Îmi place să cred că nu sufăr nici de mania persecuţiei, şi că nici nu văd pretutindeni doar complotişti şi comploturi.

            ,,Orice aluzie la «conspiraţie» trezeşte un cor de proteste din tabăra «javrelor cu ştaif» autohtone încadrându-se cu entuziasm în spectacolul mondial regizat de cinicii dirijori. Exemplul cel mai actual este acuzaţia de «holocaust» adusă poporului român”. (Nicador Zelea Codreanu, România ca un hotel, în Cuvântul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2) „Lăsând la o parte monstruozitatea vinei colective, dreptul pe care şi-l arogă diverşi(;) de a fi şi acuzatori şi judecători; am vrea sa ştim dacă acuzaţiile ce ni se aduc vin din partea unor persoane private, a unor asociaţii sau pur şi simplu din partea statului Israel.

Dacă vin din partea unor persoane private sau O.N.G., rămâne de neînţeles[:] de ce statul român în frunte cu preşedintele trebuie să sărute mâna călăului; să accepte orice acuzaţie la adresa statului român?

Dacă ar fi venit din partea statului Israel trebuia să vină pe căi oficiale, diplomatice şi făcute publice prin presă.

Deci cine a stabilit vinovăţia poporului român în cazul acuzaţiei de holocaust şi, mai grav, cine a acceptat această vinovăţie? S-a făcut vreun referendum, s-a discutat în legislativ, s-a făcut măcar vreun sondaj de opinie, s-a făcut publică suma exorbitantă cerută de…; şi aici mă opresc: cerută de cine ? De o entitate «superioară» care trece peste orice convenţie între naţiuni?

De ce statul român nu dă un comunicat în care să spună: cine ne acuză, pe baza căror dovezi acceptate de un tribunal, care tribunal, când s-a judecat.

Dacă statul român acceptă sancţiunea şi statul Israel nu declară oficial nimic, trebuie să acceptăm existenţa unei supraputeri oculte şi a unui complot împotriva românilor – evident, cel puţin începând din secolul 19”. (Nicador Zelea Codreanu, România ca un hotel, în Cuvântul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2)

A compara argumentele, şi a o face cu tonul liniştit al bunei-credinţe reciproce, constituie esenţa oricărei discuţii serioase – nota Eminescu încă acum mai bine de o sută de ani. (Mihai Eminescu, «Românul» continuă a se ocupa…, Timpul, VI, nr. 20 din 27 ianuarie 1881, în Mihai Eminescu, Opere, vol. XII, PUBLICISTICĂ, 1 ianuarie 1881 – 31 decembrie 1881, Timpul, cu 28 de reproduceri după manuscrise şi publicaţii, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureşti, 1985, pag. 46)

De-aceea, în ştiinţă, „totdeauna, indiferent de subiectul abordat, se obişnuieşte un examen critic şi senin al tuturor argumentelor, pro şi contra. În privinţa holocaustului însă – capitol din istoria contemporană a umanităţii, indicaţia din programa şcolară este aceea de a nu se admite nici o discuţie liberă cu privire la aspectele controversate sau poate chiar controversabile. Cui foloseşte ca în această problemă să fie ascunsă complexitatea faptelor şi, mai ales, complexitatea vinovăţiilor?” (Ion Coja, Notă explicativă(2), cuvânt introductiv la lucrarea: Situaţia Evreilor în România, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori   Locotenent-colonel Alesandru Duţu şi Dr. Constantin Botoran, Editura Ţara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003, pag. 10)

„Nu le dau dreptate celor ce neagă holocaustul, iar dacă prilejul se iveşte, caut totuşi să înţeleg acest fenomen, real, al «revizionismului», şi asta nu mă împiedică să citesc cu cel mai mare interes dezvăluirile, mai vechi şi mai noi, făcute de autori evrei [ca de exemplu  Roger Garaudy în studii precum Procesul Sionismului Israelian – vezi ediţia românească Editura Samizdat]  privind complicitatea unor persoane şi cercuri evreieşti la producerea holocaustului. Li se va preda oare elevilor o lecţie şi despre vinovăţia care revine unor lideri evrei, unor instituţii evreieşti, unor doctrine politice evreieşti, în iniţierea şi întreţinerea holocaustului?” (Ion Coja, Notă explicativă (2), cuvânt introductiv la lucrarea: Situaţia Evreilor în România, vol. I, 1939-1941, partea I, Coordonatori  Locotenent-colonel Alesandru Duţu şi Dr. Constantin Botoran, Editura Ţara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003, pag. 11) Sau despre „declaraţia dată în 1955 de WILHELM FILDERMAN, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti în anii ’40:

«Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Broadway at 71 St, declar următoarele:

(…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.). Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită(;). Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:

 Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;

El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;

Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.

Menţionez aceasta pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică.»” (Uniunea Vatra Românească, Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR, Uniunea Veteranilor de Război şi a Urmaşilor Veteranilor, Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina, Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi şi Luptători Anticomunişti, Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie ’89, Fundaţia George Manu, Comunicat, Bucureşti, 16 aprilie 2002  – Textul se regăseşte în volumul: Ion Coja, Holocaust în România ? Suită de documente şi mărturii adunate şi consemnate de ION COJA, în folosul parlamentarilor şi al autorităţilor implicate în elaborarea, aprobarea şi aplicarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 31/2002 a Guvernului României, Editura Kogaion, Bucureşti, 2002, pag. 13, 14)

Continue reading „Radu Mihai CRIȘAN: De ce?” →