Ţara Almăjului este o vale intramontană aşezată în lungul râului Nergan (ori Nera, cum au ales să-i spună învăţaţi). A fost locuită din vremi imemoriale, fără exagerare, dintotdeauna. Vechimea aceasta este încă uşor de simţit celui care va avea răbdare să colinde hotarul, fie şi unui singur sat, din Almaj. Lesne, va fi cu putinţă, să se observe semnul eternităţii, care înseamnă modelul existenţial românesc alcătuit din înţelegerea vie a spiritualităţii ortodoxe. În Almăj, vom afla efectiv totul: bucurii şi dureri, dărnicie şi zgârcenie, credinţă şi înțelepciune, autenticitate şi impostură, frumuseţe şi urăciune. Totul. Dar, în ce priveşte relaţia dintre oameni, în Almăj există, încă, ceva ce în bună măsură în restul lumii a dispărut. Mai există relaţia personală, omenească, dintre locuitori care, într-un fel ori altul, sunt neamuri. Există încă o înţelegere şi o trăire care transformă, simplul act al existenţei, în viaţă. Ea vine din timpurile vechi când almăjenii au trăit în comuniune, alcătuite din membrii același familii sau din familii înrudite care se supuneau celui mai bătrân, lucrăndu-și pământurile și împărțind roadele, cu dreptate, fără părtinire. Comuniunea acesta a fost întărită de multele și grelele incursiuni turcești, cărora au trebuit să le facă față, cu arma în mână sau prin înțelegere și aparentă supunere. Aceasta înseamnă priceperea faptului că nu sunt suficiente principiile ca: dreptatea, ordinea, folosul, şi altele asemenea. Ele, aceste principii, excelente în sine, alcătuiesc doar elementele teoretice care pot contribui la alcătuirea unei civilizaţii. În termeni practici, ele sunt planul după care se zideşte o casă. Dar pentru a trece de la stare potenţială, la fiinţă, mai este nevoie de puţină blândeţe, înţelegere, dragoste, bunăvoire şi într-ajutorare. Acestea din urmă sunt uneltele şi căile prin care planul se face clădire şi clădirea se face cămin cald şi vatră primitoare. Trăind această înţelegere, în Almăj oamenii, când se întâlnesc, încă îşi dau bineţe unul altuia, îşi stau în ajutor, la bucurii şi necazuri, încă mai ştiu ce înseamnă puterea comunității, a neamurilor (în sensul de rude de sânge sau prin alianță, căsătorii, botezuri, cununii etc) care o alcătuiesc. În acelaşi timp, în Almăj putem afla toate formele vieţii, de la cele mai simple, la cele misterioase şi toate frumuseţile lumii în care Dumnezeu i-a aşezat pe oameni.

În momentul de față, întreagă omenire este tulburată, agitată, nesigură și în stare de provizorat. Vânturi grele și rele venite de aiurea, lovesc în rădăcinile neamului, fragilizându-le, ispitind cu vocea șarpelui din Grădina Edenului, de la începutul biblic, în formă modernă însemnând Banul, câștigul. În fapt, nu știm ce ne așteaptă și ceea ce știm este că actuala stare este extrem de șubredă și pe punctual de a se nărui. În aceste împrejurări, un loc ca Țara Almăjului oferă o măsură de certitudine. Aceasta întrucât almăjenii au mai păstrat bătrâne și bune obiceiuri nearuncând la gunoiul timpului ceea ce au învățat, de mici, de la părinții și bunicii lor. Apelez la un exemplu minor. Dacă distribuirea de energie electrică ar fi întreruptă, foarte simplu almăjenii vor scoate apă, bună și curată, din fântâni, din “bunare”, așa cum au făcut și strămoșii lor. De fapt, cam orice s-ar întâmpla, Țara Almăjului va putea să își ducă existența în matca unei așezări și rânduieli al căror început nu îl știm.

Țara Almăjului este una dintre „țările” românești care se așează, ca un șirag de perle, din Maramureș și până în Almăj.„Țările” românești care au asigurat și asigură superba unitate în diversitate a spațiului românesc. O expresie a acestei unități incredibile, fără egal între popoarele Europei, o oferă Limba Română. O limbă având numeroase și fermecătoare „graiuri”, dar care va fi înțeleasă, de orice român, din Maramureș și până în Almăj.

În acest text voi vorbi despre aspecte și tendințe ale culturii Almăjului azi. Prin cultură eu înțeleg totalitatea tradițiilor specifice, cele care dau identitate și care se continuă în duh în cursul tuturor vremilor. În această înțelegere, Almăjul a avut parte de o mare binefacere prin opera lui Ion Marin Almajan. În lucrările sale, Ion Marin Almăjan a surprins și imortalizat în cărțile sale specificul Almăjului, (frumusețea, pitorescul oamenilor și locurilor, ale graiului almăjan, bogăția tradițiilor transmise din veac în veac) care, în înțelegerea mea, este elementul esențial al culturii acestei „țări” românești. Mai mult decât atât, activitatea de editor a lui Ion Marin Almăjan, în perioada cât a condus reputata Editură Facla (1979-1989) a constituit vârful de lance, putem spune, al renașterii culturale almăjene, el reeditând și publicând opera unor mari întemeietori. Eftimie Murgu și dr. Ion Sârbu, dar și debutând scriitori almăjeni aflați la început de drum. Lansările de carte, organizate cu Editura Facla, în această perioadă, și în Almăj, nu doar în restul Banatului și al Transilvaniei, au constituit adevărate sărbători pentru bătrânii țărani almăjeni din acel timp, supraviețuitori ai rânduielilor strămoșești, dar și pentru școlari, tineri avizi de cultură. Adaug aici și pe consătenii domniei sale : poețul Ion Budescu, poetul și etnograful Nicolae Dolângă (cu două importante cărți despre etnografia Almăjului) și poeții Petru Novac Dolângă și Iosif Băcilă.

Acest rost și frumusețe ale Țării Almăjului s-au păstrat și ar trebui să se păstreze prin cultură-i specifică: limba, port, obiceiuri și mai ales, înțelegerea sensului vieții, a diferenței dintre bine și rău.

Putem spune că Almăjul a reușit această supraviețuire în condițiile dramatice ale veacului al XIX-lea și mai abitir ale celui următor dar și ale prezentului..În bună măsură acest lucru s-a datorat unității de Credință, deci bisericii ortodoxe dreptmăritoare și unui fenomen pe care l-am numit „renașterea almăjană”.

Unitatea de Credință, faptul că în majoritate zdrobitoare Almajenii sunt români și ortodocși a păstrat frăția de cuget și lege. Micile și de fapt nefericitele excepții „sectare” nu au putut afecta caracterul covârșitor ortodox al Almăjului. Iar la asta s-a adăugat “renașterea almăjană”.

„Renașterea almăjana” a însemnat creșterea numărului corurilor, prin care almăjenii și-au exprimat voința și dorința de unire cu țara mamă, simțul lor de români urgisiți de regimul austro-ungar, dorurile și iubirea față de pământul binecuvântat din care își extrăgeau hrana, vlaga; sentimentele omenești pe care le trăiește fiecare…,de la naștere până la moarte. Totodată, această „renaștere” a însemnat extindererea unei tradiții preexistente, constând în promovarea istoriei și specificului Țării Almăjului. În perioada interbelică,un rol important din acest punct de vedere l-a avut unchiul meu, preotul Coriolan Buracu, istoric al zonei, care, mai mult decât, atât a înființat dispensare și biblioteci ș în localitățile almăjene, a trimis mii de volume de carte românească comunităților din Serbia și SUA.

Rolul decisiv, în „renașterea almăjană” l-au avut și preoții, profesorii și învățătorii din Almăj care, în chip fericit, au fost în majoritate oameni ai locului sau atașați locului. Almăjul, prin izolarea lui, a fost ferit de fenomenul devastator al navetismului, al intelectualilor “între două autobuze”. În pofida vremurilor deosebit de grele ale colectivizării, ale propagandei comuniste care promova omul nou, ateu, dușman al credinței strămoșești și al tradițiilor bătrâne almăjenii au rămas credincioși identității lor și astfel au intrat în noua fază istorică începută în Decembrie 1989.

Pentru o vreme, aș zice până prin 2010, Almăjul a rămas fidel direcțiilor culturale așezate anterior de către “renașterea almăjană”. Un aspect nou, după 1989, l-a constituit apariția unor monografii dedicate localităților almăjene, unele din ele de reală valoare științifică, apoi a unor reviste culturale (Almăjul, Almăjana) care au oferit posibilitatea de publicare a unor studii de istorie, monografice, etnografice, a unor creații beletristice etc….Fiecare dintre ele a avut un rol pozitiv atâta timp cât a slujit scopului unificator, promovarea culturii almăjene, a valorilor și specificității locului. Dar, începând aproximativ din 2010, Almăjul a început să fie vizibil afectat de evoluțiile fazei istorice în care ne aflăm.

Un număr de oameni au plecat, în căutare de lucru și de oportunități economice, populația a început să îmbătrânească și să scadă ca număr activ. În plus, influența lumii din afară a început să fie tot mai prezentă, prin media, mijloacele virtuale, etc. Inevitabil aceste prezente au influențat, și nu în bine, viață culturală. Poate cel mai vizibil este acest lucru în muzica populară, unde frumusețea a fost înlocuită cu vulgaritatea „manelistă”. (Acest lucru a fost foarte bine prezentat într-un studiu al Dr.Sorin Pescariu). Deci, în momentul de față, această viață culturală se află la răscruce. Există o direcție, după părerea mea, pozitivă și una negativă.

Între aspectele pozitive, contribuția cea mai viguroasă și care va avea urmări de foarte lungă durata, este cea care privește viața spirituală și mai exact adevărata explozie Ortodoxă.

Toate Bisericile din Almaj au fost renovate, pictate din nou, înfrumusețate, înzestrate cu podoabe și veștminte. Dar la aceasta s-a adugat și acțiunea lor misionară și mai ales între cei tineri, în școli. Un loc special l-a avut și îl are Părintele Dr.Petrică Zamela. Ca exemplu de prezență pozitivă în școli voi oferi cazul „capelei din Bozovici”, capela Liceului din Bozovici.

Capela a fost întemeiată de către Părintele Prof.Dr. Petrică Zamela.

Capela a fost așezată în ceea ce fusese vechiul „podrum” (pivnița) al liceului. Un spațiu care nu mai era folosit și care fusese lăsat în părăsire. În acest spațiu a fost așezată capela ortodoxă a liceului. Concepția de amenajare a fost efectiv binecuvântată. Spațiile fostului podrum au fost transformate și capela, modestă în dimensiuni, dar impresionantă în duh, s-a alcătuit. În acel spațiu sunt toate cele necesare unei Biserici Ortodoxe, dar cumva mai mici. Aceasta ajută enorm pe cel care se roagă acolo. Faptul că va trebui, cel care se roagă, să coboare câteva trepte și să intre într-o penumbră solemnă și tăcere impunătoare, va spori atmosfera de evlavie. În plus icoanele capelei, făcute de „amatori” credincioși, sunt de o frumusețe și elegantă efectiv sfâșietoare. Atmosfera din capela te poartă cu duhul la frescele bizantine de la Ravenna, la evlavia de la Assisi și fără îndoială la peștera din Bethlehem. Împrejurarea că în acest moment Liceul „Eftimie Murgu” din Bozovici efectiv se află așezat pe o capela, pe un spațiu sfânt, este mai mult decât simbolică. Această așezare este semn de trăire în Credință și în Tradiție. Iar prezența acestui spațiu sacru va impune încă mai mult, va îndemna încă mai mult, la seriozitate și stăruință în bună cuviință și învățătură.

În același timp, în Almăj s-a întemeiat Mănăstirea Putna și acuma câțiva ani, prin eforturile aceluiași neobosit Părinte Prof.Dr. Petrică Zamela, „Mănăstirea Țara Almăjulu ”. Despre această din urmă câteva precizări sunt de folos.

Mănăstirea, întemeiată acuma câțiva ani, prin voința încăpățânată și statornică și prin nețărmurita dragoste pentru Almăj a Părintelui Profesor Doctor Petrică Zamela, a răspuns unei nevoi duhovnicești imperative. Parohiile locale pot face doar anume lucruri. Dar prin însăși natura lor, ele sunt „defensive”, iar în momentul de față Ortodoxia este atacată violent și vicios. Atitudinea strict defensivă nu mai este suficientă. În acest climat este nevoie de afirmarea răspicată, fără echivoc, a celor în care credem și le mărturisim. Ortodoxia trebuie să iasă la luptă!

În această înțelegere, putem vedea Mănăstirea Țara Almăjului ca împlinire și transfigurare a spiritului almăjan, a spiritului de „graniță”, luptător și biruitor. Modul de acțiune al Mânăstirii reflectă o profundă și intimă cunoaștere a spiritului almăjan și bănățean în general. Bănățenii sunt mai puțin înclinați la contemplație „pură”, ei au un acut spirit de înțelegere, dar asta combinat cu nevoia de a acționa, de a afla rezolvare și cale, de a ieși din impas. Însăși așezarea Mănăstirii sugerează înțelegerea și adresarea perfectă a acestei stări.

Mănăstirea este așezată la vedere, în față tuturor, este un avanpost întărit, ca o bază de asalt, gata de luptă. Căci, despre lupta cea mai grea este vorba: confruntarea forțelor răului și mântuirea sufletelor omenești. În chip aproape miraculos clădirea Mănăstirii și a Bisericii ei se înalță temerar. Nu numai temerar,ci nespus de frumos.Ortodoxia nu înseamnă doar Dreapta Credință,înseamnă și frumusețe fără egal!

Pornind de la nimca Părintele Petrică Zamela a gospodărit puținul și prin rugăciune acesta s-a făcut Mânăstirea pe care o vedem. Nu trebuie uitat niciodată că Dumnezeu lucrează prin oameni,pe care El i-a adus în existentă.Au fost mulți oameni care au ajutat și au fost câțiva primari almăjeni care au ajutat decisiv. Sunt ferm convins că numele lor este scris în Cartea Vieții!

Dar în momentul de față, Părintele Petrică înfăptuiește un lucru esențial și în realizarea lui el are nevoie, mai ales, de rugăciunile noastre.

Mânăstirea devine nu numai loc de rugăciune, dar și centru de răspândire a culturii.Folosind facilitățile existente în chip nespus de înțelept, Părintele Petrică Zamela organizează aici adunări culturale și de comunicare științifică. Desfășurarea acestor adunări în Mânăstire face cu neputință strecurarea duhului veninos al secularismului. Este cu neputință ca într-o Mânăstire Ortodoxă să verși venin ateist sau eretic-sectar. Dar, mai mult decât atât, Părintele Petrică Zamela așează în Mânăstirea Țara Almăjului o rânduială capabilă să zidească tradiție, menită să însoțească existența așezământului în viitor. O tradiție care să însemne rugăciune, dar și dragoste activă pentru Almăj, oamenii lui și sănătatea lor spirituală. Iar, nevoilor spirituale ale oamenilor, Mânăstirea Țara Almăjului îi adaugă și grijă pentru cei nevoiași. În rânduiala ei, mănăstirea include și acțiuni filantropice,de ajutor material direct.

Această mânăstire poate fi oferită ca model demn de urmat în tot locul și acest fel de așezăminte vor putea însufleți, sper, tot pământul românesc.

În ce privește activitatea cultural publicistică, sunt de folos câteva exemple.

Astfel aproape fiecare sat din Almăj are,în momentul de față, o monografie, capitol deschis în 1910 de preotul Vasile Popovici al Pătașului, lăudat la vremea lui de marele istoric Nicolae Iorga. Sunt monografii documentate,unele însoțite de numeroase imagini foto. De asemenea, au fost publicate poezii și lucrări în proză ale unor autori locali. Numărul celor care au contribuit este mare și citez câteva nume: prof.Pavel Panduru, prof., Icoana Budescu, prof.Nicolae Andrei, prof.Iosif Bacila, Mariana Pâșlea, lect. univ.dr.Florina Maria Băcila, Pavel Gârjoabă, prof.dr.ing. Alimpie Ignea. Mai sunt încă mulți alții cărora le cer iertare pentru neputința de a le pune numele dar ale căror merite sunt remarcabile. Un rol special l-a avut și îl are profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog. Dragostea și pasiunea lui pentru Almăj, deși prin „sânge” el este ardelean, ar merită din plin instituirea titlui de “Almăjan Honoris Causa”. Ar merită-o din plin!

Întemeietor al primei reviste culturale, revista « Almăjul », Gheorghe Rancu-Bodrog, cu răbdare constinciozitate, exemplară modestie, a contribuit și contribuie la dezvoltarea și propagarea civilizației Țării Almajului. În colecția lui, un adevărat muzeu, se află imagini foto, antichități, urme de civilizație ale unui Almăj străvechi și veșnic viu. Mai mult, Gh.Rancu Bodrog a reușit să includă Almăjul într-o adevărată rețea de stări tipologic asemănătoare. Este inițiatorul unor reuniuni a Muzeelor Sătești având rol unic în cultura românească de azi. El a realizat colaborarea dintre păstrătorii de tradiție din alte țări românești, a înlesnit întâlniri între ei și astfel a pus temelie unei mai bune și mai cuprinzătoare înțelegeri a importanței « locului », respectiv a importanței « țărilor » românesti, din Maramureș și până în Almaj. Se cuvine să adaug aici înființarea cu câteva decenii în urmă, la Timișoara, a unei Societăți culturale a Țării Almăjului, alcătuită atunci din personalități ale zonei. Scriitori, artiști plastici, istorici, etnografi, profesori universitari, de diferite specialități, cadre didactice de diferite nivele, țărani, tineri cu diverse. Această societate a organizat în fiecare an, mereu în altă așezare din Almăj un Festival al Văii Almăjului care constă într-un simpozion intitulat „Despre almăjeni și faptele lor”, în ziua primă, iar a doua zi pe scenă sunt prezente formațiile artistice ale căminelor culturale. Cu acest prilej se acordă mai multe premii, printre care : pentru cel mai bătrân și mai original-valoros costum popular almăjan Această unire a forțelor centrelor culturale care promovează identitatea locală.In momentul de față are o importantă esentiala,de viață si de moarte pentru Neamul Românesc.

Toate cele pomenite sunt pozitive și sunt caracteristice Almăjului. Duse înainte, ele pot asigura o dezvoltare în continuitate de tradiție almajană. Din nefericire există și aspecte negative.

Cu durere între ele pomenesc cazul revistei « Almăjana » pornită de către Profesorul Iosif Bacilă, cu bune intenții, în urmă cu douăzeci de ani (1999) și care a avut ani buni în evoluția ei prin tematica revistei și calitatea colaboratorilor, dar care, vai !, a intrat, de un timp încoace, în declin iremediabil.

“Almajana” a fost o revistă al cărei scop era promovarea îndârjită a identității unui „loc”, a unei „țări” românești, respectiv Țara Almăjului. Acestea fiind spuse, cu sinceră durere și mâhnire, am văzut maniera în care acea revistă a început să decadă, abătându-se de la rațiunea pentru care fusese adusă în existență: promovarea Almăjului, tradițiilor și istoriei sale autentice, inclusiv a Credinței strămoșesti. Vinul vechi și cu buchet îmbătător a început să fie înlocuit cu oțetul și drojdiile relativismului și cu mediocritatea „ecumenismului”. Acest declin are o cauză.

Întemeietorul revistei a dat disproporționată autoritatea editorială, fără discernamânt și pe criterii strict afective,fiicei sale. Acest credit s-a datorat unor sentimente care aveau acoperire doar până la un punct și categoric fără legătură cu potențele profesionale. Oricum, din acel moment, revista a început să găzduiască materiale fără legătură cu scopul ei și să prezinte elogios lucrări, din punct de vedere al valorii literare, îndoielnice sau încă mai rău; versificări rudimentare, articole fără legătură cu Banatul sau, încă mai puțin, cu Almăjul, producții ale unor doritori de publicare cu dar literar minor.

În același timp, revista a început să promoveze scrieri ale celor care, în imaginația fondatorului revistei, ar fi putut promova cariera persoanei investită cu autoritate editorială de care pomeneam,persoane care au legătură strict tangențiala cu Almăjul sau nu au nici o legătură.

Exemplul poate fi oferit chiat ultimul număr al revistei, care a fost dedicat lui Anton Golopenția.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre viața culturală a Almăjului” →