ZAMFIR ANGHEL DAN: Florile iernii (poeme)

CUVÂNTUL

Ai să mă găseşti oricând

la rădăcina unui cuvânt

În semantică lui

rămâi

doar dacă îţi place cum sună

ultima adiere a unei silabe

din sunetul unei rostiri

Girul divin

şi înălţarea unde este păstrată semnificaţia lui

te ajută să atingi meritul rostirii

când înclinându te

săruţi

icoana izvorului

de unde curge semantica universului

Stingi limpezimea apei atunci

cu ardoarea sărutului

,,te iubesc,,

şi te aşezi în genunchi

spre a putea să încapi

în sintagma undelor radio

PATIMA ZBORULUI

Patima zborului se află în mijlocul aripei

Dacă pătrunzi până acolo

poţi reinventa nurlii din coada cometei

La următoarea trecere însă

vom avea altă orbită

şi alţi parametrii de zbor o să trebuiască curenţilor ce ne străbat

Desfă coliviile timpului cu un sărut

toate aripile noastre să fie libere

când savurează înaltul

Arderi profunde ne dau ocol

şi dimineaţa este aproape de naşterea zorilor

în care vrem să intrăm

Pune stavilă adâncurilor ce ne străbat

Vezi

pe coama ferestrei răsăritul aprinde lumina zilei

dând fiori aşteptărilor ce ne împart.

BRAŢELE TALE

Stăteam cuibărit între braţele tale

şi aşa cald îmi era

aşa plăcut adia lumina cu care înconjurai starea mea aparentă

până când dorinţa ne-a copleșit pe amândoi

Vedeam păsări cum îşi alintă aripa în zborul mâinilor tale

şi simţeam stoluri de fluturi cum îmi băteau în fereastră

dar nu aş fi plecat din acele grădini

până nu aş fi sorbit toată licoarea

izvorâtă din starea ta fermecată

Un porumbel virtual s-a asezat pe umărul tău stâng

l-am prins între palme și am înţeles că este trimis de vedenia ploii

Te-am strâns în braţe atunci

suav

să nu cadă bobocul de crin

ce înflorea în zâmbetul tău

acoperind cu petalele lui

locaşul sfânt

din braţele tale

ANOTIMP ÎNVERZIT

Voi fi lângă tine mereu

te voi privi şi admira cuibărit în suflelul tău

şi voi mulţumi cerului pentru darul primit

împodobindu-mi ferestrele inimii cu chipul tău însorit

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Florile iernii (poeme)” →

Lavinia Elena NICULICEA: Lui Nichita (Omagiu Nichita STĂNESCU)

In memoriam Nichita Stănescu, la 37 de ani de la moartea sa.

De Nichita Stănescu mă leagă amintiri frumoase. În copilărie, tata obişnuia să mă alinte „Nichita Stănescu”, după numele marelui poet, inconştient sau nu, că eu voi păşi pe tărâmul sublim al literaturii. Probabil că îi semănam (eram un copil cu părul blond, cu ochi jucăuşi, c-un surâs timid şi inocent în privire). Tata a fost cel dintâi care m-a familiarizat cu Nichita, în timp devenind un poet drag sufletului meu. Astfel, am ajuns să-i dedic acest poem:

Lui Nichita

Dacă inimii

i-ar fi crescut flori…

Ce primăvară!

Cuvintele ar fi umblat desculţe.

Timpul nu ar mai fi șchiopătat,

dacă i-ai fi sărut talpa,

secundele ar striga şi azi:

,,Ce bine că eşti!Ce mirare că sunt!…”

Ai răsturna clepsidra

să trec mereu către început?

Gândul să-mi fie verde

în miez de lume,

nestrivit de pasul nopții.

Fericirea-i perlă ascunsă

în scoica clipei,

stropită de o dulce amărăciune.

Mai lasă-mi dreptul la vis–

Paradis înflorind în tăceri.

Mută-i hotarele către mâine,

să glumim cu stelele

pe marginea unui râs neinventat.

Lacrima să-mi spună:

Îmi eşti ochiul din care curg.

Sunt a ta zbatere de dor…

Sub pleoape ni se odihnesc

Necuvintele.

Autor: Lavinia Elena Niculicea

Galina MARTEA: COLUMNA 2000 – publicație dedicată împlinirii a 590 de ani de la nașterea celebrului voievod român, Vlad al III-lea Țepeș (Dracula)

Publicație-eveniment pentru națiunea română. Cu ocazia împlinirii a 590 de ani de la nașterea celebrului voievod român, Vlad al III-lea Țepeș (Dracula), Zilei Sfântului Andrei (apostolul ocrotitor al românilor) și a Zilei naționale a României, recent a apărut de sub tipar ediția specială a Revistei de Cultură Istorică COLUMNA 2000, editată de Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara, serie nouă, nr.81-82-83-84 (ianuarie-decembrie), 2020, anul XXI, pagini 382. Un eveniment de mare însemnătate pentru societatea română, pentru cultura română, pentru tot ceea ce numim existență umană. Aspecte firești nespus de importante pentru om și societate – corelația fiind foarte bine închegată de legile naturii înconjurătoare, uzanță existențială care dezvoltă și amplifică în mod creator viața propriu-zisă.

Pentru punerea în lumină a acestei publicații de valoare au contribuit distinșii oameni de știință și de cultură din sfera învățământului universitar și academic, și nu numai: Tiberiu Ciobanu (fondator, director, redactor șef, doctor în științe istorice, conf.univ., prorector al Universității „Ioan Slavici” Timișoara, responsabil de proiect), Dumitru Mnerie (redactor-sef adjunct, dr., prof.univ., președintele Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici”), Otilia Breban (redactor-sef adjunct, prof.), precum și redactorii Ana Caia, Ion Jurca Rovina, Florin-Ionuț Filip, Mariana Gurza, Alina Șușoi, Veronica Balaj, Marius Stoitevici, Daniela Eremi, Doina Dragan și mulți alții. Este cazul de menționat, Consiliul Științific al revistei este onorat de prezența renumitului academician și om de știință Ioan-Aurel Pop (acad., prof. univ., dr., Președinte al Academiei Române, Rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca), dar și de alte personalități notorii din lumea academică română precum Ioan Hațegan (dr., cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Preşedinte al Societăţii Culturale „Banatul” din Timişoara), Ionel Popescu (prof., dr.) etc. Revista de cultură istorică Columna 2000 apare sub egida Mitropoliei Banatului, Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” din Timișoara, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Societății de Științe Istorice din România – Filiala Timiș „ Mihai Pârvulescu”, Televiziunii „Europa Nova” Timișoara, Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș-Federația „Spiru Haret”, cât și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș. Deci, COLUMNA 2000 a fost promovată și valorificată de către intelectualitatea română și a instituțiilor publice interesate, care prin aportul lor au completat în mod distinct patrimoniul cultural românesc.

COLUMNA 2000 îşi însumează cuprinsul cu studii din domeniul istoriei și istoriografiei, cu articole științifice şi eseuri despre diverse genuri din arta istoriei, culturii și literaturii românești, cronici de omagiu pentru marii intelectuali români, precum și despre multe alte aspecte de actualitate ce sunt prezente în viața poporului român de-a lungul timpului, – autorii acestor lucrări fiind oamenii din sfera științei și învățământului, scriitorii români de notorietate din țară și din afara ei. Drept urmare, revista în cauză este o lucrare oportună și de o importanță extraordinară pentru societatea română, scopul principal al acestei ediții este de a relata realitatea trăită în țara românească de la începuturi și până în prezent și, nemijlocit, de a elucida conținutul obiectiv prin intermediul căruia se profilează personalitatea și identitatea poporului român din diverse perioade istorice.

La secțiunea Editorial, pagina 3, facem cunoștință cu o descriere foarte interesantă despre „Unitatea națională a românilor”, scrisă de profesorul universitar, dr.Dumitru Mnerie. Acest studiu de proporții abordează aspecte ce țin de cultura, limba și graiul românesc, despre civilizația și valorile spirituale românești care s-au produs în timp în cadrul țării, – totul reflectând unitatea de neam care este și pilonul esențial în existența națiunii române.

Ulterior, la secțiunea „Omagiu”, pagina 8, ne regăsim în fața unui eseu în memoria mentorului Aurel Turcuș (savant, poet, prozator, etnograf, jurnalist, istoric, prof.univ., membru al USR, etc.), „În memoriam Aurel Turcuș. La opt ani de la trecerea la cele veșnice”, scris de Col. (r.) Constantin C.Gomboș. În aceeași secțiune „Omagiu” sunt prezente cronicile: – „În memoriam Emil Șain. La opt ani de la trecerea la cele veșnice”, scrisă de profesorul Otilia Breban, pagina 9; – „In memoriam Mihai Pârvulescu. La doi ani de la trecerea la cele veșnice”, scrisă de profesorul, dr. Dumitru Tomoni, pagina 12; – „În memoriam Doina Benea. La un an de la trecerea la cele veșnice”, scrisă de conferențiarul universitar, dr. Valy Ceia, pagina 13; – „În memoriam Nicolae Danciu Petniceanu”, scrisă de profesorul universitar, dr. Dumitru Mnerie, pagina 17; – „În honorem Titus Slavici. La două decenii de la înființarea Universității „Ioan Slavici” Timișoara. Arc peste timp: de la Ioan Slavici la Titus Slavici”, scrisă de conferențiarul universitar, dr. Tiberiu Ciobanu, pagina 19; – „Cu dragoste și prețuire profesorului Tiberiu Ciobanu – un reper al culturii și educației timișorene – la împlinirea vârstei de 60 de ani”, de prof.univ., dr. Dumitru Mnerie, pagina 20; – „În honorem Ioan-Aurel Pop 65. O strălucită carieră științifică în slujba profesiunii de credință: Adevărul istoric”, de conf.univ., dr. Tiberiu Ciobanu, pagina 21; – cât și multe alte omagii dedicate distinșilor profesori și oameni de știință precum Dumitru Mnerie la împlinirea vârstei de 65 ani, părinte dr. Ionel Popescu, Ioan David, colonelului dr. Constantin C.Gomboș la împlinirea vârstei de 80 de ani.

La secțiunea „Pagini de istorie” sunt prezente articole științifice de mare importanță pentru neamul românesc. Printre acestea se regăsesc demersurile despre „Rețelele politice de la Roma și conflictul cu dacii”, de doctorul în științe filologice Laurențiu Nistorescu; „Despre Istoria cuvintelor: când apar menționați românii în izvoarele scrise externe”, de acad., prof.univ., dr. Ioan-Aurel Pop; „Voievodatul românesc din banat și cucerirea sa de către maghiari”, de prof., dr. Sorin Gabriel Ionescu; „Mari biruințe ale oștilor române asupra turcilor otomani: Bătălia de la Rovine”, de prof.univ., dr. Tiberiu Ciobanu; „Rolul lui Filippo Scolari în cadrul luptei antiotomane”, de Ioan Hațegan și Alexandru Kósa; „Aniversare 590. Personalitatea, faptele și imaginea lui Vlad Țepeș reflectate în istoriografia și literatura românească și universală, precum și în artele plastice autohtone și străine”, de Tiberiu Ciobanu; „Garnizoana otomană a Timișoarei în 1590-1591”, de Ioan Hațegan; „Despre Mihai Viteazul și familia sa la împlinirea a 420 de ani de la înfăptuirea primei uniri a Țărilor Române”, de Otilia Breban; „Scurtă prezentare biografică a lui Mihai Pătraşcu, nepotul și ultimul descendent direct pe linie masculină a lui Mihai Viteazul, la comemorarea a 365 de ani de la trecerea sa la cele veșnice”, de Vlad Rusalin Sarca; „Despre o „afacere a diamantelor” pornită la Lugoj”, de Horațiu Suciu; „ Dezbateri polemice privind tactica electorală a Partidului Național Român: pasivism sau activism?”, de Eugen Mioc; „90 de ani de la alegerea marelui diplomat român Nicolae Titulescu ca președinte al Societății Națiunilor”, de Adina Nasta; „ Situaţia socială a judeţelor Caraş şi Severin între anii 1934-1937”, de Eusebiu Narai; „80 de ani de la destrămarea României Mari”, de Marieta Rubaneț; „ Încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, momentele principale ale capitulării Germaniei și Japoniei”, de Virgil Popescu; „ Alegerile din 1946 în judeţul Timiş-Torontal”, de Raul Ionuț Rus; „Un adevăr supărător: morții Revoluției Române”, de Adrian Matei Kali, etc.

Continue reading „Galina MARTEA: COLUMNA 2000 – publicație dedicată împlinirii a 590 de ani de la nașterea celebrului voievod român, Vlad al III-lea Țepeș (Dracula)” →

Ionuț ȚENE: Reîntoarcere în minunata lume nouă totalitară a lui Aldous Huxley

Originile dictaturii sanitare nu sunt de dată recentă, legate de pandemia de Covid 19, ci își are rădăcinile în cărțile scriitorului britanic Aldous Huxley, autorul cunoscutului roman ”Minunata lume nouă” din 1932. Autorul britanic a surprins genial futurologia unei societăți totalitare, bazate pe reguli științifice. După 25 de ani de la apariția romanului care l-a făcut celebru, Aldous Huxley a scris în 1956 un celebru eseu ”Reîntoarcere în minunata lume nouă”, influențat de revoluția din Ungaria și de încheierea celui de-al doilea război mondial. Britanicul a realizat că este un precursor al lui George Orwell cu ”1984”, dar față de colegul său de generație el realizează că oamenii renunță foarte ușor la libertate pentru siguranță și protecție personală, iar dictatura sanitară sub diverse forme poate duce la un control al populației în creștere. Huxley intră în contradicție cu Orwell, care considera că oamenii resping totalitarismul, dar nu au instrumentele necesare de a se revolta pentru democrație. În schimb, Aldous Huxley crede că oamenii renunță foarte ușor la libertatea lor pentru o ipotetică siguranță socială, alimentară și sanitară. De aceea, Aldous Huxley în eseul scris la 1956 nu face foarte mari diferențe între marxismul stalinist și democrația occidentală. Dacă în comunism statul controlează excesiv societatea, în capitalismul democratic elita puterii, care este foarte subțire, edulcorează voința și interesele proprii față de popor. În comunism, nomenclatura este stăpâna țării, iar în occidentul capitalist elita puterii își împune voința proprie de putere. Sigur, că spre deosebire de stalinismul Marxist, democrația occidentală își îmbracă instrumentele de tortură ale puterii în mănuși de catifea, în realitate cele două tipuri de societăți își impun cu duritate obiectivele de control a cetățenilor.

În epoca contemporană, statul sau elita puterii urmărește supracontrolul societății și al cetățenilor. Supraorganizarea este marota societății moderne. Această dorință atavică de control vine din suprapopularea planetei, care nu mai poate asigura resursele necesare traiului. Controlul suprapopulării și a resurselor naturale este ținta elitei conducătoare a puterii, indiferent că este adepta dictaturii statului, a democrației capitaliste sau totalitarismului sanitar. Prin propagandă, ideologie și manipulare, deci prin forme represive, repetitive și de control, elita puterii conduce și coordonează cetățenii, care renunță de bună voie la libertate în schimbul siguranței. Statul nu are nevoie de gânditori raționali printre cetățeni, ci de executanți docili, care fac ce li se ordonă. Media nu este un mijloc de informare, ci un instrument de propagandă moștenit și perfecționat de naziști și staliniști. Divertismentul și facilitatatea la distracție sau droguri este o supapă prin care statul sau elita puterii detensionează societatea stresată de birocratizare și care face din cetățeni niște actori care trăiesc în virtualitatea conscupiscenței, nu în durerea rațională a realității. ”Chimizarea” prin drog a cetățenilor este o formă de control a voinței unei mase de oameni care devine amorfă și docilă la interesele subțirei elite conducătoare. Pentru Aldous Huxley dictatura prin persuasiune, repetiție și control, nu este sience-fiction, ci o realitate a lumii contemporane. Petrecerile nocturne din cluburi sunt o formă de hipnopedie a tineretului anesteziat de propriile idei. Nu întâmplător astăzi (la 1956) cele mai docile, fără rațiune și fără proiecție democrată sunt generațiile de tineri. Experimentul ”brave new world” a reușit. Nu întâmplător în epoca contemporană tinerii ies și se revoltă în stradă doar la chemarea instrumentelor de forță să facă ca în IL Caragiale o ”revoluțiune cu voie de la polițiune” pentru interesele elitei subțiri care conduc statele. Aldous Huxley consideră că vocile științei ortodoxe au creat cei mai repetitivi sclavi sociali, iar tinerii iubesc cel mai puțin libertatea. Șansa libertății este educația. Scriitorul britanic vedea în 1956 doar o firavă speranță pentru libertate, prin cultivarea educației și pentru tineri. Dar fără prea mari speranțe. Fără libertate omul nu este ființă omenească și nu poate exista umanitate. Continue reading „Ionuț ȚENE: Reîntoarcere în minunata lume nouă totalitară a lui Aldous Huxley” →

Zenovia ZAMFIR: Până şi tăcerea era ca neaua – Al Florin Ţene

Anotimpul viselor şi al speranţelor , vara, mi– a adus în cale oameni deosebiţi, scriitori consacraţi, vâlceni care au transpus în operele lor frumuseţea locurilor natale, istoria şi legendele judeţului Vâlcea.La sfârşitul lunii august 2018, în Horezu, capitala ceramicii româneşti s–au desfăşurat mai multe manifestări literare dedicate Ziliei Limbii Române.Acolo, scriitori români veniţi din toate colţurile lumii şi–au prezentat cărţile publicate în limba română dar şi în limba ţări în care trăiesc, germană, engleză.În cadrul evenimentelor au fost prezentate mai multe tematicii.Invitat de onoare, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, Al.Florin Ţene a vorbit despre “Etnogeneza românească “ ca un proces îndelungat şi complex al formării poporului român, continuând cu principalele etape ale formării limbii române. În încheiere a recitat două poeme “Balada Oltului“şi “Dumnezeu Ţara Mioriţei o mirunge “.A fost aplaudat la scenă deschisă cum se spune.La final au fost decernate diplome şi medalii.Pentru mine a fost o bucurie şi o onoare să primesc atât o diplomă cât mai ales să fiu felicitată de domnul Al. Florin Ţene.Despre poetul, jurnalistul, omul de cultură, vâlceanul Florin Ţene se vorbeşte frumos, opera domniei sale este vastă, complexă, cunoscută şi apreciată de mari personalităţi ale culturii contemporane.Cuvine–se cu adevărat să facem o mică incursiune în viaţa şi activitatea prodigiosului creator vâlcean pe ”Ogorul Domnului”.

S-a născut în orașul Drăgășani și a urmat studiile generale și liceale în localitatea sa natală, desfășurând aici activități culturale, menite să promoveze spațiul de spiritualitate în arealul național. A urmat cursurile Școlii Tehnice de Tipografie din București, facultăților de filologie din Baia Mare , istorie din Târgu Mureș și cursurile postliceeale la Științe economice din Cluj-Napoca.

Este fondatorul Ligii Naționale a Scriitorilor, pe care o cârmuiește din anul 2006, o ligă cu peste 1500 de scriitori din toate generațiile, de la tineri și foarte tineri, până la veterani în ale scrisului, precum este și dumnealui. A debutat cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în cls a a XI-a, iar editorial în anul 1974 cu volumul de versuri ”Ochi deschis”, editura Litera din București. În 1979 îi apare cel de al doilea volum de versuri ”Fuga statuilor”, tot la editura Litera din București și este tradus în limbile sârbă, engleză, rusă, spaniolă, italiană, albaneză, franceză. Este anchetat de securitate împreună cu soția, poeta Titina Nica-Țene, pentru o scrisoare adresată revistei ”Flacăra” în care demască înfometarea poporului român de către dictatorul Ceaușescu. Apoi va fi exclus din Uniunea Scriitorilor din România, întrucât a publicat un articol într-un ziar din Valea Jiului în care a arătat că o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu Securitatea comunistă, bazându-se, ca participant activ la Revoluția din Decembrie 1989, pe documente găsite în sediul Comitetului județean Cluj al PCR. Ca urmare acestui fapt, conducerea Filialei l-a exclus din Uniunea Scriitorilor, înscenându-i un plagiat.

Pentru activitatea sa, Al. Florin Țene a fost distins cu premii dintre cele mai onorabile, naționale și internaționale, fiind cooptat între membrii Academiei Americane Române de Știință și Artă, al Asociației Scriitorilor Români din Canada și Belgia, precum și al unor Universități din țară; UZPR, al cărui membru este, îi acordă Marele Premiu pentru anul 2020, după ce mai înainte primise premii de jurnalism, critică literară și promovarea culturii române în lume, prin conferințe și traduceri.

A beneficiat de elogioase referințe critice pentru întreaga sa operă din partea unor academicieni, critici literari, poeți, prozatori, universitari, care i-au apreciat activitatea literară și ziaristică; de critic și istoric literar.Recenzii ale unor lucrări se găsesc în Biblioteca Universitară din Arizona și în Bibliotecile Universitare ori Municipale din țară și străinătate.

Prezența lui Al. Florin Țene în diferite dicționare constituie o frumoasă pledoarie pentru virtuțile sale scriitoricești: Dicționarul scriitorilor români (A. Sasu), Dicționarul Personalităților Române (C. T. Dârțu), Dicționarul General al Literaturii Române (acad. E. Simion), Dicționarul Scriitorilor Români de Az, Enciclopedia scriitorilor din generația 2000. Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni, de acad.Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, UNIVERSU, antologia de literatură contemporană autori români de pretutindeni apărută în Montreal-Canada etc.

Opera acestui neobosit și talentat scriitor este vastă, peste 85 de volume publicate de poezie, proză, dramaturgie, critică literară, articole, foiletoane și peste 3000 de articole și eseuri literare și filosofice.De curând am intrat în posesia lucrării ”ATITUDINI LITERARE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI”, care m- a impresionat profund.

Cu mult curaj și profesionalism, scriitoarea arădeană Voichița Tulcan Macovei a reușit să alcătuiască o antologie polivalentă din creația publicistică a domnului Alexandru Florin Țene scoțând în evidență ideologia literară şi gândirea critică a acestui scriitor român.

Cartea este o importantă și incitantă lucrare literară de studii, articole, foiletoane, eseuri și critică literară scrise de- a lungul a două deceni de domnul Ţene.

Constituită în 13 capitole care însumează peste 300 de pagini, antologia ne poartă prin viața și opera unui scriitor reprezentativ al timpului nostru. Cititorul poate afla cele mai importante evenimente de care își leagă numele domnul Al. Florin Țene: lupta cu regimul comunist, crearea și susținerea unui curent literar care să realizeze un oarecare echilibru între literatura română de la începuturi și literatura zilelor noastre, aducerea în actualitate a unor personalități de seamă din istoria noastră literară (Al. Macedonski, Ion Minulescu, Gib Mihăescu, Radu Gyr, Traian Dorz și Vasile Militaru).Autoarea, Vochiţa Macovei subliniează polivalența scriitorului, ca poet, romancier, nuvelist, dramaturg, ori critic literar și eseist.În capitolul I (Frământări în anul Centenarului) se arată vinovăția criticilor și istoricilor literari care și în prezent promovează ”operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist.Capitolul al II-lea (Cine este Alexandru Florin Țene?) prezintă un amănunțit curriculum, legat creaţia vastă şi preocupările multiple pe tărâmul scrisului.Sunt surprinse şi momente din viaţa de familie dar şi o parte din aprecierile și distincțiile primite de la personalități marcante în decursul anilor, care continuă în capitolul al V-lea cu mărturisiri ale confraților despre omul și scriitorul Alexandru Florin Țene. Între tristeţi şi clipe de bucurie, Continue reading „Zenovia ZAMFIR: Până şi tăcerea era ca neaua – Al Florin Ţene” →

Liana NICOLAE: Între adevăr, vis și mister

Până acum l-ați cunoscut pe Ioan Popoiu în toate ipostazele: istoric prin valoroasele sale studii și volume istorice, poet prin volumele sale de poeme meditative, spirituale, metafizice și filosofice, ziarist, prin realizarea unui număr impresionant de interviuri, profesor, fondator și redactor șef al revistei de cultură Ofranda Literară și al grupului Ofranda literar-artistică și iată-l acum cu un nou ciclu din volumul NOPȚI, editura… Poetul, om de spirit și bogată cultură, cu studii de Istorie și Filosofie și Teologie Ortodoxă Pastorală, de o profunzime și originalitate bine aprofundate, ne transmite aici mesajele și trăirile sale alese, de mare finețe, substanțiale, singulare, în contextul liricii noastre contemporane, inconfundabile, dincolo de modele și artificii textuale: „suntem singuri pe planetă/ fără apărare/ într-un ungher obscur/ de univers/ fără călăuză/ fără speranță/ fără lumină/ în întunericul cel mai de jos/ la porțile infernului/ și mă văd/ o, Doamne, dă-mi putere”…

Încă de la-nceput, suntem invitați în propriul său univers spiritual, la o detașare și evadare din prezent, percepând șoaptele unei lumi aflate în divinitate și filosofia înălțimilor, întreaga meditație lirică rămânând orientată spre misiunea poetului, în versuri traduse cu măiestrie în imagini poetice captivante, presărate cu aceeași notă de amărăciune și speranță metafizică. În liniște și studiu, augmentează tema creatorului în versuri nobile și inspirate, creația sa fiind reprezentată reflexiv, privind spre oglinda adolescentină, spre locurile copilăriei, într-o regresie temporală, redată în versuri expresive, de o autentică prospețime. Superioritatea vastei sale instruiri se concretizează prin modestia cuvintelor și prin excelența faptelor. „Vine/ și ziua prăbușirilor/ agonia acoperă lumea/ ca o lavă fierbinte/ unde sunteți/ oameni adevărați/ v-ați refugiat/ în cărți și în cronici/… abisul își deschide gura lacomă/ gata să ne-nghită/ întoarcerea Fiarei/ este vestită la răspântii… „ce mister se ascunde aici/ să trăiești printre cei mulți și răi și proști/ ce glumă sinistră face cu noi/ Creatorul/ Deus absconditus/ când umple lumea de avortoni.” Profețiile sale sunt parcă ascuțite ca o sabie, presărate cu vorbe tăioase : „faceți fapte vremelnice/ de fiii lui Avraam/ primeniți-vă sufletele/ Împărăția/ este aproape/ luați aminte/ la voia lui Dumnezeu/ ca să meritați/ mila lui.”

Mai întâi, citind acest volum, am simțit uimire, pe măsură ce citeam mai departe, am ajuns la consternare și, în cele din urmă, am simțit entuziasmul. Aceste poeme transformându-se într-un parcurs, o hartă și un plan de evadare, incitând la citit, ne face să înțelegem că fără o mare singurătate, fără sfială cu oarecare durerosă și mulțumitoare iluzie, nu se poate face o operă trainică: „anticii știau să trăiască și să moară deopotrivă/ Seneca și Petroniu nu aveau nimica de învățat/ de la alții egali în viață senini în moarte/… spun însă că trebuie să trecem zidul negru/ înalt până la cer și să pășim într-un dincolo/ pe care să-l construim singuri/… „cum să stăpânești tainele materiei/ interogând necunoscutul din interiorul unei chilii/ ca magistrul Faust/ să devii maestru al energiilor cosmice/ precum Gandalf perfectul inițiat/ nu iluzia fericirii asprimea lucidității/ adevărul crudul adevăr.”… „ce urmează/ sfârșitul/ sau un nou început/ Quo vadis Domine?!/… „Mesia a fost ucis demult/ astăzi locuim/ pe o insulă la marginea lumii/ suntem toți cetățeni/ ai insulei Sfânta Elena/ departe de lumină de cer și pământ”… Poetul se înscrie într-o căutare de sine, deschizând ușile spre imaginație, departe de tumultul abuzurilor umane, fără a gândi la cenzura lucidă; uneori într-o stare de neliniște și epuizare, în fața acestor catastrofe ciclice ale lumii, generează indiferență și neputința în a schimba lucrurile : „dar nu mă tem de cuvinte/ vreau să pătrundem/ într-o altă lume/ să ne cufundăm/ în acel tărâm de mistere/ să ne regenerăm/ temeliile ființei/ cu un alt spirit/ cu un alt chip/ să-nceapă un nou eon…”

Cărțile poetului mizează pe jocul la înălțime al culturii și cunoașterii de sine, meditației și ineditei stări metafizice, impresionând prin prospețime ideatică o inspirație pură, nealterată și neconjuncturală. Pentru poet viața este un har, învăluită și împătimită prin rostirea cuvintelor, într-o formă suferindă a literaturii. Cum ar putea cunoaște ce este moartea, neliniștea lui Calderon, când omul știe atât de puțin despre viață? „poate avea dreptate Unamuno/ omul nu poate să accepte/ că va muri vreodată/ cu neputință să se predea/ în brațele ei/ moartea este o provocare… ne-am demonetizat cu totul/ dacă nu cumva ne-am demonizat… e prea mult întuneric în noi ca să ne mai gândim la lumină… dacă lumina din tine este întuneric/ dar întunericul cu cât mai mult… pășim ca niște condamnați/ pe un drum al pierzaniei/ ieșire nu există/ cine a ascuns lumina/ ce se petrece cu noi/ unde suntem acum”…

Măiestria stilistică a versurilor lui Ioan Popoiu prefigurează și incită pe cititor la reflecții, departe de prejudecățile cotidiene și realitățile fundamentale ale înțelegerii și psihologiei creației. A reușit să-și păstreze spiritul simplu, acesta fiind cel mai greu de dobândit, doar marile experiențe l-au ajutat să rămână simplu iar aceste poeme depășesc tiparele normale ale creației și ne poartă prin meandrele metafizicii, revoltei și ale împăcării cu ce va fi: „ înțelegi tu/ Horatio/ ce se-ntâmplă/ de unde vine răul și tristețea aceasta/ am stat prea mult între cărți/ încercând să construim/ o lume spirituală.” În acest protest poetic de înălțare și laudativ, domină note de sarcasm, amărăciune, analiza metafizică, cu creionul în călimara de revoltă : „ce se petrece acum prietene/ cu noi/ poate ne trezim la realitate/ descoperim o altă lume/ adevărata față a celei existente/ cruntă trezire/ cumplită descoperire.” Aceste pagini sunt reprezentate reflexiv privind spre oglinda adolescenței, într-o regresie temporală redată în versuri expresive de o autentică prospețime : „răul imens era ocultat/ trăiam în amăgire și-nșelare de sine/ cei aleși erau izolați loviți crunt/ saltimbancii ne dădeau lecții de noblețe și demnitate/… realitatea ne scăpa/ nu vedeam adevărul/ pentru că nu eram formați să-l aflăm/ eram prea inocenți.” Întreaga meditație lirică este orientată spre misiunea poetului, în versuri traduse liric, în imagini poetice, captivante „nu știam că în regat se moare/ de nedreptate/ de disperare/ de prea multă tristețe.”

În volumele sale de poeme, dotate cu puterea înțelegerii și simbolisticii cuvântului și-a confirmat de multă vreme, o viziune primordială asupra lumii, în spiritul propriei convingeri și concepției despre existență, într-o rafinată credință despre viață, a Eu-lui poetic, a stărilor sufletești când exaltate, când sufocante. Poemele sale încheiate în aceeași notă de amărăciune, trăiesc pe un fundal sonor, într-o dinamică universală a personalității desăvârșite, în texte mitologice, creative, un discurs liric sub forma unor sentințe și renunțări, cu trăiri subiectivizate, grave, răscolitoare. Un text deschis realității spirituale, incitant, răscolitor, substanțial, în nota inconfundabilă ce-l definește pe poet: „am coborât brutal/ din tărâmul mirific al basmului/ în pădurea cu fiare sălbatice/ este chiar lumea noastră de zi cu zi/ așa cum este ea/… s-a ridicat cortina/ suntem pe scena vieții/ amară și urâtă/ și acum trebuie să intrăm în rolul acesta/ de oameni realiști/ fără vise și idealuri/ basmul a luat sfârșit/ cu zânele lui cu tot”. Mesajele, trăirile alese, de mare finețe, substanțiale, într-un mod cuceritor, impresionant, lasă ca mesajul să se desfășoare în toată strălucirea, amplitudinea și desăvârșirea, cucerindu-ne conștiințele și inimile înscriindu-se într-o căutare de sine, spre imaginație, departe de tumultul abuzurilor umane. Uneori poetul compune în seri triste, incerte și goale, în care, poate, fiecare se gândește la mesaje importante, fără prea multe întrebări. Oamenii își doresc liniște… dar oare știu în ce țară se găsesc ? Trăiesc undeva cu noroc și fără noroc, într-o amorțeală esențială a vieții noastre. Poetul se adresează în acel stil clasic postmodernist: „de la o vreme nu știu de ce/ nimic nu mă mai farmecă/ în pustiul ce mă-nconjoară/ în labirintul întrebărilor/ care este adevărul lumii acestea/ mesajul poemului…” Se găsește în derivă, pe puntea unei corăbii, îndreptată spre Soare-Apune, lumea este mereu en train de ceva, en train de a se naște, și deopotrivă, en train de a muri. Ne trecem înainte de a petrece cu adevărat : „ dar ne-așteaptă spațiile interioare/ încă neexplorate/ sunt meridiane noi necunoscute/ în tărâmul de dincolo de materie.”

În această lume imperfectă și perisabilă, meditația se convertește într-o introspecție tulburătoare despre condiția sinelui, unele versuri terminându-se în imagini și metafore splendide, într-o ținută estetică, ca un sonet fin și strălucit. În relațiile cu Dumnezeu, poetul se găsește pendulând permanent între cele două noțiuni, de naștere și moarte, fără teama de ele, doar timpul îi este zidarul principal pe acest drum: iubirea de pământ, de credință, de oameni, de păsări, univers și cosmos… și aceste fapte sublime îl apropie de romantici. Derizoriul a devenit, mai curând ca oricând, o categorie din viața noastră, suntem mai rău ca întotdeauna, pierduți în spațiu. Dar cum ați vrea să fie dacă noi stăm pe un munte de cinism ? Am uitat de interiorul nostru, ne preocupă doar căile dinafară, nu dorim să descifrăm enigmele ființei, labirintul existenței cu metafizica lui : „acum începe/ partea a doua a omenirii/ secundo tempo/ filmul e lung și finalul imprevizibil/ plin de suspans/ suntem la-nceput de secol și de mileniu. ”Un univers fascinant se deschide/ încât lumea anterioară/ ni se va părea/ barbară întunecată medievală/ începe era inteligenței materiei/ … cu mințile tăioase/ reci ca niște stalactite.” Și înțelegem cât de importantă este experiența transformării interioare și mai mult decât atât, integrarea ei în dimensiunea orizontală a vieții de fiecare zi: „vom stăpâni/ toate tehnicile lumii exterioare și interioare/ vom fi cruzi și neînduplecați/ nicio milă nicio limită/ va fi o lume nouă/ înfiorătoare.”… Poate am vrea să avem cultură fără să citim, să fim iubiți fără să ne pese dacă iubim, să fim ocrotiți fără ca, la rândul nostru, să ocrotim. În Levant totul este posibil. În rest, nu e necesar decât să filosofăm pe marginea unei stări de spirit: „ reci cruzi neînduplecați calculați/ apoi/ vom răspândi o nouă rasă/ în toate galaxiile/ în tot universul. ”…

Continue reading „Liana NICOLAE: Între adevăr, vis și mister” →

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Colinda de Crăciun

Sus, boieri nu mai dormiți,

Vremea e să vă gătiți,

Casa să v-o măturați,

Masa să v-o încărcați,

Căci umblăm să colindăm,

Și pe Domnul căutăm,

Că s-a născut Domn frumos,

Numelele lui e Hristos.

Nu dormiti în astă seară

Ci ședeți la privegheală,

S-așteptăm pe Domnul Sfânt,

Ca să vie pe pământ, –

Tuturor ce sunt în casă

Și se veselesc la masă

Să le dea Hristos de toate,

Bucurie, Sănătate.

RĂMUREA DE CETIOARĂ

Cununiță grâu de aur,

O urare peste plaiuri

O urare de ani buni

Cum e dat de la străbuni.

Rămurea de măr in floare

Luminată de urare,

Cu-noirea anului

La casa românului.

Rămurea de cetioară

O urare peste țară,

De pe munți din Caraiman,

Zicem țării la mulți ani.

SUS, BOIERI, NU MAI DORMIȚI !

Sus, boieri, nu mai dormiți !

Vremea e să vă gătiți,

Casa să vi-o măturați, lerui, ler,

Și masa s-o încărcați, lerui, ler.

Că umblăm și colindăm

Si pre Domnul căutăm,

Din seara Ajunului, lerui, ler,

Până-ntr-a Crăciunului, lerui, ler.

Că s-a născut domn prea bun,

In sălașul lui Crăciun,

Că s-a născut domn frumos, lerui, ler,

Numele lui e Hristos, lerui, ler.

LERUI, DOAMNE, LER

Voi acum, copiilor,

Lerui, Doamne, ler,

Și voi buni, părinților,

Lerui, Doamne, ler

Refren:

Toti vă bucurați

Și cu toți vă închinați,

Domnul s-a născut,

Cel dintr-un început.

Bucurați-vă cântând,

Că s-a născut Domnul Sfânt

Dumnezeu adevărat

Soare-n raze luminat.

PLUGUȘOR

Mâine anul se-noiește,

Plugușorul se pornește,

Plugușorul cu doi boi,

Mânați, măi, hăi, hăi, hăi!

Câte frunze în frunzar,

Atâția bani în buzunar,

Câtă trestie pe casă,

Atâția bani fie pe masă !

Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Colinda de Crăciun” →

Mihai TUDOR: 30 de ani de democrație – neputință și lipsă de viziune

Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Nu mi-am propus în lucrarea următoare să detaliez ce s-a întâmplat în toată această perioadă, ci să încerc să explic cum a evoluat societatea românească, dacă se putea face mai mult pentru dezvoltarea democrației, a statului de drept și pentru prosperitatea locuitorilor acestei țări și unde am ajuns după chinuitorul parcurs traversat.

Din capul locului pot afirma cu toată convingerea că s-au făcut progrese evidente față de perioada național-comunistă, deși sunt mulți concetățeni care regretă și sunt nostalgici după „epoca de aur”. Societatea este în continuare bântuită de trecutul dureros, iar în privința mentalității mă tem că românii au un tipar de gândire și de comportament care exprimă încă tare și răni netratate și necicatrizate.

Fiind o țară în mare parte înapoiată, săracă, coruptă, necivilizată și neemancipată, cu o natalitate prăbușită datorită emigrării și a sporului natural negativ, drumul spre stabilitate economică, maturitate politică și împlinire socială pare acum compromis. Problemele sunt numeroase, acute și grave, dar nu sunt privite cu competență și responsabilitate de cei îndrituiți să le rezolve. Ele au fost pe larg amintite și explicate în alte lucrări ale autorului.

Realizările semnificative ale politicii autohtone au fost intrarea în organismele europene și internaționale, reluându-se tradiția istorică de participare la edificarea lumii întreruptă atât de brutal de comuniști și care a însemnat decenii întregi de izolare și marginalizare.

Nici acum rolul României pe scena politică internațională nu este așa cum l-ar merita și l-am moștenit de la înaintași, respectul, încrederea și prestigiul țării pierzându-se în timp printr-o evoluție inconstantă, neserioasă și superficială față de angajamentele luate și mai ales duplicitară în raport cu partenerii externi.

La întrebarea dacă se putea face mai mult în această bulibășeală numită de unii și de alții „democrație originală” sau „capitalism de cumetrie”, răspunsul nu poate fi decât afirmativ. În pofida progreselor economice, a înființării instituțiilor democratice, a dezvoltării vieții politice și sociale și a încercărilor timide de desprindere și mai ales de condamnare a trecutului comunist, s-a făcut prea puțin pentru speranțele, așteptările și dorințele unui popor mândru cândva de originea și bogățiile sale, și care astăzi este bulversat și scindat social și nu își poate reveni din criza profundă a neputinței și lipsei de viziune a clasei politice decidente.

Instituțiile statului sunt măcinate de corupție și nepotism și suferă, la fel ca întreaga societate, de lipsa de promovare a valorii personale, a competenței și a criteriilor morale și de educație, promovările fiind făcute pe criterii politice, în funcție de interesele partidului care conduce țara.

Trecutul comunist dictează întreaga desfășurare a societății. Fostele structuri ale Securității și cele din eșaloanele inferioare ale partidului comunist au preluat puterea pe fondul revoltei populației din anul 1989, eveniment plănuit și organizat anterior desfășurării violențelor produse. Aceste structuri s-au infiltrat în toate domeniile sociale, au avut banii, informațiile și experiența din afacerile statului socialist și au acaparat aparatul de stat căpușindu-l sub diferite forme, dezvoltându-și astfel înfloritoarele afaceri personale și de grup și proliferând la cote amețitoare corupția sufocantă.

Despre așa-zisele privatizări strategice din economie s-a vorbit mult, menționez doar patru exemple de privatizări frauduloase, vândute la prețuri mult sub-evaluate, care stau mărturie corupției de la vârful statului: Petromin – fosta flotă comercială română – Klaveness Chartering, Petrom – OMV, Banca de Investiții – BRD Groupe Société Générale și Sidex Galați – fost Arcelor Mittal, de anul trecut Liberty Steel, companie britanică din siderurgie controlată de omul de afaceri indian Sanjeev Gupta. De altfel corupția la români este adânc înrădăcinată și va rămâne veșnic o rană deschisă într-un corp bolnav. Obiceiurile existente ieri la fel de mult ca cele de azi – șpaga, mita, atenția, „recomandarea”, – țin de culturi și civilizații străvechi lăsând urme definitorii în mentalul colectiv.

Personajele dubioase apărute, de multe ori needucate, imorale și inculte, încă au funcții importante în politica românească. Indiferent de partidul aflat la guvernare, aceste personaje au fost mereu în centrul atenției, primind funcții, avantaje și sinecuri și creându-se o adevărată rețea a corupției, o caracatiță a ineficienței și sifonării banului public, care doar uneori a putut fi destructurată de justiție.

Justiția nu este nici ea independentă în totalitate, politicul amestecându-se și reușind deseori să îi influențeze deciziile.

Amintesc că mulți politicieni români sunt șantajabili și se șantajează reciproc, putând fi oricând compromiși de colegii care apelează la informațiile deținute pentru a-i anihila. Este o constantă a felului cum s-a desfășurat politica în cei treizeci de ani de simulacru de democrație, și a mentalității politicienilor cum înțeleg să-și facă datoria față de țară și față de alegători.

Partidul social-democrat, continuatorul partidului comunist, a avut pentru cea mai mare perioadă puterea și este direct răspunzător pentru haosul și marasmul în care se află țara. Este cel mai corupt partid, a avut și are cei mai mulți membri condamnați penal și a acționat permanent ca o frână la încercările de reformare și de modernizare întreprinse.

Un exemplu elocvent de conlucrare între generațiile acestui partid, exemplu specific de altfel pentru întreaga clasă politică, colaborare între elemente așa-zis conservatoare și altele mai tinere progresiste, dar care în realitate au avut aceleași metehne și mentalități, au fost tovarășul, pardon domnul Ion Iliescu, fost președinte al statului, și domnii Adrian Năstase, fost prim-ministru, și Victor Ponta, de asemenea fost prim-ministru și actualmente președintele unui partid de curând înființat aflat în Parlamentul României. Așa au trecut cei treizeci de ani de democrație românească!

Democrația și statul de drept fac pași modești și se impun greu într-o societate marcată de experiențele dictaturilor. Ele se află într-un stadiu incipient, fiecare lecție învățată fiind necesară și utilă, însă drumul este lung și plin de pericole. Derapaje, vezi cultul personalității în guvernarea Năstase, și excesele naționalist-extremiste din guvernările atent supravegheate de baronul și infractorul Dragnea, fost președinte al Camerei Deputaților, guvernări ale aceluiași partid social-democrat, sunt oricând posibile și dovedesc fragilitatea unui stat insuficient de bine articulat în organizarea și funcționarea instituțiilor sale.

Condamnarea oficială a regimului comunist ca fiind ilegitim și criminal este binevenită și îndelung așteptată, ea trebuie însă urmată și de acceptarea și conștientizarea sa de către fiecare cetățean în parte. Acest lucru nu se poate realiza atâta timp cât nu există o lege care să sancționeze negarea lui. Doar așa desprinderea de trecut va fi completă iar viitorul se va putea înfățișa sigur și trainic.

Având caracterul lucrului făcut de mântuială, orbecăind și improvizând la nesfârșit, experimentând soluții de moment fără o viziune unitară și o strategie clară și coerentă care să dea conținut și eficiență unei țări distruse de buldozerele comuniste, România s-a afundat în datorii și sărăcie și a amanetat viitorul generațiilor următoare.

Toate partidele care s-au înfruptat din bucatele statului, începând cu cel mai mare și mai corupt dintre ele, același partid social-democrat, s-au folosit și se folosesc de voturile asistaților sociali, adică un segment consistent al populației depinzând de sumele mizere de la bugetul statului alocate pentru a le da un mijloc de subzistență, în fapt ei fiind captivi și devenind dependenți de aceste sume pentru a putea supraviețui. La fel ca pensionarii și acest segment reprezintă un bun instrument electoral, o masă de manevră pentru jocurile politicianiste ale unor oameni fără scrupule exploatându-i nemilos.

Tot statul învrăjbește și crează tensiuni între categoriile sociale, acordând beneficii și drepturi mai mari unora în defavoarea altora, încercând astfel să-și subordoneze categoriile vitale pentru prelungirea menținerii sale în posturile de comandă și control.

Soluțiile ar fi dezvoltarea reală a societății, însemnând investiții masive în infrastuctura cea mai deficitară din Uniunea Europeană, practic relativ neschimbată după epoca Ceaușescu, și crearea de noi locuri de muncă într-o economie în care să primeze competitivitatea și productivitatea muncii, și nu doar stimularea consumului intern ca până acum. Când spun infrastructură nu Continue reading „Mihai TUDOR: 30 de ani de democrație – neputință și lipsă de viziune” →

Raul Alexandru MITRUȚI: Scrisoare către Moș Crăciun

Iată că sărbătorile de iarnă sunt aproape, lumea toată se pregătește cu bunătăți fel de fel, bradul împodobit, luminile aprinse, totul părea perfect. Dar pentru Matei nu era așa… El își dorea cu totul altceva. Cum nimeni nu îl înțelese, se hotărî să îi scrie lui Moș Crăciun, că poate el îi va îndeplini dorința. Se duse la mama lui și îi zise:

– Mami, anul acesta vreau să îi cer ceva special la Moș Crăciun!

– Ce ți-ai dori de la Moșul? îl întreabă zâmbind.

– Nu pot să îți spun! Îi voi scrie o scrisoare și doar el are voie să o citească!

– Nici măcar eu?

– Nu! Dacă îți voi arăta ce scriu, Moșul nu îmi va mai aduce ceea ce îmi doresc.

– Sigur că îți va aduce! Dar să știi că uneori Moșul nu poate să îți aducă chiar orice. Este și el bătrân și are de colindat întreaga lume într-o singură noapte.

– Știu, dar el este magic!

– Dar mai este un pic până vine Crăciunul. Ai suficient timp.

– Vreau să îi trimit cât mai repede, așa, poate va avea timp să aducă ceea ce îi cer.

– Matei, dacă vrei te ajut.

– Mulțumesc mami. Chiar am nevoie de ajutorul tău. Voi avea nevoie de un plic și să mă duci la poștă să pot trimite scrisoarea.

– Sigur că da, îi șopti mama sărutându-l pe frunte.

Matei se duse în camera lui, luă o coală de hârtie și începu să scrie:

„Dragă Moș Crăciun,

Eu știu că tu aduci daruri la toți copiii cuminți. Eu am fost cuminte tot anul. Am ascultat de părinți, am mâncat tot din farfurie, iar la școală mi-am dat toată silința.
Anul acesta aș vrea să îți cer ceva special. Nu vreau jucării și nici dulciuri sau orice altceva. Nu vreau decât un singur lucru și știu că tu poți să aduci, pentru că ești magic!

Dragă Moșule, anul acesta vreau să aduci iubirea în lume!

Știi Moșule, nici un dar nu este mai frumos decât iubirea. Lumea chiar are nevoie de ea. Oamenii au uitat de ea, mulți nici nu au simțit-o, iar alții parcă o ignoră.
Știu că sunt mic, dar Moșule, eu nu pot să mă bucur de cadourile primite când văd oameni cu ochii triști, sclipirea din ochi le-a dispărut, lumina divină parcă nu o simt.

Dragă Moșule, anul acesta adu te rog iubirea-n lume!

– Matei”

Matei împătură scrisoarea și o puse în plic și se grăbi la mama lui:

– Mami, mami, haide repede! Trebuie să ajungem la poștă!

Când îl văzu așa de entuziasmat, nu putea să refuze.

– Bine Matei, hai să mergem, spuse mama zâmbind.

Ajunși la poștă, Matei înmână scrisoarea la ghișeu și spuse hotărât:

– Vreau să trimit această scrisoare în Laponia, la Moș Crăciun!

Continue reading „Raul Alexandru MITRUȚI: Scrisoare către Moș Crăciun” →

Mihai TUDOR: România așteaptă

Anul trecut am vizitat Muzeul de Etnografie din Brașov. Nu despre muzeu vreau să vorbesc în lucrarea de față, ci despre probleme esențiale ale țării, care, din motive greu de înțeles, nu s-au aflat în atenția niciunui guvern și al niciunui președinte de când, teoretic, am început să punem bazele edificării unui stat liber și democratic.

În privința muzeului amintesc că, deși interesant și cu multe învățăminte din trecutul, obiceiurile, datinile, portul și activitățile practicate odinioară în Țara Bârsei, vizitatorii lipsesc, iar puținii turiști străini care îi trec pragul rămân impresionați și sunt extrem de entuziasmați de ceea ce întâlnesc aici. În special turiștii chinezi petrec multe ore și sunt interesați de bogata, chiar dacă în cazul nostru limitata în spațiu, cultură română.

Angajata muzeului, care se plângea de programul încărcat și salariul insuficient, ne spunea că muzeul nu face parte din programul obișnuit al ghizilor atunci când sosesc în Brașov. Păcat! De fapt aici se află cuiul lui Pepelea, avem o țară superbă, cu multe de descoperit, dar o promovăm cu aceleași deficiențe de ani de zile și nu reușim să ieșim din clișeele obiectivelor tradiționale atrăgând marea majoritate a turiștilor.

Ce se întâmplă cu atâtea alte locuri mirifice despre care turiștii află eventual de la televizor sau de la prietenii și cunoștințele care le-au descoperit deja tot din auzite? Să mai spunem că în multe dintre aceste perle ale naturii lipsesc investițiile, banii și spiritul întreprinzător al oamenilor locului care să le transforme în repere turistice și să le pună pe hartă?

Acestea sunt și problemele grave asupra cărora vreau să atrag atenția. Ne lipsește un proiect de țară, o strategie pe termen mediu și lung definind eforturile politice, indiferent de partidele aflate la putere. Eforturi ce au nevoie de mediatizare adecvată și beneficiind astfel de suportul întregii societăți.

Să facem un scurt exercițiu de memorie și să ne gândim la ce s-a întâmplat până acum și ce proiecte de țară a avut România până în prezent.

La început s-a încercat transformarea economiei dintr-una comunistă, etatizată, protecționistă și dirijată de la centru, cu programe economice cunoscute drept cincinaluri, în una capitalistă, privatizată, liberă, în care cererea și oferta, performanța și calitatea să dicteze rolul economic. Apoi s-a dorit stabilizarea și echilibrul după coșmarul „experimentelor” economice nereușite devalizând țara, ale mediului financiar și de afaceri. În fine, a urmat adevăratul proiect de țară al acelei perioade, și anume integrarea în N.A.T.O. și Uniunea Europeană, lucruri care s-au întâmplat după munca tenace și consecventă a tuturor partidelor aflate la conducerea țării.

La ora actuală proiectul de țară se numește intrarea în spațiul Schengen al Uniunii Europene, dar nu se știe dacă și cât interes mai prezintă pentru clasa politică românească după încercările repetate eșuate și blocarea proiectului de câteva țări europene de renume.

Cât de bine, eficient sau complet s-au reușit toate aceste deziderate naționale este un subiect pe care nu mi-am propus să-l tratez în rândurile așternute aici. Menționez doar că urmările lor sunt evidente și se întâlnesc la tot pasul, bulversând o țară aflată în căutarea propriei identități. Identitate care, după cum spuneam anterior, nu se poate realiza fără un nou proiect de țară viabil și atent implementat, la care să adere cu încredere și fără rețineri toată națiunea română.

Ce avem în schimb astăzi? Același tablou mediocru și înjositor cu care din păcate suntem deja obișnuiți, al eternelor dispute, scandaluri, atacuri, la persoană sau de altă natură, crize, războaie între Palate sau între partidele politice, asezonate cu multă incompetență, ignoranță, incultură, lipsă elementară de educație și orgolii stupide, copilărești, ale vieții politice românești. Totul pentru obținerea puterii și a consistentelor sale avantaje. O bătălie cruntă cu puțini învingători și foarte multe victime colaterale. Un război pe care România îl pierde în fiecare zi.

Președintele țării în funcție, la începutul primului mandat, promitea întrunirea mai multor specialiști, care să stabilească un proiect de țară, acea direcție de urmat pentru a ieși din marasm. Așa cum a promis, așa s-a și realizat. Adică încă așteptăm concretizarea ei.

Cel puțin stranie se dovedește situația în care, după treizeci de ani de simulacru de democrație, politicienii mint și fac promisiuni irealizabile, iar populația țării îi votează și își pun încrederea în ei. Cu toate neregulile arhi-cunoscute de la procesele electorale, părem un popor de masochiști meritându-ne soarta.

Se pune legitim întrebarea: până când? Mai este poporul român capabil să se ridice și să-și învingă cruda-i soartă? Mai poate el să asigure un viitor onorabil generațiilor de mâine? Să nu disperăm și să așteptăm răspunsul la aceste întrebări existențiale fundamentale. De răspuns se va răspunde într-o zi, important este când și cum.

Răspunsul la crucialele întrebări puse depinde astăzi de asanarea morală a societății, de elucidarea corectă și nemistificată a trecutului comunist și neo-comunist, de eliminarea cât mai rapidă (mai este oare posibil?) a structurilor pernicioase ale aceluiași trecut, prezente ca o plagă la nivelul societății și care împiedică reformele necesare racordării țării la realitățile moderne europene, și, nu în ultimul rând, de identificare a catalizatorului tuturor forțelor într-o singură direcție, reprezentând viitorul și unica rațuine a unui stat încă orbecăind și căruia îi este proprie improvizația.

Continue reading „Mihai TUDOR: România așteaptă” →