„Toţi îşi trăgeau seva intelectuală şi

   preocupările filosofice, ca şi ancorarea

   în idealul creştin şi românesc de la Nae

   Ionescu.”

(Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

   Viitorul mare filosof creştin al lumii ortodoxe Nicolae Constantin Ionescu s-a născut în Brăila-Cetatea Filosofiei, în 6 Iunie 1890, înrudit cu familia boierilor Băleni. După absolvirea şcolii generale, a încheiat cu brio colegiul naţional „Nicolae Bălcescu”-Brăila, ca și Perpessicius, Carandino, Polihroniade. În cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti i-a audiat pe iluştri dascăli, Vasile Pârvan, Constantin Rădulescu-Motru, Dumitru Drăghicescu, Nicolae Iorga, P. P. Negulescu. A colaborat cu succes la revista lui C. Rădulescu-Motru, Noua Revistă Română. A susţinut cu excelenţă Licenţa în Filosofie, apoi prin bursa Fundaţiei Universitare Carol I, pleacă alături de soţia sa Elena-Margareta Fotino, la studii postuniversitare în Germania între 1913-1919, perioadă în care i s-au născut cei doi băieţi, Radu, care va deveni erou-martir pe frontul din Octombrie 1941, şi Răzvan. După intrarea României în război contra Puterilor Centrale, Nae Ionescu este internat în lagărul de la Rogling, ocupat de prizonierii de război intelectuali, alături de Monsenirul Vladimir Ghica şi profesori de la Universitatea Catolică Louvain, între care Jacques Riviere. Doctorandul Nae Ionescu participă activ la controversele religioase, despre care prinţul Ghica reliefa strălucirea argumentativă a tânărului. Copiii şi soţia filosofului sunt ajutaţi de un evreu neamţ care se va stabili ulterior în România sub numele de Vişan, ajutat apoi la rândul său de profesorul Nae Ionescu.

 Raul Vişan, fiul binefăcătorului va deveni unul dintre studenţii ilustrului filosof.

   În 3 Aprilie 1919, în cadrul Universităţii din Munchen, Nae Ionescu şi-a susţinut doctoratul cu magna cum laudae, sub îndrumarea profesorului Clemens Baumker, cu teza Die Logistik als Versuch einer neuer Begrundung der Mathematik.

   Se povesteşte că la petrecerea organizată de conducerea Universităţii germane în cinstea proaspătului Doctor în Filosofie, amfitrioana, soţia rectorului l-a întrebat pe Nae Ionescu:

   -Spuneţi-mi dle doctor, prin ce se deosebeşte ţara dumneavoatră de Germania sau de alte ţări. Nae Ionescu care era un Don Juan al vremii respective, ca frumuseţe şi cuceriri galante, plin de erudiţie şi un spirit aprins i-a răspuns înflăcărat:

   –Prea distinsă doamnă şi onorabilă gazdă, în fiecare ţară există prin tradiţie, câte un înţelept al satului, al cetăţii, al localităţii respective. La noi în România este invers. În fiecare sat, cetate, localitate există doar câte un prost.

    De aici expresia : Prostul satului !

   Asistenţa l-a felicitat cu urale şi cu un ropot fierbinte de aplauze prelungi.

   Ce departe suntem de acele vremuri minunate…

   În acelaşi an s-a întors în ţară, unde va preda la început germana, filosofia şi matematica în Liceul Militar-Mănăstirea Dealu, apoi va urma ca asistent al catredei lui Constantin Rădulescu-Motru, între 1920-1923, debutând în premieră cu lecţia, Funcţia epistemologică a iubirii. Va ţine cursurile de Logică, Filosofia religiei şi Problema filosofică a Dumnezeirii având drept axă epistemologică-Dragostea divină.

   Savantul Constantin Rădulescu-Motru va înfiinţa noile reviste Ideea Europeană, Revista de filosofie, unde profesorul Nae Ionescu va fi printre preferaţii fondatorului.

   În 1928, ajunge proprietarul cotidianului CUVÂNTUL, care va deveni celebru şi va înfiinţa revista LOGOS. Revue internationale de synthese chretienne orthodoxe.

   Între 1929-1930 susţine o furibundă campanie de întoarcere a fugarului prinţ Carol.

   După ce Carol a devenit rege, profesorul ajunge „consilier politic” al monarhului, refuzând postul de şef al Siguranţei. Prin Cuvântul, filosoful „lămurea” opinia publică despre „ce va face” regele, neştiind că suveranul doar va desface…

      Din anul 1933, Nae Ionescu şi Cuvântul, se despart de rege şi sprijină mişcarea naţionalistă ortodoxă creştină. În afara catedrei, pentru a se menţine permanent în luptă cu convingerile, cu îndatoririle civice, cu luminarea maselor, cu raţiunea intelectualilor, cu societatea în general, profesorul a avut o efervescentă activitate publicistică, făcând din CUVÂNTUL, cea mai teribilă tribună de luptă în slujba ideilor, principiilor, onoarei, demnităţii, mândriei profesiei, chiar a intereselor proprii.

   În arborele genealogic al Jurnalisticii de elită românească, profesorul ocupă un loc de frunte după Mihail Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga. Ceea ce este dramatic la români, dramă care se extinde apoi ca o filoxeră a raţiunii peste societate, mult timp, dacă nu permanent este că în jurnalism mai ales, nu se păstrează o limită a demnităţii peste care să nu se poată trece şi la fel de important este verticalitatea de a nu-ţi călca în picioare flamura de luptă ridicată întru slujirea adevărului, dreptăţii, unităţii, religiozităţii naţiunii din care te-ai născut şi pentru care ai o datorie nobilă de a o purta în suflet, de a o lumina, de a te jertfi pentru ea.

   Duelul politic exprimat prin publicistică nu trebuie să se răsfrângă negativ niciodată asupra CULTURII şi SPIRITUALITĂŢII NAŢIUNII. El trebuie doar să aţâţe minţile, să înfierbinte inimile, să ardă în suflet cultura, să înfrunte, să confrunte ideile, lipsurile, cerinţele, îndreptările, să corecteze permanent  politicul, educându-l, îndrumându-l, călăuzindu-l, pentru ca naţiunea să-şi păstreze nobleţea spirituală şi monarhică.

   Culoarea politică în publicistică trebuie să arate doar rangul sabiei spiritului, dar mânuirea ei cu măiestrie cavalerească trebuie pusă numai în slujirea CUVÂNTULUI, pentru a deveni stâlp şi temelie la înfăptuirea demnă a NAŢIUNII, a BISERICII.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: NAE IONESCU-Pana şi Spada publicisticii româneşti (partea I-a)” →