Gențiana GROZA: Fascinația poemului haiku

Frumusețea celor patru anotimpuri caracteristice arealului geografic al țării noastre oferă poeților care compun poeme în stilul liricii nipone, reale momente de inspirație. Este  însă nevoie nu numai de talent literar cât mai cu seamă de extazierea în fața clocotului discret al fenomenelor naturii dar și de cunoașterea câtorva reguli de compunere a acestor poeme. Lunile de iarnă decembrie și ianuarie ne-au arătat o altă față a anotimpului îmbrăcat de obicei  într-o hlamidă de omăt. Un exemplu:

 

 

Haiku hibernal

(Gențiana Groza)

Gerar fără nea-

o pisicuță toarce

stând pe o sanie

Unda râului-

doar rațe și pescăruși

așteptând neaua

Astfel că ședințele de inițiere a elevilor din 2 clase, a V-a și a VI-a, de la Colegiul Național clujean  „George Coșbuc” urma să le desfășor  cu mai puțin „material didactic”.  Dar cum elevii   au reintrat în clasele lor după vacanța de iarnă și  mulți dintre ei au fost la munte, cadrul  hibernal minunat  a fost sugerat cu talent de norocoșii care au reușit să se afle pe patinoar sau pe pârtia de schi din zonele montane. Iată primele încercări ale  noilor membrii  ai cenaclului clujean „Poesis”.

Cu nostalgia toamnei în suflet Carla Matei m-a impresionat cu poemul ei:

Frunze uscate-

dans pe muzica lină

din sufletul ei

Pentru ca iarna să o prindă pe Ana Pavel Mititean cu patinele la primele încercări de a luneca  pe suprafața lucioasă a gheții:

De dimineață-

patinoarul distractiv

cu începători

Iar pe Elisa Guttman să ne-o închipuim în iureșul coborârii pe o pantă abruptă, cum avea să ne spună:

Pârtie albă-

o mulțime de copii

cu schiurile

Doamna profesoară de limba și literatura română Gianina Zegreanu, ea însăși creatoare de haiku, le întreține  elevilor, alături de mine, plăcerea de a se minuna în fața tablourilor tulburătoare ale naturii. Ne bucurăm astfel împreună cu cenacliștii de fascinația poemului haiku apropiindu-ne de natura înconjurătoare  care are nevoie mai mult ca oricând să fie ocrotită și să ne încânte cu universul material creat cu atâta dărnicie de către divinitate.

––––––––

Gențiana GROZA

Cluj-Napoca

Ianuarie 2020

 

Lasă un răspuns