Lavinia BUD: Tu nu ești singur…(versuri)

MAI SUNT TĂCERI

 

Mai sunt, poete, tăceri care te caută

La sărbătoarea florilor de tei,

Să îți rostească versul, ca o laută,

Când trec îndrăgostiții de mână pe alei.

 

Mai sunt tăceri ce-ți caută cuvântarea,

Ce a doinit durerea unui întreg popor

Bătut de vânturi. Din valurile-i marea

Aduce câte-un țipăt, izvoare când cobor.

 

Mai sunt tăceri care te țin de mână

Și-ți poartă dorul pe maluri, pe poteci.

Luceafărul și luna uitarea ți-o amână,

Tu nu ești singur…tu vei trăi în veci.

 

RECUNOAȘTERE

 

Suntem copii

ai unui univers care se rotește,

în timp ce poposim

pe câte un țărm

după ce sufletul nostru,

încărcat cu lumină,

își primește

forma sa viitoare.

Și forma noastră,

completă odată cu

trezirea conștiinței,

întinde între pământ și cer

un cântec de aripi nesfârșit

ce-și caută nesingurătatea.

Se vor recunoaște, știu,

cei care au sus inimile,

se vor recunoaște,

mai devreme sau mai târziu…

————————-

Lavinia BUD

Timișoara 

15 ianuarie 2018

Lasă un răspuns