Întoarcere
Nu ști când ești deposedat de nume,
când fără umbră-n miezul zilei
te urmărește soarele
în cobre de lumină și-ți pune scări
sub talpă să urci la el
cu tot veninul de pe umeri
să-i fi prin nori
meridian învățăcel,
mă strâng cu fata timpului
în nove,
să strălucim mai tare ca-nceputul
eternități budoare să învățăm
a număra iubind,
de prin amvoane ceruite cu migală
din zorii zilelor fără sfârșit,
toți îngerii cu nume de podoabă
ne vor visa pe cap cu nimburi
de rocadă, când fata timpului e însăși
timpul tată,
ce nu visează niciodată
și n-are nume si nici umbră
de-amintit.
Virtual
Spațiul acela liber dintre noi
unde ne intuim ca fiind
când stăm cu spatele
la spatele celuilalt,
un balansoar mișcat de nimeni
autostradă cu numele mic
al unui ricoșeu din mine,
atât de fals chiar si nimicul
nu există nimic virtual
doar infinite tresăriri de abur
plutind în preajma unui incest canicular,
virtual
umbra cerului când trece un avion
deasupra altui cer,
de fapt o pasăre ce a uitat să zboare
și nemaidând din aripi,
încremenește zborul precum
un Iisus, răstignit…pe aer.
***
În lumea mea si clovnii se poartă legați la
ochi pentru a putea vedea,
râsul e doar împăcare între eternitate si
nevăzutul ei! …
————————–
Simon JACK
Israel
Iunie 2019