Forough FARROKHZAD: Fereastra

Fereastra

 

Când mi-a rămas credința suspendată

de firul gingaș al dreptății atârnând

iar prin oraș, răpusă la pământ,

inima razei mele a zăcut

călcată în picioare,

când din nevinovații ochi ai dragostei

sub vălul negru și reglementar ascunși
prinse-a țâșni izvorul sângelui

ce-a inundat locașul cel mai sfânt,

viața-mi pierdu orice valoare,

și numai sunetul pendulei
a mai bătut secundele
în care-am înțeles că negreșit
va trebui himeric să iubesc.

Forough Farrokhzad, Iran 1935-1967

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***


Continue reading „Forough FARROKHZAD: Fereastra”

Mariana GURZA: Vivat, crescat, floreat, Eleonora SCHIPOR!

De ce Eleonora Schipor? Fiindcă este o bucovineancă vrednică, din zona atât de dragă mie. Ea îmi amintește mereu, de lanurile de in înflorit, de tradițiile și obiceiurile locului…

Acum, mai mult ca niciodată, îmi amintește de mama. Chiar dacă au trecut ani buni, și nu ne-am văzut niciodată, Eleonora este sora mea, rămasă pe pământ românesc.

Cupca, leagănul visat al copilăriei mele rămas în veșnicii…

Prietenia noastră nu are doar o valoare sentimental. Ea există și atât! Colaborăm și ne bucurăm împreună, râdem și plângem la vremuri tulburi…

Iubește oamenii, și fiecare pas pe care îl face este ca o binecuvântare venită de la dumnezeire. Își clădește viața în clipe ce stau la poarta veșniciei.

Da, Eleonora Schipor, o perlă bucovineancă, care azi sărbătorește alături de cei dragi. Se cuvine să-i spun din toată inima: Vivat, crescat, floreat !

 

Născută la 6 februarie 1960, comuna Pătrăuții de Jos, regiunea Cernăuți.Studii superioare, Universitatea de Stat (azi Națională) din Cernăuți. Facultatea de limbi străine. Profesoară de limba franceză la CIE Cupca, pedagog-organizatoare. Profesoară de categorie superioară. Conducătoarea cenaclului literar «Lămâița». Director pe principii obștești a muzeului istoric al satului Cupca. Autoare a 30 de cărți proprii. Îngrijitoare de ediție a altor 20 de cărți (autori diferiți). Corector, redactor și lector a încă câtorva cărți. Publică în ziare (românești și ucrainene) materiale diferite de peste  40 de ani. Membră a Uniunii Jurnaliștilor din Ucraina, (2017), a USLR (Moldova), (2017). Membră a Ligii Scriitorilor din Moldova-Iași (România), (2019). Laureată a Premiului «Olga Kobâleanska» (2015) – nominația «Literatura artistică». Deținătoare a multor diplome de merit din partea secției raionale și regionale de Învățământ, mai multor organizații, Societăți și Asociații. Membră a Societății pentru cultura și literatura română în numele lui Mihai Eminescu. Vicepreședinta Societății regionale «Golgota», Președinta Filialei creștine ASCIOR-Cernăuți, membră a Uniunii Bibliotecarilor bucovineni, membră a cenaclurilor literare raionale «Familia» și «Izvoraș» (Hliboca). Membră a Asociației Internaționale de binefacere «Kolping» (filiala Pătrăuții de Jos). Cetățeană de Onoare a satului de baștină Pătrăuții de Jos.

Autoare a mai multor volume, Ilie Motrescu – coborâtor din semeția dacă. București, ed.„Crasna”, 2003; De-a pururi logodit cu tinerețea. Hliboca, 2004; Un fizician cu suflet de poet. Cernăuți, ed. «Knighi XXI», 2004; Din comoara strămoșească (folclor), Cernăuți, ed. «Zoloti Litavrî», 2005; Cântecul viorii (eseuri), Cernăuți, ed. «Prut»; Nestinsă-i făclia Poetului. Cernăuți, ed. «Zoloti Litavrî», 2006; Muguri pe ramul creației. Cernăuți, ed. «Prut», 2007; Viața culturală a satului Pătrăuții de Jos. Cernăuți, ed. «Prut», 2007; O privighetoare de munte cu nume de baladă. Cernăuți, ed. «Prut», 2008;  Cu gândul la poetul Ilie Motrescu. Cernăuți, ed. «Prut», 2009, Anii de școală – amintiri de neuitat. Cernăuți, ed. «Zelena Bukovina», 2009; Biserica «Adormirea Maicii Domnului» din Pătrăuții de Jos la 100 de ani. Cernăuți, ed. «Zelena Bukovina», 2009; Răbdarea – floare rară. Storojineț; Ca bradul la poale de munte. Cernăuți, ed. «Zelena Bukovina», 2009;  Dăruind un strop de fericire oamenilor. Storojineț, 2010; Mergând pe drumurile vieții. Cernăuți, ed. «Zoloti litavrî», 2010;  Pătrăuții de Jos – tu ești baștina mea. Cernăuți, ed. «Zoloti litavrî», 2010; Un frumos început de drum. Storojineț, 2010;  Fântâna Albă – un ecou al durerii ce dăinuie peste vremuri. Storojineț, 2011; Din toată inima. (Від щирого серця), (în l. ucr.),Cernăuți, ed. «Prut», 2011;  Începătorii. Storojineț, 2011;  Sfânt lăcaș de închinare. Storojineț, 2012; Lumea miraculoasă a poeziei. Cernăuți, ed. «Prut», 2012; O viață dedicată slujirii sfântului altar. Herța, 2012; Cel mai bun operator din Ucraina. Storojineț, 2013; Mărțișor. Storojineț, 2014;  Ilie Popescu – omul, savantul, patriotul. Herța, ed. «Cuvântul», 2014; Ansamblul etno-folcloric Mugurel la 10 ani de activitate. Cernăuți, 2014;  Un strop de fericire din roua copilăriei.  Storojineț, 2015; Eleonora Schipor – indice bibliografic. Storojineț, 2015

A coordonat mai multe volume: O viaţă zbuciumată,  (Неспокійне життя)Elizaveta Bogdaniuc, Storojineţ, 2005; Judecata de după moartea omului, (Життя після смерті), Elizaveta Bogdaniuc, Storojineț, 2005; Muzica inimii, (Музика серця), Elizaveta Bogdaniuc, Cernăuţi, 2006; Viaţa trece, amintirile rămân…, ( Життя проходить, спогади залишаються) Magdalina Morar, Cernăuţi, 2007;  Cântarea Carpaţilor,  (Гімн Карпатам), Ilie Motrescu, Storojineţ, 2008; Toamna crizantemelor albe, ( Осінь білих хризантем), Vasile lzvoran-Cernăuţeanu, Cernăuţi, 2008; Între vis şi realitate (На межі реальності та мрій), Maria Motrescu – Popescu, Cernăuţi, 2009; Chemarea sufletului (Поклік душі), Elena Sidac, Storojineț, 2010; Тепло душі моєї, Ольга Захарюк, Сторожинець, 2010; A trăi viaţa deplin, ( Гідно прожите життя), Iulia Morar,  Lilia Morar, Storojineţ, 2010; Cântece de leagăn din Bucovina, ( Колискові пісні Буковини), Irina Timiş, Storojineţ, 2010;  Viaţa pe pământ un drum spre veşnicie, ( Земне життя – шлях у вічність), Dorina Prepeliţa, Storojineţ, 2010;  Când munca înfrumuseţează viaţa, Nina Ciobotar, Storojineţ, 2010; Prețuiește viața, Angela Fedorean, Storojineț, 2011;  Cu speranță în viitor, (З надією на майбутнє), Diana Opaeț, Rodica Opaeț, Storojineț, 2011;  Calea spre vis și speranță, (Шлях до мрій та сподівань), Tatiana Țâbuleac, Gheorghe Țâbuleac, Storojineț, 2011;  Cântarea Carpaților, (Гімн Карпатам), Ilie Motrescu, Cernăuți, editura „Prut”, 2011; Чисті джерела натхнення (Izvoarele cristaline ale inspirației), Мірча Мінтенко, Чернівці, вид. «Прут», 2011;   Pagini de folclor crăsnean. (Сторинки краснянського фольклору), ed. „Prut” (Cernăuți), 2011;  În familia unită, (У колі дружної родини), Elena Fedoreac,  в-цтво «Прут», 2012р.

Continue reading „Mariana GURZA: Vivat, crescat, floreat, Eleonora SCHIPOR!”

Gențiana GROZA: Fascinația poemului haiku

Frumusețea celor patru anotimpuri caracteristice arealului geografic al țării noastre oferă poeților care compun poeme în stilul liricii nipone, reale momente de inspirație. Este  însă nevoie nu numai de talent literar cât mai cu seamă de extazierea în fața clocotului discret al fenomenelor naturii dar și de cunoașterea câtorva reguli de compunere a acestor poeme. Lunile de iarnă decembrie și ianuarie ne-au arătat o altă față a anotimpului îmbrăcat de obicei  într-o hlamidă de omăt. Un exemplu:

 

 

Haiku hibernal

(Gențiana Groza)

Gerar fără nea-

o pisicuță toarce

stând pe o sanie

Unda râului-

doar rațe și pescăruși

așteptând neaua

Astfel că ședințele de inițiere a elevilor din 2 clase, a V-a și a VI-a, de la Colegiul Național clujean  „George Coșbuc” urma să le desfășor  cu mai puțin „material didactic”.  Dar cum elevii   au reintrat în clasele lor după vacanța de iarnă și  mulți dintre ei au fost la munte, cadrul  hibernal minunat  a fost sugerat cu talent de norocoșii care au reușit să se afle pe patinoar sau pe pârtia de schi din zonele montane. Iată primele încercări ale  noilor membrii  ai cenaclului clujean „Poesis”.

Cu nostalgia toamnei în suflet Carla Matei m-a impresionat cu poemul ei:

Frunze uscate-

dans pe muzica lină

din sufletul ei

Pentru ca iarna să o prindă pe Ana Pavel Mititean cu patinele la primele încercări de a luneca  pe suprafața lucioasă a gheții:

De dimineață-

patinoarul distractiv

cu începători

Continue reading „Gențiana GROZA: Fascinația poemului haiku”

Nicolae BĂCIUȚ: Festivalul de Creație și de Interpretare „Ana Blandiana” – Ediția a IX – a, mai 2020

REGULAMENT

Tipul concursului: transcurricular (arii curricular. Limba și comunicare, arte)

Obiectivul general/scopul

-valorizarea, în cadrul unui context cultural, a limbajului literar și musical, în vederea formării și modelării personalității elevilor, având ca sursă de inspirație creațiile scriitorilor contemporani

Obiective specific

-valorificarea inteligențelor multiple (verbal/lingvistică, muzicală, intrapersonală)

-aprofundarea creațiilor lirice

-stimularea gândirii critice și sistemice

-încurajarea performanțelor artistice

-dezvoltarea competențelor de argumentare/interpretare și reflecție

Grupul țintă

-Concursul se adresează elevilor din învățământul primar/gimnazial/liceal și profesorilor din țară și străinătate

Beneficiari indirecți

-comunitatea locală

-instituții partenere din țară și străinătate

Tematica: ARHITECTURA ZBORULUI

  1. Secțiunile:
  1. Creație literară

Subsecțiunea I: clasele V-VIII Subtema: „Odată am știut să zbor, odată,/ Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte”

– trei poeme

sau

– un text în proză (1-2 pagini)

Subsecțiunea a II-a: clasele IX-XII

Subtema : „Cine și ce ar putea să oprească vreodată/ Această arhitectură-n mișcare”

– patru poeme

sau

– un eseu (2-3 pagini)

  1. Analiză literară / Traduceri (engleză/ franceză);

Subsecțiunea I Analiză literară: clasele V- VIII; scriitorii Ana Blandiana și Adrian Popescu

Subsecțiunea a II-a Analiză literară: clasele IX-XII; scriitorii Ana Blandiana și Adrian Popescu

*O catedrală de lână, Un văzduh mai puțin încărcat, Pasărea deschisă, Selecție, Arhitectură-n mișcare, Printre frunzele aproape reci, Mai departe, Mișcare, În absența sunetelor, Elegie de dimineață (Ana Blandiana)

*Țin păsări în mână, Arsură, Fazani de ploaie, Trei lacrimi, trei frunze, Rândunica, Șoimul, Mierla romană

(Adrian Popescu)

Subsecțiunea a III-a Traduceri: clasele IX-XII

***Se va alege pentru interpretare, din lirica ambilor scriitori, câte o poezie dintre titlurile recomandate sau/și vor fi traduse câte două poezii, din volumul Arhitectura valurilor, Ana Blandiana.

III. Recitare:

Subsecțiunea I: clasele V-VIII; IX – XII

***vor fi selectate, la alegere, două dintre poeziile recomandate la Secțiunea a II-a

– o poezie de Ana Blandiana

– o poezie de Adrian Popescu

Subsecțiunea a II-a: clasele II- IV

***vor fi recitate două texte din lirica pentru copii a Anei Blandiana

– Concursul de zbor

și

– un text la alegere

  1. Interpretare folk:

două piese muzicale:

1.prelucrare din lirica scriitoarei Ana Blandiana sau a scriitorului Adrian Popescu 2.prelucrare din creația românească de gen

*** Vor fi alese pentru interpretare alte piese decât cele prezentate la edițiile anterioare.

  1. Secțiunea de comunicări științifice: MOTIVUL ZBORULUI ÎN ARTĂ

Simpozion cu participare directă și indirectă

Secțiunea A – elevi –

Secțiunea B – profesori preuniversitari și universitari, studenți

Comitetul științific de evaluare, constituit la nivelul Facultății de Litere, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați: prof.univ. dr. Doinița Milea, prof. univ. dr. Simona Antofi, prof. univ. dr. Nicoleta Ifrim

Comitetul de organizare: prof. univ. dr. Simona Antofi (Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați), prof. dr. Zamfir Bălan (Muzeul Brăilei „Carol I”, Brăila), lect.univ.dr. Laurențiu Ichim (Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați), prof. drd. Daniel Kițu (Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila), prof. dr. Gabriela Vasiliu (Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”)

  1. Criterii de evaluare:

Secțiunea I:

– abordarea originală, creativă, reflexivă a temei propuse;

– folosirea intuitivă a unor imagini poetice inedite;

– respectarea normelor de ortografie și de punctuație

Secțiunea a II-a:

– varietatea modalităților de analiză critică;

– expresivitatea și coerența ideilor;

– folosirea limbii literare;

– respectarea normelor de ortografie și de punctuație;

– relevanța și originalitatea traducerilor;

– folosirea adecvată a unei limbi străine (gramatică, ortografie, topică, vocabular)

Secțiunea a III-a:

– tonalitate; mimică; expresivitate; corectitudinea recitării

Secțiunea a IV-a:

– tehnică vocală; artistism și prezență scenică; impresie artistică

Secțiunea a V-a:

– gradul de originalitate, de creativitate și de inovare în abordarea temei;

– calitatea științifică a lucrării;

– condițiile tehnice de redactare.

Continue reading „Nicolae BĂCIUȚ: Festivalul de Creație și de Interpretare „Ana Blandiana” – Ediția a IX – a, mai 2020”

Gavril Iosif SINAI: la o clipă romantică cu țara (poeme)

tandră iubirea se trezește când vrea în istorie
decapitează
tot din dragoste căpcăunul
a vrut să muște din carnea ei
fragedă prinde timpul în țesătură
un creștin crede în minuni
fie Moldova
fie Muntenia
s-au îmbăiat în același ciubăr
s-au tras de același păr și aceeași limbă
toate la casa omului erau la fel
ce mai contau nuanțele
coroana e coroană în capul regelui
și în capul cerșetorului

(iubirea convinge
interesul constrânge
binele învinge
hora se încinge)

i-a iubit Cuza
ochii ei
mintea ei
pântecul ei
visau ai noștri
cândva
avea să aducă pe lume o țară dodoloață
ce-i făcea pe vecini să tragă brazda
tot mai aproape de ogradă

apoi
drag român
tandră iubirea vrea
să mai fie zgândărită
totuși
ai totul de-a gata
nu ai vrea să te ții de țara ta

24 ianuarie 2020

 

 

la masa de scris

 

Eminovici
la câte cuvinte distanță
prinzi voievodul în arcul versului
țintești inima cu sângele tău
visul poetului a perforat
zâmbetul lunii pe fața lacului
înoată sufletele romanticilor
sub pana învălurată
curg stelele în cuvinte
limba ta e o comoară
pusă sub privirile neostoite
jarul din truda baladelor
arde luceafărul de pe cer
în rugăciunea unui dac
sentimente
cum faci să transpir
psaltirea sub ochii umezi
în apa lui Dumnezeu
plutesc de acum versuri
și versuri
ai semnat
Eminescu

15 ianuarie 2020

 

 

de pe vale la mare

 

într-un glas te-am găsit
atât de tăcută
poezia mirosurilor dintr-un autocar
în drum spre mare
mi-ai șoptit o chemare în ochi pe nisip
zăresc urme
vorbe apuse după discul solar
mai aud
citirile din clasa întâi
prind gâze pe litera versului
șontâc- șontâc spre numărul paginii
un prinos de imagini în insectar
fiecare zbor
fixat în acul cu gămălie

tata mi-a dăruit zilelor felia de pâine
mama mi-a pus în ghiozdan zilele de mâine
învățătorul Șandru m-a deprins să le număr
să le scriu pe curat
una după alta s-au legat
iar bunicul mi-a tras cu ochiul șăgalnic
vezi… la asta dă-i titlul… viață
așa
prima poezie
las-o să zboare
după care
hai fugi la scăldat pe vale
la cruce lângă podu’ cel mare

și astăzi stau gură căscată bunicule
să mai scot din insectar o poezie
știi tu cum prinde să zboare
de la Ilimbav pe vale
la vale
până la mare

————————–——————

Gavril Iosif SINAI

6 februarie 2020

Revista LOGOS&AGAPE

Valeriu DULGHERU: Casa arde dar baba se piaptănă

Toate popoarele au proștii lor, însă nu toate popoarele permit proștilor să conducă”

(V. Ciugureanu).

 

Iar casa pre nume Basarabia, într-adevăr, arde. Arde în flăcări. Unii se fac a nu observa cum „proștii noștri” ne duc în prăpastie, de fapt „se piaptană”. Nici în visele cele mai de groază nu vom vedea ce ne așteaptă în viitorii patru ani dacă Dodonul rămâne la președinție. Se vede deja și vom vedea și mai mult pe parcursul acestui an, dar, în special, după ce se va reinstala în fotoliul mult jinduit de președinte (de fapt acest fotoliu este o garanție pentru el de a nu ajunge la dubă sau fugar pe viață). Iar bravii noștri lideri eurounioniști se bat pe viață și pe moarte de la un os aruncat la Hâncești. Ce vor face ei în luptă cu hoitul din toamnă?

Deocamdată, pe fundalul lipsei absolute de rezistență din parte segmentului eurounionist Dodon face tot ce-i tună prin cap.  În discursul său de la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a anunțat „prioritățile” partidului său (nu ale Republicii Moldova) pe fundalul lipsei deputaților din opoziție care au părăsit sala. „Aceștia (cei din opoziție-n.n.) nici nu erau în sală când președintele (observați, la persoana a treia, atât de important se crede!) își ținea discursul. S-au înregistrat și au pișcat-o, nu știu, la shopping”, a declarat enervat Dodon la o emisiune la postul public de televiziune M1 (care a devenit al socialiștilor, seară de seară perindându-se ba Chicu, ba Ivan Ceban, ba Dodon!). Au părăsit sala de rușine să nu fie martori oculari la „prostiile” președintelui lor. „Asta-i cam la mintea lui Dodon. În aceste categorii el gândește”, „La drept vorbind, ei sunt sătui de minciunile lui Dodon…”, „Ce să caute opoziția când la tribuna APCE grohaie … dodonu”, „А может они опасались что их стошнит от выступающего Преза Молдовы? Это было гуманно к окружающим (Dar poate se temeau că vor vomita de la cuvântarea președintelui Moldovei. Au procedat uman față de cei din jur)”, sunt reacțiile internauților pe rețelele de socializare, care se înroșesc până la incandescență, fiind un adevărat barometru de opinie.

Minciuni peste minciuni îndrugă acest kremlinez. Va mai amintiți cum chiar în prima zi de președinție în a. 2016 primul lucru a scos drapelul UE de pe frontispiciul Președinției pentru ai face pe plac stăpânului său Putin, care ne dă lecție cum să ne comportăm ca frații în uniunea CSI. Cazul recent cu cei 70 de pasageri cu bilete la mână din mai multe țări CSI, printre care și moldoveni!, refuzați de compania rusească „Ural Airlines” de a fi transportați din focarul infecției coronavirus din China, vorbește despre adevărata frăție rusească atât de mult trâmbițată de kremlinezul Dodon. Iar oficialii ruși ne minciunesc în stilul lor inconfundabil: „Cetățenii din Rusia, dar și din alte țări CSI, sunt aduși în Rusia. Fiecăruia i se oferă o cameră separată confortabilă” declara deunăzi ministra sănătății din Federația Rusă. De menționat că doi moldoveni au fost transportați din acest focar de companii americane în SUA, unde trec cu bine perioada de carantină.

Îl auzi zi de zi cum îndrugă tot soiul de dodonisme. Potrivit lui Dodon, „problema Guvernelor de până acum a fost că tot ce făceau o făceau ca să placă cuiva…”. Iată că s-a ajuns la aceea că tot ce face (sau ce nu face) acest guvern tehnocratiță nu place nici propriilor cetățeni. Cui i-ar plăcea (nici chiar miniștrilor actuali) să nu i se plătească salariul de peste o lună de zile. Când ei pleacă la schi sau în alte părți la odihnă, unde aruncă în vânt mii de euro, ei se gândesc că cei care nu și-au primit salariile (tocmai în perioada sărbătorilor de iarnă!) poate n-au pe ce-și cumpăra măcar o pâine? Vă imaginați la ce stadiu de decădere morală au ajuns acești pseudoguvernanți.

Și valeții lui nu stau degeaba, îi alungă Dodon pe la televiziuni, ferme de vaci, alte locuri care miroase urât. „Pentru a spori investițiile în țară, vom reconstrui masiv infrastructura drumurilor în anul 2020”, a declarat pompos recent premierul Chicu (alias Dodon). Am mai auzit astfel de gogomănii. Au mai făcut mii de kilometri (nici nu are acest colț de țară atâtea drumuri!) de „drumuri bune” (pe hârtie!) și democrații. Culmea, însă ei declară aceste gogomănii atunci când n-au nici bani și nici chiar muncitori! În loc să le asigure un salariu de 500 -700 Euro acasă propriilor cetățeni Dodon îi trimite în șerbie la ruși să argățească prin Rusia, promițându-le și pensii, simplifică „atragerea forței de muncă din afara țării”. Dacă în perioada electorală prezidențială din 2016 Maia Sandu era învinuită mincinos că va aduce 30000 de sirieni, acum Dodon (Chicu) chiar îi va aduce pentru „a realiza marea reconstrucție a drumurilor” după ce a făcut aceeași „mare reconstrucție a drumurilor” Plahotniuc.

Deosebit de periculoase sunt provocările clicii lui Dodon, atentatele la sfânta sfintelor – limbă și istorie. Dodon a scos sabia din teacă cum a promis în discursul său de Anul Nou, a venit timpul (pentru el), văzând probabil slăbiciunea noastră, a segmentului eurounionist. „Guvernarea socialisto-democrată revine la asalturile asupra istoriei”, afirmă liderul PUN, deputatul O. Țîcu, scriind despre intenția lui Dodon de a introduce în școlile din R. Moldova a disciplinelor de „Limbă Moldovenească” și „Istorie a Moldovei”. Să nu punem la îndoială faptul că nu le va reuși. Pe fundalul dezbinării totale și a miopiei politice a liderilor de pe segmentul eurounionist la sigur îi va reuși. Doar unificarea tuturor forțelor eurounioniste poate stăvili tăvălugul dodonist.

O altă provocare este cea de a redenumi o stradă în numele lui A. Suvorov (următorul pas, probabil, va fi ridicarea monumentului lui Suvorov în fața președinției, ca la Tiraspol). Să fim sigur că este doar un început în distrugerea a ceea ce a făcut marele primar N. Costin cu un consiliu municipal sovietic extrem de rusificat. De asemenea, aruncarea în vânt a 35 mln de lei (atunci când nu ajung nici pentru salarii!) pentru repararea complexului „Eternitate” din Chișinău și a unor monumente ale „eliberatorilor sovietici” din întreaga Republică, deschiderea filialei „muzeului blocadei Leningradului” la Chișinău atunci când Dodon a închis Muzeul Deportaților ca o blasfemie față de memoria zecilor de mii de deportați în Siberia, sunt alte bombe cu efect întârziat.

Tot parcul asculta „Владимирский централ”, „Села батарейка” și „Золотые купола” (n.n. – piese rusești). Eu, la un kilometru distanță, auzeam. Nu știu cum era la 20 de metri de ei. Contingentul, din câte înțeleg, nu e cu studii Harvard și nu joacă șah acolo”, declara indignat la una din ședințele consiliului municipal Ivan Ceban după cazul care a avut loc în parcul „La Izvor” din Valea trandafirilor.  Da, nu au studii Harvard, dar aceștia vor ajunge să ne conducă! De ce să ne enervăm. Ce semeni aceea culegi. Acest caz se încadrează perfect în politica dodonistă antiHarward (de fapt antistudii) și rusofilă. Culegem primele rezultate ale politicii rusofile antinaționale a kremlinezului Dodon. Nu putea să nu influențeze comportamentul alogenilor rusofili. Nu am nimic împotriva celor de alte etnii. Mă închin până la pământ în fața etnicului bulgar Ion Iovcev pentru tot ce face pentru națiune, în fața etnicului bulgar Raicev, a etnicului rus V. Grebenșcicov, a etnicilor găgăuzi (regretați colegi de-ai mei) V. Caraganciu și A. Hagioglo ș.m.a. Toată stima și respectul alogenilor care s-au încadrat armonios în societatea basarabeană, dar îi detest pe cei care ne urăsc pe noi, băștinașii români, urăsc limba și istoria poporului, peste care au venit.

Și problema UTA „Gagauz-Yeri” este una falsă, alimentată din plin de obtuzul Dodon, de avocații lor din Rusia și Turcia. Raionul Cahul cu o populație aproximativ egală cu cea a Găgăuziei (110000 de locuitori, după ce Chișinăul în mod abuziv a trecut în autonomia găgăuză câteva sate locuite preponderent de români basarabeni!) este aproximativ egal ca populație cu raionul Comrat și, deci, trebuie tratate la fel. Doar lărgirea autonomiei culturale a găgăuzilor poate fi acceptată. Însă pentru a le cumpăra voturile la alegerile prezidențiale din toamnă Dodon este în stare să le dea totul, inclusiv autonomie teritorială. Vrea să le construiască un aeroport (într-un sat mare cu apr. 140000 de locuitori și câți din ei vor călători?), să-i dea Comratului (cu o populație de apr. 20000 de locuitori) statutul de centru medical al Zonei Sud (al zonei Nord fiind Bălțiul). De ce nu Cahulului, care este considerat al 6-lea oraș ca mărime din Republică, având o populație de două ori mai mare și o istorie mult mai veche? După dezvoltare economică (exceptând stânga Nistrului) și ca importanță socială Cahulul este considerat al treilea oraș, deseori fiind numit „Capitala de Sud” a Moldovei (așa cum Bălțiul – Capitala de Nord!). Priveam cu stupoare deunăzi vizita bășcăniței I. Vlah la Universitatea Tehnică a Moldovei (unde i s-a acordat o atenție echivalentă cu a unui prim ministru) cu problema consultării în privința deschiderii unui colegiu industrial la Comrat. Având deja Universitatea de Stat la Comrat cu 2500 de studenți, două colegii moldo-turcești și un colegiu tehnic în s. Svetlîi, atunci când conform datelor oficiale numărul absolvenților de licee este de apr. 800 elevi, dintre care apr. 50% (adică apr. 400) cu diplome de bacalaureat. Conform datelor oficiale colegiul tehnic din Svetlîi a înmatriculat în a. 2019 150 de elevi cu studii gimnaziale. Atunci mă întreb: de ce atâta alintare a acestor răsfățați ai istoriei, mulți dintre care nu doresc să învețe limba română (necunoscând-o de fapt nici pe cea rusă!) și să se integreze armonios în societate? Este tocmai ca și în cazul copilului prea alintat care atunci când crește mare îi face de rușine pe părinți. De ce la toate acestea nici nu crâcnesc găgăuzii din localitățile rămase în Ucraina? De fapt Dodon și valeții lui au „redeschis capacul Pandorei”. Cine o va închide înapoi dacă noi știm doar să ne cotonogim fratricid?

Întrebat fiind la una din televiziuni dacă este satisfăcut de noii miniștri democratul A. Candu a răspuns: „Noii miniștri sunt profesioniști!”. La rândul meu aș întreba-o pe dna ex-ministru al Educației și Culturii M. Babuc dacă este satisfăcută de „profesionalismul” succesorului ei cu doctorat (nu și cercetare!) făcut la Iași C. Popovici, care încurcă „fițuicile” la examen ca studentul rău, care le prescrie salariaților din sistem să mai flămânzească în așteptarea salariului cu lunile. Sau să-l comparăm pe „profesionistul” Fadeiușca Nagacevschi cu criticata pe nedrept O. Stamati cu studii europene. Mai declară PDM-știi că au susținut guvernul lui Dodon cu condiția ca el să nu lanseze proiecte care vor diviza societatea. Dar oare aceste declarații de ultimă oră de atentat la limbă și istorie nu divizează societatea? Este absolut clar că este o alianță nedeclarată bazată pe interese. Consilieri, miniștri, judecători din anturajul lui Dodon (foși democrați!) își creează un fel de socialism pentru ei. Își „cumpără” mașini de lux cu 1000 de lei moldovenești! (este cazul declarat al judecătoarei A. Railean, în realitate costul fiind de 16400 Eur, adică diminuat de 32 de ori!, al unui consilier de-al lui Dodon, al multor altor demnitari care, dacă e să crezi declarațiilor de avere, sunt săraci lipiți pământului). Foști angajați învinuiți pentru mari încălcări în perioada lui Plahotniuc sunt repuși în funcție (e cazul lui Pânzaru la poliție și a șefului Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi, care „nu poartă nicio vină” în vânzarea profesorilor turci sultanului Erdogan, ca și kremlinezul ruso-turcofil Dodon care declară că a auzit de aceasta din presă (dar palatul pe ce bani ți l-ai reparat Dodoane? Sultanul ți-a dat bani pentru ochi frumoși (holbați)?). Este foarte clar că ruperea acestei alianțe este posibilă doar prin consolidarea tuturor forțelor eurounioniste, care sunt și în interiorul PDM.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: Casa arde dar baba se piaptănă”

Puiu RĂDUCAN: Întâlnire de taină la gura cerului

Bezmetică, iarna cu (ne)ninsoare plină, dar cu mânecile suflecate, umblă nervoasă peste tot și aiurea. Pământul făr’ de coafură de înger, zgribulit și el, se uit-a smerenie spre gura cerului și face rugăciuni într-o  geometrie particulară  purtându-ne pe umerii-i (ne)dalbi.

Strecurându-se prin timp și spațiu, prietenii se-ndreaptă spre zona Nord a „orașului domniei mele”, cum îi zicea Mircea cel Bătrân Râmnicului, unde plutește iz de cenaclu. Așadar, în momente de anotimp alb cu povestiri la gura sobei, o mână de oameni s-a luat la luptă cu gerul de-afară și a mers la întâlnirea cu scriitorii Cenaclului “Petale” din Rm. Vâlcea.

Atmosferă frumoasă, cu persoane setoase de cultură care au umplut sala cenaclului. Surpriza a constat în faptul că printre cei prezenți a fost și prof. univ. dr. – membru U.S.R. – Anca Sîrghie de la Sibiu. Domnia Sa, sosită la tratament în stațiunea  Băile Olănești, n-a venit cu mâna goală, ci însoțită de șapte persoane, intelectuali respectabili din Drăgășani, din Sibiu și chiar din urbea noastră, toții prietenii săi. Anca Sîrghie a oferit în dar conducerii Cenaclului cărți importante, precum America visului românesc, vol. 1 și 2, alături de Radu Stanca Evocări și interpretări în evantai, sugerând astfel ca în luna martie a.c. scriitorii vâlceni să marcheze centenarul  nașterii marelui poet și om de teatru Radu Stanca.

  „Tema” cenaclului a fost Alexandru Cerna-Rădulescu, vâlceanul nostru, născut pe 10 ianuarie 1920 la Stănești și decedat pe 21 august 1990 la București. Despre acesta, președintele Cenaclului “Petale”, d-nul Mitică Zamfira a-nceput să ne spună: A fost un poet, eseist și traducător român, „uitat de lume” deși este o personalitate marcantă – nu numai a Râmnicului. Despre personalitatea lui Alexandru Cerna-Rădulescu a vorbit și prof. dr. Ioan Soare, omul care l-a cunoscut personal pe Cerna-Rădulescu, punând accentul pe latura publicistică a omului cu nume de apă. Despre latura religioasă a celui  care este dezbătut în acest cenaclu a vorbit părintele Nicolae State Burluși. Doamna Elena Stoica, bine cunoscut om de cultură al județului Vâlcea, a prezentat o carte intitulată  Cultura tradițională vâlceană în care se face referire la tema cenaclului, dar a vorbit și despre implicarea lui Alexandru Cerna-Rădulescu în viața culturală a Vâlcii. Aici a făcut referire la acea scrisoare de prin anii ‘82 către forurile superioare ale țării ca Cenaclul vâlcean “Anton Pann” să fie afiliat Uniunii Scriitorilor din România, scrisoare  semnată (printre multe alte personalități) de N. Velea, N. Manolescu, Purcaru, L. Avramescu, C. Zărnescu, Cezar Ivănescu, Doru Moțoc, Valeriu Anania etc.

Profesor doctor Mihaela Rădulescu a vorbit despre poezia lui Alexandru Cerna-Rădulescu, despre acest mare om de cultură (intrat într-un con de umbră) și a accentuat ideea că nu s-a făcut nimic referitor la viața și activitatea sa.

Actorul Cristian Alexandrescu a recitat – cum numai el poate s-o facă – poezii de-ale lui Alexandru Cerna-Rădulescu, cu versuri de-o rară frumusețe.

Punctul al doilea de pe ordinea de zi a Cenaclului „Petale” condus de Mitică Zamfira l-a constituit recitarea din creații proprii a următorilor participanți: Nicu Cismaru, Ovidiu Cristian Dinică, Vergil Zamfira,  Marian Pătrașcu, Veronica Stan și subsemnatul. Așadar, un florilegiu de creații proaspete, atât de diferite ca atmosferă sentimentală, ca stil, susținând vivacitatea dialogului dintre scriitorii vâlceni. Publicul a fost sincer emoționat. La fiecare a dat răspuns „criticul de serviciu” al cenaclului, prof. dr. Mihaela Rădulescu, președintele Societății Culturale „Anton Pann”.

Actorul Cristian Alexandrescu revine cu recitări din Alexandru Cerna-Rădulescu, dar și cu… „o porțiune” din viitoarea carte a conducătorului Cenaclului „Petale”, Mitică Zamfira, un fragment de-o rară frumusețe, făcând „asistența” să-ntrebe când este gata cartea, dornică să  intre-n posesia ei. Doamna profesor Anca Sîrghie a subliniat autenticitatea narațiunii în care pătrunderea psihologică a personajelor, desprinse din imediata realitate, dar subtil diferențiate prin dialogul dinamic și convingător, dă valoare povestirii, așezând proza autorului pe linia clasică a lui Marin Preda, fără a-l imita, însă. Universitara de la Sibiu a primit invitația de a vorbi împreună cu alți 3 invitați ai Domniei Sale la o emisiune în direct a profesorului decan Nicolae Dinescu, directorul postului de televiziune locală Etalon.

Fără să ne dăm seama că au trecut aproape trei ore de dezbateri, ne-am apropiat de cel de-al treilea punct al ordinii de zi, la fel de frumos și el, „degustări” de produse românești, cu o socializare prelungită până spre târziul nopții care-și întinsese mantaua-i neagră peste tot.

Afară-i frig și baba iarnă gonește călare pe caii gerului, iar noi mergem acasă bucuroși că am asistat la un eveniment foarte frumos, drept pentru care mă grăbesc să-l felicit pe Mitică Zamfira pentru ceea ce face, să vă informez pe dumneavoastră și să mă semnez:

Puiu RĂDUCAN

25 ianuarie 2020

Cenaclul “Petale”, Rm. Vâlcea

Dr. George ANCA: Orfeu în literatura română şi universală (Note de curs)

Încadrarea temei

“Studiul temelor este un studiu de circulaţie” (Alexandru Ciorănescu). Vladimir Streinu urmează circulaţia ideii de literatură universală, lirica, pe Orfeu.

Studenţii au optat, în elaborarea unor lucrări proprii, pentru “marea conversaţie” – Iliada, Eneida, Divina Comedie, Faust etc.,autorii acestora – Homer, Virgiliu, Dante, Goethe etc. adresându-se empatic şi lui Orfeu. “Coborârea în infern” sau interpretarea ad hoc a unor versete precum “sunt lacrimae rerum” au pus cursanţii în situaţia de a se descoperi pe sine prin interiorizarea sensurilor clasice perene ale capodoperei, nu fără legătură funcţională cu hermeneutica ortodoxiei, principala lor preocupare.

“Tema” Orfeu poate atrage mitologic, liric, “orfic”, principiile comparatiste devenind mai elastice pentru noi, mai ales dacă ni-l asumăm oarecum genetic-literar pe tracul nelipsit mai din nici o literatură a lumii, din nici o epocă, din nici un gen literar, dar atrăgând magnetic literatura românească, de la Eminescu la Blaga, Nichita Stănescu sau Ion Caraion, între mister mistic şi folclor simulat – “Sunt fecior de Dumnezeu/Pe numele meu Orfeu” (Călinescu).

Descrierea temei (arhaism, ubicuitate, sincronism)

Antologia tematic-cronologică ne plasează primordial în antichitatea arhaică, prehomerică, în mit şi, prin Platon, de exemplu, în relativizarea acestuia, a personajului, “molatec sufleteşte, ca un chitarist ce era”. Orfeu, fiul lui Oeagru din neamul tracilor, îşi ridică lira şi intonează cântare nouă, cosmogonică, farmecă fiarele, face şi stâncile să-l urmeze. El însuşi încremeneşte la moartea a doua a soţiei, Euridice. (Ovidiu).

“ Iar viersul care subjuga pe toţi / Nu izbutea să-şi mângâie stăpânul – / Plângându-se că zeii-s nemiloşi, / Înspre lăcaşul de infern se duse. / Acolo prin suave-acorduri el / Strunind vibrarea corzilor, vădise / Tot ce-a sorbit din magicul izvor / Al mamei sale din zeiască spiţă, / Precum şi jalea lui fără de leac /  Şi dragostea sporindu-i chinul zilnic. /…/Judeţul umbrelor se-nduioşează / Şi zice în sfârşit: ‘Am fost învins! / Bărbatului îi dau, să însoţească, / Soţia dobândită prin cântări. / Depinde darul de această lege: / Atât cât se mai află în Tartar, / Nu are dreptul a privi în urmă!’ / Cum să dai legi îndrăgostiţilor? / Iubirea-şi este ei supremă lege. / Orfeu, aproape de al nopţii prag, / Privind spre scumpa lui Euridice, / O pierde şi-o ucide tocmai el” (Boethius).

Literatura milenară asupra lui Orfeu nu face decât să-l actualizeze, să-l reoculteze, să-l “consoleze” dantesc, în atavică simetrie  cu vremurile aurorale, argonautice, muzicale pe care le-a eternizat. Decuparea scenariului originar, în consonanţă cu “variantele” continue, în timpuri şi limbi diferite, este încă şi pe gustul postmodernilor, adoratorii prezumaţi ai unui Orfeu digital, pe home page.

Orfeu, cântăreţul arhetipal, se naşte din Apollo, zeul muzicii, creatorul lirei, şi Calliope, muza poeziei epice, de unde neîntrecutul dar muzical poetic (variantă: părinţi, Oeagrus şi Calliope). Într-un film recent al argonauţilor în căutarea lânii de aur, rolul lui e interpretat de un actor afro-american (şi la moartea lui Franc Sinatra s-a spus, omagial: a cântat ca un negru).

Ca învăţător religios şi iniţiat, în Egipt şi Tracia, descoperă şi răspândeşte mistere, purificarea de păcate, leacuri vindecătoare de boli, mijloace de prevenire a mâniei divine, riturile către Hecate, cultul pentru Demeter Chtonia. Prin credinţa în nemurirea sufletului şi reîncarnare, orfismul întâlneşte religia indienilor, a dacilor, a celţilor. Maxima “te vei naşte Dumnezeu, pentru că eşti fiu al celui Divin” este pusă în legătură cu Iisus Christos rostind “Eu şi Tatăl suntem unul”.

Orfeu coboară în Hades spre a-şi salva soţia, Euridice, faptă de curaj inspirată de iubire spun cei mai mulţi; după alţii, poate prin deconstruire, o probă de laşitate, pentru că nu a vrut să moară pentru ea ci a coborât viu, şi viu a lăsat-o a doua oară moartă. În timp ce Alcesta moare din iubire pentru soţul ei, îngăduindu-li-se, în compensaţie, a se întoarce din morţi. Şi Savitri îl convinge pe zeul morţii – dar şi al dreptăţii -, Yama, să-i readucă la viaţă soţul.

Legendele morţii lui Orfeu includ sinuciderea, trăznirea de către zeu pentru a-i fi divulgat misterele sau, mai ales, sfâşierea în bucăţi de către menadele trace, fie pentru a nu le fi luat în seamă, fie pentru a le fi antrenat soţii în peregrinările lui. Muzele i-au adunat mădularele şi le-au îngropat, iar lira au aşezat-o printre constelaţii, întru amintire.

Chiar fermecând prin vraja viersului nu numai fiare şi stânci (Eschil, Euripide) dar şi stăpânirea morţii (Ovidiu), Orfeu, bineînţeles (postmodernism), “uită”, ca Lot în biblie, restricţia de a întoarce capul spre a-şi vedea soţia. Euridice, sora Evei, fusese muşcată de şarpe (v. şi statuia Eurydice mourante de Charles Nanteuil) în timp ce culegea flori cu naiadele surate – Radha, între băciţele gopi, fusese mai fericită în iubirea pentru Govinda, văcarul, avatarul, tot atât de muzical ca Orfeu, al lui Krishna, în pădurea Vraja (Jayadeva).

Prin misterele întemeiate de Orfeu, s-a scris, grecii ar fi pus stăpânire pe eroii şi zeii cei mai vestiţi. Tracii spun că privighetorile care-şi fac cuibul în preajma mormântului lui Orfeu cântă mai melodios şi mai plăcut decât semenele lor (Pausanias).

Poetul dintâi – poeta vates latin sau adhi kavi sanscrit – se regăseşte, avatar, în Orfeu, în iubirea pentru Euridice, antifon din tot altă vreme sunetului prim, plâns când epopeic, scandat virgilian sau eminescian, când elegie renascentistă, ca la Ronsard, ori expresionistă, la Rilke. Seneca – pe care spaniolii îl numără ca primul lor poet, prin origine, după cum Ovidiu este revendicat de geţi, prin români, între care a sfârşit -, face din Tracia bistonilor scena cântului suprem: “Frumos cântă cu sacrul glas / Unit cu lira-i Pieridă, / La poala tracicei Rodope, / Orfeu, vlăstarul Calliopei – / Nimic nu dăinuie de-a pururi! / Acordurile lui curmară / Tumultul de torente repezi, / Uitară undele să curgă, / Pierzând avântul lor şi-n timp ce / Se-opriră fluviile-n albii, / Bistonii-ndepărtaţi crezură / Că printre geţi secase Hebrul: / Cea care iar se naşte piere! / Atunci, cântând o mângâia / În versul său, cu triste-acorduri / Le spuse geţilor în cântec: / De-o lege-ascultă zeii-n ceruri / Şi cel ce-a vrut ca anul zornic / Să aibă patru anotimpuri / Ce rând pe rând revin întocmai: / Din furca lor avide Parce / Torc firul vieţii tuturora; / Cel ce se naşte-i robul morţii.”(Traducere de Ion Acsan).

Sincronia orfismului se altoieşte pe ubicuitatea Traciei: “Orfeo rege-a fost cândva / Din rude mari în Anglia. /…/ Căci Tracia de-atunci se cheamă / Azi Winchester de bună seamă” (baladă engleză, secolul 14). D.H. Lawrence îşi portretizează psihologic un personaj feminin în comparaţie cu Ovidiu în Tracia.

                   “Orbul sculptor în chilie pipăie marmura clară.

                   Dalta-i tremură… înmoaie cu gândirea-i temerară

                   Piatra rece. Neted iese de sub mână-i un întreg

                   Ce la lume îşi arată palida-i, eterna-i fire,

                   Stabilă-n a ei mişcare, mută-n cruda ei simţire –

                   O durere-ncremenită printre secolii ce trec.

                   Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată

                   Stă Orfeu”

                                                Mihai Eminescu, Memento mori

Surse, excerpte

Vladimir Streinu, Studii de literatură universală, Univers, Bucureşti, 1973.

Alexandru Ciorănescu, Principii de literatură comparată, Cartea românească, 1997.

Orfeu şi Euridice în literatura universală, antologie de Ion Acsan, Albatros, 1981.

Adrian Bucurescu, Dacia magică, Arhetip RS, Bucureşti, 1999.

          “Pe o gemă tracică, Apollon, cu supranumele de OR-PHEOS ‘Cel Jelit’, apare crucificat, ca şi Christos în iconografia creştină.”(p.206)

          “Ca şi zeul get, Christos a înviat şi s-a înălţat la cer. Lui Apollon i s-a mai spus şi CHAR-YSTOS ‘Fiul Cerului’, iar lui Iisus, Christos. Cei doi Zalmoxis le-au lăsat geţilor un NOF DIADIS ‘Noul Testament’, iar cartea sacră a creştinilor este Noul Testament. Un trib trac se numea CRESTONAI, etnonim ce aminteşte de creştini.

          Asemănările sunt mult mai multe decât cele arătate până acum. Adversarii primilor creştini au observat şi ei aceste coincidenţe, căci iată ce scrie Sfântul Origenes într-o polemică: ‘Apoi fiindcă (noi, creştinii – n.n.) cinstim pe cel prins şi mort, cum spune Celsus, el crede că noi am făcut la fel ca geţii care cinstesc pe Zalmoxis’. E mai uşor de înţeles, după toate acestea, cine şi de ce a distrus cele mai importante cărţi antice referitoare la geto-daci…(p.207).

Angelo Mario, La lingua etrusca (internet). Extras din capitolul introductiv, Etruria:

          “In Tracia (lo sappiamo da pochissimo tempo) sembre sia esistita una grande civilta millenaria anteriore a quela sumerica. Qui del resto non molti anni fa, sonno state rinvenute le Tavolette Tartarie e i primi sigilli cilindrici sumerici-babiloniensi-egiziani; e sembra che proprio qui i Sumeri scoprirono l’arte della scrittura. E forse ai Fenici in seguito a contatti con i Traci nacque loro l’idea dell’Alfabeto. Le due lettera n e m della Tracia del 3500 a.C. sara un caso che in sumero, in egiziano, in fenicio, in etrusco, in greco, in latino, e sempre uguale? Perfino nel significato: la prima (ci sono due onde) con il sistema pittografico e ideografico indicava un piccolo medio grande corso d’acqua, il secondo una granda estensione di acqua, cioe il mare. /…/

Le Tavolette Tartarie hanno rimesso in discussione l’origine della scrittura; un giallo, perche sono state trovate dove – secondo gli esperti archeologi  – non ci dovevano essere. E insieme a queste, molti altri ogetti e tesori che hanno sconvolto il mondo archeologico. Sembra proprio che preistoria Europea sia nata qui, in Tracia.

Una civilta quella della Tracia, che all epoca delle conquiste romane era del tutto scomparsa. I Greci l’avevano cancellata. I Traci anche se 4000 anni prima avevano creato quasi tutti gli dei greci (Zeus in Trace significa Dio, e Dionisio suo figlio – di-nysos in Trace significa di tenera eta, giovinetto; Lo stesso Orfeo e l’orfismo era Trace. Il mitico Monte Olimpo era Trace, perche posto al confine dell’antichissimo territorio Trace.

I Greci si impossessarono oltre che del territorio anche di tutto la mitologia della Tracia. Molti, ancora oggi, credono che la mitologia greca sia greca, invece e della sconosciuta civilta Tracia. Quando I Greci fondarono sul Mar Nero, Apollonia nel V sec. a.C. eressero una statua alta tredici metri (scultore Calamide) in onore del dio Trace afinche proteggesse la…Grecia; e quel dio era Apollo onorato in Tracia 2000 anni prima di quello greco (ritrovato a Dupljaja sul Banato) ecc. ecc. Poi se ne impossessarono. Cosi la dea Cibele, era la dea della fertilita Trace (famose le statuette dalle grosse mammelle).

Se rileggiamo Omero (Iliade) scopriamo che accenna a Reso, come al mitico Re Trace, elogia l’elevato grado di civilta della sue tribu e resta affascinato dal suo cocchio e l’armatura d’oro puro e del suo cavallo piu bello del mondo. A Varna ultimamente e stato scoperto qualcosa che da ragione ad Omero. In Tracia ancora nel 3200 a.C. sguazzavano proprio nell’oro. Vale dire duemila anni prima di Reso Monili d’oro a 24 carati a chili, gli scettri e i gioielli a lamine d’oro come la maschera di Agamennone li avevano gia fatti mille anni prima che sorgesse Micene e Troia. E sappiamo oggi dov’era il famoso (tenuto sempre segreto) ‘forziere’ di Traiano nel periodo piu opulento di Roma: le miniere d’oro tra la Tracia e la Dacia.

Continue reading „Dr. George ANCA: Orfeu în literatura română şi universală (Note de curs)”

Elena BUICĂ: Cum l-am cunoscut pe Tudor Gheorghe

L-am ascultat iar pe Tudor Gheorghe în spectacolul de Crăciun, 2019 și ca întotdeauna, după ce îl asculți, mult timp te urmăresc cântecele și prezența sa pe scenă, iar gândul frământă impresii despre puternica sa personalitate. Nu te poți desprinde ușor de acest rapsod de mare rang al țării noastre cu care ne putem mândri uitând de atâtea alte neajunsuri.

Ascultându-l, memoria afectivă mă întoarce adesea la momentul când l-am văzut prima dată pe scenă, căci a-l vedea și auzi direct în spectacol pe Tudor Gheorghe, este un eveniment cu totul remarcabil. În spațiul cultural românesc, Tudor Gheorge ocupă unul din cele mai luminoase locuri prin neasemuitul său talent. Spectatorii vin la sala de spectacol “ca la denie”, cum spunea chiar el într-o mărturisire.

Străfulgerări de amintiri îmi luminează pagini de viață trăită mai demult. Era în 1969, anul de debut al lui Tudor Gheorghe. Pe atunci locuiam în Cluj și am văzut afișe în care era anunțată prezența scriitorului – dramaturg, Victor Eftimiu și a solistului Tudor Gheorghe cu recitalul, „Menestrel la curțile dorului”, cu poezia poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. Eram foarte interesată să îl văd și să îl ascult pe Victor Eftimiu. Mă fascinase drama pusă în scenă “Înșir-te mărgărite” o rafinată feerie folclorică în versuri, și-i predasem opera sa elevilor de clasa a 12-a. Despre Tudor Gheorghe nu auzisem, nu aveam nicio idee cine poate fi, dar în gândul meu i-am dat o notă bună pentru muzica sa pe versurile poeților, până nu demult interziși, scoși din manualele școlare și de curând reașezati în locul cuvenit în programele de atunci ale învățământului românesc.

În ziua  anunțată, împreună cu elevii din câteva clase ne-am așezat în sala de spectacol a frumoasei Case de Cultură a Studenților. Am luat-o și pe fiica mea, Andaluza,  pe atunci cam de 10 ani și împreună ne-am așezat în primul rând. Voiam să sorb orice cuvânt și să nu îmi scape din vedere nici un gest. La ora stabilită, au apărut pe scena fără décor și fără nici măcar o masă sau scaun, Victor Eftimiu pe care îl mai văzusem în fotografia din manual, însoțit de un tânăr, Tudor Gheorghe, înalt, brunet, cu o frunte lată, cu gesturi liniștite și privire pătrunzătoare, purtând o cămășă albă, deschisă la gât, care amintea de îmbrăcămintea bărbaților din sudul țării. În mâna avea o cobza.

Amândoi au venit în fața scenei, în punctul cel mai apropiat de spectatori, rămânând în picioare tot timpul prezentării lor. Victor Eftimiu ne-a încântat cu verva sa născută din conversațiile stălucite din cafenelele bucureștene în care se întâlnea, atât protipendada bucureșteană, cât mai ales lumea artiștilor, în special scriitori din perioada interbelică. Reînvia acum prin Victor Eftimiu viaţa spirituală a acestor cafenele și a Bucureștiului interbelic, un subiect tentant, plin de savoare şi adesea evocat în amintirile celor care le-au trecut pragul. Era fascinant să auzi povestind prin viu grai pe cineva care a simțit gustul, pofta de viață și farmecul de pe vremea când România avea culoare și o individualitate aparte.

Când a terminat de vorbit, aș fi dorit să se termine aici întâlnirea aceasta, ca să nu tulbur starea de spirit pe care o trăiam. Dar, îndată ce a început Tudor Gheorghe să cânte, am trecut int-o altă stare de spirit, la fel de cuceritoare, deși Tudor Gheorghe era încă în formare. De la primele acorduri am știut că merită atenție deosebită.Treptat am simțit că el este mai mult decât o promisiune, e aproape o certitudine a înzestrării cu un talent deosebit. În sală s-a instalat un fel de magie care ne punea întreaga ființă în mișcare. Am simțit că trăiesc melodiile și versurile recitalului acestui menestrel, așa cum nu mai traisem. Cântecele lui ne puneau în mișcare atât mintea cât și sufletul, aveau impuls, o forță care se rostogolea peste noi, nu se mai oprea, sala era în ascultare deplină a frumoasei poezii românești pusă pe muzică și interpretată măiestrit. Ne-a învăluit o caldă dragoste de țară, mândria de a fi români, ne descopeream pe noi înșine, ne puneam întrebări despre noi și despre viață. Erau poezii pe care eu le predam elevilor de liceu. Îmi părea rău că nu sunt în sala toți elevii liceului meu; ar fi înțeles mai bine și mai ușor trăindu-le profund în această sală. Vedeam în perspectivă că această muzică construită pe mari valori literare, ar putea să ocupe un loc important in viata noastă. Figura lui Tudor Gheorghe mi s-a proiectat înaintea ochilor ca un viitor mare artist care va face parte din valorile nestemate ale neamului nostru românesc.

La sfârșitul spectacolului, Victor Eftimiu a mulțumit spectatorilor pentru prezență, pentru aplauze, dar mai ales pentru participarea prin trăiri, așa cum și-au dorit să fie ascultătorii cărora li s-au adresat. Cel mai încântat a fost când a citit pe fața celui mai tânăr spectator din sala încântarea pentru darul ce ni l-a oferit în acea zi. Și zicând acestea, Victor Eftimiu a coborât de pe scenă, a luat-o de mâna pe fiica mea și a urcat-o pe scenă, mângâind-o pe cap, sărutând-o părintește pe frunte și mulțumindu-i pentru bucuria care le-a făcut-o ascultându-i cu deosebită satisfacție. A adus-o de mâna la locul ei și pe mine m-a felicitat că am format-o în spiritul culturii și al frumosului.

Am plecat atunci de la spectacol încărcată de emoție și în același timp, cu convingerea că în Tudor Gheorghe este focul acoperit de spuza de pe vatră și nu peste mult flăcările artei sale se vor ridica până la mari înălțimi. Mi-am propus să urmăresc evoluția sa în timp ca să-mi  verific capacitatea judecăților mele de valoare.

Continue reading „Elena BUICĂ: Cum l-am cunoscut pe Tudor Gheorghe”

Alexandrina TULICS: Pietrele albe (poeme)

AU FOST MARTIRI CU DOMNUL ÎN CELULĂ

 

… Când nu mai pot să văd și să aud

Ce se întâmplă-n lume,

Când sufletul mi-e plin de suferința lor,

M-așez în sfântă rugăciune

Și trag c-urechea la apusul,

Celor ce sunt astăzi, grâu și gălbenele

Sau susur lin în albia unui izvor.

Ei nu-și mai plâng durerea de-acol ‘de unde sunt,

Nici lacrimile nu le mai zăresc

Dar ma îndeamnă

să nu uit, nicicând să n-ostenesc

Și-n apa de izvor apusă să-i privesc…

Au fost martiri cu Domnul în celulă!

Au sângerat-n bătăi tot împreună,

Acoperit-au semeni cu lacrima când răii îi loveau,

Ologii de bătăi i-au dus în spate sau de mână.

I-au primenit în rugăciuni pe unii,

Ce-n ”jumuleli de vorbe” pe Dumnezeu-L huleau.

Le-au arătat și rănile și Calea Celui,

Ce-atâta Îl batjocoreau!

Au înălțat în temniți, Catedrale!

Cu lacrimile-au aprins lumini

Să vadă orbii dincolo de ziduri

Și la Lumină au strigat ‘AMIN! ‘

Mă-ntorc cu ochii-n lacrimi la oameni- catedrale,

La Dumnezeu lor atâta de iubit,

Din truda suferinței aș îmbrăca în alb de cale

Drumul Golgotei, celor ce-au suferit.

 

 

O VARA MEA CU OCHII VERZI…

 

Suspină pomii-n frunze aur. . .

Își iau a Dios de la crengi,

Cu umezi-ochi ceața privește

‘Ntr-un suspin de abur des

Cum draga vară iar se risipește

Și-un bun venit

Se vede-n pomii desfrunziți.

În foșnet se distinge jalea

De vara în frăţietate,

De fericite-mbrătișări

Pe ramurile-n verde,

Atâta de bogate !

Își cântă-sec trestiile melodia,

Un ritm uscat așa ca ele,

Zbor în zig-zag se vede clar pe cer

‘N plecări de păsări,rândunele

Aș vrea să fiu eu zborul lor

Dincol’ de nori și stele. . .

Suspin iar vara sub un ram

Și parcă nu mai simt atâta bucurie,

De unde-n vară ascultam

Iubita ciocârlie. . .

Mi-e cald sub pleoape, sau transpir ?

Cu gândul la soarele-n apus,

-O, vara mea cu ochii verzi,

Un’ să te caut, unde te-ai dus?

Prin frunze proaspăt îmbrăcate

‘N-arămi și aurul regal,

Mă-ndrept spre casă pe-nserate,

Cu gându’ la coloritul de pe deal.

 

 

AM VRUT

 

…Am vrut să rup din curcubeu, bucăți,

Din el să-mi fac maramă,

Din nori să-mi fac un pat de fulgi,

Pe el Iubirea să m-adoarmă.

Continue reading „Alexandrina TULICS: Pietrele albe (poeme)”