În 1840, în revista “Dacia Literară” din Iași apărea , ceea ce avea să fie prima nuvelă istorică din literatura română, ”Alexandru Lăpușneanu” de Costache Negruzzi.
Această piesă literară avea toate calitățile unei nuvele istorice, intrigă, personaje, epocă.În plus ea era scrisă în frumoasă limbă literară românească, păstrând încă parfumul vechilor cronici, din care se și inspirase.
Subiectul nuvelei se referea la cea de a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu (1564-1569). O vreme tulbure, cu numeroase intrigi și cu multă vărsare de sânge. Cea de a doua domnie a lui Lăpușneanu începea sub amenințătoarele vorbe ale domnitorului, “dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Iar domnitorul s-a ținut de vorbă. Pe toți cei care i se opuneau, sau bănuia el că i s-ar opune, i-a trecut prin ascuțișul sabiei. Mult sânge vinovat și nevinovat a fost vărsat până la limita în care, nevasta unuia dintre cei uciși, a proorocit soției domnitorului, ”o să dai sama Doamnă!”. Mai apoi, mulțimea execuțiilor, brutalitatea fiscala și mizeria, ridică populația în revoltă. Ajunși la porțile curții domnești, cu viclenie Domnitorul îi întreabă ce doresc. Mulțimea cuprinsă de furie, incapabilă să articuleze cauzele acestei furii, nu poate spune decât, ”capul lui Moțoc vrem”. Moțoc era una dintre uneltele folosite de Domnitor, un executant, despre care se spune că avea deprinderea “de a se ciocoi la toți domnii”. Cu cinism rece Domnitorul îl aruncă mulțimii care îl sfâșie și apoi se destramă. Furia, fără capacitate de a articula cauzele sale, se topește fără a obține nimic de folos. Finalmente, prin complicitatea Doamnei țării, Lăpușneanu este otrăvit și călugărit. Mai înainte de muri el mai apucă să spună, ”de mă voi scula, pe mulți am să popesc și eu.”
Cum spuneam nuvela a fost prima de acest fel în literatura română și a rămas mult timp “model” pentru încercări literare asemănătoare, ulterioare. Importanța ei pentru Literatura Română este incontestabilă. Dar dincolo de asta nuvela surprinde magistral psihologia masei răsculate spontan. O mulțime de oameni, exasperați de viața mizerabilă, de crime și impilare financiară, fără drept la cuvânt, având doar obligații. Această stare de spirit colectivă poate fi numită, ”sindromul capul lui Moțoc”. Acest sindrom s-a manifestat în vremea lui Lăpușneanu, s-a manifestat în numeroasele răscoale din spațiul românesc, se manifestă și astăzi. Este un “tip” de manifestare repetitive, ciclică, ale cărei detalii diferă de la epocă la epoca, dar care “tip” își păstrează caracteristicile. Zădărnicia acestui sindrom a fost exprimată în formularea,”schimbarea domnitorilor, bucuria nebunilor”, dar nimeni nu a dat atenție. Putem lesne ilustra acest simptom prin situația de azi din România.
România, în momentul de față, este o țară subordonată unor puteri din afară, o combinație între cercurile marii finanțe și “comisarii” de la Bruxelles. Este fără rost orice încercare de a tăgădui această realitate. Este suficient să vedem modul “pro consular” în care se comportă și “trimișii” Bruxelles-ului și ambasadorii USA, modul în care își îngăduie, cu aroganță și brutalitate, să ceară anume măsuri. În plus de asta întreaga avuție a țării a fost acaparată de figuri sinistre de “fripturiști” locali, majoritatea direct descendenți din ștabi comuniști. Acești indivizi, împreună cu politicienii, sunt cei care alcătuiesc regimul “neamului prost” care apasă Țara Românească și Neamul Românesc. Este o situație tragica dar care poate fi rezolvată.
Dacă țara ar intră în normalitate socială, printr-o amnistie generală, un act care ar pune capăt “vânătorilor” de tot felul, liniștea ar putea fi instalată.Trebuie arătat că o asemenea amnistie nu ar fi o fericire, ar fi o măsură “în extremis”, așa cum este o amputație. Dar o asemenea măsură este necesară. În urmă ei s-ar putea așeza ,ca principiu suprem, că autoritatea o au corpurile alese prin vot popular. În acest fel ar putea apărea formațiuni politice și oameni politici de bună credință și cu bune intenții. Dar aceste lucruri sunt cu statornicie opuse de sistemul “neamului prost” și de cercurile din afară. Putem vedea asta din modul furibund în care cercurile care controlează România atacă și firavele încercări de reformă a justiției și limitare a puterilor “statului paralel”. Toți acești oameni răi doresc perpetuarea stării tulburi, stare care le îngăduie să stăpânească și jefuiască mai departe țara. Desigur, un consens național și o înțelegere dreaptă a situației de către popor ar mătură pleava “neamului prost”, dar aici începe adevărată tragedie.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Sindromul, “capul lui Moțoc”” →