Elena ARMENESCU: LA MULȚI ANI POETULUI FLORIAN SAIOC LA 90 DE ANI!

Florian Saioc s-a născut la 27 ianuarie 1931, în comuna Seaca, jud. Teleorman, într-o familie de ţărani. Tatăl – Ionel Saioc – supranumit Moţu, şi mama, Catrina, născută Dorcescu. Studiile primare le face în comuna natală, apoi, Liceul Comercial în Turnu-Măgurele şi Bucureşti.

Este absolvent al Şcolii de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu”, în prima sa promoţie. Debutează la revista Flacăra şi, după absolvirea şcolii, în 1950, este repartizat ca redactor la revista „Viaţa Românească”. În acelaş an, la Concursul Naţional de Literatură, organizat de Editura Tineretului, primeşte premiul al III-lea din mâna lui Mihail Sadoveanu, premiul I nefiind acordat.

Din cauza divergenţelor dintre ceea ce învăţase în şcoală şi realitatea comunistă, în 1952 şi-a dat demisia de la „Viaţa Românească”, şi este trimis sub escortă la muncă forţată în batalioanele D.G.S.M. 2 Constanţa (Mangalia, Medgidia). După toate acestea, se doreşte reeducarea lui prin muncă şi este trimis ca necalificat la uzinele Semănătoarea, după care devine redactor la Semănătoarea. Nu-l mai publică nimeni şi, în 1965, este exclus din Uniunea Scriitorilor, fiind reprimit imediat după Revoluţie.

La Editura Litera îi apare volumul „Baladă pe rug” şi, în 1973, volumul „Motive istorice”. În 1979, la Editura Albatros, apare volumul „Cerul perfect”. Urmează „Ştefăniţă Luminiţă” (Editura Ion Creangă, 1979), „Arborele de sânge” (Editura Cartea Românească, 1986), „Cartea cu ferestrele deschise” (Editura Albatros, 1988), „Coşmarurile din carcera comună” (Editura Omnia, 1993), „În ogradă la bunici” (Editura Diogene, 1997), „Dragoste la vârsta întâi, dragoste la vârsta a treia” (Editura Semne, 2001), „Imaginara paranghelie” (C.J.C.C. Gorj, 2002), „Psalmul cenuşii (holocaustul perpetuu)” (Editura Rhabon, 2003), „Revelaţii sacre (poeseuri)” (Editura Corgal Press, Bacău, 2003), „Divina Creaţie (poeseuri)” (Editura Semne, 2003), „Cu diktatul şi ucazul ne-am înlăcrimat obrazul„ (Editura Clusium, Cluj, 2004), „Fericirea infinitei mirări – Editura Clusium, Cluj, 2004, Anotimpurile cuvântului – Editura Clusium, Cluj, 2004, Nocturnele” (Editura Măiastra, 2007), „Slugă la zădărnicie” (Editura Măiastra, 2008), „Carte de indentitate” (Editura Măiastra, 2009, 101 poeme” (Editura Biodova, 2010).

În 2006, scriitorul apare în „Antologia scriitorilor gorjeni”. Colaborează la diferite ziare şi reviste: „Ramuri”, „Măiastra”, „Columna”, „Ecouri Dunărene”. Despre opera sa au scris Gh. Grigurcu, Al. Balaci, Mircea Ciobanu, Pan M. Vizirescu, Zenovie Cârlugea şi alţii.
În 17 septembrie 2010, este învestit cetăţean de onoare al comunei sale natale, Seaca, pentru oglindirea în opera sa a frumuseţii Teleormanului. Este căsătorit cu Zefira Victoria, căreia îi dedică mai multe volume de versuri. În prezent, locuieşte la Târgu-Jiu.

Îi urăm viaţă lungă, multă sănătate şi cărţi inspirate.

La mulţi ani!

–––––––––-

Elena ARMENESCU

27 Ianuarie 2021

București

***

CU PLANETA LA DUMNEZEU

visai că mă urcai în sus pe zare cu tot Pământul nostru în spinare

un ins opri în drum motocicleta: unde te duci bă vere cu planeta

păi mulţumesc întâi de întrebare i-o duc lui Dumnezeu să o repare

s-o ţină-o vreme la întinerire că-aproape nu mai poate să respire

când ajunsei la Dumnezeu prea sfântul îmi zise:

bine, lasă jos Pământul

Continue reading „Elena ARMENESCU: LA MULȚI ANI POETULUI FLORIAN SAIOC LA 90 DE ANI!” →

Alexandru NEMOIANU: DARURILE ȘI OBLIGAȚIA FAȚA DE ELE

Tot mai des, în lumea cotropită de materialism și cosumarism vulgar și de proastă calitate, obișnuim să ne facem “daruri”, de cele mai multe ori primind lucruri de care nu avem nevoie. Este firesc ca într-un asemenea climat să pierdem semnificația profundă a “darului” și a “dăruirii”.

“Darul” este o împărtășire din propria ființă,din bunurile materiale și duhovnicești ce le avem alegem să jertfim o parte către un semen.Este o manifestare de dragoste și atunci când “darul” este primit cu bucurie și recunoștință, are loc și o împărtășire de gând și sentiment, o comuniune în duh. Acest lucru nu este întâmplător căci “modelul” oricărui “dar” vine de la cele pe care toți și fiecare, le primim cu infinită generozitate din partea Celuia care ne-a și adus în ființă.

Tot ce este mai de preț, absolut tot, ne este dat în “dar”, încă la zămislire: sănătate, putere, gândire și în plus, lumina, aerul, apa,tot ce ne înconjoară, văzut și nevăzut. Acestea sunt “darurile” pe care le primim, ”talanții” care ne sunt dați în grijă. Pentru că darul este fără preț și cu neputință de plătit, dar anume obligații pentru ceea ce primim avem și, din partea noastră, este așteptat să și împlinim aceste obligații.

În primul rând ni se cere, minimal, să nu uităm cine ne-a dat aceste daruri, să nu ne fălim că sunt ale “noastre”, pentru că nu sunt. Ce este și ce depinde doar de noi, toți și fiecare, este modul în care vom folosi aceste daruri. Și aici din nou se vădește dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru toți oameni, pentru toți și fiecare. Căci cantitatea de dar poate să fie diferită, unii primesc mai mult, iar alții mai puțin. Dar fiecare are obligația să folosească acest dar spre a îl “preschimba”, a îi adăugă trudă omenească. Acest lucru ne este dovedit de Sfânta Sfintelor Ortodoxă, Sfânta Cuminecătura. Darurile aduse nu sunt boabe de grâu și boabe de strugure, sunt aduse pâine și vin, deci darurile primate și transformate prin trudă omenească. Acesta nu este doar un simbol, este o comandă. În această lumină nu cei “vestiți” ai lumii sunt de preț. De preț sunt cei care folosesc spre bine darul pe care l-au primit, fie el cât de mic. Așa a făcut “văduva” care a aruncat doi gologani în vistieria Templului, dar acei doi gologani erau tot ce avea ea. În acest fel “văduva” a putut spune cu dreptate, ”Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă” (Ps. 113,9). În aceasta vedem și împlinirea destinului omenesc, colectiv și individual.

Dar dincolo de această coparticipare față, către și prin “darul” primit, este vorba de atitudinea față de acest dar, despre recunoașterea lui și recunoștința față de el. Iar aceasta este parte din libertatea oamenilor și, mai exact,cea mai de seamă parte a ei liberul arbitru, capacitatea și obligația de a alege între bine și rău.

Există,începând cu epoca ‘iluministă”, câteva teorii care susțin că libertatea depinde de stări exterioare persoanei, de condiții sociale,economice,politice. Mai mult, terorii ulterioare, dar având continuitate cu cele pomenite, au început să promoveze și să aplice în practică aceste precept. În alte cuvinte măsurile morale restrictive existente în societățile tradiționale au început să fie eliminate și condamnate în totalitate. Iar în ultima vreme s-a ajuns la situația în care “persoana” este absolvită de orice responsabilitate. În permanență altcineva va fi de vină: societatea, statul, rudele, vecinii, ”genetică”. Toate aceste teorii ale “eliberării” suferă de un păcat capital, ele contestă persoanei umane principala ei trăsătură: liberul arbitru, capacitatea de a înțelege consecința acțiunilor sale și capacitatea și obligația de a accepta consecința acțiunilor sale. O persoana absolvita de responsabilitate va fi, în chip necesar, lipsita si de libertate. Este aici vorba de o confuzie esențială. Persoana umană nu este suma “realizărilor” sale materiale, realizări care, dealtfel, sunt repede depășite și uitate, persoană umană este suma trăirilor ei morale consecvente, trăirea în înțelegerea diferenței dintre “bine” și “rău. Iar în termeni pe care toți îi folosim, aici este vorba de relația oamenilor cu starea de păcat.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: DARURILE ȘI OBLIGAȚIA FAȚA DE ELE” →

Lucian GRUIA: GEORGETA BLENDEA ZAMFIR – SIMFONIE ÎN DOI

Recentul roman al scriitoarei Georgeta Blendea Zamfir, „Simfonie în doi”, reprezintă, aşa cum arată şi titlul, o poveste de dragoste. Dar nu oricum. Este un basm modern, eroii, Georgiana şi Nid comunică prin unde Theta, citindu-şi gândurile. Ei s-au cunoscut prin internet şi au ajuns la o dragoste necondiţionată. Cei doi aveau legături cu extratereştri, Nid poposind frecvent pe nava lor. Georgiana studiase Qigong şi Theta Healing reuşind să-şi vindece bolile ei şi ale familiei. Ea era şi scriitoare, propunând în scrierile sale o Nouă Ordine Mondială, bazată pe armonie.

În cuvântul de încheiere al cărţii, autoarea afirmă că a înţeles că astăzi nu se mai citesc tomuri masive şi ca atare scrie foarte concentrat. Ceea ce ne caracterizează astăzi este VITEZA. Iată că acest lucru a fost spus încă în 1910 de către F. T. Marinetti în manifestul curentului avangardist, futurismul. Cităm un fragment semnificativ: „Noi afirmăm că măreţia lumii s-a îmbogăţit cu o frumuseţe nouă: frumuseţea vitezei! Un automobil de cursă… e mai frumos decît Victoria din Samotrace.”

Ca atare, Georgeta Blendea Zamfir nu scrie cu pixul ci cu mitraliera. Ea descrie cu viteza gândului întâlnirile Georgeanei cu Nid, în Anglia (Londra, Guilford), Dubai şi România (Cristian, Sâmpetru, Sighişoara, Vărful Omul). Îndrăgostiţii, lideri mondiali, îşi construiesc un castel în Poiana Zimbrului într-un peisaj de vis.

Întâmplările au un liant, scenele de dragoste naturaliste dintre Nid şi Georgiana. Pe ei îi lega nu numai pasiunea fizică ci şi dorinţa de a face bine omenrii, opunându-se poluării şi parcticând gândirea pozitivă. În acest moment ne rupem de futurismul anarhist, care nega toate valorile artei dinaintea apariţiei sale, întrucât Georgeta Blendea Zamfir cultivă umanismul şi armonia în lume.

Dar relaţia Georgiana – Nid nu evoluează numai ascendent. Georgiana, cuprinsă de gelozie, ascultând de un zvon neîntemeiat precum că iubitul ei ar avea o metresă, rupe pregătirile de nuntă programată fastuos la Viena, şi se retrage în singurătate. Dar iată că nava lui Nid soseşte la Geogiana şi în final, autoarea lasă să se înţeleagă că îndrăgostiţii se vor împăca.

Continue reading „Lucian GRUIA: GEORGETA BLENDEA ZAMFIR – SIMFONIE ÎN DOI” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: ZONA SECURITĂȚII PLANETARE

– Interviu cu Doamna Doctor Jezfir Correny –

Un grup de cercetători lucrează de ani de zile la identificarea genelor responsabile de anomaliile din codul genetic uman.

Doamna profesor doctor Jezfir Corrney și a făcut timp să vorbească despre acest subiect.

-Nu este adevărat că cercetările de până azi au dus la indentificarea genomului uman în totalitatea lui. Se lucrează încă și sunt multe cunoscute la care încă nu se găsește răspuns.

Știm aproape toate particulele componente ale materie din univers și, evident și de pe Planeta Pământ. Avem șansă cu date clare să găsim și bosonul. Particula aceea lui Dumnezeu, cum frumos a fost definită.

Uimirea neînțelegerilor noastre vine din faptul că, am identificat multe particule ce par a aparține altui univers celular. Mai simplu spus, credem noi, altei lumi. Pe Pământ și în universul cunoscut nu am găsit corespondentele unor astfel de particule. Uneori ne îngrozim ce găsim și nu avem curaj să spunem public, să creem și noi panică la câtă panică există deja.

Ne derutează faptul că nu le putem opri spre studiu și cercetare. Vin și pleacă, se uită la noi, le atingem și dispar imediast ce încercăm să folosim o metodă de studiu.

Un coleg ne spunea într-o zi că simte cum se uită la noi aceste necunoscute, cum ne sfidează cum pătrund în orice formă de masă existentă în laborator și, eu cred că și în noi. În corpul și mintea noastră.

Cum poți identifica o astfel de particulă dacă nu o poți cerceta?

Gena aceea responsabilă de excrocherii umanoide noi am identificat-o deja. Este o simplă conexiune cu un magneton rătăcit în circuitul neurologic primar. Ciudățenia vine din faptul că acea genă este așa de curată în rest, ba ea determină însăși prima treaptă a atracției nucleice.

Și mai curios ni se pare că, în mumiile egiptene de acum 8-10 000 de ani conexiunea aceasta nu se realiza. Am încercat și noi fel de fel de metode de inserții magnetonice, nu am reușit nici noi să realizăm conexiunea.

Dar, intrăm în zona securității planetare deja și nu am acest drept

Vă pot spune doar atat.

Dacă ceva sau cineva influențează viața pe planeta noastră, în mod sigur nu este de la vreuna din componentele materiei din care este alcătuit universul nostru celular, galaxiile, sau plenetele . Cineva a emis ideea că Universul Infinit, este format dintr-o imensitate de universuri celulare fiecare cu materia specifică lui.

Ca o curiozitate înspăimântătoare, sonda spațială care a reușit să iasă din universul nostru cunoscut, când a intra în alt univers a început să emită ca și când ar fi primit suflu de viață

Avea idei și emitea o gamă de probabilități empirice semn că participa activ la un alt gen de viață, gen de care noi încă habar nu avem.

Printre mesajele ultrasecrete pe care ni le-a transmis, câteva ne-au surprins în totalitate.

Spre exemplu. In universul nostru pământean știm că lumina vine de la soare în cazul nostru. Când pământul nu este orientat spre soare. Lumina solară dispare și noi nu am vedea nimic Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: ZONA SECURITĂȚII PLANETARE” →

Corneliu NEAGU: KARMA

KARMA

Tot timpul duc o umbră după mine,

prieten…, sau dușman necunoscut?

nici de aproape nu o văd prea bine,

celesta-mi vrajă…, făr’ de început !

De cum se plimbă soarele pe boltă

ea se întinde altfel pe pământ,

mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,

ar și vorbi dacă-ar avea cuvânt.

Să fie oare umbra mea cea dreaptă

sau doar al karmei nevăzutul chip,

urcând cu mine treaptă după treaptă

pe munți înalți sau bancuri de nisip?

Când norii grei în ceruri se adună

ea mă veghează dinlăuntru meu –

s-așază-n sufletu-mi speriat cunună

cu harul sfânt trimis de Dumnezeu.

Iar liniștea cea calmă se întinde

peste Destinul reîntors la mal ,

o pacea nesfârșită mă cuprinde

iar karma-n suflet urcă val cu val.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

Al. Florin ȚENE: În luna februarie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru

Grigore Vieru s-a născut 14 februarie 1935 în localitatea Pererîta, județul Hotin, Regatul României– a fost poet basarabean, membru al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial, fiind student, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”,actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” . Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. În 1970, apare Abecedarul, elaborat în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. Acest manual a servit drept bază mult timp pentru învăţăcei. În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

Se stinge din viaţă la 20 ianuarie 2009 la Chișinău, după ce pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident. Pe 16 ianuarie 2009 fiind internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: În luna februarie se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Grigore Vieru” →

Alexandru NEMOIANU: CÂTEVA AMINTIRI DESPRE PĂRINTELE CORIOLAN BURACU

Părintele Coriolan Buracu a fost una dintre marile personalități ale Văii Almajului din Banatul muntos. Este bine să amintim câteva dintre caracteristicile Banatului de munte pentru a înțelege mai bine rostul avut de Părintele Coriolan Buracu.

Banatul de munte este o regiune românescă distinctă care cuprinde triunghiul muntos din zona Semenic, Muntele Mic, parte din Retezat. O regiune locuită din vremuri imemoriale și covărșitor locuită de Români.

Românii din Banatul Muntos au avut întotdeauna rosturi militare. Rostul lor era de a apăra vadurile Dunării de atacurile otomane. Încă în veacurile XIII și mai vârtos în cele următoare, Românii bănățeni, organizați în districte militare privilégiate, au avut îndatoriri militare și pentru asta au fost asimilați clasei nobiliare, erau “țărani cu blazon” dar, mai ales, oameni liberi.

Această libértate și-au aparat-o cu tenacitate și în vreme ocupației otomane și a celei austriece și a acelei austro-ungare și în cea a jugului bolșevic. Dintre ei au răsărit oameni de frunte și mai ales luptători pentru libértate. Unul dintre ei a fost Coriolan Buracu.

Realizările lui se întind în domeniul pastoratiei, culturii și promovării idealurilor românești. Sunt destul de multe studii și articole care au prezentat activitatea Părintelui Coriolan Buracu și fără îndoială că altele le vor urmă. În cele ce vor decurge voi prezența doar câteva amintiri personale legate de această mare personalitate care a fost a Văii Almajulului dar și a familiei lui. Aceste amintiri se leagă de documente păstrate în casa Boldea(familia mamei mele) din Borlovenii Vechi și în memoria colectivă a familiei mele.

Părintele Coriolan Buracu a fost nepotul învățătorului Pavel Boldea (1842-1917) din Borlovenii Vechi care a avut descendenți direcți pe: Pavel Boldea (ulterior Protopop și Colonel K.u.K,având o strălucită carieră), pe Grigore, Remus, Călina și Măriuță.

Călina s-a măritat în familia Buracu în Prigor și a avut pe Iosif Coriolan, pe frații și surorile lui.

În formarea și educația lui Coriolan Buracu un rol decisiv l-a avut unchiul său Protopopul Pavel Boldea.

Protopopul -Colonel K.u.K Pavel Boldea a luat asupra sa asigurarea speselor de școlarizare pentru nepotul său.Din acea vreme în casa Boldea din Borlovenii Vechi se păstrează un schimb de corespondență între unchi și nepot, în vremea când acesta din urmă era la școală, la liceul din Brașov și apoi la Caransebeș.

Rezultă că „unchiul” era foarte scrupulos și cerea socoteală cu precizie asupra cheltuielilor. Mai rezultă că „nepotul” îi dădea ascultare cu grijă dar totuși se comporta în limita vârstei lui tinere și își îngăduia mici zburdalnicii inerente vârstei. Mai rezultă că în vremea școlii Coriolan Buracu, fără să fie eminent, era un student bun și excelent în anume domenii. Deci era, încă de tânăr, o fire pasională și cu personalitate. În acea vreme Coriolan Buracu se gândea să devie actor, având real talent.Unchiul sau s-a opus cu vehemență și, se spune, că după ce a auzit acest „plan”, l-a chemat pe nepot și a mers cu el până în „delul Prigorului” (pe drumul „scurt”),acolo i-ar fi spus,”dacâ vrei să fi actor mergi la Prigor și dacă vrei să te faci popă te întorci cu mine în Borloveni”. Coriolan Buracu s-a întors cu unchiul sau în Borloveni. În vremea copilăriei și școlii Coriolan Buracu a legat prietenie frățească cu vărul sau, feciorul Protopopului Pavel Boldea, Romulus Boldea, bunicul matern al semnatarului acestor randuri, ajuns ulterior ofițer și Lt. Colonel în armata K.u.K și apoi, armata regală română.

Tot Protopopul Pavel Boldea, ajuns comandant al canonicilor ortodocși din armata austro-ungară, a facilitat încadrarea Părintelui Coriolan Buracu în cadrul aceluiași corp în vremea Primului Război Mondial. În condiții grele pentru Părintele Buracu, care fusese deportat din Mehadia,unde era preot, în Ungaria, în lagărul de la Șopron.De fapt toți intelectualii și fruntașii Români din zonele de graniță au fost deportați atunci. Din Mehadia a fost deportat și Doctorul Virgil Nemoianu, bunicul semnatarului acestor randuri și familia lui.Protopopul Pavel Boldea, prin prestigiul și influența ce le avea, a reușit să obțină scoaterea nepotului sau, Preot Coriolan Buracu din lagăr și încadrarea lui ca preot militar.

În anii dintre cele două războaie mondiale,relațiile dintre Lt.Colonelul Romulus Boldea și Părintele Coriolan Buracu,amandoi facand cariera merituasa , remarcabila si de folos Banatului de Munte, au continuat cordial și tot cordiale au fost relațiile dintre copiii lor.

In 1945-1946,cand Parintele Coriolan Buracu aflat la Fagaras, a avut silit sa stea ascuns.In momente nespus de grele,legate si de moartea sotiei lui,tatal meu, Virgil Nemoianu a ajutat mult familia lui. Iar in anii urmatori,atat Lt.Col.Romulus Boldea,cat si varul lui, Parintele Coriolan Buracu , au avut de suferit persecutiile bestialului sistem comunist.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: CÂTEVA AMINTIRI DESPRE PĂRINTELE CORIOLAN BURACU” →

Apariţie editorială: Ionuţ Caragea – M-am născut pe Google

Editura Fides anunță publicarea antologiei „M-am născut pe Google”, semnată de Ionuț Caragea. Antologia are 760 de pagini și conține o selecție de 518 poeme și 1161 de citate și aforisme scrise în perioada 2006-2021. Antologia este realizată în condiții grafice deosebite: format B5, copertă dură, pagini cusute, hârtie semilucioasă. Tehnoredactorul lucrării și director al editurii Fides: Dumitru Scorțanu. Coperta și ilustrația modificată: Ionuț Caragea. Ilustrația originală: „Ascension-Ghost Constellation“, de Tiberius Viris. Pentru comenzi: editura Fides (editura_fides@yahoo.fr) sau ionut.caragea@gmail.com (un număr redus de exemplare, cu autograf).

Ionuț Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanța. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme și promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Societății Poeților Francezi, membru al Societății Poeților și Artiștilor din Franța etc. Deține numeroase premii naționale sau internaționale pentru poezie, aforisme, critică literară și proză scurtă. Cărțile sale de poezie au fost premiate de mai multe ori de Societatea Poeților Francezi și de Societatea Poeților și Artiștilor din Franța. Academicianul Giovanni Dotoli, una dintre personalitățile marcante ale Francofoniei, consideră că Ionuț Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană.

Continue reading „Apariţie editorială: Ionuţ Caragea – M-am născut pe Google” →

Mircea POPA: DIALOG EPISTOLAR (1972-1978) – ȘTEFAN BACIU – LUCIAN BOZ

În anul 2001 publicam la editura Dacia un volum destul de cuprinzător din corespondența purtată de Lucian Boz din Australia, cu câțiva reprezentanți de seamă ai exilului românesc. E vorba de Ștefan Baciu, ajuns profesor la Universitatea din Honolulu, de Cioran și Ionescu de la Paris, de Mircea Eliade de la Chicago, și de Constantin Noica, Nicu Steinardt și Anton Dumitriu din țară. Marea cantitate de scrisori mi-a fost trimisă în mai multe tranșe par avion de la Sydney la Cluj, transcrisă și prelucrată în răstimp de mai mult de un an pentru tipar. Deși transpunerea electronică a acestora a durat și ea ceva timp, urmată de aranjarea cronologică a scrisorilor și notele aferente, respondentul meu de peste ocean continua să-mi mai trimită texte, pe care le găsea între timp adăpostite prin cine știe ce cotloane ale spațiosului cămin în care locuia. S-a întâmplat astfel că unele din aceste materiale au mai fost trimise și altora din țară, precum lui Nicolae Florescu de la „Jurnalul literar” (în ciuda faptului că într-o scrisoare sau lui N. Țone pentru revista consacrată exilului scoasă de el, sau pur și simplu erau loturi noi, care nu ajunseseră să fie triate de expeditor decât mai târziu).

Am constat astfel cu vremea, că în portofoliul ediției se mai păstrează unele scrisori care n-au ajuns să fie cuprinse în volmul amintit. Făcând recent un nou inventar al acestora am ajuns la concluzia că în posesia noastră se mai află scrisori aparținând aceloași destinatari, dar care n-au văzut lumina tiparului. Cele mai bogate și mai spectaculoase aparțin poetului Ștefan Baciu, multe dintre ele fiind însoțite și de poezii, desene și caricaturi din (revista sa N.R.) „Mele”, astfel că pe acestea, pregătite într-un fel de autorul însuși pentru tipar, să alcătuiască un volum separat și ca o mărturie a modului în care el își concepea corespondența, pe hârtie de culori diferite, cu antet special sau cu ilustrații trăznite, cu o anumită tehnică a așezării în pagină, ceea ce trimite la o lecție de design și fantezie poetică de factură suprarealistă, reprezentând una dintre experiențele colocviale neîntrecute până astăzi. Ea propune un delir dialogal de o frumusețe aparte, menit să încânte ochiul și să-l desfete pe privitor. Adeseori această performanță i-a reușit și grație complicității lui Grigore Cugler, și el un fantezist debordant, care își realiza singur desenele și lui Lucian Boz, care îi furniza tăieturi din ziare, fotografii și pagini de xerox cu materiale literare de o deosebită elocvență.

Sub raportul conținutului se poate desprinde din acest dialog epistolar o anume linie de conduită, urmărind libertatea de expresie și cultura dincolo de frontiere, dar și un cult al amabilității și gentileței. Tonul e totdeauna cald, plin de solicitudine și de atenție față de familia celuilalt, de necazurile fizice ale sănătății, de etapele mai bune sau mai rele sub raport pecuniar. Scrisorile lui Ștefan Baciu sunt apoi o sursă necontenită de informații despre evenimente personale și colective, despre noutăți editoriale și proiecte de viitor, despre modul în care este văzută politica culturală din țară. Pe primul plan figurează întotdeauna scriitorul ca generic și scrisul lui ca expresie a conștiinței epocii. Îl vedem astfel pe scriitorul nostru conectat la tot ceea ce vine din această zonă, cu o memorie colosală a faptelor din trecut și cu preocuparea ca ele să facă parte din zestrea pe care generația sa a lăsat-o neamului românesc, continuând să susțină tradiția literară de acasă și s-o înzestreze cu ceea ce exilul românesc a produs în acest sens. Una dintre preocupările sale majore a fost aceea de scoate din uitare figuri ale scrisului românesc interbelic, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna de primă mână sau tocmai de aceea, deoarece personajele trecătoare ale faunei bucureștene au reprezentat la un moment dat mari promisiuni și au întreținut spiritul viu al boemei capitalei, cu picanteriile lor diurne și replicile și șotiile pe care le puneau la cale. Adică un mod de a fi și a gusta libertatea de opinie și de confort european sui-genris, în care acest tip de scriitor se complăcea cu ardoare. Atenția pe care el o acordă acestor figuri de plan secund merită toată atenția, deoarece în timp ce la București aceștia erau sistematic ignorați, socotiți ca aparținând unei lumi apuse, el le reînvia memoria oarecum la nivel „mondial”, americano-havaiez și australian, ca o recompensă și un afront adus artei proletcultiste. (de altfel, despre lucrurle din România, nu vorbește decât la modul tragic-eroic, ca o țară a „fericirii” în care nu e permis ca cineva să se sinucidă!). Politica dusă sistematic de el în cadrul Caietelor „Mele” este una fundamental recuperatoare, încercând să aducă în actualitate tocmai pe acești scriitori uitați și marginalizați, numerele respective constând și din reproduceri din operă, cât și prin aprecieri și comentarii critice, echialând cu mici monografii și situări în epocă, excelente puncte de plecare pentru o seamă de cărți care ar merita scrise despre climatul literar interbelic și despre oamenii tineri ai anilor 30, fără de care avangarda românească n-ar putea să existe.

Reluăm mai jos pagini din această corespondență, continuând un mai vechi epistolar din revista „Apostrof”, despre care Lucian Boz vorbește cu simpatie și îi saluta cu deferență.

Cum și când a început dialogul nostru epistolar? Enigma e lămurită chiar de Lucian Boz, care, la 10 iulie 1993, îmi adresa această scrisoare, ce reprezenta începutul unui fertil dialog epistolar:

/antet /

„Stimate Domnule Popa,

Profesorul ieșean Mihai Drăgan mi-a trimis mai de mult „medalionul” ce mi-ai consacrat în STEAUA, uitând să-mi indice adresa D-tale sau cea a revistei. I-am scris, rugându-l să-mi dea adresa D-tale, dar nu s-a învrednicit cu un răspuns. Am scris și altor prieteni, dar nici ei nu m-au lămurit. În sfârșit, grație poetului Barbu Brezeanu, am căpătat adresa revistei, aș că pot să-ți mulțumesc pentru perfecta obiectivitate ce-ai arătat scrierilor mele. Cum nu cunosc nimic din ce-ai scris, în afară, bineînțeles, de cronica menționată mai sus, ți-aș fi îndatorat dacă-mi vei trimite lucrările D-tale. Dacă, la rândul meu, îți pot fi util cu ceva, nu evita de a-mi scrie.

Cu cele mai bune salutări, râmân al D-tale,

Lucian Boz”.

Reluăm în continuare publicarea acestei corespondențe, printr-un lot nou din scrisorile lui Ștefan Baciu către Lucian Boz, prietenul australian, care îl sponsoriza în permanență cu noi sume de bani. Într-una din scrisori, Baciu își declară supărarea pe țară, numită pe RSR (el îi spune RĂSĂRĂ!), unde i se pare că Labiș e supralicitat în defavorul altor scriitor importanți, sau e de părere că jurnalul lui Octav Șuluțiu a fost obținut de la Securitate prin prietenie, autorul lui dorind a fi ars. Baciu face și unele trimiteri la pasajele scoase. În general pentru Ștefan Baciu, realitățile din țară s-au oprit la anii în care el a fost și a trăit acolo și în asta poate că stă și farmecul amintirilor lui din scrisori sau din volumul „Praful de pe tobă”. Scrisorile sale transmit însă informații despre activitatea literară prestată (volumul „Îngerul malagambist”), Antologia poeziei surealiste, sumare numerelor din „Mele”, despre legăturile lui cu scriitorii români de la Paris sau din țară, despre activirarea Mirei. Două evenimente mai importante au loc în acest interval: moartea soției sale, Mira Simian, bolnavă de cancer, și o dispută cu Lucian Boz legată de publicarea într-un număr din „Mele” a unei poezii considerată de Boz ca antisemită.

––––––––––––

Prof.Univ. Dr. Mircea POPA

Cluj-Napoca, 30 ianuarie 2021

***

SCRISORI:

ȘTEFAN BACIU – LUCIAN BOZ

Adresa : Lucian Boz, Box 1538/GPO, Sydney, NSW, 2001

Vedere cu un tablou din Le Musée de Foche

Dragă Lucian Boz,

Paris, 4-9-72

Îți trimit aceleași gânduri (dragi) din vacanța „sălbatecă”!^[1] Am fost în Berlin (W) și Viena; te-am evocat, ai fost prezent! Cu Gherasim Luca, Ionel Jianu, Virgil Ierunca.^[2] Toamna bate la geamurile pariziene, unde Brauner^[3] e pe toate gardurile cu afișele spendidei expoziții! Cartea apare la 15-20 ale lunii. O vei avea „par avion”, așa cum merge spre D-ta iubirea veche a lui, Ștefan Baciu

Sașa Pană, str. Dogari 36, tel.11.99.40,

București*.

Dragul meu, dragii mei,

ieri – duminecă 5 noiembrie – spre ora prânzului. Aud soneria. Eram în așteptarea copiilor. Dar era factorul, care, în această zi a săptămânii, îmi depune în cutie doar ziarul. Îmi aducea neverosimil de prost – după o călătorie de cinci zile doar – Poemele poetului (mereu tânăr)^[4] Ceeea ce a risipit și norii de pe cer! Deocamdată am privit-o, am pipăit-o: se prezintă încântător. Prefața lui Lucian Boz e o admirabilă poartă spre inima cărții. A găsit fiecărei afirmații suport de elocvente citate. Ce să mai spun de contribuția iluștrilor Iancu, Harold!^[5] Atâtea active să-ți trimit pe puntea unui curcubeu un grand mersi.

Continue reading „Mircea POPA: DIALOG EPISTOLAR (1972-1978) – ȘTEFAN BACIU – LUCIAN BOZ” →

Alexandru NEMOIANU: ,,VI SE PARE CĂ AM VENIT SĂ DAU PACE PE PĂMÂNT?” (Luca 12;51)

În unul dintre cele mai înfocate cuvinte de învățătură și avertisment ale Mântuitorului, El ne spune că a venit să arunce “foc” pe pământ și “dezbinare”. Acestea sunt cuvinte nespus de puternice și care avertizează fără drept de apel. Cei care ascultă de Mântuitorul și doresc Mântuirea trebuie să și împlinească cele spuse de El.Nu este cale “împrejur”. Iar scopul Creștinismului a fost și a rămas ca toate să devină “una” prin și în Iisus Hristos. Prin El dezbinarea păcatului se va înlocui cu “dezbinarea” după Credință. Iar “dezbinarea” credinței înseamnă alegerea grâului de pleavă, a grâului de neghină. Grâul va fi așezat în “jitnitele” Raiului, iar pleava și neghina vor fi arse cu foc nestins. Această este făgăduință în veac și după cum știm” Cerul și Pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece”(Luca 21;33).

Aceste find spuse trebuie să ne aducem aminte că Învățătura și Cuvintele lui Iisus sunt pentru totdeauna și adresează condiția umană în “general” și în “detaliu”; acuma două mii de ani ,astăzi și întotdeauna. Existența noastră omenească în această lume este scurtă,de fapt foarte scurtă.Dar în acest timp scurt trebuie să facem ceea ce este drept și la caz că nu o vom face urmările vor fi devastatoare și veșnice. Iar această înseamnă mai întâi să recunoaștem ce este drept și ce nu este drept în circumstanțele existențiale care ne sunt date. Noi nu putem schimba aceste circumstanțe dar avem obligația de a acționa bine în mijlocul lor. Între stările lumești pe care toți și fiecare le înțelegem se află condiția de ‘bogăție” și sărăcie”. Este o condiție care este datorată păcatului din lume dar care poate face ca păcatul să fie mai mic; prin obligația celor “bogați” de a ajuta pe cei “săraci”. Această ajutorare este în fapt una dintre cele mai esențiale obligații creștine. Asuprirea săracilor, neglijarea lor atrage mânia lui Dumnezeu. Atrage mania lui Dumnezeu deoarece bunătățile,darurile date oamenilor și care sunt ale lui Dumnezeu, sunt însușite și folosite nedrept, este și hoție și ticalosie. Să luăm bine aminte căci, ”înfricoșător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu” (Pavel,Evrei 10;31). Să ne uităm în jurul nostru.

Circumstanțele lumii în care trăim sunt teribile. Sunt teribile mai ales sub aspectul divizării , nu pur și simplu nedrepte, a divizării obscene între “bogați” și “săraci”.

În Statele Unite, cea mai bogată țară a lumii, 90% din bogăția țării este deținută de mai puțin de 1% din populație. Dacă până prin 1965 raportul dintre salariul unui muncitor mediu și al unui patron era de circa 1la 20,acuma a ajuns de 1 la 300! Între 2000-2017 salariul mediu al unui muncitor a crescu cu circa 11%, veniturile patronatului au crescut cu 1000%! Este scandalos. Dar încă mai scandalos este faptul în discursul “oficial”, al “puterii”, se declară că în USA nu există clase sociale, toți sunt egali. Este o afirmație absolut stupefiantă,de un cinism și cruzime inimaginabilă. Ce “egalitate” poate există între o familie care caută să supraviețuiasacă în cadrul unui buget de treizeci de mii de dolari pe an și oameni care au venituri de câteva miliarde de dolari pe an? Iar în plus trebuie amintit că în USA practic nu există servicii sociale: școala, sistemul medical sunt plătite de fiecare cetățean. Iar această inegalitate exista în toată lume, între oameni și între țări.

Țările “avansate” dețin peste 80% din bogăția lumii la o populație ceva mai mică de 25% din populația lumii. Repet această inegalitate nu este pur si simplu nedreaptă,este obscenă. Iar pentru a încununa și permanentiza această nedreaptă orânduire a fost lansată indeologia “globalismului” și sistemul “globalist”. Aceasta înseamnă încercarea de a legifera inegalitatea, de a o declara stare ideală și perpetuă. Acestui scop servesc NATO, Europa Unită și Bruxelles, ”sorosismul”, Organizațiile Ne Guvernamentale, cei care le urmează năuci, adică “imbecilii utili”.

Dacă este să privim ceva mai aproape de “casă” vom vedea că lucrurile nu stau bine. Iar aici trebuie ținut minte că ÎNCĂ în România învățământul și sistemul medical, în cea mai mare parte sunt plătite de la bugetul statului. Iar aceasta este o consecință a sistemului socialist, o rămășiță a lui.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,VI SE PARE CĂ AM VENIT SĂ DAU PACE PE PĂMÂNT?” (Luca 12;51)” →