Alexandru NEMOIANU: ,,VI SE PARE CĂ AM VENIT SĂ DAU PACE PE PĂMÂNT?” (Luca 12;51)

În unul dintre cele mai înfocate cuvinte de învățătură și avertisment ale Mântuitorului, El ne spune că a venit să arunce “foc” pe pământ și “dezbinare”. Acestea sunt cuvinte nespus de puternice și care avertizează fără drept de apel. Cei care ascultă de Mântuitorul și doresc Mântuirea trebuie să și împlinească cele spuse de El.Nu este cale “împrejur”. Iar scopul Creștinismului a fost și a rămas ca toate să devină “una” prin și în Iisus Hristos. Prin El dezbinarea păcatului se va înlocui cu “dezbinarea” după Credință. Iar “dezbinarea” credinței înseamnă alegerea grâului de pleavă, a grâului de neghină. Grâul va fi așezat în “jitnitele” Raiului, iar pleava și neghina vor fi arse cu foc nestins. Această este făgăduință în veac și după cum știm” Cerul și Pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece”(Luca 21;33).

Aceste find spuse trebuie să ne aducem aminte că Învățătura și Cuvintele lui Iisus sunt pentru totdeauna și adresează condiția umană în “general” și în “detaliu”; acuma două mii de ani ,astăzi și întotdeauna. Existența noastră omenească în această lume este scurtă,de fapt foarte scurtă.Dar în acest timp scurt trebuie să facem ceea ce este drept și la caz că nu o vom face urmările vor fi devastatoare și veșnice. Iar această înseamnă mai întâi să recunoaștem ce este drept și ce nu este drept în circumstanțele existențiale care ne sunt date. Noi nu putem schimba aceste circumstanțe dar avem obligația de a acționa bine în mijlocul lor. Între stările lumești pe care toți și fiecare le înțelegem se află condiția de ‘bogăție” și sărăcie”. Este o condiție care este datorată păcatului din lume dar care poate face ca păcatul să fie mai mic; prin obligația celor “bogați” de a ajuta pe cei “săraci”. Această ajutorare este în fapt una dintre cele mai esențiale obligații creștine. Asuprirea săracilor, neglijarea lor atrage mânia lui Dumnezeu. Atrage mania lui Dumnezeu deoarece bunătățile,darurile date oamenilor și care sunt ale lui Dumnezeu, sunt însușite și folosite nedrept, este și hoție și ticalosie. Să luăm bine aminte căci, ”înfricoșător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu” (Pavel,Evrei 10;31). Să ne uităm în jurul nostru.

Circumstanțele lumii în care trăim sunt teribile. Sunt teribile mai ales sub aspectul divizării , nu pur și simplu nedrepte, a divizării obscene între “bogați” și “săraci”.

În Statele Unite, cea mai bogată țară a lumii, 90% din bogăția țării este deținută de mai puțin de 1% din populație. Dacă până prin 1965 raportul dintre salariul unui muncitor mediu și al unui patron era de circa 1la 20,acuma a ajuns de 1 la 300! Între 2000-2017 salariul mediu al unui muncitor a crescu cu circa 11%, veniturile patronatului au crescut cu 1000%! Este scandalos. Dar încă mai scandalos este faptul în discursul “oficial”, al “puterii”, se declară că în USA nu există clase sociale, toți sunt egali. Este o afirmație absolut stupefiantă,de un cinism și cruzime inimaginabilă. Ce “egalitate” poate există între o familie care caută să supraviețuiasacă în cadrul unui buget de treizeci de mii de dolari pe an și oameni care au venituri de câteva miliarde de dolari pe an? Iar în plus trebuie amintit că în USA practic nu există servicii sociale: școala, sistemul medical sunt plătite de fiecare cetățean. Iar această inegalitate exista în toată lume, între oameni și între țări.

Țările “avansate” dețin peste 80% din bogăția lumii la o populație ceva mai mică de 25% din populația lumii. Repet această inegalitate nu este pur si simplu nedreaptă,este obscenă. Iar pentru a încununa și permanentiza această nedreaptă orânduire a fost lansată indeologia “globalismului” și sistemul “globalist”. Aceasta înseamnă încercarea de a legifera inegalitatea, de a o declara stare ideală și perpetuă. Acestui scop servesc NATO, Europa Unită și Bruxelles, ”sorosismul”, Organizațiile Ne Guvernamentale, cei care le urmează năuci, adică “imbecilii utili”.

Dacă este să privim ceva mai aproape de “casă” vom vedea că lucrurile nu stau bine. Iar aici trebuie ținut minte că ÎNCĂ în România învățământul și sistemul medical, în cea mai mare parte sunt plătite de la bugetul statului. Iar aceasta este o consecință a sistemului socialist, o rămășiță a lui.

În același timp însă o tragica și tristă consecință a Revoluției din Decembrie 1989 a fost că principalele mijloace economice au fost însușite, fraudulos,de tot soiul de directorasi comuniști. Indivizi cu credentiale morale penibile și care peste noapte s-au alcătuit în patroni. Această adunătură de neo-ciocoi, de parveniți și de “neica nimeni”, stau în fruntea bucatelor și sunt sprijinitorii haosului de stat. Această clasă a “neamului prost” sunt cei care înfloresc în condiții tulburi, mlăștinoase, de haos. Ei sunt cei care susțin clasa politică jalnică pe care o avem. Încă mai exact “neamul prost” este cel care susține pe cei mai decăzuți și corupți politicieni, căci cu ei se identifică. Modul în care pot fi recunoscuți acești dușmani de moarte ai spațiului românesc este relativ simplu.

Ei sunt cei care doresc menținerea “statului paralel”, a haosului instituționalizat, ei sunt cei care promovează “sorosismul” cel mai sordid,ei sunt cei care aparțin mișcării cretinoide #rezist și ei sunt cei care dau curs chemărilor anti-românești emise prin sinistrele Organizații Ne Guvernamentale(oficine de spionaj și promovare a intereselor străine). Dar nici asta nu ajunge acestor monștrii abominabili. Ei urmăresc, prin intelectuali vânduți, dejecții ale bunului simt, să distrugă toate valorile, toate standardele care definesc Neamul Românesc: Biserica Ortodoxă,peisajul românesc,personalitățile românești:de la Ileana Cosânzeana și Făt Frumos la Eminescu și Caragiale.Urmașii Neamului Prost,tinerei și tinerele fără minte și fără rușine,sunt cei mai avântați în promovarea depravării intelectuale și morale.Sunt cei care se dau de ceasul morții în a promova “drepturile” sodomitilor, cei care folosesc blasfemii cutremurătoare, cei care maculeaza numele sfânt de familie,cei care ascultă de OGN-uri și care destrabaleaza #rezist. Sunt cei care se declara împotriva “corupției” în principiu și care, senin, acceptă privilegiile economice pe care le au prin bunicii sau părinții lor hoți. Cu puțină vreme în urmă am auzit pe una dintre aceste cretine răsfățate, absolventă a unui liceu aproximativ și “studentă” cu plată spunea, “Catedrala mântuirii proștilor”. Cretina se consideră și deșteaptă! Nu este un caz singular, este unul ilustrativ.

Iar în aceste condiții să ne amintim că, în urmă cu aproape două mii de ani,spunea Plutarh, ”inegalitatea dintre bogați și săraci este cel mai vechi și mai grav pericol pentru viață oricărui stat”. Dacă inegalitatea economică nu va fi rezolvată prin măsuri pașnice,ale statului,atunci va fi realizată prin violență. Și tot va fi realizată!

În primul rând trebuie recunoscut că această inegalitate nu mai poate fi tolerată. Apoi trebuie recunoscut că cei “bogați” și cei “săraci” nu au interese comune,au interese divergente. În această înțelegere este necesară apariția unui partid care să militeze pentru interesele celor săraci și este necesar că legislația țării,în mod expres să ajute pe cei săraci. În esență și minimal ar trebui să fie cerută o redistribuire de bunuri. Acest lucru poate fi obținut prin impozit progresiv bazat pe venit și proprietate. Cei “bogați” trebuie să plătească mai mult, de fapt mult mai mult. Concret, în România, patronii fraudulosi ar trebui să plătească impozit pe valoarea actuală a celor însușite în 1990 și acest impozit să fie retroactiv.Ar fi o suma considerabilă, dar încasarea ei ar fi și necesară și dreapta.

Să nu ne amăgim. Dacă aceste lucruri nu se vor face pașnic, se vor face prin violență. Iar săracii trebuie să știe că ceea ce ei cer nu este “pomană”, este dreptate socială. O dreptate care înseamnă rușine de oameni și frică de Dumnezeu.

––––––––––

Alexandru Nemoianu

Istoric

The Romanian American Heritage Center

Lasă un răspuns