Am fost întrebată de multe ori în ultimii ani dacă am o rețetă după care scriu. Nu știam ce să răspund, mă întrebam și eu la rândul meu dacă într-adevăr respectam un plan, reguli, sfaturi! Nu prea! Nu scriam după un plan stabilit dinainte și nici la „comandă ” când cineva mă ruga să scriu după o anumită temă pentru un anume eveniment, ori într-un termen scurt!
Scriu când îmi vine și unde îmi vine! De ce scriu, și de când, am explicat în „Taina Scrisului”. Acum încerc să vă descriu și cum o fac!
Destul să nu-mi lipsească un pix și o foaie! Atât! Am scris într-un tren plin cu tineri veseli, aveam de mers doar 30 minute și am scris două poezii despre Unire, pe spațiile goale a unei reviste. Muza m-a prins chiar și pe o bancă într-un cimitir, pe avion, pe vapor, pe autobuz! În aceste cazuri am scris cele mai reușite creații. Am avut perioade în care nu legam două cuvinte, una de alta, orișicât mă străduiam! Muza era în concediu! Nu poți să așezi cuvintele într-un cofraj, respectând dimensiunea și densitatea și lași să curgă maltărul! Și fiindcă e doar 1% inspirație profit și eu tot % de fițoasa muză! Printre oale, printre straturi, printre oameni și mai ales printre gânduri, doar pixul să fie la îndemână până ajung la maculatorul cu foile îngălbenite! Maculator?! Pagină WORLD, obligatoriu cu diacritice! Uneori ca să nu uit ideea construiesc un „schelet” la repezeală ca apoi să-l „îmbrac”! Că, doar „și mâine e o nouă zi”.
Până aici am vorbit despre 1% inspirație!
Urmează 99% TRANSPIRAȚIE – exact, cu litere mari!
Cum scriu? „Până asudă grinda”!
Îmbrac „scheletul” în substantive din pânză țesută-n casă, groasă, rezistentă, cu predicatul pe care de obicei îl pun înaintea subiectului, cu epitete văluroase, complemente particulare, în rime încrucișate, împerecheate, libere, albe, anapoda și câteodată și îmbrățișate, că doar iubirea plutește-n aer în fiecare zi, nu numai de Ziua Mondială în 20 de Mărțișor. Ce coincidență! A doua zi în 21 a lui Mărțișor sărbătorim Ziua Mondială a Poeziei!
Prima boabă de transpirație cade deja pe foaia de hârtie! După ce închei textul, îl las la dospit o zi, două, o lună, un an! Ei, de aici începe să „asude grinda”! O iau la puricat! Nu grinda! Textul! Văd dacă am respectat tema, ori am luat-o de la a doua strofă pe arătură! Dacă da, atunci o să iasă două creații! Urmează ziua în care mă documentez, în cazul poeziilor populare și a legendelor, sau a unor știri ce m-au răscolit, ori pur și simplu despre tradiții, pentru a fi sigură că am respectat întocmai ideea originală! Caut mai multe surse și încerc să o adaptez conform variantei de la mine din zonă, mai exact celei de la mine din comună!
<<Este-un obicei în sat, / Pîstă ani el s-o pastrat, / Merg feciori pa însarat / „Să-mprumuce” car gin sat! /Lemne-uscace o s-adune / Pă caru’ furat le-or pune / Șî-l împing, zău, fără cal / La beserică, la geal.>> (Obicei din sat)
Acum urmează cea mai plăcută fază în care graiul meu își spune cuvântul! Folosesc regionalismele, înlocuind cuvintele literare, încercând să le explic cât mai bine la sfârșit Așa a luat naștere și volumul „Dicționar cu regionalisme” în 2018! Doar așa fiecare creație are farmecul său!
Urmează faza cu înlocuirea lui „â” cu „î” că din cauza grabei le-am cam amestecat! De ce? Pentru-că buna și moșul vorbeau cu „î” și nu cu „â”! De asemenea și „eu sînt” și nu „eu sunt”!
Încep să caut metafore, cam greu în cazul versificărilor unde trebuie să respect legenda cu cele mai mici detalii și să am grijă să nu mă întind ca să nu plictisesc cititorul, și așa obosit din cauza graiului ciudat pentru un „domn”! Prinde bine la cei cu rădăcini, mai bine zis cu cei care dețin bunici ori părinți „la țară” dacă nu sînt chiar ei „niște țărani”! Așa ca mine! Atunci succesul e garantat! De fapt să știți că am scris despre ei, cu gândul la ei, mai ales pentru ei!
<<Blige*, linguri și furchiți*, freacă-le, să zici că-s noi
Și labușul ge begiuc*, că n-avem altul ge soi!
C-o zdramță* șî cu leșîie*, auzîtu-m-ai noruță,
Să speli bine labușălul*, cancul* șî o cepsîiuță>>. (Șurlui blige, șurlui oale).
Regionalisme: blige – farfurii; furchiți – furculițe; labușul de begiuc – cratița de fontă; zdramță – zdreanță; leșîie – fiertură de apă cu cenușă; labușălul – crăticioara; cancul – polonicul; cepsîiuță – tipsie, tavă de copt mică; a șurlui – spălare prin frecare.
Credeți că am terminat cu puricatul? A „asudat grinda”? Încă nu!
Fiind o persoană cu un simț dezvoltat al umorului, din scrierile mele nu lipsește ironia, umorul bun, sănătos, în care buna Ana și moșul Oanea sunt protagoniști necontestați! Ei reprezintă familia tradițională cu toate însușirile bune, cu păcate omenești dar mai ales cu credința și cu hărnicia țăranului ce trăiește în frica lui Dumnezeu!
<<Cu mîinile-n cluciuri* buna, oțarîtă, foc șî pară
Dă cu gura pe bget Oanea, că îl prinsă la camară!
– No, mai tacă-ți gura Ană! Nici melița nu ce-ntrece!
Beau șî io o gură-două, amareala poace-mni trece.>> (Beau în cinste ș-omenie).
Urmează partea cea mai grea în care „grinda asudată” are nevoie de un ștergar curat din pânză albă țesut în războiul cu bîrghe și spată! Corectarea! Promovarea! Distribuirea! Ajutooor! Cine a sărit are un loc special în inima mea! Un Mulțam fain și aici pentru „săritori” împreună cu toate florile Primăverii!
Uneori o expresie o fotografie sau chiar un cuvânt mă inspiră și atunci scriu așa în stilul meu, în cuvinte cât mai simple, în rime pe care nu le caut ci se așează una după alta, în cuvinte din graiul meu, respectând prozodia și căutând metafore cât mai originale.
De multe ori copilul din mine a bătut sfios la poarta sensibilității, a gingășiei, eu deschizându-i și dedicându-i poezioare și povestiri pe înțelesul celor mici. Cele zece cărticele cu pici și licurici, cu „măriuțe și fătuțe” au ajuns în în mâinile celor pentru care au fost scrise, dăruindu-le un strop din imensitatea lumii ce-i înconjoară! Un strop de iubire!
<<Stau la umbră, nici că-mi pasă
Viața-i scurtă, dar frumoasă
Nu–mi bat capul că-s isteț
Să muncesc? Ce-s nătăfleț?! >> (Greierașul).
Abia acum broboanele cad pe pagina mea de Facebook, pe reviste literare, pe pagini cu poezie, pe cenacluri, în volume tipărite, la radio, la evenimente, în Antologii!
A asudat grinda? A asudat! S-a meritat atâta osteneală? Doar voi, cititorii creațiilor mele știți răspunsul.
——————————
Ileana Cornelia NEAGA
20 martie 2019
POSTU’ PAȘCILOR
Am împletit cununi din cuvinte în toamna vieții mele! S-au scuturat anii rând pe rând, toamne ce mi-au arămit zilele iar tâmplele, albite fără vreme, au înmugurit! Veșnicia am cunoscut-o în satul dintre dealuri, nu departe de Crișul Alb, sat în care am văzut multe răsărituri înrourate și apusuri însângerate! M-am născut în toamna anului 1955. Școala generală de 10 ani am terminat-o cu brio și am așteptat să-mi vină ursitul din armată ca să facem nuntă! Nuntă ca la țară, în șopru din rude de lemn, îmbodobit cu covoare înflorate țesute în războiul din casă! Viață de țărancă obișnuită cu munca grea sub arșița soarelui ori udată de binecuvântatele ploi de vară! Peregrinările mele pe sub poalele umbroase ale pădurii, sub braț cu volumele de poezii ale lui Coșbuc ori ale lui Eminescu mi-au umplut inima de frumusețea cuvântului! Am trăit în mijlocul naturii, mi-am format o familie minunată mi-am umplut plămânii de veșnicia satului cu obiceiurile și tradițiile, neasemuit de frumoase de prin partea locului!
