Dan TEODORESCU: Ieșeanca Daniela Gîfu își lansează cartea ,,Spovedania unei pantere”

Daniela Gîfu este mereu o învingătoare şi o călăuză pentru orice om care doreşte să devină un ÎNVINGĂTOR. Recent, în cadrul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România ea a învins şi a devenit vicepreşedinte, organizând la Iaşi şi o Filială UZPR.

Pe plan strict profesional, Daniela Gîfu a luat o licenţă în fizică, a trecut cu bine peste două doctorate (în filosofie şi informatică) şi este master la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în comunicare şi relaţii publice.

A mai devenit între timp reporter la un post de televiziune, este expert şi revizor lingvist, mai este şi cercetător ştiinţific şi cadru didactic universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Dealul Copoului.

A publicat în ţară şi străinătate şi este redactor şef la mai multe reviste în România şi Canada, una dintre ele fiind revista Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.
Are o activitate bogată pe toate planurile, participă la lansările de carte de la Iaşi şi de oriunde, dar mai şi scrie şi îşi lansează propriile cărţi.

De multe ori, Daniela devine o „panteră” în ale scrisului şi tot ceea ce face ea face cu plăcere şi de aceea reuşeşte! La începutul lunii aprilie 2018, ieşeanca Daniela Gîfu va fi prezentă la Târgu Mureş, unde îşi va lansa viitoarea sa carte de versuri „Spovedania unei pantere”.

Despre această viitoare manifestare culturală, Zeno Fodor menţionează următoarele: „Asociația Culturală ART VERBA și Editura VATRA VECHE invită publicul târgumureșean marți, 3 aprilie 2018, începând cu ora 17.00, la un „itinerariu spiritual”, după cum ar spune Mircea Eliade, ce poate deveni o experiență necesară pe drumul purificator al fiecăruia dintre noi.

Noul volum de versuri al Danielei Gîfu, <<Spovedania unei pantere>>, ilustrat metaforic revelator de artistul plastic Mihai Bandac și prefațat de Nicolae Băciuț,  reușește să impună o tonalitate lirică confesivă, delicată, fără ostentație, dar ofensivă, cum aflăm încă din cuvântul de deschidere, <<Câtă spovedanie, atâta iertare>>.

Prezintă scriitorii:

Valentin  Marica,

Lazăr  Lădariu

și

Nicolae Băciuț.

Recită:  

Rudolf Moca

și

Daniela Gifu.

Moderator:

scriitorul Dimitrie Poptămaș

Evenimentul va avea loc la:

Centrul de dezbateri socio-politice și culturale <<Emil Aurel Dandea>> din Târgu Mureș, din Piața Trandafirilor nr. 5 (Palatul Apollo)”.

Vă mai informăm că, pe 28 martie 2018, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, Daniela Gîfu a fost prezentă la o frumoasă lansare de carte a scriitorilor Ticu Leontescu (Timişoara) şi Ştefan Mitroi (Bucureşti), într-o manifestare moderată de Emilian Marcu şi organizată de Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi (preşedinte: Rodica Rodean). Acum i-a venit şi ei rândul să stea la „prezidiu” şi  cu siguranţă că evenimentul de la Târgu Mureş va fi un nou succes în cariera <<panterei>> cu faţă umană, Daniela Gîfu.

–––––––––
Dan TEODORESCU

Iasi, 30 martie 2018

Zeno FODOR: Spovedanie în versuri

Asociația Culturală ART VERBA și Editura VATRA VECHE invită publicul târgumureșean

Marți, 3 aprilie 2018

începând cu ora 17:00

la un „itinerariu spiritual”, după cum ar spune Mircea Eliade,

ce poate deveni o experiență necesară pe drumul purificator al fiecăruia dintre noi.

Danielei Gifu:

„Spovedania unei pantere”, ilustrat metaforic revelator de artistul plastic Mihai Bandac și prefațat de Nicolae Băciuț, reușește să impună o tonalitate lirică confesivă, delicată, fără ostentație, dar ofensivă, cum aflăm încă din cuvântul de deschidere, „Câtă spovedanie, atâta iertare”.

Prezintă scriitorii:

Valentin  Marica, 

Lazăr  Lădariu 

și 

Nicolae Băciuț.

 

Recită:

Rudolf Moca și Daniela Gifu.

 

Moderator:

scriitorul Dimitrie Poptămaș.

Evenimentul va avea loc la Centrul de dezbateri socio-politice și culturale „Emil Aurel Dandea” din Târgu-Mureș, Piața Trandafirilor nr. 5 (Palatul Apollo).

———————-

Zeno FODOR

Târgu Mureș

Aprilie 2018

Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de marţi din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de marţi din Săptămâna Patimilor

 

Aştept, Iisuse, să îmi baţi în poartă
şi tremur fiindcă nu sunt pregătit.
Sufletul meu îndeajuns nu iartă
şi untdelemnul încă nu-i sfinţit.

 

M-asemăn cu fecioarele nebune
ce au rămas afară suspinând,
căci nu am strâns destule fapte bune,
iar milostiv am fost din când în când.

 

Am dat prea rar cămaşa de pe mine,
n-am alinat întruna orice plâns,
am făcut, Doamne Sfânt, prea puţin bine,
doar pentru-al meu folos comori am strâns.

 

Cad în genunchi în lacrimi şi cu jale
implor, în rugăciune prefăcut,
ca săptămâna patimilor Tale
să fie pentru mine-un început.

 

Promit să-mi plec trufia în smerenii
şi orice ură să o iert firesc,
să strâng ulei sfinţit din milostenii,
ca mila Ta, Iisuse, s-o primesc.

———————————-

Anatol COVALI

București

3 aprilie, 2018

Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Cui protest, Völkerball Catalonia?

„Din toate punctele de vedere, catalanul e un tip direct, care iubeşte francheţea. Este rapid în reacţiile afective, dar nu le exagerează: nici trădător, nici martir. Dragostea sa cea mai stabilă este cea pentru libertate. (…) Esenţa sufletului catalan: libertatea.” Aşa își descria poporul, în anul 1904, în eseul său „Alma catalana”, poetul Joan Maragall, părintele poeziei catalane moderne.

Cuvintele lui îmi vin în minte ori de câte ori aflu noutăți despre evenimentele care se succed cu rapiditate în Catalonia. „Libertate” e din nou lozincă, iar nouă, românilor, ne trezește amintiri din Bucureștii anului 1989. La Barcelona, evenimentele se succed în ritm alert, zvonurile circulă, deformând uneori realitatea, emoțiile fierb, masele se precipită. Nimic nu arde incandescent; focul e mocnit, dar continuu. Se respectă programul de muncă, nu se luptă fizic, nu se devastează bunurile publice. Barcelona continuă să fie un oraș normal, mânia destructivă neintrând în joc.

„Joc” zic cu bună știință, pentru că, până la acest moment, întreaga mișcare de trupe seamănă mai mult cu un joc decât cu o agitație vrăjmașă. Ca o minge care trece dintr-o jumătate de teren în cealaltă, sar deciziile politicienilor, nimerind sau ratând „jucătorii”. În copilărie, numeam sportul acesta Völkerball, ceva care se traduce prin „mingea popoarelor”. Cu deosebirea că, în cazul catalanilor, mingea nu mai este instrumentul de selecționare a coechipierilor, ci a devenit poporul însuși, care se pasează dintr-un colț în altul.

Nici protestatarii, nici diriguitorii de la Madrid nu sunt violenți, dar sunt dârji. Toți exersează, răbdători, o curioasă tatonare. Atunci când, totuși, iau o decizie, parcă nici unora nici altora nu le vine să creadă că propria Constituție îi forțează să acționeze așa. Atenție, e vorba de unul și același act oficial, semnat cândva de reprezentanți ambelor părți! Dar să nu ne amăgim prea tare cu aparențele drăgăstoase!

„Pe-aici e plin de turiști, mai ales germani”, îmi comunica în noiembrie un cuplu de prieteni care se plimba liniștit pe Rambla. „Nu știm pe unde-or fi demonstranții, că avem liniște și pace. Probabil îi vedem diseară, în fața Parlamentului”. Voiaje motivate de voyeurism politic, să fie acesta trendul turistic în viitor? Am trăit oare  s-o vedem și pe asta? Îmi imaginez deja panglica de pe ecran la știrile de ultimă oră: ”demonstrațiile stradale atrag curioși de pe întregul Mapamond!”

Nu demult, într-o latură a Parlamentului se adusese – doar Dumnezeu știe de ce! – un pian la care un pianist se producea, în timp ce perechile dansau sub cerul liber valsuri, samba și tango. Păi să nu te miri? Mirabilă a fost, în prag de referendum autumnal, și etalarea unor clase-ntregi de elevi pe străzile Barcelonei, aliniați cuminți, cu stegulețe, ca la defilările noastre de 23 August.

„Cui prodest?” se-ntrebau cândva latinii, dar eu aș modifica dictonul cu o singură literă, transformându-l în „Cui protest”. Așa se vor fi întrebat și bieții copilași, ce caută ei acolo, pendulând între ce vrea mămica și tăticu și ce zice tanti învățătoarea. Sper totuși că i-au scos doar la plimbare, să vadă și să-și amintească mai târziu, cum a fost cu, hm, cum a fost … până la urmă ce? Păi nu știm încă, dar vom vedea.

Măcar puii de catalani scapă neatinși, nu ca prichindeii de la Alba Iulia, care se pare că au încasat o strașnică poceală pe Câmpia Libertății, la 1918, ca să nu cumva să uite de Marea Unire. Ei da, noi românii sărbătorim anul acesta Unirea Principatelor. Dar oare catalanii ce vor serba? Opusul, „dez-unirea”? Vom vedea. Continue reading „Gabriela CĂLUȚIU SONNENBERG: Cui protest, Völkerball Catalonia?”

Adriana MEȘTER: Jurnal din oglindă/A diary in a looking glass (poeme/poems)

ALCHIMIA IUBIRII

 

Hai…

mi-a spus îngerul,

suflându-mi ușor peste aripa,

aș vrea să te

duc

acum să punem niște puncte

am găsit câteva i-uri incomplete

și ele vin de la

iubire

infinit iremediabil

intens imaginat… și alte câteva alte mii de cuvinte.

(Am înțeles jocul, e exact ce îmi doresc)

să pun infinite i-uri

pe toată alchimia iubirii…

dar până atunci, mai am de făcut

puțină…

fizică.

 

ALCHEMY O LOVE

 

Come along,

the angel urged me,

gently blowing over my wing,

I’d like to

take you Continue reading „Adriana MEȘTER: Jurnal din oglindă/A diary in a looking glass (poeme/poems)”

Adolf P.SHVEDCHIKOV: Lyrics / Versuri

LIFE WILL FLY FASTER THAN AN ARROW

 

Life will fly faster than an arrow,

While trembling bow string.

Leave behind even used words

To the memory of you not dead.

At the time,do not count the pages,

After all Genesis is endless.

Everyone here has its own track

Amid the innumerable indisguishable faces…

 

WHY A CHILD IS BORN

 

Why a child is born,

To ask questions about forever

Living,as he will not be able to understand

The secret of distressful life.

We wander through the maze of boring days,

Where leads the extras director

Who is righteous here,and who are

cynics and thieves

In the maze of unknown ways?

 

VIAŢA VA ZBURA MAI IUTE CA SĂGEATA

 

Viaţa va zbura mai iute ca săgeata,

Pe când coarda tremurătoare a arcului

Lasă în spate cuvinte uzate deja,

Despre amintirea ce se păstrează.

Uneori, să nu numeri paginile

După ce vei vedea nesfârşirea Creaţiei.

Continue reading „Adolf P.SHVEDCHIKOV: Lyrics / Versuri”

Eugenia DUMITRIU: Constantin T. Ciubotaru – Memorii aproape oblice – pretext pentru o autobiografie

La început de primăvară 2018, distinsul scriitor Constantin T. Ciubotaru a lansat  pe piața literară din România cartea „Memorii aproape oblice”, cu o elogioasă prefaţă semnată de Romeo Ioan Rosiianu. „Creația artistică, departe de a ne depărta de drama epocii noastre, este unul din mijloacele ce ni s-au dat pentru a ne apropia de ea.” Cu har și talent scriitorul a trecut în pagini de carte propria viață, trăirile, amintirile ascunse cu grijă până în ceasul acesta, în ungherele minții și ale inimii. Ce bine îl caracterizează pe scriitorul Constantin T. Ciubotaru,  Sartre în „Cuvintele”, pag 179, (Parcă le-ar fi scris special pentru acest al doilea Caragiale al nostrum):

„- Tu vei scrie, îmi spunea el , iar eu îmi frângeam mâinile.

– Ce am Doamne, de ce m-ai ales?

– Nimic deosebit.

– Atunci, de ce  tocmai pe mine?

– Fără vreun motiv oarecare. 

– Am măcar ușurința condeiului?

– Nicidecum. Crezi că marile opere se nasc din condeie ușoare?

– Doamne fiindă sunt atât de nedăruit, cum aș putea să fac o carte?

– Străduindu-te.

 

Eram ales, însemnat, dar fără talent. Totul va veni după urma îndelungatei mele răbdări, a nenorocirilor  pe care le voi încerca.”

Cartea „Memorii  aproape oblice” este mai mult un pretext pentru o autobiografie amănunțită, pesonajele sunt reale și fiecare dintre ele a jucat un rol în viața autorului alcătuind structural corpul cărții de scriere memorialistică. Scriitorul Constantin T. Ciubotaru este cunoscut cititorilor ca un  autor pragmatic, realist, care nu se pierde în efuziuni lirice sau metaforice, cu o definitorie  trăsătură sarcastico-umoristică,  un stil antrenat și vioi, presărat cu umor și ironie ceea ce-i fac cărțile ușor de citit. Citind cartea „Memorii  aproape oblice” am descoperit un autor cu o prodigioasă memorie care  folosește cuvintele cu mare iscusință, rămând mereu pe calea adevărului, transformă memorialistica în literatură de calitate,  intră în dialog  subtil cu cititorul datorită memoriei sale fiindcă cu exactitate  realitatea.

Parafrazându-l pe  Anais Nin: „De câte ori am refăcut drumul de la început? Unde e începutul? Începutul memoriei sau începutul suferinței”. Conform prefaței la carte  semnată de Romeo Ioan Roșianu, a făcut din artă o revanșă și a scris  povestea Domniei sale de viață, o extraordinară și captivantă carte de memorii, cu harul scriitoricesc cu care divinitatea l-a dăruit. Trebuie să mărturisec că nu am putut lăsa cartea din mână, am citit repede și în clipa în care am terminat-o, am fost tristă din două motive: Primul a fost acela că pe mulți dintre  cei prezentați în cartea de memorii a  acestui autor i-am cunoscut personal, al doilea motiv a fost acela că nu cunoașteam întâmplările relatate pe parcursul cărții și aș fi vrut să citesc la infinit să aflu  ceea ce nu știam. Credem că ne cunoaștem între noi. Dar am constatat că nu e deloc așa. În cartea „Memorii  aproape oblice” semnată de scriitorul Constantin T. Ciubotaru  timpul real al trăirii unor evenimente și cel recompus  prin rememorare curg în același sens, memoriile sunt structurate pe capitole și faptele sunt prezentate în ordine cronologică. Cartea începe cu capitole despre familie și evocarea copilăriei. Primul portret pe care autorul îl face este cel al tatălui și în același stil sunt descriși aproape toți membrii familiei până la  bunici, dar figura mamei domină afectiv și moral copilăria scriitorului, întreaga sa existență și felul său de a înțelege lumea la maturitate.

Acest portret dau cititorului o savoare de neuitat. Mama este cea care îl înscrie pe autor într-o descendență aparte,(Gradul de rudenie cu scriitorul Eusebiu Camilar), care dă impresia că autorul devenind la rândul său moștenitorul unui arbore genealogic special, că va constitui temelia pe care se va forma personalitatea viitorului scriitor, moștenitor al unei fascinante povești de familie. Pentru a stabili direcția dezvoltării personale de mai târziu autorul  stabilește din copilărie importanța cunoașterii rădăcinilor personale, analizând la propriu arborele genealogic pentru că la vremea  copilăriei și a adolescenței a simțit o nevoie imperioasă de a avea relații personale cu membrii familie, de a afla informații cu privire la originile sale. Continue reading „Eugenia DUMITRIU: Constantin T. Ciubotaru – Memorii aproape oblice – pretext pentru o autobiografie”

Irina Lucia MIHALCA: Șoaptele timpului (poeme)

O nouă primăvară

 

În palma tatălui meu
am aşezat

o inimă greu încercată,
trecută prin focul patimilor,
plătind crunt vama tristeţii.

Pulsa rănită, scufundată

în frigul sălbatic al tăcerii,
în adâncul anilor,
crescută cândva în spirale
din prima maree
până la delirul stelei purpurii.
(nu era inima mea)
Privindu-l, l-am rugat

s-o înconjoare cu lumină,

balsam şi alinare.

Cu lacrimi l-am rugat pe tata
să desprindă pădurea de răni
din sângele inimii…

 

O floare s-a deschis Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Șoaptele timpului (poeme)”

Marta Polixenia MATEI&Marin BEȘCUCĂ: Gară pentru doi (3)

GARĂ PENTRU DOI (3)

 

… ziceai bine că m-am întors la scris.
ziceai bine că mă picur, iar picurările aceste sunt formulele mele
de joacă din făptuirea de Poem,
dar ia de te uită cum aștern pe șevalet:
– sunt aici, cu pieptul dezvelit, cu mânecile suflecate,
cu stiloul plin de cerneală, cu gândurile ce mi te colcăie,
doar te scoboară, ia și un vers în palmă,
iar din frigele lui ți-ai da seama cum e când încep să mă sting
– nu te-aş lăsa să te stingi pentru nimic în lume !
dar …
Continue reading „Marta Polixenia MATEI&Marin BEȘCUCĂ: Gară pentru doi (3)”

Vavila POPOVICI: Săptămâna Mare

„Din Eul răstignit de iubirea pentru celălalt, curge viața veșnică.”

M.-A. Costa de Beauregard

 

   În Săptămâna Mare numită și Săptămâna Patimilor lui Hristos se fac slujbe bisericești pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de răstignirea și învierea Lui: arestarea, judecata și suferința lui Iisus, terminându-se cu executarea Mântuitorului prin răstignire.  Întreaga săptămână este o zi de adâncă tristețe.

   Ceremonia liturgică din Sfânta și Marea Vineri reproduce patimile, moartea și îngroparea Mântuitorului, într-un chip impresionant și cu o puternică trăire asupra sufletelor credincioșilor. Retrăim jertfa Mântuitorului pe cruce. Se oficiază ceasurile liturgice împărătești, urmată de vecernia numită a Sâmbetei celei mari, în care, la cântarea slavei: „Pre Tine Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină”, se scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii și se așază pe o masă, în fata Sfintei Cruci.

   Primele flori ale primăverii împodobesc Sfântul Epitaf, iar genunchii noștri se pleacă înaintea celui ce este simbolic prezent cu trupul mort printre noi. În jurul Sfântului Epitaf se desfășoară cea mai impresionantă dintre slujbele cultului divin public ortodox. În centrul acestei slujbe este Prohodul – lungi cântări bisericești. Este cântat pe o melodie jalnică, căreia nu-i lipsește, în mod discret, nota de optimism a speranței. Cântarea se încheie cu prinderea Mântuitorului și punerea lui în mormânt. Credincioșii simt durere, dragoste și venerare pentru răstignirea și moartea Dumnezeului Răscumpărător, dar și nădejde în învierea Sa.

   Slujba la Vinerea Mare este impresionantă atât prin cântarea Prohodului, cât și prin înconjurarea bisericii, în dangăt de clopot și toacă, în liniștea serii, în lumina lumânărilor și în parfumul primelor flori ale primăverii, aduse de enoriași și puse lângă icoane. Niciodată parcă sufletul creștinului nu se simte mai apropiat și mai solidar cu patimile Mântuitorului.

  Continue reading „Vavila POPOVICI: Săptămâna Mare”