Uimită…
Uimită sunt de-atâta resemnare,
Secată mi-e fântâna de un dor…
Cu pași grăbiți pe lunca ta de sare
Mă caută un timp rătăcitor….
Copaci cu pletele în vânt
Încărunțiți de florile de mai
Privesc fecioarele nuntite
Și lacrima din gene ce le-o dai.
În țipătul chemării te-am găsit
Când umbra nopții îmbrăca palate,
Atâtea Zâne în povești purtate,
Caleștile în zori le-au fost furate.
Privește-mă albastru și rotund,
Într-o ureche-mi cântă spiridușul,
O lacrimă o prinde iar căușul,
De-atâta sare, greu îmi e urcușul.
––––––––––
Camelia CRISTEA
București
12 mai, 2018