Alexandrina TULICS: Plicul cu ștampila roșie

Aşezată lângă colţul ferestrei, aplecată pe fotografia ce o ţine în tremurul mâinilor, acoperită de lacrimi mari, dureroase, care se sparg de fizionomia părinţilor… odată fericiţi… fetiţa cu nume de înger, murmură printre lacrimi, cuvinte şoptite, dureroase, nişte rugi par a fi, ce vor să-i aducă pe părinţi împreună. Îi urmăreşte privirea mamei atât de fericită, o promisiune ce se vrea veşnică în ochii celui care îi este tată şi pe care îl iubeşte atât de mult…

Le acoperă cu palmele căuş, feţele, şi le ridică pe amândouă odată, cu gândul la despărţitura dintre ei, făcută de ruptura fotografiei pe care a găsit -o atunci când cobora scările ce o duceau spre dormitorul părinţilor.

La început crezuse că, parcă ceva acoperea doar o parte din poză, dar cu cât se apropia mai mult, observă că erau două bucăţi din poza care părea să-i apere viaţa prin privirile fericite şi promițătoare ale părinţilor ei. Parcă-i auzise vorbind mai apăsat, (cu reproş) dar se gândise căci lucrurile ” oamenilor mari” îi fac să vorbească mai agitat sau apăsat.

… închise ochii şi se văzu într-un cărucior… cu mai multe roţi decât cele obişnuite pentru copii cu ”acele ajutătoare” ce venise prin ”comanda la domiciliu şi pentru care mama plânsese mult când îl primise. Mai tot timpul stătea în el, când mama avea treabă în bucătărie, când asculta cântări cereşti la care plângea sau atunci când plecau împreună (şi căruciorul le însoţea peste tot) dar mai ales serile şi le reaminteşte când, venit după o zi de lucru, cu haine prăfuite, tatăl îşi întindea mâinile spre ea şi în genunchi, acolo lângă căruciorul ei, se apleca şi o întreba rar.

-Ce face prinţesa mea”? Cum se simte prinţesa? Ce a mai făcut azi prinţesa? şi toate durerile ce-i ţintuiau micul trupuşor atât de chinuit din cauza bolii, parcă o părăseau şi se credea cu adevărat prinţesă!

Ea îşi scotea carneţelul pe care îşi nota dorinţele scrise să nu le uite, şi cu ochii închiși i-l arăta, iar el, se făcea că nu ştie să citească, astfel încât ea, trebuia să i le spună tare, de mai multe ori, până când în final el înţelegea toate dorinţele, şi îi promitea prinţesei împlinirea lor.

Înaintea Crăciunului, tata veni pe neaşteptate de la serviciu, se îmbrăcă altfel decât în hainele de lucru, o salută pe micuţă, îi spuse despre iubirea lui pentru prinţesa scumpă a inimii lui şi parcă la despărţire, avea ochii umezi… Câteva zile mai târziu, el, care o ducea pe braţe în fiecare seară la camera ei special amenajată (în funcţie de suferinţa ei), simţi cum pe barbă îi picase un bob de rouă cald, ce parcă o cutremură şi-i dădu fiori, ca o veste rea. Se gândi;

Să aibe legătură cu plicul cu ştampila roşie care îl făcuse atât de trist? Se lăsă totuşi în braţele lui puternice de tată, se simţi prinţesă şi-n acea seară, dar inima începu să-i bată repede a frică, o teamă pe care n-o cunoscuse până atunci, gândindu-se că ”ceva străin” ar putea să-i fure braţele tatălui în care se simţea pe deplin, prinţesă!

Continue reading „Alexandrina TULICS: Plicul cu ștampila roșie” →

Invitație – Concursul online de creație literară ,,ARMONII LITERARE”

Au început înscrierile pentru ediția a 2-a a concursului online de creație literară ARMONII LITERARE, destinat autorilor cu și fără dizabilități, organizat de HIFA în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș și Liga Scriitorilor Români filiala Mureș.

Citiți cu atenție condițiile de participare și înscrieți-vă în competiție.

Vă așteptăm cu drag!

Înscrierile se fac online prin trimiterea unui mesaj privat pe:

– adresa de mail a doamnei Liliana Modovan: lilisormoldovan@yahoo.com

Mesajul trebuie să includă datele de contact plus un fișier word cu lucrările de proză sau poezie înscrise în concurs.

PARTICIPAREA ESTE GRATUITĂ.

CONDIȚII DE PARTICIPARE:

– Sunt acceptate doar materiale redactate pe calculator, cu diacritice, corp literă 12, TIMES NEW ROMAN, format WORD

– Materialele nu vor depăşi 4 pagini format A4. Fiecare material va fi însoţit de o scurtă prezentare a autorului (notă bio-bibliografică) care să respecte condiţiile de redactare şi să nu depăşească o jumătate de pagină A4 WORD.

– Nota bio-bibliografică trebuie să se încadreze în cele 4 pagini fomat A4 menţionate anterior.

– Vor fi respinse lucrările redactate neglijent sau cele cu greşeli gramaticale.

Continue reading „Invitație – Concursul online de creație literară ,,ARMONII LITERARE”” →

Melania RUSU CARAGIOIU: ,,PE IGLIȚĂ”, Editura ,,Singur”-Târgoviște, România, 2013

Întotdeauna când vorbesc despre creația mea mi se pare dificil; întâi pentru că trebuie să dezvălui mecanismul în care am creat, motivația și apoi să dezvălui și trăirile interioare care deobicei, la artiști, sunt mai puternice decât redarea lor la lumină – rândurile scrise – în urma acelei combustii interioare a efuziunilor sentimentului.

De ce o carte de sonete ? Pentru că nimic nu este mai incitant decât strădania de a te lupta cu tine însuți și ați demonstra că ai mai depășit ceea ce ți se părea o limită într-un domeniu râvnit. Regele poeziei –sonetul- a excelat sub multe condeie, atingând perfecțiuni de ,,rotunjire”” prozodică și exprimare de sentimente, deosebite, evocând exemplul primelor sonete din secolul XIII aparținând lui Guittone Árezzo, și urmat imediat de Dante Alighieri.

Sonetul a trecut prin mai multe perioade de înflorire culminând cu epoca Bayron și Shakespeare, amitind neasemuitul Sonet XVIII atăt de tradus în alte limbi și în română de minți elevate și înfierbântate de arta sonetului .

De aci, în cazul de față, sau în toate cazurile, poeți de toate taliile scrisului au practicat incidental și această formă de poezie, fiecare cu virtuozitatea proprie.

Cartea ,,Pe igliță” se înscrie în noianul sinuos de inspiraie și îndemânare a multor ani de creație, ocupâd doar unele clipe benefice și rare, de a croșeța ,,pe igliță” sonete sau dantelări de sonete spre a izbuti să redea ideea scontată de autoarea-poet. Și precum unii autori de sonete care și-au permis licențe de prozodie sau de structură – evaziuni de la canoanele sonetului, autoarea a izbutit perfect, sau dacă nu, a dantelat ideea spre a reuși o redare plăcut estetică , foarte apropiată de ,,șablon” și clar inteligibilă, pentru ceeace voia să comunice. În cazurile dificile găsind scuze, gândind la unii poeți importanți, care și-au permis licențe grave, aceștia char mai adăugând încă două versuri, la final, spre a ajunge la capătul ideii transmise prin sonetul de patrusprezece versuri. Dar i se poate întâmpla unui poet, ca nevoind cu nici un chip a renunța la acel fascicol de inspirație, totuși frumoș, mai mult poezie în vers clasic decât sonet în forma lui fixă, să îl accepte chiar și păcătuind prin lungimea versului-numărul de silabe.

În acest volum nu s-a ajuns la abateri atât de grave, dar cine ,,croșetează”” mai scapă câte un ochi de pe igliță…

Decî un mobil al alcătuirii sonetelor din acest volum a fost o dorință dominantă de stabilitate interorizată adâncă, de muncă plină de râvnă asupra unui vers, ca un refugiu într-o zonă de introspecție, în care munca surșarjează înspirația, impunând sondarea din starea poetică existentă ca bază. Astfel din când în când ieșea la lumină câte un sonet și care toate adunându-se au ajuns a alcătui volumul ,, Pe igliță”

Orizontul muncii și al vieții mele literare nu era facil, dar din când în când o anumită stare de spirit, de a creea altceva, îmi impunea aceste momente în care doar ideea și realizarea sonetului mă scoteau din ritmul zilnic, ca o ieșire a mea în natura cu bolovani, prăpăstii, suișuri, coborâșuri, care îl incită pe fiecare om intr-un week end, sau un respiro, chiar dacă alege o zonă… mai de risc…

. Ținând cont de zisele altor poeți care recomandă recitirea celor scrise și ,,lustruirea lor” după o anumită perioadă de timp, iar a îndepărtat ieșirea mai grabnică a acestui volum, care în momentul publicării cu sonete adunate pe un mare număr de ani a devenit o antologie.

După acest ,,scurt istoric” să trecem la substanța conținutului.. Aci problema este și mai complicată fiindcă stările de spirit ale creației au redat momente de poezie legate de aumite subiecte. Adunând, după alte criterii ale alcătuirii, grupaje omogene, a rezultat o structură pe capitole, fiecare capitol find de sine stătător, dar legat în coeziuea cărții de stilul și viziunea binelui, totul omogen, plăcut și sugestiv al întregului volum, autoarea – poetă mânuind cu grijă , diligență și candoare poetizarea subiectelor de inspirație.

Această carte cuprinde poezii care se înscriu în canoanele clasice ca sonete, dar și sonete pe care le-aș denumi rebele, fiindcă nu au cuprins în strânsura prozodică idea voită și care a fost ajutată printr-o ,,dantelare”, variația numărului de picioare din vers, uneori, spre a izbuti să înscrie idea. Dar rezultatul final al stilulu cald și a încărcăturii poetice de figuri de stil reușite induce starea de satisfacție, încântare și puternică emoție artistică.

Înainte de a expune veleitățile sonetelor, aduc mulțumiri Artistului, Pictorului Ioan Opruț, unul dintre ei mai talentați și multilaterali pictori ai paletei de culori, pentru acceptul său de a ilustra acest volum cu unele din picturile sale, alese cu grijă și puse alături de poezia compatibilă ca idee.

Datorită strădaniei celor doi autori, poetul și pictorul, cartea de o prezentare intrinsecă, picturală și grafică, deosebiteă a fost mult mediatizată, prezentată la Salonul de Carte Montreal 2015, Salonul de carte ,,Gaudeamus”- București, fiind și în vizorul Ligii Asociației Scriitorilor Români, Cluj-Napoca, Filiala Timișoara-Banat, a prietenilor scriitori din Diaspora, reviste din țară și de peste hotare, ocupând pagni de cronică de carte ale criticilor de literatură dintre care Contantin P. Popescu, Dan Șalapa, poeți, editori și cititori.

Fiind în prag de a comanda reeditarea cărții aproape epuizate, mi s-a sugerat să fac o cronică de autor, vorbind despre starea poetică manifestată în alcătuirea acestei cărți, o cronică ce va sta ca prefață la Ediția a II-a

Din cele zece… grupaje – capitole, intitulate sugestiv după subiectele pe care le conțin, voi readuce pentru mine și pentru auditor, cititor, expunerea viziunii lăuntrice a autorului..

Deși separat, în grupaje intitulate diferit, tematica întregului volum este aspirația spre bine și împlinire, poeta căutând meșteșugit soluții în versuri sugestive, plastc și plăcut alcătuite, găsind o rezonanță comună cu cititorul în transmiterea sensibilă și insinuantă a ideii care a stat la baza momentului de creație

Grupajul ,,ARS POETICA”, intitulat pretențios frizează conceptele alcătuirii unei simbioze poetice dintre inspirație și posibilitatea redării ei în poezie. Voi fac o înșiruire a virtuților poeziei trasate nouă de părintele ,,Artei poetice”, Nicolas Boileau Despréaux. Ca peste tot, dealtfel, în creația poetei găsim 1), rațiunea – mobilul, 2), o exprimare clară, 3), uneori modernist figurată, dar inteligibilă, 4), exprimată gradual, 5), într-o ordine riguroasă, 6), reușind efortul spre esențial 7), în comuncarea artistică a tematicii și 8) a setimentului.

Spre a vedea aceste elemente aplicate aci, ale creației, s-a ales sonetul ,,O lebădă de smoală” pag. 13.

o lebădă de smoală

Din călimara mea o lebădă de smoală

S-a ridicat în fum de osanale

Şi în planări de aripi triumfale

Urca… sus, sus…, camera era goală…

Cădea câte o pană zdrenţuită;

Mă străduiam să prind câte-un crâmpei;

Prin geamul spart intrau şi flori de tei

Şi-un cântec – melopee tânguită.

Atât de greu mă ridicam în timp;

Aş fi dorit şi lebede mai albe

Şi-o muză încadrată într-un nimb.

De-afară invadează pale calde;

În stratosferă s-a produs un schimb:

Prind iambii în cenuşă să se scalde…

Poezia emană de la autor ca inspirație, se ridică din ea căutând un spațiu gol și disponibil, spre a se desfășura, intuind efortul spre generalitate. ,, Cădea câte o pană zdrențuită”- o idee. ,,Mă străduiam să prind câte-un crâmpei”- rgoarea și ordinea. ,,Prin geamul spart intrau și flori de tei / Și-un cântec, melopeie tânguită” – sensul artistic-support al esteticului din poezie. ,,Aș fi dorit și lebede mai albe”-spiritul critic concretizat în regulele artistice. ,,De-afară invadează pale calde, / În stratosferă s-a produs u schimb” – direcționarea fluxulu artistic, care de data aceasta se suprapune direct cu versul respectiv, flux care pornește de la autor spre lume, subliiez ,în afara sa.

Nu intenționam să deapăn regulele poeziei dar titlul grupajului era pea precis și înrudit ca să nu amintesc și să-l exemplific , el fiind adecuat la crerea fiecărei poezii din acest volum.

Mi-a fost de mare ajutor și forma poeziei ca sonet, care mi-a ordonat din start, ordine, rigoare, sens, tenta ritmică și concluzia finală asupra întregei poezii. Acum la recitirea peziei ,,O lebădă de smoală” ne putem permite să ne cufudăm în farmecul ei, dar și cu o doză de profunzime și intuire a adevărului cerut de arta poeziei, adevărul atât de evident, care se desprinde chiar de la prima vedere.

Mergem mai departe la capitolul doi, grupajul ,, ZÂMBET” , capitol de destindre, sunete jucăușe, penelări de ușoară ironie învăluită poetic in euforie sau atenuări spre a evita orice discordanțe.

Exemplific prin sonetul ,, Concert lacustru” pag.22, inspirat din pasiunea unui meloman, de aci, ivirea cuvîntului chei, fiind vorba de chei muzicale.

concert lacustru

Ţâşnesc din nori arome vegetale

Pe care boabele le-ngurgitează

Şi-n plina de rumoare după-amiază

Planează peste lacuri rugi banale

De-un cor întreg de guralive guşi

Şi tonul este dat de vreun solist

Inconştient de harul lui de-artist;

Coriştii scârţâie cu voci ,,de uşi”…

Închid îndată storul de pănuşi,

Să mă cufund în reverii adânci

Cu mlaştini fermecate şi păpuşi.

Pe fondul brotăcesc, fără arcuş,

Un coş de chei în poală poţi să strângi

Şi game ’nalte, cât un derdeluș!

Timişoara, 1990

Cartea se deschide apoi la grupajul intitulat ,,MAGNETISM”. Lucru știut : magnetism , acea putere de atracție greu sau niciodată de învins și care conduce lumea văzută și nevăzută , atracție de la care nu ne putem distrage. Exemplific prin inefabila atrcție a iubirii (de întotdeauna) necodiționată, electivă și inexplicată. Redau sonetul ,, Atracție felină”, pag. 39.

atracție felină

În noaptea densă, ca un zid înalt,

Doi ochi de fosfor mă țintesc prelung,

Ca niște faruri ce mereu mă împung…

Și cad din zidul nopții cu un salt.

Nu-s ochii de șacali, lunecători

Purtați cu lașitate-n cerc elastic,

Și vocea le-o presimt – un miaun plastic,

Și în pernițe spini sfredelitori.

Ci trag oblonul ca să fiu cu mine;

Culcușul cel rotund e gol de-aseară!

Să nu mai știu de perfide feline!

Fidel mi-e numai leul de pe scară!

Zgârie ușa… Infidela! Vine

Deschid și o primesc. A câta oară?

Grupajul următor ,, PE GÂNDURI”, vine să tempereze puțin exaltarea din volum, de până acuma. Obosit, introvertit, suferind, nemulțumit, dar toate aceste stări emoționale negative, se spulberă, la finele tuturor poeziilor din acest volum, prin voia poetei-autor, fiindcă ea concepe țelul lumii înonjurătoare, al omenirii doar ca binele să triumfe, Exemplific prin sonetul ,,Clepsidra”, pag. 59.

Continue reading „Melania RUSU CARAGIOIU: ,,PE IGLIȚĂ”, Editura ,,Singur”-Târgoviște, România, 2013” →

Paul LEIBOVICI: Comemorarea lui IŢHAC RABIN

(1 martie 1922 – 4 noiembrie 1995)

An de an în perioada tristei comemorări a celui care a fost conducătorul guvernului, generalul care a stat în fruntea apărării Israelului, a omului care şi-a închinat viaţa, din fragedă tinereţe, pentru ţara sa Israel, răsfoiesc şi mă adâncesc asupra documentelor. Chiar dacă o singură dată am avut prilejul să fiu în preajma sa, în vizită pe care a întreprins-o la Aşkelon, am constatat interesul său faţă de cetăţenii localităţii, prosperitatea populaţiei şi în acelaşi timp cunoaşterea perfectă a dezvoltării oraşului. Aşkelonul, ca aşezare israeliană îşi are în fapt vârsta ţării. Vizita s-a petrecut în Parcul de lângă Mare. Copii orașului petreceau vacanța în cadrul taberelor de vară. Pregăteam un spectacol de, cântece și dans, Rabin a acordat câteva minute vizionând una din scenetele pe care le repetam. După felicitările adresate colectivului, mi s-a dresat. Avea o față zâmbitoare. Noi l-am condus spre ieșirea din parc cu cântece de voie bună.

Aruncând o privire asupra evenimentelor care au loc în această perioadă a anului 2020 şi întorcând paginile calendarului spre evenimentele petrecute în 1995, pot conclude: n-am învăţat nimic! Perioada de după iscălirea convenţiei de la OSLO, a determinat numeroase evenimente tragice, manifestări ale dreptei israeliene – brutale în care Rabin a fost prezentat ca „fascist”. Portretele sale în haine naziste sau cele cu kafia pe cap au fost provocări anormale.

Trebuie să menţionez intervenţiile organizate de partidele de dreapta care la orice adunare la care participa Primul Ministru Iţhac Rabin, prin zgomotele, bubuiturile difuzoarelor plasate pe acoperişurile clădirilor, făceau imposibilă ascultarea cuvântărilor sale. De asemenea au avut loc numeroase crime, sinucideri (1994-1995) organizate de criminalii arabi împotriva poporului israelian.

Partidele de dreapta au desfăşurat o campanie de incitarea împotriva guvernului ales, pe care la condus primul ministru Iţhac Rabin z.l. Una din aceste „adunări” a avut loc în centrul Ierusalimului. Vorbitorii au apărut pe un balcon de unde în fraze provocatoare l-au atacat pe Primul Ministru, iar în acest centru au fost aduse mase de evrei din coloniile Iehuda-Şomron, bine instruiţi, cu lozinci şi numeroase caricaturi ale lui Rabin z.l. Toate acestea au dat frâu liber incitatorilor, provocătorilor care în ultimă instanţă au tras cele trei gloanţe murdare asupra Primului ministru ales al Israelului IŢHAC RABIN.

Trebuie afirmat, între membri partidelor de stânga şi nu numai, au fost unii care au sesizat aceste mârşave provocări ale partidelor de dreapta şi au avertizat „marea nenorocire”. Numai atunci au fost organizate manifestaţii în care lozincile erau: „DA, PĂCII, NU VIOLENŢEI!”.

La 25 de ani după uciderea lui Iţhac Rabin simt obligaţia să arunc o privire retrospectivă şi în acelaşi timp să răsfoiesc pe cât posibil arhivele. În acest mod, mi-am propus să găsesc elementele necesare care stau mărturie „uciderii lui Rabin”. Delincvenţa ideologică a dat încă din anii optzeci semnele unei crize ideologice. Deoparte extremiştii de dreapta şi nu mai puţin acei din lagărul partidelor de stânga.

Ihuda Eţion – era reprezentantul extremei drepte care scria în ziarul, „Necuda” (Punctul) încă în 1986: „Unde se află obiectul Torei, într-un regim care nu se vede obligat să o respecte. Oare nu este permis să schimbăm metoda democraţiei care e lipsită de conştiinţă?”

Activitatea subversivă nu are nevoie de mase de oameni, pentru a activa. E destul să se pună în mâna unui tânăr un revolver şi a i se indica obiectivul. „Da, o asemenea acţiune ar putea determina un război civil în Israel!” (Nathan Ialin Mor). Un exemplu de acest fel este Iona Avruşaim care a aruncat o grenadă, omorându-l pe Emil Grintzweig.

Israelul şi implicit conducerea sa aproximativ tânără, fără o experienţă şi de aceea acţiuni de felul celor descrise mai sus, sunt posibile. Nerespectarea legii – este evident erudiţia unor ideologi din tabăra de dreapta – extremistă din Israel, bazându-se pe conflictul israelo-arab.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Comemorarea lui IŢHAC RABIN” →

Daniela BALAIITA: Măreția iubirii (poeme)

ARTA DE-A TRĂI FRUMOS

Zâmbește și atunci când ți-e greu

Măcar uneori dacă nu mereu.

În zâmbet îți găsești puterea

Și numai el îți poate obloji durerea.

Iubește și atunci când totu-i pierdut

Și cerul peste tine brusc a căzut.

Un sfârșit poate fi un alt început

Chiar dacă din apa tristeții ai băut.

Iartă mereu, chiar de nu-i ușor

Fiindcă în viață totu-i trecător.

Zâmbește, iubește, fii omenos

Aceasta e arta de-a trăi frumos!

MĂREȚIA IUBIRII

Este iubire când doar cu privirea un

fluture atingi

Ca aripile-i diafane nicicând să nu-i le

frângi!

Este iubire când marea tu o dezmierzi

cântând

Și ea îți mulțumește-n unde, cercuri

desenând!

Este iubire când tu mă porți mereu în

gând

Iar eu aud inima ta lângă a mea,

bătând!

Și atunci când adormim în liniștea

iubirii

În vise ne înfloresc în taină,

trandafirii!

ROȘU-AURIU ȘI GALBEN DE ARAMĂ

Plâng frunzele …iarăși plâng

Și galbene se aștern peste pământ.

Cad stropi de ploaie mari și reci

Și bruma strălucește pe poteci.

Continue reading „Daniela BALAIITA: Măreția iubirii (poeme)” →

Cristian Petru BĂLAN – LORA RUCAN: „SENINĂ NOAPTE”, UN FLORILEGIU LIRIC ÎNCÂNTĂTOR

(Note de lector pe marginea cărții de versuri a poetei moldovence Lora Rucan)

Poeta Lara Rucan s-a lansat, de la bun început, cu vocația tinereții maturizate prea devreme, însușire care nu numai că nu o deranjează, dar experiențele ei multiple și contrastante de pe două spații geografice latine diferite, i-au accelerat și mai mult maturizarea intelectuală în general și cea poetică, în special. Acesta a fost, cu certitudine, un avantaj deosebit în multe din reușitele sale decizii cu care a putut să încarneze cam toate ideile lirice proiectate, finalizându-le gradat în definiții concentrate și materializate, de predilecție, în microstrofe scurte și cantabile pe care le-a proiectat plastic în notații lirice pline de fragede expresivități alegorice alese, lăsând pe alocuri impresia de jurnal intim sufletesc ce ascunde o profundă simțire melancolică și armonică. Dintre acestea, amintim câteva titluri reprezetative pentru cartea în discuție: Te chem, Soledad, Vivaldi, Dante, Luna plină, Câine vagabond, Un vals la lumânări, Iartă-mă, Doamne, Eu plec, ce suflet, Pe valea plângerii, Mi-e inima, Frumos ești dorule, Ard flăcări, Eu nu sunt înger, Dar cine să înțeleagă, – și multe, multe altele. Sunt versuri impresionante și sincere, notate de-a lungul unor ani zbuciumați, într-o carte de 330 de pagini, cu un titlu eminescian la fel de frumos, „Senina noapte”, cu ilustrațiile artistului plastic Ruslan Roșca… Trebuie amintit că în nota introductivă a autoarei este specificat faptul că respectiva carte de față este dedicată amintirii unui mare artist din Republica Moldova, regretatul scriitor, poet, scenarist și regizor Gheorghe Vodă (1934-2007), militant anticomunist pentru unirea cu România. Desigur, nu este o lucrare de debut, Lora Rucan fiind cunoscută în Republica Moldova ca jurnalistă și autoare a încă trei cărți epuizate: „Eu nu sunt înger” (editura Hyperion, Chișinău, 1839), „Niciodată” (Tip. Centrală, 2007), „Voci umane, destine neordinare” (editată de CEP-USM, 2004). De asemenea. este și autoarea unor frumoase versuri pentru copii.

Ultimul volum, „Senina noapte” a apărut le editura Chișinău în vara anului 2020 și cuprinde un număr de 127 de poezii grupate în trei subcapitole definitorii: „În lumea mea” (50 de poezii), „Nostalgii” (34 de poezii) și „Miraje” (43 de poezii). Cine le citește rămâne încântat de originalitatea lor.

Partea pe care poeta ne-o întoarce peste ani este a unei atente observatoare a trăirilor intime ale unui suflet adolescentin, plin de păreri de rău, de regrete, dar și a vieții contemporane în genere, mai precis spus – simțirile unei ființe feminine oarecum supărată pe trecutul vieții ei în contextul nefavorabil al realităților politice prezente, deși, luate la un loc, toate au un farmec al lor aparte, căpătând amploare clasică, fără somptuozități retorice:

Îmi pare rău că nu mai sună codrul,

îmi pare rău — se duce viața noastră

și n-o putem lua de la-nceput.

Îmi pare rău că am visat în taină,

că n-am iubit de-ajuns, că n-am iubit.

Îmi pare rău că plouă des cu stele

ce ard în urma lor un infinit.

Îmi pare rău de cuiburile goale,

de iarba ruginită pe-undeva.

Îmi pare rău de ziua care trece,

de n-am lăsat ceva frumos în ea.

Îmi pare rău că vechi prieteni pleacă,

îmi pare rău că-n multe am greșit.

Îmi pare rău că-n lacrimi ești, iubire,

de parc-ai fi copil obijduit.

E tot mai plin, mai falnic râul vieții

ce poartă apa-n albia-i de lut.

Îmi pare rău — se duce viața noastră

și n-o putem lua de la-nceput

(Îmi pare rău)

Forma însăși a poemelor este voit clasic elegiacă, precum a majorității versurilor erotice cu alternanțe de ritm iambic și trohaic, cu măsuri silabice predominant scurte. Sinceritatea lor inventivă este captivantă, cu fin și voalat substrat eminescian ori și cu posibile ecouri poetice amintind de lirica lui Grigore Vieru. Aceste nobile întrepătrunderi iradiate din exterior nu le-au putut nicicum afecta flerul proaspăt al originalității. Noutatea, în cele din urmă, este destul de vizibilă în micile poeme despre natură, toate fiind pitorești cu tematică alegorică și cu lirism evident grațios și încântător:

Încep să cadă frunzele — e toamnă,

fantastic, galben sună vechi iluzii,

iar eu prin casă umblu și fac versuri

pe-o muzică de-ocări și de confuzii.

Și mă-amăgesc că totu-i înainte,

tresar încet mai cugetând în sine.

Iar tu mă vezi la geam și strângi din umeri

și tot mai uiți să te întorci la mine.

E îndoielnic, e târziu, e rece

și presupui că azi ceva mă doare.

Eu mai respir cu sete și speranță

și fug de sine doar din întâmplare.

Mă scutur, ca și pomul, de iluzii

și mă încarc de grea melancolie,

și cred că seara încă e departe

căci pân- la ea mai este-o veșnicie.

Albastru cer. O mare neștiință.

Un zvâcnet. Un sfios miros de nufăr…

O, chiar de-mi pare totul îndoielnic,

pe suflet nu mă supăr, nu mă supăr

( E toamnă)

(…) Păstorii cu turme se-adună la stână,

când galbenul clopot se-aude cum plânge,

și tânga de viață le curge prin sânge

pe lună plină.

Ce cosmică pace erupe-n lumină,

cât vifor nocturn cerne-n bezne stelare

și-n toate respiră Păstorul cel mare

de lună plină.

(E lună plină)

Nu vom întâlni niciodată sterile prețiozități savante ori căutate exprimări avangardiste ori manieriste, deoarece limbajul poetic al scriitoarei Lora Rucan este tradiționalist și are un solid substrat al graiului muzical popular, specific românilor din Moldova de est care niciodată nu i-au trădat pe înaintașii lor Eminescu, Creangă și Alecsandri, cu muzicalitățile lor ritmice pe care le știm cu toții că sunt pline de virtuți eterne…

Continue reading „Cristian Petru BĂLAN – LORA RUCAN: „SENINĂ NOAPTE”, UN FLORILEGIU LIRIC ÎNCÂNTĂTOR” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Inventarea unei planete (relocarea)

În mod greșit specia umană caută o planetă pentru relocare.

Planeta nu trebuie căutată, ci inventată.

Dacă universul celular de care aparţii nu are o planetă de rezervă pe care să te poţi muta la nevoie spre a locui ca umanoid definit de ADNul specific, atunci trebuie să o inventezi.

Stabilind constantele determinante ale viului adaptat pe o planetă cu atmosferă şi gravitaţie începi căutarea pornind de la necesităţi.

Ca să te deplasezi în spaţiul astral nu trebuie să arzi un anumit tip de combustibil ci să foloseşti forţa gravitaţională ondulatorie electro-magnetică emisă de fiecare astru la care vrei să ajungi sau a celor întâlnite în traiectorie. Adică să profităm de ce a descoperit Newton acum cîteva sute de ani și de ce a perfecționat Einstein= LEGEA ATRACȚIEI UNIVERSALE. Păi, dacă este lege universală, înseamnă că ea funcționează și pe pămînt.

Dacă Luna, acest satelit al planetei noastre, prin undele sale gravitaționale are putere să învingă cîmpul magnetic al pămîntului , gravitația terestră și să ridice și să coboare nivelul mărilor și al oceanelor de la sute de mii de km,,,de ce nu am încerca să captăm forța acestor unde gravitaționale și să mișcăm noi corpurile astrale sau navele noastre interstelare?

Să folosim aceaste forțe ca mijloc de propulsie interspațială. Sau ca să înlocuim motoarele cu ardere internă, bateriile care propulsează azi motrica terestră, folosindu-ne de legea atracției universale.

Nava interstelară poate fi propulsată folosindu-se de forţa de atracţie a fiecărui corp stelar activ.

Este suficientă conectarea prin senzorii gravitaţionali la forţa de atracţie a unei planete, stele, galaxii pentru a te deplasa exact cu viteza forţei sale de atracţie.

Pentru aceasta însă, trebuie să cunoşti poziţia exactă a fiecărui corp, forţa lui de atracţie, vectorii cîmpului gravitațional, unghiul de interferenţă şi reflexia tranzitorie.

Modalităţile de contact se fac prin captarea undelor gravitaţionale ale corpului contactat.

Este nevoie ca nava spaţială să fie dotată cu o inteligenţă cuantică ce poate recrea în timp util modulul corpului stelar INVERSAT a cărui forţă gravitaţională vrem să o folosim prin atracţie şi respingere.

Pentru realizarea mişcării, Modulul Inteligenţei Cuantice trebuie să realizeze POLII GRAVITAȚIONALI OPUȘI corpului stelar accesat.

În momentul schimbării acestor poli începe propulsia navei folosind atracţia, sau respeingerea undelor gravitaţionale emise de corpul respectiv.

Forţa şi viteza de deplasare se menţin prin modificarea unghiurilor de sens.

Unghiul de înclinare directă, dă cantitatea de energie solicitată.

Dacă vrem viteză maximă, ceea ce nu prea este indicat, unghiul trebuie să fie 0, ca o perpendiculară pe corpul astral respectiv.

Modificarea căderii unghilui determină viteza şi direcţia de deplasare universală dorită.

Trebuiesc căutate un spaţiu, sau mai multe, care să corespundă, cât de cât, condiţiilor de existenţă ale viului bazat pe atmosferă şi gravitaţie.

Dacă nu se găsesc în universul celular existent, se caută în altul, sau pot fi folosite spaţii asemănătoare, unde condiţiile pot fi recreate.

Exemplu: dacă este un corp adecvat, dar îngheţat, sau cu prea multă gheaţă carbonică, sau termică, prea îndepărtat de o sursă stelară, sau fără atmosferă şi gravitaţie, toate acestea pot fi recreate dacă se reuşeşte să se intre în substanţa legilor lor universale de care sunt guvernate ondulatoriu.

În cel mai nefericit caz, se poate decomprima şi o bilă spaţială, cu toate riscurile asumate.

Gustul fructelor proaspete poate da un indiciu despre un corp măsurat, chiar dacă nu are spectru, ci doar o mişcare constantă în jurul lui şi al orbitei pe care a fost încadrat.

Când este înlocuit de un gust al materiilor solide, arse de tot, atunci poate fi declaşată o căutare aleatorie.

Dacă rapoartele primare trimise de pe Modulul de căutare sugerează că ar conţine toate elementele necesare supravieţuirii viului cunoscut, dar temperatura lui depăşeşte minusul absolut şi este tot un semn de gheaţă târzie, este un indiciu că a fost stabilizat în sistemul universal celular respectiv, nu de mult timp.

În primul rând trebuie reorientat către o stea cu o energie ondulatorie foarte puternică.

Apoi capetele carbonice ale modulului cuantic inteligent trebuie să coreleze forţele gravitaţionale ale mai multor corpuri cereşti din apropierea lui pentru a căuta să-i schimbe structura.

Trebuie ţinut cont de faptul că forţele centrifuge şi forţele centripete iniţiale i-au stabilit o anumită viteză, un anumit loc pe o traiectorie stabilă aranjându-i componentele masei în anumite poziţii.

În acest caz forţele lui interiore se vor opune constat, de aceea trebuesc folosite forţele gravitaţionale ale corpurilor din apropierea lui, chiar dacă acestea nu îl influenţează direct.

Când se activează impulsul iniţial de subminare cuantică poate fi folosită şi forţa gravitaţională a unei galaxii cu condiţia să fie orientată spre centrul undelor gravitaţionale emise de astrul poziţionat pe unghiul asimetric al navei care determină corelarea.

Este necesară atragerea în van a unui astru de zăpadă carbonică, la un unghi similar poziţiei unui astru teluric.

Extrem viteaza galatică trebuie orientată spre toate corpurile participante în sens unic.

Imediat trebuie schimbat sensul unei comete deţinătoare de spori spre a se întâlni cu aştrii incluşi în program într-un unghi gravitaţional stabilit în cadranul stelar.

Lacrima universului trebuie turnată doar după ce conglomeratul a fost stabilizat la o anumită viteză, pe o anumită traiectorie, apoi se începe stabilizarea masei cunatice.

Se aşteaptă patru stadii universale de treceri, fiecare respectând ciclul vital al necesităţilor pentru ca embrionul primordial să poatî încolți.

Când undeva, într-o depărtare nedefinită, cam la a şaptea trecere apare un bol albăstrui încadrat în nuanţe de alb franjurat, să ştiţi că acolo se află o planetă în formare, deja şi însămânţarea cuantică a reuşit.

Modulul central poate să îi stabilească coordonatele printr-o parabolă a timpului în curs de măsurare.

Înregistrarea coordonatelor emise este strict necesară spre a şti exact ce a reieșit şi cu ce se va lucra.

Dacă corpul măsurat se află într-un braţ de unghi sferic, aparent imobil, foloseşte o mişcare aleatorie determinată de o structură în plin proces de formare, se știe că a intrat în forma incipientă a mişcării quantumului entanglemnet şi începe să depindă de restul gazelor folosite în proces.

Nu are încă miezul format pentru că îi lipseşte hidrogenul şi heliul spre a deveni un corp viu.

Încă este dominat de zăpada carbonică aşezată pe poli şi trebuie urgent atrasă o stea neutronică, o stea de potasiu înflorit şi corpul de calcar activ spre a înlătura desechilibrul cuantic de gaz.

Următoarea etapă a subminării cuantice trebuie să includă atragerea unui teluric complex, aflat la o distanţă eficientă de o sursă de energie stabilă, apoi cometa să fie asamblată de Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Inventarea unei planete (relocarea)” →

Carmen GIGÂRTU: Râzi copile!

RÂZI COPILE !

Râzi copile, cerului care te iubeşte

şi pământului ce te hrăneşte!

Râzi soarelui ce te îmbrăţişează cu lumina sa

şi florilor care se bucură de gingăşia ta!

Râzi vântului ce adie

şi mâinilor ce te mângâie!

Râzi ploii ce te sărută

şi pietrei ce stă tăcută!

Râzi Universului care te cheamă

şi iubitei tale mamă!

Râzi îngerilor care te ocrotesc

şi oamenilor ce te îndrăgesc!

Râzi pomilor, apei

focului şi ierbii!

Râzi munţilor şi mărilor

oceanelor şi stelelor!

Râzi, Minune, vieţii!

Răsul tău aduce lumină

şi fericire divină.

————————————–

Carmen GIGÂRTU

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Artur Silvestri întruchiparea omului integral moral și vizionar în idei!

Încercând a pătrunde universul personalității lui Artur Silvestri o imediată recunoaștere pe care o încerci va fi caracterul său integru și vizionar, prin care cu o limpezime și inteligență sclipitoare, identifica efectul din legătura multiplelor cauze ce concur la nașterea acestuia. De altfel un expert în materie de piață imobiliară nici nu ar fi putut exista fără aceste dăruiri naturale înspre studiul domeniului respectiv.

Pornind însă de la cele două calități, a fi integru moral și vizionar in idei, vorbim de fapt de niște calități specifice unei minți superioare, prin care ne vom explica, într-o măsură oarecare, realizările ulterioare ale mecenatului și ilustrului patriot Artur Slilvestri.

Trecând însă prea de timpuriu la numai 55 ani acea linie de aur dintre viață și moarte, Artur intra in eternitate alăturandu-se marilor suflete ale Neamului său Daco-Român, așa cum bine știm. Nu am avut fericirea a ne întâlni în timpul vieții, așa că numai când voi trece și eu acea “linie de aur” ne vom întâlni. În Universul Cerurilor!

Nu mi-a fost prea ușor să intuiesc în mintea mea această formidabilă personalitate a lui Silvestri, doar datorită trudnicei experiențe proprii aici la Antipozi, editând de circa zece ani revista româneasca “Iosif Vulcan”, ajunsesem la concluzia, că \pentru a scoate o publicație cu adevarat de artă și cultură, în primul rând editorul acesteea trebuie să fie un om integru moral. Apoi un vizionar înspre viitor, un căutător de idei care puse în practică să avanseze civilizația omeneasca! Răutatea și invidia nu au ce căuta în procesele de educație, etc. Căutam deci echilibre sufletești într-o lume nouă, într-o viață de emigrant desprins de cultura si tradiția maternă. Aveam 39 ani.

Ulterior, auzisem de Fondatorul Asociației Române Pentru Patrimoniu, prof.dr.Artur Silvestri. Acest Om mi-a devenit un fel de zeu adorat, tocmai pentru aceste calități pe care le-am găsit întruchipate în ființa sa. Nu m-am înșelat. Vizionarul ideilor celor mai înălțătoare a fondat revistă după revistă, umplea un gol în chiar istoria neamului românesc realizând legăturile românilor de pretutindeni prin intermediul revistelor on-line. Difuzarea cărților românești prin biblioteci de asemenea on-line. Publicarea de cărți pe hartie devenise o preocupare curentă, dăruiri de stocuri de carte bibliotecilor sătești era o placere aleasă a Familiei Artur si Mariana Braescu Silvestri, fondatorii și finanțatorii Asociatiei.

Asociatia ARP-Bucuresti deveni în curând o inimă tânără a culturii române, al cărei pulsuri erau înregistrate în orice colțișor al Terrei unde supraviețuia o comunitate românească. Despre corespondența mea cu acest om de geniu al culturii am mai scris în unele articole ale mele, am încă unele ce vor forma subiecte plăcute amintirilor viitoare, căci prof.dr.Artur Silvestri este între noi pentru veșnicie, așa cum este și Eminescu. Sfintele suflete ale Drepților noștri așezați sub glie sunt râuri cu albii ce merg paralel cu noi cei vii, și împreună mergem spre viitorul viselor lor si ale noastre ale românilor!

Nu sunt eu cel mai în măsură a cântări și valorifica opera imensă a enciclopedistului român, doar pot spune ca era un om de o erudiție aleasă, un cercetător cu pătrundere luminată înspre cele mai umbroase vremi ale istoriei și preistoriei daco-române și universale. Asemenea marilor gânditori ai lumii avea întotdeauna înclinare spre izvoarele mitice și a conexiunii acestora cu științele sacre ale popoarelor lumii, precum cele egiptene si indiene, asemenea lui Mircea Eliade, George Anca, Adrian Botez, Pr.Al.Stănciulescu, Ben Todica, ș.a.m.d.

Observăm cum vizionarul Artur Silvestri, depistează cărări taince ce duc și vin dinspre un adevăr umbrit de vremuri și timpuri, acel adevăr despre străvechimea istoriei dacilor-vlahi. A credinței și religiei lor, in pamântul și vatra lor de atunci și de azi aceeași fiind.

Noi nu am dezmoștenit pe nimeni. Noi suntem mai vechi decât sumerienii, așa cum ne spune istoricul N.Săvescu, și mulți alți cercetători de seamă a istoriilor

antice și care țin calea și lumina adevărurilor.

Deci, cu un asemenea Om la cârma culturii și valorilor de patrimoniu românesc , era din capul locului asigurat un success Asociatiei fondate, si pe care a numit-o Asociația Română Pentru Patrimoniu, și nu altfel. Patrimoniu înseamna avuția națională a statului român, începand de la Talpa Țarii, Țăranul cu uneltele sale, sapa și plugul, caii și boii, carul și furca, râurile, munții și câmpiile, inclusiv bibliotecile cu universitățile și academicienii lor, știința, folclorul, artele, scolile, bisericile, totul se cuprinde in această noțiune de Patrimoniu național, având un spirit și inimă vie Omul , acest spirit viu pus de Dumnezeu veghetor și îngrijitor al acestora!

Alt nume nu putea avea, deci știa prea bine Fondatorul Asociatiei ARP, la ce lucrare se angajează. În același timp Artur Silvestri era un cărturar cu prea bună știință ce înseamnă să muncești în cooperare cu cei din jur. Cerea cu orice ocazie părerile oamenilor care i se alăturau. Bună, rea, idea sugerată el o cântărea, răspundea cu bunătate și fără batjocură, folosind si zidindu-și opera pe principiul credinței sale crestine pe care o respecta adanc si curat, inălțandu-și cugetul și gândirea până pe creștetul Ceahlaului, Kogaionului cel sfant al lui Zalmoxis. Cum spuneam, nu brusca pe nimeni, nici pentru anume nepotriviri în felul de a privi unele aspecte ale muncii creatoare a fiecăruia, lăsând fiecaruia timpul necesar spre a se înțelege pe sieși.

Din această atitudine, mai rar întâlnită azi in lume, ni se servea nouă tuturor o lectie, întradevar cu finețe dar de bună credință. Bineînteles că tot cu finețe primea uneori și dânsul epistole cu sfătuiri îndoielnice, pentru care suferea dar nu se plângea niciodată, fiindcă el cunoștea bine structura ființei omenești, faptele lui erau de întronarea iubirii și înălțării omului român, nu a invrăjbirilor veșnice. Inteligența sa sclipitoare o folosea pentru a ne reda viziunea si încrederea în adevarurile istorice atât de înălțătoare și astea din vremi străromâne, cu o percepere tot mai lucidă prin miezul miturilor si simbolurilor istoriei universale.

Un semn de recunoștiință pe tot restul vieții mele acordat geniului vizionar al lui Artur Silvestri originează în aceea că a fost omul care a recunoscut imediat valoarea de inspirație din scrierea mea atunci când pornisem a publica primele capitole din nuvela “Fiica lui Faraon”, așa cum procedasem și la nuvela ”Fiica zeiței Vesta”.

Punerea versurilor lui Eminescu dedicate Nilului și egiptenilor în interiorul nuvelei mele nu era o nebunie, ci mai degrabă o revelație la ceea ce se referă azi cercetatorii istoriei noastre. Mai mult, atunci cand Eminescu lucra la versurile poemei “Cavalerii Danubieni”, au sărit și atunci frunțile locale să-i infirme idea! Ce cavaleri domnule, cand erau niște primitivi! Dar, ce auzim azi despre civilizațiile pelasgilor, a etruscilor pelasgi, a castelelor de aur din Corona Montium(Transilvania), despre Sarmise- dacul rege-Soare din Dacia supranumit “slujitorul Soarelui”, despre Helis cetatea veche a Daciei unde domnea Sarmise(in Nordul Dunarii), nu face oare legatura bună pentru ai numi cavaleri danubieni? Sumerienii, scribii universităților Soarelui din On, oare cine erau? Găsim răspunsul in Cartea Istoriilor-Cartea cea Sfantă-Biblia, pe care mecenatul Artur Silvestri și-a ales-o drept cale a înțelepciunii sale. Fapt pentru care va rămâne înțeleptul vremurilor noastre în vecii vecilor!

Se zvonește prin lumea cercetătorilor hermeneuți că însăși Isus Hristos între acești Cavaleri Danubieni a fost a fi născut!

Asadar Cartea Sfanta a Istoriilor stravechi, la“2 Imparati -Capt.23, Verset 5. spune despre cei ce ardeau tămâie pe înălțimi și se rugau lui Baal si Soarelui. Versetul 25 il arată pe același Imparat Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Artur Silvestri întruchiparea omului integral moral și vizionar în idei!” →

Alexandru NEMOIANU: Qui tacet consentit (Cel care tace este de acord)

Existența umană poate fi rezumată că fiind un șir permanent de opțiuni, de alegeri, între bine și rău, între drept și nedrept. Aceste opțiuni, alegeri, sunt făcute în vâltoarea existenței zilnice, cu necazurile ei, cu suișurile și coborâșurile ei, cu perioadele ei de plictiseală. Totuși nevoia de a face opțiuni nu poate fi înlăturată, este un dat. În acest context este bine să ne reamintim despre condiția omenească și că este una căzută și prin urmare imperfectă și înclinată să facă greșeli, unele de voie și altele fără de voie. Este iarăși bine să ne aducem aminte că toate înjghebările omenești și toate alcătuirile omenești sunt nedesăvârșite și că singura cale sigură de a evita complicitatea la rău este de a fi întotdeauna de partea celor slabi și săraci. Doar stând de partea celor care « pierd » vom fi siguri că nu adăugăm la răul zilei. Să te opui sau minimal să nu contribui la rău, este formă de vitejie și fermitate morală.

Complexitatea acestei situații este încă mai mare dat fiind faptul că întâmplările vieții omenești nu se petrec în vid sau „în principiu”; aceste întâmplări sunt concrete și întotdeauna personale și, datorită acestor împrejurări, obligația de a face opțiuni este încă mai imediată. Prin urmare ar trebui să fie limpede că responsabilitatea acelora aflați în poziția de a lua decizii ,care afectează un număr mare de persoane,cei care se fălesc a fi „cei ce tună și fulgeră”, responsabilitatea lor este covârșitoare. Dar totodată aceasta nu înseamnă că responsabilitatea celor „de jos” nu există și, mai vârtos în clipele grele când decizii importante trebuiesc luate.

Istoria are propria ei direcție și nimeni nu îi poate schimbă curgerea. Conducătorii și cei aflați ‘la putere” vor fi pomeniți ca „buni” numai în măsură în care simt și urmează cursul istoriei. Conducătorii sau instituțiile care își închipuie că pot manipula „poporul” sau direcția istorică sunt sortiți ca iute să afle că ei gândesc anapoda. În fapt conducătorii și instituțiile care încearcă să se opună direcției istorice întotdeauna dispar că un vis urât. Ceea ce trebuie însă reținut este că în momentele de criză,în momentele de „definiție” toți cei care au o părere trebuie să o rostească, măcar sub forma alăturării afective la ceea ce este bun și la refuzul de a sta complice răului. Trebuie mereu să ne aducem aminte că toți și fiecare vom fi judecați nu numai pentru răul sau binele pe care l-am făcut, dar și pentru binele pe care am fi putut să îl facem și nu l-am făcut. Nu există iertare pentru tăcere!

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Qui tacet consentit (Cel care tace este de acord)” →