Întunericul se țese cu ochii mari
Cresc umbrele pe urmele proaspete,
nu este vinovat nici soarele nici luna.
Seara îmi suflă în sân, să nu mă sperie,
înghesuie crepusculul pe linia orizontului.
Aromele coapte adie dinspre câmpie
dar nu se ițește niciun vânt.
Aștept o noapte ca o petrecere-n surdină
în care sunetele șoptesc ademenitor.
Întunericul se țese cu ochii mari
pe unde stelele-și strecoară privirea.
Somnul cât este el de profund
nu mă odihnește mai mult decât liniștea.
Apele nu se varsă în fluvii străine
înainte să se scurgă în rîurile noastre.
Dimineața vine cu dăruire de sine
luminii să-i pună aură colorată.
Soarele mă umple cu ziua de mâine,
mă pune să respir boabe de mărgăritar.
—————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
8 ianuarie 2019