În unul dintre eseurile sale, intitulat “Stindardul Lumii: ,G.K.Chesterton vorbea despre felul în care un loc sau o țară pot crește și pot avea viitor. El conchidea că viitorul unui loc (ori al unei țări) poate fi asigurat doar prin dragoste,” o dragoste având substrat transcendental și fără motivare pământească”. Doar în acest chip, spunea marele eseist, un loc poate deveni măreț și demn de viață și de moarte. Mai întâi oamenii trebuie să cinstească un loc și apoi vor putea să își dea viața pentru el, ca să îl apere sau să îl facă mai frumos. Un asemenea loc va fi iubit și cinstit chiar în înfrângeri și doar un asemenea loc va putea să devină strigăt de lupta și motivație de renaștere, după o înfrângere. Spunea Chesterton; ”Roma a fost îndrăgită de oameni nu pentru măreția ei, ci ea a căpătat măreție pentru că oamenii ei au iubit-o”. Iar Roma este un caz cu valoare permanentă și absolută. Ea este arhetipul “locurilor” pentru care oamenii au știut și să trăiască și să moară, să aibă rost, să se poată ridica din înfrângeri, ”să își lingă rănile”, să se ridice mai tari, mai mândri, mai frumoși. Asemenea locuri există în multe părți și un asemenea loc au toate popoarele care știu că ele nu sunt simple realități istorice, ci că sunt realități duhovnicești deopotrivă. Căci neamurile au fost aduse în istorie cu un rost de împlinit care nu stă la voia răului clipei. Un asemenea loc special și făgăduință de biruință este Kosovo-Metohia.
Este bine a ne aducem aminte și să nu uităm ce s-a întâmplat în Primăvară anului 1999 și mai exact în zilele ce au premers Învierii Domnului și până la Sfinții Apostoli Petru și Pavel, zilele sfinte ale dreptmăritorilor creștini. Acele evenimente țin de meta-istorie.
Un neam de un curaj și demnitate fără egal, Neamul Sârbesc, a fost atacat cu o brutalitate și violență care au fost cea mai vădită crimă a negativității pure din ultima jumătate a veacului XX. Acest atac si această agresiune sfruntată,nu au avut decât un singur scop:să ucidă, să distrugă și să umilească și,încă mai vârtos, să umilească Biserica lui Hristos în zilele ei de bucurie și în unul din locurile ei sfinte.
În conflict s-au aflat un imperiu buimac și fără suflet,un imperiu care va evolua ulterior în “imperiul globalist- sodomit-anglo-sionist” de azi (adică SUA, EU și slugile lor) și o țară și un neam care stăteau pentru locul lor în lume. Este știut că o vreme, după căderea comunismului, mulți am crezut că, măcar pentru o vreme, răul va fi stăvilit. Ne-am imaginat că figuri sinistre nu ne vor mai bântui. Dar în acele zile am văzut fețele hidoase ale dezmățatului William(Bill) Jefferson Clinton, a generalului hingher Wesley Clark, ale anti-femeii Madeleine Albright și alți eiusdem farinae. Dar asta poate nici nu mai are importantă. Un alt lucru are însă importantă.
Incredibila rezistență sârbească a dat tuturor oamenilor și țărilor, un răgaz să se dezmeticească din visare și iluzii. Oamenii au avut răgazul de a vedea cine sunt cei “buni și cine sunt cei “răi” , în noile circumstanțe ale istoriei. În chip brutal condiția noastră umană a fost pusă din nou în situația de a TREBUI să aleagă între bine și rău. Și să nu ne amăgim. Pentru această alegere vom avea de dat seama în față unei instanțe care este infinit mai tare și mai dreaptă decât a oamenilor. Suntem obligați să vedem că “imperiul globalist- sodomit-anglo-sionist” (repet, UȘA, EU și slugile lor) sunt cei care provoacă răul, îl susțin și promovează întregul cortegiu de orori care sunt “valorile” lui: sodomia, pedofilia, familia “alternativă”, ”balena albastră”. Iar împotriva stau bunul simț, Neamurile, ”locurile”, Dreapta Credință” și “ a treia Roma”. Iar pe Sârbi să nu îi plângem. În părțile noastre de lume oamenii au tinere de minte îndelungată și ei știu că “roata” se învârte mereu. Neamul Sârbesc stă prin credință într-o mai tare făgăduință. Căci prin credință…”au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare. Au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși de sabie, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, strâmtorați, rău primiți. Ei de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, în munți, în peșteri și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, care pentru credința lor, au fost de pomenire, n-au primit ce le fusese făgăduit. Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea”(Sf.Pavel,Evrei,11,36-40).
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
6 iunie 2020