Apariţie editorială: Ionuţ Caragea – M-am născut pe Google

Editura Fides anunță publicarea antologiei „M-am născut pe Google”, semnată de Ionuț Caragea. Antologia are 760 de pagini și conține o selecție de 518 poeme și 1161 de citate și aforisme scrise în perioada 2006-2021. Antologia este realizată în condiții grafice deosebite: format B5, copertă dură, pagini cusute, hârtie semilucioasă. Tehnoredactorul lucrării și director al editurii Fides: Dumitru Scorțanu. Coperta și ilustrația modificată: Ionuț Caragea. Ilustrația originală: „Ascension-Ghost Constellation“, de Tiberius Viris. Pentru comenzi: editura Fides (editura_fides@yahoo.fr) sau ionut.caragea@gmail.com (un număr redus de exemplare, cu autograf).

Ionuț Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanța. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme și promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Societății Poeților Francezi, membru al Societății Poeților și Artiștilor din Franța etc. Deține numeroase premii naționale sau internaționale pentru poezie, aforisme, critică literară și proză scurtă. Cărțile sale de poezie au fost premiate de mai multe ori de Societatea Poeților Francezi și de Societatea Poeților și Artiștilor din Franța. Academicianul Giovanni Dotoli, una dintre personalitățile marcante ale Francofoniei, consideră că Ionuț Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană.

A publicat peste 50 de cărți. Este considerat de critica literară românească unul dintre liderii generației poetice douămiiste, unii critici considerându-l chiar liderul de necontestat al acestei generații. Totodată, este apreciat ca unul dintre cei mai atipici și originali scriitori de care dispune în prezent România. Criticul Theodor Codreanu consideră că Ionuț Caragea este unul dintre cei mai înzestrați creatori ai ultimelor generații și cel mai important poet al anaforei din lirica românească de azi.Biografia detaliată: www.ionutcaragea.ro sau Wikipedia.

Antologia „M-am născut pe Google”poate fi citită, în format Pdf, pe site-ul oficial al autorului: https://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/romana_files/Antologia%20M-am%20nascut%20pe%20Google.html

Lasă un răspuns