începe şi ziua asta din Gita sfâşietoare încă două zile pline ultima cu plecare totuşi
Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă
încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita
cu mintea în Saint Michel o să văd Mahabalipuram Hari Krishna Hari Krishna Rama Rama Hari Rama om namo bhagavate
Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu, nonviolentă e Rugăciunea unui dac,sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) – “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?
Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).
Yatindra Tiwari a rămas fascinat, de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.
Despre Eminescu, au scris mii și mii de persoane, istorici literari, critici, poeți, mai mari, sau mai puțin cunoscuți, alții, celebri…sau, oameni iubitori de literatură pur și simplu…Nu-i pot enumeră și ar fi o îndrăzneala să încerc o exhaustivitate…Cercetătorii mai au dreptul la supoziții, la comparații dătătoare de noi sugestii , criticii literari, de asemeni pot găsi noi expresivități în versurile lui Eminescu. Însă, un scriitor care nu s-a preocupat de studii în special dedicate lui Eminescu, un om de litere care-i posesor de …simțul măsurii, și al decenței precum am curajul să mă consider și eu, acesta , va scrie ce vede, ce au realizat alții, fără să-și asume vreun merit. Și fac această pentru că…mi s-a cerut. Chiar filolog fiind, precum ziceam, nu se cade să se aventureze în considerații care, fie sunt copiate din alte cărți, fie sunt aberații personale fără vreun eșafodaj documentar. De aceea, mă voi referi la impresia admirativă pe care o am despre o ctitorie în memoria lui Eminescu. Și a Veronicăi Micle.
Eminescu nemuritor
Motto:
Pentru 20 ianuarie, 2018 toată suflarea “sorosistă”: abominația 
Un Cuvânt înainte și o Postfață mai puțin cunoscute ale lui Mircea Eliade la o “ediție de pribegie” a Poesiilor lui Mihai Eminescu. Parte a Proiectului de recuperare a gânditorului național 
Hyperion’s cosmogonic visions as remembrance (as Platonic «anámnesis»)
