În unul dintre eseurile sale, intitulat “Stindardul Lumii: ,G.K.Chesterton vorbea despre felul în care un loc sau o țară pot crește și pot avea viitor. El conchidea că viitorul unui loc (ori al unei țări) poate fi asigurat doar prin dragoste,” o dragoste având substrat transcendental și fără motivare pământească”. Doar în acest chip, spunea marele eseist, un loc poate deveni măreț și demn de viață și de moarte. Mai întâi oamenii trebuie să cinstească un loc și apoi vor putea să își dea viața pentru el, ca să îl apere sau să îl facă mai frumos. Un asemenea loc va fi iubit și cinstit chiar în înfrângeri și doar un asemenea loc va putea să devină strigăt de lupta și motivație de renaștere, după o înfrângere. Spunea Chesterton; ”Roma a fost îndrăgită de oameni nu pentru măreția ei, ci ea a căpătat măreție pentru că oamenii ei au iubit-o”. Iar Roma este un caz cu valoare permanentă și absolută. Ea este arhetipul “locurilor” pentru care oamenii au știut și să trăiască și să moară, să aibă rost, să se poată ridica din înfrângeri, ”să își lingă rănile”, să se ridice mai tari, mai mândri, mai frumoși. Asemenea locuri există în multe părți și un asemenea loc au toate popoarele care știu că ele nu sunt simple realități istorice, ci că sunt realități duhovnicești deopotrivă. Căci neamurile au fost aduse în istorie cu un rost de împlinit care nu stă la voia răului clipei. Un asemenea loc special și făgăduință de biruință este Kosovo-Metohia.

Este bine a ne aducem aminte și să nu uităm ce s-a întâmplat în Primăvară anului 1999 și mai exact în zilele ce au premers Învierii Domnului și până la Sfinții Apostoli Petru și Pavel, zilele sfinte ale dreptmăritorilor creștini. Acele evenimente țin de meta-istorie.

Un neam de un curaj și demnitate fără egal, Neamul Sârbesc, a fost atacat cu o brutalitate și violență care au fost cea mai vădită crimă a negativității pure din ultima jumătate a veacului XX. Acest atac si această agresiune sfruntată,nu au avut decât un singur scop:să ucidă, să distrugă și să umilească și,încă mai vârtos, să umilească Biserica lui Hristos în zilele ei de bucurie și în unul din locurile ei sfinte.

În conflict s-au aflat un imperiu buimac și fără suflet,un imperiu care va evolua ulterior în “imperiul globalist- sodomit-anglo-sionist” de azi (adică SUA, EU și slugile lor) și o țară și un neam care stăteau pentru locul lor în lume. Este știut că o vreme, după căderea comunismului, mulți am crezut că, măcar pentru o vreme, răul va fi stăvilit. Ne-am imaginat că figuri sinistre nu ne vor mai bântui. Dar în acele zile am văzut fețele hidoase ale dezmățatului William(Bill) Jefferson Clinton, a generalului hingher Wesley Clark, ale anti-femeii Madeleine Albright și alți eiusdem farinae. Dar asta poate nici nu mai are importantă. Un alt lucru are însă importantă.

Incredibila rezistență sârbească a dat tuturor oamenilor și țărilor, un răgaz să se dezmeticească din visare și iluzii. Oamenii au avut răgazul de a vedea cine sunt cei “buni și cine sunt cei “răi” , în noile circumstanțe ale istoriei. În chip brutal condiția noastră umană a fost pusă din nou în situația de a TREBUI să aleagă între bine și rău. Și să nu ne amăgim. Pentru această alegere vom avea de dat seama în față unei instanțe care este infinit mai tare și mai dreaptă decât a oamenilor. Suntem obligați să vedem că “imperiul globalist- sodomit-anglo-sionist” (repet, UȘA, EU și slugile lor) Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Kosovo-Metohia” →

(Enhanced interrogations)

Starea sistemelor politice poate fi judecată și după aparatul lor de represiune. Atunci când principiile, care afirmă și caută să definească sistemul, sunt vorbă goală și sunt contrazise de practicile din corpul de urmărire și corecție, acel sistem este în profundă criză și aproape de colaps. El mai poate dăinui, mai poate face mult rău, dar în sine este putred și în pragul disoluției. Când factorii presupuși a face dreptate devin călăi și torționari sfârșitul sistemului este aproape. În această privința trebuie făcută o precizare esențială.

Acest infern concentraționist devine iad profund în momentul când el este codificat, când tortura devine regulă. În acest iad nu se află doar “vinovați”, se află mai ales nevinovați, oameni aflați la loc nepotrivit și care intră în moara drăcească a torturii permanente, fără rost.

Nu este vorba despre faptul că cel deținut, cel acuzat, merită sau nu un tratament sever. Este vorba că atunci când factorul de putere, cutare sistem statal, folosește metode sinistre, tortură și nimicire a oricărei urme de umanitate sau decentă, el, acel sistem statal, încetează să mai fie superior moral celui acuzat, se așează în aceiași categorie. Comportamentul decent nu este opțional, el este obligatoriu, dacă dorești să păstrezi autoritate și credibilitate morală. În momentul în care un sistem politic sau statal codifică tortura bestială, acel sistem se așează în aceiași categorie morală cu cel torturat,în aceiași categorie morală cu “teroriștii”.

Acest lucru a fost adevărat în trecut și adevărat este și astăzi.

Sistemul comunist din România, esența lui bestială a fost dovedită prin “fenomenul Pitești”. Un fenomen care a transformat închisoarea în iad, în manifestare demonică deplină.

În universul închisorilor comuniste „fenomenul Pitești” ocupă un loc special, prin atrocitățile sălbatece și scârboase ce s-au petrecut acolo. Împrejurarea că acele grozăvii s-au făcut pe seama studenților închiși,tineri curați la suflet și avântați, încă mai mult adaugă încărcătură neagră acelui fenomen. Bestiile comuniste au pornit de la adevărul simplu că în condiții de maxim stres orice formă sau comunitate biologică sfârșește prin a se autodistruge. Acest adevăr, simplu în cruzimea lui, bestiile comuniste l-au folosit în lagărele lor cele mai brutale și față de „elementele” pe care ei le considerau mai periculoase sistemului comunist animalic.

Metoda « Pitești » fost folosită mai întâi împotriva aristocrației „albe” , în Uniunea Sovietică, în anii 20 ai veacului trecut. (În lagăre „mixte”!,bărbați și femei.) Apoi s-a extins, mai ales după sfârșitul celui de al doilea război mondial. În Silezia, împotriva Germanilor s-a folosit pe scară largă și o carte, „Ochi pentru ochi” (An eye for an eye) descrie în amănunt „fenomenul”. Este de reținut că în Rusia bolșevică și în Silezia cei care au aplicat sistemul “Pitești” au fost,în majoritate, comisari Ovrei și tot asemenea “comisari” au inițiat și acțiunea Pitești în România; Pauker, Nicholski, etc.

Prin tortură continuă, zi și noapte, fără motivație, deținuții erau reduși la condiția de supuși perfecți, roboți care executau orice comandă li se dădea. Așa s-a ajuns că deținuții să se tortureze între ei, să mănânce fecale, să rostească blasfemii cutremurătoare, etc.

Metoda prin care ajungeau la acest nivel era rezultatul, cum spuneau torturii permanente și de lungă durata.

Îngroziți de deconspirarea fenomenului, comuniștii Români au încercat să îl camufleze. Ei au înscenat un soi de proces în care au “dovedit”, prin tortură participanților, că “fenomenul” a fost consecința unor “directive” date, din exterior, de comandanți legionari. Evident ridicolul acestei afirmații era strigător la cer. În închisori comuniste de maximă securitate, în care deținuții era controlați total, cum ar fi fost cu putință să aibă acțiuni fără știrea comandamentului securist? (Este revoltător că în zilele de la sfârșitul anului 2019 doi “cercetători”, mercenari ai iadului, au căutat să reia această sinistră varianta a securității).

Dar în realitate rezultă tot mai limpede că “fenomenul Pitești” nu a fost un caz izolat și mai ales la întâmplare. Acel fenomen a fost comandat și analizat de către centrele răului mondial. Că așa este stă dovadă actuala practică a “interogatoriilor intense” (“enhanced interrogations”), sistemul Guantanamo, practicat de serviciile represive ale USA.

După atacul din Septembrie 2011 în USA s-au luat măsuri brutale. Era firesc ca țară să se apere, dar nu era firesc ca măsurile luate să contrazică orice normă de drept sau stare sub lege. Nu era normal ca toate convențiile internațional existente privind tratamentul deținuților să fie călcate în picioare. Nu era normal ca Președenția USA să aprobe tortură.

Această oficializare a torturii a făcut USA un rău imens. Probabil că niciodată nu vor mai reuși USA să își recapete prestigiul moral. Iar acest dezastru criminal a dezvăluit că sistemul USA este grav bolnav, poate terminal bolnav. Această oficializare a torturii poartă un nume: ”interogatorii intense”, ”enhanced interrogations”, un eufemism pentru tortură.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Interogatoriile intense” →