Georgeta RESTEMAN: Anatol Covali și „Vâltorile sufletului” său în „Rogodele”

Nu în fiecare zi ţi-e dat ca Dumnezeu să-şi întoarcă faţa către tine şi să-ţi dăruiască bucuria de a te răsfăţa în leagănul cuvintelor cu cărţi pe care n-ai visat vreodată că o să le poţi ţine în mână, şi, mai ales, să te înfrupţi pe săturate din frumuseţea miezului lor artistic! Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că se pot întâmpla astfel de miracole, chiar dacă trăim într-o lume mizeră şi ignorantă, în care strălucirea aurului şi goana după avuţie au suprimat, în mare parte, grăuntele de frumos din care ar trebui să se hrănească sufletul pentru a putea supravieţui departe de orgolii, prefăcătorie, ură şi minciună. Ce poate fi mai frumos decât să te trezeşti cu poştaşul la uşă, aducându-ţi un colet cu cărţi?! „Aş vrea să vă dăruiesc cărţile mele, dacă acceptaţi şi-mi daţi o adresă” îmi spunea domnul Anatol Covali cu puţin timp în urmă şi n-a pregetat, distinsul poet, să-mi trimită nu mai puţin de 24 de volume de poezie sub semnătura Domniei Sale.

Fiecare volum poartă amprenta artistului şi poetului pe care l-am descoperit, din păcate, doar de curând, cu dedicaţie scrisă cu migală şi artă, în care am găsit şi o explicaţie sumară asupra conţinutului fiecărei cărţi în parte. Când scrii cu atâtă dăruire nu mai puţin de 24 de dedicaţii, fără să semene una cu alta, cu siguranţă, că o faci cu dragul cuvintelor pe umeri, dorind să croieşti, din condei, o direcţie de mers pentru viitorul cititor prin labirintul cuvintelor pe care le-ai plăsmuit cu migală şi dragoste, aşezându-le în sutele de poezii scrise de-a lungul vremii…

Odată dezmeticită, după şocul produs de primirea nepreţuitului cadou purtând încărcătura specială a unei întregi opere de valoare nu numai literară, ci şi spirituală, morală şi istorică, înmagazinând trăiri unice, reale, speranţe şi deznădejdi, agonie şi extaz, iubire şi resemnare, şi câte alte stări care au pus, de-alungul vieţii, stăpânire pe sufletul distinsului şi neobositului creator, am rânduit volumele în ordinea apariţiei şi m-am lăsat purtată pe aripile poeziei în universul interior al domnului Covali. Îmi mărturisea, Domnia Sa, tot într-o scurtă conversaţie atunci când dezbătusem aplecarea noastră spre poezia în „dulcele vers clasic”: „Trăim cu speranţa şi nici eu nu mă las! Am să scriu până în ultima clipă.” Ce poate fi mai concludent pentru a sublinia locul pe care îl ocupă creaţia literară în sufletul şi viaţa poetului?!

În liniştea căsuţei de la poalele Vlădesei am pornit păşind uşor pe cărările mărginite sublim de vers în intimitatea volumului „Vâltorile sufletului” apărut în 2006, la editura Bibliotheca din Târgovişte, „avertizată” de autor prin dedicaţia frumos caligrafiată într-un scris-oglindă de suflet: „Una din primele mele cărţi publicate, Poetei Georgeta Minodora Resteman, cu prietenie”. Mi-am dorit să lecturez, rând pe rând, fiecare carte în ordinea publicării pentru a desluşi parcursul poetic în simbioză cu trăirile autorului de-alungul carierei sale literare, poate şi din cauza faptului că sunt născută sub semnul zodiacal al analizelor minuţioase şi profunde, ordonate, cum ar zice cineva, „ca la carte”.

Primul impact, prima surpriză: un nou gen de poezie în formă fixă, denumită de autor „rogodel”, un reuşit experiment care a pornit de la gazelul clasic, ajustat în propria-i gândire literară, elementul de noutate fiind rimele interioare în versurile în care în gazelul clasic nu rimează. În lămuririle pe care le adduce cititorului de la bun început, poetul explică: „Volumul de faţă, care cuprinde gazeluri de factură românească, adică melodioase ca limba română şi pe care le-am numit ROGODELE (ROGODEL), cuvânt cu etimologie necunoscută (deci poate fi şi dacic) şi care înseamnă «fructe mărunte, poame de tot felul», în limbaj poetic: poezii scurte şi variate, ca temă şi ritm, o nouă formă fixă pe care o propun literaturii române”. În momentul lecturării, nu ştiu de ce am fost tentată să fac o asociere a noului gen liric propus de domnul Covali, ROGODEL-ul, cu un fel de rugăciune a sufletului, melodioasă, cântată, doinită… şi pe măsură ce m-am adâncit în lectura mi-am dat seama că nu am greşit deloc!

Cele 100 de poezii cuprinse în volumul „Vâltorile sufletului” sunt scrise în linia melodică dictată de trăirile autorului şi armonizată în ritmul baterii şi zbaterii unei inimi mari cât întreg universul. „Primăvara poemelor” lui Anatol Covali începe cu o „arie din opera tristeţii” poetului „cântată” pe notele durerii… Consider absolut necesară redarea întregului „aranjament orchestral” al poeziei pentru a vă edifica asupra formei, dar şi asupra mesajului noului gen liric propus de Domnia Sa, Poetul: Continue reading „Georgeta RESTEMAN: Anatol Covali și „Vâltorile sufletului” său în „Rogodele””

Nicu GAVRILOVICI: Glossă poporului meu

Glossă poporului meu

 

Precum eroul vechii pericope,
Strângând dureri și umilințe-n stern
Poporul meu e Lazăr-ul modern
La masa ghiftuitei Europe.

 

Trăind cotidian străvechi sincope,
Să joace, ca și ursul, e constrâns,
Hrănindu-se cu fir’mituri și plâns
Precum eroul vechii pericope.

 

Fiind conduși de-un impotent guvern,
Ne vindem aurul, închidem mine
Apoi muncim ca slugi în țări străine
Strângând dureri și umilințe-n stern.

 

Aceste rânduri sunt blestem etern
Ce îl rostesc, că prea cumplit mă doare
Când înecat în lacrimi și sudoare
Poporul meu e Lazăr-ul modern.

 

Organizații hâde, mizantrope,
UE și NATO ne doresc vasali,
Conduși de politicieni penali
La masa ghiftuitei Europe. Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Glossă poporului meu”

Costache NĂSTASE: Cărți și viață

CĂRȚI ȘI VIAȚĂ

 

Câteva cărți necitite
Mă privesc dojenitor
Pentru zile irosite,
Tot amânând lectura lor.

 

Recunosc, e-adevărat
Că deși-mi place să citesc
Preponderent am preferat
În loc de lectură, să trăiesc,

 

Să simt sub talpa mea pământul,
Să produc singur o idee,
Să savurez ploaia și vântul,
Să mângâi trupul de femeie.

 

Asimilând cât s-a putut
Din înțelepciunea lumi
Am preferat și mi-a plăcut
Să-nfrunt pe viu valul furtunii. Continue reading „Costache NĂSTASE: Cărți și viață”

Vasile COMAN: April

April

Ce ciudat ești april!
Și atât de crud…
Noroc că din pământul
Tău
Se naște liliacul…
Ai ochii verzi
Răscolești amintiri
Ce le combini
Cu ploi
Dorința
Cu veşnicia…
Ești așa de optimist!
Și tânăr…
Hai!
Fluieră și pornește
Petrecerea
Să opresc
Durerea
Din
Inimă…

—————————–
Vasile COMAN

Ploiești

Cristina Maria NIȚĂ: De n-oi mai fi…

DE N-OI MAI FI…

 

De n-oi mai fi pe lume…mâine poate,
Şi mă vor plânge zări întunecate,
Aş vrea să-mi fie stingerea smerită,
Să plec în Veşnicie fericită.

 

Cu toamna să mă duc, ce-şi ia cocorii
Pe aripi de amurg, zburând ca norii,
Când streşini arămii anină struguri
Şi plouă-n suflet cu-amintiri de muguri,

 

Unde sfârşeşte clipa călătoare
Şi unde nici o rană nu mai doare.
Ca-n naştere trecând, veghindu-mi teama,
Aş vrea să mă primească-n brațe mama…

 

În țintirim cu cruci, albit de brume,
Pe una,va mai răsări un nume
Şi-n proaspăta țărână, cine ştie,
O floare…dintr-un vers de poezie.

 

Nimic n-am strâns, comoară mi-e iubirea,
Din anii fragezi iau neprihănirea
Şi crezul scris cu roua dimineții,
Că dincolo de viață-i Taina Vieții.

 

Continue reading „Cristina Maria NIȚĂ: De n-oi mai fi…”

Octavian CONSTANTINESCU: ,,Cartea Apocalipsei” de Adrian Botez (recenzie)

CARTEA APOCALIPSEI

…un cântec de lebădă,  plâns pe-nfundate,

în înserare şi-n singurătate…

 

Adrian Botez scrie măreţ, hieratic, apoteotic, un ultim -după a sa mărturisire – volum de poezie atent selectată, un fel de crez poetic al său, o sinteză a marilor sale teme, Cartea Apocalipsei, un fel de biblie poetică, structurată în patru mari cicluri: Cartea Apocalipsei (50 de poeme),  Cartea Iluziilor şi Puterilor  (35 de poeme), Cartea Neamului (alte 35) şi, în fine, Cartea Poetului (50 de poeme)  – precum şi un capitol final: Epilog(uri). La început, ca o poartă către universul propriu poetic, sau ca un fel de ghid de interpretare, poemul-Prolog (Povestea Duhului) pare să adune în el un fel de cheie a întregului volum. Aici găsim, ca o explicaţie a ceea ce urmează, un fel de istorie, pe scurt, a ultimelor clipe ale omenirii, judecata finală, prezidată de Christ, un zeu al luminii –  judecător drept al elementelor, fie ele Fire ori Materie. E un fel de Cina-Cea-de-Taină  finală, a turmei luminii, unde toată firea, cu bune şi cu rele, va sta la judecata Cuvântului întrupat:

            “…cu Crist vor sta la cină (sub Raze-Flori-Ninsori):

            Turma Luminii – Blând-Harnicul Plăvan

Cum şi Eroi-Iubirea –Străbunii în Văpăi –Martiri

Sfinţiţi de Neam…

…pe treptele de zoaie – în Astre ale Urii –

Şerpi-Scorpii-Râioase Broaşte ori Lemurii

s-or desfăta-n plescăituri-

cu RÂVNA TÂRÂTURII…”

Se poate observa,  cu usurinţă, prezenţa marilor teme poetice ale lui Adrian Botez, neamul, vatra, cetatea, martirii, eroii, sublimul, iubirea dezbărată de contagiunea material, dar şi  derizoriul, mocirla, ura, fapta oarbă, Pământul, Lumea, Universul şi toate acestea stând sub marele semn al divinităţii  umanizate, Dumnezeul întrupat, Christ, Treapta supremă a iubirii universale, ghidul către desăvârşire, cuvântul nepervertit, clar şi curat, ca lacrima răstignitului.

Aşa cum am mai scris, lumea poetică a lui Adrian Botez e un cosmos aparte, o construcţie bazată pe piloni ezoterici, pe magia semnelor şi simbolurilor, tărâm pe care nu te poţi aventura fără o cunoaştere temeinică a Semnelor, căci toată opera sa poetică sta sub pecetea magică a SEMNELOR, care sunt ca nişte seminţe aruncate în ogorul lumii, ca să nască şi să rodească Frumosul Adevărat, neatins de pecinginea materialităţii, un fel de rai luminat şi binecuvântat, în care doar cei chemaţi…dacă se înţelege ce vreau să exprim.

În primul capitol, avem de-a face cu apocalipsa totală, o de-structurare a universului, atât a părţii sale omeneşti, casnic-cunoscute, familiare, dar şi dezastrul marilor structuri cosmice.  Totul răsună de marele zgomot al ruinei totale: Continue reading „Octavian CONSTANTINESCU: ,,Cartea Apocalipsei” de Adrian Botez (recenzie)”

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de luni din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea
zi de luni din Săptămâna Patimilor

 

Ca Iosif cel frumos şi preacurat
ai fost urât de cei de-un neam cu Tine,
ca el ai fost vândut şi îngropat
şi-ai biruit ca el răul prin bine.

 

Iisuse-al meu, ce trist sunt de acum,
ce zbucium este în a mea credinţă,
când ştiu că îţi porţi paşii pe un drum
ce duce spre cumplita suferinţă.

 

Te văd cum stai alături de măslin
şi îl blestemi pentru că n-are roadă
şi mă-nspăimânt c-aş putea să devin
un nou măslin ce sub blestem să cadă.

 

Mă zbat să fiu tot timpul pregătit
să-ntâmpin, Doamne,-oricând a Ta venire
cu trup curat, cu sufletul gătit
în straie luminoase de iubire.

 

Dar până-atunci mă întristez şi plâng
ştiind ce rost pe acest drum Te-aduce
şi parcă simt cum bicele mă frâng
şi-alături de tâlhari mă pun pe cruce.

—————————-

Anatol COVALI

București

2 aprilie 2018

 

Ileana Cornelia NEAGA: Săptămîna Mare

Săptămîna Mare

 

Îi Săptămîna Mare, Prier în calendar
Iar prunii-s încărcați cu flori dalbe, cituș*
O toacă bate-n deal, pe văi ecou-i clar
O mamă-și strînge doru-n mîinile căuș.

 

Și oile-s ciopor, păscînd neliniștite
Cu ochii umezi, știind ce-o să se-ntîmple.
Se-apleacă peste mal cu crengile-nverzite
O salcie ce plînge cu mîțișori pe tîmple.

 

Îi Săptămîna Mare, tot omu-acum postește,
Fasolea cea bătută la loc de cinste îi
Doar câte-un păcătos, la dulce, mai rîvnește
-Ptiu!… Doamne, iartă-mă!… își zice-n sinea lui!

 

Iară în Joia Mare, ceara se topește
Se împistresc* la ouă ori se fierb cu ceapă
Se coace și colacul, fașîr* se pregătește
Să aibă creștinul după ce bea… apă!

 

Ia foc cimitirul cu lumini aprinse
Bucuria-i mare: – Cristos a-nviat!
Cerul se deschide, doruri mai sunt stinse
Lumină-i în suflet: – Adevărat a-nviat!

Cituș – buchețel; împistresc – încondeiază; fașîr – drob.

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

2 aprilie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Despre statornicia românească

Cei care au studiat trecutul românesc ori s-au aplecat spre alcătuirea unor lucrări de sociologie ori psihosociologie românească, au fost cu toții, unii dintre ei admirativ alții critic, izbiți de ceea ce unii au numit statornicia iar alții încăpățânarea românească. De fapt ceea ce îi întâmpina era impresionanta continuitate de comportament și conștiință unității de neam și lege pe care fără multe vorbe o trăiesc toți Românii sau, oricum, majoritatea lor zdrobitoare și semnificativă.
Chip și fel de explicații au fost avansate, unele credibile și cu meșteșug alcătuite iar altele extreme de năstrușnice, dar chiar și așa câteva recapitulări pot fi de folos.
Spațiul românesc a fost locuit din timpuri imemoriale. Descoperirile arheologice merg efectiv până la “zorile istoriei”, la vremea când primii hominizi au apărut. Din momentul în care istoria a început în înțelesul ei deplin, că înșiruire a dezvoltării comunităților omenești cu suișurile și coborâșurile lor, spațiul românesc apare locuit, cutreierat de nenumărate popoare și imperii care s-au petrecut unele după altele. De cele mai multe ori ignorați de izvoarele “oficiale” și istoriile politice totuși la sfârșitul acestor treceri de războinici cuceritori și atunci când imperiile pe care “lumea nu putea să îi mai încapă” dispărea, același popor apare continuând, practic neschimbat , viața și existența lui milenară, în majoritate covârșitoare, Neamul Românesc. Dovadă statorniciei este evidență ce ne putem întreba este ce a făcut-o cu putință ? Răspunsul nu este ușor și doar o sinceră considerare a structurilor care s-au menținut și reapărut , practic neschimbate, poate oferi un răspuns credibil. Căci este limpede și logic că ceea ce este mereu întâlnit la capătul “epocilor istorice” a făcut posibilă și continuitatea românească și miraculoasa sa supraviețuire, chiar dacă se aflau în calea “tuturor răutăților”.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre statornicia românească”

Ana ARDELEANU: cum laptele poeziei

cum laptele poeziei

 

nimic nu e alb
cum laptele poeziei
doar îngerii
uitându-se-n oglinzi
după păcatul zâmbirii,
după cioara ochiului,
ca după-o imensă metaforă

 

nimic în sine nu e milostiv
cum milostivă este trecerea
cu două crengi de măslin
pe cerul capului

———————————

Ana ARDELEANU

1 aprilie, 2018