Ștefania OPROESCU: Nimeni

– Alo! Mă scuzați că vă deranjez, dumneavoastră sunteți domnul Nimeni?

Nici dacă l-ar fi lovit trăznetul n-ar fi rămas încremenit cu piciorul drept înainte, suspendat în poziția de mers. Năucit, n-a reușit câteva clipe să se adune, până când a auzit aceeași voce interogativă:

– Mă auziți domnule?

Abia atunci a pus piciorul pe trotuar și l-a adus pe cel rămas în urmă lângă el, ca să-și păstreze echilibrul. Sigur că totul a durat mai puțin de o secundă, dar lui i s-a părut imens. Avea nevoie de echilibru. Mult mai mult decât să stea in picioare.

– Cine sunteți dumneavoastră? a răspuns gâtuit de spaimă, deși bănuiala cea mai cruntă îl traversase deja. Căuta cu privirea un loc de sprijin, un perete, o bancă, pe care să-și domolească tremurul. Se învârtea în loc, privind în toate direcțiile. Mai spera sa vadă pe cineva cunoscut, care putea să-i facă o farsă. Puținii trecători îl ocoleau privindu-i pe furiș rătăcirea, ca a unui om beat sau nu chiar în toate mințile. A mai făcut câțiva pași ca în transă, după care n-a mai rezistat și s-a așezat pe bordura trotuarului, fără să-i mai pese .

– De la Agenție va sunăm. Mă numesc Popescu. Virgil Popescu. Ați urmărit tragerea Loto de aseară?

– Nu…răspunse șovăitor. De ce?

– Păi n-ați participat la tragerea specială?

Ca fulgere treceau gândurile prin mintea lui, doar cât într-o pauză de respirație. Fusese jucător constant la Loto înainte de pauza impusă de pandemia asta virală, sau ce-o fi fost, care a închis câteva luni toate activitățile care nu țineau de alimentație, de utilități publice sau de unele tratamente care nu erau urgențe. Nu se ieșea din casă decât cu Declarație pe propria răspundere în care trebuia specificat corect și justificat motivul deplasării. Cu mască sanitară. Cu mănuși. Cu dezinfectanți. Cu reguli stricte. Cu raportări zilnice, cifre, grafice. Din țară și de pe tot globul. Cu spaime, cu alerte.

Ce-i drept, în ultima vreme juca doar din obișnuință. Jucase aproape 40 de ani și nimic. Nu mai credea în corectitudinea extragerilor, mai ales de când marile câștiguri veneau ciudat, în preajma marilor sărbători. De Anul Nou, De Paște… Și uite că acum, la a treia „relaxare” a măsurilor de restricții, Agenția a decis să preia activitatea. Dar cu alte reguli pentru început. Nu mai era acel 6/49, 5/40 și altele. Nu era voie încă să se înghesuie oamenii în sălile mici ale agențiilor să completeze bilete. Până să se reorienteze la alte modalități de joc, Agenția a lansat experimental un hibrid ceva între fostul bingo și extragerile clasice. Pe stradă se circula acum normal. Persoanele vârstnice (seniorii, scuzați) nu mai aveau program de două ore pe zi să-și rezolve problemele.

Nemaifiind stresat că depășește timpul permis și riscă o amendă usturătoare, jucătorul împătimit s-a oprit lângă o „urnă” mobilă. Unde se introduceau bilete după ce plăteai o sumă ridicolă celui care o păzea. Biletul era o fâșie subțire de hârtie, pe care se scria pe o parte prenumele și pe verso un număr de telefon. Părea o glumă. Fiind vorba de o promoție, se acorda un singur premiu în valoare de un milion de Euro. Era o nadă, un cadou otrăvit, menit să atragă din nou oamenii să joace. După aproape trei luni de stat închiși în casă, oamenii, mai ales seniorii, cei care formau marea masă a jucătorilor, aveau încă reflexul spaimei de a ieși la orice oră, fără mască pe stradă. Semănau cu animalele ținute în captivitate și care, duse în habitatul lor normal, nu plecau de lângă cușcă după ce se deschidea ușa. Priveau cu suspiciune acest semi bingo. Nu se Înghesuiau să joace. A!!! vor numărul de telefon? Da’de ce-l vor? Să ne găsească mai ușor?

Atunci a completat seniorul un bilet pe care a scris în loc de prenume: NIMENI. Așa i-a venit. Sunt un nimeni. La fel ca mulți alții. Proști care încă mergem cu măști pe stradă. S-a răzbunat în felul lui pe toți anii în care a crezut că-i un joc de noroc și că măcar odată va prinde și el un câștig cât de mic. Și i-a răzbunat pe toți cei asemenea lui. Doar n-avea să câștige acum. A și uitat de altfel imediat, ca și cum ar fi aruncat o hârtie la gunoi.

În sala de extrageri din capitală, comisia se validare stătea la distanță reglementară, cu măști pe față, fiindcă era vorba de spațiu închis. În mijloc, cutia transparentă, un cub mare, în care o suflantă amesteca într-un vârtej biletele. Apoi, de ea s-a apropiat un salariat îmbrăcat în costum de protecție, ca în spital. A mai răscolit puțin cu mâna, și a apucat un bilet. Trebuia creat suspansul. Se uită pe ambele lui fețe și anunță: „Numele câștigătorului începe cu litera N”. A făcut apoi o pauză lungă, cam prea lungă chiar și pentru suspans. Privea în acest timp biletul, întorcându-l de mai multe ori și pe față și pe verso. Fiind mascat, nu i se putea citi pe chip nicio reacție. Nerăbdătoare, comisia a început să-i facă semne să citească numele. La fel de nerăbdători erau jucătorii care priveau extragerea la televizor și al căror nume începea cu litera N.

Surpriză!!! Ce surpriză? Șoc!!! Bombă!!! Cum anunță presa știri de doi bani. Cel ales să rostească numele rostește: „Nimeni!”. Se produce panică in studio. Cum adică nimeni? Nu-i nimic scris pe bilet? Atunci se va trage altul!

– Nu, este scris numele pe bilet. Și numărul de telefon pe verso. Doar că scrie chiar așa: „Nimeni!” Și arată biletul spre camera de luat vederi, apoi îl predă comisiei care îl trece din mână in mână, stupefiată. Și acum, ce facem se întreabă unul pe altul. Biletul e valid, are numele scris pe față și numărul de telefon pe spate, zice unul. Să sunăm…

– Ba nu, nu se poate își dă altul cu părerea, cum să sunăm pe Nimeni! Suntem în direct, ne facem de râs… Tensiunea crește. Încep să sune telefoanele la agenție. Jucătorii sunt împărțiți. Unii, să se sune la numărul de telefon. Alții, nu și nu! Cum să sunăm pe Nimeni? Dacă-i o farsă? Dacă cineva a trecut un număr de telefon aiurea? Cum să câștige cineva care poate s-a jucat, ca la alarma falsă cu bombe?

– Liniște! strigă președintele comisiei. Nu putem lua o hotărâre acum. Situația e cu totul ieșită din comun! Trebuie să ne consultăm cu șeful Agenției. Rezultatul îl anunțăm după ce se ia o decizie. Mâine, sau în următoarele zile. După ce se fac verificări. E în joc credibilitatea noastră.

Au stat până târziu în noapte, întorcând problema pe toate fețele. Mai întâi trebuia verificat numărul de telefon. Nu putea să existe cineva înregistrat cu prenumele „Nimeni” în actele oficiale.

Așa s-a trezit „seniorul” sunat tocmai când venea de la magazin, de unde a luat mâncare și o sticlă de tărie, să sărbătorească „a doua” relaxare. Și de asta a rămas ca paralizat când s-a auzit apelat pe numele pe care doar el îl cunoștea.

Continue reading „Ștefania OPROESCU: Nimeni” →

Paula ROMANESCU: Mihai Eminescu – Vremea trece / Passe le temps (versuri bilingve /poémes bilingues)

Vreme trece, vreme vine

Passe le temps, vient le temps

Selecţie poeme, note şi versiune franceză

Sélection de poèmes, notes et version française

de/par Paula ROMANESCU

Editor: Gheorghe Păun

Imagine coperta I: Nică Petre, „Eminescu”,

Câmpul Românesc din Hamilton, Canada

Iustraţii, grafică: Adina Romanescu

Ed. Tiparg, Piteşti, 2020

***

Au lieu de préface

MARIN SORESCU – ET PUISQUE TOUT CELA DEVAIT PORTER UN NOM

Eminescu n’a pas existé.

Il était une fois un beau pays au bord d’une mer

Où les vagues faisaient des nœuds blancs

Comme une barbe mal peignée de vieux prince.

Il y avait aussi des eaux comme des arbres coulants

Où la lune faisait son nid rond.

Et surtout il y avait des gens simples –

Mircea Le Vieux, Étienne Le Grand

Ou tout simplement des bergers, des laboureurs,

Qui aimaient dire

Le soir auprès du feu des poésies –

Mioritza, et Hypérion, et Lettre III…

Mais puisqu’ils entendaient toujours

Les chiens aboyer à leur bergerie,

Ils s’en allaient lutter avec les Tatars, avec les Avars,

Avec les Huns, avec les Polonais,

Avec les Turcs…

Le temps qui leur restait libre

Entre deux dangers,

Ces hommes-là faisaient de leurs flûtes des auges

Pour les larmes des pierres attendries

Que les doïnas y coulaient doucement

De toutes les montagnes de Valachie, de Moldavie,

Du Pays de Bârsa, du Pays de Vrancea et

D’autres Pays Roumains.

Il y avait aussi des forêts épaisses

Et un jeune homme qui leur parlait en leur demandant

Pourquoi tremblaient-elles toujours sans nul vent…

Ce jeune homme aux yeux grands

Comme toute notre histoire,

Passait, perdu dans ses rêves,

Du livre cyrillique au livre de la vie,

Tout en comptant les peupliers de la lumière,

De l’amour ou de la raison

Qui restaient toujours impairs.

Il y avait encore des tilleuls et les deux amoureux

Qui savaient en ramasser toutes leurs fleurs par un baiser.

Et il y avait aussi des oiseaux comme des nuages

Qui flottaient au-dessus d’eux

Comme de longs prés mouvementés.

Et puisque tout cela devait porter un nom –

Un seul nom,

On le nomma Eminescu.

***

SONET SATIRIC

Pişcată-ţi este mâna ta de streche,
De mişti în veci condeiul pe hârtie
Durează-un şir sau fabrică o mie:
Cuvinte-nouă-or fi, dar blaga veche.

Ce are-n gând un om, aceea scrie,
Nimica nou tu n-ai de spus, Ureche,
Cu Pantazi fiind pe veci păreche,
Tu izvodeşti, cel mult, ce dânsul ştie.

Ţi-asamăn fruntea unei vii paragini
Şi vânt şi pleavă sunt a tale scrieri,
De zei lipsite, vai! a tale pagini.

Zadarnic paiul sec al minţii-l trieri,
Drapându-i golul ei cu reci imagini:
Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.

1876

SONNET SATIRIQUE

Ta main aurait-elle la folie des vaches malades

De toujours faire noircir le papier ?

Tu peux écrire des mots par milliers

Car il y en a beaucoup mais, l’idée fade.

Ce que l’on pense on pourrait l’exprimer

Mais toi, Ureche, tu fais l’accolade

À Pantazi, ton double de parade,

En lui parlant des choses qu’il connaît.

Ton front – vivante ruine d’ancienne cage,

Tes écrits – de l’ivraie et du vent ;

Les dieux, hélas, ne passent pas sur tes pages.

La paille de ta raison, inutilement

Cherches-tu la faire draper de froides images ;

D’un petit grain de cerveau rien ne s’entend.

1876

***

ORICARE CAP ÎNGUST

Oricare cap îngust un geniu pară-şi,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă
Şi, cum doreşte, zgomot mare facă,
Cununi de lauri de la plebe ceară-şi.

Continue reading „Paula ROMANESCU: Mihai Eminescu – Vremea trece / Passe le temps (versuri bilingve /poémes bilingues)” →

Mircea Dorin ISTRATE: Tu MARE DOMN al Limbii Româneşti (versuri)

ÎNVREDNICEȘTE-NE MĂRITE EMINESC

Renaști, în fiecare an, a câta oară?

În luna înghețat-a lui Gerar,

Când fulgi de nea din ceruri lin coboară

Și scârțâie pe uliți, lungi urmele de car.

Renaști a fi o nouă Bobotează

A sufletului nostru creștinesc,

Ca să ne ții a noastră veghe trează,

Să nu ne-ndepărtăm de cel ceresc.

Să ne aduci aminte că sub humă

Sunt moșii noștrii ceia înțelepți,

De care în povești, smerita Bună,

Mereu spunea că fost-au buni și drepți.

Și ei aminte încă să ne-aducă

Că-ndatorați îi suntem ăstui neam,

Ce di-nceput arareori apucă

Trăiască-n pace doar bucăți de ani.

Și ăstei țări smerelnice și bune,

Mereu prea risipită-n guri de rai,

Ce-n timp din timpuri vrea mereu s-adune

Pe cei de-o limbă, pe-un picior de plai.

Și crângului pădure să se facă,

Poteci să-mi ai de-acum de cărărit,

Pe-un lac cu nuferi barca să te treacă,

Cu dulcea ta codană-n tăinuit.

Și-n nopți cu lună, mintea ta isteață,

Colinde-mi infinitu-n lung și-n lat,

Dezlege-mi taine de-nceput de viață

Și umble-mi prin tărâmul celălalt.

Când vii ‘napoi în versuri să ne-nveți

Învredniciți să fim apoi în tot și-n toate,

În urma ta-s puzderii de poeți

Să-ți poarte rima-n suflete și-n șoapte.

Și-apoi mărite, pune-ne pe geană

Înlăcrimate boabe de iubire,

Și-n sufletele noastre de prihană

Iertare la păcate,… mântuire.

DE S-AR PUTERE

Preamăritul de-o să-mi deie înmiita Lui putere

Să te-nviu pe loc aş face-o, şi un pumn de ani avere

Ţi-aş mai da să duci în spate, să visezi, ca-n nemurire

Să te duci, de astă lume mi te-o vrea să-i fii solie.

Că doar tu îmi ştii ca nimeni harta celor infinituri

Când umblat-ai cu-a ta minte să dezlegi a sale mituri,

Şi prin Căile Lactee drum făcut-ai de iubire

Întorcând a lumii timpuri, spre a ta copilărie.

Şi-un Luceafăr coborât-ai din neanturi lucitoare

Cu iubire suflet tânăr de fecioară să-nfioare,

Să se-mbete-n fericire şi-n iatacul cel ascuns

Schimb să de-a pe-o sărutare, nemurirea lui de sus.

Ne-a mai dus prin codri negri şi la margine de mare

Să-i cunoaştem începutul şi sfârşitul de cărare,

Şi-n istorie cu sine ars-am inima în pară

Să-nstelăm pe veci trecutul, cu iubirea lui de ţară.

Nu sunt eu nici Preamăritul şi nici am a Lui putere,

Dar a tale versuri toate îndulcite-n a lor miere

Înălţa-vor a mea minte searbădă, nepârguită,

Către căile celeste ce-i în toate veşnicită,

Ca să văd nemărginirea întinzându-se-n mişcare

Şi nimicul care suntem pe a timpului cărare,

Doar atuncea vom pricepe câte-au stat în el tăcând

Şi-nfinitul cum străpuns-a cu sclipirile-i de gând.

Fără el, în veci rămânem prinşi în tina frământată,

Iar în nopţi neadormite, sus, pe bolta înstelată

Vom vedea doar galbeni aştri, stând sleiţi şi-n nemişcare,

Negândind că şi pe-acolo, viaţa-ntinde-a ei hotare

Înfrăţiţi cu Eminescu în lungimea unui vers

Veşnicie îi vom face, nelăsându-l lumii şters,

Leac la suflet îl vom pune, şi-n fântâna unui gând

Zburător cu negre plete, îndrăgite-om, rând la rând.

O CLIPĂ DOAR GÂNDIND LA TINE

Într-un rând de poezie, tu, mărite Eminesc,

Ale noastre toate simțuri înălțat-ai la ceresc,

Să gustăm dumnezeirea ce ai pus-o în cuvânt,

Să-nfiori un suflet care, trecător e pe pământ.

Ale tale fost-au toate în a ta copilărie:

Cea pădure arămită, frunza galbenă din vie,

Șipotul cu apa-i rece, crângul cela înflorat

Și poveștile pe care niciodat nu le-ai uitat.

Tu ne-ai dus, întorși cu gândul, în cea vreme de-nceput

Când strămoșii noști jertfelnici erau vetrei noastre scut,

Când iubirea de moșie era viața dată vamă,

Când sub umbră de credință, de nimic n-avut-am teamă.

Toate tu le-ai pus măestru în lungimea unui vers

Ce cuprins-a-n el pământul, nesfârșitul univers,

Bolta noapți înstelate cu luceferii în roi

Și iubirea unei fete, pământene ca și noi.

Nimeni n-a știut ca tine ce-i iubirea-adevărată,

Cât divin și cât durere-i într-o lacrimă de fată,

Ce-i genunea care naște universul din nimic,

Și cum el, cât e de mare, stă în degetul tău mic.

Har ți-a pus în a ta minte Domnul nostru din ceresc

Să fii steauă lucitoare peste-ntinsul omenesc,

Să ne pui, cu-a noastre toate, într-un vers de poezie,

Și din ce suntem nimicuri, tu ne fă să fim, vecie.

Noi, întinători în toate, într-o rugă lăcrimată

La Măritul îi vom cere, deie-ți veșnicia toată,

Să rămâi în scânteiere pe întinsul Lui ceresc,

Câtă viață încă fi-va, pe aicea, prin lumesc.

TU MARE DOMN AL LIMBII ROMÂNEŞTI

Tu MARE DOMN al Limbii Româneşti

Ce-n noi ai pus fior şi nostalgie,

Cu-n vers ne-ai dus prin lumile cereşti

De la izvorul lor, spre veşnicie.

Să ştim că pe acol’, prin nesfârşituri

Sunt alte legi ce-s greu de înţeles,

Pe care noi le-am întrupat în mituri

Ce minţii noastre dau adesea ghes.

Tu ne-ai întors trăirea în pruncie

Să mai simţim cum fost-am la-nceput,

Să ştim că-n puritate-a fost să fie

Curatul vieţii-n care-am încăput.

Apoi ca taină, tu ne-ai dat iubirea

Să ne-nfioare simţul omenesc,

Divinul să ne-mbete fericirea

Şi să ne-nalţe sufletu-n ceresc.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Tu MARE DOMN al Limbii Româneşti (versuri)” →

Elena BUICĂ: Lupta contra impedimentelor izolării

Aflându-ne spre sfârșitul izolării și al sinistrei carantine din timpul blestemăției acestui secol care ne-a zguduit din temelii, pandemia adusă de Covid-19, aruncăm o privire înapoi să vedem care au fost acele sclipiri înrourate care ne-au adus puțină lumină în suflet și care a fost gura de aer care ne-a ajutat să ne revigorăm.

Pentru multă vreme ne vom aminti că, în timpul izolării, am trăit cu toții o experiență unică și greu de suportat. Cu greu ne-am putut ține pe picioare, căci providența își are planurile ei, uneori implacabile. Distanța de cei dragi, pierderea libertății, știrile negative și adesea contradictorii, panica aproape continuă de a nu ne infecta, deruta creată de nedumerire, de neputință în fața dezastrului și multe altele pot uneori conduce spre decompensare psihică cu efecte dramatice.

Unii experți apreciază că am trecut prin cel mai mare experiment psihologic din toate timpurile. E posibil să vedem pe termen lung efectele cele mai toxice ale izolării. Cu cât este mai severă izolarea, cu atât este mai mare impactul psihologic.

Reacţia şi comportamentul fiecărui individ diferă în funcție de propria personalitate, de ritmul de viață și de condițiile în care își petrece izolarea. Unii consideră că statul într-un apartament de bloc, fără muncă, socializare sau plimbări în afara locuinței, este similar cu statul în pușcărie. Pentru că amploarea acestor măsuri de izolare și de carantină este nemaivăzută și, oamenii, ca în toate situațiile de mare cumpănă, au născocit diverse modalități care iradiază o energie pozitivă, născută din umor, capabilă să ne facă mai suportabilă această grea situație și pentru a plăti un cost cât mai mic.

În această enervantă și interminabilă stare de stres, nu de puține ori am trăit cu satisfacție destinderi născute dintr-un crâmpei de viață prezentat neașteptat, uneori încărcat de umor. Viața parcă se răsucește pe un călcâi și ne servește o poantă cu care se încheie în mod neașteptat un episod de viață. Acest episod scurt, concentrat, cu puternic impact educativ și încărcat de emoție, îl trăim ca pe o fulgerare ce ne trece prin corp și suflet. O prietenă ne-a povestit cum a sărbătorit Paștele împreună cu mama aflată la mii de kilometri distanță. Prin e-mailuri au hotărât să facă același fel de mâncare ca odinioară și să mănânce în același timp privindu-se reciproc și întreținând conversație pe computer. Am văzut diverse imagini la televizor de peste tot în lume. În mai multe țări am văzut filmulețe cu polițiști care mergeau în câteva mașini cu luminile și sirenele aprinse până când toată lumea deschidea geamurile și apoi cântau și dansau cântece vesele ca să amuze populația și chiar pe copii. În Italia, într-o piațetă, toți oamenii au deschis ferestrele în același timp și au cântat cântece naționale. Era o scenă plină de viață care ne-a inundat întreaga ființă de tumultul emoțiilor. Asemenea lucruri am aflat și despre un român care locuia într-un cătun, cum îi spunea unui reporter că el punea radio pe fereastră, dat la maximum, ca să asculte toți vecinii cu ferestrele deschise.

Printre cele mai răspândite astfel de mijloace sunt glumele, umorul sub diferite forme, folosit ca armă de apărare. Poate că ni se pare nepotrivit să ne amuzăm pe seama unei situații care aduce chiar și moartea, dar, așa cum s-a dovedit până acum, tocmai în momentele grele umorul devine deosebit de important. Cultivăm inteligența ca să învingem răul, să reîmprospătăm ramurile înflorite din noi și mirabila speranță de viață, care calcă moartea în picioare.

Dintotdeauna, glumelele și bancurile pline de umor, anecdotele, întâmplările nostime, întregul gen de relatări foarte succinte, decupate din felii scurte de viață, au deschis ferestrele gândurilor și ale speranțelor în momente când lumea părea scoasă din țâțâni, au fost cultivate de oameni de pretutindeni, făcând haz de necaz, cum spune românul. Nu e om pe fața pământului să nu guste aceste forme de umor, având la bază evenimente reale, pe teme aiuritor de diverse, un adevărat caleidoscop mini-prozodic, multicolor și plin de tot felul de condimente, cu efect cuceritor și dătător de aripi speranței.

Continue reading „Elena BUICĂ: Lupta contra impedimentelor izolării” →

Paul LEIBOVICI: Eminescu o Stea între Stele

„Ceea ce la caracterizat mai întâi ca personalitate a fost inteligența sa covârșitoare, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreo dată nu-i mai scăpa… încât lumea în care trăia el, după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusivă, lumea ideilor generale, ce și le însușise și le avea pururea la îndemână”. (Titu Maiorescu)

Tot Maiorescu a afirmat: „Omul cel mai silitor, veșnic atent, meditând și scriind, Eminescu sintetizează tendințele contradictorii și complementare epocei sale, anume aspirația de a asimila temele și ideile culturii contemporane – în ceea ce are ea mai caracteristic, în arta științelor, în filosofie. Eminescu, îndepliniind condițiile în realizarea operei sale – poezia lirică, este impresionant tocmai prin înălțimea de vederi care apare în toate articolele sale, cu alte cuvinte în activitatea publicistică, fenomenelor de sinteza unei direcții istorice naționale”.

Foarte puțini oameni, bineînțeles cei aleși, își urcă numele pe o stea. Acesta e poetul român MIHAI EMINESCU, care prin opera sa – fie poezie, fie publicistică – a urcat treptat, treptat până cea ajuns sus, din ce în ce mai sus, cucerind văzduhul.

Eminescu pe lângă imaginația sa poetică-colosală era un analizator profund a situației economice, sociologice a țării. În ceea ce privește politica-a fost considerat de contemporanii săi ca un creier luminat, a cărei poziție era adoptată de numeroși dintre colegionarii săi. Ceea ce se dovedește în special în perioada 1880-1883 ca fiind un adevărat „cap limpede”!

Auzind mai întâi, apoi citind în literatura popoarelor că anume personalități de renume mondial dețin locuri – prin NUME – pe unele astre, procesul a început să mă intereseze. Aflasem că „stelelor” nu li s-a acordat „nume” ci doar altor corpuri cerești precum planetelor, asteroizi, comete. Personalități remarcabile aparținând institutelor de astronomie din lume, întruniți în ședințe speciale de lucru, făceau propuneri. Acestea erau nume celebre din rândul oamenilor de știință dispăruți, dar care prin lucrările lor –cu totul remarcabile, au rămas ca înaintași vrednici –a căror nume să fie drept simboluri. În acest mod, – a fost propus și admis de către Înalta Comisie Internațională de Astrologie numele lui SPIRU HARET (1970) denumit un crater de pe fața nevăzută a LUNEI; În o altă perioadă, oamenii de știință din România au propus numele pentru un asteroid a lui Constantin Pîrvulescu (m. 1912).

Nume românești – după cum rezultă din literatura de specialitate sunt a mai multor asteroizi:

Pe Marte: craterele IAZU (2006), BRATOȘ (1976) deasemeni numele antic al râului JIU – RHABON.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Eminescu o Stea între Stele” →

Alexandru NEMOIANU: De ce există asemenea mizerie umană?

Apariția grupării politice Uniunea Salvați România, în forma în care o vedem azi, reprezintă, în viață politică a României, o mutație malignă.

Această grupare politică nu este rezultatul unei evoluții organice și nu este rezultatul unei nevoi românești. Uniunea Salvați România este o apariție impusă, concepută de cercuri jurat anti-românești și scopul grupării este promovarea disoluției a tot ce este românesc și tradițional românesc. In zilele de la jumătatea lui Iunie 2020 din nou aceasta sinistra vespasiana politica USR s-a manifestat dezgustător. USR s-a ridicat din nou în promovarea sodomiei.

Am mai avut ocazia să vorbesc despre ce reprezintă, o formație politică de tipul “Uniunea Salvați România”, în peisajul politic românesc. Am să repet câteva lucruri despre acest USR.

Acest partid a fost înființat ca o continuare sau proiectare pe plan național a unei formațiuni, ”Uniunea Salvați Bucureștiul” , formațiune care a dus o campanie electorală strânsă, dar care a pierdut-o detașat, pentru Primăria Bucureștiului.

Înființarea acestui nou partid are o istorie neclară. Dar, cele mai autorizate voci spun că USR a apărut și este o creație a unei organizații decisiv sorosista, ”Pentru o Românie Curată”. Această “Românie curată”, dorea să adauge figuri politice noi, chipurile ”necompromise”, care să dezvolte planurile sorosite mai vechi. Un fel de aceiași Mărie, cu altă pălărie.

În fruntea noului partid se afla Nicușor Dan care, se pare, avea anume standarde morale și care nu avea cum să își afle locul într-un plan pus la cale de oameni ai lui Soros Gyorgy.

Astfel noul partid și cei cu el, au debarcat rapid pe Nicușor Dan, au aninat la conducere pe Dan Barna, s-au fofilat, cam pe ușa din spate, în Parlament și au pornit să execute planurile care le-au fost ordonate.

Repet, în peisajul politic românesc, care nu excelează prin moralitate sau principialitate, acest USR reprezintă un record fără glorie in negativ. După ce a fost dovedit că ‘președintele” acestui partid, a folosit, cu probitate îndoielenică, fonduri europene destinate handicapaților, cei mai nevoiași membrii ai societății, USR a scăzut dramatic în ochii electoratului românesc. Nici nu putea fi altfel.

După ce au făcut cap de afiș cu lozinca, ”fără penali”, s-a dovedit că Dan Barna este în stricta lor vecinătate!

În aceste împrejurări, în interiorul acestui partid, au avut loc convulsii teribile. Aceia care au minimale standarde morale au cerut demiterea lui Dan Barna, dar, folosind metode de tip “Ana Pauker”, gruparea lui Barna a eliminate pe cei minimal corecți morali din USR. Evident acest lucru a stârnit încă mai mare îndoială în viața publică. Tot mai limpede a reieșit că USR este o mișcare anti-românească, extremistă,marxist-anarhistă. Aici USR a trecut de la incorectitudine la panică.

Dan Barna și cei din jurul lui, au declarat că USR se va defini ideologic și, în grabă, au alcătuit un soi de “pronunciamentum”, în care spuneau că USR este, nici mai mult și nici mai puțin, o mișcare de “centru-dreapta modern”. Este una dintre tipăriturile al căror singura noutate este titlul. Dar chiar titlul, în sine, este ridicol și fără sens căci, sau ești de “centru-dreapta” , sau ești “modern”. Dar, se pare, Dan Barna și cei din jurul lui, clica lui, nu pricep un lucru elementar: cuvintele au înțeles. Dar să vedem cum s-au definit ei, și citez: ”Valorile în care credem sunt: Libertatea, însoțită de responsabilitate. Economie de piață și libertatea economică. Educație și șanse pentru toți. Respectul și garantarea proprietății private. Libertate religioasă. Respectul față de viața privată. Demnitatea persoanei. Dreptatea, Adevărul. Competența. Meritocrația. Integritatea. Respectul față de lege și stat de drept. Libertatea de expresie. Drepturile omului. Respectul față de cultură europeană clasică. Valorile și principiile morale euro-atlantice.”

Programul lor este o adunătură de cuvinte fără acoperire, a căror aplicativitate este din capul locului declarată selectivă, opționala și interpretabilă, folosind adausul “modern”(?!). Dar să exemplificăm această afirmație prin câteva cazuri.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: De ce există asemenea mizerie umană?” →

Virginia Vini POPESCU: 131 de ani de veșnicie

EMINESCIANĂ

Anul 1889, anul de doliu al literaturii noastre, a dus la cele veşnice, printre chemaţii destinului, trei buni prieteni: Mihai Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă. Primul care a plecat a fost poetul, în 15 iunie 1889, total nepregătit pentru o astfel de călătorie, la cei 39 de ani pe care-i avea. Nici astăzi nu ştim, exact, cum a fost!

Frumoasa poetă despre care fiica sa, Virginia, scria: „Mama a fost plină de viaţă, plină de farmec, frumoasă, dansa perfect şi avea o voce superbă. În societatea aleasă pe care o vizita, din cauza acestor calităţi, făcea umbră întotdeauna în jurul celorlalte femei”, la aflarea tristei întâmplări, face primul pas către linişte, devenind măicuţă într-o chilie a Mânăstirii Văratec, căreia-i donase o parte din avere.

Singură, sfâşiată de durere, la numai câteva luni de la moartea lui Eminescu, în noaptea de 3/4 august 1889, înlesnindu-şi zborul cu un dram de arsenic, la ora la care slujba atingea momentul legăturii cu Cerul, îşi înalţă sufletul spre El.

Vestea cutremură altarul ceresc!

„Bat clopote la miez de noapte,/ Văratecul e-n jalea morţii,/ Sfârşită-n vorbele cu şoapte,/ Închide o poetă sorţii!// Un dor nebun o cheamă sus,/ Durerea este mult prea mare,/ Ea pleacă unde El s-a dus,/ Spre ultima lor împăcare//”.

O coincidenţă făcuse ca cei doi, Eminescu şi Veronica, să vină în această lume în acelaşi an, în 1850, şi să plece în cealaltă lume tot în acelaşi an, în 1889. Despărţirea de cel mai bun prieten, moartea Veronicăi şi problemele vieţii au slăbit progresiv inima inegalabilului povestitor Ion Creangă. Poate că ei aveau gânduri de întrevedere cu el la o zi mare.

Întocmai ca-n poezia „Poeta de la Văratec” izvorâtă din admiraţia ce i-am purtat-o, asemenea şi prietenul lor drag medita tot mai des asupra faptului că acolo, sus, este aşteptat: „Când aşezaţi fi-vor la sfat,/ La noaptea dintre ani străini,/ Va fi cu ei cel ce le-a dat/ Din bojdeuca-i amintiri//”.

Continue reading „Virginia Vini POPESCU: 131 de ani de veșnicie” →

Ligya DIACONESCU: Eminesciană (versuri)

EMINESCU

Printre luceferi te-am văzut
În noaptea prea frumoasă
Cobori încet, la mine-n gând
Și calea-mi luminează

Pe lângă plopii fără soț,
Adesea trec și eu
Îți simt vecinii pe la porți
Răsai în gândul meu

Și-n dorul tău neîmplinit
De-a sta în glasul mării
Aud poeme-ncet șoptit
În noaptea Învierii

Când sună buciumul pe deal
În vremurile-ți pure
Cântă aleanul de cleștar
În lacul din pădure

Mai urcă turme ascultând
Cum vântul îți mângâie
Urmele pașilor pierduți
În amintirea vie

Răsai ușor, Emin iubit,
Poet fără pereche
În gândul meu, șoptindu-mi lin
Poeme la ureche!

EMINESCIANĂ (1)

(În taină)

Mi-ai pus azi flori după ureche,
Șoptindu-mi blând că-ți este dor
De ale mele buze roșii
Care și-n vis îți dau fiori

Și mi-ai cuprins cu ochii trupul
În mari dorinți, ce se spărgeau,
De ale mele neîncrederi,
Ce-n așteptare se zbăteau

Doar, doar, vei reuși prin crânguri
Când trec adesea la izvor
Să mă încnți cu vreo poveste
Țesuta din iubiri și dor

Dar copilița nu-i naivă,
Și știe că-ntr-un gând curat
Nu-i furtul bun de drăgăleală
Fiindcă i-a dat măicuța sfat.

Dacă mă placi, vino la maica
Și să mă ceri chiar azi, la horă,
Nu-mi spune multe minciunele,
Nici că maicuța ta vrea noră

Și întreabă-mă întâi, băiete
Dacă inima mea tresaltă,
Nu-mi spune că sunt multe fete
Care te-ar aștepta la poartă

Eu am în suflet un dor dulce
Iubitul drag îmi e plecat
Și vine-n seară, ca-n poveste,
Pe-un mândru cal alb-‘naripat

Și poartă-n ochi, marea albatră,
Și în priviri, doar gânduri bune,
Mă cam topesc când i-aud glasul
Și-mi spune-ntr-una, doar… „minune”!

Doar două inimi, împreună
Formează -un tot, Dumnezeiesc
Trăiesc vibrația comună
Și-n viață, ca și în povești

EMINESCIANĂ (2)

(Iubitei, îi scriu pe gând)

Tu să mă ierți, mi‐e dor de tine
Te caut, te iubesc, te chem,
Ce bine‐mi este când mă mângai
Când pleci, mi‐e viaţa un infern!

Continue reading „Ligya DIACONESCU: Eminesciană (versuri)” →

Georgeta BLENDEA ZAMFIR: Să rămânem în aura realizărilor domnului Iuliean Hornet

Motto:

„Nu poți formula elogiu mai înalt, decât afirmând despre cineva că e nuanțat și infinit ca muzica”.

(Acad. Prof. Dr. Doc. Constantin Ciopraga, din cartea „Între Ulisse și Don Quijote”)

A cunoaște un om de geniu este ocazia rară a unui locuitor al Terrei. Chiar Eminescu afirma despre propria persoană faptul că Dumnezeul geniului l-a sorbit din popor. Elegantul Hotel Aro din Brașov găzduiește Clubul Oamenilor de Afaceri. Între inteligențele care militează pentru bunul mers al afacerilor din România, l-am cunoscut pe domnul cercetător Iuliean Hornet. A expus inovațiile lui strălucitoare, mirifice, aducătoare de mari beneficii omenirii, chiar un salvator al planetei, este – timp de zeci de minute. Dar a fost aplaudat și mai mult, zeci de minute în șir, de inteligențe care au înțeles cât aport aduc descoperirile dumnealui la salvarea planetei. Face parte din Zodia Taurului, mulți oameni nu cred în zodii!

Scriind romanul „Zodiac” m-am documentat mult și am aflat chiar zodia în care s-a născut Iisus, steaua care a fost ghida magilor, trimițându-i energia mirobolantă așa cum și cea mai mică părticică din univers își trimite energia înconjurătoare spre Pruncul nou născut.

Zodia Taurului este caracterizată printr-o perseverență nemaipomenită. Fiind zodie de pământ își trage energiile din inima Mamei Geea, zeița pământului care îi dă o nevoie imensă de recunoaștere și afecțiune. Și Mama Pământ dorește să-i întoarcem iubirea pe care ne-o dă oferindu-ne totul și în exemplul rodului în floarea de măr roz-albă, parfumată devenind mărul rubiniu, savuros, simbol al belșugului răsplătitor muncii, în Zodia Balanță.

Eu o mai cunosc pe Venice Pintea din Zodia Taurului. Din primul an al grădiniței a luat premiu pentru tablourile în care simțul culorii este deosebit. Apoi rând pe rând urmând cursuri de șah, karate și mai ales fotbal feminin, a luat mereu și mereu premiul I și al II-lea. Fiică a artistei, maestră a picturii Ramona Pintea care are expoziții în toată lumea și inițiază curentul expresivității prin extraordinara expresivitate a cuplurilor îndrăgostite la care se citește pe față miraculoasa iubire, această sinergie și a lui Alex Ionel Pintea, descendent din eroul național Pintea Viteazul, acel care a venit cu investitori englezi și a construit trei cartiere în Pipera, Venice a luat premiul la 23-lea la teatru în Guilford Anglia. Ea și mama ei îl plimbă pe Lucky, câinele lor pe care îl iubesc enorm în cartierul Perla 1, gândit arhitehtonic, ideal cu vegetație care parfumează aerul, de la flori și pomi. Nici Londra nu are asemenea cartiere cu blocuri având parcări subterane, care economisesc spațiul și îi face pe locatari fericiți iarna că nu trebuie să dezghețe mașinile și vara să intre în ele încinse.

Domnul Hornet este un asemenea mare ecologist. Invențiile dumnealui salvează Terra prin existența îngrășământului proiectat pentru o mie de ani care nu infectează chimic produsele agricole. Perseverenta muncă continuă din zori în noapte, s-a văzut acum când respins pe toate planurile de a continua să lucreze până a ajuns la treapta recunoașterii de către personalități ca Alexandru Mironov care l-a apreciat. Bucuria recunoașterii l-a umplut de satisfacție după munca asiduă.

Sigmund Freud și Lincoln și alte personalități, au scris că omul are în alcătuirea lui nevoia, de a fi recunoscut și apreciat de semeni. Domnul Iuliean Hornet are intrinsec în alcătuirea personalității dumnealui un zvâcnet de a nu se lăsa, de a continua, de a găsi soluții. A descoperit medicamentul pentru virusul Corona, dar nu i s-au aprobat cercetările. Atunci cu propriile venituri la care statul român nu a contribuit cu nimic, și-a mai înființat o firmă ca să distribuie medicamentul. Ca trăsătură umană are un umor subtil, inteligent care punctează conversația. Umorul se insinuează chiar în propriul ton, chiar și în autoironia care țintește imbecilitatea promovată pe lume, aducând sfera urâtului, a nevoilor, a ideii unui sclavagism și implementării de boli omenirii. Înalt, cu o demnă ținută, cu ochi cercetători, curajoși ca și ai celui care oferă drumurile aurite omenirii, la portretul fizic se adaugă portretul moral.

Continue reading „Georgeta BLENDEA ZAMFIR: Să rămânem în aura realizărilor domnului Iuliean Hornet” →

Al. Florin ŢENE: O stafie tulbură speranța

Piesă de teatru într-un act

Personajele:
Dreptaciul– un om înţelept (poet) fără mâna stângă.

Stângaciul – al doilea om înţelept (poet) fără mâna dreaptă.

Vocea căpitanului

* *

SCENA l

(Se deschide cortina. În mijlocul scenei se află un om fără mâna stângă într-un decor schiţând interiorul unei capele ortodoxe pe un mic vas de croazieră. Printr-un hublou se vede oceanul nesfârşit. Dreptaciul îngenunchiază, se închină cu mâna pe care o are la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aşezată în partea dreaptă. În surdină se aude un cântec bisericesc, împletindu-se cu vuietul valurilor. Se roagă.)

Dreptaciul:

Îţi mulţumesc Doamne că mi-ai lăsat mâna dreaptă. Să pot a mă închina în faţa icoanelor tale. (Se închină). Bun ai fost şi eşti cu mine. M-ai învăţat să seamăn grâul, să îngrijesc recolta, să plămădesc pâinea, să aprind focul, să iubesc. Bat-o vina de mână stîngă. Mi-a retezat-o batoza! Eram în vacanţă şi ajutam părinţii la treierat Nu a ştiut dreapta ce face stânga. Altfel aveam şi eu ca toţi oamenii două mâini. Dar e bine şi aşa. Pot muncii. Îmi mângâi pruncii şi femeia. Pot aprinde focul ţinând cutia de chibrituri în gură şi băţul îl scapăr pe cadran. Doamne, ce bine că am mâna dreaptă! Cu această mână am câştigat banii necesari biletelor acestei călători pentru întreaga familie. Ţin şişterul să tai pâinea, s-o impart la cei dragi. Teognis din Megora spunea că… „Doamne, Te exprimi prin poet. Doar, Ştii că şi eu mă îndeletnicesc cu tainele metaforei. Pentru că mi-ai lăsat mâna dreaptă îţi mulţumesc. Iată, pot să fiu pe acest vas în drum spre Tărâmul Făgăduinţei. Cu această mână am putut muncii pentru a strange bani să plătesc această călătorie mult visată. Pot scrie versuri, pot răsfoi un ziar şi mai presus de orice pot muncii pentru a nu întinde mâna să cerşesc ajutor de la semeni. Ca poet nu sunt un risipitor al închipuiri mele.Nu sunt un nabab şi risipitor al lucrurilor mărunte. Şitiu, Doamne, că poezia a devenit o curiozitate fără curioşi. Nu se mai citeşte, nici măcar poeţii între ei nu se mai citesc. Eu, Doamne, mă bucur că mă citesc soţia şi copii… Însă ea, Poezia, a rămas „doamna artelor”. Îţi mulţumesc şi pentru acest fapt. Romain Rolland afirma: „Când ordinea înseamnă injustiţie, dezordinea e într-un fel un început de justiţie.” Este, Doamne un paradox pe care l-au trăit oamnii în perioada comunistă. Injustiţia „ordinii” comuniste am simţito cu toţi. Am publicat câteva cărţi, Doamne, pe care le consider că sunt însăşi viaţa mea prelungită în eternitate prin litere moarte ce vor trece din generaţie în generaţie, fiindcă acestea sunt litere moarte, pe care le-am vrăjit şi le-am înviat cu viaţa mea.

(Se ridică. Se îndreaptă către locul unde se aprind lumânări. Scoate câteva monede din buzunar, le aşează pe masă şi ia o lumânare, pe care o aprinde în lumânar, nchinându-se de trei ori. Apoi se îndreaptă către aceeaşi icoană, în faţa căreia îngenunche, rugându-se cu palmele unite în faţa pieptului.)

Doamne am aprins o lumânare să-mi luminez calea spre Tine. Am aprins o lumânare pentru întunericul neamului meu şi pentru sufletul tuturor celor ce-au ars pe rugul Cuvântului scris. Dar, să şti Doamne, Dumnezeul meu, că iubesc la fel de mult atât lumina cât şi întunericul. Amândouă sunt date de Tine. Fără întuneric nu ne-am bucura de lumină. Acesta ne face s-o vedem, fiindcă Dumnezeu este cel care consfinţeşte totul pe această lume. Totul fiind Datul Divin. Am aprins o lumânare pentru familia mea care se află în cabina acestui vas, pentru Eminescu, poetul neamului meu. El este Cuvântul prin care s-a întrupat literatura naţională în cea universală. Este fiul propriei opere şi părintele nemuririi ei. Am aprins o lumânare pentru Poezie, ea nu şi-a luat asupra ei menirea filozofiei, fiindcă este deasupra aceseia. Mă gândesc Doamne că în momentul când ar fi făcut acest lucru ar fi dispărut sublimul. Bine ai făcut acest lucru, Doamne. Am aprins pentru metaforă care este algebra superioară a cuvintelor, poezia este trigonometria metaforei. Doamne, te mai rog să-mi ierţi păcatele…

(Se ridică. Se opreşte în faţa hubloului privind imensitatea apei.)

SCENA II
(În scenă intră un om fără mâna dreaptă. Se apropie de icoana Apostolului Iuda zugrăvită pe peretele din partea stângă. Îngenunchiază numai cu piciorul stâng şi începe să se roage)
Stângaciul:

(Închinânduse cu mâna stângă la icoana Apostolului Iuda)

Apostole Iuda, ajută-mă să ajung pe Tărâmul Făgăduinţei. Îţi mulţumesc că mi-ai lăsat mâna stângă. Pot mânca cu ea. Pot cerşi cu aceasta un ban de la cei cu… două mâini. La o adică şi de la cei cu mâna dreaptă. Poezia mea pe care o scriu nu-mi aduce nici-un câştig, însă cu cerşitul pot să-mi cresc copii, să-mi hrăneasc nevasta şi să mai… beau. Cu banii din cerşit am plătit biletele întreagii familii pentru călătoria aceasta spre Tărâmul Făgăduinţei. Dacă nu ar fi proştii ăştia de miloşi care-mi pun în mâna pe care o mai am câte un bănuţ, de ajunge câştigul meu cât salariul unui şef, nu ştiu ce m-aş face. Apostole Iuda de ce nu mă cauţi? „Nu m-ai căutat dacă nu m-ai găsit” spunea Pascal. Această afirmaţie sugerează, Apostole Iuda, spirala veşniciei, a căutării… absolutului. Poate călătoria mea spre Tărâmul Fgăduinţei are şi acest scop. Pitagora spunea că „totul este orânduit după număr”, însă eu spun că numărul este orânduit după Totul, care simbolizează Datul naturii. Filozofii… spun că este vorba de Datul divin. Apostole Iuda spune-mi dacă greşesc. Eu nu cred în divinitate. Forma aceste lumi, Apostole, este legea în virtutea căreia se repetă motivul. Aceasta aminteşte de ritm. De aceea mă rog la tine ca acesta să consfinţească forma ce duce la Revoluţia Universală la care gândesc şi sper să înceapă. Forma fiind numărul idee, unealta principală a marelui Ordonator, sau natura, cea care aranjează cu arta. Mă rog pentru morţii care au participat la revoluţiile din istorie.

(Se ridică şi se îndreaptă spre locul unde sunt lumânări de vânzare. Scoate din buzunarul pantalonului o monedă. Aprinde o lumănare, dar nu se închină)

Mă rog pentru tine Apostole Iuda, tu… eşti deasupra tuturor minunilor naturii. Aceste minuni sunt, toate la un loc, creatorul tuturor creatorilor. Se spune că lucrând numai cu capul nu eşti fericit. Lucrând cu inima nu faci avere, şi nici nu eşti fericit. Pentru mine banul aduce fericirea, cu toate că propovăduiesc sărăcia în fericire. Eu zic… fericirea, Apostole, este Marea Revoluţie a celor umiliţi, săraci şi neputincioşi. Am aprins o lumânare, cu toate că nu cred în simbolul luminii acesteia, pentru bietul revoluţionar Bălcescu, pentru marele Marx, autorul cărţii „Capitalul”, dar şi pentru Che Guevara ce visa la o revoluţie mondială, pentru Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej şi prietenul meu de suflet Nicolae Ceauşescu… Poate mă întrebi Apostole Iuda de ce mă închin la tine. Păi… tu eşti cel care l-ai vândut pe Iisus pentru… Bine ai făcut. Era un impostor. Dar… totuşi, ai greşit! Trădându-L, şi fiind prins, răstignit, Iisus a devenit Martir şi simbolul creştinismului. Fără să doreşti… ai făcut un bine acestei religii. Însă, îţi apreciez buna … intenţie. După mine adevărata religie este comunismul. Iar Marx şi Lenin sunt simbolurile acesteia. Apostole Iuda! Aceşti oameni m-au învăţat să spun… nu privi că s-ar putea să vezi, nu asculta că s-ar putea să auzi… nu lua hotărâri că s-ar putea să greşeşti faţă de cauză, nu trăi că s-ar putea să mori.

(Se ridică. Fără să se închine)

SCENA III

Dreptaciul:

(Se apropie de Stângaciul)

Suntem plecaţi de o bună bucată de vreme şi nu se vede, încă, Tărâmul Făgăduinţei.

Stângaciul:

Nu este departe. Presimt că ne apropiem de el. Dacă vom fi uniţi pe această insulă plutitoare în caz de furtună vom ajunge acolo. Unitatea ne v-a face să atingem idealul nostru.

Dreptaciul:

(Punând mâna streaşină deasupra ochilor şi privind în zare)

Nu se vede ţărmul. Abia aştept să ajungem. Întreaga mea familie numai despre această clipă vorbeşte. Speranţa este mare. Dacă acest Tărâm ne v-ar dezamăgi?

Stângaciul:

Nu vom fi înşelaţi în speranţele noastre. Nu curge miere şi unt acolo,
dar ideea că toţi suntem egali ne v-a face să fim fericiţi. Întradevăr, pe Tărâmul
Făgăduinţei chemarea lui Marx „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” ne conduce spre idealul nostru de veacuri, Comunismul. Această lozincă de luptă, a noastră, apărută pentru prima oară în „Manifestul Comunist”, redactat de Karl Marx şi Friedrich Engels, este cea mai frumoasă chemare la luptă. Acolo pe Tărâmul Făgăduinţei… proletariatul a câştigat.

Dreptaciul:

(Surprins)

Nu! Nu ai dreptate! Acolo oamenii, indiferent de condiţia socială, sunt egali în faţa legilor. Conducătorii sunt aleşi prin vot secret şi universal. Sunt liberi să se exprime, să se asocieze, să muncească, să-şi înjghebeze propria afacere, să…

Stângaciul:

(Întrerupându-l)

E altfel. În mod sigur este aşa cum îţi spun. Acolo conduce proletariatul. Oamenii au dreptul la muncă în instituţiile statului şi nu în fabricile capitaliştilor, care îi exploatează până la sânge. Acolo nu există proprietate particulară. Aceasta este în mâna celor ce muncesc. Acolo nu există exploatarea omului de către om. Acolo sunt activişti care supraveghează respectarea acestor principii. Acolo munca este răsplătită după necesităţi şi nu după valoarea ei. Dacă ai mai mulţi copii primeşti salariul mai mare…

Dreptaciul:

(Precipitat)

Bine, bine… dar, dacă acel om este leneş şi nu munceşte la fel ca ceilalţi? Principiul pe care-l susţii încurajează lenea. Activiştii se vor comporta mai rău decât… patronii, de care faci vorbire. Se vor comporta cu averea tuturor de parcă ei ar fi proprietarii acesteia. Va fi exploatarea omului în numele unei ideologii.

Stângaciul:

Nu! Este cum îţi spun eu. Dacă ar fi altfel, atunci ce vom face noi care avem câte o mână? De tine este bine, că ai… dreapta, dar, eu…

Dreptaciul:

Cred că acolo pe Tărâmul Făgăduinţei există o protecţie socială puternică. Acolo omul potrivit este la locul potrivit. Noi ca poeţi dacă scriem pe placul cititorilor cărţile se vor vinde şi din drepturile de autor vom trăi. Soţiile noastre vor lucra conform competenţelor şi al studiilor…

Stângaciul:

.. nu… nu! E altfel! Acolo, cărţile noastre scrise în spiritul ideologiei se vor tipări în zeci de mii de exemplare. Indiferent de vânzare vom primi drepturi de autor consistente.

Dreptaciul:

Dacă este aşa… vai de literatura Tărâmului Făgăduinţei. Atunci… nu-ţi mai trebuie talent. Este de ajuns o ştiinţă a scriituri şi… multă ideologie. Vom scrie fără să ţinem cont de gustul cititorilor?

Stângaciul:

Cititorii sunt obligaţi să înghită „pastila”pe care le-o servim. Ei fiind liberi să se exprime, să se asocieze, să muncească, să-şi înjghebeze propria afacere, să..

(După o pauză.)

Abia aştept să ajung pe Tărâmul Făgăduinţei. Acolo toţi gândesc ca mine. Este societatea mult visată. Cred în forţa omului ce supune natura. Trebuie s-o supunem. Unii zic că se răzbună atunci. Aiurea! Omul e stăpânul ei. I-a să mă duc la uşă să văd dacă s-au străns ceva bani. Mi-am pus o şapcă rablagită cu un bilet…

(Întredeschide uşa, se apleacă, ia şapca şi biletul. Numără banii strânşi .Apoi satisfăcut citeşte biletul)

Bravo! Un om cu amândouă mâinile nu câştigă în câteva ore cât am primit. Sunt darnici oamenii. Proşti, de darnici ce sunt. Dar şi eu sunt un mare poet. -au impresionat versurile mele.

(Citeşte biletul cu glas patetic.)

„Ajutaţi un poet, unul din sărmani/ cu famile grea şi fără bani/ Să muncesc nu pot, nu am o mână/ Fiţi milostivi, s-aveţi o viaţă bună!”

(Către icoana Apostolului Iuda)

Sunt deştept, nu? Asta trebuie să învăţăm! Să ni se dea! Aici, pe vas, să dea ăştia cu bani şi cu două mâini, iar acolo să dea statul. El are de unde.Doar e bogat. Că muncesc toţi şi primim răsplată egală. Vorba aceea… ori toţi să munciţi, ori eu să primesc. Asta este adevărata societate a viitorului. Când voi ajunge acolo… cu ideile mele precis ajung… activist al partidului conducător…

(Ia un scaun, îl pune în mijlocul scenei.Se aşează pe el şi imită ceea ce ar trebui să facă ca activist. Gesticulează.)

Stimaţi tovarăşi, partidul ne învaţă că munca înnobilează omul. De aceea vă
îndemn să munciţi… Sus munca, tovarăşi!

(Către public)

Să nu ajung eu la ea. Tovarăşi, munca este izvor de sănătate!

(Mai în şoaptă, către public)

Lăsaţi-o pentru bolnavi. Munca l-a transformat pe om. Aici, pe Tărâmul Făgăduinţei suntem egali în drepturi. Iar în privinţa obligaţiilor trebuie să… mai discutăm. Cine nu respectă aceste principii, nu are ce căuta în societatea noastră. Îl eliminăm. Eu… tovarăşi, în ţara de unde am venit, începusem să construim o societate ca aici, dar nişte derbedei cu ajutorul unor agenturi străine ne-au înlăturat de la putere. Adică… a înlăturat proletariatul de la conducerea ţării. Eu… ca proletar, vă spun cinstit, mă sculam la ora 9. Gustam o bucată de muşchi ţigănesc, beam o gură de vizichi, nu-mi plăcea. Să-l ia dracu’, avea gust
de ploşniţe.

Se strâmbă)

Ieşeam din vilă, dată de partid, şi mă urcam în limuzina cu şofer, dată tot de
.. şi plecam către sediul Comitetului. S-o ia dracu’ de viaţă. Visam la mai mult.

(Se uită către icoana Apostolului Iuda)

Să nu te superi că am amintit de duşmanul tău … drrr…racul!

(Se ridică de pe scaun.În clipa aceea intră Dreptaciul)

SCENA IV
Dreptaciul:

(Se adresează către Stângaci)

Nu prea a fost greu. A trebuit să ţin de cârmă în direcţia indicată de acul busolii. Mereu înainte, spre sud-est. În timp ce căpitanul a trebuit să coboare în sala maşinilor pentru a unge volanta. Se încinsese de atâta frecat cu biela.

Stângaciul:

Cum spui, nu a fost mare lucru. E bine când omul munceşte. Eu… am stat de vorbă cu sfinţii aceştia.

(Arată către pereţi şi sală)

Le spuneam că munca înnobilează omul!

Dreptaciul:

Această afirmaţie, întotdeauna, trebuie urmată de exemplul personal.

Stângaciul:

Vrei să spui că trebuia să merg şi eu!?

Dreptaciul:

Nu am spus asta.

Stângaciul:

Ba, ai spus-o! Expresia ta: „Trebuie urmată de exemplul personal”nu face aluzie la mine?

Dreptaciul:

Dacă te simţi cu musca pe căciulă… nu sunt eu de vină!

.
Stângaciul:

Mă faci că sunt cu musca pe căciulă. Ce mai. Mă faci şi demagog. Mâine, poimâine, chiar vei scrie o satiră cu…aluzie la mine.

Dreptaciul:

(Serios)

Toate acestea sunt aberaţiile unui… frustrat. Singur te acuzi. Iar despre satiră să nu mai vorbim. Eu am scris satire, tu…

Stângaciul:

(Iritat)

Doreşti să-ţi spun ce este satira?

Dreptaciul:

Nu! Doar îţi spun că ea este ochiul care plânge pentru a râde celălalt.

Stângaciul:

(Ironic)

Intr-o societate perfectă spre care ne îndreptăm, satira ta nu-şi
are rostul. Chiar este interzisă. Acolo eu sunt fiul comunităţii.

Dreptaciul:

(îngrijorat)

Dacă o fi cum zici, noi vom fi parte a comunităţii. În concluzie nu suntem noi. Suntem comunitate. Iar comunitatea se regăseşte în noi. Rezumând la mine, pentru a nu generaliza, şi a nu te supăra, dacă comunitatea sunt eu, şi eu sunt comunitatea, atunci totul se rezumă la un eu disperat. Dacă ar fi aşa, atunci… degeaba fac călătoria aceasta spre Tărâmul Făgăduinţei.

Stângaciul:

Omul trebuie să fie loial societăţii în care trăieşte. Trebuie să muncească pentru comunitate şi apoi să se gândească la el. Comunitatea trebuie să fie bogată.

Dreptaciul:

Şi oamenii săraci!?

Stângaciul:

Membrii comunităţii trebuie să fie egali între ei. Mai presus… este comunitatea şi Ţara!

Dreptaciul:

Adică… ţară bogată cu oameni egali în sărăcie.

(Sună telemobilul Stângaciului. Bagă mâna în buzunar şi scoţând aparatul îi cade şi grămada de bani strânşi din cerşit).
Stângaciul:

Blestemaţilor! Altă treabă n-aţi avut decât să cădeţi.

(Se apleacă, îi strânge grămadă.şi îi bagă în buzunar)

Da! … Sunt în capelă, nevastă… Sigur… Vin imediat.

Dreptaciul:

(Mirat)

De unde atâţia bani?

Stângaciul:

(Grăbit, în drum spre uşă)

De la călătorii milostivi…

(Iese trântind uşa după el)

SCENA V

Dreptaciul:

(În genunchi în faţa icoanei Sfântei Marii cu Pruncul. Se închină.)

Doamne, Doamne,mare este grădina Ta.

(Se ridică. Se plimbă gânditor.) Continue reading „Al. Florin ŢENE: O stafie tulbură speranța” →