Olimpia MUREȘAN: Picuri de înțelepciune

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

Stăpânirea, Iisus și… omul

 

  1. „OMUL se roagă de DUMNEZEU să-l scape de necazuri şi DUMNEZEU se roagă de OM să mai lase păcatul. Acum judecaţi şi voi, cine de cine să asculte mai întâi: DUMNEZEU de OM sau OMUL de DUMNEZEU?”

 

+ + +

 

  1. „VOI ŞTIŢI DESPRE IISUS O MULŢIME DE LUCRURI, DAR ÎNCĂ NU-L ŞTIŢI PE EL. ŞI PÂNĂ NU-L GĂSEŞTI PE DUMNEZEU, NU TE AFLI NICI PE TINE; NU-ŢI GĂSEŞTI NICI SENSUL TĂU, NICI SENSUL LUMII”.

 

+ + +

 

  1. „Nu este stăpânire decât numai de la Dumnezeu (Romani 13,1).

Deci primim divinul stăpânirii, dar refuzăm păcatul ei… Să fiţi pregătiţi să puneţi capul pe butuc dacă credinţa o va cere. UNEI STĂPÂNIRI de STAT, sau conducătorilor ei, care nu se supune lui Dumnezeu, nici SFÂNTA BISERICĂ şi slujitorii ei nu trebuie să i se supună. Din toate tipurile se ştie că, ATUNCI CÂND PUTERNICII VREMII RIDICAU MÂNA ASUPRA SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU, N-A MAI DĂINUIT MULT PUTEREA LOR„.

Preot ARSENIE BOCA (1910-1989),

părinte ieromonah, teolog şi artist plastic ortodox român, scriitor bisericesc,  a fost stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi apoi de la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalităţii sale veneau mii şi mii de credincioşi, fapt pentru care a fost hărţuit de securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la securitatea din Braşov, dus la Canal, închis la Jilava, Bucureşti, Timişoare şi Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu, iconostasul de la Mănăstirea Prislop, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din Bucureşti, Biserica din Bixad-Covasna, scena intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia din Ateneul Român ş.a. Este considerat de unii dintre ucenicii săi cel mai mare duhovnic român ortodox al sec. XX. La mormântul său din Ţara Haţegului se perindă zilnic mii de oameni.

S-a născut în satul Vaţa din Jud. Hunedoara, pe vremea aceea Austro-Ungaria. A urmat Liceul Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie. În anul 1933  absolvă Academia Teologică din Sibiu. Primeşte o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan o bursă pentru a urma Institutul de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, audiază cursurile la Facultatea de Medicină, ţinute de profesorul Francisc Rainer şi prelegerile de Mistică creştină ale profesorului Nichifor Crainic. Fascinat de lucrarea Sf. Ioan Scărarul „Scara dumnezeescului urcuş„, o traduce în numai 5 luni, dar ea nu vede lumina tiparului. Călătoreşte la Muntele Athos, trimis de chiriahul Nicolae Bălan, pentru a a duce manuscrisele româneşti şi greceşti ale Filocaliei. Este coautorul la primele 4 volume ale Filocalie traduse de părinte prof. Dumitru Stăniloaie, numai că istoriografii timpului au uitat să menţioneze acest aspect. În anul 1940 este tuns în monahism, iar în 1942 este hirotonit preot şi numit stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu. Până în anul 1989, când părintele Arsenie Boca avea 79 de ani şi a murit, a fost hărţuit tot timpul de forţele comuniste ale timpului. Este înmormânat la Mănăstirea Prislop, loc care după ani şi ani devine un loc de pelerinaj, unic şi istoric, datorită faimei sfinţiei sale. Rămân câteva scrieri literare de mare însemnătate printre care: „Cărarea împărăţiei”, Lupta duhovnicească”, „Cuvinte vii”, „Trepte spre vieţuirea în monahism” ş.a.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Picuri de înțelepciune”

Olimpia MUREȘAN: „Graiul în Chiuzbaia – expresii locale” de Vasile Bele

(NOTE DE LECTURĂ)

Cartea cu titlul de mai sus a apărut la editura „Armonii Culturale”, Adjud-2019-are ca motto al autorului o profesiune de credință care-l caracterizează: „Am scris toate acestea cu mult drag, pentru că fiecare lucru face parte și din mine, aici a fost leagănul copilăriei mele, aici îmi este parte din tinerețe…am dus dorul satului și îmi este permanent dor de sat…aici, la poalele Ignișului îmi găsesc liniștea…aici mă refugiez de multe ori-atunci când fug de stresul zilnic…aici sunt eu și aici mă simt cel mai bine, aici sunt mereu în forță și parcă nu mi-e frică de nimic”-iar parafrazându-l pe Tudor Gheorghe prin al său cântec celebru și extinzând ideea putem spune cu certitudine că: „Acolo este țara mea/ și neamul meu cel românesc/Acolo eu să mor aș vrea/ Acolo vreau eu să trăiesc!”

Înainte de a prezenta cartea prin descrierea sumară a capitolelor-trebuie să amintesc faptul că pe coperta principală se poate vedea portretul autorului care este îmbrăcat în straie populare, pe cap poartă o căciulă dacă-moroșenească, pe spate o gubiță sură de lână (amintind de ocupațiile chiuzbăienilor)-cu tricolorul la purtător-atât la brâu, cât și în dreptul inimii și pe căciulă, cu mâna dreaptă ne îndeamnă să fim mândri, să  mergem înainte spre un destin luminos; în spatele imaginii poetului-patriot înflăcărat e posibil să fie panorama satului Chiuzbaia-situat la poalele muntelui Țibleș cu vârful Igniș-sat înconjurat de dealuri împădurite cu brazi veșnic tineri.

Acestea fiind zise pot trece la prezentarea capitolul întâi al cărții  cu situația geografică generală a satului Chiuzbaia-ca făcând parte din județul Maramureș, se găsește la 17 km nord-est de municipiul Baia Mare și la 7 km de Baia Sprie-aparținând administrativ teritorial de Baia Sprie din anul 1455, iar vreme de secole chiuzbăienii au dus o luptă continuă cu administrația privind subordonarea; cf. ultimului recensământ –cel din 2002- Chiuzbaia are 710 locuitori și un număr de locuințe sezoniere în nr. de 313, apa care curge prin sat e Valea Sf. Ioan și Valea Jidoaia, satul e  locuit în exclusivitate de români, are  școală de 8 ani, cămin cultural, biserică și mai nou, are mănăstire cu hramul„ Adormirea Maicii Domnului”.

Cred că ar fi vrut să scrie o monografie a satului Chiuzbaia pentru a termina acest lucru început de un mai vechi dascăl al satului dintre cele două războaie mondiale, de aceea autorul Vasile Bele cercetează documente autentice păstrate în arhive personale,  în culegeri monografice, însemnări, arhivele Bibliotecii „Petre Dulfu” din Baia Mare, dicționare, lucrări toponimice, de folclor scrise de Dumitru POP, Florica Dimitrescu, Felecan Nicolae-2011, Alexandru Graur, Dimitrie Macrea, Dorin Ștef, cercetează D.E.X.-ul-citește lucrări publicate între cele două războaie mondiale care vorbesc despre existența localității Chiuzbaia, ziarul Cronica, volume de autor(Valentin Băințan) etc-pentru a cunoaște în profunzime unele idei asupra cărora s-au oprit și cercetătorii de mai sus; atenția autorului se concentrează  asupra satului natal pe care-l iubește și vrea să-l cunoască tot mai bine din toate punctele de vedere: istoric, arheologic și mai ales lingvistic.

Așa cum scria Dorin Ștef(citat în carte): „Scrisul înseamnă acțiune. Acțiune lucidă, conștientă asupra oamenilor, strădanie de a se face să se cunoască mai bine, în folosul lor. În același timp, scrisul este și o dramatică tentativă de a sustrage necunoscutului din om  și societate noi teritorii, este și un efort de a obliga limba să se exprime să le facă accesibile înțelegerii…”

Astfel aflăm că satul Chiuzbaia are foarte puțin pământ pentru agricultură-iar oamenii s-au ocupat din totdeauna cu creșterea vitelor, oieritul, au făcut comerț cu produse lactate spre orașul minier, din lâna oilor produceau acele vestite cergi moroșenești; există două izvoare de apă minerală alcalino-feroase-sulfuroase-izvoare cu apă acră-borcut, se precizează denumirea satului în Kisbanya-adică Baia Mică sau după italiană: „chiuzo-bagno”-Baia Închisă.

Tot în capitolul întâi se amintesc eroii satului trecuți dincolo de nori, dar prezenți în memoria contemporanilor prin bustul în bronz al eroului căzut pe frontul de vest în 1944 în luptele contra fascismului hitleristo-hortist-Mircea Benea, dar și alt erou al satului Nicolae Benea-invalid din războiul româno-sovietic-se amintește despre activități sociale importante ca mișcarea corală sub conducerea învățătorului D. Cherecheș cu o formație culturală, o formație de dansuri, se precizează că „suntem aparținători Țării Chioarului cu tot ce înseamnă acest aspect-grai, limbă, port, tradiții”- enumerând localitățile din zona Chioar.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: „Graiul în Chiuzbaia – expresii locale” de Vasile Bele”

Olimpia MUREȘAN – INA ȘI IZA

INA  era tare încântată de corpul ei, mereu se privea în oglindă și acest lucru nu înceta aproape niciodată, doar când mergea la școală sau când lua masa- uita de acest obicei. Era o fată deosebit de frumoasă, ochii albaștri ca cerul vara, părul blond ca spicul de grâu, vorba domoală ca a unui bătrân, faptele bune- fiind o fetișcană de numai optsprezece ani.

 Deodată îi apăru de niciunde în spatele oglinzii un chip zâmbitor de tânără copilă ce părea foarte familiar și care se uita la ea cu insistență pentru a-i vedea reacția feței. Foarte surprinsă INA o auzi vorbind:

-Să nu te sperii-minune mică, eu sunt IZA-un înger, și nu oricare înger, sunt îngerul tău-și te voi ajuta la nevoie ori de câte ori îmi vei cere, voi sosi pe aripile vântului și-ți voi îndeplini dorința sau te voi ajuta; dar, de acum încolo nu e nevoie să te uiți în oglindă atât de des, tu îți vei urma cursul vieții prin timp, vei îmbătrâni apăsată de timp-în vreme ce eu-IZA-voi rămâne la aceeași vârstă pe care o avem amândouă în acest moment. Sunt ca o apă pe care tu n-o vezi, curg alături de tine și de timp.

Bucuroasă-INA-a pus oglinda la locul ei, IZA a dispărut deodată, s-a făcut nevăzută, dar ea a continuat să existe într-o altă dimensiune! INA a plecat la școală și de atunci au început s-o preocupe ideile despre îngeri, timp, spațiu, clone și lumea de dincolo. La prima întâlnire a întrebat-o dacă este un spirit, IZA i-a răspuns că într-adevăr este un spirit-„un alter-ego” al ei, este nemuritoare și o iubește necondiționat pe ea , pe INA. Cu ocazia acestei de a doua întâlniri IZA îi dă Inei un colier pe care să-l poarte la gât și când vrea s-o cheme să-și îndrepte gândurile spre acel colier iar îngerul IZA va ști acest lucru și va veni; dar să nu abuzeze de acest lucru deoarece el-Îngerul are și alte îndatoriri de îndeplinit!

  Acestea fiind spuse-IZA s-a făcut nevăzută!

Documentându-se despre întoarcerea în timp INA află că timpul este ireversibil, că omul trece prin timp, el rămâne același-dar omul se schimbă de la o zi la alta, are mereu alte perspective, mai mari vise și speranța de progres și de mai bine!

Se tot gândea: ce bine că există cineva care seamănă cu mine, gândește ca mine, are aceleași idealuri și pe deasupra vrea să mă ajute a mi le pot îndeplini! Află apoi dintr-un documentar că „fiii și fiicele voastre nu vă aparțin, le puteți da corpul, dar nu și sufletul”, ei nu seamănă cu voi, ei trăiesc în prezent, nu în trecut! Și că „noi nu știm nimic-destinul hotărăște tot”-cred unii dintre musulmani! Cu toate că avea un așa de mare sprijin neașteptat INA nu-i cere ajutorul decât în rare cazuri și viața îți urmează cursul ei. Mergând la cimitirul unde erau îngropați bunicii din partea mamei citește:

Omule, ce-mi calci țărâna

ce ești mândru-n cimitir,

eu aicea sunt acasă,

Tu ești numai musafir!

S-a condus și s-a orientat în ceea ce privește viața și orientarea socioafectivă după principiul insuflat de părinți: „Ce-i al tău, e pus deoparte!” și „piatra norocului mă va ajuta!”. Nimic nu-i mai scump pe lume decât sănătatea și omul bun la suflet! Trezește-te în fiecare dimineață cu speranța că cel mai frumos vis ți se poate îndeplini!

 Primul pas a fost admiterea la facultate! Banii erau pe ultimul loc,  părinții credeau că nu va reuși la examen , dar iat-o pe INA în tren cu prietena ei Viorica neavând bilete de călătorie nici una, nici alta! Nu îndrăznesc să intre în compartiment, totuși își găsesc câte un loc la capătul vagonului, se așază și privesc în jur. Nu mică le-a fost mirarea când au observat chiar în fața lor un tânăr care citea un ziar și care le făcea ochi dulci, cel puțin așa credeau ele că se întâmplă, el privind mereu spre ele- mai ales atunci când se tot înțelegeau ce să facă pe când va sosi controlorul de bilete. Deodată sosește din vagonul alăturat domnul ceferist-luând poziția de drepți salută:

-Să trăiți, dle. Inspector!

-Bună ziua!

 După care rostește obișnuitul:

-Biletele la control!

-Cele două prietene s-au schimbat la față și nu știau încotro s-o ia sau ce să răspundă! Le-a salvat tânărul binevoitor, pe când ele aveau ochii ca cepele de mari!

-Domnișoarele sunt cu mine!

 Alți ochi mari-uimiți din cale afară! Și uite așa au ajuns cele două fete la CLUJ-unde norocul a făcut să și reușească la facultate! S-au distrat cele două fete cu alți de acum colegi spunând glume de genul:

-Dumnezeu a făcut pe oameni diferiți, dar când a ajuns la chinezi s-a plictisit și i-a făcut pe toți la fel. Dumnezeu a făcut cerurile și pământul, celelalte lucruri le-au făcut chinezii!

Continue reading „Olimpia MUREȘAN – INA ȘI IZA”

Olimpia MUREȘAN – CLOPOTELE

CLOPOTELE

                        (Vecinului Petrică-30 august, 2020)

Auzi clopotele

din turla bisericii

dușman nevăzut

Covid 19.

Cine-o fi murit

oare?

să spun că mă doare!

mă doare…

că nu știu de unde

de când și de ce

s-a schimbat lumea?

om cu om nu se vede,

văr cu văr nu se-ncrede

mamă și tată ținuți

la distanță!

vai și amar de așa

viață!

 Telefoanele însă

sună de zor

dacă ne e dor

-Ce mai faci?

-Cum trece timpul?

-Ia, mai stau

sub Pomul Vieții

pe Banca Tăcerii

visând…

Danga, danga

lovește timpanul

bătut de soartă

e mortul, sărmanul!

Se-aude un sunet

prelung, tipicar

să știm că în viață

suntem pe tipar!

O, Doamne,

mai lasă-mi o zi

să-i văd cum cresc

ai noștri copii!

Să știu că au și ei

în viață un dor

și că n-au uitat

de țara lor!

Viața mea e

un capăt de val

un colt de stâncă

biroul oval?

Nu am puterea

altceva să zic

decât o mare speranță

sau poate nimic!/?

––––––––––––

Prof. OLIMPIA MUREȘAN,

Asociația Scriitorilor, Baia Mare, Maramureș,

Ulmeni, august, 2020

Olimpia MUREȘAN: Versuri

ZÂMBET FUGAR

 

Penelopa-draga mea/ cu mască

Vin acasă în curând/ fără mască

Am de mers o cale grea/ cu mască

Dar voi trece tot râzând!/ fără mască

 

Sunt cu tine-n gând mereu/ cu mască

A trecut ce-a fost mai greu/ fără mască

Am scăpat de-al depărtării chin/ cu mască

Vin la tine să mă-chin/ fără mască

 

La vechi obiceiuri, la copii/ cu mască

La rude, vecini și-ai lor asini/ fără mască

Ți-oi povesti tot ce-am văzut în lume/cu mască

Mi-a fost greu, dar gândul mi-era tot la tine/ fără mască.

 

 

Cât de mici suntem

 

Cât de mici suntem/ cu mască

Comparați cu tot ce ne-nconjoară/ fără mască/

Un clopot de iubire/ cu mască/

Un fir de iarbă subțire/ fără mască

Un cântec de vioară / cu mască

E tot ce mă-nconjoară/ fără mască.

 

 

POEZIE POPULARĂ

 

Frunză verde de negară/ cu mască

Mândra mea de astă vară/ fără mască

Mi-o trimis poruncă iară/cu mască

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Versuri”

Olimpia MUREȘAN: Vasile Bele și metaforele poeziei lirice

Motto:

Dragostea este un gen de relaxare în care lucrurile trebuie să fie lăsate în voia lor.”- Osho;–aș adăuga în cazul comentariului de mai jos că: „dragostea față de limba română te face să fii inventator!”

În urmă cu două veacuri și jumătate Ienăchiță Văcărescu-precursor al folosirii limbii române culte, scria la începuturile literaturii românești lirice acel celebru testament, deschizând seria artelor poetice: „Urmașilor mei Văcărești/ Las vouă moștenire/ Creșterea limbii românești/ Și a patriei cinstire!”

Ceea ce realizează poetul Vasile Bele prin „replicile” sale e ”o artă„- e demonstrarea plauzibilă a bogăției sensurilor la cuvintele din vocabularul nostru poetic românesc. Exemple: Replica la poezia Mioarei Baciu cu titlul Trenul Speranței, stația Revederii-replica poetului Vasile Bele: „Am călătorit prin Stația Visare…:-M-au trezit picurii de rouă/ care zburau spre inima ta/ spre clipa unui bob de fericire/ mi-au spus să urc în trenul vieții tale/ fără bilet…am călătorit spre stația Visare/ Până în umbra privirii tale/ erai rouă pe florile de liliac/ trandafirii așteptau în gara Speranței/ Unirea dintre o clipă de fericire/ și un sărut dorit din secundele eternității/ la stația următoare/ greierul aștepta să coboare IUBIREA/ călătorea în vagonul inimii la clasa lux/ cu roua dimineții/ cu liniștea unei simfonii…”

Scriitorul Vasile Bele din Chiuzbaia propune prin scrierile numite „replici” o nouă specie literară. Fiind un„ inventator ”în acest caz, încearcă să scrie o carte ”unicat„-o poezie pornind de la o altă poezie! Dar, să încep cu începutul: poetul Vasile Bele alege niște poezii la întâmplare pe care le apreciază și le îndrăgește, poezii publicate în diverse bloguri sau reviste literare, le citește atent cu suflet de poet și…pornind de la poezia „x”  scrie alte poezii sau poeme pornind de la „ideea poetică” deja exprimată și de la unele„ cuvinte cheie”. Ceea ce rezultă, aceste „variante replici” întrece orice imaginație!

Astfel apar-poezii originale-marca Vasile Bele –realizând un „stil aparte de scriere! Ținând cont că lumea vrea și„ altceva”-zice autorul…și…ca să le facă pe plac…”se adaptează„. Aceste noi poezii i se par autorului ”ghidușe„ și se crede că nu se încalcă  nicio lege abordând acest stil de scriere.

Trebuie să subliniez că nu oricine s-ar putea preta la acest mod de a scrie, la așa ceva! Poetul Vasile Bele are o imaginație poetică debordantă și metaforele lui-descoperite instantaneu și diferite de poezia inițială, sunt ”la ele acasă„. Se pornește de la unele ”cuvinte potrivite„ –cum ar zice Arghezi; și dintr-o poezie cu grijă aleasă și publicată- i se adaugă alte sensuri și subtilități; acest lucru devine o ”artă„-rezultă alte poezii minunate și originale, unele păstrează ideea poetică de bază, altele își iau zborul și îmbogățesc paleta de sensuri în exprimarea sentimentelor.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Vasile Bele și metaforele poeziei lirice”

Olimpia MUREȘAN: Izvoare Codrene – (note de lectură)

      Revista „Izvoare Codrene”-revistă de cultură, artă, istorie  și tradiție-având ca manager fondator pe poetul Vasile Dan Marchiș-a strâns în jurul ei scriitori precum: Gheorghe Apetroaie, Adela Conciu, Carmena Băințan, Nelu Danci, Rodica Fercana, Nina Gonța, Olguța Luncașu Trifan, Marian Malciu, Ana Cristina Popescu, Nadia Urian, Nicolae Vălăreanu Sârbu, Olimpia Mureșan, Daniela Forcos, Emil Domuța, Ioan Andreica, Romeo Tarhon, Nicolae Silade, Antoaneta Turda, Vasile Dan Marchiș, Mihai Ghiț etc. Numerele de la începutul apariției acestei reviste au beneficiat de sprijinul jurnalistului și scriitorului Gelu Dragoș din Lucăcești-având ca și fondator pe Vasile Dan Marchiș; numerele de revistă mai noi-din noua versiune a revistei  aduc colaboratori din diferite colțuri ale țării care scriu poezie și proză fiecare cu stilul lui, revista depășind astfel granițele Codrului și a Chioarului.  În cele ce urmează voi scrie câteva observații asupra scrierilor din numerele 20 și 21 din anul 2020 ale revistei cu numele„ Izvoare Codrene-revistă de cultură, artă, istorie, religie, tradiții”.

Acești autori au fost reprezentați editorial și ilustrativ prin grafica d-nei. Constanța Abălașei Donosă-o persoană care e prezentă și prin poezie: „Din suflet nu  s-a stins taina mea cea sfântă/ Anii copilăriei și ceasul care cântă./ Copacul de la poartă, grădinița cu flori/ Casa noastră micuță, chilie de așteptări.”-poezia „Dor de copilărie”.

Poeziile publicate în revistă parc-ar fi tablouri de pictură redate în cuvinte: „Au curs din cer atâtea stele/ Scânteietoare licărind/ Au curs încet și rânduite/  Atâtea stele mici, sclipind,/  Nu pleca, pictează ploaia!/ Ploaia dalbă ca mătasea,/ Ploaia limpede ce-mi spală/ Chipul, trupul, apoi pașii.”-„Sonata ploii albe”; sau în:„ Sonata norilor”: Nor albastru cenușiu,/ Tu ai năvălit văzduhul,/ Nor de ploaie argintiu,/  Ai întunecat pământul./ Nor albastru cenușiu,/  Nor văzut de ochii mei- Nor dansând pe muzica,/ Stropilor cu clopoței.”

Spre a nu se uita tradiția- Emil Domuță scrie despre importanța sărbătorii din comuna Asuaj și anume „Târgul cepelor”-asemănător cu Târgul Fetelor de pe Muntele Găina din Apuseni-ocazie de dans, cântec și voie bună, unde tinerii din trei județe(Maramureș, Satu Mare, Sălaj)se pot întâlni și cunoaște. Această sărbătoare a devenit festival cu participarea ansamblurilor folclorice din zona  Codru, Chioar, Lăpuș și cu program artistic deosebit –ajungând la a 48-a ediție anul trecut; versurile culese de autorul articolului acum patru decenii sunt grăitoare și edificatoare și astăzi: „Adă, Doamne Târguțu/ C-a să-mi vie drăguțu/ Să mă preamble-ntre șetre/ Să le fac ciudă la fete/ Să mă preamble prin sat/ Să le arăt ce mi-o luat.”

În același mod al cinstirii tradiției străvechi românești se prezintă un meșteșug artistic -și anume făuritul lăzilor de zeste la Băița de sub Codru în articolul cu acest titlu „Băița de sub Codru și un meșteșug artistic apus”-precizându-se că „până în urmă cu patru-cinci decenii, în casa țărănească tradițională„lada de zestre„ constituia o piesă de mobilier nelipsită și așezată la loc de cinste în odaia curată, de sărbătoare.”-urmând a se relata obiceiul iuiturilor de la grupurile de fete care se duelau prin multe versuri; autorul își exprimă regretul pentru dispariția celor care sculptau și confecționau aceste lăzi de zestre spre vânzare.

Nadia Urian este prezentă cu două proze scurte-din care prima cu titlul „Fără să vreau…”ne introduce în lumea școlii-unde apare fetița Nina dintr-a cincea-a cărei mama e plecată în Anglia la muncă; ea rămâne în grija bunicilor-ca mulți alți copii din România; fetița e din punct de vedere psihic-doborâtă de situație, ar vrea ca mama ei să fie lângă ea mereu, o podidește plânsul, deși nu ar vrea să plângă, atunci când clasa intonează cântecul mamei: „Mama, doar mama, găsește alinare/ Știe când ceva te doare…” Tristeții acestei fetițe I se alătură „Copiii secetei”din proza cu același titlu; viața grea de după al Doilea Război Mondial pe timpul unei secete cumplite- unii copii erau duși de lângă familiile lor sărace în Banat la alte familii timp de doi ani ca să nu moară de foame. Când să-i înapoieze în Moldova, unele familii care au aflat că acei copii erau orfani-n-au mai vrut să-i dea la orfelinat și povestirea dezvelește astfel sufletul poporului român care deși era sărac, totuși era milostiv și bun la suflet, mereu pus în slujba aproapelui aflat la nevoie, mama din povestire, deși avea doi copii ai ei, îi reține spre a-i crește și pe cei trei orfani-zicându-și că se vor descurca…dacă sunt vrednici.

Nicolae Silade scrie o proză lirică modernă, la fel ca „tabletele ” lui Arghezi, în care omul aflat în fața frumuseții-tresare la libertatea celor mai îndrăznețe înlănțuiri de idei în jurul trăirii sufletești a bucuriei de a te găsi la mare liber și a admira natura cu minunile ei, omul devine în fața frumuseții și el o minune între atâtea minuni. Dac-am extrage primele cuvinte și/sau propoziții din cele „șapte zile medievale” și le-am analiza-s-ar putea găsi esența textului-șapte zile la mare într-o țară cât un județ.

Scriitor situat între journalism și literatură-iată câteva citate:

„ne trezim dimineața devreme pe un yacht, o adiere de vânt îmi aduce aminte că trăim pe pământ, pe mări și-n cuvinte…încă din zori am pornit să înconjurăm cetatea…unde sunt cei de ieri…cetatea e vie de acum înainte doar prin ei, și prin cuvinte…”Ultima zi medievală pare o meditație  asupra situației actuale din patria noastră pe care scriitorul o simte ca fiind cea mai frumoasă dintre toate „totuși sunt atâtea lucruri care trebuie schimbate, sunt atâtea de clădit din nou, dar începând cu omul, pe el să-l reclădim, oare nu el sfințește locul?-aude cineva? Iar când pornim din nou la drum să fie patria din suflet chiar patria cu care ne mândrim.”

            În poezia modernă nu există o uniformitate ritmică ca-n poezia epică clasică-astfel că Vasile Dan Marchiș având ca însoțitor muza poeziei are tendința de-a unifica realul cu idealul participând în poezie la „Concursul Iadului”- trăind alături de „alter egoul” său prin/și cu răbdarea melcului și greutatea cuvintelor toate grozăviile ce-i ies în cale: „Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprins de foc,/ Prin cuvintele de foc sau prin focul din cuvinte,/ inima îmi este mai mult decât un pompier/ N-au stins pompierii    într-un ritm mai alert cu apă/ câte cuvinte a stins  și stinge inima cu sânge…Mi se dă apă! Multă apă să pot transpira…/ Ca acest fenomen să se numească transpitație, nu foc…”

Nicolae Vălăreanu Sârbu scrie un eseu ca o poezie cu titlul: „Reflexie și poezie” vorbind despre/cu povestea copilăriei fără de griji, cu iubirea față de toți și de toate, față de natură, Dumnezeu, aducând un omagiu poeziei pe care o iubește nemărginit, față de amintiri frumoase din trecut „ce capătă o aură de lumină ce se varsă ca o lacrimă peste timpul trecut-îl înfășoară în purpură fină.”…poezia este un mod inefabil de a reflecta sentimentele și trăirile omenești și a le transmite prin scris, cu tot ce înseamnă forma cuprinderii lor în cuvânt și prin rostire ori citire, comunicate către ceilalți semeni care au cultura și sufletul deschis pentru formele cele mai înalte de percepere a realității transfigurate în forme sensibile ale artei cuvântului.” Așa cum ne-a obișnuit N. V. Sârbu scrie o poezie pătrunsă de sentimental iubirii prin lumina dătătoare de viață-se aduce în prim plan lupta întunericului cu lumina și așteptarea omului neputincios care dorește o schimbare: „Crezul meu oboist de așteptare/ dorește o schimbare,/ cu toate verbele în luptă. Ceva trebuie să se întâmple,/ dar lupta nu se va opri/ fără pâinea rezultatelor/ așezată pe masă.”-poezia „Cu toate verbele în luptă”.  Dna. Ana Cristina Popescu caută ca și mulți alții o minune în ziua de azi și ajunge la adevărul dezvăluit  că transformarea pâinii și a vinului  în Trupul și Sângele Mântuitorului-până la toate lucrurile care ne înconjoară-cea mai mare minune se petrece în timpul Sfintei Liturghii-articolul „În căutarea unei minuni”.

Romeo Tarhon aduce-n poezia :„Eroii nu mor doar o dată…”ideea slăvirii eroilor, un apel spre aducere aminte și slava lor nemurită: „Eroii nu mor doar o dată,/ Ci mor în noi de multe ori,/ În soră, frate, mama, tată/ Și-apoi devin nemuritori…Eroii nu mor doar o dată /În paranteze din scrisori/ Sau pe-o hârtie nedatată,/ Cu amintiri din închisori.”iar în poezia: „Blestem de gorun…” ne duce cu gândul  la Gorunul lui Horea de la Țebea și prin nemurirea lui,  ca și a lui Avram Iancu- blestemul pare a se întoarce în timpurile noastre spre ideea suferinței pădurilor din România; printr-o metaforă inedită-poetul Romeo Tarhon „încrestează-n grindă”-cum ar zice Coșbuc -gorunul lui Horea de la Țebea-cu timpuri mai noi-făcând o legătură cu istoria patriei; folosește cuvinte rare, compuse la locul potrivit în versuri: ”cu cât îmbătrânesc mă-nlemn,/ sunt un gorun dezcodrurat,/ și înscorțat în straturi-straturi,/ și eu mă simt gorun pe-o cruce”(cred că se gândea la crucea de lângă mormântul lui Avram Iancu-făcută din ultima ramură a gorunului lui Horea. Blestemul din trecut se îndreaptă spre  „omul lacom, lemnivor!…Larvă să-ți fiu, carnea să-ți râm,/ Să te învierm în lemn, să te devor…!” În alt articol-Romeo Tarhon întrezărește în viitor după pandemie „un system cel mai polițienesc din istoria omenirii” și lansează ideea ca bogații să fie mai puțin bogați,  săracii mai puțin săraci…pentru că : „decalajul intern este cu mult mai ucigaș decât toți covizii lumii” scrie-în articolul cu titlul: „Bogații mai puțin bogați, săracii mai puțin săraci”.

Nina Gonța recunoaște-n poezia „Mult mai mulți eram…”puterea luminii cristice recunoscută de mulți  oameni care-au început să-l iubească pe Iisus chiar din momentul răstignirii, poezia „Ne întoarcem…”în vremuri de restriște, de corona virus dezvoltă ideea deșertăciunii: „Cine este el, ea, noi, eu?/ Niște nimeni!/ Ne-toarcem la Tine, Doamne!/ Slăvit fie numele Tău!/ Mare este puterea Ta!/ Iartă-ne!”/„ Ne întoarcem la Dumnezeu!” Pe aceeași lungime de undă -într-un poem-eseu cu titlul „Cheița de le scrinul mamei”- Olimpia Mureșan îndeamnă la înțelepciune și resemnare în aceste vremuri de restriște date de virus: „Ca în fața unui dușman necunoscut și noi, românii –trebuie să luptăm  cu armele pe care le avem: credința strămoșească, crucea mântuirii și rugăciunile fierbinți înălțate spre Cel ce ne-a dat nouă viață pe pământ și ne va da Viață Veșnică…evoluția spirituală în spirale/ suntem la punctul inferior/ n-avem un model/ ne facem propriul nostru model.”…

 Dnul. Andreica Ioan din Satu Mare publică articolul „O fi grădina Domnului?”-o meditație asupra/ și a Planetei Albastre considerată o frumoasă grădină, și a existenței omului la care autorul lansează o întrebare esențială și anume-omul este sau nu este superior celorlalte ființe de pe pământ; minunea OM e o întâmplare sau rezultat al evoluției în Grădina Domnului-fiind amăgit să găsească fericirea; „minunea de a nu semăna ființă cu ființă, minunea de a aparține unui „tot” și de-a vedea doar o parte din el; e și un S. O. S. adresat omului de a nu distruge minunea ce i s-a dat și se întreabă la sfârșit: „doar amăgirea lui(al omului) îl face fericit alcătuind Speranța ieșirii din Grădină spre iluzia Fericirii  lui; o fi grădina aceasta prin care eu trec Grădina Domnului sau Grădina Întâmplării?”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Izvoare Codrene – (note de lectură)”

Olimpia MUREȘAN: Apariție editorială

A apărut cartea „Vasile Robu, un eminent și devotat învățător al satului românesc din Transilvania”– scrisă de Înalt preasfințitul părinte IRINEU-Arhiepiscop al Alba Iuliei la Editura Reîntregirea-Alba Iulia, 2020. Această carte va fi lansată la Băsești în data de 2 august ac. după oficierea Sfintei Liturghii.

După Sfânta Liturghie, se va face Parastasul de 101 ani și de 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a doi mari bărbați ai Băseștilor, Tribunul George Pop de Băsești și învățătorul Vasile Robu. Este un eveniment de mare înălțare spirituală; sâmbătă se va vizita Casa Memorială „George Pop de Băsești” de către oaspeții care vor veni din Alba Iulia- iar duminică ne vom aduce aminte după Sfânta Liturghie de marii noștri patrioți care au trăit, au luptat și au reprezentat poporul român în vremuri de restriște.

Învățătorul Vasile Robu a fost un eminent pedagog de vocație și de suflet, care „nu numai le-a oferit contemporanilor săi lumina cărții, dar i-a și învățat cum să trăiască.”-așa cum afirmă Înaltpreasfințitul Irineu în prologul cărții. Voi aminti că părinții dnei. Cedică Georgeta-Safta și Vasile Robu au fost și învățătorii părinților episcopului, de aceea Înaltpreasfințitul părinte-Irineu-scriind această carte- aduce un omagiu atât premergătorului George Pop de Băsești-„bătrânul neamului” , cât și dascălului inimos și patriot care a fost Vasile Robu.

Satul Băsești –situat în Țara Codrului a făcut parte din marele regat al regelui Burebista; urmărind istoria mai veche și mai nouă aflăm că în anul 1914 satul avea peste 1000 de locuitori români, la care se mai adăugau vreo 20 de maghiari și 119 evrei; între români și cei de altă etnie și credință religioasă erau relații bune și armonioase; bășeștenii au o mândrie legitimă pentru că în satul lor a trăit un ilustru bărbat-nobilul George Pop de Băsești care a fost timp de nouă ani deputat în Parlamentul de la Budapesta, a fost membru al Asociației Astra, președinte P.N.R.-și memorandist, devine „conducătorul  politic al Sălajului și mentorul spiritual al tuturor manifestărilor și acțiunilor organizate în lupta pentru drepturile politice legitime ale poporului român; la 2 decembrie la Alba Iulia a fost ales Președinte al Marelui Stat Național- iar la încheierea ședinței, îi mulțumește lui Dumnezeu care ne-a ajutat să se înfăptuiască actul măreț al Unirii și, apoi încheie cu aceste memorabile cuvinte: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu!”

Ilustrul educator și dăltuitor de caractere umane Vasile Robu a văzut lumina zilei la 3 ianuarie 1898 în satul Oarța de Jos județul Sălaj –fiind primul din cei zece copii ai învățătorului harnic și exigent Petru Robu și ai credincioasei Maria Robu. După terminarea școlii e numit învățător la Băsești în 1921 iar în 1924 a venit în sat  ca învățătoare pe postul al doilea o tânăra Safta Zugravu –care va deveni soția lui-având împreună șase copii. Muncea la școală, muncea în gospodăria proprie destul de mare-ca un țăran spre a asigura familiei sale cele trebuincioase, cum se spunea era un intelectual rafinat și un gospodar destoinic, din nefericire în 1940 e silit să plece trecând granița în România, va funcționa din 1941 ca director al Școlii primare mixte din Popești-Leordeni, în 46 se reîntoarce la Băsești unde a fost primit cu entuziasm. Nefiind pe placul comuniștilor în 1950 se mută la școala din Mânău-unde va funcționa ca dascăl  până în 1958-când se va pensiona. La un an de la pensionare, la vârsta de 61 de ani a fost arestat și condamnat politic-fără a fi vinovat-așa cum se va constata mai târziu. Astfel, dascălul nevinovat a fost plimbat pe la închisorile din Baia Mare, Satu Mare, Botoșani, Jilava, Gherla și Aiud-când nimeni din cei dragi nu puteau să-l vadă; în 1964 a fost eliberat fiind slăbit și bolnav, fiind verificat dosarul- se constată că hotărârea de condamnare este „netemeinică și nelegală”-în 1970-Vasile Robu a trecut în lumea veșniciei la 72 de ani-fie-i odihna binecuvântată! Timp de 23 de ani cât a slujit în Băsești a fost un model de comportament și abnegație față de aproapele-atât la școală-cât și în familie. Pe toți i-a învățat să prețuiască munca și să fie oameni de caracter.

Asemenea marelui pedagog  român Simion Mehedinți, dl. învățător Robu era convins că „școala este singura cale pentru înălțarea unei societăți omenești, în orice fază s-ar afla”. Asemenea fizicianului german Albert Einstein-(1955)- învățătorul Robu înțelegea că „valoarea unui om rezidă în ce dă el,  nu în ceea ce este capabil să primească.” de aceea a rămas în memoria colectivității sătești ca o flacără mereu vie care a avut o mare influență nu numai în educarea tinerelor vlăstare, ci și ca orientate culturală, socială și practică.

După realizarea Marii Uniri, bășeștenii se vor bucura de darul sfânt al libertății și al unității având în frunte pe învățătorul Vasile Robu-un om harnic și un patriot înflăcărat. Sătenii își amintesc cu drag de eroii care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului, aceasta manifestându-se și prin înălțarea în grădina școlii a Monumentului Eroilor în anul 1934-la inaugurarea căruia Vasile Robu, dascălul satului a prezentat un program artistic de mare vibrație patriotică, se sărbătorea ziua națională la 10 mai-iar cei mai în vârstă din Băsești își amintesc cum „elevii erau îmbrăcați în costume populare,  băieții purtând tricolorul la brâu și în diagonală, la serbări recitau poezii, intonau cântece dedicate regelui Mihai și se ospătau cu mâncăruri țărănești.” Viața celor din Băsești a prosperat, învățătorul înființând în 1936 o cooperativă școlară și o farmacie școlară, iar în 1938-Cantina școlii pe care a condus-o până în 1940. Dascălul mărturisește că a fost membru permanent în Consiliul comunei Băsești în perioada 1921-1040 „căreia-zice el-cred că i-am făcut cele mai bune servicii posibile”. Din păcate, după Dictatul de la Viena când Transilvania de Nord este aruncată în brațele Ungariei hortiste-învățătorul cel bun este nevoit să părăsească satul și să se refugieze în România împreună cu familia sa., va reveni în 1946 și își va relua activitatea cu pasiune până în 1950 căutând să vindece toate rănile trecutului.

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Apariție editorială”

Olimpia MUREȘAN: Convorbiri cu Îngerul meu Mihail

                              Motto:

                                  „Am primit Darul de a fi Oameni, pentru a putea deveni Îngeri, ori de câte ori dorim, fără să ne doboare povara aripilor lor…” Gheorghe A. Stroia

                                Fiecărui om i s-a trimis un înger care să-l însoțească de-a lungul vieții și cu care poate să vorbească atât în stare de veghe, cât și pe durata somnului; totul este ca să știi să   înțelegi răspunsurile acestui duh imaterial și inteligent-adaptat ființei tale umane; în cele ce urmează voi încerca să redau mai multe întrebări și răspunsurile îngerului la problemele care mă frământă.

 

-Toți vom avea aceeași soartă nemiloasă?

-Da, cu toții vom muri, se vede la orizont această posibilitate, dar nu știm când și cum se va întâmpla acest lucru. E un miracol și ca toate miracolele rămâne și este un mister.

Viața nu face zgomot, trece atât de ușor, încât dacă nu suntem atenți, ne scapă printre degete!

-De ce trece timpul de viață atât de repede? Acum am fost tânără, apoi adolescentă plină de viață și cu multe planuri de viitor… și dintr-o dată mă trezesc la vârsta senectuții și nu-mi dau seama cum a trecut timpul!

-Cu cât ai fost mai fericită-cu atât a trecut mai repede timpul. El poate să stea și în loc sau să treacă mai greu, mai încet- ca atunci când ai fost bolnavă…

-Când mă gândesc la moarte inima-mi bate ca nebuna în piept!

-Nu te gândi la„ Ea”, numai Domnul știe când va veni, de aceea     n-are rost să te neliniștești!

-Să ne resemnăm?

-Da, n-are rost oboseala, neliniștea, gândul!

-Dar cu timpul?

-Ce e cu timpul? El e nemilos, nu ne lasă prea mult „timp”;  adevărul e ascuns în interiorul omului, în subconștient, el trebuie descoperit!

-Dar cu coșmarul de azi noapte cum rămâne? Aveam un puternic sentiment de ușurare, chiar pluteam…și acum că s-a sfârșit visul. Se făcea că eram moartă și trebuia să fiu îngropată,  dar nu eram eu în corpul meu, eram undeva în afară și știam tot ce se întâmplă. Eram ca un lujer cu rădăcini adânc înfipte în pământ și cu capul în afară. Mă îngropau în pământ, eram din nou „EU”-alături, din nou mă îngropau, eram ca un bulb de ceapă cu vârful în afară, la soare, se făcuse în exteriorul pământului un rând de ceapă de primăvară. Am deschis ochii și am văzut lumina realității…deci totul a fost un vis… dar „EU” existasem departe de trupul meu, îl vedeam acolo jos, deci „EU” ca poziție în spațiu eram mai sus, vedeam tot ce se întâmplă, dar ceilalți nu mă vedeau pe mine!

-Cred că noi suntem mai mult decât corpul nostru, ne aflăm în trup, dar suntem mai mult decât un trup, probabil că acel „ceva” mai mult decât trupul ne reprezintă, se numește „suflet” sau anima și după unii cercetători care au studiat oameni muribunzi ar avea și greutatea de douăzeci de grame. „Acea parte din noi care se regăsește în sufletul celorlalți este cea mai adevărată și cea mai profundă parte a sufletului nostru”. (I. G. Herder)

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Convorbiri cu Îngerul meu Mihail”

Olimpia MUREȘAN: Picuri de înțelepciune

MIRACOLUL, IUBIREA ȘI…DUMNEZEU

”…merg și eu într-o vacanță în Tunisia. Și aleg o excursie în deșert. Ne iau cu niște mașini și fac slalom cu noi pe dunele din deșert. La un moment dat mașinile se opresc pe vârful unei dune și își dau drumul în jos ca pe un tobogan. Și ajungem pe o altă dună. În depărtare se vede fata morgana, ziceai că este la orizont o mare. Coborâm din mașini. Picioarele ni se afundă în nisip. Dar ce ciudat a fost că oriunde priveam până la infinit nu era decât cer și nisip. Și atunci probabil pentru că nu mai aveam nici un sprijin mintal, cu toții am izbucnit în plâns, fără motiv.

Oriunde priveam, toți plângeau, chiar dacă se fereau să fie văzuți. Impresionant moment. Era o eliberare a minții, binefăcătoare și puternică. De abia atunci când pierzi orice realizăm din lumea aceasta, numai Dumnezeu ne rămâne pe care să ne sprijinim. De aceea, drumul spre EL, înseamnă desprinderea de lume. Numai când pierzi lumea, îl câștigi pe Domnul! Și atunci pornește miracolul. Acesta este prețul.

2.„Cine va căuta viața o va pierde, dar cine o va lăsa pentru Mine. o va câștiga.”

„Dacă  suntem liberi de egoism, suntem cei mai bogați, căci toată lumea este a noastră și este una cu noi. Suntem în „non dualitate”, deci în spațiul miracolului. Atunci totul este ființa noastră și opusele sunt UNA. Astfel, orice voiești ți se poate împlini. Trebuie să înveți să fii vulnerabil și neimportant. Când îi pui pe ceilalți pe primul plan și pe tine te uiți- pe Dumnezeu îl pui mai presus decât lumea sau interesul personal. Dar dacă interesul personal este primordial, vom suferi neapărat. Pentru că nu ne va lăsa să punem nimic mai presus decât EL, să nu ai alți dumnezei în afară de Mine, …Ce este important în viață? Să trăiești fără „EU” -aceasta este cea mai mare fericire, înseamnă că Dumnezeu este cu tine. Și când EL este cu tine…ce altceva mai poți să-ți dorești, când deja ai totul…și ești „totul”?

Să trăiești în lume ca și când nu ai aparține ei! Total desprins, cum este fluturele care, cu toate că nectarul florilor îl atrage la nebunie, nu rămâne pe niciuna. Nu te fixa de nimic, aceasta este fericirea. Modestia și Moralitatea este garanția succesului în viață.”

3. „Numele egoului este zădărnicie, el nu vrea fericirea noastră, ci cât mai multă durere. Pe când cealaltă mișcare logică de tip și/și te duce la Dumnezeu, te ridică la suprafața lumii, te înalță și te face să îmbrățișezi totul. Egoismul se întreține de peste tot și cu orice ocazie. Și numai astfel poziția socială, banii, bogățiile, averea –devin importante. Dar, dacă acest parcurs unilateral nu se mai face, omul scapă din lanțurile egoului și devine liber de egoism, liber de sine și de Matrix. Adică devine dragoste, aceasta este cea mai mare fericire, iubirea este lipsa egoului. Acum și aici se vede cum tot ce ne înconjoară este viu și inteligent, indiferent că sunt lucruri neînsuflețite, idei-și un gând este o ființă vie, și o particulă, și o piatră-totul este pătruns de dumnezeire. Și atunci, mergem pe principiul ȘI/ȘI-opus logicii terțiului exclus-care este SAU/SAU …Modelul ȘI/ȘI îl eliberează pe om de „eul” său mărginit și îi dă voie să depășească limbajul și dualitatea, pe când în modelul SAU/SAU-dacă cineva susține una și altcineva alta, deci, când au absolutizat elemente diferite, nu mai au cum să cadă de acord vreodată. Ca doi oameni să se înțeleagă trebuie ca amândoi să nu împartă în bine și rău-dacă fac așa-de aici conflictul și războiul!”

Citate din :„SHANGRI-LA Frumusețea fără margini a divinului” de Marius Ghidel

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Picuri de înțelepciune”