Lia RUSE: Rondelul Sânzienelor

 

În noaptea cu umbre visătoare

Și-nmiresmată cu sânziene,

Zâne cu clopoței la picioare

Dansează prin atâtea poiene!?

 

 

În vrăjile lor amețitoare

(Legenda e risipită-n vreme)

E noaptea cu umbre visătoare

Și-nmiresmată cu sânziene…

 

Ele sunt bune și iertătoare

Dacă știi să le cânți în poeme…

Clipele suave curg alene

Iubirea s-aprinde-n sărbătoare,

Înmiresmată cu sânziene…

 

 

RONDELUL IEI

 

Ș-azi se cos ii, în primăvară,

Cu modele din pomi înfloriți,

Strălucesc prin flăcări de ceară

Fluturii, pe-altițe, risipiți…

 

Continue reading „Lia RUSE: Rondelul Sânzienelor”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Cruce – Jertfă şi Răscumpărare a Generaţiei mistice dacoromâne

   „Dumnezeu pregăteşte fiecărui suflet

   timpul necesar pentru curăţire, luminare

   şi desăvârşire în actul cunoaşterii spre

   mântuire.” (Virgil Maxim)

 

 

   Pe Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos au pătimit deopotrivă Dumnezeirea Treimii, Maica Domnului, întregul Cer şi o parte dintre Aleşii pământului.

 

   Crucea Hristică este rădăcina aşezării noastre în Vatra binecuvântată a veşniciei, trunchiul menirii noastre ca fiinţă religioasă, corola suferinţelor, mireasma mistică a jertfirii întru Dumnezeu şi Neam, dar şi Potirul răscumpărării întru biruinţa Învierii.

   Crucea poartă în trup sângele Jertfei şi-n spirit potirul Răscumpărării creştinului.

 

   Crucea Neamului poartă în trupul şi spiritul ei zămislirea dacoromânilor şi întocmirea apartenenţei şi permanenţei lor Hristice: trădarea şi vânzarea pe ,,30 de arginţi” de către Iuda, uneltirile saducheo-fariseice, condamnarea Irodo-Ana-Caiafică,  lanţurile şi biciuirea, scuiparea şi denigrarea, oţetul şi fierea, trestia şi suliţa, piroanele şi cununa de spini, lacrimile de sânge picurate din sufletul Mamei, suferinţa şi cutremurarea Ucenicilor, jalea şi tânguirea Mironosiţelor, dar şi îmbrăţişarea Tatălui ceresc, mângâierea Duhului Sfânt, Apoteoza bucuriei Fecioarei Maria, Liturghia slăvirii cereşti, splendoarea cântării pământului, răscumpărarea vieţii întru Înviere.

   Crucea suferinţei Generaţiei misticeînnoitoare a tineretului dacoromân împlinită prin jertfa dragostei creştine capătă frumuseţea ortodoxă a tainei divine care ia chipul fiinţării dumnezeeşti întru Hristos Mântuitorul nostru printr-o permanentă şi sacră creaţie filocalico-mistică. “Tot ce a fost în Aiud a fost creaţie. Fără creion şi hârtie, memotehnic, s-au creat mii de versuri, ştiinţă atomică, în matematică, în fizică, în medicină. Multe au rămas necunoscute. Prin asta trăieşte un neam şi un individ, prin creaţie, şi tot prin asta supravieţuieşte…” (Mărturia monahului Atanasie Ştefănescu, deţinut religios la Aiud, în Atitudini, anul XI, nr. 59, Martie-2019)

   Jertfa este un act curat, suprem, sfânt, desăvârşit prin care se întrupează în iubirea creştinului jertfitor dragostea Dumnezeiască a Mântuitorului Hristos. “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc!” (Evanghelia Sfântului Apostol Ioan XV, 12-14)

   Porunca Iubirii este dată tuturor împlinitorilor dragostei divine până la sfârşitul veacurilor, având Măsura Iubirii lui Iisus Hristos: “Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan XIII, 34-35)

   Jertfa este un act al comuniunii supreme dintre martirul creştin ortodox şi Dumnezeu, împlinită ca un Dar sacru oferit Creatorului, ca iubire prisositoare şi dăruitoare la Darul absolut săvârşit de Dumnezeu prin Creaţia Sa, atotprisositoare şi atotdăruitoare. “Dragostea aceasta atotprisositoare şi atotdăruitoare  a constituit esenţa Revelaţiei Fiului lui Dumnezeu întrupat şi ea a constituit şi temelia pe care s-a ridicat Crucea răstignirii şi răscumpărării. Acesta este sensul adevărat al răscumpărării ca jertfă: dăruirea totală, necondiţionată din dragoste pentru reintegrarea lumii în dragoste.” (Părintele Galeriu, Jertfă şi Răscumpărare, Ed. Harisma, Bucureşti-1991, p. 14)

   Omul – Chip al lui Dumnezeu a fost aşezat de Atotcreatorul în Creaţia Sa, apoi reaşezat de Hristos prin Întruparea Sa, întru Calea mântuirii, ca o Cruce a împlinirii, a desăvârşirii între Jertfă şi Răscumpărare, printr-o perpetuă creaţie a Iubirii – comuniune divină Om-Dumnezeu în viaţa Bisericii, a Neamului şi a lumii.

   Generaţia mistică a Renaşterii creştin-ortodoxe dacoromâne a secolului  XX, ca cea mai încercată şi mai prigonită dintre generaţiile istorice, şi-a împletit logodna veşniciei nemuritoare, pecetluindu-şi Destinul cu sângele mucenicesc pe Hrisovul Hristic: în suferinţă şi dor, în îndurare şi crez, în patimi şi sărbătoare, în frângeri şi neînfrângeri, în smerenie şi înălţări, în mocniri şi mărturisiri, în nădejde şi împliniri, în prigoniri şi purificări, în doine şi psalmi, în apusuri şi răsărituri, în lanţuri şi descătuşări, în persecuţii şi slavă, în cătuşe şi har, în chemări şi înnoiri, în rugi de foc, lacrimi de sânge şi Liturghia iertării răufăcătorilor atei, sub denia Crucii lor, întrupată Crucii Domnului, răscumpărătoare şi răsfrântă în apoteoza sacră a Învierii.

   Eroii şi Martirii acelei Generaţii sacre de înnoire a Neamului şi-au împletit din fiorul şi fascinaţia mistică, un acatist al voinţei, un şirag şi o metanie de doine, înfiorând sub faldurile învârtoşatului destin soroacele crucilor şi-al răscrucilor vremii…

   Spărturi de beznă s-au năpustit peste marama sufletului Eroilor-Martiri, punând jalea în bocet de marş. Şoaptele inimilor de Mame licăreau ca păpădiile înrourate. Boldul morţii trecea-n mireasma hlamidei de flori. Aruncată-n noapte, vremelnicia şi ura cade peste irozi. Iudele se vântură în elegii tenebroase şi luciferice. Îndurările se prefac în lacrimi de ceară aprinsă, iar rănile, devin o adiere parfumată de trandafir. Suspinele lui Iisus şi-ale Eroilor-Martiri s-au înaripat în fluturi. Sutaşii, gaborii păzeau lumina prelinsă din cântarea îngerilor. Trâmbiţa Sărbătorii vesteşte chindia Ospăţului. Razele de soare se aşează senin peste gătiţii nuntaşi, peste smeriţii asceţi care şi-au transfigurat prin har sufletele în sihaştri.

    Crăiasa Maria Vlaherna cumpăneşte Taina Vinului şi-a Vieţii nemuritoare. La Dumnezeiasca privire, Apa s-a însufleţit înmiresmată de savoarea vinului. Pâinea s-a rumenit în braţele Crucii, frângându-se în aburul ei cald, ca obrazul de copil. Crucea s-a întrupat în taina Viţei de vie, iar untdelemnul s-a revărsat pe sprânceana Mirului. Piroanele s-au prefăcut în Potir de cuminecare. Buretele a absorbit zenitul din surâsul Fecioarei Maria. Oţetul s-a prelins în fagurele de miere al Neamului dacoromân. Fierea s-a preschimbat în nectarul de albine, iar Trestia s-a frânt în unda unui nufăr auriu. Suliţa s-a smerit incrustându-se în sceptrul demnităţii valahe. Ţarina Olarului a rodit un camp de maci şi de învieri.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Cruce – Jertfă şi Răscumpărare a Generaţiei mistice dacoromâne”

Constanța-Doina SPILCA: Poeme traduse în catalană de PERE BESSÓ

BOLOVĂNIȘ

 

Bolovănișul din nouri

ghilotinează raza de soare,

însângerează azuriul,

torențial

netezește circumvoluțiuni,

pietrifică

pulsații vitale,

inervează

stana de piatră

spre glezne abulice.

 

 

PEDREGAR

 

El pedregar de núvols

guillotina el raig de sol,

ensangona l’atzur,

torrencial

allisa circunvolucions,

petrifica

pulsacions vitals,

enerva

un bloc de pedra

cap als turmells abúlics.

 

***

 

 

POEM (fragment di poezia „De ce?”)

 

Bucuriile

se cuibăresc

în străfunduri

de eu,

iar …

durerile

defulează

în verb,

în rug purificator,

în țipăt,

fără ecou,

risipit în neant.

 

 

POEMA

 

Les alegries

nien

en les profunditats

del jo,

i…

els dolors

es desfullen

en el verb,

en la pira purificadora,

en el crit,

sense eco,

escampat en el no-res.

 

***

 

Pere Bessó González, poet valencian

 

Absolvent în filologie modernă de la Universitatea din Valencia, a lucrat ca profesor de gimnaziu și fost consilier al Esquerra Unida în Țara Valenciei la Consiliul Local Mislata . Valencia a participat activ la publicarea revistelor, publicațiilor și activităților de poezie, mai întâi în limba spaniolă în revista Múrice și în colecțiile Lindes Fuentearnera și apoi în limba catalană la momentul activităților Bar Arana publicațiile din La Forest d’Arana. Primele sale două poezii au fost scrise în spaniolă, Cenáculo de sombras (1975) și imagini(Lindes-Difusora de Cultura, 1976), din care a scris în limba română. De asemenea, a tradus poezii în spaniolă și catalană DH Lawrence, Rustebues, G. Apollinaire, E. Bonnefoy, E. Pound, J. Donne, Ronsard, Lowell A., G. Grass, Robert Gurney, printre altele.

Continue reading „Constanța-Doina SPILCA: Poeme traduse în catalană de PERE BESSÓ”

Emma POENARIU SERAFIN: IOANE!

IOANE!

 

Să-ți impletesc la sfintele icoane
Cu galbenul desprinsului din Rai
De pe ogor, ca părul tău, bălai,
Flori de descânt când vii din câmp, Ioane!

 

Şi de-i putea să treci pe la bunica
Buchetul ei pe cruce când mi-e dor,
I-oi duce eu, la mama, pe pridvor
Că nu-şi adună astăzi mititica.

 

Adună-un snop, nu-i vreme să amân
De sânziene-a aurit grădina,
Pe casă suie…lasă astăzi râvna
Dar vezi câ-i ‘coperişul cam bătrân.

 

De după horn să zâcă înspre cer
O rugă deasă, plină şi căruntă,
Că Măriuței vremea-i către nuntă
Să împletească veşnicul mister.

 

Şi vezi adu’ un braț, pentru icoane,
Să-ți dreg o cheie, să ajungi în Rai
Şi dă-i vecinei, cui mai vrei să-i dai,
Dar să-mi aduni şi mie azi, IOANE!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

24 iunie 2020

Imagine: sursa internet

 

 

Mircea Dorin ISTRATE: Călătorind cu visul

CĂLĂTORIND  CU  VISUL

 

Privirea-ntrebătoare îndreapt-o către cer,

Acolo unde-i  taină adâncă și mister,

Cu  gândul și visarea spre astre te pornește

Și prin Genuni și Raiuri, adânc îmi scormonește.

 

Să fii preumblătorul pierdutelor cărări,

Prin cerul fără margini, cu nesfârșite zări,

Desprinde-te din huma lumescului mărunt,

Și fii pentr-o clipită, Icarul de-mprumut.

 

Privește măreția acelui nesfârșit,

Să vezi cât ești nimicul la marele-nfinit,

Smerit să stai în fața veciei, bunăoară,

Că-i o clipita lungă, născută să nu moară.

 

Deschide bine ochii, să vezi cum din genuni

Se nasc într-o clipită puzderie de lumi

Și cum se sting în moarte lățite universuri,

Pustiu lăsând în urmă prin largile cerescuri.

 

Pricepi că tu, Nimicul, nici nu exiști măcar,

Chiar de te crezi o clipă cel marele Icar?

În larga depărtare, prin lumile de sus

Lacteea noastră Cale, e-un punctuleț, ascuns.

 

Crezut-ai cumva oare, că vei putea vre-odată

Să-nvârți, precum ți-e voia, a sorții veșnic roată?

Milenii se vor toarce de-apururi rotitoare,

Doar până când vei trece, mai dincolo de soare.

 

Până atunci doar gândul și încă cea visare

Ți-o fi aripi și pașii pe căi preumblătoare,

Visează dar, că visul mereu ne-o ia-nainte

Prin lumea cu fantasme, călătorind, cuminte.

*

Hai vino! Vină dară prin lumile de sus

Acolo ea ne cheamă, ne spună ce-i de spus,

Acolo vezi cu gândul minunile alese,

Ce-n mintea ta sunt umbre, de tot neînțelese.

 

Și-n mii de ani ce-or trece, vei fi și tu în stare

Să-ți rânduiești prin ceruri bătuta cea cărare,

Și-abia atuncea poate, la timpul potrivit,

Un cineva pe-acolo, ți-o spune, ,,Bun Venit!”

**

Visați! că visul are puteri de nedescris,

Prin el vă faceți dară Genuni și Paradis,

Cu el sunteți oriunde dorința voastră vrea,

În orice cap de lume, pe orișicare stea.

 

Măcar ieșiți din strâmtul, tixitul pământesc

Și-ntrezăriți ce este prin largul cel ceresc,

De-or fi miuni ce încă nu poți a le-nțelege

Și n-au o potriveală cu-ngusta noastră lege,

 

Să știi că largul cela ne spune s-așteptăm,

Mai până când putea-vom pricepe și-nvățăm

Că umbletul prin ceruri nu-i pentru orișicine,

Nevoie e de minte, să nu fim de rușine.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

24 iunie, 2020

 

Ileana VLĂDUȘEL: Cântecul iei (versuri)

 

Ie străveche, leagăn de iubire,

În șiruri de mărgele duci spre mâine

Legendele eroilor ce-au fost

Apărători de țară și de port.

 

Ți-au prins străbunele în fir brodat

Râuri de demnitate și curaj.

Iubirea au cusut-o în mărgele

S-o moștenească fiicele prin vreme.

 

Ți-au strecurat credința printre fluturi

Și-n hărnicie te-au croit. Din bucium

Sunau bunicii mândri că te poartă,

Stăpâni peste ogoare și pe soartă.

 

Te-au scris poem cu albastrul plâns  din cer

Strămoșii și cu galben de spic greu,

Cu roșul sângelui ce a scăldat

Câmpiile ce borangic ți-au dat.

 

În râu de munte mândră te-au spălat

ȘI-n adieri de cetini te-au uscat

Și te-au cusut cu mâini bătătorite,

Cu fluturi te-au brodat  și flori de munte

 

ȘI te-au lăsat prin veacuri moștenire

Să le amintești urmașilor că-n tine,

Sunt pagini de istorie, curaj,

Tradiții, ca în ele să ne îmbraci!

 

Iar eu, urmașa dacilor străbuni,

În fața frumuseții mă înclin

Și port, legendă în borangic legată,

Ia de la bunica mea lăsată!

_________________________

Șiraguri de istorie pe pânză,

Miracole ce țin  în noi aprinsă

În candele cu mir și cu tămâie

Credință, dor și vis -acasta-i ie!

 

24.06.2020

 

 

Ploaie bacoviană

 

Cerul plânge hohotind cu nori,

Suspinând furtună și aruncând în noi

Fulgere de foc , rafale reci

Înecând sărmanele poteci.

 

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Cântecul iei (versuri)”

Al. Florin ŢENE: Am fost și eu acolo unde se coase ia

De ziua Iei

 

Am fost și eu acolo, la bunică…

Și astăzi vine Oltul în opincă…

În cămașa înflorată îmbrăcat

Peste ie  cu praf de nopți am dat.

Aveam pe mine păduri de ram

Și Someș în lacrimă eram:

Când bunica s-a uitat la mine

Pe fruntea ei a apărut ziua ce vine,

Apoi o veșnicie a început să crească

Nemurirea iei românească:

Era cusută din flori și riduri de nesomn

În ea stă parcă timpul în chip de Domn:

Din riduri se scria  istoria  acestui plai

Privind-o cum trece mai departe în alai,

Cum tot ce e în mine și-n afară

Se rotunjea, scăpând de vămi, o țară.

Și astăzi ia dă frumoaselor chip

Prin timpuri eu în iubire mă-nfirip

Și-aștern pe hârtie poeme despre bunici

Când bunul se-ntoarce încălțat în opinci.

Nimic nu mai spun, chiar dacă este

În jurul meu o horă de ii într-o poveste;

Îngenunchiat culorile le-ascult

Ce încă mai pot să văd .toate aceste.

O horă de ii dansând pe sâni, parfum de mir

Pe coama unui vers căzând din soare

S-aducă în horă o altă depărtare

Din mâine și din azi să le admir.

–––––––––––

Al.Florin Țene

 

Vasilica GRIGORAȘ: Performanță și perfecționism

În condițiile societății actuale este o concurență acerbă în toate domeniile de activitate. Este stimulată pe bună dreptate dorința de performanță. De excelență. Pentru acest lucru este nevoie de inițiativă și creativitate. Acestea se cultivă, se formează în timp și pot îmbrăca două aspecte: dorința de performanță și tendința spre perfectionism.

Pentru a nu da naștere unor întrebări inutile și interpretări eronate,  voi începe acest demers eseistic de la definițiile din dicționar ale celor două cuvinte: I. performanță sf : [fr performance] 1 Rezultat obținut de un sportiv, de o echipă, de un cal de curse etc. într-o întrecere. 2 (Spc) Rezultat foarte bun obținut de un sportiv, de o echipă, de un cal de curse etc., în raport cu valoarea medie a performanțelor (1). 3 (Pex) Realizare deosebită într-un domeniu de activitate oarecare. 4 Cel mai bun rezultat dat de un sistem tehnic, de un aparat, de un motor etc. în ceea ce privește una din caracteristicile lui; II. perfecționism s. n. 1. Tendință de a atinge perfecțiunea. 2. (Med.) Tendință maladivă spre perfecțiune, care poate ajunge la obsesie. 3. Punct de vedere la stoici și scriitorii creștini, după care scopul vieții este atingerea unui ideal perfect. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. perfectionnisme.

 

I. Performanța a fost un factor de evoluție a omului și oamenirii în decursul istoriei. Dorința de a performa a existat în toate orânduirile sociale, în toate țările de pe planetă. Se întâlnește și astăzi în activitățile omului și se va manifesta cât va exista omul creator, înzestrat cu inteligență și dorință de afirmare, capabil de noi descoperiri și de obținerea de noi recorduri, având satisfacția împlinirii în toate domeniile cunoașterii umane.

Astăzi s-a ajuns la performanțe uimitoare. Lumea nu poate sta în loc, performanțele vor atinge noi și noi vârfuri. În aceste condiții este firesc șă ne dorim să fim performanți, noi, copiii și nepoții noștri. Școala, familia, instituțiile științifice, culturale, societatea civilă… trebuie să se implice în acest proces de obținere a performanței. Suntem mândri și ne bucurăm când auzim numele unor personalități românești care au obținut recunoașteri internationale în știință, tehnică, sport, muzică, film, arte grafice, literatură… Rezultatele copiilor noștri la concursurile internaționale pe diferite materii, sunt dovada vie că românii sunt preocupați de performanță. Să mai amintim și de românii din diaspora care s-au remarcat prin performanțele lor în întreaga lume. Dar să vedem ce înseamnă și ce necesită performanța.

Performanța presupune stabilirea de scopuri (vârfuri de atins), iar pentru a le atinge este nevoie de o serie de obiective clare și de utilizarea unor mijloace adecvate.

Dependentă de scopuri, obiective și mijloace, atingerea performanței se realizează prin muncă asiduă, tenacitate și perseverență, informare și documentare de rang înalt, spirit inventiv, exercițiu inspirat… Putem conchide clar că performanța nu există în sine, este un subansamblu al actiunii, format din efecte și rezultate. Acestea variază în funcție de implicarea oamenilor într-un demers activ și inovator.

Performanța este subiectivă, ea constând în a apropia o realitate de o dorință și se exprimă prin comparație cu ceva. A.Burlaud, J.Y.Eglem, P.Mykita: „O performanță nu este bună sau proastă în sine. Același rezultat poate fi considerat ca o bună performanță dacă obiectivul este modest sau o proastă performanță dacă obiectivul este ambițios. Deci, performanța reprezintă nivelul de realizare a obiectivelor”.

Performanța este rezultatul măsurat, superior celui existent, celui anticipat sau celui care decurge din rezultatele anterioare. Ea nu există în afara cuantificării și comparării, ci se descrie printr-un ansamblu de un grad de complexitate mai mult sau mai puțin ridicat. De precizat, că nu trebuie să se confunde performanța cu indicatorii sau măsurile care o descriu. Conținutul concret al performanței trebuie evaluat în funcție de anumite repere. Ceea ce este performant într-o situație dată, poate să nu fie într-o altă situație.

Performanța personală înseamnă a te întrece pe tine, prin comparație cu rezultatele anterioare sau în comparație cu recordurile și succesele obținute de ceilalți. O dată obținut succesul prin îndeplinirea standardelor începe un nou drum. O nouă analiză pentru cunoașterea punctuală a standardelor momentului și locului, dar și a potențialului actanților acțiunii.

Prin identificarea modalităților în care au fost realizate acțiunile, a pașilor făcuți pentru obținerea performanțelor într-un domeniu, se pot previziona căile de a acționa în viitor, întocmirea de programe de muncă pentru atingerea sau depășirea standardelor. Un rol important îl are și identificarea capcanelor care pot împiedica atingerea performanței, astfel pot fi înlăturate erori și abateri de la parcursul spre reușită.

Prin performanță se crează întotdeauna valori. Prin performanță ne putem reinventa și putem evolua. Dorința de performanță ne ține în priză, ne disciplinează, ne împuternicește să ne descoperim/redescoperim, ne motivează să alegem ce drum să urmăm și cum să acționăm în deplină cunoștință de cauză, să stabilim cât mai lucid țelul și să decidem până unde vrem să mergem. A fi performanți înseamnă a fi mai buni în domeniul în care activăm, dar să și acceptăm că întotdeauna este loc de mai bine. Creșterea încrederii în sine și a respectului față de propria persoană nu exclude aprecierea la justă valoare a celorlalți. Doar astfel putem tempera derapajele iraționale în evaluare și evita alunecarea pe panta narcisismului și egocentrismului și căderea spre perfectionism.

II.Perfecționismul poate fi orientat către sine sau către ceilalți. În primul caz, oamenii își doresc să fie perfecți și să facă lucrurile perfect, iar în cel de-al doilea caz se pretinde celorlați să fie perfecți, criticându-i  în evaluările pe care le fac acestora.

În primul caz, dacă nu atingem perfecțiunea, ajungem să ne  învinuim  pe noi înșine, să ne considerăm incapabili, crezând că nu suntem în stare, nu am făcut suficient efort, ori aruncăm „anatema” pe alții, fie că ne-au obstrucționat ideile, fie că nu ne-au apreciat suficient. Și într-o situație și în alta, nu facem altceva decât să ne micșorăm stima de sine și să ne zdruncinăm încrederea în noi.

Pe de altă parte, dacă reușim să obținem ceea ce dorim, să ajungem unde ne-am propus, apare marele pericol de a cădea în păcatul mândriei cu formele sale mult mai severe, orgoliu și idolatrie. Dacă reușitele noastre sunt mai mici decât ale altora, nu este decât un pas mic până la invidie, ură.

Nici pe departe, nu trebuie încurajat și elogiat perfecționismul. Perfecționism înseamnă deraierea de la drumul firesc spre performanță, ceea ce este extrem de nociv în educația copiilor. În formarea copiilor, părinții sunt „barometrul” acestora.Cei mici interiorizează standardele părinților, însușindu-și-le necondiționat în dorința lor de a-i vedea mulțumiți pe părinții care îi critică. Se străduiesc din toate puterile să le arate cât sunt de buni pentru a le câștiga iubirea, Asemenea comportament este molipsitor, o dată dobândit de la părinți este lăsat moștenire generațiilor viitoare. Unii părinți fac o mare greșeală, din cauza neîmplinirilor personale și a propriilor frustrări acumulate de-a lungul vieții sunt foarte severi cu copiii, cerându-le să fie perfecți și, totodată fiind deosebit de critici cu realizările lor. Copiii neavând puterea de discernere a adultului, asemenea tendințe perfecționiste le pot submina obținerea rezultatelor scontate și le pot distruge viitorul și viața.

Părinții aleargă după bani, carieră, prestigiu maxim, considerând că este important pentru copii asigurarea, satisfacerea necesităților materiale, financiare, oferindu-le mult mai mult decât au nevoie. Fac abstracție de toate celelalte nevoi ale copiilor: psihologice, emoționale, de timp petrecut împreună, timp de cunoaștere reciprocă, timp de relaxare și manifestare a sentimentelor, de  iubire. Nesimțind căldura și iubirea părinților, la rândul lor vor fi copii fidele ale acestora; astfel se atenuează dragostea filială.

Un alt fapt real al zilelor noastre este acela că, din păcate, o parte dintre copii nu mai au copilărie (fiind încărcați cu extrem de multe activități din dorința părinților de a fi perfecți), o parte din tineri nu mai au timp personal, timp de socializare și relaționare. În fuga de a se instrui și forma pentru o carieră strălucită și a ajunge cât mai repede în vârful ierarhiei la serviciu, tinerii nu-și mai asumă responsabilitatea căsătoriei și a nașterii de copii. Iar unii dintre cei care au copii, sunt nerăbdători să le descopere potențialul intelectual, înclinațiile, predispozițiile în toate domeniile științifice, literare, artistice și să investească în acest sens, ceea ce nu e rău deloc, însă lipsirea copiiilor și tinerilor de timp personal este o mare greșeală.

Unii părinți consideră că și-au făcut  datoria față de copii doar alocând bani pentru meditații și pregătiri care să le asigure succesul. În acest mod reușesc să inducă o voință de fier în a obține doar rezultate excelente la școală. Însă, să nu uităm că mari personalități ale lumii au avut oarece probleme cu școala. Să ne amintim de Bill Gates (cofondatorul companiei Microsoft) și Steve Jobs (cofondatorul companiei Apple) au renunțat la studiile universitare, însă au obținut rezultate remarcabile în domeniul ales. Lista poate continua cu Albert Einstein, fizician care a primit premiul Nobel, a renunțat la cincisprezece ani la liceu, revenind un an mai târziu; Thomas Edison, a avut peste 1000 de invenții, a început târziu școala și catalogat de un profesor ca fiind „buimac”, a renunțat la școală, apoi a fost instruit acasă de mama sa; Benjamin Franklin, om de știință, inventator, publicist și om politic nu a reușit să termine liceul;  Charles Dickens a mers la școală până la 12 ani, iar la 22 de ani a devenit jurnalist, apoi scriitor a cărui operă a fost tradusă în nenumărate limbi.

Nu dorim să se înțeleagă greșit că facem pledoarie pentru abandon școlar și lipsei de interes pentru școală, învățătură și educație aleasă, temeinică. Însă, este corect să precizăm, chiar să accentuăm faptul că un om nu poate fi performant în toate domeniile de activitate și sferele de creație. A trecut vremea când s-a născut conceptul de „homo universalis” (omul renascentist – persoană cu o abordare generală a cunoașterii) și epoca socialismului care promova fără discernământ „omul  multilateral dezvoltat”. Important este să se descopere cât mai devreme înclinațiile copilului și să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a ajunge la performanță. Să ne dorim să fim mai buni, foarte buni, să fim primii pe scara valorică a preocupărilor noastre,  dar nu întotdeauna cei mai buni, ci este nevoie să acceptăm că alții pot fi mai buni decât noi. Este o diferență între a fi foarte bun și cel mai bun. A fi foarte bun înseamnă a avea puterea, capacitatea, discernământul de a recunoaște că altcineva poate fi mai bun decât noi, de a manifesta spirit de faiplay, acesta nefiind valid doar în sport, cum cred unii, ci în toate domeniile.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Performanță și perfecționism”

Raul ANCHEL: Un fel de religie

E ora 19:30 sunt pe terasă. O seară plăcută de primăvară. Primăvara coronei. Un vânt răcoros mă adâncește mai mult in fotoliul meu. De pe terasă de aici de sus apropierea de cer e mare. Curios, cu mai puțin de o sută de metri depărtare de pământ, și stelele-ți par mai apropiate mai luminoase. Gândurile mă aruncă-n trecut.

Fălticeni

Eram copil. Aveam 11-12 ani. Era seara de Paști. Îi spun mamei că vreau să ies în oraș. Nu puteam să nu observ grija din ochii ei. Grijă ce mie îmi slăbea dorința, da-mi întărea voința.

– Tocmai azi, ți-ai găsit. În seara de Paști. Fii atent. Nu sta târziu.

Nu răspund nimic. Îmi iau un pulovăr, în aprilie e răcoare bine în Fălti.

O strângere la piept și un sărut pe frunte pecetluiesc rugămintea mamei în tăcerea mea, transformându-le pe acestea într-un pact nesemnat.

Am ieșit din casă. Am luat-o pe strada Sucevei. Zeci de femei cu basmale și paltoane și bărbați îmbrăcați pentru o seară lungă afară, mă depășeau, sau îmi tăiau grăbiți calea. Se grăbeau spre biserică. Strada Germană era ultima stradă până la Liceul Nicu Gane, la care învățam. Aici stăteau prietenii mei buni, Zisu, Cușu și Relu dar și o fata blondă, subțire înaltă, după care întorceam totdeauna capul. Ca și cum aș fi știut eu de ce, roșeam de câte ori ni se încrucișau privirile.

Pe colt era o biserică. Cred că era biserica Germană. Nu fusesem niciodată înăuntru și nu intenționam să intru tocmai în seara de Paști. M-am oprit în fața casei Irimescu. Un gard înalt de piatră, separa curtea măricică a impozantei clădiri de strada Sucevei. M-am sprijinit de gard și am participat la prima procesiune religioasă din viața mea. Mulțimea de oameni, umpluse deja și biserica și curtea. Acum se revărsa în tăcere pe trotuarul îngust din fața bisericii.

Lumea se aduna, venind tăcută, câte unu sau doi sau în grupuri mici, cautându-și repede și cu nerăbdare cel mai bun loc în apropierea bisericii. Erau câteva sute de oameni. Era în plină dictatură comunistă. Dar credința îi făcea pe oameni gata să înfrunte posibilele șicanii ale regimului. Noaptea coborîse peste târg. Nimănui nu-i păsa de frigul ce devenise mai înțepător. Deodată din biserică s-a auzit o voce puternică cântând, vocea preotului. Oamenii de afară repetau parcă spusele lui. Strada era prost luminată. Șușotiri de credință se urcau spre ceruri.

Mașini nu treceau aproape de loc. Puținele mașini care voiau să treacă, trebuiau acum să-și facă loc prin mulțimea, care crescând, ocupase toată strada Sucevei. Vocea preotului devenea tot mai puternică. Murmurul cu care mulțimea îl urma forma acum o orchestră pioasă care umplea văzduhul. Afară era rece bine. Știam că e frig când îmi ieșeau aburi din gură. Aburii din sute de guri, împinse de cântecul ce acompania preotul se ridicau acum spre cer. Ei cereau cuvioși divinătații să le fie vocea auzită, și-și doreau să readucă divinătatea pe pământ prin forța credinței lor imense.

Deodată sute de lumini s-au aprins. Toată strada Sucevii era luminată. Sute de lumânări, ținute cu smerenie, formau valuri de lumină ce se revăsau pe stradă. Oameni de lângă mine își spuneau unul altuia „Hristos a înviat!” și răspundeau „Adevărat a înviat!”. Spuneau și credeau. Se vedea în ochii lor. Abia de îndrăzneau parcă să se uite unii în ochii altora. Se uitau și-și zâmbeau. Era o atmosferă feerică. Oamenii păreau convinși că au fost auziți. Divinătatea i-a auzit și s-a întors pe pământ. Ținând lumânarea strâns în mână fiecare voia parcă, să ia cu el parte din lumina zeiască. Lumină doar a lui, doar pentru el și ai lui, doar pentru o clipă. Lumină care să-l facă mai bun, mai om. Așa păreau deodată și fețele oamenilor din jurul bisericii. Luminate de lumânările din mâna lor, păreau parcă eliberați de o grea povară, povara izbăvirii. Erau absolviți de orice rău.

Eu eram complet cuprins de freamătul străzii, străpuns de credința lor, a oamenilor din jurul meu. Atunci pentru prima dată mi-am dat seama că o religie, oricare ar fi ea, nu trebuie judecată, trebuie doar înțeleasă, acceptată prin enoriașii ei.

Kowloon – Hong Kong

Un sfert de veac mai târziu.

E așa ușor să spui sau să scrii un sfert de veac. Doamne dar e așa de mult. E atât de mult încât viața omului numărată în sferturi de veac nu ar avea nici un farmec. Ar trece prea repede. Ea, viața trebuie numarată în secunde și fiecare secundă cu zecile ei de trăiri. Deci un sfert de veac mai târziu, eram în Israel, lucram pentru o mare companie de calculatoare Israeliană. Prima mare companie Israeliană de HighTech. Aveam sucursale în toată lumea. Ca director, eram răspunzător de bunul mers al computerelor în toată lumea, de la  Waterloo – Belgia, San Francisco – USA, Tokyo – Japonia pâna în HonG-Kong pe atunci Anglia.

Într-o duminecă, plimbându-mă singur prin Hong-Kong, am aflat că este ziua de naștere a lui Buddha. Era tot în aprilie. Aprilie e una din cele mai bune luni să fi în Hong Kong. Au trecut musonii, e cald dar nu este foarte umed. Am decis să merg să văd în Kowloon marea statuie a lui Buddha.

Cocoțată pe un munte, statuia este uriașă. Deși înaltă doar de vreo 40 de metri, statuia lui Buddha arată ca un templu. Ca să ajungi la ea, trebuie să urci zeci de scări, ieșite-n evantai din picioarele lui Buddha și să treci vreo trei terase care înconjoară măreața statuie. Buddha de aici nu e acel bonom drăguț, grăsuț, zâmbind. Aici Buddha, măreț, majestuos stând ca întotdeauna cu picioarele încrucișate sub el, face semn enoriașilor să nu se împingă, să nu se grăbească, el are timp pentru toți. Nu numai timp, dar de asta are el două urechi uriașe cei ating umerii. El vrea să se știe că oricine poate fi auzit, orice dorință își poate atinge destinația. El e aici pentru toți.

Aici pe pământ, spune Buddha credincioșilor lui, poți trăi oricum cu Dumnezeu în tine, apoi sus în ceruri vei fi cu Dumnezeu lângă tine. În jurul statuii monument, pe scări erau sute de credincioși. Unii mâncau alții se rugau, unii doar se-nvârteau. Unii stăteau cu capul în sus și cu mâinile rdicate spre cer. Alții își îngropau capul între picioare într-o poziție în care doar un specialist în Yoga poate reuși. Totul într-o liniște deplină, la nici o jumătate de metru de un religios și nu i se auzea murmurul.

Sute de lumânări, aprinse pe scări. Un miros puternic, ca de marihuana îți umplea nările. Fiecare voia ca urechea Buddhei să fie doar a lui, doar pentru el și ai lui, doar pentru o clipă. Printre enoriași, erau și oameni înveliți într-un șal galben maroniu. Aceștia sunt preoții lui. M-am apropiat de câțiva. Nu aveau chef de străini, sau nu știau engleza. Într-un târziu am schimbat câteva priviri aprobatoare cu unul din ei, și m-am apropiat. I-am spus de unde sunt. El mi-a povestit că are 42 de ani. Arăta cu greu de 25. La 30 de ani a devenit preot (Monk). Se învârte toată ziua în jurul templului, să ajute credincioșii. L-am întrebat cum de arată așa de bine. M-a luat spre piciorul stâng al Buddhei. Acolo pe terasa a doua era un loc mare un fel de loc de picnic. Nu-l observasem până atunci. Acolo erau zeci de pachete, oale, crătiți toate cu mâncare. Mâncare adusă de credincioși divinătății. Monk-ul mi-a explicat că el mănâncă doar din mâncare adusă de credincioșii Buddhei.

– Îți mai iei ceva pentru acasă, pentru diseară?, îl întreb. Zâmbește.

– Eu nu am casă. Dorm într-o mânăstire dacă e tare frig. Altfel sunt toată ziua aici. Mâncarea e a lui Buddha, cum pot să o iau acasă, dacă vine altcineva și are nevoie de ea? mi-a spus Monk-ul.

– Dar tu, tu n-ai pofte, nu vrei nimic?, îl întreb.

– Sigur că vreau, sigur că am. Dar Buddha este cel ce îmi va satisface toate nevoile. noi nu știm dorințele sau poftele ce sunt, mi-a răspuns Monk-ul.

O religie oricare ar fi ea, nu trebuie judecată, trebuie doar înțeleasă, acceptată prin enoriașii ei.

Ierusalim

După vreo câteva luni de la venirea în Israel, am fost să vizitez Ierusalimul. Pentru prima data în orașul vechi. Orașul lui David. Eram impresionat, emoționat. Ăsta, Ierusalimul, este adevăratul motiv pentru care sunt aici în Israel, pentru care ani de-a rândul am vrut să plec, eu, părinții, bunicii. Pentru prima data eram pe zidurile cetății vechi, vechi de mii de ani.

Am decis să vizitez Sfântul Mormânt. Ziduri vechi vopsite în dureri milenare. Pietre înnegrite de vreme, obosite în timp, cu greu lasă câtorva fire de iarbă să tâșnească din istorie și să-ți strige ‘există și prezent’.

O poartă uriașă te îndreapta spre biserica Sfântului Mormânt. O ușa mica te conduce în biserică. Înăuntru pe neașteptate apare o sală mare, frumoasă, ornamentată, care oprește mulțimea din a se îmbulzi spre cripta mormântui sfânt. O boltă mare, și o gaură uriașă în mijloc atrag razele soarelui, pe care acesta încearcă să le distribuie fără mare succes enoriașilor. O pictură mare a Maicii Domnului atârnată pe perete, impresionează mult.

După o coadă de vreo 40 de minute am intrat cu un grup de bolivieni. Cobori câteva trepte, și te îndrepți spre cripta din dreapta. Nu contează dacă ești religios sau nu. Ești copleșit de credință. Ești învăluit în mister. Pătruns de pioșenie. Pe un altar în față, sculpturi de îngeri. O masa cu mii de lumânări aprinse. Tu reprezinți doar o privire ce mângâie pietrele istoriei. Smerit. Umil. Ceri îndurare. Deodată o fată de vreo 20-25 de ani din grupul de bolivieni, a scos un tipât sfâșietor și s-a aruncat pe podea, ca într-un bazin de înot. Sânge a sărit din genunchii juliți și din mâinile ei lovite. Ea recunoscuse mormântul. Strigătul ei sfâșietor a amuțit ca la o poruncă, a tăcut deodată. Nici un strigăt de durere, nimic. Părea cufundată în mormânt, sculptată în piatra mormântului sfânt. Ea voia ca lespedea rece să fie doar a ei, doar pentru ea și a lor ei, doar pentru o clipă.

Asta a durat mai puțin de un minut. Doi preoți au ridicat-o repede, acordându-i primul ajutor. S-a depărtat cu mâinile parcă voind să tragă mormântul după ea. Nu scotea un sunet. Amuțise.

Omul, credința, câteodată nu au limite. Am fost șocat, am rămas impresionat mult timp după aia, de fata asta tânară, de respectul ei fără limite, de dăruire. O religie oricare ar fi ea, nu trebuie judecată, trebuie doar înțeleasă, acceptată prin enoriașii ei. Aici la Ierusalim înțelegi că orice religie poate exista în orice loc.În orice loc din lume poți apela la credință.

Petach Tikva

M-am întors din vis pe terasa mea. Fără cafeluță, mi-e mult mai greu. Seara încerc să nu beau cafea. Peste câteva minute se vor auzi sirenele. În memoria eroilor căzuți în războaie. Astă seară nu e o zi de comemorare obișnuită. Toată lumea stă în case. Dar la 19:55 ca la un semnal toate luminile pe terase sau aprins. Fiecare a lăsat televizia, mâncarea sau știu eu ce și a ieșit pe terasă.

Fiecare are în mână o lumânare. Fiecare se gândește la un cunoscut, un vecin, un prieten, o rudă pierdută. Fețele oamenilor sunt luminate parțial de lumânări. Pe fiecare terasă se adună din ce în ce mai multă lume! Oare de ce? Parcă sunt la un film cu zombi. Zombii care deoadată se trezesc la viață și încep să meargă. Oare fiecare familie acum, în timpul Coronei, să-și fi regăsit iubirea pierdută. Oare rugămințile părinților, o dată, doar odată, să se fi îndeplinit? Dragostea pierdută-n luptă, să se fi întors, acum doar pentru o zi, doar încă o dată. O minune a Coronei?

Fiecare vrea ca cel dispărut să se întoarcă, să fie doar a lui, doar pentru el și ai lui, doar pentru o clipă. O religie oricare ar fi ea, nu trebuie judecată, trebuie doar înțeleasă, acceptată prin enoriașii ei. Acum, asta e religia mea, aici în Israel, religia soldaților noștri. Particip în liniște la rugămintea fierbinte de fuziune între familia rămasă și divinitate. Singura religie care ne unește pe aproape toți israelienii.

Amintiri cu sentimente străine

Timpul în afara casei e destul de limitat. Majoritatea timpului mi-o petrec în casă. De aceea am tot timpul să cuget la ale timpului. Desigur, totul până ce cu timpul, cineva v-a salva lumea de pandemia asta.

În viață înveți multe despre timp.

Cum să privești timpul.

Cum să primești timpul.

Bătaia din aripi a fluturelui e întradevăr ireală. Cu două aripi ce-și colorează transparența, prinse delicat pe un corp neproporțional de mic, amintesc de a barcă minusculă cu două pânze uriașe navigând spre un destin liniștit. El micul și delicatul fluture te aruncă în oceanul viselor. El așteaptă doar o adiere ca să-și ia zborul. Nici marii constructori de avioane nu visează să planeze un avion cu aceași ușurința, aceași desăvâșire în fragil, ca a fluturelui coborât spre floare, purtat doar de o adiere, o slabă adiere de vânt.

El vrea parcă să ocolească realitatea să treacă pe lângă ea, pe nesimțite.  Desăvârșirea lui îți sare imediat în ochi, îți ia ochii. Și de aceea, dacă îl ții pentru o secundă în mână, îl eliberezi imediat. Tu nu vrei să fi cel ce-i v-a schimba cursul, și așa scurt, al vieții lui, al delicatei făpturi. Pentru că el e firav, pentru că el sfidează absolutul, perfectul, pentru că el trăiește doar câteva săptămâni. Timpul. Timpul îndeamnă, minunează-te, nu te atinge de natură. Fluturele e o creatură minunată, limitată în timp, temporară.

Admiră înflorirea cireșului. Admiră cum mugurii sângerii, cerșind o privire, formează mănunchiuri mici de splendoare, care te îndeamnă să le urmărești permanent. În săptămâna înfloririi, zilnic te simți obligat să urmărești schimbarea. Nu mult timp. După o zi două, coama cireșului se ascunde sub rochia de mireasă. Ochii nu se pot dezlipi de pe ea. E pură, albul imaculat îți oprește respirația. Doar încă două, trei zile și această operă Dumnezeiască ofilește. Petalele ascunse până acum de mireasă, își pierd stălucirea opacă. Hainele-i se pătează de timp, cu fiecare oră ce trece. Această orgie de frumos ține doar câteva zile.

Timpul. Cel mai copleșitor frumos este frumosul care stă să dispară, frumosul temporar. Mai este și timpul ce nu poate fi măsurat, ce înșeală. Promisiunea – la anul te las să te dai singur în bărci, la bâlci – nu are nici o valoare. Un an e ceva ce pentru un copil de cinci ani e nesfârșit. El nu știe când începe nici când se v-a termina anul. Nu-și amintește de săptămâna trecută, darămite de anul trecut. Un an pentru-n copil de cinci este ca și 15 ani pentru o persoană de 60 de ani. Este echivalentul eternității. Timpul îți arată că iluziile create în timp sunt deziluzii. Timpul care înșeală.

Continue reading „Raul ANCHEL: Un fel de religie”

Ionuț ȚENE: România cu educaţia suspendată este la coada clasamentului internaţional

        Conducerea României trebuie să înţeleagă clar, că, fără educaţie, ţara şi copiii noştri nu au niciun viitor în lume. În competiţia mondială să menţii învăţământul suspentat d epatru luni este o crimă faţă de educaţie şi progresul naţiunii. România riscă să scadă în clasamentul mondial. Copiii noştri, dacă nu sunt îndrumaţi spre şcoală, devin viitorii culegători de sparanghel, căpşunari sau badantele Europei. Ar fi dramatic dacă asta şi-ar dori conducătorii. În vremea pandemiei, Suedia, Danemarca şi Norvegia au avut cele mai bune strategii pentru a nu stopa educaţia. Din luna aprilie aceste ţări au reînceput învăţământul, pentru că fiecare zi oprită de la educaţie este o pierdere în procente în clasamentul mondial şi o piedică de dezvoltare pentru viitor. Competiţia în educaţie este foarte dură pentru că reprezintă viitorul unei naţiuni. Marea Britanie, care a fost un mare imperiu, a înţeles acest lucru şi vara această recuperează carantinarea datorită pandemiei. Guvernul britanic va aloca o sumă suplimentară de 650 de milioane de lire sterline pentru ca elevii din școlile din Anglia să recupereze materia pierdută din cauza măsurilor de izolare în criza produsă de noul coronavirus. Pachetul total de ajutor se ridică la 1 miliard de dolari și mai include 350 de milioae de lire, reprezentând subvenții pentru un program remedial național cu durata de un an, destinat copiilor din medii dezavantajate.Măsura este luată după ce guvernul condus de Boris Johnson a fost criticat dur din cauza eșecului planului său de a redeschide școlile de la 1 iunie – o acțiune venită, pentru mulți, prea târziu pentru a salva procesul de învățare, introdusă fără suficiente pregătiri în școli și care a convins prea puțini oameni să-și trimită copiii la clasă. Finanțarea de 1 miliard de lire reprezintă “operațiunea masivă de recuperare” promisă de Boris Johnson în domeniul învățământului. Gavin Williamson, potrivit căruia “acest pachet va garanta că fiecare tânăr, indiferent de vârstă sau de locul unde „trăiește, primește educația, oportunitățile și rezultatele pe care le merită”, banii urmând să fie cheltuiți pe măsuri “dovedit eficiente” mai ales pentru copiii din medii defavorizate. Schema de subvenționare a cursurilor remediale oferite prin acest program ar presupune că școlile vor plăti circa 12 lire pe oră, în primul an, către furnizorii particulari de asemenea cursuri, comparativ cu 50 de lire/oră cât solicită de obicei aceștia.

           În România, din păcate, se continuă politica menţinerii învăţământului suspendat pe motiv real de pandemie, fără programe sau cursuri de recuperare şi sistem de after school pe perioada verii. În competiţia mondială, România este menţinută de clasa politică într-un regim de sub educaţie pentru ca românii să fie doar mână de lucru ieftină în agricultură şi construcţii pentru ţările dezvoltate? Nu cred. În continuare, cheltuielile pentru învățământul preșcolar și primar până la anul 2018 sunt foarte scăzute în comparație cu media UE (0,7 % față de 1,5 % din PIB în UE). Cheltuielile pentru învățământul secundar sunt mai mici (1,5 % față de 1,9 % din PIB). Proporția cheltuielilor pentru învățământul superior este în general mai mare, reflectând prioritățile politice la nivel național. Dovezile arată că o mare parte a inegalității veniturilor poate avea la bază un start în condiții de inegalitate, în special în țările care investesc mai puțin în învățământ, în special la nivelul învățământului preșcolar. Numărul în scădere al elevilor impune optimizarea cheltuielilor concomitent cu îmbunătățirea echității. Din 2006 până în 2016, numărul total al elevilor a scăzut cu 17 %. Se preconizează că tendința va continua, în concordanță cu scăderea populației generale (INS, 2018). Numărul acestora a scăzut cu 20 % la nivelul învățământului preșcolar, cu 13 % la nivelul școlilor și cu 48 % la nivelul învățământului superior. Scăderea accentuată la nivelul învățământului superior, în special în universitățile private și în domeniile științelor sociale, afacerilor și dreptului, se explică în principal prin existența unor mecanisme mai stricte de asigurare a calității, ceea ce a dus la reducerea numărului de programe universitare private și la scăderea ratelor de promovare la examenul de bacalaureat. Reflectă nivelurile ridicate de emigrare. Dacă în 2012, România ocupa locul 32 în clasamentul Pearson ce ierarhiza sistemele de educaţie din 40 de ţări, în funcţie de rezultatele la testele internaţionale, de alfabetizare şi de rata de absolvire, în 2014 suntem pe locul 31, încă în urma Bulgariei. Primele locuri erau deţinute de Finlanda, Coreea de Sud, Continue reading „Ionuț ȚENE: România cu educaţia suspendată este la coada clasamentului internaţional”