Tăceri delicate
Din țesătura viselor adormite biruie timpul,
un poem nescris vreodată se naște,
tăcerea umple întunericul,
iar întunericul umple tăcerea.
Unde sunt eu? Unde ești tu?
Prin umbrele genelor,
un dialog al inimilor, un dialog al privirilor,
un dialog de mătase al atingerilor,
prin ochii lor,
un sentiment nou înflorește.
Unde sunt eu? Unde ești tu?
Congresul PSD l-a legitimat pe Președinte cu entuziasmul, aplauzele și ovațiile celor prezenți, nu cu buletine de vot, ca pe un muritor de rând. Patru ani. El e conducătorul iubit al dreptcredincioșilor și bisericii Statului Paralel Legitim, șeful Parlamentului, Guvernului și Programul de guvernare ce aduce bunăstare românilor.
La Roma, după alegerea de către cardinali în conclavă a unui nou papă, e un străvechi privilegiu al credincioșilor latini, romano-catolici, care-l așteaptă nerăbdători în piața Sf. Petru, să-l întâmpine, legitimeze cu entuziasm, aplauze și ovații. Vox Populi, Vox Dei
În Federația Rusă, președintele celei de a treia Roma, conducătorul iubit al pravoslavnicilor și bisericii, Vladimir Putin este, la fel, alesul întregului popor, nu numai a unui partid la modă. Programul său de guvernare aduce bunăstare rușilor și slava Ortodoxiei.
Să le luăm pe rând. Primul a fost sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii. Guvernarea le-a creat și o minivacanță de 4 zile. În general serbarea unei zile dedicate femeii este o recunoaștere a rolului femeii pentru societate. Fecioara Maria este simbolul Femeii dătătoare de viață. Fecioara Maria e hărăzită să odrăslească frumosul şi dragostea în Creaţia Fiului ei. Eterna iubire este Femeia care te-nalţă cu sufletul pur spre cer, spre universul necuprins al constelaţiilor. Esenţa Mamei e din rădăcina divină ce strânge la sân frumuseţi, adevăr şi lumină. Ziua mamei se sărbătorea încă de pe vremea zeilor din Olimp, în cadrul festival dedicate zeităţilor pe nume Rhea în Grecia Antică. Diferite neamuri și-au creat sărbătorile lor dedicate Femeii, Mamei.
În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, fiecare sărbătorind-o așa cum o simte. În Anglia, unde pe 8 Martie au loc marșuri și întruniri în memoria acestor Femei. În Italia, de 8 martie sunt organizate reuniuni despre afirmarea drepturilor femeilor, a siguranței acestora la locul de muncă, a sănătății. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. Până în decembrie 1989 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. În țările baltice, de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri și flori acestora. Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care își dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire.
O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga ( de fapt propusă de socialistele Clara Zetkin și Roza Luksemburg încă în 1908). Ziua de 8 martie a fost stabilită în 1913. Din acelaşi an, în Rusia, Ziua Femeii era sărbătorită în ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi, iar din 1917 această zi a coincis cu 8 martie raportat la calendarul pe stil nou. Tot în 1917, în a opta zi a lunii martie are loc greva femeilor de la Uzina Putilov din Petrograd care cereau încheierea războiului şi înlăturarea Ţarului, marcând practic începuturile Revoluţiei Bolşevice. Din 1921, 8 martie devine sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, în memoria evenimentelor care au precedat Marea Revoluţie din Octombrie, deci este o creaţie a Uniunii Sovietice. În acest an Dodon a făcut din această frumoasă sărbătoare a Femeii o făcătură socialist-comunistă de tipul celor din perioada sovietică. În general, mai de ce se apucă Dodon (fie Ziua Independenței, fie omagierea marelui Ștefan cel Mare ș.a.) se întâmplă tocmai ca în bancul ce urmează. Se știe că în perioada sovietică, în special, brejnevistă se fura. Fiecare se hrănea de la locul de lucru. Muncitorii furau piese de la uzinele la care lucrau. Se vorbește că un muncitor care lucra la o uzina de produse de consum popular fura câte o piesă în fiecare zi pentru a asambla acasă să admitem un tocător de carne, dar în final oricum se primea un automat (aluzia este că majoritatea uzinelor camuflate cu producerea produselor de consum popular erau militare).
Continue reading „Valeriu DULGHERU: Trei evenimente majore ale săptămânii!”
Salut! Mă numesc Irina Staver. “Fata din lumină”, așa cum obișnuiau să îmi mai spună colegii de la Radio Moldova Tineret. Dintotdeauna mi-a plăcut să comunic ceva lumii și în schimb să primesc zâmbete, uneori aplauze. Vremea din veacul meu, e mereu aceeași și alta tot. Pentru că sunt născută în luna mai, in luna poeziei, așa cred eu, nu aveam cum să nu iubesc și versul! Îl scriu de mică. Am lansat două volume – „Odă Poeziei”și „Mai Poetic. „Te invit cu mare plăcere pe 16 februarie, la ora 18:30, la Tucano Coffee, să împărtășim împreună dragostea pentru poezie.
Anume așa am consfințit eu să scriu despre mine, desenându-mi singură un portret artistic, liric în care poezia este și va fi Regină!.
Așadar, în data de 16 februarie, într-o seară de vineri ce mai închidea o săptămână și deschidea câteva zile libere de odihna, deci tocmai potrivite pentru meditație, poezie, cântec, am fost fericită să particip la un eveniment inedit. De poezie. De întâlnire cu ea, de întoarcere la suflet, la speranță, la primăvara, deci la lumină!.
Trei tineri poeți: Damian Scott (cu un recital de versuri în limba rusă), Diana Hristisean și Irina Staver (adică eu), ne-am spus poveștile din fiecare poezie mai dragă nouă, oamenilor.
Poezia e despre.. a dărui. Așa cred eu. E.. ca de Paști, cu lumânarea. Poezia se scrie în singurătate dar se prezintă ca o sărbătoare lumii, ca o mireasă care iese pentru a fi văzută, admirată, făcând pe ceilalți mai buni parcă numai prin frumusețea ei, puritatea ei, gingășia ei. Așa mi-am scris eu poezia ani la rând și tot așa, din confesiunile lor, au făcut și ceilalți doi protagoniști.
Poezia mai e și despre.. emoție!. Iar fiecare dintre noi, le-am așezat celor din fața noastră câte o emoție pe suflet. Că așa se face. Noi, oamenii ne facem emoțiile ca mai târziu să ne hrănim din ele. Continue reading „Irina STAVER: “Casa Poeziei “ – o trăire, nu o clădire!”
Crucea biruinței
La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul
Și trupul meu de humă împovărat de vremi,
Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,
Cu mirul împăcării Părinte să mă-nsemni!
Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,
Durerile din lume să se prefacă-n scrum,
Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,
În clopotul învierii să ne trezim acum!
Cu semnul crucii Tale să biruim vrășmașul,
Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,
Pe altar de flori și lacrimi să ducem fapta bună,
Un semn frumos să punem pe scara către veci!
––––––––––––-
Camelia CRISTEA
București
11 martie 2018
Poemul Irinei Lucia Mihalca, intitulat ”Ceasornicarul timpului”, din volumul de poezii ”Dincolo de luntrea visului” poate fi considerat un tratat excelent despre timpul substanțial, ca și categorie filosofică a trecerii în metafizica definirii fluxului formelor din ontologicul universal!
Chiar și între secunde se rulează un infinit de cardinali ce temporalizează pozitiv un infinit de obiecte, toate mișcate prin magnetismul universal al substanței în infinitezimalitatea lor cronologică sau în cea simultană, pozitive…
Toate acestea se divid sau se redublează în genomul universalului și se devoalează cu astralitatea luminii căzută pe oglinda minerală a existenței lor cosmice, socotită ca un vector temporal universalizat de subiectivare, tocmai spre a le data pe fiecare cu timpul lor, cu un timp de identificare și de purificare. Pentru penetrarea cronomă a contiguului pozitiv sau a discontinuului, poeta expune timpul subiectivat într-un registru de definire-receptare, reflexie și ipostaziere individuată cu un timp diferențial, într-un spațiu infinit diferențial și într-o permanentă pozitivare timp-spațiu-substanță, scopul fiind cel de penetrare a timpului din NEÎNCEPUTUL UNIVERSAL.
Continue reading „Gheorghe APETROAE: “Ceasornicarul timpului” – Irina Lucia Mihalca (recenzie)”
În urmă cu doar câteva zile am purtat o discuție, în spațiul virtual, cu o fosta colegă. În esență discuția era despre modul în care percepem “lumea” actuală, ce socotim să fie bun și rău în ea. Pe scurt nici unul, nici altul nu ne-am putut convinge și am rămas la părerile din început: ea încredințată că “globalismul” și accesoriile sale ar fi un lucru bun și eu încă mai convins că sunt un lucru rău. În mod civilizat am ajuns de acord că “nu suntem de acord”. Dar în încunoștințarea acestei stări, fosta mea colegă, a aflat de bine să afirme, în legătură cu spectaculoasa întoarcere la Ortodoxie a unei mari țări, de fapt ea a citat pe altcineva: “cva la bătrânețe se face damă Ortodoxă”. Bănuiesc că dorea să fie asta un soi de ironie derogatorie. De fapt nu era. Era afirmarea unui adevăr Ortodox fundamental despre cine sunt “cei chemați”.
Dacă “ea“ (“cv..a” citată) face acest lucru dovedește că este și inteligență și grijulie și biruitoare. ”Ea” nici măcar nu este singulară. Acest model de comportare l-a avut, mult înaintea “dânsei” în discuție, tălharul “de-a-dreapta”, cel care în ultimul ceas a “răpit” Raiul. În această privința să fim bine înțeleși. Sub legea Romei crucificați erau doar cei care puneau în primejdie statul Romei și tâlhării cei mai odioși, care uciseseră și între cei uciși se aflau prunci. Asemenea crime legea Romei nu le tolera. Deci acel tâlhar trebuie că era apăsat de mari păcate, categoric mai mari decât ale “dânsei” pomenite. Dar, o singură mărturisire l-a așezat direct în Rai, înaintea tuturor drepților Vechiului Testament. Iar asta este absolut consistent cu mesajul și voință Fiului lui Dumnezeu: ”n-am venit să chem, pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăința”. Dumnezeu îi cheamă și îi primește pe cei care știu și se căiesc de starea de păcat și nu pe “deștepții” trufași și nici pe “drepții” neascultători. Iar pocăință nu înseamnă plâns fățarnic și semne exterioare, înseamnă “întoarcere”(“metanoia”,”pokoi”) de la calea cea rea. Iar cine sunt cei chemați? Este fiul risipitor, este femeia “prinsă în adulter”, este vameșul, este tâlharul de pe Cruce, toți cei care în ceasul încercării, cu nădejde și credință, cheamă ajutorul Lui.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Cine sunt cei chemați?”
„Mereu şchiopătând prin dezastre,
Mereu cu osânda pe frunte,
Credeam că tot spini sunt şi-n astre,
Şi-n ceruri tot temniţe crunte.”
(RADU DEMETRESCU GYR)
Teoretic anchetatorul şi anchetatul sunt două forţe, două puteri care se studiază ca la şah, încercând fiecare să intuiască mişcarea celuilalt, să-i anticipeze atacul, să simuleze o mutare greşită, uşoară pentru a contraataca greu, frontal, decisiv. Iniţial fiecare bănuieşte despre celălalt că ştie mai mult, că poate mai mult. Este un studiu de acomodare, de adaptare, de cunoaştere, de cântărire, de apreciere, poate chiar şi de admiraţie.
Ancheta este fiica moştenitoare, odioasă a Anchetatorului sadic. Ambii aparţin diabolicului.
Unul vine în numele legii, fără-de-legii, minciunii, mistificării, ipocriziei, abuzului, tiraniei puterii samavolnice, proletariatului, Internaţionalei, masoneriei, celălalt se apără în numele Adevărului, Dreptăţii, Credinţei, Conştiinţei, Iubirii de Neam şi Dragostei de Dumnezeu.
Metodele însă cu care lucrează şi operează cei doi sunt complet diferite. În general anchetatorul este înfiorător ca înfăţişare, schimonosit, semidoct, crud, ateu, o brută încrezătoare în sine, în regim, în cei care-l sprijină chiar greşind deseori.
Poate uza de orice mijloace, de orice tehnici, de orice brute, de orice bătăuşi, de orice joc.
Poate fi amabil, cald, calm, binevoitor, politicos sau rece, nervos, perfid, turbat, călău.
Poate promite ,,ajutor”, de orice natură, medicamente, vizite, pachete, reducere de pedeapsă, ameliorare, compasiune ori poate înscena, ameninţa, jigni, insulta, pedepsi, lovi.
„Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.” – Tudor Mușatescu
Minciuna este definită de dicționar ca fiind o afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr, deprindere de a minți, înșelăciune, vicleșug, ficțiune, plăsmuire, născocire, răsucirea adevărului într-o măsură mai mică sau mai mare. Când este însoțită de vicleșugurile mincinosului, de ipocrizia lui, produce confuzie, tulbură gândirea și atmosfera dintre oameni.
Este și teribilism, dar și o stare de spirit negativă a stăpânilor față de supuși. Ei au interesele lor care sunt mai presus de grija pentru popor, țară, deși, actori buni fiind, jură că le pasă. Unii – supușii – deznădăjduiesc, alții – conducătorii – se împătimesc. Devin hoți, mincinoși, palavragii, trădători. Pasul înainte făcut de mincinos este ipocrizia – minciuna transpusă în comportament uman bine conturat pentru cel ce o folosește, în care naturalul dispare complet. Ipocritul se arată altfel de cum este, adoptă această atitudine pentru a ascunde gândurile și acțiunile lui, urâciunea din suflet, fiind ghidat doar de dorința de putere și avere.
Despre minciuna am mai vorbit cândva, dar se pare ca în zilele noastre ea are un alt colorit. Pe vremea scriitorului Alexandru Vlahuţă, în apocalipticul an 1907, minciuna sta cu regele la masă: „Minciuna stă cu regele la masă…/ Doar asta-i cam de multişor poveste: / De când sunt regi, de când minciună este, / Duc laolaltă cea mai bună casă…”. Acum alți actori, piese noi… „Minciuna e grăbită, adevărul întotdeauna așteaptă”, mai spunea Vlahuță.
După Congresul PSD, România și Europa parteneri inegali, care se străduiesc să ascundă sub preș ce știe tot statul global.
După vizita istorică a Sfântului Ioan Paul II la București, vin oficialitățile UE/NATO si in 2007, fără să îndeplinească criteriile, România ortodoxă e acceptată generos, integrată cu drepturi aproape depline în civilizația catolică, tot așa, cum după Războiul Crimeei și Războiul Mondial, occidentalii au hotărât Unirea Principatelor, Marea Unire și integrarea iî civilizația apuseană, împotriva Rusiei pravoslavnice și ortodoxo-comunistă, mereu în poziția de a invada Europa.
Fără refacerea unității creștine cu Roma, România, Bulgaria, Grecia, Cipru, 45 de milioane de ortodocși integrează normele, valorile și tradiția catolica, milenara a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, codificata în acquis / drepturile și obligațiile statelor Uniunii Europene. În Sfântul Imperiu ortodocșii erau tolerați, poate și de aceea rezultatele de până acuma sunt modeste. Grecii sunt faliți, bulgarii nu știu ce-i acquis-ul, moldo-valahii, care n-au făcut parte din Sf. Imperiu, ca ardelenii uniți cu Roma, distrug industria, irigațiile, vând pământul la străini și sunt băjeni în vest, pe locul doi în lume, după Siria în război civil.
Înainte de întâlnirea cu Bush la Malta, la Roma, Sf. Ioan Paul II îi atrage atenția lui Gorbaciov să nu se grăbească, pentru că adaptarea mentalităților celor rupți de lume în Lagărul ortodoxo-comunist, la cerințele globalizării, cere timp. Sfat desconsiderat și la Congresul partidei ortodoxo-socialiste moldo-valahe PMR, PCR, FSN, PSD, care decide brusc ca tara va fi a opta putere a Europei în 2040, dar trece cu vederea generozitatea Sf. Ioan Paul II, că Papa Francisc nu mai vine la Centenar, băjenirea a cinci milioane la catolicii dn Italia, Spania etc., trece cu vederea necesitatea refacerea unității de credință cu Roma, conditio sine qua non a egalității, a acquis-lui. În acest context rupt de realitate, Adrian Severin vede în Congresul PSD „o butaforie ipocrită menită a acoperi lupta nemiloasă pentru putere într-o țară fără putere“. Rupta în state paralele ilegale în război, cât mai rezistă o astfel de țara? Încă doi ani, cu speranța că se înșeală fostul ministru de externe, deputat PSD și în Parlamentul European. Continue reading „Viorel ROMAN: După Congresul PSD”