Există o părere, destul de răspândită, după care creştinismul ar fi o manifestare a blândeţii, sentimentalismului lacrimogen şi stărilor emoţionale pasagere. Nimic mai fals.
Creştinismul respinge orice formă de sentimentalism ieftin şi orice formă de lacrimozitate călduţă. Creştinismul este în fapt o stare maximalistă. O stare în care se asumă cel mai mare risc, fără nici o garanţie. Creştinismul poate fi comparat cu saltul de la trapez fără plasă.
Absolut ridicole sunt reprezentărilor “îngeraşilor” de pe broderiile de mahala şi de pe cărţile poştale folosite de slujnicuţe.
Îngerii sunt personalităţi spiritualee copleşitoare şi de o putere inimaginabilă pentru muritori. Nu întâmplător primul cuvânt adresat de Îngeri celora cărora li se arată este,’nu va temeţi”. Categoric “îngeraşii” de mucava nu ar putea genera asemenea stare de spaima. Să nu uităm că Sfântul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, la vederea Îngerului şi-a pierdut graiul. Mai mult încă, există text evanghelic care avertizează foarte clar: ”Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea. ”Multe traduceri sunt încă mai răspicate: Noul Testament de la Alba Iulia spune, ”o iau cu puterea”; textul diortosit de către Mitropolitul Bartolomeu Anania spune, ”se ia prin asalt”; iar texte în limba engleză spun, ”se ia prin violenţă”. Este evident că aceste îndemnuri la “asalt,, la “strădanie”, ”la violenţă” nu se referă la manifestările fizice, se referă la atitudinea spirituală. Cei care voiesc Împărăţia trebuie să lupte cu patimile lor şi cu potrivnicii din afară din toate puterile, cu violenţă, cum spunea Sfântul Pavel,”până la sânge”. Şi nu este întâmplător. Căci nu există mai mare putere în întreagă creaţie decât libera voie a celor înzestraţi cu conştiinţa de sine şi cu înţelegere duhovnicească. Folosirea spre rău a acestei puteri poate avea consecinţe devastatoare.
Cu acestea spuse este de folos să arătăm un aspect mai puţin cunoscut privind răspândirea creştinismului în primele veacuri ale Erei Creştine.
După apostoli şi propovăduitori ,armata Romei a fost mijlocul cel mai important prin care s-a răspândit invatatura creştină în primele veacuri după Hristos.
În acea vreme Armata Romei se compunea din trupe “legionare”, care erau recrutate dintre cetăţeni ai Romei şi din “auxilia” care erau recrutaţi dintre “peregrini”, locuitori ai Imperiului fără cetăţenia Romei. Pentru cei din “auxilia” serviciul militar era de douăzeci şi cinci de ani. La capătul acestui serviciu ei primeau dreptul de “conubia”, de a îşi întemeia o familie şi de a dobândi pentru ei şi urmaşii lor cetăţenia Romei. Toţi cei care serveau sub stindardele Romei erau voluntari şi pentru ne-cetăţeni armata era un bun mijloc de a promova economic şi social. În privinţa aceasta este de amintit că cei mai buni soldaţi se aleg dintre “criminali” şi “sfinţi”, dintre cei care sunt îndemănateci în lupta şi dintre cei care au tărie morală. Cu marea deosebire că în faţă pericolelor supreme,în faţă morţii,întotdeauna cei mai buni si mai viteji sunt dintre sfinţi.
„Șiretenia și perfidia sunt resursele oamenilor care nu au destulă minte pentru a fi cinstiți!.
Liniştea vieţii nu are nevoie de retragerea în pustietate. Trăind în lumea cărţilor, scriitorul Al. Florin ŢENE găseşte oxigenul, care arde îndoielile şi orice urmă de ezitare în procesul de creaţie. Viaţa este o nelinişte continuă, având în permanenţă o stare interogativă. Profund impresionat de viaţa şi opera lui Radu Gyr, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, închis în temniţele comuniste, în mai multe perioade, Al. Florin ŢENE, ca un ales cărturar, studiază câţiva ani arhivele, ducând până la capăt o îndelungată muncă de cercetare ce culminează cu publicarea romanului INTOARCEREA DIN CRUCIADĂ. Viaţa poetului Radu Gyr între realitate şi poveste, apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, în 2020. Romanul este precedat de pertinente consideraţii, cuprinse sub titlul Radu Gyr – Poetul secolului XX , ce poartă semnătura jurnalistului Ionuţ ŢENE.
Remarcabilul optimism al scriitorului Al. Florin Ţene faţă de viaţă izvorăşte din convingerea că omul este chemat s-o slujească şi să-i intensifice ritmul. Personajele sale se zbat în dimensiunile timpului, subliniind drama intelectualului român, care protestează în faţa maşinii de abrutizare şi de negare a personalităţii umane. Aserţiunea lui Rousseau mă urmăreşte: Orice om are dreptul să-şi rişte viaţa pentru a şi-o păstra. Iată de ce firul epic al romanului INTOARCEREA DIN CRUCIADĂ este riguros construit şi sincronizat în dinamica cronologică a evenimentelor. Aceste pagini de roman fac să răsune clopotul istoriei noastre, pecetluind în diamante imaginea poetului Radu Gyr, care, la rându-i, a descris în poeziile create în detenţie, moartea care stătea zilnic la pândă, frigul şi foamea cumplită.
De când lumea și pământul, oamenii au trăit și suferințe și bucurii. Dalai Lama considera că „cele mai multe necazuri ale noastre sunt cauzate de dorințele noastre pasionale și de atașamentele noastre față de lucrurile, pe care greșit le înțelegem ca fiind entități durabile”, iar părintele Paisie Aghioritul spunea că „bucuriile lumești sunt bucuriile materiale… bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos”. În opinia lui Epictet „Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm“. Ne naştem cu un scop, avem un drum de parcurs, obligatoriu, însă opţional şi la îndemâna noastră este modalitatea de a-l parcurge, alegând suferinţa sau alegând bucuria în fiecare moment al vieţii noastre pentru că „Durerea este inevitabilă, însă suferinţa este opţională“, ne spune M. Katleen Casey.
(Amintiri moștenite)