Emma POENARIU SERAFIN: Alb

Alb

 

Minus douăzeci și trei de grade
A căzut gerul şi cade
Peste mine, peste tine,
Peste tot ce-mi aparține.

Iarna şi-a făcut de cap,
Poarta țeapănă, clap-clap,
Mi-a lipit mâna pe dânsa
Nu mai poate-a fi pătrunsă.

Tot a-nțepenit de frig
Cibinul și-a croit dig
Din zăpadă, peste ape,
Geru-n suflet să nu-l crape.

Pomii dorm înțepeniți
Sub cojoc de nea chirciți ,
Le-au înghețat crengile
Sună-n ger talăngile.

Promoroaca pe mustață ,
Albi ca neaua, toți la față ,
Doamne, pictor dac-aş fi
Numai alb mi-ar trebui.

Și-aş desăvârşi lucrarea
Cu alb munții, cu alb marea,
Cu alb codrii fără frunze,
Cu alb peşti, cu alb meduze.

Un mic suflet de cățel
Pe fond alb, e alb și el,
Părul meu de-a obosit,
Tot în alb, încărunțit.

Cu alb sufletul din mine ,
Totul alb, să ne domine,
Am să-mi decorez și ruga
Alb, pe alb de-ndată, fuga.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

9 ianuarie 2019

Silvia URLIH: Un sâmbure-nflorit

UN SÂMBURE-NFLORIT

 

Ating timid
un sâmbure-nflorit,
îl șterg
de praful adunat de valuri înspumate,
îl curăț
precum vinovatul fără vină
de vinovățiile lumii,
mă-nclin umil la vânt
să nu mi-l spulbere
uraganul gândurilor
înnegurate de uri și orgolii.

Dospesc un gând frumos,
rămas uitat
în sufletu-mi curat
și nu mă duc
nici în sus
și nici în jos,
rămân plutind în
Univers ,
dorind
un sâmbure-nflorit
din mine și

din tine !

—————————

Silvia URLIH

8 ianuarie, 2019

Vasile Dan MARCHIȘ: Versuri

SINGURA COPIE

 

Pe perioada stagiului de înger
n-am învățat nici măcar
procedeul de simulare a modestiei
(singura copie nelegalizată a sentimentelor
acceptată de Dumnezeu)
Luându-mi aripile
Domnul m-a retrogradat la statutul de om

 

DOAR O PARTE DIN MINE

 

Nu în puține părți m-aș diviza
Doar o parte din mine
să rămână farmecelor
una chemărilor și nebuniei
doar o părticică sărăciei
numai picioarele dorului de cărare
Gândurile rătăcite în iubire,
aripi în cer
Doar inima în mister…

 

DĂRUIRE EXTREMĂ

 

Nu te crede superior nevăzătorului
dacă nu ți-a fost atribuită
ca premiu sau recompensă,lumina
Dacă ai doi ochi
și poți dărui unul nevăzătorului
să știi că doar ochiul acela
odată dăruit
te va cuprinde cu adevărat
în lumina iubirii

——————————–

Vasile Dan MARCHIȘ

9 ianuarie 2019

Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poesis

Mireasa de treflă

 

Sub obroc își toarce-n palme
Voalul mireasa de treflă,
Își frământă aripi goale
Soarele îi stă la gleznă.

Însă, în voal îi cântă nori
Și cenușă-ntruchipată,
În ochii ei adorm cocori
Talpa ei plânge în șoaptă.

Tâmpla-i este numai abur
În apus își joacă dansul
Fără voal ș fără laur,
Soarele îi pierde pasul.

 

Dragoste de flutur

 

M-am indrăgostit de-un flutur
Rătăcind din altă lume
Cu genunchiul ros de foame,
De culoarea-i făr’ de cusur
Prăpădesc pofta de gheață
A răvașului pierdut
Și-mi aduc aminte de viață,
Mă fac floare de șezut
Pentru fluturele drag.
Să-și tihnească bătrână clipa
Alintată de lumină
Și să-i dreg puțin aripa
Mă fac zână mică, mică.
Să îi fiu alean de soartă
Mă fac frunză să îl legăn,
Până apusul ne va fi poartă
Îi sunt șirul ce mă depăn.
Vom muri uscați de soare
În lumină neștiuți
De iubirea care nu doare
Între îngerii cei mulți.

 

Natură moartă

 

Nu-mi căuta valori nesparte
Și nici sunet de fanfară,
Într-o sferă ce ne desparte
Se închide natura moartă.

Încețoșate în lumină
Îmi zac morminte sufletești
Și în veacul ce va să vină
Se plâng minunile nefirești.
Continue reading „Daniela Dorina BĂLĂUȚĂ: Poesis”

Dorel SCHOR: Iosif Iser – pictând subiecte exotice

Iosif Iser a fost unul dintre pictorii cei mai remarcabili din România, mai cu seamă în perioada interbelică, dar şi în anii următori. S-a născut în Bucureşti într-o familie evreiască şi s-a numit iniţial Iosif Isidor Rubinshon. La începutul carierei sale artistice, a fost inspirat de curentul expresionist în artele plastice, pictând cu linii groase şi unghiuri ascuţite, cu un colorit foarte viu. Tablourile sale şi-au păstrat şi mai târziu o anumită tentă exotică, compoziţiile şi-au accentuat echilibrul, descoperind  monumentalitatea.

 

Iser a căutat exoticul în peisaje şi personaje, inspirându-se din Dobrogea şi Balcic, pictând arlechini şi odalisce, nuduri feminine, interioare şi elemente decorative, descriptiv, liric, chiar erotic. S-a afirmat despre, sugerând aparentul contrast că este “pictorul evreu fascinat de musulmanii Dobrogei”. Într- adevăr, numeroase sunt scenele de viaţă cu portrete de localnici tătari sau turci din acele locuri.

Dar nu lipsesc din palmaresul său subiectele evreieşti, elementele de iudaică, coreligionari surprinşi în activităţile zilnice, rabini în rugăciune, atmosfera atât de specifică. Soluţiile originale şi unicitatea stilului său, conţinutul artistic personal fac lucrările sale de neconfundat

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

6 ianuarie, 2019

Adina POPESCU: Și a coborât Dumnezeu toți sfinții

ȘI A COBORÂT DUMNEZEU TOȚI  SFINȚII

 

Din raiul divin și le-a spus, duceți-vă și fiți!

În catedrale, biserici, schit în poienile, trupului munților, în  troițele drumurilor,

Și suntem, uneori străini, risipiți, umiliți, regi fără  împărății, pe drumul mătăsii, căutători de stele pe Calea Lactee, împărtășiți în idee, botezați în cântecul ciocârliilor, cununați în lacrima privighetorilor,

Umbre, umbre, sfinții ascunși în Icoane,

Unde ești doamne!

Suntem ce suntem, sau ce iubim că suntem?

Nădejdi de a fi?

Sfântule! zisa-i ,,la început a fost cuvântul și Dumnezeu era cuvântul,,

Risipit sufletul omului între zidurile sale,

Cărare cu spini sufletul meu și stau și zic

,, Plăcută ți-e florea inimii mele, anafură, bob de miere, buzelor mele ,în rostirea cuvântului,,

Nemărginire, vadul cunoașterii,

Ce întuneric poate fi când ochii iubirii luminează  începutul țării nevăzute?

Înaintemergătorule, izbăvit-ai trupul meu de necredință?

Cu iubire, semănat-ai dealul măslinilor ,

Merg, umerii mei înmuguriți, nu tu, iubitul meu, îmi vorbești de schimbarea numelui meu  pe cântecul viorii? în încercarea de zbor, ce maramă, sidefuri, împodobesc chipul meu întristat?

,,Dragoste, ochii orbi vor să te vadă!,,

Mai lasă-mă, iubitul meu, în locul mângâiat cu verdeață, așteptând învierea izvorului din grota cu pești ,aurii magi au plecat, pe drumul cunoașterii, singură sunt, trebuie să-mi culeg florea de aur , singură, singuratătilor,chip,

Sărbătoarea sfântului, numelui ,cântă!

Înmiresmează aerul , amintindu-mi, cum, nimic fără iubire nu poate înflori-n înfiorare-n cuvânt,

Întoarcerea la izvorul sfânt, izvorul florii ce n-are nume, și nici început și nici sfârșit,

Cometă de aur, la câți ani ne colinzi?

Ne-au rămas scoici fără perle,

Eden vămuit, spini doar pe pământ , năluci, oase de pești ,de veacuri încrustate în pietre,

Semne, semne, buchete de mărgăritar, zâmbet cu zâmbet, învins, semințe uscate, dacă iubire nu-s ,în prag de sărbători, zile de rugăciuni, zile cernute,

Doamne, cum sunt!,

,,La început a fost cuvântul,,

Ce sunt eu fără tine, iubitul meu?

Fără glas, clipele monotone, nu se aud,

Trece doar pasărea fără trup,

Timpul cântă în viori doar la apus,

Nu-i clipa de azur ,să o primesc întreagă,  de-i dragostea nuia in vânt,

Mâna sfântului, deschide ușa raiului ,ca la început, la început,, cuvântul,, curcubeu iubirii, zălog din prag de ape, curate sunt, doamne!,

Botezate-n iubire, în jaruri nesfârșiri, sfinții coborâți, în orbire zidiți, de nu-i știm, se adăpostesc în umbra mea,

Ți-am ars aromele rare în cristalele fine, sărut printre fire de îngeri, gerul, pietrelor, abis în neiubire , tânguitoare aripă,

Unde îmi ești, de nu mă auzi?

Răstignite frunze m-au troienit, precum umbrele de apus, miracole sunt fără trup, ție ,minunăție,

Cu nume strigăt, o singură respirare ruptă din absolut , ție, îți spun,

Te iubesc! rugă fără de sfârșit, boabă de ametist, întrupare de suflet când îngerul a trecut  și ti-a spus,

,,Fii, chipul cuvântului înmugurit !,,

Ploile, stele-n drum!

–––––––––––-

Adina POPESCU

9 ianuarie 2019

 

Elena VOLCINSCHI: În mine port o vină

ÎN MINE PORT O VINĂ

 

Mi-ai dat să beau iubite,când sete-aveam de tine,
Roua zorilor moi din palme ce-aveai fine…
Mi-ai așternut pe pântec covor de sărutări
Și cum mă-împresurai cu zeci de îmbrățișări!

Te strecurai în mine cu calm de primăvară
Și câte vorbe dulci, îmi spuneai-n orice seară,
Pe stunele iubirii și-n fremătări de noapte,
Mă rătăceai suav prin mângâieri și șoapte.

Pe trupul tău ades, m-am așternut năframă
Și-n suflet îmi doream să fiu încodat’ mamă…
,,Dar, cum să împlinesc voința unui dor,
Când pentru împlinire, există-un Creator”?

Mi-ai dat să beau iubite, nectarul auriu
Din fruct divin, ai spus; dar, n-aveam cum să știu,
Că acea licoarea era dintr-o neagră magie
Și-avea să mă despartă de tine… pe vecie.
………………………………………………….

Iubite acum e iarnă, amurgul meu mă tace,
Cu zile însorite, ninsori ori cu băltoace
În nopțile în care visul de dor suspină,
Îmi sângeră-amintiri cu-a neuitării vină.

Îmi simt amurgul trist sub soarele meu rece,
În mine port o vină mă doare și, nu-mi trece…

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Amurguri și anotimpuri”, 2018 )

 

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Întunericul se țese cu ochii mari

Întunericul se țese cu ochii mari

 

Cresc umbrele pe urmele proaspete,
nu este vinovat nici soarele nici luna.

Seara îmi suflă în sân, să nu mă sperie,
înghesuie crepusculul pe linia orizontului.

Aromele coapte adie dinspre câmpie
dar nu se ițește niciun vânt.
Aștept o noapte ca o petrecere-n surdină
în care sunetele șoptesc ademenitor.

Întunericul se țese cu ochii mari
pe unde stelele-și strecoară privirea.

Somnul cât este el de profund
nu mă odihnește mai mult decât liniștea.

Apele nu se varsă în fluvii străine
înainte să se scurgă în rîurile noastre.

Dimineața vine cu dăruire de sine
luminii să-i pună aură colorată.

Soarele mă umple cu ziua de mâine,
mă pune să respir boabe de mărgăritar.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

8 ianuarie 2019

Valeriu CÎMPEANU: Sindrom

SINDROM

 

Încă mă mir că mai sunt
încă mă mir că exist
că între mine și lucruri
totu-i atât de aproape și trist
încât sânger și curg
prelung lunecând peste ape

Mă tot hrănesc cu verdele din plante
și albastrul din cer,
cu lava vulcanilor tineri
și mă mir că exist și nu pier

Norii-i strivesc
între bătăile inimii mele
privirea mi-o rănesc
strivind-o de stele

Sorb negura nopților negre
pân’ la lumină o sorb
și mă mir că mai sunt
că exist și nu-s orb…

Am uitat că-i târziu în târziu
am uitat să mai râd
am uitat că încă sunt viu
am uitat să mai cânt
Vai,am uitat să mai Fiu,
cerul și iarba acestui pământ…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

8 ianuarie 2019

Daniel BARBU: Te-am purtat neprihănită (2)

Te-am purtat neprihănită (2)

 

Printr-un timp fără lumină rătăcirăm fără rost,
Că niciunul dintre noi n-a ştiut să o aprindă!
Ţi-am cuprins întreg văzduhul a ta umbră să fii fost
Când te-aştept într-o legendă, universu-ţi să-l cuprindă…

Pe tărâmul tău din ceruri cu povestea mea te-am scris
Muritoarea mea regină, veşnicia te-a ales!
Au căzut îngeri petale dintr-un vis de nedescris,
Când ai transformat iubirea într-un trist neînțeles…

Te-am purtat neprihănită toate vieţile la rând,
Cu pleoapa timpului ţi-am acoperit iubirea!
Prin clepsidrele uitării veacul nostru coborând
Rătăcind prin absolut, căuta nemărginirea…

Viaţa asta nu e viaţă nici acum nici niciodată,
Dacă nu corup divinul inocenţa să-ţi seducă!
Ochii tăi inundă cerul cu privirea lor curată
Dar i-ai contopit cu marea, tu, frumoasa mea nălucă…

Te aştept în zori târzii la o margine de viaţă,
Cu-n sărut de răsărit scris pe tâmpla timpului…

——————————

Daniel BARBU

8 ianuarie 2019