Ansid -Târgu Mureș/la editura Arcada, Asociația Interculturală ARS LONGA, Nurberg, Germania-cu sprijinul spiritual al Despărțământului ASTRA Mureș are ca dedicație următoarele cuvinte: „Dedic această carte satului care mi-a legănat copilăria” iar ca motto un citat din Petre Țuțea din„ Între Dumnezeu și neamul meu”: „Propovăduitorii dispariției popoarelor aparțin unor neamuri inconștiente, unor neamuri obosite sau egoiste și lacome, a căror expansiune și poftă de stăpânire nu pot fi satisfăcute fără descompunerea altora.”

Înainte de a puncta câteva idei ale romanului eseu-roman scris de un om în sufletul căruia pulsează sentimentul iubirii de țară și de neam, vreau să prezint coperta cărții care mi de pare că e o lume de cuvinte; grafica e semnată de Aniela Astalus/Doru Mureșan și prezintă în prim plan un craniu de cal care se găsește în mâinile a doi oameni care apar în centru dar și în planul al doilea. În basmele noastre populare calul reprezenta forța, libertatea și vigoarea, locuitorii satelor spun că pe cal l-a făcut Dumnezeu ca să slujească gândului omului, el simte puterea răului, soarta lui e asemănătoare cu a omului, în general ne sugerează ideea de energie! Dar, aici în imagine e doar un craniu și nu splendoarea unui animal energetic; acest craniu are ceva putere  magică  de vreme ce e în prim planul imaginii!

În planul doi al imaginii apar un bărbat și o femeie ce semnifică omenirea sau cel puțin un popor; ei se uită la craniu, adică la niște puteri moarte-care au fost cândva în puterea lor; oamenii se uită lung  cu ochii spălați, aproape inexistenți- la acea putere care era cândva și acum nu se vede; cei doi oameni nu au urechi, ele sunt acoperite de oasele craniului-sugerând că omul a ajuns să fie așa –ca să nu mai fie capabil să înțeleagă lucrurile; urechile sunt acoperite de craniu, nu mai are nici pe cine să asculte, nici ce să asculte- și dacă ar fi cineva –ei, oamenii-nu sunt capabili să asculte; dezordinea în lume e așa de mare încât nu se mai poate auzi nimic!!

În planul al treilea în stânga sus se poate observa o bufniță care supraveghează noaptea prada, dar și pe cei care vor deveni prădați!

Totuși-lumina de un albastru infinit pe un fundal negru al paginii de copertă, lumina palidă a lumânării dintre cei doi oameni o pană-sugerând scrierea, dar și lumina intuitivă din dreapta imaginii sculpturale a femeii-par să ne spună că mai există o fărâmă de speranță în poporul ce vreme de secole a fost obidit, pana de scris și lumânarea, la fel -fețele celor doi și mai ales craniul calului sunt scăldate în lumina binefăcătoare a adevărului!

Cineva trebuie să vorbească în numele celorlalți, dacă îi iubim, să nu se piardă în negura istoriei faptele de vitejie, viața și mai ales faptele martirilor-ce-au iubit țara mai presus de sine! Ca o concluzie referitor la copertă trebuie să spun că artele sunt create pentru a vorbi oamenilor!-în cazul acesta grafica copertei.

Ultima copertă îl are în medalion pe autorul cărții scriitorul, sculptorul și patriotul mureșean Ioan Astaluș- secondat pe toată pagina de imaginea duhului marelui moț-luptător pentru drepturile și libertățile moților-Horea-cel viteaz, cel ce-a fost tras pe roată; de fapt peste-cele zece capitole ale cărții plutește duhul lui Horea; despre el vorbește în fața tinerilor învățăcei, dar și a părinților- marele Șincai, Grigore-răzvrătitul, gândurile tânărului  ce-l însoțise pe Horea la Viena etc

Și acum rămâne să vedem citind cartea cine sunt „ticăloșii” din titlu-cei ce-au secătuit țara și poporul îndelung răbdător!

Câteva cuvinte despre autorul Ioan Astalus: artist târgumureșean care cioplește chipurile strămoșilor noștri daci în boabe de orez, fasole sau castane, cel ce-a expus lucrările sale în Polonia, Franța, Maroc, cel ce-a sculptat chipul lui Eminescu într-un bob de orez; cel ce-a dat viață proiectului care a constat în realizarea  a 12 statui(busturi) de o importanță culturală și istorică deosebită,  formate din soclu și bust,  amplasate în curtea „Mănăstirii Sfântul Ștefan cel Mare, Sfântul Mina și Nașterea Maicii Domnului”-Tabere pentru tineret- din orașul Sărmașu, județul Mureș etc.

Ioan Astaluș-cel ce-a scris și „Comoara Marelui Învățat”-ne duce la descoperirea prin descrierea întâmplărilor în lumea satului din Munții Apuseni ; un loc central îl ocupă cel ce alături de Petru Maior, Samuel Micu Klein a contribuit la renașterea națională-e vorba de memoria colectivă care-l păstrează pe Gheorghe Șincai-mare cărturar iluminist, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene, scriitor român transilvănean(1754-1816)-ctitor la peste 300 de școli, model de cărturar dedicat națiunii-căruia i se mai spunea și „Marele Învățat”.

Capitolul întâi îl aduce-n prim plan pe Grigore-răzvrătitul, un om care credea cu tărie că va putea schimba ceva în țară dacă ar fi uniți cu toții și dacă ar lupta alături de răsculați, dar, el a fost singurul care s-a dus la luptă și așa cum a mers- așa s-a și întors! Pentru prima dată se folosește cuvântul „ticălos”-atunci când Grigore îi descrie pe concitadinii săi: „S-au născut cu curajul înfrânt, dreptatea era mereu a celor puternici și ei, ca să fie puternici, aveau nevoie mai întâi de dreptate. Lor le-a fost cumpărată dreptatea c-o palmă de pământ, numai de ajuns pentru un mormânt.  Se mulțumeau și cu atât-cu libertatea că puteau să plece-dar unde să plece-că peste tot erau aceeași stăpâni, așa că au rămas și s-au mulțumit cu cât au avut, degeaba îi făcea Grigore și lași și netrebnici și fricoși și ticăloși-nu l-au urmat.”

Se descrie încercarea de arestare a părintelui Ilarie pe motivul că s-ar opune legilor și ar ridica lumea la răscoală, că ar avea acasă cărți românești care-s periculoase, nu e arestat deoarece fuge din fața jandarmilor la preotul Moga-unde află că de fapt se vrea ca el și credincioșii să treacă de partea uniților; „ticăloșii” erau de data aceasta cei care voiau să-și trădeze credința strămoșească.

Ca-într-un amfiteatru sau o arenă romană-personajele principale Ghe. Șincai, , Oana, Ion-primesc din partea scriitorului un discurs imaginar sau imaginat de autor din care aflăm o sumedenie de întâmplări din trecut, dar și din prezentul mai apropiat; astfel aflăm cum Marele Învățat ia pe una din fetele preotului Ilarie-pe Florina(a măritat-o cu Ion și i-a dat o zestre mare) ca să pună la rânduială cancelaria, distinsul oaspete vorbește despre „corabia cunoașterii noului din om și societate-„părinții voștri n-au putut urca pe corabia aceasta, dar voi puteți”… obiceiurile românilor păstrate de la romani(închină cu vin în sănătatea oaspeților, strângerea de mâini la o întâlnire), gândurile țăranului român Grigore care vede nedreptățile sociale, întâmplarea cu câinele Cezar care o scapă pe împărăteasă de colții mistrețului-având ca urmare primirea de pământ în posesie de către oamenii din Gâmbuț;  Moga avea moară și  gater care prelucra materialul lemnos pentru școala ce se va construi, poveștile lui Moga care-i țineau treji pe săteni, dragostea lui Grigore pentru pământ seamănă cu cea a lui Ion a Glanetașului din romanul cu același titlu a lui Rebreanu, povestea fântânarului despre  crăiasa păsărilor aceea ce stă ascunsă în izvor și așteaptă din adâncuri să fie scoasă la lumină; găsirea apei pe timp de secetă de către Grigore; poveștile bătrânului Filon despre rodnicia pământului în anul răscoalei; imaginile românilor prigoniți sunt înspăimântătoare-„nu mai erau legi pe pământ, Dumnezeu și-a întors fașa de la cei osândiți, armata imperială, husarii și cetele nemeșești îi vânau pe români ca pe sălbăticiuni, imaginea celor împușcați duminica în fața bisericii românești i-a rămas lui Filon întipărită în minte …zidurile bisericii din cetatea de la Alba Iulia erau stropite de sânge de parcă cineva ar fi vrut să picteze rănile Mântuitorului cu sângele poporului român-sute de ani stăpânirea ungurească, turcească și imperială ne-au ținut în întuneric, am fost sclavii și slugile lor, românii au avut soarta sclavilor din Roma antică…dar, spuneau gânditorii iluminiști: „prin puterea  armelor am încercat, dar e timpul să încercăm prin puterea minții și suntem convinși că vom  izbândi.” Marele Învățat spunea că „Unirea bisericii strămoșești cu biserica Romei nu va aduce scuturarea jugului, ci unul în plus, Marele Învățat a murit sărac și în pribegie, dar cuvintele lui vor dăinui!”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Romanul „Ticăloșii” scris de Ioan Astaluș, apărut în 2006” →