Paul LEIBOVICI: Privind înapoi

Au trecut peste jumătate de secol de când răposatul savant prof. I.C.PARHON a luat drumul veșniciei. Cineva de la agenția Agerpres –în plină noapte a expediat știrea tragică a plecării dintre noi a prof. PARHON.

Paginele de Ziar –din toate colțurile României erau aproape de ultima fază a tipăririi. Dintr-un colț al tipografiei se auzi o izbitură de ușă. Ziaristul de serviciu primise știrea. Ea a fost de îndată tipărită pe prima pagina – într-un chenar negru. Pagina de titlu, care se scosese înainte cu câteva minute, trebuia aruncată la lada cu gunoi. Căci în coloana unde apărea articolul semnat de redactorul șef  sau de unul din secretarii Partidului regional, după formularea primită de la Agerpres, stătea scrisă- și  știrea despre tragicul eveniment: plecarea în lumea veșniciei a lui I.C.Parhon. Desigur, primise și ,,Bunul de tipar”, semnat de șeful corecturei.

Era aproape de ce se crăpa de ziuă. Personalul din tipografie- zețarii își spălau mâinile de la tușul negreu. (În acele vremuri încă nu se cunoștea tipăritul modern cu ajutorul calculatorului electronic). Corectorii aveau fețele palide și ochii roșii, obosiți după citirea și recitirea fiecărei coloane. Cel care răspundea direct de tipărirea ,,articolului de fond,, semnat –ca deobicei-de redactorul șef –recitise pentru a nu știu câta oară fiecare cuvânt, corectase din punct de vedere gramatical și ortografic –propoziție cu propoziție. (între noi fie vorba, autorul materialului –fie el și Primul secretar de Partid -nu prea avea cunoștiițe de ,,limba literară,, ca să nu mai pomenesc de ,,greșelile de exprimare,,!!! Tocmai, din această cauză CORECTORUL ȘEF, purta întreaga răspundere.

Stivele de foi de ziar, a căror vopsea încă nu apucase a se usca, erau pregătite pentru a fi transportate!!

STOPAȚI  EXPEDIEREA!!! se auzi glasul disperat al redactorului de servici! Ne-am privit unii pe alții …Ușa care dădea spre sala mare unde se aflau muncitorii zețari, era dată, cu putere deoparte. OPRIȚI difuzarea! –Cine a dat ,,bun de tipar primei pagini?!

Se făcuse o tăcere penibilă. Înfățișarea șefului semăna cu cea a unei ,,lămâi stoarse,,.

Pagina întâia trebuie retipărită! Scoateți știrea morții prof.Parhon! Apoi adăugă:URGENT! Dacă s-a dus spre ,,LUMEA DREPTĂȚII ,,sau nu…am aflat peste câteva ORE. Dar cel de la AGERPRES care transmisese știrea a dispărut din redacția centrală !!! De ce? ,,Nu primise aprobarea difuzării știrii despre moartea lui PARHON, de la cel care răspundea de informațiile de ultima oră, din partea C.C al Partidului Comunist din capitală!?

Mi-am amintit de acea noapte neagră și-am revăzut întreaga atmosferă,agitație ,teamă a colectivului redacției …citind și recitind ….Știrea din GOOGLE ,,Medicul care a încercat să avertizeze lumea în privința CORONAVIRUSULUI a murit în spital.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Privind înapoi”

Mircea Dorin ISTRATE: Cugetând în miez de noapte (poeme)

 

 

FĂ-MĂ   DOAMNE…

 

Înveșmântă-mă Tu Doamne într-o dulce primăvară

Și mă ține tot o floare până la sfârșit de vară,

Să mă caute codane îndulcite de iubire

Și în sânul lor mă pună, cantr-un cuib de fericire.

 

Fă-mă  albă LĂCRĂMIOARĂ, sfiicioasă, parfumată,

Să îmbăt a lor visare și-ntr-o lacrimă curată,

Ceară-n rugă preaspășită vii dorințe împlinite,

Facă-i tainice clipe, lungi, sfioase, fericite.

 

Fă-mă dar o VIOREAUĂ, floare-albastră-mbietoare,

GHIOCEL purtând norocul, aflător pe-a lor cărare,

Îndulcindu-le simțirea și-a lor suflet doritor,

De cuvinte-nălțătoare, de plăcere și fior.

 

Și apoi, mai către vară,  MAC în lanu-nduitor,

Sângerând ca buze roșii de plăcere aflător,

Ori o NALBĂ urcătoare cu-al său alb nevinovat,

Ce ar vrea să guste-n taină, din al dulcelui păcat.

 

BUSUIOC mă fă Tu Doamne, să le port ’n-ascuns noroc

Celor ce-s îndrăgostite, prinse-n patimă și foc,

Noaptea pune-mi-l sub pernă să-l viseze pe cel care,

Le va fi de-acum sortitul ne-ndoios, la fiecare.

 

Și la urmă CRIN Tu fă-mă, să fiu florilor regină,

Portă-mă și-arate lumii că sunt pure, fără vină,

În buchetul de mireasă să le fiu în mare fală,

Iar ele, miresuce, să mă poarte cu  sfială

 

 

ÎNTINAȚII  LUMII

 

Ostenit-am Doamne să tot spun la alții

Că în astă viață plini sunt de păcate,

Că puțini sunt ceia, virtuoși ai vieții,

Vredniciți s-ajungă-n cerurilor nalte.

 

S-a întins păcatul, râia omenească,

Peste-al nostru cuget frânt și-ademenit,

Îndulcita vrere, ceia deavolească,

În al nostru suflet, ea s-a cuibărit.

 

Nu ne-ajunge Doamne multul cu pământul,

Nu ne-ajunge Doamne cât avem avere,

Toate ni le facem înșelând cuvântul

Dat doar ca s-adape, setea de putere.

 

Nu ne pasă alții cum o duc pe lume,

Nu ne pasă alții dacă-s în nevoi,

Din mizere fapte omul vrea s-adune

Mierea greu muncită de-ostenitul roi.

 

Tot mai rari sunt astăzi spirite curate,

Tot mai rari sunt astăzi semeni virtuoși,

Ce să aibă-n dânși dragostea de frate,

Ce să-mi fie-n toate oameni cuvioși.

 

De-asta lumea-i strâmbă, plină de păcate,

De-asta lumea-mi este iar cu fundu-n sus,

Sete-i de avere, nu și de dreptate,

Iară adevărul prea îmi e ascuns.

 

Toți voiesc aicea raiul să și-l facă

Neștiind că ține numai o clipită,

Fapta ceea bună, Domnului să-i placă,

Îți va face-n ceruri viață veșnicită.

*

Cât averi îmi strângeți și plăceri deșarte,

Cât păcate faceți trăitori în lume,

Toate-n veșnicie trebuiesc spălate

Și-nmiit să-mi face numai lucruri bune

 

Pentru-a fi iertate

 

 

 

TOT  MINȚINDU-MĂ…

 

O batistă fluturată, într-o gară fără nume

Fost-a clipă întristată, ce în dânsa vrea s-adune

Clipe dulci și-nfiorate petrecute într-o vară,

Cum atuncea ne-a fost dată și nu cred să vină iară.

 

Și te-ai dus iubire dragă în sprezări îndepărtate,

Lăcrimat-a al meu suflet că îmi ești așa departe,

Nu știu dacă-n altă vară mai veni-vei înapoi,

Să mai ardem în iubirera rugului aprins în noi.

 

Să mai fim măcar odată doi nebuni uitați de lume,

Să-ți sărut în urmă pașii și pe cap să-ți pun cunune,

Să-ți șoptesc a mele doruri din simțirea ce nu minte

Și strângându-te în brațe, să-ți spun calde jurăminte.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Cugetând în miez de noapte (poeme)”

Vasile MIRCESCU: Ai auzit vreodată marea?

Ai auzit vreodată marea,

plângându-și  dragostea  prin valuri ?
Încearcă, stai și ascultă-i dorul,

când pe rând  se sparg de maluri…

 

Marea-nvolburată  tace

și  niciodată  nu-ți  va spune,
Numele  ce  s-a  pierdut,

pe  valurile-i  mari,  în spume…

 

Și   poate  crestele albastre,

ce strop cu strop  de apă-adună,
Poate  numai  ele,  dacă  vor,

numele   o  să  ți-l  spună !

 

Dar niciodată  n-o  vor  face,

durerea  mării  e  prea  mare…

Nimic  pe  lume n-o   alină,

Căci  a  iubit  cu  disperare,

 

Un  marinar , frumos  și  falnic,

ce-i cânta  din  mandolină,

Din zorii zilei , până-n  noapte,

că  e  iubita  lui  divină…

 

Și l-a iubit cu-atâta   patos,

pe-acel  marinar  frumos,

Încât  uita  de-a  ei  menire,

tot  ascultând  glasu-i  duios…

 

Dar  cruntă-i  soarta,  ea  nu  iartă,

mai  ales  pe  muritor,

Căci  îi  luă  ce-avea  mai  drag,

pe marinarul   iubitor…

 

De-atunci,  un  vuiet  este  marea,

durerea  ei    așa  se-aude,

Nimic  nu  înțelegi  ce  spune,

suferința  ei,  de  toți  ascunde…

 

Povestea  ei  de-a  fir  a  păr,

am  auzit-o  mi  se  pare,

De  la  un marinar  cu  barbă,

un bătrân,  un  lup  de  mare,

 

Care  la  mal   plângea  iubita,

ce-acum   prin  stele  rătăcește,

La fel  ca  marea  cea  albastră,

ce  iubitul  își  jelește…

 

19. 07. 2018

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești

Anca-Maria DAVID: Viața (poeme)

Viața se scurge-n clepsidră,
o frunză bate la fereastră,
cântă, dansează cu razele de soare, râde, plânge și cade printre ziduri,
timpul umblă hoinar cu ceașca de cafea,
lasă doar riduri și scrum de țigară,
șuieră-n vagoanele goale, nu oprește-n gară
să cobor și să rămân pierdută-n primăvară.
Cerneala se topește-n cuvinte mărunte,
rămânând amintiri în oceane de gânduri,
legănate-n covată, ating infinitul.
Acum ești copil cu părul bălai,
cu zâmbetul blând,
valsezi printre stele,
acum culegi ghiocei
cu ochii în lacrimi ca și când a fost „ieri”
și ninge în pletele-ți albe bătute de vânt.

 

 

Povestea iubirii

 

Dă-mi o bucată de hârtie,
Să scriu povestea noastră de iubire,
Să curgă un strop de fericire
Pe frunza de stejar ce cade-n veșnicie.

Să bată vântul printre șoapte,
Să scriu cuvinte albe-n noapte,
Să curgă-n mine nopți albastre,
Cu amintiri născute-n astre.

Bat clopotele-n părul tău,
Cu ghiocei și flori de tei,
Se adună norii pe sub pleoape
Și plouă iar în ochii tăi.

 

 

Te aștept diseară la fereastră

 

Te aștept diseară la fereastră,
Să-mpodobim iubirea noastră,
Cu un buchet de trandafiri,
Culeși din grădina cu amintiri.

Continue reading „Anca-Maria DAVID: Viața (poeme)”

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Sonet din șoapta vântului

 

SONET  DIN  ȘOAPTA  VÂNTULUI

 

Șoptește tainic vântul peste lume,

Atâtea versuri, freamăt de mistere,

Venind din ceruri pare că ar cere

Să dea durerii leac, ștergând anume,

 

Când mintea simte totul drept plăcere,

Tot ce-a fost scris în scripte din cutume.

Îi lasă drum deschis acelui Nume

Ce-aduce calmul, demna sa tăcere,

 

Curat izvor de tihnă, din jertfire.

Cuvânt zidește pentru cel ce poate

Să ducă gândul rău către zdrobire,

 

Iar lacrimi calde-i cad și blând în noapte

S-asculte harfa, dacă vrea Iubire,

Ecou din cer venit prin vânt și șoapte…

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

9 februarie 2020

Corneliu NEAGU: Patria

PATRIA

 

O, patrie, tu curgi prin trupul meu,

când clipa-nstrăinării mă atinge,

și-n suflet îmi aprinde curcubeu

de gânduri care plâng numai cu sânge.

Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,

frumosu-ți chip a dispărut în ceață,

și tot ce în trecut părea firesc

la margine de amintiri îngheață.

 

Doar mărul de la poartă, înflorit,

revine peste vreme-n amintire,

de-atâtea ori în mine l-am primit

cu crengile-ncărcate în neştire!…

Dar se transformă-n piesă de album,

în crengi nu se zăreşte nici-o floare,

rămas uitat la margine de drum

se zbate-n pânza de beton si moare.

 

Trec zilele și parcă nu mai știu

ce rosturi m-au adus prin altă țară,

pe alt tărâm de unde-i prea târziu

norocul să-l desfid a doua oară.

Tu, patrie, la mine te gândești,

am consulat într-un oraș mai mare,

când merg acolo, vechile povești

le-aud curgând pe tristele culoare.

 

Compatrioți cu chipuri de oțel

și cu trădarea aduntată-n sânge

mă-ntâmpină și îmi vorbesc la fel,

când inima de doruri mi se frânge.

Sunt tot aşa nătângi, cum îi ştiam,

nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,

iar uneori mă-ntreabă de vreun neam

care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.

 

De-acolo plec cu sufletul rănit

gândind că n-o să mă întorc vreodată,

nu este-acela locul potrivit

unde să-ntrebi de mumă sau de tată.

Stau seara-n fața mesei gânditor,

dar dorul meu rămâne pe afară…!

O, patrie, și prea iubit popor,

e dorul care zboară către țară !

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

9 februarie 2020

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 414 (16 –31 Ianuarie)

Dragii mei enoriași!

Poleială postumă. De la Revoluție încoace am fost obișnuiți de către posturile de televiziune cu niște spectacole grotești. Seară de seară politicienii noștri s-au certat ca la ușa cortului, acuzându-se reciproc de tot felul de infracțiuni: ba că unul a furat mai mult decât altul, ba că unul a încălcat de mai mule ori legea decât celălalt etc. I-am văzut adesea duși de poliție, cu cătușe la mâini, la sediile unor instituții menite să facă ordine în stat și să impună domnia legii, dar am auzit a doua zi că au ieșit peste noapte pe ușa din dos și sunt bine-mersi, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Am auzit de unii că au fugit din țară după ce au făcut țării pagube astronomice și, pe undeva prin nu știu ce insule, se prăjesc la soare, punând la cale alte și alte escrocherii viitoare. De îndată ce vreunul a ajuns pe vreo colină socială, într-o funcție mai importantă, cum au început să-l lovească, să-l împroște cu noroi, să-l compromită cu orice preț. Altfel spus, cineva este corect, cinstit și demn atâta timp cât nu ocupă funcții publice. Cum ajunge într-o astfel de funcție, numai ce auzi despre el că i se scot din dulap toate scheletele ascunse, că este așa și așa, oricum, cel mai nepotrivit pentru poziția în care a ajuns. De îndată ce persoana respectivă decade din funcție, fie pe cale pașnică, dându-și demisia, retrăgându-se, fie dat afară cu surle și chimvale, cum începe să redevină omul capabil, cinstit,  corect și demn, cel mai potrivit pentru a se cățăra din nou pe povârnișurile piramidei sociale. Ciudat, foarte ciudat!  Nu-mi amintesc ca despre cineva sus-pus să se fi vorbit numai de bine în tot timpul mandatului său, cât și după aceea. Ai impresia că parcă-i blestemată națiunea noastră ca să nu trimită decât tot ce-i mai rău la  conducere, că nu are oameni capabili și demni s-o reprezinte, că e neguvernabilă… Parcă cineva alimentează din umbră asemenea știri și mentalități și, probabil, știe el ce știe! Este în interesul unor puteri din culise să creeze impresia că la conducerea noastră nu sunt decât ,,mitici  dâmbovițeni” corupți și incapabili și astfel să ne determine să ne pierdem încrederea în conducători, să ne luăm lumea în cap spre ,,alte zări de farmec pline”! Rezultatele se văd la tot pasul. Cinci milioane de români au emigrat, alții își manifestă cu orice prilej neîncrederea și disprețul față de puterea politică, de oamenii de la putere, ceea ce e foarte grav. Altădată românii erau gata să-și dea viața pentru țară, pentru conducătorul țării, acum….!

O persoană publică importantă, chiar dacă a devenit ,,ciuma” societății, conform presei celei de toate zilele, mai are o posibilitate de a se reabilita, de a redeveni ,,omul extraordinar, pe care l-a dat națiunea română!” Știți când? Când moare! Ascultați la o asemenea ocazie cuvântările ce se țin despre el de către colegi. Chiar dacă în viață au fost adversari politici, când vine vremea despărțirii, mortul este redescoperit. Deodată te trezești că tocmai el, care a fost catalogat ca cel mai…, cel mai…. rău, era de fapt cel mai bun, cel mai cinstit, cel mai capabil, cel mai demn, omul care a respectat cu sfințenie legea și mai ales Constituția, creștinul adevărat cu mult respect față de cele sfinte, de istorie, de țară…

Astfel de spectacole îți lasă un gust amar. E o judecată a lumii foarte schiloadă, mai degrabă obișnuită cu trăncăneala. Cei vechi, romanii, aveau o vorbă: de mortuis nisi bene (adică ,,despre morți numai de bine”). Se vede că  suntem urmași ai vechilor romani! Ce-i drept, nu-i ușor să ții o cuvântare la o înmormântare, adică un necrolog, în situația în care vrei să spui și adevărul, să fii și cinstit față de cei vii și de cel mort și să mai ai și pretenția să scapi nepăruit. Știu asta din proprie experiență. De mai bine de patruzeci de ani am oficiat sute de înmormântări. Au fost situații când am avut ce să spun și situații când nu am avut. Mă refer la cele bune. Au fost oameni la mormântul cărora nu poți vorbi decât despre viață, te simți în imposibilitatea de a cuprinde în câteva minute noianul de calități și fapte bune ale defunctului, fără a exagera, fără a denatura realitatea. Au fost oameni la care m-am chinuit să scotocesc prin amintiri ca să găsesc un clenci de care să mă leg și să încropesc o cuvântare. La unii n-am găsit nici atât și atunci am vorbit la modul general, despre viață, despre moarte, despre cele sfinte, despre ce este dincolo mai cu seamă. Desigur, pentru defunct nu mai are valoare nici dacă-l vorbești de bine, nici dacă-l vorbești de rău. Spusele au valoare pentru cei vii, pentru cei prezenți, pentru ca din experiența celui decedat să învețe pentru ei, să-și rânduiască propria viață. Dacă se întâmplă să spui vreun păcat, vreo patimă a celui decedat, riști să-ți pui familia lui în cap și să ți-i faci dușmani pentru multă vreme. Marele scriitor francez Bossuet era și preot. El avea tupeul să critice la înmormântări pe cei care avuseseră putere în viață și o folosiseră fără scrupule, pe cei care se îmbogățiseră pe căi ilicite și nedreptățiseră pe cei săraci și umili. S-a întâmplat adesea ca să scape de la astfel de înmormântări cu fuga, lovit și zburăturit de rudele mortului. Mi s-a întâmplat la o înmormântare să-mi exprim mâhnirea că defunctul nu a fost spovedit și împărtășit din copilăria lui, chit că murise la mai bine de șaptezeci de ani!  Mă chemase soția lui ani de zile să-l spovedesc și să-l împărtășesc. Stabileam bine seara ca dimineața să nu mănânce și să nu bea nimic până  îl spovedesc și-l împărtășesc. Când ajungeam, îl găseam râzând. Îmi spunea: ,,- Părinte, iar veniși degeaba, că eu băui un păhărel de țuică!”  Nu l-am criticat în cuvântare, ci mi-am exprimat mâhnirea pentru nereușita mea, pentru lipsa lui de purtare de grijă pentru ale sufletului. Nu l-am criticat că era un bețivan notoriu! Cu toate acestea, unul dintre copii lui mi-a devenit dușman  aprig. M-a împroșcat la telefon cum i-a venit la  gură, fiindcă  am îndrăznit  ,,să-l critic” pe tatăl său că nu s-a împărtășit. De atunci l-am sunat de Paști, de Crăciun, ca să-i urez și eu cele cuvenite, dar mi-a închis telefonul…. Așa supărare! Și când vorbești pe cineva numai de bine, exagerând lucrurile doar ,,pentru a ieși bine în poză”, apar situații hilare, ca cea dintr-o istorioară cu tâlc ca aceasta. Se spune că la o înmormântare, preotul ridicase în slăvi pe mort cu laudele: că a fost excepțional, nemaipomenit, nemaivăzut etc. Soția mortului le-a șoptit copiilor: ,, – Ia vedeți, mamă, în sicriu, e chiar tatăl vostru sau părintele vorbește despre altcineva!”  Mda!

Nu-i ușor să vorbești la o înmormântare! Politicienii noștri știu asta și de aceea vorbesc atât de frumos despre colegii decedați, chit că în viață nu i-au catalogat decât monștri, căpcăuni, alcoolici, infractori, corupți și cum le-a mai venit lor bine ca să se facă credibili. E greu, mai ales când trebuie să-i poleiești postum!  Te întrebi,  doar, când or fi spus adevărul?! Of, of, of!

*

Sfaturi părintești. Selectăm pentru astăzi un fragment din învățăturile Sfântului Ioan de Kronstadt privind prioritățile noastre din viață. Avem multe de învățat. Iată-l:

,,Viața noastră e un joc de copii, nu însă unul nevinovat, ci culpabil. Fiindcă, deși avem minte sănătoasă și ne cunoaștem scopul vieții, nu dăm importanță acestui scop, ocupându-ne de lucruri vane și fără noimă. De aceea am spus că viața noastră este un nescuzabil joc de copii. Lăcomia ne face să ne pasionăm de mâncare și băutură, în loc să le folosim pe acestea pentru alimentația strict necesară a trupului și pentru susținerea vieții trupești. Ne pasionăm de haine, în loc să ne mulțumim a ne acoperi decent trupul, ferindu-l de acțiunea nocivă a stihiilor; ne pasionăm de argint și de aur, tezaurizându-le sau folosindu-le drept obiect de lux și plăcere, în loc să le întrebuințăm pentru satisfacerea unor necesități, iar surplusul să-l dăm săracilor; ne pasionăm de locuințele noastre și de mulțimea obiectelor care le împodobesc bogat și cu fantezie, în loc să ne mulțumim cu un adăpost sigur și decent și cu lucrările decente și strict necesare traiului; ne pasionăm și de calitățile noastre spirituale: minte, imaginație, vorbire, dar le folosim numai pentru slujirea păcatului și deșertăciunilor lumii acesteia; slujim ceea ce este pământesc și corupt, în loc să ne punem însușirile în primul rând în slujba lui Dumnezeu, a cunoașterii de Dumnezeu, preaînțeleptul Creator a toată făptura, în slujba rugăciunii – rugându-L, cerându-I și preamărindu-L pe Dumnezeu pentru a ne arăta unii altora iubire și respect; și numai după aceea, și doar în parte, pentru a sluji lumea aceasta, cea care va rămâne cândva în urma noastră. Ne pasionăm de cunoștințele noastre asupra zădărniciilor lumii și, pentru a ni le înmulți, pierdem timpul prețios, care ne este dat pentru a ne pregăti pentru veșnicie. Nu arareori ne „pasionăm” de serviciu, de îndatoririle noastre, dar nu în sensul că ni le-am îndeplini corect, ci, dimpotrivă, fără silință, superficial, lucrând mai mult în interes personal, pentru a obține un profit. Ne pasionăm după oameni arătoși, sau după frumoasele reprezentante ale sexului slab, folosindu-ne de ele în jocul patimilor noastre; ne pasionăm de timp, care trebuie folosit cu înțelepciune, fără a-l irosi în jocuri și distracții; ne pasionăm, în sfârșit, de noi înșine, făcând din noi un fel de idoli, înaintea cărora ne închinăm noi înșine și pentru care căutăm și alți închinători. Cine ar fi în stare să ne descrie și să ne deplângă nemernicia, imensa deșertăciune căreia îi slujim, nenorocirea căreia ne dăruim de bunăvoie? Ce răspuns vom da nemuritorului Împărat, lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care va veni în slava Tatălui Său să judece viii și morții, să dea în vileag tainele inimilor, să primească răspunsul nostru pentru toate câte am făcut și am zis? Vai nouă! Vai nouă, celor ce purtăm nunele lui Hristos, dar care nu avem nimic în noi din duhul lui Hristos! Care purtăm numele lui Hristos, dar care nu urmăm învățătura Evangheliei Sale. Vai nouă, „nepăsători la astfel de mântuire” (Evrei 2, 3)! Vai nouă, că nu avem credință creștinească, speranță și iubire creștinească! Vai nouă, cei ce am iubit veacul acesta fățarnic și trecător și care nu ne-am arătat râvnitori să moștenim veacul celălalt, cel ce urmează morții noastre cu trupul stricăcios, veacul de dincolo de „perdeaua” de carne pe care o vedem acum”.

*

Rugăciune de copil din vremea noastră: Un copil, compunând o rugăciune, a spus aşa:   ,,Doamne, în seara asta, Te rog ceva cu totul special… Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar place să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu. Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute. Mi-ar place să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează…Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine…Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar place să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-Ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

*

 File de jurnal – 22 iul 1982(II).  ,,Mă voi duce mâine la Severin să discut cu protopopul situația nou creată la Malovăț. Am în vedere faptul  că pictorul I. V. nu respectă tehnica de restaurare prevăzută în deviz.  Folosește săpun și ,,Dero” dizolvate în apă fiartă. Cu bidineaua și mătura dă pe pictură  și scoate apoi lighenele și gălețile cu apă murdară afară. Mă gândesc că e bine să iau niște probe de material, să-l duc la laborator pentru stabilirea formulei chimice, să fac niște fotografii când ei spală așa cum spală iar la sfârșit să-l dau în judecată și să-i cer despăgubiri. Pictorul susține că materialele pe care le folosește constituie ,,secret profesional”.   

Au venit la mine la biserică Ciobanu Alexandru, student la Drept în anul III la Sibiu și Pera Aurel, student la Filozofie în anul III la București. Cei doi mi-au relatat că în urmă cu două săptămâni actorul Florin Piersic se afla în restaurantul ,,Intercontinental” din București cu  Anna Széles, soția sa. A venit Nicu Ceaușescu și a invitat-o pe Anna la dans. Ea a refuzat. Acesta i-ar fi spus: ,, – Ce, fă, cu ăsta te….., iar cu mine nu vrei să dansezi?”  A vrut s-o tragă de mână, dar a intervenit Florin Piersic. Cei din suită au reproșat imediat cu lovituri și înjurături. Actorul a fost doborât la pământ și desfigurat. Pentru a nu se face zarvă multă, în mod tacit a fost trimis de urgență la o secție de chirurgie din străinătate pentru a-l salva de la moarte.

Nicu Ceaușescu ar fi un om foarte dificil și libertin. Fiind în urmă cu câtva timp în Franța, a jucat cărți și a pierdut un milion și jumătate de dolari. Cei de acolo l-au sechestrat până la achitarea sumei, iar cei de aici s-au executat. Atunci s-ar fi zvonit c-o ia pe Nadia Comăneci de soție, pentru că aceasta avea mult aur și  valută.

Cei doi au criticat o serie de lucruri de pe la noi, dar, considerând că ,,sunt puși”  să facă aceasta, am încercat să le explic cele cuvenite și să le demonstrez că nu au dreptate și că trebuie să fie mai optimiști.  Tot ei mi-au spus că Constantin Noica își are domiciliul la Păltinișul Sibiului. Acolo își scrie liniștit lucrările, sperând să facă din Sibiu o ,,oază culturală”.

Mama aleargă foarte mult. Doarme câte două-trei ore pe noapte. Umblă noaptea cu vitele, iar ziua lucrează. Azi am dus-o la târg cu doi purcei, apoi  cu brânză la piață. Nu știu de unde mai poate găsi atâtea resurse de energie și de voință, de generozitate, de hărnicie și dăruire! Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 414 (16 –31 Ianuarie)”

Dr. George ANCA: Colocviile de Marți

Colocviile de Marți

Piața Valter Mărăcineanu 1-3

 

25 februarie 2020, 5 pm

Anul XI  nr. 2 (116)

 

Tema:  EMINESCU  POST MODERN

Mioara și Viniciu Moroianu

interpretează

Sonata pentru vioară și pian de Felix Mendelssohn-Bartholdy

 

Intervenții:

 

Beatrice Marinescu: Restaurare

George Anca: Eminescu în India 

Mircea Coloșenco: Marian Popa versus scriitor postmodern

Cristian Moțiu: Teatralitatea lui Puși Dinulescu

Vasile Menzel: E primăvară în ianuarie 

Streche Nicolae Florentin: Eliade în conștiința alterității  

Viorel Speteanu: Proclamația dela Padeș, 23 ianuarie 1821

   

 

Teatru de poezie :   Liliana Popa, Gabriela Tănase,  Bianca Michi Nema, Adelina Fleva, Elena Armenescu, Antoaneta Bagdasarian, Doina Boriceanu, Agache Catinca, Vasile Menzel, Cristian Moțiu, Daniel Vorona, Corneliu Zeana, Luca Nicolae, Vladimir Udrescu, Adrian Bucurescu, Victor Homescu, Dragoș Vișan, Alexandru Leu, Ioan Rațiu

 

 

Lansare de carte 

Alexandru Surdu, Cristian Radu Nema: București, capitala eroilor patriei, 1916-1919,           Integral, 1919

Nicolae Grigore Mărășanu: Comedia Valahă, trei volume, Editura Istros 2018

Dimitrie Grama: Marea secretă, Conta, 2019

Corneliu Zeana:  Trezirea dragonului, Editura Europeana, 2019 

Ecaterina Petrescu Botoncea:  Anunnaki,  Eikon 2019

Romeo Săndulescu: Aproape sau cât mai departe, Editura Mușetinii

Ioan Rațiu: Misiunea întâmplării, Fast editing 2019

Cristian Gabriel Moraru: Scriitorii timpului meu, Ecreator 2019

Coordonator: Dr. George Anca

 

 

Dr. George Anca

Lucrări publicate (selecţie)

 

Cărţi

Literary Anthropology, Bibliotheca, 2005

New York Ramayana, Academia Internaţională „Mihai Eminescu” (AIME), 2005

Ibsenienii (7 volume), Oscar Print, 2005-2006

Tangoul Tigrului, AIME, 2005

Sanskritikon, AIME, 2002

Baudelaire şi poeţii români, AIME, 2001 (1974)

Manuscrisele de la Marea Vie, Majadahonda, 1996

Haos, temniţă şi exil la Eminescu, Cotruş, Gyr şi Stamatu, Majadahonda, 1995

Articles on Education, Biblioteca Pedagogică Naţională/Consiliul Europei, 1995

Indoeminescology , AIME, 1994

Certificate and Diploma Course in Romanian, University of Delhi, 1981

Poezie (cca 20 volume), proză (cca 20 volume), traduceri (Kalidasa, Jayadeva, Milarepa, Tagore, clasici şi contemporani orientali şi europeni etc.), teatru şi filme pe teme de artă, editări (educaţie, literatură, antropologie, biblioteconomie etc.)

 

Comunicări/ Studii

„Teatrul No şi misterele tibetane”,Universitatea Bucureşti, 1964

„The Correspondence and Dodia in the Creation System”, Congresul Internaţional de Cibernetică şi Sisteme, Bucureşti, 1975

„Universal Values of the Romanian Culture” , Bangalore, India, 1978

„Anthropomorphism in Mihai Eminescu’s Creation”, Xth International Congress of Anthropological and Ethnological Sciences (ICAES), New Delhi, 1978

„Sanskrit and Romanian Poetics”, în Studies on Indo-Asian Art and Culture, vol.VI, International Academy for Indian Culture, New Delhi, octombrie, 1980

„Sanskrit Romance Ontopoetics”, în Modern Art and Poetry, New Delhi, 1981

„Death and Freedom in Romania”, Pugwash, Trento, ianuarie 1990

„Symbols in a Post-Revolution”, ICAES, Lisabona, septembrie 1990

„Romanian Cultural Developments. Mihai Eminescu”, Columbia University, New York, octombrie 1990

„The Beauty of Peoples”, IFLA, New Delhi, septembrie 1992

„Good things in educated people’s worst doings”,WAER, Jerusalem, iunie 1993

„Between Social Cannibalism and Beauty of Peoples”, ICAES, Mexico, august 1993

„From Utraquism to Multicultural Education”, WAER, Creta, mai  1997

„Beauty and Prison”, ICAES, Williamsburg, SUA, 1998

„From Thai Vilasa to Cosmic Library”, IFLA, Bangkok, 1999

„Edgar, Who does (not) need libraries”, IFLA, Boston, 2001

„Indological Studies in Romania”, Nehru University, New Delhi, martie 2003

„In Search of Joy”, ICAES, Florenţa, iulie 2003

„From Bloodshed to Orange Revolution”, Pugwash, Andalo, ianuarie 2005

 

Publicaţii editate

The Milky Way, Delhi, 1978-79

Latinitas, Delhi, 1981-84

Liber, din 25 decembrie 1989

Trivium, din 2003

Ziare-şcoală cu studenţi în jurnalism, Bucureşti, Târgovişte, Delhi

Al. Florin ŢENE: O nouă carte a acad. prof. univ. dr. Ștefania Kory Calomfirescu

CERCETĂRI ȘI CONTRIBUȚII ÎN TULBURĂRILE NEUROPSIHOLOGICE DIN INFARCTUL CEREBRAL

Pentru a scrie despre apariția unei noi cărți a doamnei academician prof.univ.dr. Ștefania Kory Calomfirescu  mă simt obligat să mă întorc în istoria formării personalității acestui Om dăruit oamenilor. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca (1961). A obținut în 1974 titlul de doctor în medicină, specialitatea Neurologie, cu teza Edemul cerebral acut în accidentele vasculare cerebrale de tip tromboembolic și hemoragic (fiziopatologia simptomelor, diagnostic și tratament).

După terminarea facultății a fost repartizată ca medic generalist în comuna Bălan (județul Sălaj). Aici a refăcut dispensarul, a înființat cabinete de consultații pentru copii și adulți, sală de nașteri, o farmacie și un mic laborator pentru analizele sumare. În 1966 a fost angajată ca medic secundar, în urgențe medico-chirurgicale, la stația de salvare, și, din 1969, la Clinica de Neurologie din Cluj, unde a activat până în 1986 când s-a transferat la Spitalul Clinic de Recuperare, deschizând aici Secția de Neurologie.

            De-alungul timpului doamna academician a depus o nețărmurită activitate științifică în timpul când deține adiferite funcții în mediul specialității dânsei. În timp ce deținea funcția de Șef al Clinicii de Neurologie din 1992, a urmat și o carieră universitară, parcurgând toate gradele didactice până la cel de profesor universitar, obținut în 1996. A publicat 27 de lucrări de specialitate și peste 550 de studii și articole științifice, printre care Edemul cerebral acut în infarctul și hemoragia cerebrală (1982), Tulburări de limbaj în accidentele vasculare cerebrale (1989), Drum spinos. Un început în profesia medicală (2001), Amintiri despre profesorul Crișan Mircioiu (2010), Curs de Neurologie pentru studenții Secției de Kinetoterapie a Facultății de Educație Fizică și Sport (2010), Profesorul Florea Marin și Școala de Medicină și Farmacie Clujeană (2011), Academicieni ai neurologiei românești (2011), Despre marele profesor Iuliu Hațieganu (2016) etc.

Posesoare a două certificate de inovator în recuperarea tulburărilor de limbaj, Ștefania Calomfirescu-Kory este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În prezent este profesor consultant și conducător de doctorate.

            Datorită personalității sale, doamna academician Ștefania Kory Calomfirescu a fost primită în multe organizații profesionale interne și internaționale, printre care: Organizația Internațională de Cercetare a Creierului,,Comitetul European de cercetare și tratament al sclerozei multiple,Federația Europeană de Neurologie, Academia Oamenilor de Știință din România,,Asociația Publiciștilor Americani, Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România,Liga Scriitorilor din România și Uniuniunii Mondiale a Scriitorilor Medici,Centrul Biografic Internațional, Cambridge, Consiliul Director al Universității Cambridge,redactor-șef al publicației „Neurologica Transilnaviae”, și în multe alte organizații.

            Ca recompense a muncii sale de-o viață în domeniul cercetării științifice și a aplicării acestor cercetări în mediul spitalicesc  a primit numeroase dinsticții, printre care: Medalia de aur a Mileniului din partea Universitatii Cambridge (2001), Diploma de excelență pentru întreaga activitate profesională și stiințifică, din partea Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca (2003),Medalia comemorativă „Gheorghe Marinescu”, din partea Academiei Române (2006), Medalia Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității „Babeș-Bolyai”, la împlinirea a 50 de ani de la înființare (2010), Titlul de „Senior al cetății”, din partea Primariei Cluj-Napoca (2011), Diploma „Virtutea Literară” din partea Ligii Scriitorilor din România și Premiul Ligii Scriitorilor din România (2014), Diploma de Excelență pentru Neurologie din partea Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (2015), Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca (2015) etc. A fost prezentată în volumele: George Marcu, Femei de seamă din România. De ieri și de azi, Editura Meronia, București, 2017, George Marcu, Personalități feminine contemporane din România, Editura Meronia, București, 2013 etc. De-alungul vieții a publicat numeroase cărți de specialitate, dar și de istorie a medicinii, fiind un nume de primă mărime în istoriografia medicinei clujene și naționale.Voi enumera doar câteva titlu de cărți semnate de doamna academician, pentru a vă face o imagine completă a personalității sale: Ștefania Kory Calomfirescu –Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Promotor al școlii românești de neurologie și de geronto-geriatrie, Actualități în accidentele vasculare cerebrale. De vorbă cu academicianul Constantin Popa, Cercetări și contribuții în afazia din accidentele vasculare cerebrale, Cercetări și contribuții în tulburările neuropsihologice din infarctul cerebral, Despre Academicianul Profesor Dr. Constantin Popa, Despre profesorul Dr. Docent Dumitru Dumitrașcu și evoluția școlii de gastroenterologie clujeană, Despre savantul Gheorghe Marinescu și colaboratorii săi, Drum spinos. Un început în profesia medicală Kinetoterapia pacienților în faza acută a accidentelor vasculare cerebrale, Kinetoterapia pacienților în faza acută a accidentelor vasculare cerebrale, Mari profesori ai medicinei clujene, Mari profesori din generația de aur a școlii medicale clujene, Moartea cerebrală și transplantul de organe, O viață pentru medicină și beletristică medicală, Profesorul Dr. Doc. Crișan Mircioiu, Profesorul Dr. Doc. Crișan Mircioiu și promoția 1961 a școlii medicale clujene, Profesorul Dr. Victor Papilian. Întemeitor al anatomiei clujene și al primei societăți de antropologie din România, Școala de neurologie în medicina clujeană. 1957-2003, Școala strălucită de neurologie românească a savantului Gheorghe Marinescu și multe alte lucrări.

            De curând a apărut o nouă carte a distinsei academician Ștefania Kory Calomfirescu, intitulată “Cercetări și contribuții în tulburările neuropshiologice din infarctul cerebral “, volum ce a văzut lumina tiparului la Editura “Ecou Transilvan “, Cluj-Napoca, 2019, având o prefață de  prof. univ. dr.Adela Maria Moș. Cartea am primit-o cu următorul autograpf: “Domnului Președinte Al.Florin Țene, cu stimă, multă recunoștiință și mult drag, ss Autoarea, 24 ian.2020”.

            Cartea este structurată în 9 capitole, acestea fiind studii despre: Afazia, Disartria, Disfonia, Disfazia, Agnozia, Apraxia, Agrafia, Acalculia, Alexia, Dislexia, Amuzia și Bibliografia, foarte bogată, ce denotă că autoarea a studiat lucrări din aceste domenii publicate pe mapamond și în țară de-alungul vremii.

            În Prefața lucrării doamna  prof.univ. dr. Adela Maria Moș ne lămurește în chitesență,( luată ca: în filosofia scolastică, substanță eterată, considerată al cincilea și cel mai subtil element, extrasă din corpul care o conținea și despărțită de celelalte patru elemente, mai puțin fine, sau ca  element esențial din ceva, precum elementul cel mai ales, cel mai subtil Cf lamură, miez, floare., sau (Pex) Tip.) despre bolile examinate de autoare în această carte.

            Fiind o carte de specialitate, mă rezum la a cita un text, de pe ultima copertă, a autoarei, ca esență a ideilor ce se desprind din acest amplu studiu:”Examinarea clinică a unui pacient afazic trebuie să înceapă cu anamnezia, care pe lângă datele generale este necesar să precizeze unele aspect specifice (preferința manuală, limba maternă, limbi străine cunoscute, gradul de școlarizare, profesia, regiunea natală sau cea în care pacientul a trait o perioadă lungă de timp), după care trebuie să se cerceteze vorbirea spontană narativă, vorbirea provocată ( interpretativeă), vorbirea repetată, vorbirea automată, denumirea, examinarea elementară a  fincției verbale receptive, examinarea ordinelor verbale, examenul Token text, examinarea grafiei spontan narrative, grafia dictate, grafia copiată, lexia receptive, examinarea ordinelor scrise și lexia expresivă.(… ) De recuperare oricărui pacient afazic depinde calitatea vieții sale. De aceea,“afaziologiea este știință, artă și umanism!”

            Dezbaterea asupra acestui aspect crucial ne-a condus, în cele din urmă, la necesitatea schimbării cadrului conceptual al ştiinţelor cognitive. Această concluzie ni s-a impus ca necesară, în principal, dat fiind că perspectivele deschise de „paradigma cognitivă‖ s-au dovedit mult prea largi, în ambiţia lor de a realiza „ştiinţa totală‖ ca o „unificare‖ sau, mai precis, o integrare a ştiinţelor culturii în cadrul epistemologic al ştiinţelor naturii și medicinii. Continue reading „Al. Florin ŢENE: O nouă carte a acad. prof. univ. dr. Ștefania Kory Calomfirescu”

Vavila POPOVICI: Filozofia, religia, știința și politica (12) – Giordano Bruno

„Mai bine o moarte demnă și eroică, decât un triumf necinstit și mârșav.” 

Giordano Bruno

   Giordano Bruno (1548–1600) a fost filozoful, cosmologul și matematicianul italian din epoca Renașterii care a susținut heliocentrismul lui Copernic, dar a mers mai departe, afirmând că universul este infinit și populat cu multe „lumi” asemănătoare sistemului solar. Deși a fost călugăr pentru o vreme, unele dintre ideile sale au fost considerate eretice. A sfârșit condamnat de Inchiziție și ars pe rug din cauza încăpățânării cu care și‑a susținut ideile neortodoxe, într‑o vreme în care atât Biserica Romano‑Catolică, cât și Bisericile Reformate afirmau cu și mai multă forță principiile rigide aristotelice și scolastice, în bătălia pe care o duceau pentru evanghelizarea Europei. Concepția sa panteistă și convingerea asupra infinității universului, au făcut ca numele lui să devină sinonim cu cel de victimă a obscurantismului. Astăzi, Giordano Bruno este considerat un simbol al libertății de gândire.

   Bruno a fost fiul unui mercenar. A primit numele Filippo la botez, iar mai târziu a fost supranumit Il Nolano (în italiană, cel din Nola), după oraşul său natal. În 1562 a plecat la Napoli, pentru a studia ştiinţele umaniste, logica şi dialectica (argumentaţia). În 1565 a intrat în ordinul călugărilor dominicani, la mănăstirea San Domenico Maggiore din Napoli, luându‑şi numele Giordano. În mănăstire a studiat filozofia lui Platon și Aristotel, precum și operele teologice ale lui Toma din Aquino. În 1672 a fost uns preot al Ordinului Dominican, la Napole, unde studiase. Fiind încă din tinerețe un gânditor liber și un non-conformist, este nevoit în 1575 să fugă din mănăstire, pentru a scăpa de acuzațiile de erezie ce îi erau aduse.

    Amenințat cu un proces de erezie din cauza vederilor sale, în 1576 fuge la Roma unde duce cea mai agitată viață, și ajunge la Geneva, unde îmbrățișează Calvinismul. Scenariul se repetă: este arestat, excomunicat, reabilitat, și lăsat să plece în Franța. La Paris (1581) găsește un mediu propice și un post de profesor de filozofie, sub protecția regelui Henric al III-lea. Fire nestăvilită, pleacă la Londra, apoi la Oxford, unde se lansează în polemici aprinse cu savanții englezi. În această perioadă începe să scrie „Dialogurile“ – în care își va expune sistematic filozofia – șase la număr, trei cosmologice și trei morale. În 1586 se întoarce la Paris, intră în conflict cu autoritățile bisericești și fuge încă o dată, acum în Germania, unde rătăcește dintr-un oraș în altul și, în 1590, se oprește la Frankfurt. În august 1591, invitat de patricianul veneţian Giovanni Mocenigo, se întoarce în Italia. Bruno încerca, de fapt, să ajungă într‑o academie unde să‑şi expună teoriile, şi aflase că era vacantă catedra de matematică de la Universitatea din Padova. S-a dus imediat la Padova şi la sfârşitul verii lui 1591 a început să ţină prelegeri private pentru studenţii germani, scriind „Prelegeri de geometrie” (Praelectiones geometricae) şi „Arta deformării” (Ars deformationum).

   Când s‑a convins că n‑avea să primească această catedră (care i‑a fost oferită lui Galilei în 1592), s‑a întors la Veneţia şi s‑a implicat în discuţiile dintre aristocraţii veneţieni progresişti care, ca şi el, erau înclinaţi spre analize filozofice fără să ţină cont de implicaţiile teologice ale acestora.

   Dar libertatea lui Bruno a fost curmată când Mocenigo – dezamăgit de lecţiile particulare de arta memoriei pe care i le dăduse savantul, şi enervat de intenţia acestuia de a se întoarce la Frankfurt pentru a publica încă o carte – l‑a denunţat în mai 1592 Inchiziţiei veneţiene, pentru teoriile sale eretice. Bruno a fost arestat şi judecat. S‑a apărat recunoscând că a făcut greşeli teologice minore, dar punând în evidenţă caracterul mai degrabă filozofic decât teologic al doctrinei sale. Procesul părea că intrase pe un făgaş favorabil lui Bruno, dar Inchiziţia de la Roma a cerut extrădarea sa. Pe 27 ianuarie 1593 savantul a fost întemniţat la palatul roman al Sant’Uffizio (Sfântul Oficiu al Inchiziţiei).

   Procesul de la Roma a durat şapte ani. La început, Bruno s‑a apărat ca și la Veneția, negând orice interes pentru problemele teologice și reafirmând caracterul filozofic al speculațiilor sale. Apoi a făcut o încercare disperată de a demonstra că teoriile sale nu erau incompatibile cu concepția creștină despre Dumnezeu și creație. Inchizitorii însă i‑au respins toate argumentele. În cele din urmă, savantul a declarat că nu are nimic de retractat și că, nici măcar nu știa ce voiau ei să retracteze. Papa Clement a ordonat atunci să fie condamnat, ca nepocăit și eretic încăpățânat. Sentința i‑a fost citită oficial pe 8 februarie 1600, iar el le‑a spus judecătorilor: „Probabil că vouă vă e mai frică de condamnarea mea decât îmi este mie”. Peste nouă zile, a fost dus la Campo de’ Fiori cu un căluș în gură și ars de viu.

   Ideile lui Bruno sunt cuprinse  în cele şase dialoguri: Cena de le ceneri, De la causa, principio e Uno, De l’infinito universo e mondi, Spaccio de la Bestia trionfante, Cabala del cavallo Pegaseo și De gli eroici furori..

   În „Cina din Miercurea Cenuşii”(Cena de la Ceneri, 1584), nu numai că a reafirmat realitatea teoriei heliocentrice, dar a şi sugerat că Universul este infinit, compus din nenumărate lumi asemănătoare cu cele din sistemul solar. Sistemul solar este numai unul din nenumăratele alte sisteme care se nasc neîncetat și dispar, guvernate de o singură lege, de o singură putere de suflet universal, de Dumnezeu. În acelaşi dialog, a anticipat teoriile compatriotului său italian, astronomul Galileo Galilei, susţinând că ar trebui să urmăm învăţăturile morale ale Bibliei, dar nu pe cele astronomice. De asemenea, a criticat puternic moravurile societăţii engleze şi pedanteria doctorilor de la Oxford.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Filozofia, religia, știința și politica (12) – Giordano Bruno”