Mariana LUNGU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

MARE SĂRBĂTOARE

 

Este mare sărbătoare,

Este Marele Crăciun!

A venit pe lume Fiul

Dumnezeului Preabun.

 

O colindă strămoşească

Bucuroşi să înălţăm

Şi cu inima curată,

Lui Isus să ne-nchinăm.

 

Hai, deschideţi poarta mare

Şi primiţi colindul bun,

Sfântă zi de sărbătoare

Este Marele Crăciun!

 

 

MOŞ CRĂCIUN

 

Pe drumul înzăpezit,

Moş Crăciunul iar a sosit,

Cu o sanie uşoară,

Vine iute, parcă zboară.

 

La o casă s-a oprit,

Cu toiagul a lovit,

Uşa s-a deschis îndată,

În prag, un copil se-arată.

 

Tare-i trist şi necăjit:

Căţeluşul său iubit

Are o lăbuţă ruptă,

Zici că s-a luat la trântă!

 

Moşul bun l-a mângâiat,

Pe cuţu l-a vindecat

Şi i-a dat şi-o minge mare,

Să uite de supărare.

 

 

FAPTE BUNE

 

Bine v-am găsit, copii,

Sacu-i plin de jucării.

Ştiu, sunteţi nerăbdători,

Am primit multe scrisori,

 

De la băieţi şi fetiţe,

Pline toate cu dorinţe.

Însă nici o faptă bună,

Nimeni n-a dorit să-mi spună.

Fapte bune am făcut,

Le spunem acum, pe scurt:

 

Suntem harnici şi cuminţi,

Ne spălăm pe mâini, pe dinţi,

Strada când o traversăm,

Semaforu-l respectăm.

 

Dăm la păsări de mâncare,

Ne jucăm pe trotuare,

Ştergem praful, scuturăm,

Părinţii ni-i ascultăm

 

Continue reading „Mariana LUNGU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Rodica KUBIK: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

MASĂ MARE

(fiului meu, Alexandru)

 

Când sărbătorile-s în prag

Şi neaua cade-alene,

Măicuţa şorţu-l ia din cui,

Pe treabă se aşterne.

 

Şi face numai bunătăţi,

Aşa cum doar ea ştie

Să îi aştepte pe cei dragi

În prag din nou să-i vie.

 

E bucuroasă de Crăciun

Că au venit cu toţii!

Şi stau la masă împrejur,

Copiii şi nepoţii.

 

Iar ochii ei în lacrimi râd:

E-atâta hărmălaie,

Dar va rămâne în curând

Tot singură-n odaie.

 

Cu gândul bun şi rugăciuni

Îi va-nsoţi mereu,

Că poate, ele-or alina

Din pieptu-i dorul  greu.

 

 

AŞTEPTARE

(nepoatei mele, Andreea)

 

Mătuşa şi-a ei nepoată

Stau proptite lângă poartă

Şi privesc atent în zare

Poate Moş Crăciun apare.

 

Însă vântul, jucăuş,

Le azvârle de pe sus

Fulgii albi, strălucitori,

Pe obrajii roşiori.

 

Uite-o umbră s-a ivit

Colo-n depărtare.

O fi Moşul cel dorit

Sau… o arătare?

 

Este moşul, însă… Ene,

Dând târcoale pe la gene

Şi trimite la culcare

Toţi copiii: mic sau mare.

 

Dimineaţa, la trezire,

Stau sub brad, în aţipire,

Jucării în poleială,

Doar Andreea să apară!

 

 

CUM E BINE?

 

Cum e bine să fii oare:

Să fii mic, ori să fii mare!?

De eşti mic, ţi se tot spune

Să mănânci şi să dormi bine.

 

Moş Crăciun o să te vadă

Când trece aşa, pe stradă.

Şi-ţi aduce… Cum…? Nu ştii?

Bomboane şi jucării.

 

Când mai creşti, Moşul îţi spune

Să aduci doar note bune

Şi să-i faci pe-ai tăi părinţi

Între toţi mai fericiţi.

 

Chiar de eşti micuţ sau mare,

Moş Crăciun un dar tot are

Şi-l aduce an de an

Pus în sacul dolofan.

 

 

SANIA

 

Uite-o cum coboară.

Uite!… Parcă zboară!

Şi vine ca vântul…

Şi fuge ca gândul…

 

Continue reading „Rodica KUBIK: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Emilia-Paula ZAGAVEI: Șotron printr-un jurnal (fragment)

Ultima noapte din an. Amintirile pun stăpânire pe sufletele noastre, ne facem inventarul viselor împlinite, a speranțelor și a eșecurilor trăite cu sau fără voia noastră, a prieteniilor pierdute sau câștigate, a bucuriilor ce le-am dăruit sau le-am primit, a iubirii cu care am fost înconjurați sau am dăruit-o. Nostalgia ne acaparează inimile și rațiunea ne arată greșelile tezei de la sfârșit de an.

Ne promitem adesea că nu vom mai greși, că vom fi mai buni, mai drăgăstoși, mai iertători, mai perseverenți. Trăim clipa, trăim povestea miraculoasei existențe, luptăm cu morile de vânt, luptăm cu prejudecățile, luptăm cu noi înșine, luptăm cu bolile ce mușcă cu lăcomie din trupurile noastre slăbite de dureri și greutăți.

Uneori învingem, dar prețul biruinței e prea mare. Uneori pierdem și ne prăbușim în abisul vieții. E omenesc….asta înseamnă a trăi. Condiția este să trăim frumos, să mulțumim celor ce ne acceptă cu toate greșelile noastre, celor ce ne iubesc necondiționat.

Iubește, râzi, dansează pe scena vieții, încarcă-te de lumină și de iubire, trăiește cu speranța de mai bine și impune-ți fericirea până când o vei găsi fără efort, când va veni de la sine, ca o parte din existența ta.

Rămâi o poveste nemuritoare în sufletele tuturor. Ești la fel de frumos ca dragostea pe care o dăruiești și ești la fel de înțelept precum tăcerea pe care o lași în urmă atunci când vorbele nu contează.

Ai puterea să te reîntorci oricând la frumusețea copilăriei, la visele inocente și mărețe, la prieteniile pure ce se legau în joaca fără de sfărșit, la elanul și fericirea cu care făceam oameni de zăpadă, la ridicarea orașului fermecat din tarabele pieții. De ce adulți fiind pierdem toate aceste bucurii și alunecăm în prăpastia nefericirii? Unde rătăcim inocența jocului și puterea visului?

Zâmbește, fii fericit și mulțumește vieții că exiști. Viața e grea dar e și frumoasă. Bucură-te de soare, de lună și de stele. Împletește-ți speranțele în coliere multicolore și nu le lăsa la întâmplare să se prăfuiască. Crează-ți vise și idealuri… apoi luptă să le transformi în realități.

Iubește-te și alintă-te, privește-te în oglindă și-ți transformă chipul în cel mai apropiat prieten, fii sigur că nu te va trăda niciodată. Croșetează amintiri și bucură-te de misterul lor. Lasă deoparte răutățile lumii și păstrează-ți puritatea sufletului.

Nu te supăra niciodată pe viață, va veni timpul când o vei ruga să-ți mai lase secunde. Nu dușmăni pe nimeni, nu se merită să-ți otrăvești frumosul suflet. Îndepărtează oamenii egoiști și fățarnici și trăiește pentru tine. Ura nu te ajută cu nimic, ura te îmbolnăvește și te transformă într-un om urât. Nu permite acest lucru. Învață să ierți și lasă inima să iubească pentru a nu îmbătrâni.

Continue reading „Emilia-Paula ZAGAVEI: Șotron printr-un jurnal (fragment)”

Paraschiva FLORESCU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

MOŞ CRĂCIUN, ÎŢI CER IERTARE!

 

Bobi de rouă pe sub gene,

Moş Crăciun tot n-a venit.

-Draga mamii, nu te teme,

Poate, doar s-a rătăcit.

 

Ori te-a auzit aseară

Cum strigai în gura mare;

Ba, nu-ţi place să colinzi,

Ba, n-ai poftă de mâncare.

 

Ai putea să-ţi ceri iertare,

Prin poştaş, c-un bileţel.

Uită el de supărare

Şi ne-o colinda niţel.

 

Sub brăduţ o să aşeze

O păpuşă cu trusou,

Pomul tot o să-l orneze

Cu argint de Anul Nou.

 

 

ÎNTREBARE PENTRU MOŞ CRĂCIUN

 

-Moşule, eu pot să-ţi spun

Degetele când le-adun,

În doi pumni ascunşi la spate

Câte sunt, pe numărate.

 

-Dar matale, poţi să-mi zici

Câţi ţepi are un arici?

Eu pe câţi am întrebat,

Nimeni nu i-a numărat.

 

-Dacă tu, le ştii pe toate,

Poate afli pân’ la noapte

Şi-mi şopteşti ca să-ţi colind.

-Crede-mă, că nu te mint.

 

 

MOGÂLDEAŢA

 

Bulgări mari la uşă-n faţă

Îi adună o mogâldeaţă.

Harnică, fără zăbavă,

Plămădeşte cu ispravă

Vreo trei oameni de zăpadă,

Toată lumea să îi vadă.

Continue reading „Paraschiva FLORESCU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Mariana DUMITRIU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

OBICEIURI STRĂMOŞEŞTI     

 

După sfântul moş Andrei,

Copiii mai mititei

La un loc se sfătuiesc,

Pe-ndelete plănuiesc,

De unde-or să-nceapă satul

Când pornesc cu colindatul,

Cine va  „târâi” sacul

Când vor pune-n el colacul,

Cine va fi căpitanul

Care strânge gologanul.

 

Clopoţeii lustruiesc

Şi buhaiul pregătesc,

Ursul, capra o repară,

Zi de iarnă, până-n seară.

 

Împreună se adună,

Toba bate, tălăngi sună.

Nici buhaiul nu se lasă,

Că l-au uns cu borş de casă.

Fac o hărmălaie, frate,

Târziu, către miez de noapte,

De toţi câinii îi stârnesc

Şi babele necăjesc.

 

Până-n seara de Ajun,

Când vestesc Sfântul Crăciun,

Cu colinde din bătrâni,

Cum se cântă la români.

 

 

NOI SUNTEM COLINDĂTORI

 

Noi suntem colindători.

De cu seară până-n zori,

Pe la case cu copii

Ducem numai bucurii.

 

Hai, sculaţi copii, sculaţi,

La ferestre v-adunaţi,

Să vedeţi cum vine-n prag

Moş Crăciun cel bun şi drag.

 

Continue reading „Mariana DUMITRIU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Aura CARP: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

CLOPOŢELUL

 

Îmbrăcat cu haine groase,

Fular, căciulă şi mănuşi

Şi-un clopoţel nerăbdător pe masă,

Mă pregătesc de colindat acuşi,

 

Cu Daniel, cu Alex şi Andrada.

De nuci ni s-a umplut ograda.

Mă iau cu ei la colindat –

Mărturisesc, e prima dat’.

 

Am înălţat colinde minunate

Şi clopoţelu-n mână mi se zbate.

Deşi el trebuie să cânte la sfârşit,

Un clinchet deja a ţâşnit.

 

-Ai grijă, puştiule, de clopoţel,

De nu vrei să rămâi fără de el.

-Am. Şi-l ţin bine. Uite-aşa!

Dar el se mişcă-ntruna-n palma mea.

 

 

URARE

 

Am pornit a colinda,

Pe le case a ura

Şi urăm neobosit:

Gazdă, bine te-am găsit,

Sănătosă şi făloasă

Şi cu bunătăţi pe masă.

Deie-i Domnul însutit

Gazdei care ne-a primit,

Ogoarele-mbelşugate,

Casa, plină de bucate

Şi în pod şi în cămară,

Până la poartă afară.

Continue reading „Aura CARP: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Mihaela BOGDAN: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

ÎN SEARA DE AJUN

 

Haideţi, oameni buni, poftiţi,

Lângă noi ast’ sar’ să fiţi,

Pe Hristos de Îl iubiţi,

Cu noi să Îl prăznuiţi.

Că-i seara Ajunului ,

Sfântului Crăciunului,

Când tot omul credincios

Îl aşteaptă pe Hristos.

Să-L slăvim, să Îl cinstim,

Din suflet să glăsuim

Lui Iisus slavă cerească,

Bucuria pământească.

Mulţumim lui Dumnezeu

Că ne-a dat pe Fiul Său,

Să se nască pe pământ,

Cu noi, cu omul de rând.

Lui Maria cea curată,

Maică sfântă şi-nţeleaptă,

Care pentru noi se roagă

Să fim toţi păziţi, feriţi

Şi la Dumnezeu primiţi.

În lume aşa să umblăm

De Domnul să ascultăm .

Şi în această zi mare,

Ceas de sfântă sărbătoare,

Tot omul să fie bun,

Darnic, vesel de Crăciun.

 

 

AM VENIT SĂ COLINDĂM

 

Am venit să colindăm,

De bine să vă urăm,

Sănătate, mult noroc

Şi tot anul plin de rod.

Colindăm de sărbători,

Noaptea pe la cântători.

Şi această zi să vă fie

La mulţi ani cu bucurie!

Că e seara de Ajun,

Colindăm pentru Crăciun,

La mulţi ani, s-aveţi folos

De naşterea lui Hristos!

 

 

MOŞ CRĂCIUN

 

Noaptea-ncet, încet se lasă,

Se aprind lumini în casă,

Bradul este-mpodobit

Şi Crăciunul a sosit!

 

Continue reading „Mihaela BOGDAN: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Doina ANDRONIC: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

BUNICUŢA IARNĂ

 

Bunicuţa Iarnă cerne

Şi adună în troiene

Munţi de zahăr şi făină,

Ai zice că-i gospodină

 

Şi c-o să frământe-ndată

O plăcintă minunată

Pentru sfinte sărbători,

Când sosesc colindători.

 

Însă ea, acuşi-acuşi,

Frământă… un derdeluş

Şi-i aşteaptă pe copii

Să se-avânte în sănii.

 

Seara îi adună-n casă

Şi din umbra nopţii deasă

Ţese pe-al visului drum

Povestea lui Moş Craciun.

 

 

MOŞ CRĂCIUN

 

Luminiţe-n brad se-aprind,

Seara de Ajun vestind.

În casa de creştin bun,

Poposeşte Moş Crăciun.

 

Tot cu sacul încărcat,

De ani mulţi împovărat,

Dar nespus de bucuros,

Că mă vede curajos.

 

Mă ia-n braţe şi-mi zâmbeşte

Şi ca tata mă priveşte.

Ce urmează, aţi ghicit!

Cadoul ce l-am dorit.

 

 

BUCURIILE  IERNII

 

Primii fulgi când au căzut,

De îndată am ştiut

Că vine iarna, copii,

Cu atâtea bucurii:

 

Continue reading „Doina ANDRONIC: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)”

Gabi BĂRBULESCU: DEPARTE DE CER (POEME)

VESICA PISCIS

 

Cu lumina ce răsare-n şapte sfere corolare,

şapte cerbi coboară-n mare, printre măşti şi târâtoare,

şapte paşi fac fiecare.

Şi pe lumea ruptă-n două, ei pun mugurii de rouă,

să creeze-o punte nouă, desenând şapte mandale,

şapte note muzicale, două frunze, cinci pumnale,

peste fruntea celor care îşi duc crucea în spinare.

 

Cu lumina celor şapte, întru Vesica Piscis,

urcă cerbii dinspre mare, prăvălind proscrisul vis.

 

 

MAGICIANUL

 

Jocul Mare a-nceput în cristelnița de lut,

nouă pietre s-au rotit, în trei colțuri s-au zidit,

nouă coruri au cântat, nouă Grații au zburat,

nouă spice-au semănat în trigonul fermecat.

 

Nouă capete de lup nouă munți au străbătut,

nouă praguri au trecut, nouă vetre au țesut

între coaste de mamut, punând ochi la absolut.

 

Şi din ochi s-a ridicat, strălucind un teseract,

răspândind lumina lui prinsă-n capul unghiului.

 

 

AVATARUL

 

M-am trezit în nevăzute oglinzi cu irizații bizare.

Herghelii galopează cu Foamea-n  țesuturi,

Din urlet de luturi cenuşa răsare

În coama-nnodată cu aripi de fluturi.

Cavalerii sihaştri adună-n sutane

Roua-nfrunzită pe jugul de lacrimi,

Să-nvie pierdutul din râul de patimi.

 

Prin riduri de timp oglinzi nevăzute

Devin avatarul nopții virgine –

Secunde prelinse din tainicul Sine.

 

 

GRAI DE VERDE

 

Nu vă aşterneți pojghiță de gheață,

Pe roşul aprins menit să trezească

Poveştea nescrisă de albul din viață,

În grai de verde, dorind să-nflorească.

 

Lăsați-vă timpul să scrie răvaş,

La focul luminii ascuns de trecut,

Cu slove criptate din templul mayaş,

Sub steaua lui roşu veți fi renăscut.

 

În graiul de verde flacări se-nalță

Şi-n roşu aprins rescriem poveşti,

În piept înfloreste boboc de speranță,

Etern, primăvară în mine trăieşti.

 

 

ÎNTRE ALFA ŞI OMEGA

 

Sufletu-i o carte cu file de mister,

Labirint de arte, din cioburi de eter.

Dornic, levitează prin mii de galaxii,

Să primească darul ambroziei timpurii.

Corabia lui Isis o lasă ca tribut,

Şi primeşte-o viață – fantomă pe pământ.

Din catarge rupte, aduse de furtuni,

El îşi face scară, să iasă din genuni.

Se pierde într-un vis, în somnul neputinței,

Renaşte din abis, cu harul biruinței.

Ofrande el închină, în zbor de şoim hoinar,

Să nu fie-o umbră în focul din Tartar.

Pe altar, prinos – un totem cu stea –

Oferă veşniciei, din soarele lui Ra.

Şi sufletul devine un Alfa între sfinți,

Precum şi un Omega al celor adormiți.

 

 

ÎN AMURG DE ANOTIMP

 

În umbra unei lacrimi te-am descoperit aseară,

Ți-ai făcut culcuș în patimi, înviind dorul de vară,

În tăcere m-ai iubit, sărutându-mi pleoapa udă,

C-un surâs ce-a răsărit într-o primăvară nudă.

 

Cu șoapta frunzelor târzii m-ai mângâiat pe tâmple

Și-n ecou de rapsodii doina inimii să-mi cânte,

În durerea din suspin mi te-ai împletit ascuns,

Cu montură de destin focul lacrimii ai prins.

În căușul mâinii tale, roua florilor o strângi;

În culori autumnale, setea dragostei mi-o stingi,

Iar în fiecare toamnă îți vei aminti în timp,

C-ai iubit cu foc o doamnă, în amurg de anotimp.

 

 

TĂCEREA CLIPELOR DE NEUITARE

 

S-a întristat pământul sub talpa plină de sudoare,

S-a-nnegurat azurul, de ceața ploii-n revărsare,

S-a așternut covorul de fire arse în brumare,

S-a lăsat în jur tăcerea clipelor de neuitare.

 

Adesea te odihnești la umbra gândului în floare,

Frămânți un boț de lut în mâinile fără vigoare,

Îți cari nevolnicia spre creste pline de rumoare,

S-a întristat pământul sub talpa plină de sudoare.

 

În urma unui rug aprins, vreascuri fumegă-n visare,

Rotocoale de nestins se ridică din uitare,

Umpli lacul dintre coaste cu albastrul de cicoare,

S-a-nnegurat azurul, de ceața ploii-n revărsare.

 

Îți dorești să-ntorci clepsidra, să-i ceri timpului favoare,

Să te lase să-ți rescrii pagini goale din anuare,

Dar perfid el te-amăgește și te prinde în vâltoare,

S-a așternut covorul de fire arse în brumare.

 

Ce-a rămas nescris rămâne o perpetuă chemare,

Retrăiești frânturi din vise printre lacrimi dulci-amare,

Răscolești cu ochii minții prin cenușa din cuptoare,

S-a lăsat în jur tăcerea clipelor de neuitare.

 

S-a lăsat în jur tăcerea clipelor de neuitare,

S-a așternut covorul de fire arse în brumare,

S-a-nnegurat azurul, de ceața ploii-n revărsare,

S-a întristat pământul sub talpa plină de sudoare.

 

 

NOAPTEA DIN MINE

 

Am zburat cu aripi de ceară

În locuri străine, neștiute,

Unde dorul de tine mi-e vară

Și flăcări de iluzii pierdute.

Falena iubirii se zbate

Să-nchidă durerea-n falun,

Doar marea să-i fie abate

În turnul clădit de taifun.

Și valul să-i fie zbicerul

Ce-i duce simțirea-n apus,

Iubirea să-ncânte eterul,

Iar dorul să fie răpus.

Crăiasa albastră urzește,

Scântei de speranță unește,

Iubirea falenei sporește

Și noaptea din mine zidește.

 

 

MANTIA TA DE ZEU

 

Când pui mantia Ta de zeu

Pe păcatul de ateu,

Se-mbracă pământul nud

Într-un strai de verde crud.

Îngerii împletesc o zare

Cu miresme-amețitoare,

În licoarea de măslin

Ei pun florile de crin,

Inocența unui miel,

În surâs de ghiocel

Și-altoiesc copacii goi

În altarele din noi.

Colb de sub piciorul frânt

Și durerea din cuvânt

Le adună-ntr-un potir

Și le-aștern pe un papir.

De oferi o zeciuială,

Prinos din agoniseală,

Sufletu-ți zboară la zeu,

Din păcatul de ateu.

 

 

PENITENȚĂ

 

Te iubesc în necuvinte,

Într-o viață imperfectă,

Când iubirea zace-n minte

Cu o teamă predilectă,

Ce reflectă neputința

De a spune prin cuvinte,

Că tăcerea e sentința

Unui suflet prins în ținte,

Ce-şi ascunde inocența

De săgețiile-otrăvite,

Ispăşindu-şi penitența

De-a iubi în necuvinte.

 

 

ÎNTR-O NOAPTE POLARĂ

 

Trăiam intr-o noapte polară.

Îmi priveam apusul printre ruine

de năzuințe amorțite și iubiri furate

de regatul fără anotimpuri.

Singurătatea-mi era prinsă

de zarea pierdută în lacrima trecutului.

Chipul tău mi-a apărut

ca o auroră boreală pe zenitul suferinței,

luminând temnița în care eram încătușată.

Oglinda prăfuită din mine a prins viață,

absorbind culorile curcubeului.

Continue reading „Gabi BĂRBULESCU: DEPARTE DE CER (POEME)”

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: DEVREME DESPRE VREME

Când ne referim la timp, noi, cei de sorginte latină, nu ne gândim doar la ceas, ci și la climă. Anglosaxonii, în schimb, specifici cum le place lor să fie, apelează la doi termeni diferiți: germanul Zeit vine dublat de meteorologicul Wetter iar englezescul time, diferit de ploioasa weather britanică, nu lasă loc vreunei interpretări alternative.

Nu m-ar preocupa atât de mult diferența aceasta de terminologie dacă s-ar rezuma doar la vocabular, dar, aflându-ne în plină etapă de dezbatere pe teme climatice, constat că, oricât am fi de pedanți cu delimitările verbale, odată cu schimbarea orei și anului luăm cu noi și confuzia legată de vreme, ca fenomen meteorologic. Cu toții suntem un pic nelămuriți, nu mai știm cui să dăm crezare, celor care susțin că ne deplasăm spre o catastrofă climatică sau celor care o neagă cu înverșunare.

De vreme (devreme?) ce pe vremuri nu aveam suficiente informații pentru a ne crea o părere proprie, acum avem prea multe și nu mai știm care sunt cele periculoase! Bine măcar că toți suntem de acord când vine vorba de măsurat timpul în ore și secunde. Ne bate ora la fel, tuturor. Până una alta ceasul omenirii bate la unison, neperturbat de starea… vremurilor.

Și totuși, când mă uit la spanioli, francezi sau italieni, comparându-i cu germanii, olandezii sau englezii, constat că percepția timpului, ca unitate de măsură a trecerii noastre prin lume, se face în mod diferit. Altfel se scurge timpul în Spania decât în Germania! Nu uit replica chelnerului spaniol, care, întors din drum după ce i-a luat comanda unui turist german, i-a zis: „Vă servesc imediat, dar imediat spaniol, claro?”

Când meșterul spaniol vrea să te amâne, îți zice că revine mañana. Și nu rare sunt ocaziile când germanul chiar îl crede, așteptându-l a doua zi. Dar, de fapt, mâinele spaniol e perceput ca un fel de … nu astăzi.

Cât despre starea vremii, spaniolii nu zic „prognoză meteo”, ei spun „prognóstico meteorológico”, de parcă am fi la loz în plic. Or ști ei de ce. Mă rog, astea sunt finețuri pe care le află toată lumea abia după, hmm …un timp. Eu zic că timpul spaniolilor, ca mai toate substanțele, se dilată la căldură. Adică: merge treaba, dar mai pe-ndelete. La români e la fel.

Să țină oare asta de particularitățile climatice ale țărilor noastre? E drept că „latinii” locuiesc cu precădere prin țări răsfățate de soare, dar nu e o regulă universal valabilă (mă gândesc la America Latină și la ghețarii aceia incredibili, din sud). Britanici punctuali, nemți exacți, elvețieni cu tradiții la confecționat ceasuri, olandezi comercianți, cu toții se împacă bine sub soarele Spaniei, gustând lentoarea secundei. Fiindcă pot.

Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: DEVREME DESPRE VREME”