Mircea Dorin ISTRATE: Sfinții noștri

 

Când ești slab, fără putere, când nu ai în jur modele

După care a ta viață tu ai vei vrea să o îndrepți,

Cată sfinții noștri ceia vredniciți în toate cele,

Cercetază a lor viață de vei vrea să o înveți.

 

Și te du pe-a lor cărare și ca ei te-nvrednicește

În smerit și-n bunătate, în iertare și-n iubire

Și-i vedea cum din nimica faima ta îți tot sporește

Și vei fi bogatul lumii-ndestulat și-n fericire.

 

Bogăția nu stă-n aur, în bănet și în palate,

Ci-n smerit și-nțelepciunea de-a ierta și a iubi,

Înălțați-vă în fală prin a voastre bune fapte

Și-n necazurile vieții, ne-ndoios vă veți căli.

 

Harul, daru, ‘nțelepciunea, pe puțini îi răsplătește

După ce o-ntreagă viață au trăit în vrednicit,

După ce chezaș ei pus-au gândul, fapta ce-ntărește

Vrerea lor din a lor suflet, gândul lor de neclintit.

 

Așadar, urmați-mi sfinții și a lor învățătură

Dacă vreți ca viața voastră s-o trăiți în preacurat,

Să goliți al vostru suflet de invidie și ură

Și în loc să-mi puneți încă, doar iubire-n picurat

 

Și iertare cât cuprinde pentru tot și pentru toate,

Ajutor și-o vorbă bună pentru orice nevoiaș,

Fapte bune-n ori ce clipă faceți dară cât se poate,

Iar credința-n al vost suflet aibă veșnicit sălaș.

 

Toate astea vă învață creștineasca-nvățătură,

Popii cei bătrâni și vrednici, slujitorii la altare,

Și monahii roși de vreme, buchisând sfânta scriptură,

Pusniciții ce o viață și-o petrec în închinare.

 

Ei sunt candele aprinse, veghetori de conștiință,

Veșnici rugători la Domnul, neamul să mi-l ocrotească,

Dădătorii de speranțe pentru cei în  pocăință

Că ne-o ține Preamăritul tot sub pronia cerească.

*

Preacucernice ne iartă, întinarea în păcate,

Suntem slabi fără credință, turmă risipită-n zare,

Dă-ne tu învățătură, ca să facem bune fapte,

Doar călcând de bunăvoie pe-nsfințita-ți Lui cărare.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș,

Februarie, 2020

Vasile MIRCESCU: Amintiri ascunse

Ești singură, privești  în  gol,

nu clipești,  nimic nu faci.

Sufletu-ți  vorbește-ncet…

Îl asculți.  Și taci…și taci…

Dar, inima-ți  puternic bate,

parcă din piept ar vrea să iasă,

Dar o liniștești  cu-n gând  curat,

să  vadă  că  de  ea  îți  pasă !

 

Ești dusă toată-n  amintiri,

ce mintea ți le scoate,

Din ascunzișul lor secret,

de mult ținute  deoparte,

Din sertarul cu-amintiri,

ținute  într-un loc  discret,

Ca  pe un bibelou din sticlă,

ce-ți  părea cam desuet…

 

Acum  gândul te frământă,

iar  privirea-n  gol  te  face,

Să simți ceva în al tău suflet,

să simți ceva  ce  nu-ți  dă pace…

Și  vezi  ceva  ce încă  poți,

să  fii  atunci  când trebuie,

Să uiți  ce-ai  fost, să fii  ce  ești…

Să  fii  Femeie !

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești

Eugenia BUCUR: Visătorul

Visătorul

 

Căzuse lumina pe liniştea din mine

Şi pasul spre unde încet mă chema,

Se întâlnea soapta lui cu cele divine

Şi-o lume în fruct copt mă îmbrățişa.

 

Privirea era de-o lumină închinată,

Ce-n picuri în suflet mi se revărsa,

Erai tu sau era o altă suavă simțire

Şi cerul tot în stea mi se cuprindea.

 

Acum privesc amintiri  de ceară,

Sub focul nostalgic apar şi dispar

Şi dorul mă gustă în esența amară,

Mai vino-mi, în visul din sfântul altar.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

12 februarie 2020

Violeta Cuțurescu-Urdă: Cuvinte încrucişate

         Hai noroc! Să vă povestesc ce-am priceput… Ăă….. ce-am pățit. Că doar tot priceputul a pățit-o, nu? Poate pricepeţi ceva din asta… Să n-o păţiţi şi voi. Eu am rămas motto… ăăă… mot à mot!

            Într-o bună zi (a îndrăgostiţilor, parcă) – mă rog, vorba vine, că numai vorbă n-a fost – apare năbădăioasa de nevastă-mea și-mi aruncă-n față romul cu bunătate de ceai în el, ocărându-mă că stau ca o balegă şi nici măcar nu mimez romantismul. Da’ ce trebuia să ţipe aşa, de parcă eram după deal, … ăă… de parcă nu vedea calul… ăă… dealul… ăă…vârful calului… S-o priponeşti de lustră, nu alta!  Păi da, a trecut vremea când mirosea coama a balegă…aa  măr… ăă… mărul a păr… a… prună…?… Hm, da’ i-am trântit-o și eu: „de unde, dragă, atâta rom… mimo… mimantism?” Că nici nu mă mai țineam călare,… ăăă… nu mai ţineam minte de la ultima… mimare. Și mi-a amintit ea cea mai rom…ăă.. antică, ăă… pantomimă, că cică o imagine face cât o mie de cuvinte: mi-a trântit o herghelie de imagini, de mi s-au încrucişat copitele… cuvintele… ăă… adică mi-a trântit ceașca,  fără să scoată un cuvințel. Ceaşca mea cu cai în galop!… Țăndări s-a făcut. Eee, cu asta a sărit calul!

            “Iubireee, bibeloou de porțelaaan!” Atunci mi-a sărit și mie țandăra. Eu, în furia mea,… euforia  mea, m-am lăsat de băut… De băut ceai. Asta e pasiunea beției… Adică beția pasiunii: cine se frige, suflă și-n nevastă… Sau în ciorba rece?… Mă rog, dacă mai apucă. Eu n-am suflat o vorbă…. Mi-a suflat-o altul! Amanta, normal, că doar nu nevasta, n-aveam eu norocul ăsta! Hai noroc!

            Iubiree, bîlbelo de porlețaaan! Apoi am sticlit… ăăă… am ochit un  mat. Eram mândru, ca un șah: mă lăsasem de băut de trei zile și pentru c-am rezistat eroic atâta amar de vreme, am socotit eu c-a venit  amaru’… ăă… vremea să-mi înec amaru’… Atunci am intrat să-mi încerc tactica de şah… Să  beau mat și să joc beat. Ăăă.. nu… Adică m-au ținut în  șah și mi-au dat mat…. ăăă… mi-au dat de băut. În sfârșit…. În sfârșit, mi-au adus de băut!! Cum spuneam, am sticlit ochii… ăă… am coclit… am ochit sticla. Am deschis linia pentru atac cu o vodkă. Am avansat C4, coniac C5 şi tot aşa… De fapt, am băut de mi-au sărit ochii, apoi m-au bătut… M-au bătut pantofii și am băut de ciudă. Pe urmă am jucat sticle… adică nu, … șah! Unul, la o masă, tot țipa: “mat!”, de parcă eu nu știam unde mă aflu! Încă mai știam… Încă nu-mi băusem pantofii…Păi dacă mă strângeau… Mă strângeau ăia cu ușa, să plătesc! Da’ ce, eram nebun… să mă sacrific? Atunci am zis: gata, joc și eu un simultan… la două halbe şi-un clondir şi p-ormă fac rocada! Și m-am făcut… praf… M-am spart la sticle. M-au spart. Pe praful ăsta… Hai, noroc!… Noroc că știam toate piesele. Și-am jucat… din repertoriul şahist. Hop ş-aşa!… Ş-o bere pentru calul meu!… Da’ nu-l priponisem… Şi nu prea mai erau sticle. Nici pantofi nu mai aveam. Dar aveam un ceas.  Mai aveam un ceas până să plec… Și l-am băut.  Am mai stat o sticlă… Sticlă cu ceas… ăă… ceas cu sticlă de cristal! Păi ce nu face omul pentru o sticlă, nu? Daaa, eu joc dur!… Continue reading „Violeta Cuțurescu-Urdă: Cuvinte încrucişate”

Liliana DEREVICI: Medalion literar -115 ani de la nașterea poetului Radu Gyr. Lansarea volumului “ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste “, autor AL. FLORIN ŢENE

Noul roman al  președintelui cenaclului literar “Radu Stanca” al « Centrului de Vârstnici nr. 2 Cluj-Napoca», scriitorul AL. FLORIN ŢENE,  „ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste” a apărut de curând la editura Casa Cărții de Știință. Este a 84-a carte publicată în cei 78 de ani de viață ai autorului. Domnia sa a mai scris cărți în acest stil, despre viața altor scriitori cum ar fi: Gib Mihăiescu, Al. Macedonski, Ion Minulescu.

Radu Gyr s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel, fapt pentru care s-a ales prezentarea acestei cărți acum în prag de martie. După expunerea câtorva momente semnificative din viața poetului Radu Gyr, autorul prezintă cronica literară pe care a făcut-o scriitoarea din Craiova, Adriana Răducan, membră a Uniunii Scriitorilor, referitor la cartea „ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste”. Scriitorul Al. Florin Țene a folosit istoria literară la prezentarea poetului Radu Gyr dar împletind-o cu imaginația sa, punându-și fantezia la lucru. Majoritatea poeziilor sale au fost scrise în temniță  pe săpun sau recitate pușcăriașilor ca să fie reținute. În groznicile temnițe comuniste  l-a cunoscut pe vrednicul de pomenire, poetul Valeriu Bartolomeu Anania care i-a dedicat o poezie. Radu Gyr  fost autorul imnului legionar. A fost închis și condamnat la moarte, pedeapsa comutându-se apoi la 25 de ani de muncă silnică  pentru poezia-manifest „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”.

„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,

ci pentru văzduhul tău liber de mâine,

ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

Poezia a fost recitată de scriitorul Al. Florin Țene într-un stil actoricesc, punându-și tot sufletul, împreună cu o altă poezie semnificativă foarte frumoasă „Iisus în celulă”.

« Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist si ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
Si-L făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
Argintându-l pe mâini vechi spărturi.”

Prefața acestei cărți este scrisă de istoricul IONUŢ ŢENE care cuprinde considerații despre poezia lui Radu Gyr.

Scriitorul Al. Florin Țene amintește de o comparație între Radu Gyr și Adrian Păunescu pe amândoi legându-i același filon de patriotism.

De menționat faptul că numele poetului Radu Gyr era Radu Demetrescu, care și-a luat numele de Gyr de la un munte de lângă Câmpulung Muscel, muntele Grui.

Așa cum menționează în cronica sa literară doamna Adriana Răducanu, cartea este structurată în două părți ce cuprind zece capitole, fiecare capitol  fiind precedate de un motto din creația poetului Radu Gyr, iar înlănțuirea capitolelor făcându-se gradat ca un model de estetică a textului. Munca scriitorului Al. Florin Țene este o adevărată și imensă cercetare  de arhivă, de istoric literar prelucrare, care relevă pasiunea sa pentru studiu și adevăr istoric, contribuind la consolidarea culturii române.

“Personajele sale reprezintă drama intelectualului  român care protestează în fața mașinii de abrutizare și de negare a personalității umane”, așa cum arată cronicara Adriana Răducanu în materialul său. Tot dânsa evidențiază volumul ca o „impozantă lecție de eroism, demnitate și sacrificiu, stilul reflectând sensibilitate și profunzime a ideilor”.

Prin curajul și vocația scriitorului Al. Florin Țene, imaginea poetului Radu Gyr capătă noi dimensiuni, fiind o reparație morală a personalității sale.

În a doua parte a ședinței, domnul profesor VASILE SFÂRLEA a citit două poezii scrise de domnia sa, închinate voievodului Gelu, a prezentat câteva curiozități intelectual-culturale despre Demostene Botez și despre Petre Ciubotaru și a făcut o comparație între Eminescu și Cuza, între luna ianuarie și februarie.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Medalion literar -115 ani de la nașterea poetului Radu Gyr. Lansarea volumului “ÎNTOARCEREA DIN CRUCIADĂ-viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste “, autor AL. FLORIN ŢENE”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Restituiri – O NOUĂ CARTE A EPIGRAMIȘTILOR ROMÂNI

,,IONII EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI”

            -Culegere antologică-

 

Ediție îngrijită de Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, cu un Cuvânt de prezentare a cărții de Ion Marin Almăjan.

Publicare la Editura ”Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2017.

   Întâlnirea mea cu scrierile epigramistice ale scriitorului și poetului Ionel Iacob Bencei nu este nouă, ba încă mă pot mândri cu faptul că marele iubitor al dialectului bănățean, epigramist geniu, nu  ne-a uitat pe cei mai de-departe, iar cărțile dumnealui au ajuns și la noi în Australia. Câteva titluri de carte cred că este foarte potrivit a le aminti aci:

”Dă dor, dă jale, dă drag”, ”În Memoriam  Dimitrie Jiga”, ”Epigrama ”Iacobină” de la începuturi până la…2006”, ”Risipite prin sertare”, și încă altele tot atât de valoroase și pline de înțelepciune, fiindcă pentru un adevărat epigramist cu adevărat talent, epigrama creată este asemenea injecției ce o face doctorul pentru a ne însănătoși de boli și de năravuri! Mai trebuie să recunoaștem totodată că, acest gen literar aparține începuturilor artelor, folosit încă dim vremi preistorice, cu o circulație orală până la apariția scrisului! Bătrân ca vremea!

    Această nouă culegere antologică dedicată ”Ionilor” epigramiști, care adună nu mai puțini decât 164 autori, o consider de-a dreptul o adevărată capodoperă, și nu greșesc, fiindcă cititorul va găsi în această carte ”un car cu stele încărcat”, adică un univers care cuprinde din fiece parte a vieții noastre, o învățătură, un sfat, o înțelepciune! Și, fiindcă și eu sunt un Ion-Ioan, mulțumesc domnilor Ionel Iacob Bencei și Nelu Vasile, găsindu-mă și pe mine pe la marginile lumii, cu câteva catrene de ale mele, spre cuprindere în această carte atât de valoroasă.

   Recomand cartea oricărui cititor iubitor de acest gen literar concis, versificat, cu duh de sănătate!

––––––––––

Ioan Miclău Gepianul

Cringila N.S.W

Australia

13 februarie 2020

 

Galina MARTEA: Romanul care te predispune la confesiuni

Cu o denumire specifică și destul de interesantă, romanul „Amiază nevindecată” (Editura „Victor Babeş” din Timişoara, 2018, pagini 311), de Veronica Balaj (scriitoare, poetă, jurnalistă), determină o sensibilitate deosebită față de procesele vitale ale omului, simultan întruchipând în mod concret fenomenele esențiale ale vieții umane ce sunt într-o legătură indispensabilă cu existența cotidiană, având în relief aspectul dragostei, al suferinței morale, al fericirii și al plăcerii afective. Sub raportul acestor înfățișări se distinge sentimentul uman în relațiile dintre oameni, adică procesul afectiv specific uman ce exprimă atitudinea omului față de realitate, față de cele înconjurătoare, față de a cunoaște și a simți credința și pasiunea intimă legată de cineva printr-o prietenie foarte apropiată, caracteristică unui mediu restrâns. Cu această atitudine plină de bunăvoință și prietenoasă față de o anumită persoană, bazată pe aspirații și interese comune, se zidește conținutul integral al acestui roman cu triplu plan epic. În contextul acestor descrieri, cunoscutul critic literar Adrian Dinu Rachieru își expune propriile viziuni în prefața acestei lucrări, „Amiază nevindecată” fiind romanul care impresionează nu numai prin structura internă și externă a conținutului, dar și prin calitatea stilistică în a formula acțiunea subiectului. Atât Adrian Dinu Rachieru, cât și Cornel Ungureanu, renumiți critici literari, au descris cu multă atenție conținutul cărții, precizând că desfășurarea actiunilor din operă literară au loc pe un vas de croaziera, iar personajele își dețin locul corespunzător în procesul de derulare a evenimentelor respective.

Romanul „Amiază nevindecată” o are ca protagonistă pe artista Teodosia, reprezentanta genului feminin, care interpretează rolul de a fi arbitru principal în efectuarea unui concurs destinat cuplurilor familiare care au decis să-și sărbătorească aniversarea nunții de argint pe un vas de croaziera. În cadrul seratelor festive, programate prin concursul respectiv, sunt relatate și istorisite diverse întâmplări din viața cuplurilor, totul fiind destul de interesant și intrigant, astfel fiind dezvăluită cu o relativă obiectivitate imaginea fizică și morală a personajelor, în evidență fiind suprapuse faptele lor, relațiile lor prin legătura reciprocă cu mediul înconjurător. Întrând rând pe rând în desfășurarea epică a acțiunilor, fiecare dintre personajele prezente în opera literară sunt într-o mișcare și schimbare emoțională permanentă prin diverse episoade, figuri ce simbolizează sinteza scenelor de viață cotidiană, acțiuni capabile de a impresiona și de a atrage atenția la întâmplări vitale destul de ciudate, demne de atenție, în rezultat construind un proiect fondat pe o suită ordonată de operațiuni destinate să ducă la atingerea unui scop și anume: al unui plan epic – unul alert și intrigant în care viața însăși este centrul de referință al existenței umane. Toate evenimentele relatate cuprind veșmântul cotidian, iar fenomenul de a trăi în armonie și prin relații curate de dragoste cu cineva exprimă cel mai frumos lucru pe care îl doresc nu numai pasagerii sau personajele de pe vasul de groazieră participante în concurs, dar îl sugerează și însuși subiectul și coloratura epică a întregii opere. Sub acest aspect, însă cu tangențe contradictorii-nefericite în paralel cu trăirile fericite ale altora, se înscrie și Anca, un alt personaj al romanului, prietena Teodosiei. Prezența Ancăi în lucrare simbolizează rolul unei femei nenorocită, solitară și abandonată de partenerul său. Așa fiind, Anca, îndurerată și întristată de pierderea neașteptată a iubitului său, rămâne pe țărm și în modul acesta nu face parte dintre personajele croazierei, dar, în același timp, este prezentă parțial la întâmplările ce au loc pe navă prin intermediul mesajelor-comunicărilor telefonice trimise. Corespondența dintre cele două prietene are un efect special – Teodosia încearcă să o consoleze pe Anca, mizând pe faptul că necazurile vieții trebuiesc învinse și depășite cu orice preț, iar însuși viața trebuie trăită indiferent de clipele plăcute sau triste ale destinului. Prin urmare, ironia sorții, fiind și filosofia existenței umane, este jocul neașteptat al întâmplărilor vitale, este jocul care dictează condiții corelate cu reușite și nereușite, cu căderi și urcușuri, cu plăceri și neplăceri, cu bucurii și tristeți, cu tot ceea ce unește viața omului cu mediul înconjurător al acestuia. Pentru a înțelege complexitatea fenomenului epic tratat în această operă literară este nevoie de o lecturare minuțioasă a întregului conținut, doar numai așa cunoscând toate circumstanțele din care se compun evenimentele ce au loc pe vasul de croazieră, cât și acțiunile reciproce dintre pasageri.

Construcția literară a romanului „Amiază nevindecată”, abordată de scriitoarea Veronica Balaj, se bazează pe sentimentul de dragoste și respectul reciproc dintre două persoane, iubirea însumând în sine procesul afectiv uman care se manifestă prin atașament sufletesc față de cineva. Autoarea descrie cu multă pasiune povestea de dragoste dintre cuplurile familiare prezente în concurs, susținând că fenomenul iubirii este un liant ce colorează epicul, ce colorează viața umană în diverse forme și acțiuni. Totodată, autoarea cuprinde și latura mai puțin pozitivă a dragostei, aceasta fiind transmisă prin experiența tragică și nefericită a Ancăi, prietena Teodosiei, dar în același timp și trăirile sentimentale nevindecate din dragoste ale Teodosiei. Drept care, Teodosia la fel se prezintă ca un personaj nefericit și neîmplinit în dragoste, trăirile interioare și experiența sufletească fiind în corelație cu întâmplările de pe nava de croazieră, umbra acestei povești de dragoste neîmplinită făcându-și până la urmă apariția – fostul iubit al Teodosiei din întâmplare este unul dintre pasageri. Ca urmare, romanul „Amiază nevindecată” este o istorisire a unor fapte, a unor gânduri și sentimente intime legate de viața a două personaje ce sunt nefericite în dragoste, destinul unindu-le prietenia, cât și despre existența fericită a unor cupluri care își sărbătoresc cu mult succes sentimentele de iubire după mulți ani de conviețuire împreună, lucru nespus de minunat pentru viața umană – toate evenimentele raportându-se la existența cotidiană în care epicul se desfășoară în trei planuri, cu implicarea unui număr mare de personaje, având în vedere că acțiunea se petrece pe un vas de croazieră, dar și în afara lui. Despre întreaga complexitate a acestor aventuri vitale ale omului, regăsite în romanul de față, Veronica Balaj scrie: „Veți citi și veți descoperi situații prin care fiecare a trecut, la un moment dat”.

  Continue reading „Galina MARTEA: Romanul care te predispune la confesiuni”

Mircea DAROŞI: ,,Întoarcerea din Cruciadă’’ – O recuperare necesară a poetului Radu Gyr

Excelând în domeniul romanului monografic, Alexandru Florin Țene reînvie personalitățile de seamă din istoria noastră literară. În palmaresul scrierilor sale de acest gen fac parte monografiile scriitorilor Gib Mihăiescu, Alexandru Macedonski, Ion Minulescu și Radu Gyr. Titlul volumului dedicat poetului Radu Gyr este dat după o poezie din creația sa : ,,Întoarcerea din Cruciadă’’. Construcția acestei cărți are la bază elemente reale și un ales spirit imaginar, puse în deplină armonie pentru a se apropia cât mai mult de viața și  opera acestui poet. Pornind de la premisa că între biografia și opera lui există numeroase și semnificative filiații, scriitorul reconstituie momentele existențiale, mai puțin obișnuite, dar și pe cele dramatice și cu impresionante manifestări de curaj și demnitate umană. George Călinescu spunea că ,,adevărata viață sufletească a unui poet e înscrisă în poezia sa, iar viața zilnică e o aparență, de cele mai multe ori contradictorie’’. Pentru ca biografia să se închege într-o icoană totală și liniile să capete înțeles, adaugă D. Caracostea, e nevoie  ca ,,amănuntele să ducă la o intuiție clară a personalității. Un amănunt biografic capătă valoare atunci când intră în geneza unei plăsmuiri’’. Pe aceste coordonate se află lucrarea lui Al. Florin Țene, care este o pledoarie pentru adevăr, onestitate, credință și sacrificiu uman. Romanul a apărut la Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, în 2020, cu titlul ,,Întoarcerea din cruciadă- viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste’’și cuprinde două părți structurate pe zece capitole. Partea întâi o formează capitolele : Leagăn fără cântec, De aici vremea se măsoară, Sunt, Doamne, copt pentru cules , iar partea a doua : Noi nu am avut tinerețe, Pentru cei viteji zidim altare, În veacu- acela de aramă, Noi cei pierduți, Dacă într-o zi o să se vadă, Viața abia mai licărea în mine, Întoarcerea din cruciadă. Fiecare capitol este precedat de un motto foarte sugestiv, ales din creația lui Radu Gyr. În prefață sunt prezentate  câteva considerații deosebit de pertinente ale jurnalistului Ionuț Țene , intitulate ,, Radu Gyr – poetul secolului XX’’ prin care nu ezită să spună :,,Radu Gyr este un poet major al secolului al XX-lea, a cărui operă literară trebuie reconsiderată și analizată în cheia comentariului critic și literar, nu ideologic’’. Sub aspect compozițional, cartea are puncte comune cu toate celelalte trei editate până acum, prin evocarea spațiului copilăriei, formarea intelectuală a personajului principal, mediul familial și anturajul în care se formează relația poetului cu literatura, etc. Un accent pronunțat este pus pe seama marilor suferințe prin care a trecut poetul supranumit ,,patriarhul închisorilor’’, ,,sfântul închisorilor’’, sau ,,rapsodul popular al închisorilor’’. Dovedindu-se un foarte bun cercetător al documentelor de arhivă și cunoscător al studiilor dedicate poetului de către scriitori cunoscuți ori critici literari precum,  E. Lovinescu sau George Călinescu, autorul reușește să dea cititorului informații inedite despre viața și activitatea acestuia, despre situația istorică, politică și culturală a României în care a trăit, iar prin talentul său de scriitor consacrat, să împletească realul cu povestea în așa fel încât, nu poți știi care sunt dimensiunile acestor valori. Radu Gyr, cu numele său adevărat Radu Dumitrescu este prezentat în cele mai firești ipostaze omenești, de la naștere și până la moarte.Pseudonimul lui provine prin derivare de la muntele Grui din Câmpulung Muscel. Poetul s-a născut într-o familie iubitoare și a crescut în respectul față de tradiție și credință, dragoste de neam și țară și a rămas la fel până la bătrânețe. Dar așa cum spune Rousseau, ,,orice om are dreptul să-și riște viața pentru a și-o, la fel a făcut și Radu Gyr. Romanul lui Al. Florin Țene ne prezintă în mod cronologic șirul evenimentelor fericite, dar și nefericite care s-au abătut asupra poetului. Radu Gyr este un personaj real și reprezintă drama intelectualului român, care  ,,protestează în fața mașinii de abrutizare și de negare a personalității umane’’. A făcut carieră în domeniul universitar, s-a remarcat pe plan literar, face voluntariat în primul război mondial la un spital de răniți, a fost grav rănit în cea de-a doua conflagrație și a cunoscut tratamentul bestial al închisorilor. Radu Gyr a avut și alegeri greșite pe care el însuși le recunoaște :,,poate uneori greșim tocmai în credințele cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va vedea unde am greșit și unde nu’’.A fost închis în perioada a trei dictaturi : regală, antonesciană și comunistă, trecând în mai multe etape prin câteva penitenciare din țară, însumând 18 ani de detenție, perioadă în care a trecut de la viață la moarte și invers. ,,De o mie de ori am murit,, spune în poezia ,,Basm’’.

Cea mai severă condamnare o primește în urma publicării poeziei ,,Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane’’, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu muncă silnică i s-a comutat la 25 de ani de închisoare, dar a executat numai 6, fiind grațiat prin amnistia generală din 1964. Atmosferă plină de groază a penitenciarului din Aiud este surprinsă de Al.Florin Țene în culorile întunecate ale răului. În bezna temnițelor, Radu Gyr a creat cele mai răsunătoare poezii ale sale în care descrie  inimaginabilele suferințe la care a fost supus : foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, un infern al teroarei din care a putut ieși pentru că a avut credință în Dumnezeu. Semnificativă în acest sens este poezia ,,Cu Iisus în celulă’’. Pentru el, poezia devenise o adevărată rugăciune.

Romanul este scris într-un stil plăcut și atractiv, cu o construcție sintactică bine așezată în text, cu dialoguri pline de sensibilitate , cu un verb dinamic care își pune amprenta pe valorile etice și estetice ale artei scrisului. Cartea autorului clujean Al. Florin Țene este ,,o recuperare necesară’’prin care face o reparație morală a imaginii poetului Radu Gyr.

–––––––––––-

Mircea DAROŞI

Bistrița

Februarie 2020

Raul ANCHEL: HAI-HUI (5) – Hoinar prin Polonia (Varșovia)

Trenul de la Zakopane la Varșovia continua să îți descopere frumusețile Poloniei. Pe de o parte înălțimile Tatrei, pe de alta, văi nesfârșite cu livezi uriașe și fructe de tot felul (singura dată când mi-a părut rău că nu conduceam mașina, ca să pot opri din loc în loc și a mă delecta de fructele alea splendide. Așa de altfel fac mai în orice țară).

Ajuns în Varșovia, un taxi m-a dus la Novotel un hotel nu elegant, dar central, în mijlocul oraşului. Pe drum Varșovia se desfășura în fața ochilor mei, ca un oraș, mare frumos, cu puține semne comuniste (o clădire ca şi Casa Scânteii din Bucureşti, domina centrul oraşului). Clădiri noi de locuit, hoteluri și birouri foarte elegante erau construite cu mult bun gust. Nu sunt un mare admirator nici al arhitecturii slave, nici a celei germane dar Polonia are ceva din cele două necruțătoare vecine ale ei, are ceva slavgotic o achitectura nouă poloneză.

Am luat breakfastul la hotel. Deși buffet, super asortat, şi arhiplin, mă gândeam la Zakopane, la bucătăriora mică, la Margaret şi Marian. Prima zi în orice loc nou umblu hai-hui! Nu găsesc un cuvânt mai potrivit – fără orar, fără vreun program definit, fără nici o intenție fără nici o direcție fără țintă. Mi-am luat o hartă de la hotel. Am glumit cu bellboy-ul, rugându-l să-mi arate cele mai frumoase locuri de văzut în oraș

– Must to be visited, i-am spus eu – păcat să nu le văd.

Nu mă las la mână lui și în timpul mesei, îi cer opinia prietenului Google, care îl aprobă sau dezaprobă pe Bellboy. Bine-i dacă poți avea în Google un prieten?!

Cu harta în mână și cu vreo 10-12 locuri însemnate încep plimbarea mea hai-hui în universul polonez. Centrul Varșoviei e frumos! Împletirea între vechi și nou e artistic concepută și-ți cucerește privirea. Bulevarde mari, catedrale vechi, medievale și mai moderne, îți atrag necontenit privirea. În prima zi merg cât mă țin puterile, în orice direcție mă poartă norocul, frecându-mă de localnici, arătându-le lista mea finală (în engleză) cu edificii, parcuri, muzee și străzi care trebuie văzute neapărat.

În prima zi nu mă opresc în nici un loc, vreau să simt atmosfera locului. E cea mai grea zi a mea în orice excursie, dar e ziua pentru care fac excursia. Fiecare tânăr întâlnit, își dă cu părerea. Deobicei vorbesc cu mai tinerii întâlniți, pentru a rezolva problema limbii. Majoritatea tinerilor din toată lume, nu se rușinează să vorbească engleză, chiar dacă nu o vorbesc cursiv.

Așa am descoperit, piațetele medievale ale Varșoviei, pietruite cu mult gust, ca și strada mea, stradă mare din Fălticeni! Piețele uriașe, cu un diametru de vreo 200-300 metri, înconjurate numai de clădiri vechi și turle de biserici, acum renovate te fac să te simți la curtea țarului sau a regilor polonezi.

Așa am văzut orașul vechi, castelul regilor, piața palatului și sirena. Nu știu în general ce vești aduce o sirenă cu cântecul ei cuceritor dar și puțin amăgitor. Sunt ele pozitive veștile sau negative, n-am știut niciodată.  Sunt doar o momeală pentru bieții marinari? Pentru mine sirena a fost totdeauna o femeie frumoasă pedepsită de soartă să nu se poată apropia de marea ei dragoste, scuzați-mi expresia să nu-și poată desface picioarele, dar și cu o ușurința nedorită de ea, de a dispărea enigmatic, în largul mării. În Varșovia delicata ființă, are în mână o sabie, gata să se răzbune pe nu știe nici ea cine și nici eu nu știu de ce.

Am trecut pe lângă impozanta piațetă cu trei cruci, pe lângă universitate și parlament, pe lângă statuia maiestuoasă a soldatului necunoscut și pe strada cea mai „in” cea mai bogată și frumoasă cu o pietonală cochetă în mijloc, Krakowskie Przedmiescie. La fiecare două ore o înghețată. Asta îmi dădea putere pentru celelalte două ore. M-am așezat la un restaurant mic, cam la vreo 6 km de hotel. Făcea reclame la salate și vinuri, ori asta era exact ce-mi trebuia acum. După o masă copioasă am decis să rezolv problema cu ghidul de a doua zi.

Aranjasem cu un ghid din Israel, pe care ar fi trebuit să-l sun cu o zi mai devreme. Înainte să mă scuz lui, am decis să o sun pe Suzana, fata lui Margaret și Marian din Zakopane, Willa Marma vă amintiți?

Am sunat-o pe Suzanna. O voce ca de copil sculat din somn, m-a făcut să cred că nu e cel mai ocupat ghid din Varșovia. Știa de mine de la părinți. Mi-a spus „Ok! Vin să vă i-au de la Novotel mâine la opt!”. Am rugat-o să amânăm pentru 9:00 pentru că mă simțeam obosit. Ok! Ne vedem mâine! – mi-a mai spus – sunt blondă înaltă subțire, o să mă recunoaşteţi...!”

Cam toate polonezele tinere, întâlnite de mine până acum răspundeau la calificativele astea, sper însă să o întâlnesc. Este doar în interesul amândurora. M-am întors la vinul casei, un cabernet super sec. Îmi plăcea. L-am sunat pe Oriki ghidul israelian. I-am spus că îmi pare rău dar am găsit altă soluție pentru vizita la Varșovia. Ok mi-a spus el „Am și uitat de tine sincer!”. Am mai vorbit puțin, de lista mea de obiective turistice. Desigur că orice ghid ce se respectă mi-a mai recomandat câteva obiective noi. Mi-a tăiat câteva recomandate de bellboy. Ne-am despărțit prieteni.

Se făcuse seară. Aveam chef să ascult puțină muzică. Pe foaia bellboy-ului erau trecute barul 12/14 și un restaurant metro jazz. Am luat un taxi de lângă Krakowskie spre 12/14. În 15 minute am auzit acorduri de New Orleans. Jazz polonez, dar și al marilor predecesori americani era acolo! Atmosfera de jazz e fantastică mă cucerește într-o clipă. Eu sunt afon, dar posibilitatea de a asculta muzică improvizată e fantastică. Vezi un grup de oameni, care se bucură să cânte, să cânte împreună, să scoată sunete noi, diferite de cele cântate ultima dată, legate doar de ce simt ei acum, și doar ca să se simtă ei bine și să te simți tu bine. Îi puteam auzi și chiar simți pe toți. Urmăresc instrument după instrument. Până găsesc unul de care mă lipesc, care mi-e cel mai apropiat mie. Am luat o cinzeacă de Drambuie… Ce să fac, ăștia nu au țuică, iar vodka sau șlibovița nu erau potrivite stării mele de spirit.

Primesc un telefon din Polonia. Nu am pe nimeni aici să mă sune. Ies afară că nu se putea auzi nimic. Zgomotul de jazz nu iartă. Un tip cu o umbrelă vine după mine, deschide umbrela să nu mă ploaie. Au stil polonezii, îmi zic. La telefon era prietenul meu Michael, din Moldova.

Mi-a spus că e la vărul lui din Lvov și se plictisește de groază. Dacă nu vreau să dau o fugă pe la Lvov.

– Ăștia, îmi zice Michael, fac exact ce ai spus tu, bat câmpii cum că polonezii au fost nevinovați… Pe dracu nevinovați!

– Lasă dracului politica, îi spun stai și distrează-te. Ai adus-o pe Saly aici ca să vă distrați, nu să te cerți cu rudele tale sau să mi te văicăreşti mie. Apropo ce face Sally?

– Cum știi, îmi spune și o tăcere apăsătoare s-a lăsat între noi.

Când destinul intră în joc, cuvintele nu pot ajuta cu nimic. Asta e părerea mea. Dar de cealaltă parte a a firului era omul cu destinul și el aștepta cuvinte. I-am spus ceva ce am regretat imediat.

– Michael, poate vin la Cernăuți și facem împreună un tur al Moldovei. Poate trecem și granița și-ți arăt și locul unde m-am născut, Fălticeni.

– Sincer crezi!? asta mi-a spus Michael cu un ușor entuziasm dar și o ușoară îndoială în glas. Nu credeam, dar în momentul acela eram gata să cumpăr un bilet dus și întors Tel Aviv – Cernăuți, dacă există așa ceva.

– Sărutări lui Sally. Michael tu eşti iubit de o groază de oameni! Unul sunt eu, i-am spus sincer. Sally te are doar pe tine.

– Spune-mi când vii te rog, a terminat Micahel. Ok!

Michael îngâna „Beltz, Beltz, Meyn Shtetele Beltz” (Orășelul meu, Bălți)

– Nu uita am încheiat eu, tu ești unul din puținii mei prieteni ce lucrează cu capul!

După discuția cu Michael muzica mi se părea nepotrivită, prea veselă pentru mine deodată. M-am uitat la ceas era după ora 23:00. Încă un Drambuie mi-am zis şi plec. Așa a fost. Un alt Drambuie și un zâmbet înțelegător al barmanului. Muzica era iar bună și dispoziția îmi revenise. Trebuie să plec la Cernăuți, mi-am zis.

Pe la 1:00 dimineața, un taxi m-a dus la Novotel. Taximetristul Olek, m-a recunoscut imediat că sunt israelian. Nu-i greu i-am zis, 50% din turiștii din Varşovia sunt israelieni. Șansa de greşeală-i mică. Nu mă contrazice, asta e meseria mea. Asta am învățat. Probabilitatea. Olek mi-a povestit ce lucruri bune s-au petrecut după căderea comunismului și cum Polonia începe încet încet să-și creeze propria ei personalitate. I-am spus:

Continue reading „Raul ANCHEL: HAI-HUI (5) – Hoinar prin Polonia (Varșovia)”

Vicu MERLAN: JALE ȘI EROISM ROMÂNESC LA COTUL DONULUI ȘI DUPĂ – DE D. V. MARIN

Lucrarea jurnalistului D. V. Marin are un conţinut profund jurnalistic, implicând intervievarea mai multor veterani ce au luptat pe mai multe fronturi în cel De-Al Doilea Război Mondial. Cartea are 275 de pagini, fiind structurată pe 4 capitole principale:

  • Supraveţuitorii din aceeaşi luptă
  • Suferinţe, suferinţe, suferinţe…
  • A fost şi nu…mai apoi
  • Un loc de jale, meditaţie şi amintire.

Meritul autorului este acela de a corobora datele jurnalistice cu cele istorice, de a le da o coerenţă cronologică, de a le ordona şi a da sens pentru ca cititorul să desluşească adevărata dramă a războiului, trăită şi redată de supraveţuitorii acestuia. Aşa cum o numeşte D. V. Marin, lucrarea se prezintă ca o carte-marturie pentru cei de astăzi şi pentru cei de mâine. Autorul îi provoacă pe intervievaţi cu întrebări cu miez, pentru ca aceştia să depene coerent mersul firesc al evenimentelor, între  frica de moarte trăită în tranşee şi spiritul de întrajutorare şi tovărăşie, dar mai cu seamă credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu. Cartea reprezintă suma cazuistică a cel puţin 9 autori, dar are în vedere şi aparţinătorii acestora şi a tuturor camarazilor de arme despre care fac referiri tangenţiale sau de caz.

V. Marin redă cu luciditate şi adevăr împărtăşania veteranilor pe care o încadrează la capitolul Istoria Suferinţei naţionale. Eroii săi sunt verigi din lanţul istoriei vii, care, prin destăinuirile pe care le fac, prezintă realitatea crudă a implicărilor dintr-un război, a consecinţelor nefaste asupra fiinţelor umane.

Tema principală a autorului se jalonează  asupra evenimentelor ce s-au desfăşurat la Cotul Donului, prezentarea dramei măcelului asupra compatrioţilor ce au pierit în condiţii greu de imaginat. Autorul scoate în evidenţă greşelile de strategie militară a aliaţilor germani de la acea vreme, a sacrificării trupelor romane, în condiţiile în care se ştia cu ce tehnica de luptă erau echipaţii ruşi  (katişele ce rădeau tot, tancuri moderne etc.) depăşiţi şi numeric. Din spovedania supravieţuitorilor acelor lupte s-a putut deduce că soldatul era primul sacrificat, că interesul marilor puteri, mergea până acolo încât viaţa acestuia sau a unor grupuri de mii de fiinţe umane, nu reprezentau mai nimic în calculele lor machiavelice.

V. Marin insistă, prin întrebările sale, la identificarea trăirilor şi a emoţiilor supravieţuitorilor, atât a celor răniţi şi lăsaţi la vatră cât şi a celor care au luptat cu arma în mâna din 1941 până în anul 1945. Grăitoare stau şi mărturiile prizonierilor de război, atât din Germania cât şi din Rusia. Cititorul, în urma spovedaniei celor ce au scăpat din prizonierat, poate face o distincţie clară între cei care au suferit în lagărele din Rusia şi cei din lagărele din Germania. Dacă în Germania pierderile din rândul prizonierilor erau minime, de ordinul a câtorva zeci de morţi, în Rusia numărul celor morţi a fost catastrofal, de ordinul a zeci de mii. Aceasta se datora tratamentelor inumane, lipsa hranei, munca istovitoare etc.

Numărul total a celor identificaţi de D. V. Marin, ca supravieţuitori ai ororilor de la Cotul Donului, dar şi a prizonieratului rusesc, s-a ridicat la 77. Aşa cum prezentă autorul, niciodată nu se vor putea inventaria suferinţele, necazurile şi nedreptăţile provocate de vreun război, în orice epocă ar fi el. Se pare că, cotitură decisivă a celui de-al doilea război mondial l-a constituit marea ofensivă a ruşilor, prin victoria de la Cotul Donului.

Destinul tragic al naţiei române a făcut, ca în acea încleştare febrilă să existe peste 150.000 de români, români trădaţi, atât de aliaţi cât şi de vreme – se ştie că ceaţa şi vremea nefavorabilă  pe ansamblu, nu au putut permite aviaţiei germane să intervină, spre a asigura retragerea la timp a grosului armatei române din încercuirea rusă.

Infernul de la Cotul Donului îl descrie Vasile I. Marin astfel: Cerul ardea deasupra noastră….Eram doar eu şi cu Tatăl Ceresc…era moarte peste tot…Se vede clar că au scăpat din lupte şi prizonierat doar cei ce-L aveau adânc înrădăcinat în suflet pe Dumnezeu Tatăl. Din mărturia lor constatăm că aceasta era singura modalitate, ancora de care s-au legat atât cei muribunzi cât şi cei care au supravieţuit. Le erau testate la maxim atât tăria de caracter cât şi credinţa. Războiul în speţă este un mod abrupt de purificare a Omenirii prin suferinţă.

Continue reading „Vicu MERLAN: JALE ȘI EROISM ROMÂNESC LA COTUL DONULUI ȘI DUPĂ – DE D. V. MARIN”