Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 405(1 –15 Septembrie)

Dragii mei enoriași!

Tristețea ca un mod de a fi. Într-o zi mă aflam în Serbia, la Cladova. Un orășel mic, liniștit, care îmbină armonios noul cu vechiul. Eram pe o stradă centrală.  Ceva mi s-a părut neobișnuit. Strada era interzisă circulației mașinilor. De-o parte și de alta a străzii erau localuri, restaurante, cofetării, cafenele. Fiecare din acestea își extindea spațiul pentru clienți și în stradă, sub forma meselor acoperite cu umbrele. Nu erau mulți consumatori, dar era liniște. Printre mese și în spațiile libere rămase se jucau copii, mulți copii. Oamenii care treceau pe trotuare se salutau între ei, salutau pe cei de la mese. Pe fețele tuturor se citea relaxarea, bucuria, bunăvoința. Vorbeau între ei, râdeau natural, fără prefăcătorie. Nu înțelegeam limba, urmăream doar mimica fețelor și constatam că oamenii aceia nu erau stresați, nu erau presați de lupte interioare. Și, culmea, oamenii aceia făceau parte dintr-un popor care de abia ieșise dintr-un război, care le spărsese țara, mândra Iugoslavie de altădată, în cinci țări, le ucisese părinți, copii, frați, rude, le distrusese case și alte bunuri. Oamenii aceia găseau, totuși, puterea de a trece mai departe, de a  privi cu seninătate și încredere spre viitor. Erau robuști, bine hrăniți, veseli, siguri pe situație, solidari. Casele din oraș și din satele din apropiere erau bine îngrijite, parcă toate erau noi, abia terminate, cu grădini pline de verdeață în jur, cu garduri frumos construite, iar curățenia era un mod de a fi.  Într-un cuvânt, eram într-o țară în care pofta de viață și bucuria de a trăi era la ea acasă. Cinste lor!

 Am ajuns în Severin. Era cu totul altă atmosferă. Oamenii erau mult mai slabi, mai sfrijiți, mai supți la față, dezamăgiți și mai încrâncenați. Cei mai mulți mergeau cu capul aplecat, cu privirea în pământ, rumegându-și gândurile și necazurile. Era o populație tristă, obosită. Din când în când unii se salutau între ei, dar rece, scurt, fără bucuria de a se întâlni, ci doar ca un act artificial.  Străzile erau nemăturate, cu tomberoane pe la porți, așteptând îndelungat gunoierii, multe case coșcovite, îmbătrânite înainte de vreme. Ce să mai vorbesc de sate! Doar în Bulgaria, în zona Vidinului, am mai văzut case mai sărace, mai dărâmate, mai neîngrijite și mai murdare decât la noi. Prea puține construcții noi, iar cele mai multe din cele care există sunt impunătoare, cu o arhitectură străină, adusă de cine știe unde și plantată fără gust într-un spațiu nepotrivit. Altădată răsunau satele de muzică populară transmisă de cele mai diferite aparate date la maximum. Acum nu mai auzi așa ceva decât pe la cârciumi sau din mașinile unor tinerei dornici de a ieși în evidență. Întâlneam la tot pasul oameni gata de a-ți spune cele mai noi bancuri, glume. Acum asemenea ,,creații” sunt tot mai puține. Parcă ne-a dispărut pofta de a râde,  de a face haz nici chiar de necaz.

Am încercat să înțeleg ce se întâmplă cu noi, cu românii. De unde până unde senzația aceasta pe care ți-o inspiră, că e un popor trist și îmbătrânit, cu lehamite de viață.

          În primul rând, este tot mai absent segmentul tânăr de populație. Țara noastră este pe locul al doilea  în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează: 9 români pe oră, 17% din populația activă a țării, 1/5 din întreaga populație. În perioada 2007-2017 am pierdut 40.000 de medici, 84.000 tineri  numai în 2016 sub 36 de ani, din care 19% cu studii superioare. Am devenit sursă de forță de muncă calificată pentru Austria, Ungaria, Franța, Germania și supercalificată pentru SUA și Canada. Cinci milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate ca emigrați. Pierdem o mare parte din tinerii care s-au calificat aici pe cheltuiala statului român; a crescut vârsta la care femeile procreează (de la 18 ani în 1980 la 30 de ani în 2017). Copiii rămași în țară abandonează școala, devin analfabeți, nu primesc educație morală părintească, motive pentru care vor deveni o mare problemă peste 5-10 ani. Românii plecați la muncă în străinătate, chiar cu studii superioare, acceptă  munci umile, degradante uneori, străine de calificarea lor. Nu poți să te bucuri, când știi că fiul sau fiica ta, după ce au absolvit o facultate  sau chiar un masterat în țară, îngrijesc bătrâni în străinătate pentru o brumă de parale. Se schimbă mentalitatea celor plecați, acceptând după un timp principiile morale ale țării unde lucrează (homosexualitatea, neasumarea întemeierii unei familii, bigamia etc.). Cei mai mulți dintre emigranții români nu investesc în România resursele lor financiare. Chiar dacă își construiesc aici case, cimentul este francez, cărămida poloneză, instalația electrică olandeză, cea sanitară germană, aparatura neromânească, deci totul se reîntoarce în aceste țări. Statisticile spun că  20% dintre cei plecați nu se vor mai întoarce niciodată în România fiind pierduți definitiv, iar alți  23% au cerut cetățenie străină (Ungaria, Italia, Spania, Franța, Canada, SUA). Este dureros să-ți vezi copiii venind în vizită după mulți ani de ședere în străinătate, iar copiii lor să nu știe românește, să aibă nevoie de translator. Dezvoltarea noastră economică este foarte slabă, locuri de muncă tot mai puține.  40% din suprafața arabilă a țării este cumpărată de străini; marile magazine cu produse agro-alimentare distrug agricultura românească (sectorul legumicol, pomicol, creșterea animalelor) care a devenit una de subzistență. Principalele resurse strategice, adică bogățiile solului și subsolului,  sunt în mâna străinilor.

             De treizeci de ani asistăm zi de zi la un circ continuu. Oamenii politici se ceartă între ei ca la ușa cortului, se demască unii pe alții, sunt descoperiți că au furat mai mult sau mai puțin din banii țării. Starea aceasta conflictuală de la vârful țării se reflectă și în relațiile oamenilor simpli. La nivelul unui sat sunt mahalale  în care nu întâlnești două familii în bună înțelegere. Fiecare este împotriva tuturor și toți sunt împotriva fiecăruia. În familii sunt multe neînțelegeri și certuri.  Multe familii se destramă, marcând viitorul puținilor copii rezultați în sânul lor.  Cearta, dușmănia, invidia, egoismul, alături de alcoolism, tabagism și desfrâu sunt câteva din rănile sângerânde ale vremii noastre.

                 Nu mai ai putere de convingere ca să îndemni un copil să învețe. Când vede un analfabet că ajunge primar în capitală sau europarlamentar, pe altul la fel că învârtește banii cu lopata sau pe un președinte care spune la început de an școlar: ,,- Ha, ha, ha, eu am avut media șase și am ajuns președinte!” îți piere graiul. Din 1960 sunt în școală, ca elev, ca student, iar de aproape treizeci de ani ca profesor. În fiecare an am avut senzația că învățământul se degradează tot mai mult, că nivelul scade tot mai mult. E vorba atât de nivelul elevilor, cât și de al profesorilor. Abandonul școlar, absenteismul, lipsa de interes sunt la ele acasă în cele mai multe școli. Lipsa de educație duce la îndobitocirea unui popor, care poate fi apoi mult mai ușor de condus, de manipulat!

           Aflăm că ne sunt răpiți copiii, că sunt sacrificați pentru a li se prevala organe, sau pentru a fi folosiți ca sclavi în industria sexului din străinătate. Aflăm că la bandele de tâlhari și de criminali care se ocupă cu astfel de lucruri oribile se raliază uneori angajați ai unor instituții menite să apere legea, să apere cetățeanul. Îți cauți dreptatea și n-o mai găsești, infractorii și infracțiunile se înmulțesc ca pecinginea. Bolile ne seceră ca holdele vara, cancerul se întâlnește tot mai des, medici competenți găsești tot mai puțini, sănătatea se târguiește ca roșiile la piață. La instituțiile publice te duci cu căciula în mână și ești privit de sus, cu aroganță, fără pic de respect. Dacă vezi un funcționar zâmbindu-ți, intri în panică, ți se pare că ceva nu e în ordine.

              Alimentele sunt tot mai scumpe și tot mai proaste, aduse de aiurea, îndopate cu tot felul de chimicale, care nu sunt decât otrăvuri cu efect întârziat. Se apropie iarna și lemnele au ajuns la prețuri astronomice, iar pădurile tot mai puține și tot mai ciopârțite.  Mâna de lucru, fie calificată, fie necalificată, e tot mai puțină, iar  costul pentru ea tot mai mare.

              Clientelismul politic, nepotismul și favoritismul au făcut ravagii în societatea românească.  Vine la putere un partid și imediat schimbă toți conducătorii de unități, plantându-și oamenii de încredere, indiferent de pregătirea și competența lor. Cum să mai prospere o astfel de instituție condusă de un om care n-are nici în clin nici în mânecă cu domeniul în care funcționează instituția! Copii, nepoți, frați și cumnate, alături de prieteni și amante sunt avansați tot într-o veselie. Competiția și competența sunt de domeniul istoriei. Corupția este o meduză cu multe-multe tentacule, care ștrangulează în fașă orice urmă de progres și de elan.

               S-a implantat în mentalul social, în mintea oamenilor, ideea că aici, în țara noastră, nu mai e nimic de făcut, că nu mai ai nici o șansă, că orice viitor este compromis. Am întâlnit părinți care-și îndeamnă copiii să plece ,,afară”, fiindcă ,,aici n-ai la ce să stai, n-ai ce să faci!” Mă bucuram într-o vreme, văzându-i pe cei plecați că își construiesc case aici și speram că într-o bună zi se vor întoarce. Din ce în ce mai slabă nădejde. Unii îmi spun: ,,La ce să mai Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XIX(2019), nr. 405(1 –15 Septembrie)”

Corneliu NEAGU: Depresia

DEPRESIA

 

La colț de stradă mor prieténii,

amantele se culcă cu mai  mulți,

copiii simt c-au devenit adulți,

tot alergând pe străzile pustii.

Și toamna rece vine peste noi,

iar frunzele, pe ritmuri de poem,

plutesc încet pe trenuri care gem

ducând soldații noștri la război.

 

Orașul tot e un coșmar stupid,

iar oamenii stresați nu înțeleg

ce-i parte separată ce-i întreg

în granițele care ne închid.

Și-n orice întrebare e un chin,

îl resimțim în inimă și-n gând,

se sting în noi speranțele plângând

pe marginile unui crunt destin.

 

Himerice imagini trec prin vis

și ne trezim în spaime și-n delir,

iar patul ni se pare cimitir,

plutind imponderabil în abis.

Iar cei apropiați, în mod fatal,

ne intră cu picioarele-n destin

și când paharul de durere-i plin

ne internează noaptea în spital.

 

Dar ca răspuns la gestul lor brutal,

pe doctorii ce-s mai nebuni ca noi,

îi dezbrăcam și îi închidem goi

într-un salon cu gratii de metal.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

28 septembrie 2019

Al. Florin ŢENE: Teoria mulțimilor aplicată la jurnaliști*. Decalogul 9 pentru ziariști

1. Ideea de mulțime este fundamentală în matematică, pentru că ele sunt cele mai simple obiecte care pot fi supuse cercetării, și despre care jurnaliștii pot să scrie. Metoda matematică presupune definirea unor grupuri de elemente care statistic satisfac anumite criterii, cum ar fi mulțimea numerelor mai mari decât 1 sau mulțimea numerelor prime. În societate mulțimile sunt grupuri de oameni adunați pentru o idee, revendicare sau a trasmite o mulțumire cuiva.

2. “Rolul filosofiei este acela de a începe cu ceva atât de simplu, încât ă[ nici nu merite pomenit și să încheie cu ceva atât de paradoxal, încât nimeni să nu-l creadă. ” scria în 198 Bertrand Russell. Aceste fraze se potrivesc și pentru ziariștii care caută, nemijlocit, evenimente care pot deveni paradoxale sub condeiul lor.

3. Scria în 1903 Gottlob Frege:“Un om de știință cu greu s-ar putea întâlni cu ceva mai puțin demn de dorit decâ a-și vedea fundația năruindu-se tocmai când și-a încheiat opera. Am fost pus în această poziție de o scrisoare a domnului Bertrand Russell, exact când lucrarea mea era aproape de tipar.

4. Mulțimea se cuprinde pe sine? Dacă da, atunci nu se cuprinde pe sine, iar dacă nu se cuprinde pe sine, atunci se cuprinde.

5. În orașul Cluj-Napoca există un bărbier pe o stradă din cartierul Mănăștur, care bărbierește pe toți și numai pe cei care nu se bărbieresc singuri. Dar pun întrebarea, firească, pe bărbier cine îl bărbierește? Dacă se bărbierește singur, atunci nu se bărbierește singur.Iar dacă nu se bărbierește singur, atunci se bărbierește singur.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Teoria mulțimilor aplicată la jurnaliști*. Decalogul 9 pentru ziariști”

Dr. Viorel ROMAN: Feudalismul actual moldo-valah / un laborator european

* Apologeți al UE, răspundeți la următoarele întrebări legate de „jostitie”:

1) Cum se încadrează protocoalele secrete cu SRI în acquis-ul comunitar? Dacă nu se încadrează, de ce a fost și este sprijinită autoarea lor Kovesi – „eroina” procuror-șef al Parchetului European.

2) In acquis-ul comunitar intra participarea ofițerilor din serviciile secrete la ancheta procurorilor și la fixarea verdictelor înainte de proces prin „hârtiuța” transmisa de aceeași ofițeri, lucru confirmat de numeroși judecători.

3) Ce înseamna „dosar penal secret” pe care avocații inculpaților nu au voie să-l vadă? O astfel de „apărare” face parte din acquis-ul comunitar?

4) In mult laudatul DNA, protejati de sefa lor Kovesi, s-au aflat si se mai afla procurori santajisti cu scop declarat ca scopul lor este „sa paradeasca vieti”! Si asta face parte din acquis-ul comunitar?

5) In UE sefii unei mari banci care au spalat bani de cateva miliarde de Euro au fost exonerati in urma unei intelegeri amiabile prin returnarea pagubelor de miliarde. In Romania o mica neglijenta in serviciu de 4-5 mii Euro este taxata de mare coruptie si, desi paguba a fost acoperita, „vinovatul”, acuzat de coruptie (!), primeste ani de inchisoare cu executare, fiind de fapt adversar politic al celor care gestioneaza institutiile de forta.

Dublul standard face si el parte din acquis-ul comunitar?

* În România se derulează un film de groază! Alex Coita vede pe de o parte realitatea de zi cu zi ce seamână cu un film de groază și de cealaltă parte clasa politică, „o comedie neagră”. Rezultatul unei perioade în care România a fost lăsată în paragină, în care agenda publică a fost capturată de obiective înguste, prea puțin corelate cu nevoile reale ale oamenilor acestei țări.

Feudalismul actual moldo-valah / 112 / un laborator european

* România un laborator european de modernizare alertă și forțată a unei societăți tradiționale încă neasanate integral de corupție.

*…2014-2016, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni – care se urmărea a fi practic dezincriminate -, de abuz în serviciu: 1.960 de funcționari publici, miniștri, 202 funcționari publici; respectiv conflict de interese: 215 funcționari publici, parlamentari, primari, directori în instituții publice. Prejudiciile erau de sute de milioane de euro.

*Eliminarea monitorizării MCV ar fi ajutat proiectul T zero pentru corupți, deoarece evaluările Comisiei Europene și rapoartele MCV sunt cele care, de ani, avertizează că politicienii corupți vor să scape de răspundere penală, să elimine activitatea anticorupție a DNA și să blocheze eficacitatea justiției.

Continue reading „Dr. Viorel ROMAN: Feudalismul actual moldo-valah / un laborator european”

Nicoleta GORDON: Aproape noi…desculți de rai

E-aproape „azi” în vechiul „ieri” și nu știu dacă mâine
Ne va găsi pe amândoi rupând aceeași pâine,
Sau dacă orologiul vechi va strânge-n minutare
Tic-tacul ce timbra cândva un petec de scrisoare.

 

E-aproape blând, în adieri, același vânt de noapte
Ce își culca pe brațe nori și-n zori îi trezea șoapte.
Deșertul risipea nisip în pumni cu apă vie,
Prin umbra trupului de gând scăpat din colivie.

 

E-aproape „doi” înclepsidrat în timpul scurs devreme
Prin stern ce biciuie nevoi îngemănând poeme.
Ce ne-om fi fost de nu mai știm să lăcrimăm cuvinte,
Și ce ne-om fi când flori de soc ne-or crește pe morminte?

E-aproape „noi” în fraze lungi cu cratime pe margini,
Cu întrebări tivite alb în colțul altei pagini.
E-aproape „eu”, aproape „tu” și-aceleași alfabete
Ce scriu despre un „el’ și-o „ea” pe mâneci de regrete.

Se-ntoarnă cerul la apus și-agață-n trena Lunii
Un roi de fluturi alintați când se foșnesc alunii.
Îmbrac tăceri cu gust de noi, tu-nveți să le asculți,
Când raiul spune rugăciuni cu îngerii desculți…

——————————–

Nicoleta GORDON (Many)

27 septembrie 2019

Aurel CONȚU: Omul fără inimă

Omul fără inimă

 

da, în dimineața aceea frumoasă de vară
mi-am pierdut inima
așa cum i se poate întâmpla unei femei, de exemplu,

atunci când își pierde cercelul sau perla de aur, pe care o poartă la gleznă
nu-mi mai amintesc unde
(există atât de multe locuri în care îți poți pierde inima la Paris!)
de atunci rătăcesc prin viața mea ca albatrosul lui Chareles Baudelaire
un „călător înaripat”, scrutând orizontul peste oceanele lumii,
în căutarea unui loc liniștit, unde să-și tragă sufletul

locul din stânga inimii mele este la fel de abrupt ca malurile Cascadei Niagara
îmi simt sângele mușcând din inima pietrei
vulturii își ascut ciocurile de crestele munților și scot sunete guturale
„În această seară avem un om fără inimă de mâncat, dragi mei copii!” – par să le spună celor mici
nu ți-am furat focul din cer, Doamne, ca Prometeu
să fiu, la rândul meu, sfâșiat de vulturi
chiar și fără inimă îți slăvesc numele
Ia, Doamne sfinte, acvilele tale din viața mea și dă-mi o inimă
până o găsesc pe cealaltă…

——————————–

Aurel CONȚU

Ioana CONDURARU: Spune-mi toamnă

Spune-mi toamnă,
Ziua-i blândă
Și durează o secundă?
Săptămâna e-o clipită
Și pe veci îi risipită?
Dar cu luna,
Cum se face
Că mă ține tot pe ace?
Azi surâde soarele,
Mâine plâng ogoarele,
Că sunt pline de ciulini.
Unde e floarea de crin?
Prin ce colț de agrement
Zace frumosul moment,
Când al verii râs dulceg,
Răsuna pe întreg meleag?
Repede te fofilezi
Pierzându-de prin livezi,
Adunând în mare grabă,
Frunzele căzute-n iarbă,
Nedorind a da în scris,
Toate câte ai omis,
Lăsând codrul fără grai
Și câmpii pline de scai.
Toamna însă stă tăcută,
Pregătindu-se de nuntă,
Că discret s-a logodit,
C-un luceafăr travestit.

———————————-

Ioana CONDURARU

26 septembrie 2019

 

Simon JACK: Titlu la alegere…

azi,
poezia mea se scrie singură
mi-a furat sufletul
dintre ferestrele mâinilor urnind lumină
din alfabetul tâmplelor armonizând
trăiri,
au crescut aripi în cuvinte
se leagă zboruri prin silabe cu miros
de camfor tomnatic,
mantaua unui cer obelisc
imbracă goliciunea artefactelor
din coasta-mi vândută în anticariate
cu năluci între coperți,
azi
in uitarea numelui aruncat pe-o bancă
se aprind deodată
toți licuricii apelor de botez,
aud în ele un Iisus exilat în catrene
estivale,
se roagă parcă pentru mine
să-mi țin mâna strânsă pe lângă corp
când mă voi arunca în golul
unei rime, ce nu-i știu
sfârșitul…

 

 

Plouă!

 

Plouă, a-nceput să plouă numărat,
imi socotesc pingelele
pe talpa nepăsarilor, îndepărtărilor
ce-atât de-aproape îmi șoptesc de tine
cu glas pătrat,

in bălți umblă uitări cu cap de unicorn
clipocitul toamnei face setos
un brusture pe-o rană de santal,
trecători prind hore în diluvii
ce-și fac coame
din amurguri înseninate pe corole
de păsări Phoenix,

plouă

e rândul meu să mă evapor
in picături ce-mi știu
obrazul!…

 

 

Pe Nichita…

 

pe Nichita stau rezemat
cu sufletul haihui
poate pe-un plop în dor de seară,

mă scutur, că-i toamnă
pe semnele Lui
și noduri în loc să mă lege

mă dezleagă pripon
in piatră,
piatră…în patima Lui!…

 

 

Nu mă căuta!…

 

nu mă căuta printre cei vii
demult am semnat în condica luminii,
pe propria-mi răspundere
am trecut dincolo,
Continue reading „Simon JACK: Titlu la alegere…”

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: natural

natural

într-un mod derizoriu
eram un troglodit al sistemului
îmi lăsam conștiința să odihnească acasă
când mă forțam să descopăr realitatea din afară
mă pierdeam în lucruri mărunte

natural
trăiam într-o lume fictivă
cu senzația de moarte spirituală

atâta timp cât nu interesează pe nimeni
nici pe mine nu mă interesează
și viața curge din instinct
ca o apă între maluri

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019