care le avea dinainte, in ultima vreme se largise, gaseai la el o bucatica buna de mezel, pastrama, costita afumata, cascaval si chiar urda proaspata, daca aveai pofta. Si uite ca i-au pus foc, banditii, au spart geamul si au aruncat o carpa cu benzina…
– Ce vorbiti? ma mir eu. Cine sa fi pus focul?
– Teroristii ! spune grav madam Gurnist. Ce mai intrebi?
– S-au infiltrat pana aici! exclam.
– S-au infiltrat pe dracu, ma corecteaza doamnele intr-un glas. Astia-s teroristi de-ai nostri, lua-i-ar naiba…
– O fi mafia! imi dau eu cu parerea. Probabil ca Joel macelarul nu a vrut sa plateasca taxa de protectie si uite ce i-au facut… Sa vedem ce o sa primeasca de la asigurari…
– Ei, uite aici e buba, ca nici macar nu era asigurat. Stiu chiar de la Joel ca i-au cerut sa plateasca asa o polita, ca mai bune inchidea magazinul. Asa ca saracul nici nu era asigurat.
– Atunci poate chiar astia…, presupun eu timid. S-au mai citat cazuri cand, chiar a doua zi, proprietarul a dat fuga si s-a asigurat… Afacerile sunt afaceri. Poti chiar sa te gandesti ca un concurent a pus focul. De exemplu, chiar langa el e magazinul unui tripolitan, un magazin de coloniale. Credeti ca nu l-a deranjat faptul ca Joel ii fura clientii?
– De deranjat, l-o fi deranjat, intervine madam Brodiciche, dar era sa ia foc si magazinul lui, au un perete comun. Doar nu-i tampit sa-si dea singur in cap.
– Atunci, poate ca extremistii.
– Ce fel deextremisti? Ca sunt de tot felul…
– Ma gandesc la ultra-religiosi… Cand au aflat ca Joel vinde carne si branza impreuna, ca sa nu mai spun ca gaseai la el si o bucatica faina de porc, s-au gandit sa-l faca caser.
– Ce idei ai si dumneata, ma contrazice doamna Gurnist. Fanaticii astia pot sa-ti sparga capul daca intri sambata cu masina in cartierul lor, dar n-o sa se atinga de carne de porc nici de la distanta. Ar insemna ca au fript porc, daca ei ar da foc…
Continue reading „Dorel SCHOR: Foc la delicatese (schiță)”

Paul LEIBOVICI: BOTEZUL în apele IORDANULUI

Credincioşii au ieşit din apele râului, iar din tunicile lor albe se scuturau picăturile de apă. Sub razele soarelui păreau bobiţe de argint strălucitoare. Privirea mi se umplea cu nesfârşitele podoabe magnifice. Liniştea, o linişte pe care am putut-o constata doar în acel loc. Locul denumit:Botezul în apa Iordanului.

Oamenii ţineau în mâinile lor sticle de plastic pline cu apa sfântă din Iordan. Apă cu nuanţe cafenii sau de un gri nemai întâlnit altundeva.

Erau, în acea zi în jur de 7000 de credincioşi ai bisericii ortodoxe şi a bisericii etiopiene. Se sărbătorea ,,botezul lui Ioshua pe locul unde Iohanan la botezat cu apa din Iordan şi ,,atunci s-a deschis cerul auzindu-se glasul care spunea ,,eşti fiul meu iubit prin care răspândesc…(Biblia Nouă ,Mati 3,16-17)

Înainte de a coborî spre apă, au mers la duşurile din apropiere pentru a-şi îmbrăca acele tunici albe sau stăteau cuviincioşi în aşteptarea rândului, pe lângă numeroasele autobuze sosite în acea dimineaţă.

Scările de lemn duc spre un platou înconjurat de bârne de siguranţă. Unii dintre pelerini făceau primele cunoştinţe, schimbau părerei sau se fotografiau.

Un loc pitoresc în apropiere este rezervat pick-nikurilor. Unii turişti şi-au sărbătorit ,,ziua onomastică”-nou prilej de bucurii şi afirmare a credinţei strămoşeşti. Poate un unic prilej în viaţă!

Când le venea rândul de a coborâ scările spre apa iordanului, sticlele de plastic rămâneau undeva pe mal. Este interzis a se lua apa direct din Iordan din motive, bine înţelese-igienice. Cei care coborau purtând tunici albe erau români, ruşi şi etiopieni. Majoritatea s-au coborât în adâncimea apei pentru a-şi uda capul.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: BOTEZUL în apele IORDANULUI”

Simon JACK: Bucăți de cer (poeme)

Sunt bucăți de cer care nu ne aparțin
poate doar
tâmplelor fără cranii,
căuzașii ordinului de fier știu bine a construi
fortărețe în aerul înalt
unde își fac cuiburile păsările din prima zi
făcută de dumnezeii nepriceperii
de gol…
bucăți de cer
orânduiesc rostirea cuvintelor
cu apostrof-chenar,
ele sunt limbajul analfabet al lăcustelor
ce trăiesc între curcubeiele pustnicilor
care se hrănesc c-un pumn de apă,
cinstire lutului ce sprijină
sudoarea osului lor,
bucăți de cer sunt de fapt
alte meridiane ce trec prin suburbii
celeste,
acolo se cântă tăcerea artificiilor aprinse
in neoliticul dintr-al doilea eden
unde oamenii erau dinaintea timpului,
ceva asemănător cu o efemeridă
trăită cognitiv într-un zbor intuit,
bucăți de cer
ofrandele mireselor semiramidelor
subacvatice, pudoarea reclădirilor din
botezul pietrelor cu sărutul îngerilor statui,
mirii…
acele tâmple care nu aparțin nici măcar
gândului de a porunci să fi adierea unui
nimb deasupra unei picături
de eternitate,
bucăți de cer, insomnii în moartea clinică
a unor ploi ce va să ude cranii de
imponderabilitate colorată…

 

 

Să fi avut…

 

nu știu să fi avut
lătratul câinilor în sânge când mă lătram
stelelor în (de) lăsare,
legam și leg pripoane-n slugi cu visul greu
in așteptare, apoi
cuminte prin pământ le dumicam tributul
fac iar din brazde tot oftând
umbrarul vetrelor din grâu uscat și plămădiți
din vânturi,

să fi avut măcar odată
o talpă cu potcoavă,
aș fi cuprins întregul câmp la asfințit în zare
cu herghelii de roibi croind din maci
oglinzi la brâu flăcăilor încălecați pe-un
roșiatic foc de vară,

tu-mi strigi să fi avut tăcerea mea Orfeu
ce-ți duplică fantasme,
arareori când taci vorbești încărunțind
de dragul unui eu la glezna ta în mers
acrilice orgasme,
ne vom spăla pe mâini
in ceasuri cu cortină
de-aluviuni ce duc în sus trupeasca uniune,
să fi avut un dram de har din îngerul
pieirii, aș fi trăit murind barbar
pe-o cruce de iubire!

 

 

Nu știu

 

Nu știu lumină la sfârșit
și nici arginți plătiți pe dobitoace,
un fluierat candriu după cocoși
ce strigătul și-l subțiază-n zi
după o noapte,
nu știu, nu pot să-mi pun marama frunții
peste tâmplă
cum nu mă pot visa infern adulmecând
prin rai aripa-mi și părinții,
mă rog în piatră de hotar nerisipind otravă
toți șerpii unui strivit calvar
incătușând sisifi în pantă,
nu știu să mă semnez pe ape, nici amfore
să-mi fac din sete
dar pot să calc odată-n veac în necuvinte
continente…

 

 

Miez de nucă

 

Neîntâmplatul ieri din mâinele străin
dar geamăn cu mine,
e ca un stor tras peste un zid
din spatele ferestrei
din pulpa mărului nemușcat din ultima
poveste voi face un braț brațului tău
să mă apuci când n-oi mai fi
cu neființa ta în amândoi
cu pocăință,

stăm ferecați în jadul pietrelor de gând
pe-aceiași paralelă,
un greenwich molecular bate-n potopul
mâinilor întinse
e amiază lungă-n cerc polar
și ochi furioși stau păsări
intr-o strungă,

numărăm gene boltite peste miei
neîntâmplate iesle argăsesc lumini
nepotolite,
din fuga magilor din pâine nedospită
ne luăm drumeagul unor corifei
ce-au adormit cuminți
in miez de nucă !

 

 

Altă iarnă

 

am revăzut cum lepădasem umărul
nins în albia amazoanelor
cu părul despletit pe arce
de lumină,
in locul lui, umil și îndoit ca fierul pe-o seringă
genunchiul Antarctidei
rănit, în colaps
de solstițiu,
troiene fără margini încătușau ochiul
unui tembel,,acum”
Continue reading „Simon JACK: Bucăți de cer (poeme)”