Motto: „În  biografia lui RUDY MOCA identitatea și-a primit, ca împlinire și bucurie supremă, noblețea, rod al vieții și, în continuare, nemărginită suire, autorul știind precum Iraclide că dacă îți ignori locul și timpul înseamnă să fii de nicăieri. Astfel, se împlinește testamentul tatălui, laitmotiv în cartea-jurnal: „Să nu-ți bați joc de tine și de viața ta”. Valentin Marica

Cartea cu titlul Noblețea unei identități scrisă de Rudy Moca a apărut la Editura „Cezara Codruța Marica”, Târgu-Mureș, 2024 având ca subtitlu memorialistică.

Prezenta carte, cu un titlu provocator: „NOBLEȚEA UNEI IDENTITĂȚI”, scrisă cu talent și dăruire de actorul Rudy Moca, este, înainte de toate, o sclipire de benevolență pentru geniul uman. Nimic exagerat în această exprimare dacă ne raportăm la nivelul minim de percepție și înțelegere al contemporanilor noștri. În continuare, voi aduce argumente pentru susținerea aceastei afirmații, ca să pot limpezi și atitudinea unor critici față de literatura memorialistică. Da, este de la prima până ultima filă un „roman” biogafic, scris cu talent și pricepere de un narator de excepție. Nu doar că este captivant, dar pune cititorul în ipostaza de a privi prin ochii unui om cu calități excepționale, fapte și evenimente care doar la prima vedere ar fi anoste sau banale. Scriitorul le ridică la rang de singularitate, dar și de asumare personală.

Un prim capitol cu titlul „Punctul de plecare. Să știi cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți” explică dorința copilului de a fi un OM MARE care să scape de corvoada „fermei familiei”: păsări, vaci, boi, porci, viței, gâște…, prășit, plivit, cules gândaci de colorado, etc etc… lucruri pe care le făcea în familie ca ajutor, dar… se simțea ROB.

În familie a primit o educație spartană de la bunica maternă ca punctualitatea, respectarea cuvântului dat,  respectul persoanei de lângă tine, toate principii sănătoase. Tânărul Rudy Moca de mic copil iubește cartea, citește mult și devine „cel mai bun cititor al bibliotecii din Iernut, termină ciclul primar,  apoi al doilea ciclu cu examen de absolvire și certificat de șapte clase. Deși tatăl său dorea să-l facă ZIDAR, el se hotărăște să urmeze liceul, iar mai apoi Facultatea de Psihologie, iar la terminare e repartizat în localitatea Râciu, jud. Mureș, soția lui lucra la Spitalul Clinic de Oftalmologie.

Deoarece de mic copil era pasionat de spectacole, teatru, se înscrie la IATC unde și reușește cu gândul de a ajunge ACTOR la oraș și acum la terminarea studiilor se află în căutarea unui alt loc de muncă. Atât de mult se străduiește, învață mereu și se pregătește pentru a fi în locul care i se potrivește cel mai bine.

În capitolul „ A fi sau a nu fi actor” îl putem urmări cum studiază două săptămâni pentru a obține abilitatea de ACTOR MÂNUITOR DE PĂPUȘI, deși erau mulți candidați, Rudy Moca e declarat reușit la secția română și angajat păpușar. Rudy Moca spunea mereu:

„-Eu nu sunt ceea ce pare a fi că sunt”.

Următoarea etapă din viața sa „înspre prestigiul de a fi Maestru Păpușar”, cunoaște pe cei opt actori care erau în prima zi a funcției sale, dar și pe regizorul tehnic, maestrul de lumini de sonorizare, monteuri, decor etc. A început să pătrundă secretele acestei meserii – cum să miște păpușile pentru a transmite mesaje mimice prin gesturi potrivite, devenind cu timpul Maestrul Păpușar al României (definit așa de dna critic la acea vreme Anca Rotescu din București; iar viața de actor a devenit viața de păpușă pentru a realiza până la suprapunere mișcarea umană. A dat dovadă de multă voință pentru a se perfecționa mereu și a muncit cu pasiune având mereu dorința de autodepășire.

Cu timpul obține recunoașterea talentului său prin obținerea de premii la Alba Iulia cu rolul  titular Cocoșul din piesa Punguța cu doi bani, i se acordă Premiul Special de Interpretare, urmat de multe alte premii. Rudy Moca joacă în 250 de spectacole cu peste 500 de roluri în 37 de ani de activitate neîntreruptă, iar un caiet de amintiri reține mulțimea  spectacolelor în care actorul  nu era numai interpret păpușar, dar și scenograf și regizor, la fel a organizat spectacole în limba romani. Dintre reușite amintim:  Harap Alb, Joaca, Pui de om, Ursulețul Winnie, Prâslea cel voinic și merele de aur, Cenușăreasa, Gulliver, Sarea în bucate, Lampa lui Aladin, Stan Bolovan etc.

-Da, exclamă artistul:

–Sunt omul -actor care exersează nemurirea!        

Urmează străinătatea, întâmplări hazlii din timpul acestora și povești păpușărești din timpul deplasărilor cu trupa de teatru prin țară și străinătate.

În timpul deplasărilor la un sat de câmpie după spectacolul de după masă, deoarece înainte de masă oamenii erau la biserică, se rostește rugăciunea domnească Tatăl Nostru împreună cu sala de oameni participanți  la spectacol iar la sfârșit preotul local îi spune actorului  că după evlavia și sfințenia  emoției pe care o transmite oamenilor „era mai potrivit să vă faceți popă” De atunci colegii îi spuneau:

-Servus, părinte!

Nenumărate turnee prrin țară cu Scufița Roșie, Harap Alb cu dialoguri la scenă deschisă dintre copii și personajele păpuși.

 Povestea unei vieți este interesantă doar dacă are ceva în plus de ceea ce știm și trăim în pemanență, dacă banalul cotidian este transformat într-un scenariu de film. La un moment dat, actorul Rudy Moca declară: „Sunt un fan înrăit al citatelor și aforismelor înțelepților lumii, mi le-am asumat și, din unele, am făcut adevărate principii de viață, de conduită și caracter descifrat și… Eu nu sunt ceea ce pare a fi că sunt. Are o dublă identitate etnică ce-i curge în sânge, una maghiară după mamă și una romă după tată, e ardelean, ortodox-român. E interesantă și adevărată  afirmația: „Unii oameni mă urăsc că nu-s ca ei, Eu îi iubesc că nu-s ca mine.”

Scriitorul posedă simțul umorului atunci când povestește cum în Polonia fiind – uită  acasă cele trei mingi din recuzită și cum fac rost de altele sau cum reușesc să cumpere lapte dintr-un magazin neștiind limba țării respective, blocarea-n toaleta stradală, apoi turnee în India, Iran, Irak, Pakistan. În India a avut șansa să vadă raiul bogaților și a milionarilor dar și la periferia orașului iadul și sărăcia  în cea mai inumană și crudă realitate; s-au întâlnit cu actorul Raj Kapoor  din filmul care a rulat pe atunci și-n România.

Și cum altfel se putea termina o parte din cariera artistică a acestui om cu suflet mare?

Pe scenă fiind suferă un stop cardiac, e dus imediat la Institutul Inimii unde i se pune un stendt, la 1 septembrie 2006 iese la pensie fiind felicitat de toți colegii de scenă.

Viața lui Rudy Moca, de la început și până în prezent este un film în derulare perpetuă, uneori cu încetinitorul, alteori pe repede înainte. Totul se desfășoară cinematografic, cu secvențe detașate profesional și puse într-o lumină favorabilă sau într-un clar-obscur plin de mister. Personajele care gravitează în jurul personajului principal poartă, pe bună dreptate, aureole de sfinți, indiferent cărui univers îi aparțin. Povestind din postura de persoana întâi singular, autorul își poate asuma decizia de a-i pune în prim-plan pe cei care au jucat un rol determinant în viața lui sau îi scoate în evidență pe cei care s-au născut și vor muri anonimi. Aici ne referim la lista interminabilă de cunoștințe, prieteni, colegi, rude și un nesfârșit șir de personaje pasagere. Nu omite nimic și nu iartă nimic, chiar dacă mulți nu ar avea curajul să recunoască ceea ce pentru Rudy Moca e o normalitate, aceea de a admite faptul că a fi țigan este mai mult decât o stare, este un dat și poate deveni un titlu de noblețe. Reușește, indubitabil, ca să treacă elegant peste latura peiorativă și ridică toată povestea vieții lui la un nivel profesionist. Identificat cu dorința de a reuși în viață, de-a depăși privațiunile și de-a dovedi familiei și comunității că el, Moca Rudy, este un diamant, începe lungul și istovitorul proces de șlefuire. Școala și învățătura devine bucuria copilăriei iar cunoașterea o aventură tentantă. Croșetează cu pricepere povestea bunicii reticentă la performanțele lui, dar o aureolează și-i rămâne recunoscător pentru că în îndârjirea ei găsește solul prielnic de a performa. Vorbește atât de frumos de acest personaj încât și cititorul este tentat să și-l revendice. Tușele fine sau cele mai apăsate scot în evidență personajele ce vor face parte din universul lui particular, populat până la refuz cu plăcerea de a povesti.

Impresionantă și plină de emoție e relatarea primirii diplomei de bacalaureat  când mama lui stătea la umbra unui stejar bătrân (azi din trunchiul lui maestrul sculptor Ioan Astaluș a lăsat posterității bustul marelui Eminescu)  și nu îndrăznea să vină-n față să-l felicite de reușită,  dar elevul premiant zicea:

-„Mă mândresc cu tine, să vadă lumea că am o mamă minunată”!a luat-o de mână și a prezentat-o.

În acest mod prin sârguință, ambiție, inteligență și tenacitate – acest om între oameni a reușit să rupă bariere, a distrus mentalități și prejudecăți, s-a învins pe sine însuși,  prin el a învins societatea „normalitatea așezării umane” a devenit un exemplu, un model de succes în localitate, extrem de lăudat, a demonstrat că se poate să reușească și la facultate unde a terminat ca șef de promoție.

După pensionare nu se liniștește, nu trece pe linie moartă, realizează emisiuni la TV matinal,  Radio România Tg. Mureș, iar după o lipsă de 53  de ani cât timp a stat la oraș deoarece acolo îi era slujba, întâlnind-o pe Eva, prietenă din copilărie se întoarce în orașul copilăriei sale Iernut. Dar…. munca unui om de cultură nu s-a oprit aici, a continuat să activeze-n cadrul  Bibliotecii Orășenești din Iernut cu echipa de teatru având ca regizor pe Rudy Moca.

 Părinții lui, mama și tata, nu dețin rolurile principale decât pentru a deveni personaje în jurul cărora să graviteze povestea de început. Dramatismul despărțirii de mamă este atât de profund că întrece și cea mai prolifică imaginație., la fel modul cum o îngrijește pe soția lui până la final. La acest episod cititorul va lăcima cu siguranță. Moartea dă, întradevăr, sens vieții.

Un lucru interesant la structurarea și punerea în pagină a narațiunii este și cel care, indiferent dacă o citești cap-coadă sau pe sărite, este ca un discurs melodic cu sens și substanță. Editorul cărții, profesorul Marica Valentin are, în mod cert, o tainică și salutară contribuție în acest sens.

Nu îndrăznesc să repovestesc cele lecturate, dar să-mi fie permis să cred că cele expuse mai sus sunt un prilej de apreciere și mulțumire pentru Rudy Moca și „Identitatea” lui.

Pentru alte episoade interesante vă recomand să citiți această carte scrisă cu sinceritate și pasiune în arta scrisului biografic și memorialistic.

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM