Carmen CIORNEA: Zborului eului ce și-a rătăcit înaltul

ZBORUL EULUI CE ȘI-A RĂTĂCIT ÎNALTUL

 

Uite, ne-au ajuns nechibzuințele
timpului ce ne-a zâmbit prin flori,
ploile ni s-au mântuit demult sub pleoape,
aripile ne-au căzut la loc sub coaste,
cuvintele și-au rătăcit noimele sub măștile
plângând și râzând ale existenței
și noi nu vom mai putea fi niciodată la fel!

 

(Dar cine va zbura cu aripile trupurilor
noastre, altcineva decât noi înșine?)

 

Vom levita dinspre lumea văzută spre
turnuri clădite din trunchiuri de stea,
ștergând amintirea aripilor matinale
crescute din carnea iubirii.

 

(Dar cine va zbura cu aripile iubirii
mele, altcineva decât eu însămi?)

 

Sunt căzută. Simt.
Hăul și-a făcut patul în existența mea.

 

Zborul în sine nu are vreun rost. Spuneți-mi,
vă rog, ce să fac cu aripile crescute
dintr-un eu ce și-a rătăcit înaltul?

——————————

Carmen CIORNEA

3 august, 2018

Ernesto CARDENAL: Psalm 1

Psalm 1

Ferice de cel ce nu se supune

lozincilor Partidului

și nici la mitinguri nu asistă;

la masă cu bandiți nu se-așază

și nici cu generali, prin consilii de război.

Ferice de cel ce fratele nu-și spionează

și nici nu-și denunță colegul de școală.

Ferice de cel ce deloc nu citește

reclama comercială

și radiourile nu le ascultă

și nici sloganurile lor nu le crede.

Va fi asemeni copacului crescut lângă-o fântână.

 

Ernesto Cardenal, Nicaragua 1925


Traducere: Germain Droogenbroodt – Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Din “Tiempo de amor”
Lirică modernă din Nicaragua, Editura POINT

***

SALMO 1//Bienaventurado el hombre que no sigue las/consignas del Partido/ni asiste a sus mítines/ni se sienta en la mesa con los gánsteres/ni con los Generales en el Consejo de Guerra/Bienaventurado el hombre que no espía a su hermano/ni delata a su compañero de colegio/Bienaventurado el hombre que no lee los anuncios/Comerciales/ni escucha sus radios/ni cree en sus slogans //
Será como un árbol plantado junto a una fuente.

Radu BOTIȘ: „Promovarea valorilor maramureşene prin revista Pro Unione”

Marți, 31 iulie la Baia Mare,de la ora 13, în Sala de conferințe, Fundaţia Culturală „Pro Unione” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a organizat simpozionul cu tema „Promovarea valorilor maramureşene prin revista Pro Unione”( 20 de ani de la apariția primului număr).

Au luat cuvântul: dr. Ilie Gherheş, prof. Dan V. Achim, prof. Liviu Tătaru, dr.Felix Marian, Ioan Nădişan, etc.

Prin expoziția ,,Reviste Maramureșene ” s-a făcut un REMEMBER și a celorlalte reviste și publicații existente în arealul cultural maramureșan.

În poze, alături de Prof. Valeriu Dan Achim, redactor șef al revistei PRO UNIONE și lector univ.dr. Ilie Gherheș, președintele fundației PRO UNIONE.

——————————–

Radu BOTIȘ

UZPR

3 august, 2018

Dorina OMOTA: Am scris cu litere de foc…

Am scris cu litere de foc…

                                     Motto

(Ne-au amăgit cu stratageme
Și i-am votat mereu ca proștii
Dar o sa vină și-acea vreme
Când vom scăpa glia de monștrii!)

 

– rondel –

 

Am scris cu litere de foc
Pe-un calendar uitat de vreme
De-acei care ne fac probleme
Și ne-au împins spre nenoroc.

 

Adesea simt cum mă sufoc
Când trupul României geme,
Și-am scris cu litere de foc,
Pe-un calendar uitat de vreme.

 

Nu mai ajung mii de blesteme
Pentru „aleși” e-un simplu joc,
Unirea noastră o provoc:
Români, recurgeți la extreme!

 

Am scris, cu litere de foc…

————————————

 Dorina OMOTA

1 august, 2018

 

Emma POENARIU SERAFIN: Calea mea Lactee (versuri)

Vis

 

Am trecut de noaptea ce-a durut
N-a putut rămâne doar cu mine.
Printre vise albe ce-am avut
Erai dus, plecat pe veci străine.

 

Visul meu din calea către casă
Peste munții doar de timp bătuți,
Am pășit pe-a vremii lor angoasă
Pe un vârf ce nu l-am mărunțit.

 

Norii peste el în vals agale,
Jnepeni încruntați de suferință,
Razele pierdute, fără cale
Prin eforturi, fără de putință.

 

Văd doi îngeri, vor să se răsfețe
Ziua pare că se vinde toată-n noapte
Aripile le-au ajuns doar două bețe
Pe sub penele de timpuri mai uzate.

 

Alte pietre negre și bătrâne
Pare că-s venite la ferești,
Trag de noapte cât s-o mai amâne
Într- un vis ce-mi pare din povești.

 

Stai strajă gurii mele

 

Nu-mi strivi sărutul pe boabele de rouă
mai lasă frunza arsă
să- mi mângâie cuvântul…
Și nu feri privirea de pâinea ruptă-n două
așeaz-o peste umbră să-i străjuie mormântul.
Nu ucide pașii din margine de ape,
lasă vântul toamnei
prin treceri să-i adape,
și nu speria valul ce zbate malul rece
mai lasă-i unduirea, pe stâncile ce crapă.
Nu îi astupa nopții, șirag de pietre rare
în clipocit de astre prin timpuri abisale.
Nu te porni pe cale, pe Calea mea Lactee
și nu-i desena Lunii, o pleoapă, cât să bată.
Nu mă calcă pe suflet și gânduri că-s femeie
acopere-mi ființa cu frunza ta, plecată.
Și nu te mai întoarce, din timpurile reci,
de știi că te duci mâine, rămâi plecat pe veci.
Nu-i duce primăverii buchetele de flori
și nici în ierni cernite, troiene de zăpadă,
nici cântecul din cobză, născut să dea fiori
Stai straja gurii mele,
Când ochii vor să vadă.
Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Calea mea Lactee (versuri)”

Maria HOTEA: Sufletul meu

Sufletul meu

 

În linişte văd cum inserarea se întinde-n zare
Privesc în jur şi las gândul să- mi zboare,
De ce oare nu e totul cum mi- ar plăcea
Precum sufletul şi inima mea ar vrea!

 

Mă întreb de ce lumea nu simte ce simt eu,
De ce răutatea şi invidia alungă frumosul mereu?
Lumina şi bunătatea le-aş împărţi să pot tuturor
Ei să- şi găsească liniştea şi mulţumirea în sufletul lor.

 

Adieri de vânt să aducă senin şi dragoste pe pământ
Să alung tristeţea, egoismul din fapte prin cuvânt,
Viaţa să nu fie grea căci ştiu cum e să ai parte de ea
Trăiesc şi împrejur văd lacrima ce-o naşte durerea!

 

Dar nu pot oricât aş dori şi cât inima mea ar oferi
Ştiu că de una singură toate acestea nu le pot opri,
Totuşi trăiesc printre suflete ce vorbesc frumos..
Deşi nu îi cunosc simt asta din glasul lor duios.

 

Tristeţea sau fericirea lor şi eu cu sufletul o trăiesc
Necazuri şi bucurii cu ei mereu alături le împărţesc,
E darul meu să simt câte un suflet că trăieşte fericirea
Dar melancolia mă cuprinde aducându-mi mâhnirea.

 

Fiindcă ştiu şi simt durere peste tot şi nedreptate
Aş vrea atât de mult să le opresc şi să fac dreptate,
Scriu versuri să alin al vostru dor şi să va mângâie
Pun sufletul meu lângă al vostru şi- le aştern în poezie!

——————————-

Maria HOTEA

2 august, 2018

Mariana Zorița PURICE: Ești prea pământean

Ești prea pământean

 

În inconștiența mea,
Sfidând orânduiala rațiunii,
Am sperat să-ți cuprind inima
Cu mâna gingașă a iubirii!
Am visat să-i dăruiesc,
Aripi de înger,s-o răpesc,
Departe de lume,
Aproape de cer…
Să o pitesc într-un colțișor,
De rai dumnezeiesc !
Ești prea pământean,
Nimic îngeresc !
În eter,tu nu respiri !
Nu poți să plutești !
O oază din rai…
Voit-am să-ți dau ,
În Noapte,din ochi
Milioane de stele ,
Pe zi cer senin și…
Zâmbete mângâiate de soare !
Ești prea pământean !
Nu poți să primești
Nici oaza din rai,
Nici stele cerești !
Ești prea pământean!
Nu știi să iubești !

——————————-

Mariana Zorița PURICE

2 august, 2018

 

 

Vasilica GRIGORAȘ despre „…77… Noduri culturale și semne amicale”

Am primit în dar o carte cu dedicaţie şi autograf de la prof. dr. Dumitru V. Marin, intitulată „…77… NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE”, Iaşi, Editura PIM, 2018. Cărţi închinate unor personalităţi din diverse domenii de activitate s-au mai scris, a devenit deja un exerciţiu firesc, dar să antrenezi personal un număr considerabil de viitori coautori ai unui asemenea volum, mai rar.

Titlul ne aduce aminte de volumul de versuri al lui Nichita Stănescu, „Noduri şi semne” şi de cartea Anastasiei Dumitru: „Bujor Nedelcovici – Conştiinţa de scriitor”. Deosebit de incitant, deloc explicit, că de…, „nodurile”, au şi ele misterul lor. Te fac destul de curios ca să zăboveşti pentru a „descâlci iţele” şi a vedea frumuseţea firului. Dezlegându-le poţi „pipăi” cu mintea şi sufletul fibra din care este alcătuită ţesătura (cartea), îi poţi identifica şi simţi fineţea, îi poţi verifica, pe cât posibil trănicia, vigoarea…, şi dacă mai adăugăm şi „semnele”, care presupun anumite înţelesuri încriptate, este nevoie să ne aplecăm cu dibăcie asupra conţinutului volumului.

Răsfoindu-l, am constatat că în peisajul cultural vasluian şi în tabloul literar al prof. dr. Dumitru V. Marin a apărut un volum inedit, cu o alcătuire ingeniosă, o radiografie din mai multe unghiuri a vieţii şi activităţii jurnalistului vasluian, completată cu alte 77 de radiografii individuale.

„Nodurile” (semnatarii) întăresc textura volumului, îi dau strălucire şi consistenţă, iar „semnele” sunt gânduri, trăiri, sentimente care ne fac să privim cu respect, bucurie şi admiraţie „adresantul”, prezentat ca fiind un om special. Şi, toate aşezate pe brocardul fin al aniversării omului de cultură Dumitru V. Marin, la împlinirea a 77 de primăveri, cel care se declară „aprilist”, născut pe data de 28 aprilie 1941.

Revenind la carte, aş putea spune că în paginile sale s-a cam spus şi scris totul despre sărbătorit. Asta însemnând că este destul de greu să mai scrii ceva original, după ce 77 de condeie şi-au spus punctul de vedere despre omul şi profesionistul Dumitru V. Marin. Totuşi, ceva mă intrigă, mă provoacă să mă erijez în purtătorul de cuvânt al colaboratorilor volumului şi să aduc, pe scurt, la cunoştinţa publicului cititor opiniile acestora cu privire la „pesonajul principal” al volumului, care are marele merit de a fi adunat între cele două coperte o sumă de oameni valoroşi, 77 de nume din domeniul literaturii, ştinţei, culturii şi spiritualităţii din ţară şi din străinătate, colaborând de bună voie la întocmirea unui volum colectiv.

Se spune că numărul, cantitatea nu înseamnă neaparat şi valoare, şi este foarte adevărat. Însă în cazul de faţă, întâlnim 77 de semne de preţuire, de amiciţie, de prietenie sau întâlniri de-o dată în viaţă, cu o ocazie specială ori întâmplătoare, care au lăsat amintiri pe pelicula inimii jurnalistului multimedia. Este lăudat, adulat, atribuindu-i-se calificative care mai de care mai elevate, însă prezentat şi „cu păcate şi virtuţi”, precum spune Mihai Apostu. Îl întâlnim pe D.V. Marin în multiple ipostaze, din copilărie până în prezent. Textele sunt decupaje din realitatea imediată, pe care sunt încrustate căutările, acţiunile, gesturile, reacţiile, implicările, mobilizările pentru a depăşi obstacole şi a intra pe nişe favorabile autodepăşirii personale şi profesionale în misiunea nobilă de promovare a culturii. Ne sunt prezentate momente de plonjare în adâncul valurilor vieţii profesorului, dar sunt selectate cu grijă fragmente din spuma strălucitoare a acestora şi redate spectaculos. Astfel, putem afirma că volumul omagial degajă o adevărată nobleţe, un neîntrecut flux de amabilităţi, desigur vedirice. Acest buchet de „semne”, arătă în toată splendoarea sa valoarea incontestabilă a profesorului şi jurnalistului, cap de afiş în viaţa culturală şi literară vasluiană.

Aşadar, cartea este o impresionantă apariţie editorială din mai multe motive: valoarea intrinsecă a conţinutului scriiturii, valoarea şi însemnătatea personalităţilor în varii domenii ale cunoaşterii umane şi, nu în ultimul rând, valoarea personalităţii destinatarului tuturor acestor misive, profesorul, jurnalistul, scriitorul, omul de cultură, Dumitru V. Marin. Pentru a susţine această ultimă afirmaţie aş aduce ca argumente câteva coordonate ale muncii şi activităţii domniei sale: este deschizător de drumuri în presa modernă (prima televiziune din ţară,1990, înfiinţarea postului de radio Unison, Vaslui,1993, Bârlad, 1994, apariţia ziarului Meridianul, 1996, revista internaţională Meridianul Cultural Românesc, 2015); interviuri cu 9 preşedinţi de stat, 14 prim-miniştri, zeci de miniştri, deputaţi, senatori, ambasadori; înterviuri cu înalţi ierarhi ai bisericii, PF Teoctist, PF Daniel, mitropoliţi, episcopi, transmisiuni în direct la radio-tv din 32 de ţări; vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi preşedinte Filiala Vaslui, 2005…

În sprijinul aceleiaşi idei, aş completa cu mărturiile făcute în carte de mai mulţi coautori. Scriitorul, criticul literar şi emiscologul Theodor Codreanu apreciază că Dumitru V. Marin este: „Una dintre cele mai pitoreşti personalităţi din Vasluiului ultimelor decenii”. În opinia Danielei Gîfu, jurnalistul vasluian este: „un desfrunzător de idei supralicitate… cu vorbă hotărâtă şi plină de sensuri ideatice, caută dreptate.” Vasile Ghica îl numeşte: „Un renascentist al zilelor noastre”, iar dr. Valeriu Lupu îl consideră „lord al slovei” şi, pentru toate acestea şi multe alte merite, Simion Bogdănescu îl recomandă ca fiind un „model cultural de urmat”; punct de vedere argumentat de Corina Matei Gherman „Dumitru V. Marin nu a irosit timpul, l-a folosit eficient, lăsând în urma sa o muncă de cercetare, de creaţie şi îndrumare. Dumitru V. Marin cred că trăieşte din izvorul obârşiilor, trăind copilăria, respectând tradiţiile şi vatra, iubind natura şi credinţa, studiind şi slujind limba, cultura şi istoria”, şi de afirmaţiile preşedintelui Emil Constantinescu: „a avut darul de a face.” şi a ajuns un organizator, activ şi integrat în comunitate…” Şi timpul a trecut, iar „Copilul de altă dată, înălţându-se după călăuza-ursitoare, a devenit profesorul dr., scriitorul şi monografistul, reporterul şi întreprinzătorul, editorialistul şi managerului tv, „cel mai mare jurnalist din toate timpurile”- cum lesne de constată, o personalitate rar întâlnită pe Valea Zeletinului.” (Tatiana Galan). Până a ajunge aici, uneori a avut curajul de a băga mâna în foc, cu riscul de a se frige, de a se apăra de sabie cu braţul gol; poate, a simţit asprimea flăcării şi iuţimea ţăişului, însă n-a renunţat, ci s-a călit.

Ordinarea alfabetică a semnatarilor este ceva obişnuit pentru astfel de scriituri, autorii incluşi se prezintă, se definesc, argumentează prezenţa lor în acest demers literar cu minunate merite şi realizări. Firesc, nu oricine putea fi subiect şi autor, totodată. Un lucru de apreciat este şi faptul că în carte sunt incluse şi dedicaţiile unor autori, scrise pe cărţile oferite lui D.V. Marin. Aş aminti pe: Nichita Stănescu, Horia Zilieru, Alexandru Balaci, Valentin Silvestru, Laurenţiu Fulga, Traian Nicola, Cezar Stegaru, Ioan Talpeş, Tudor Pamfile…; şi acestea sunt voci grăitoare cu privire la preocupările şi mediul cultural al filologului şi omului de presă vasluian. Aşadar, cartea este o seră în care au fost plantate seminţe roditoare, din care au răsărit plante viguroase, binefăcătoare culturii româneşti, sufletului şi minţii cititorului. Are gustul unei şampanii vechi, veritabile, din podgoriile Huşilor; o băutură spumantă, nici seacă, nici dulce, una adevărată, ademenitoare.

Din orice perspectivă am privi lucrurile, putem conchide că D.V. Marin reuşeşte să se individualizeze în peisajul cultural vasluian. Fără împlicarea serioasă a domniei sale, am fi vorbit de mult de o insolvenţă, un faliment al jurnalismului din zona Vasluiului. Nu este vorba de lipsa de valoare a scriitorilor, artiştilor plastici, oamenilor de cultură, în general. Vasluiul nu duce lipsă de aşa ceva, ci aceşti autori talentaţi nu ar fi fost popularizaţi şi cunoscuţi de populaţia judeţului, peste graniţele acestuia şi chiar ale ţării. La D.V Marin se împletesc într-un mod fericit cultura, inteligenţa şi spiritul practic, puterea de adaptare. Deşi de formaţie umanistă a dovedit un spirit întreprinzător nebănuit. Ştie să caute şi să descopere conjuncturi, să creeze şi să fructifice oportunităţi, să transforme banalul în senzaţional.

Orizontul personal al lui D.V. Marin este dominat de o nemaipomenită prezenţă de spirit şi de o rar întâlnită capacitate de comunicare. Volumul „…77 NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE…” are un profund aspect reportericesc, ochii care îl privesc pe omul de cultură , prof. dr. Dumitru V. Marin, sunt experimentaţi, intuitivi, atenţi, anticipativi, surprind limpede derularea reacţiilor, întâmplărilor, evenimentelor unui proces care a evoluat continuu.

Dacă cineva mi-ar cere să fac o ierhie, în funcţie de cât de mult mi-au plăcut gândurile celor 77 de coautori ai volumului, cu toată sinceritatea aş începe cu cel al avocatului Daniel Cernat Marin, fiul mijlociu al profesorului. Mi s-a părut cel mai pitoresc şi dezarmant de sincer punct de vedere cu privire la publicarea unui asemenea volum din iniţativa sărbătoritului, nimeni altul decât tatăl său. Daniel scrie cu pana sufletului, înmuiată în cerneala limpede şi cristalină a minţii. În acest mod, încearcă să înţeleagă rostul demersului tatălui său de a edita o carte despre domnia sa. După multe frământări scrie: „Daaa…, m-a făcut să mă gândesc la ideea asta, ce idee- să-ţi scrie oamenii, ţie despre tine, în cartea ta… hmm, interesant! Mi se pare aproape o nebunie genială! Dacă vrei să n-ai prea multe opinii contra despre tine cere celorlaţi să-ţi scrie ţie despre tine… formidabil! Dacă n-aş şti că graniţa dintre genialitate şi nebunie e… invizibilă, aş avea curajul să spun că tata-i un geniu. Râd, mă rog, nu ştiu dacă aş vrea s-o spun în cartea lui, râd şi mai tare, am înnebunit şi eu. Ce-ar zce cititorul dacă ar citi că fiul spune despre taică-su că-i un geniu? Doi nebuni? Două genii? Unul chiar are statuie…” Minunată reflecţie! Fie şi numai pentru faptul că prof. dr. Dumitru V. Marin este tatăl unui astfel de copil (şi sunt convinsă că şi ceilalţi copii ai săi sunt astfel), merită apreciat şi respectat
Pentru a întregi tabloul conturat „eroului” aceste cărţi şi a oferi credibilitate şi temeinicie cărţii, citez trei puncte de vedere exprimate cu nobleţea şi autoritatea academicianului român, cea mai înaltă treaptă a intelectualităţii româneşti.

„D.V. Marin este un foarte bun profesor (atâţia o spun) de peste 40 de ani, este un lider de presă al ultimelor 2 decenii (şi a avut cu ce), este un iubitor al Bârladului, este un intreprinzător de succes, un personaj de excepţie în cadrul Curentului Cultural-Informaţional pe care-l susţine personal şi prin cărţile sale tipărite […] ne- întâlnit pe tărâmul cercetării, al afecţiunii pentru Bârlad, al activităţii literare, ca etnologi, el fiind menţionat în Dicţionarul etnologilor din toate timpurile şi iată, mi se pare că rămâne un exponent al presei mealeagurilor moldave cu mai multe menţiuni în Istoria presei româneşti”. (Acad. C.D. Zeletin)

„Dascăl, publicist, editor, om de comunicare prin radio şi televiziune, D.V. Marin este emblematic pentru ceea ce socotesc a fi elita neştiută a ţării, cea care modelează mentalul colectiv contemporan, motorul progresului local, adesea necunoscut. Numai că d-sa are şi contribuţii de valoare naţională şi este destul de apreciat” (Acad. Răzvan Theodorescu)

„După cele citite, pot afirma că este o personalitate marcantă a Culturii româneşti, un om de aleasă ţinută intelectuală, o figură reprezentativă a ziariştilor vasluieni şi români, un scriitor cunoscut şi apreciat pentru întreaga sa activitate.” (Acad. Constantin Toma)

După umila mea părere, cred că nu mai este nimic de adăugat, decât Admiraţie şi Felicitări!

——————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

2 august, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Cărare spre Eden

Mi-am prefăcut brațele în maluri, iar tu, mare ai devenit.

Strângându-te la piept trăiam sentimentul că respirația îți era maree mereu crescândă. Dorințele, repetate talazuri, se preschimbau în îmbrățișări. De fapt se petrecea ceva inexplicabil; simțeam că trupul tău, vârtej încrâncenat de lut încerca să mă înghită, iar mintea, stâncă impenetrabilă se opunea.


Ți-am sărutat pleoapele, aprinzând lumina. Simțeam cum sub epiderma înrourată vâlvătaia pasiunii se întețea. Era chestie de timp să răbufnești…


Ți-am agățat la urechi cercei de șoapte iar gâtul ți l-am înnobilat cu un colier de săruturi fierbinți. Involuntar, brațele tale, aidoma unor gâturi de lebădă s-au arcuit chemându-mă. Unghiile îmi străpungeau umerii înflorindu-i.


Durerea îmi făcea bine… Mă umaniza, îmblânzind fiara cuibărită în sufletul meu, care te vânase zile, luni, ani… Acum savuram victoria!


Savuram? De fapt sufeream împreună cu tine; mă sinucideam lent, cu fiecare zvârcolire renăscând în tine. Fiecare unduire a ta ducea cu sine o parte din nisipul sufletului meu, făurind pe crucea iubirii clepsidre înăuntrul cărora claustram îngeri.


Din când în cânt, pe promontoriul pleoapei se rostogolea o lacrimă argintie. O desalinizam și ți-o picuram între petalele rubinii ale buzelor. O primeai zâmbind șăgalnic apoi mă răsplăteai cu valuri de șoapte. Mă las purtat ca o bucată de catarg plutind spre infinit.


Câte un pescăruș se odihnește pe mine preț câteva secunde țipând sălbatic. Este tinerețea care mă cheamă pe insula pustie a speranței.


Doar noi doi…


Tu, mare fremătândă în încorsetarea brațelor mele, eu mal purtându-te în căușul sufletului, presărat cu urmele pașilor tăi în care dorm cuminți perle…


Mai fură-mă iubito… mai zămislește înăuntrul tău corăbii cu vele de vise… Ninge-mă cu acordurile valurilor tale adormindu-mă.


Poate nu ești decât cărarea spre căutatul Eden!

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

2 august 2018

Nastasica POPA: În negura vremii…

În negura vremii…

 

Se pierde gara viselor mele…
Un peron uitat, în șuier de tren
îngheață fiorul, clipele-s grele,
Din zare-s aduse într-un catren!

 

Mi-s ochii-n lacrimi,privirea-n ceață,
M-apleacă ploaia, când norii-și varsă,
Trecerea vremii…de dor se-agață
Rămâne speranța-n inima arsă!

 

Ochii sa-ți văd,iubite…mă lasă
Adusă de timp, pierdută de gând
Peronu-i trist, departe-s de casă,
Îți scriu iubite acuma un rând!

 

Mi-adoarme gândul, hulubii-s în zbor,
Să-ți lase-n gând dorința de mine,
Pelasgă pierdută-n neguri și dor,
Să-ți depene-amor în noaptea ce vine.

 

În gară-i rămas un gând călător…
Adorm în final cu timpu-n răstimp
Trenu-i departe cu dorul în dor,
Până spre Ceriul, la zeul Olimp!

 

Ploaia-și varsă amarul din mine,
Rămân Pelasgă-n negura vremii
Trenul mă duce departe de tine,
Cu-n vis ce îl scriu doar boemii!

——————————-

Nastasica POPA

31 iulie, 2018