Nina CERANU: Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA


Mariana Gurza a cladit o cetate a poeziei

Mariana Gurza, iubită de familie și la rândul ei,
iubind-o, era vecina mea de peste drum, o palmă de
loc, între două conglomerate umane, așa că ne
puteam certa – dar n-a fost cazul – de pe balcoane.
Fiorul poeziei ei reverbera spre mine fără ca altcineva să-l
„intercepteze”. Şi asta pentru că era autentic, că avea putere, că era
încăpăţânat s-o reprezinte pe Mariana Gurza în lumina ei. Când unii se
„scremeau” să înjghebe câte un poem, ea avea deja câte un volum, în el
strecurate poeme cu nădejdi şi cu iluzii. Ştia şi simţea că-şi scrie de fapt
actul de osândă la o viaţă de calvar şi amărăciuni. Gloria ar fi putut fi la
un pas și poate că a și atins-o – am regăsit poeta prin multe reviste din țară
-, dar n-o căuta și doar aduna versuri eliberatoate din zgura existențială.
Căuta mai degrabă liniştea sufletească şi putere să-şi descarce prea plinul
liric, să construiască o cetate poeziei.
Eu cred și acum, când poeta e pe un alt tărâm, cel fără de dor, că a fost
o mare visătoare. Şi aşa a rămas până la sfârşitul vieţii.
Când a cunoscut-o era într-o perioadă senină, dar atunci avea sufletul
proaspăt şi deschis.
O striga viața. În ea poposea și tot acolo își reînprospăta resursele
sufletești. Şi viețuia în ea cu credință, cu dragoste de oameni și de
confrați de literatură. Nu știu dacă-i lua vieții sale pulsul, dar sigur afla
la ce limite se încadrează ritmul vieții celorlalți. Că din starea lor de bine
se energiza.


Dar a venit o vreme – și ce vreme! – când din lăuntrul ființei ei suna o
alarmă, ceva greu de neauzit, ceva de care era cu neputință de fugă, ceva
ce-i măcina echilibru spiritual. La prima vedere părea să fie că se temea
de anii ce veneau, de bătrâneţe, de neputinţă. Și colo… fugea de suferință,
de boala care duce la neființă.
Învăţase că toate adevărurile trebuiau spuse, spre descătuşare, dar ea,
așa cred, n-o putea face. Se mângâia cu puterea sa de a uita răul, căşunat

de te miri unde, şi cu înlesnire cultiva şi reţinea toate întruchipările
binelui, atunci când simţea că porneau din inimă.
Constatase că alţii sufereau mai mult decât ea dar aveau răbdare ca
acea desferecare să se-ntâmple de la sine.
S-a mutat și Mariana, a trecut strada și poezia. La braț, alt loc le-a
găzduit. O revistă „On line” era copilul de suflet al poetei, o gazdă bună
și la îndemână pentru mereu scormonitorii de versuri și de rime. Și n-am
mai văzut-o. Știam că e, și asta îmi era de-ajuns. Am aflat apoi că Mariana
e de dreapta Marelui Iubitor de Oameni…

Viorel BIRTU- PÎRĂIANU: Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA

Viorel BIRTU- PÎRĂIANU

Rugăciune

mi-am rezemat gândurile de malurile sufletului
a rugă
dincolo nu era nimeni
doar o trestie se scutura în tăcere

ploua în cer
plâng și mi-e frig
sufletul tău a plecat în deșert printre malefice fantasme
fără a ști
că ești izvorul viu al multor inimi
ce frig îți e și este ceață
nu ți-a păsat de boala cruntă
de ce-ai fugit dintre noi spre alte zări în ultim zbor,
pescăruș al iubirii
ai ales să pleci în lumină
acolo sus, dincolo de întuneric
am crezut disperat că vei reuși să învingi maladia
trupul tău sfâșiat de boală s-a frânt
femeie, cuib de stele
de ce…
luntrea a plecat cu tine, vâslașul s-a întors cu o lacrimă în privire
acum glasul tău
e o lumânare lângă rochia albă de borangic și o prescură cu sânge
de ce Doamne…
te-ai ridicat a rugă într-un strigât frânt
ai coborât la picioarele Lui
ți-a fost dor fierbinte de lumina divină
mă rog Ție
iart-o și du-o în dreapta Ta în corul de îngeri
Amin


Pe lespedea cerului

pe țărmuri arse de suflet
te-am adunat într-o scoică
să te găsesc când ne vom întâlni
de te voi chema
îmi vor răspunde valurile
pe lespezile cerului presărate cu albi crin
Vis frânt
erai copacul de la margine de drum
lumina se zbătea haotic
între pletele verzi
așa, ca pentru muritori
erai cenușa unui rug aprins
stins ieri în noapte
de lacrima ce se scurgea
printre genele ofilite ale timpului
erai îngerul rătăcit între oameni
țeseai vise
pe pânza mohorâtă a cerului
nu ai văzut
lutul ce se așternea peste sufletul tău
în șoapta crudă a nopții
privesc zborul pur al unui fluture
s-a așezat pe trupul tău
azi nu mai simți
fiorul unui fir de iarbă
în roua dimineții
deasupra lespedea
e azi atât de rece

Aripi de înger

pe țărmul unui lumi
văd tăcerea împietrită
marea tace și ea sau plânge’n tăcere
caut tăcerea în adâncul orei


luna privește absentă printre valuri și stânci
cuvântul vuiește în gând
un suflet cu aripi de înger s-a frânt
Rugă

unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt mi-ai spus
că ai obosit
și totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o șoaptă pură să te aline
boala te-a luat
și ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
poeților ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
și viața asta nu e vie
acum doar țip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a întâlnit odată, doar odată,
un înger sau un pescăruș cu un chip de fată
ce viață, ce destin
să plâng din zori în noapte zi de zi
să mor puțin câte puțin
în fiecare zi
în așteptări ce nu mai vin…


Mariana,

astăzi am coborât pe țărm lângă frații tăi pescăruşi
să aşez într-o cochilie o bucățică din sufletul tău gingaş
să te mângâie briza
să te legene valurile
mergi în lumina suflet ales

Vasilica Grigoras : Comunicari celeste -o carte In memoriam Mariana Gurza

Astăzi, 26 martie 2022 se împlinește un an de la trecerea Marianei Gurza (poetă creștină, eseistă, editoare, fondator și director al revistei LOGOS & AGAPE) la viața cea veșnică. Un grup de prieteni și colaboratori au contribuit prin scrierile lor la apariția cărții omagiale „Comunicări celeste : in memoriam Mariana Gurza”, Timişoara, Editura Fundaţiei pentru cultură şi învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, 2022!
CLOPOTUL MUT
Limbajul incifrat
al clopotului personal
înfiorează necontenit
arborele vieții
transformându-l
într-o enigmă.
El este mut
dar îl ascultăm
cu atenție.
Ne spune mai multe
decât cineva cu grai.
Când vibrația se pierde
în bătaia vântului
și n-o să-l mai simțim
să știți că mutul
nu mai avea nimic
să ne spună.
MARIANA GURZA – CETĂȚEAN AL RAIULUI CERESC
Pe 26 martie 2021, prietena noastră Mariana Gurza, n-a mai simțit vibrația clopotului personal, ci doar un clinchet prelung și dangătul asurzitor ce anunța marea DESPĂRȚIRE. Despărțirile dor și nasc un DOR viu, înfiorător de viu, imens, adânc…
Comunitatea celor care au cunoscut-o pe poeta creștină, prozatoarea și editoarea Mariana Gurza au fost șocați la aflarea necruțătoarei vești. Cum să te consolezi cu acest gând? Nu credeam că un om dedicat semenilor, creativ, puternic și luptător nu va avea șansa învingătorului. De data aceasta, nădejdea nu i-a mai fost reazem și ghid pentru a-și continua călătoria și a traversa o nouă și cumplită încercare a vieții. I s-au smuls aripile mult prea devreme și i s-a frânt definitiv zborul, iar celor apropiați li s-au umplut inimile de tristețe, li s-au stors și golit ochii de lacrimi.


Amurgul său cernit a căzut peste inimile membrilor familiei și ale celor care au cunoscut-o cu greutatea unui întristat sărut de adio dat celei ce a adormit pe jilțul de piatră, odihnindu-și neprihănita trecere spre veșnicie. A răsărit în grădina RAIULUI ca o stea printre stele pentru a da mai multă strălucire cerului albastru, azurului poetic… Mariana ascultă respirația aștrilor care o îmbrățișează cu căldură; stau la povești nemuritoare despre oamenii pe care i-a iubit și-i va iubi pe vecie, rugându-se neîncetat pentru ei.
Rănile celor rămași sunt atât de adânci, încât tristețea s-a cuibărit în fiecare moleculă a inimilor și au nevoie de multă răbdare și mângâiere. Vorbele mângâie, dar nu vindecă, orice cuvânt este o lacrimă, orice cuvânt este o chemare la aducere aminte și pomenire. Doar iubirea este tămăduitoare. Pentru a o simți mereu aproape pe Mariana, să-i atingem sufletul cu o rugăciune, cu o candelă ori lumânare aprinsă… Să lăsăm amintirile cu și despre Mariana să ne atingă inima precum fulgii de nea, stropii calzi din ploaia de vară, petalele înmiresmate ale florilor și s-o vedem doar în lumină, în pace și liniște, în grădina TĂTĂLUI Ceresc.


Mariana, atașată și devotată valorilor neamului, a întruchipat „Cumințenia pământului”, a îmbrățișat „Poarta sărutului”, a atins „Coloana infinitului” (Coloana recunoștinței fără sfârșit) pentru a se ospăta la „Masa tăcerii”, întru dobândirea RAIULUI. Îngerii o poartă de mână ca pe un copil bun, îi veghează somnul, îi dăruiește tihna binemeritată, multă tihnă și lumină, multă lumină și somn odihnitor… Mariana a iubit România cu toată ființa. Cu dragoste nețărmurită și dor imens de Bucovina, nu și-a uitat niciodată înaintașii. Un asemenea om care nu a uitat, nu merită să fie dat uitării.
Mariana a fost speranța și universul familiei sale, călăuză și sfătuitoare celor care au ales să parcurgă pași pe calea scrisului, toiag și ajutătoarea celor în nevoie și a celor cu trebuințe neîmplinite. Ființa care a înălțat nenumărate vise ale semenilor spre împlinire și le-a dedicat necondiționat și cu bunăvoință clipe din viața sa, a plecat din sânul familiei, din ograda și livada cu rod bogat și a primit „pașaport” pentru ședere eternă în locul cu verdeață, dar ea va rămâne pururea în inimile noastre. Mariana, Mărturisitor de Hristos, cu siguranță și-a primit plata faptelor sale bune în Cer, întru mântuire.


Prin Mariana, Dumnezeu mi-a trimis un înger, atunci când am avut nevoie. Mariana a fost și rămâne pentru mine un dar primit în această viață. Și știu că darurile se păstrează în curățenie, la loc de taină, în odăița superioară a sufletului. De la început am înțeles amândouă că, nu tonul face „muzica”, ci o „coardă” interioară sensibilă care receptează întotdeauna mesajele transmise una alteia, dar întotdeauna cu cea mai bună intenție, cu respectul cuvenit și iubire de surori spirituale, întru duh.
Ne-am înfrățit prin cuvânt, prin gând și faptă. Ne-am trimis energii pozitive și am simțit cum le primeam înapoi… Și când aveam bucurii și când aveam supărări stăteam la o „cafea” imaginară și depănam prin firul întins al telefonului jurubițe de vers, de proză scrisă ori întâmplări trăite.
Spontană și săritoare în caz de nevoie, propunea soluții și urmărea împlinirea acestora asemenea unui sportiv de performanță. Sinceră cu ea însăși și față de ceilalți, dacă promitea ceva se ținea întotdeauna de cuvânt.


Când a fost în pelerinaj în Israel, mi-a trimis daruri sfințite, pe care le păstrez ca odoare dragi inimii mele…. Îndemnată și încurajată de ea și cu ajutorul bunului Dumnezeu, am ajuns și eu în Țara Sfântă. Ne-am rugat una pentru alta, pentru familiile noastre.
Alături de prietena mea de-o viață, Valentina Teclici, Mariana îmi era o prietenă adevărată, de suflet. Cu Mariana am comunicat și colaborat în „CUVÂNT și IUBIRE”, apoi în „LOGOS și AGAPE”. Sfătuindu-ne amândouă și cu alte personalități literare, am convenit asupra titlului revistei care exprimă o simbioză între rațiune și iubire, întrucât literatura, ca și celelalte domenii ale creației și culturii necesită atât minte cât și suflet. În toate discuțiile noastre, n-am observat la ea niciun strop de infatuare, niciun dram de mândrie, niciun pic de ambiție nelalocul ei ori manifestare fățarnică…


Prin Iubire și prin Cuvânt, Mariana a vindecat răni. Mai întâi le dezinfecta, spunându-și sincer părerea, chiar dacă atunci când dezinfectantul ustura un pic, era binefăcător și nu rămâneau niciodată cicatrici. Atunci când credea că ceva nu este tocmai în ordine, trăgea cu săgeata sincerității pentru a atrage atenția. Dacă observa oarece iritare, supărare, pansa și urmărea evoluția situației, a stării de fapt. Avea acest comportament asemenea vechilor geto-daci atunci când avea loc o eclipsă de soare, crezând că luna vrea să-l stingă și o amenințau verbal cu toată puterea lor. Nu mică le era bucuria când vedea că acțiunea lor era încununată de succes. Și, nu mică era bucuria Marianei atunci când vedea că intenția ei a fost înțeleasă așa cum se cuvine și lucrurile s-au așezat în matca lor firească. Și, acest lucru pentru că iubea necondiționat oamenii.


Cartea „COMUNICĂRI CELESTE : IN MEMORIAN MARIANA GURZA” închinată memoriei Marianei se dovedește a fi un „certificat” de autenticitate al unei ființei înduhovnicite, notificat prin semnătură veridică și durabilă de minți pricepute, inimi calde și suflete pline și dăruitoare de iubire.
Pentru toate acestea și multe altele, numele Marianei va rămâne pentru mine și, sunt convinsă că pentru toți cei care au cunoscut-o, PRIETENA de care ne va fi mereu DOR.

Bunul Dumnezeu s-o odihnească în RAIUL de-a dreapta Sa, întru nădejdea învierii!

Vasilica GRIGORAȘ: MARIANA GURZA – CETĂȚEAN AL RAIULUI CERESC

Astăzi, 26 martie 2022, se împlinește un an de la trecerea Marianei Gurza (poetă creștină, eseistă, editoare, fondator și director al revistei LOGOS & AGAPE) la viața cea veșnică. Un grup de prieteni și colaboratori au contribuit prin scrierile lor la apariția cărții omagiale „Comunicări celeste: in memoriam Mariana Gurza”, Timişoara, Editura Fundaţiei pentru cultură şi învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, 2022!

CLOPOTUL MUT

Limbajul incifrat

al clopotului personal

înfiorează necontenit

arborele vieții

transformându-l

într-o enigmă.

El este mut

dar îl ascultăm

cu atenție.

Ne spune mai multe

decât cineva cu grai.

Când vibrația se pierde

în bătaia vântului

și n-o să-l mai simțim

să știți că mutul

nu mai avea nimic

să ne spună.

MARIANA GURZA – CETĂȚEAN AL RAIULUI CERESC

Pe 26 martie 2021, prietena noastră Mariana Gurza, n-a mai simțit vibrația clopotului personal, ci doar un clinchet prelung și dangătul asurzitor ce anunța marea DESPĂRȚIRE. Despărțirile dor și nasc un DOR viu, înfiorător de viu, imens, adânc…

Comunitatea celor care au cunoscut-o pe poeta creștină, prozatoarea și editoarea Mariana Gurza au fost șocați la aflarea necruțătoarei vești. Cum să te consolezi cu acest gând? Nu credeam că un om dedicat semenilor, creativ, puternic și luptător nu va avea șansa învingătorului. De data aceasta, nădejdea nu i-a mai fost reazem și ghid pentru a-și continua călătoria și a traversa o nouă și cumplită încercare a vieții. I s-au smuls aripile mult prea devreme și i s-a frânt definitiv zborul, iar celor apropiați li s-au umplut inimile de tristețe, li s-au stors și golit ochii de lacrimi.

Amurgul său cernit a căzut peste inimile membrilor familiei și ale celor care au cunoscut-o cu greutatea unui întristat sărut de adio dat celei ce a adormit pe jilțul de piatră, odihnindu-și neprihănita trecere spre veșnicie. A răsărit în grădina RAIULUI ca o stea printre stele pentru a da mai multă strălucire cerului albastru, azurului poetic… Mariana ascultă respirația aștrilor care o îmbrățișează cu căldură; stau la povești nemuritoare despre oamenii pe care i-a iubit și-i va iubi pe vecie, rugându-se neîncetat pentru ei.

Rănile celor rămași sunt atât de adânci, încât tristețea s-a cuibărit în fiecare moleculă a inimilor și au nevoie de multă răbdare și mângâiere. Vorbele mângâie, dar nu vindecă, orice cuvânt este o lacrimă, orice cuvânt este o chemare la aducere aminte și pomenire. Doar iubirea este tămăduitoare. Pentru a o simți mereu aproape pe Mariana, să-i atingem sufletul cu o rugăciune, cu o candelă ori lumânare aprinsă… Să lăsăm amintirile cu și despre Mariana să ne atingă inima precum fulgii de nea, stropii calzi din ploaia de vară, petalele înmiresmate ale florilor și s-o vedem doar în lumină, în pace și liniște, în grădina TĂTĂLUI Ceresc.

Mariana, atașată și devotată valorilor neamului, a întruchipat „Cumințenia pământului”, a îmbrățișat „Poarta sărutului”, a atins „Coloana infinitului” (Coloana recunoștinței fără sfârșit) pentru a se ospăta la „Masa tăcerii”, întru dobândirea RAIULUI. Îngerii o poartă de mână ca pe un copil bun, îi veghează somnul, îi dăruiește tihna binemeritată, multă tihnă și lumină, multă lumină și somn odihnitor… Mariana a iubit România cu toată ființa. Cu dragoste nețărmurită și dor imens de Bucovina, nu și-a uitat niciodată înaintașii. Un asemenea om care nu a uitat, nu merită să fie dat uitării.

Mariana a fost speranța și universul familiei sale, călăuză și sfătuitoare celor care au ales să parcurgă pași pe calea scrisului, toiag și ajutătoarea celor în nevoie și a celor cu trebuințe neîmplinite. Ființa care a înălțat nenumărate vise ale semenilor spre împlinire și le-a dedicat necondiționat și cu bunăvoință clipe din viața sa, a plecat din sânul familiei, din ograda și livada cu rod bogat și a primit „pașaport” pentru ședere eternă în locul cu verdeață, dar ea va rămâne pururea în inimile noastre. Mariana, Mărturisitor de Hristos, cu siguranță și-a primit plata faptelor sale bune în Cer, întru mântuire.

Prin Mariana, Dumnezeu mi-a trimis un înger, atunci când am avut nevoie. Mariana a fost și rămâne pentru mine un dar primit în această viață. Și știu că darurile se păstrează în curățenie, la loc de taină, în odăița superioară a sufletului. De la început am înțeles amândouă că, nu tonul face „muzica”, ci o „coardă” interioară sensibilă care receptează întotdeauna mesajele transmise una alteia, dar întotdeauna cu cea mai bună intenție, cu respectul cuvenit și iubire de surori spirituale, întru duh.

Ne-am înfrățit prin cuvânt, prin gând și faptă. Ne-am trimis energii pozitive și am simțit cum le primeam înapoi… Și când aveam bucurii și când aveam supărări stăteam la o „cafea” imaginară și depănam prin firul întins al telefonului jurubițe de vers, de proză scrisă ori întâmplări trăite.

Spontană și săritoare în caz de nevoie, propunea soluții și urmărea împlinirea acestora asemenea unui sportiv de performanță. Sinceră cu ea însăși și față de ceilalți, dacă promitea ceva se ținea întotdeauna de cuvânt.

Când a fost în pelerinaj în Israel, mi-a trimis daruri sfințite, pe care le păstrez ca odoare dragi inimii mele…. Îndemnată și încurajată de ea și cu ajutorul bunului Dumnezeu, am ajuns și eu în Țara Sfântă. Ne-am rugat una pentru alta, pentru familiile noastre.

Alături de prietena mea de-o viață, Valentina Teclici, Mariana îmi era o prietenă adevărată, de suflet. Cu Mariana am comunicat și colaborat în „CUVÂNT și IUBIRE”, apoi în „LOGOS și AGAPE”. Sfătuindu-ne amândouă și cu alte personalități literare, am convenit asupra titlului revistei care exprimă o simbioză între rațiune și iubire, întrucât literatura, ca și celelalte domenii ale creației și culturii necesită atât minte cât și suflet. În toate discuțiile noastre, n-am observat la ea niciun strop de infatuare, niciun dram de mândrie, niciun pic de ambiție nelalocul ei ori manifestare fățarnică…

Prin Iubire și prin Cuvânt, Mariana a vindecat răni. Mai întâi le dezinfecta, spunându-și sincer părerea, chiar dacă atunci când dezinfectantul ustura un pic, era binefăcător și nu rămâneau niciodată cicatrici. Atunci când credea că ceva nu este tocmai în ordine, trăgea cu săgeata sincerității pentru a atrage atenția. Dacă observa oarece iritare, supărare, pansa și urmărea evoluția situației, a stării de fapt. Avea acest comportament asemenea vechilor geto-daci atunci când avea loc o eclipsă de soare, crezând că luna vrea să-l stingă și o amenințau verbal cu toată puterea lor. Nu mică le era bucuria când vedea că acțiunea lor era încununată de succes. Și, nu mică era bucuria Marianei atunci când vedea că intenția ei a fost înțeleasă așa cum se cuvine și lucrurile s-au așezat în matca lor firească. Și, acest lucru pentru că iubea necondiționat oamenii.

Cartea „COMUNICĂRI CELESTE : IN MEMORIAN MARIANA GURZA” închinată memoriei Marianei se dovedește a fi un „certificat” de autenticitate al unei ființei înduhovnicite, notificat prin semnătură veridică și durabilă de minți pricepute, inimi calde și suflete pline și dăruitoare de iubire.

Pentru toate acestea și multe altele, numele Marianei va rămâne pentru mine și, sunt convinsă că pentru toți cei care au cunoscut-o, PRIETENA de care ne va fi mereu DOR.

Bunul Dumnezeu s-o odihnească în RAIUL de-a dreapta Sa, întru nădejdea învierii!

Vasilica Grigoraș

Adriana POPA: Mariana Gurza, poeta „cu suflet de înger”

La mulți ani, Mariana Gurza, poetă „cu suflet de înger”, în Împărăția lui Dumnezeu!

E o zi albastră azi, cu soare strălucitor, miroase a raze încrustate pe ierburi, ar fi fost ziua ta, Mariana, ți-am adus din grădină trei trandafiri și ți-am trimis, printre lacrimi, gândul meu acolo, pe colțul de stea unde ești tu acum.

Depărtările se colorează în galben și ruginiu, clopotele de la biserică se aud la fel, casa parohială, în care ai crescut tu, privește spre aceeași stradă, râurile își poartă apele susurând.

Îți aud încă glasul și ne îmbrățișăm iarăși, ca atunci când ne-am întâlnit la lansare.

Amintirile mele bat în inima arămie a toamnei.

Fie-ți sufletul alături de îngeri, Mariana! Tatăl Ceresc să-ți dea stropul de lumină în lumea celor Drepți!

.

CĂDEREA STELELOR

Trecerea timpului mă înfioară

nu știu de cine ar trebui să mă tem:

de tinerețea pierdută

sau de bătrânețe.

Încerc să zbor între cele două

apărându-mi aripile

de răceala nopților

și de vuietul apelor.

Căderea stelelor

o percep ca o scurgere

de clepsidră…

Din când în când,

mai prind câte-o stea

pitind-o după un nor

sperând

ca odată să o regăsesc…

.

VREMURI CRUDE

Într-o seară

mama a uitat

afară sacul cu sare

dimineața era o mare sărată.

Tata și-a lăsat coasa

pe marginea acestei mări

și-a ruginit…

Primului copil născut

în seara aceea

i se argăsise pielea …

A fost primul semn

că era timpul să ne rugăm,

să oprim puțin vremea

și s-o culcăm lângă noi

încălzind-o ca pe

pruncul părăsit.

.

IUBITULE, VOI FI UMBRA TA

Eu încă mai sper

să am o plecare provizorie,

să mă pot întoarce

și să fiu tânăra femeie din vis.

Să-ți spun: Vezi, n-am murit,

n-am vrut să te las

singur cu umbra mea!

Cu toate că moartea

e doar un drum…

De-aceea,

eu n-am să mor niciodată

cu adevărat.

Totul e un simulacru

de moarte.

E doar șarada.

MARIANA GURZA

(din volumele: „Pe urmele lui Zenon”, Ed. Timpolis, 2012 și

„Dumnezeu și umbră”, Ed. Singur, 2016)

In memoriam :Vasilica GRICORAS despre Mariana GURZA si volumul sau „Destine umbrite „

Numind-o „Poeta cu suflet de înger”, scriam despre poeta, scriitoarea și eseista creștină, MARIANA GURZA în anul 2009: <Este un fin psiholog, un „cititor” al stărilor sufleteşti ale oamenilor, „scanează” repede şi bine omul. Fire blândă şi îngăduitoare, are darul de a pătrunde în cutele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. Un suflet bun, îngeresc de bun şi de o modestie aşa de atrăgătoare încât oricine se apropie de ea se simte prins în mrejele unui farmec nespus, aproape ireal de frumos.> Îngrozitoarea veste a plecării în stele a minunatei noastre prietene a căzut ca un trăsnet asurzitor peste cei care au cunoscut-o. Drum drept și lin spre lumina veșniciei! Credința ta te va mântui. Dumnezeu să te odihnească de-a dreapta Sa! Nu te vom uita pentru că suntem convinși că „Poeții nu mor niciodată”.

Mariana Gurza, un suflet iubitor de semeni și neam, cu har primit de la Dumnezeu a scris despre „Destine umbrite”. Acum, Mariana – iubita noastră prietenă este doar un destin curmat mult prea devreme. Dumnezeu să o binecuvânteze cu aură de lumină și să o călăuzească spre raiul poeților și scriitorilor!

Mariana Gurza, „poeta cu suflet de înger” despre „Destine umbrite”Prin bunăvoinţa scriitoarei Mariana Gurza, în octombrie 2009 a intrat, cu titlu de donaţie, în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui un exemplar din cartea „Destine umbrite”, apărută la Editura Atticea, Timişoara, 2008. Citind cartea m-am dus cu gândul la ceea ce spunea Sfântul Antonie: „Dacă vom privi cu băgare de seamă şi vom descrie, fiecare după putinţă, faptele şi mişcările sufletului nostru, ca şi cum ni le-am dezvălui unul altuia, putem fi siguri că, din ruşinea de a fi cunoscuţi în întregime, vom înceta de a mai adăposti în inimă ceva necurat.”

De obicei, trăirile şi mişcările sufleteşti le păstrăm fiecare în unghere ascunse ale minţii şi inimii noastre. Oamenii duc vieţi de tăcută disperare. Cei care au avut experienţe dintre cele mai triste pot dobândi şi manifesta compasiune, pot dărui înţelegere şi iubire. Astfel se îmbunătăţesc şi se îmbogăţesc duhovniceşte şi prind puterea şi înţelepciunea de a dezvălui amarul şi tristeţea. Acest lucru încearcă şi reuşeşte, cu măiestrie şi pioşenie, Mariana Gurza în cartea ce poartă un titlu atât de sugestiv – Destine umbrite.

Întâlnim aici mărturisiri despre fragmente din viaţa sa şi a altor semeni, umbrite de vicisitudinile istoriei, de întunericul minţii şi micimea sufletului unora sau, pur şi simplu, de încercări ale destinului. De asemenea, autoarea ne transmite bucuria trăirii întru Hristos, într-o Românie binecuvântată de Dumnezeu, Care, după opinia sa este Român.Spiritul cărţii Marianei Gurza lucrează pentru realizarea unui minus de durere, a unui minus de nepăsare şi egoism şi a unui plus de înduhovnicire. Lucrarea este alcătuită din 4 capitole: I. Spiritul locului, II. România tainică, III. Feţe bisericeşti, IV. Sărbători în clepsidră.Sensul principal al primului capitol este nevoia de identitate a fiecăruia dintre noi. Autoarea consideră că pentru a-ţi cunoaşte identitatea este nevoie de căutare, raportare şi întoarcere întotdeauna la rădăcini: „Există un mister al cerului. Un dans al norilor. Un limbaj discret fără cuvinte între mine şi restul lumii încremenite în taină. O legătură sfântă pornind de la rădăcini la cer, de la străbuni la mine, de la acel loc mirific al părinţilor mei spre sufletul meu fremătător”.Căutarea după 1990 a propriilor rădăcini a înălţat-o spiritual.

Descoperindu-şi obârşia, a căpătat şi propria-i identitate. E drept că nu a găsit răspunsuri, aşa cum şi-ar fi dorit la toate întrebările. De ce? Pentru că acestea se află în afara oricăror raţiuni, a oricărei logici umane. Însă a realizat un lucru esenţial. Descoperindu-şi filonul familiei, arborele genealogic, i s-au mai potolit dorurile de tată, de moşi şi strămoşi, de neam şi a căpătat putere sfântă de a înfăptui câte ceva în memoria înaintaşilor. Neastâmpărul interior de a-l descoperi şi cunoaşte pe unchiul Vasile Plăvan – avocat, publicist, gazetar, a motivat-o să scotocească continuu prin cărţi, publicaţii periodice şi alte documente, dar să şi discute cu diferite persoane care ştiau câte ceva despre el. Descoperă astfel informaţii despre viaţa şi activitatea lui Vasile Plăvan, despre lucrările sale, despre moartea prematură la numai 49 de ani. Marele Om Vasile Plăvan a luptat pentru unirea românilor din Bucovina, vorbind şi revoltându-se pentru toate faptele privind dezrădăcinarea românilor din locul naşterii şi strămutarea pe pământul aceleeaşi ţări, dar ei fiind consideraţi străini.

Mariana Gurza realizează o restituire a memorie sale prin publicarea lucrării Boabe de lacrimi a unchiului său. Al doilea capitol al cărţii este o mărturisire de credinţă şi izvor de bucurie duhovnicească: „Da, îmi iubesc ţara! Un sentiment înălţător! Îmi iubesc neamul! Îmi sunt dragi munţii, apele, pădurile şi oamenii. Avem o ţară minunată şi refuzăm să o vedem dincolo de aparenţe. Dumnezeu este Român. Aşa îl simt. Dumnezeu ne va ţine de mână aşa cum a făcut-o de ani. Nu ne va lăsa să risipim istoria, tradiţia, credinţa noastră ortodoxă”.În acest capitol, scriitoarea aduce un „Argument” inspirat povăţuindu-ne că, numai prin „Identitate şi valoare” vom putea scrie o „Epistolă” cu „Ţara în suflet”. „Clipa sacră, în loc sacru” se întâlnesc pe „Piatra nestemată a Moldovei” şi prin „Metania Cuviosului Peon Sihastrul” vom nădăjdui să ajungem „Spre rădăcini spirituale” pentru a evita „Insomnii cu întrebări”. Şi cum altfel ne-am putea păstra identitatea de neam, ţară, limbă, dacă nu printr-o biserică sfinţitoare şi lucrătoare. În bisericile şi mănăstirile cu adâncime de zile şi trăire, sau în cele mai nou zidite şi sfinţite, slujesc sfinţi părinţi, despre care povesteşte cu evlavie şi smerenie Mariana Gurza în capitolul „Feţe bisericeşti”. Întâlnirea autoarei cu sfinţii părinţi români (arhimandrit Arsenie Papacioc, arhimandrit Iustin Pârvu, mitropolit Antonie Plămădeală, mitropolit Nestor Vornicu, arhimandrit Ciprian Zaharia, protoiereu stavrofor Milovoi Stoin ş.a.) au sporit-o în credinţă şi iubire, iar din acestea dăruieşte la rându-i celor care vor dori să se aplece asupra cărţii domniei sale. Şi parcă, nu ar fi atât de armonios alcătuită lucrarea Marianei Gurza, dacă nu şi-ar fi dezvăluit, în ultimul capitol al lucrării sale, trăirile duhovniceşti cu ocazia celor două mari sărbători ale creştinătăţii: Învierea Mântuitorului nostru (Sfintele Paşti) şi Naşterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul).

Spiritul acestor sărbători la români este profund, ne îmbie la iertare şi iubire, la pregătire pentru a primi lumină în sufletele noastre şi a lumina la rându-ne. „O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde altă lumânare”. Autoarea, ea însăşi o rază de lumină gata oricând să ajungă la sufletele celor care au deschiderea de a cere şi a primi lumină. În carte este vizibilă armonia sufletului său cu lumea, cu semenii, dar şi cu Dumnezeu.Proza Marianei Gurza are aceeaşi muzicalitate şi culoare ca şi poezia sa. Volumul Destine umbrite, asemenea poeziilor sale, este un cântec care mângâie şi alină sufletul, este lumina discretă care te acoperă de speranţă şi bunătate.Lucrarea Destine umbrite nu trebuie doar citită, ci este ca o carte de rugăciune, pe care s-o ai permanent la căpătâi.

Ea poate deschide drumuri noi, poate îndrepta pe cei rătăciţi pe calea dreaptă şi adevărată, poate aduce cititorului o clipă de uitare de sine, un zâmbet sau o lacrimă de înduioşare pentru suferinţele altora.Citind cartea, putem cunoaşte sufletul autoarei. Cunoscând un suflet cald şi blând, putem prinde aripi pentru a ne înălţa noi înşine, pe aceeaşi cale: apropierea de Dumnezeu, sporirea în credinţă, dobândirea smereniei şi a adevăratei iubiri, a păcii inimii. Este o carte de profundă revelaţie.Acest volum este o sinceră călătorie în spiritualitatea românilor de ieri şi de mâine, prin trăirile de azi, durabilă în timp şi spaţiu. Este este o pledoarie convingătoare pentru însuşirea şi interiorizarea adevăratelor valori umane, spirituale. Este un fel de fir al Ariadnei pentru ieşirea din imensul labirint pe care-l reprezintă viaţa noastră actuală prin care rătăcim fără noimă.Se cuvine să spunem câteva cuvinte şi despre autoarea volumului Destine umbrite.

Poetă şi scriitoare, cu 8 volume publicate, care s-au bucurat de cronici generoase bine meritate. Arta scrisului este pentru Mariana Gurza un mod de viaţă, un motiv de bucurie şi împlinire. Este un fin psiholog, un „cititor” al stărilor sufleteşti ale oamenilor, „scanează” repede şi bine omul. Fire blândă şi îngăduitoare, are darul de a pătrunde în cutele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. Un suflet bun, îngeresc de bun şi de o modestie aşa de atrăgătoare încât oricine se apropie de ea se simte prins în mrejele unui farmec nespus, aproape ireal de frumos.

Dacă o cunoşti pe Mariana Gurza, de la început îţi poţi da seama că este o persoană foarte bogată sufleteşte. În timp, cu migală, răbdare, smerenie şi multă râvnă, şi-a construit „o făbricuţă de gânduri bune”, precum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul. Însă ceea ce este înălţător, este faptul că aceste gânduri le oferă semenilor săi, astfel ele fiind „sămânţa” care poate rodi în mintea şi sufletul celor care o primeşte, dar este adevărat că, această rodire, depinde de „pământul” în care a ajuns. Astfel poţi învăţa de la autoarea Mariana Gurza că atât culmile cât şi văile parcurse în viaţă se află sub binecuvântarea Domnului.

Ştim cu toţii că empatia este rar întâlnită în zilele noastre. Trecem liniştiţi pe lângă oameni cu diverse nevoi, necazuri, lipsuri, cu dureri trupeşti şi sufleteşti fără să reacţionăm. De la o simplă răsfoire a cărţii, orice cititor, şi cel avizat şi cel mai puţin cunoscător al tematicii abordate, va observa empatia autoarei faţă de semeni, aceasta fiind una dintre virtuţile sale. Empatizând cu personajele reale ale cărţii, Mariana Gurza demonstrează că se cunoşte foarte bine pe sine, însă îi cunoşte şi pe ceilalţi, are capacitatea şi abilitatea de a intra în relaţie cu semenii, de a „intra în pielea lor” şi se comportă în consecinţă. Astfel nu intră cu bocancii în gândurile şi sentimentele celorlaţi, ci dimpotrivă îi ascultă, îi înţelege, îi mângâie şi în măsura în care poate, îi ajută.

Pentru Mariana Gurza, nu este suficient doar să cunoască şi să emane compasiune pentru nevoile oamenilor, ci gândul bun trece la faptă. A încurajat şi ajutat tineri poeţi şi scriitori să-şi publice şi să-şi lanseze cărţile. Este implicată în activitatea filantropică a Asociaţiei „Învierea” de la Biserica din Şuşenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi exemplele ar putea continua.Aş putea conchide că virtuţile personale le-a transferat acestei cărţi. Aşa cum te simţi în preajma Marianei Gurza, tot atât de bine te simţi şi citind cartea, în care sunt îngemănate trăiri personale, reflecţii, meditaţii, experienţe de viaţă, asigurând cititorului pacea sufletească pe care ne-o dorim cu toţii.“Şi, Doamne, această linişte, pare luminată de toate gândurile bune, privind-o c-un surâs pe micuţa Atticea cuibărită în sufletul meu… “ încheie minunat Mariana Gurza cartea Destine umbrite.

(Din vol. Vasilica Grigoraș – Izvoare nesecate: Însemnări despre oameni și cărți, Iași, PIM, 2016)

Mariana GURZA: Drum bun în Lumină, Alexandra Craioveanu!

,,În ce mă privește pe mine, să știți că toate prieteniile mele, câte le-am avut până acum și câte voi mai avea de acum încolo, le-am programat pentru veșnicie”.

Părintele Teofil Părăian

 

      Vremurile pe care le trăim, ne despart de prieteni. Nu-i mai vedem nici pe ultimul drum… Trăim clipa în care stă ,,ascunsă veșnicia”. Lacrimile noastre, rugăciuni pentru cei plecați. Încerc să înțeleg tot ce se întâmplă, dar …îmi pleacă prietenii… Privesc neputincioasă candela cum arde.

       În 2 februarie  „Întâmpinarea Domnului”  2021, prietena mea Sandra, s-a grăbit să plece pentru a-și sărbători ziua de naștere în 24 februarie, alături de cel iubit.

     Despre Alexandra Craioveanu nu poți vorbi fără a face referire la soțul său, Mircea-Eugen Craioveanu. I-a unit încă de la început dragostea care a crescut odată cu trecerea timpului.

      Mircea-Eugen Craioveanu, a fost ,,îmblânzitorul ce a domesticit infinitul” parafrazând din  Lucian Blaga, a respirat “matematic”, știind să dea sens clipei, îmbrăcând-o în formă geometrică. A fost o minte sclipitoare, un remarcabil matematician de talie internațională,

       Alexandra Craioveanu, ea însăși un poem, demnă de mătușa sa, Otilia Cazimir. Un excelent profesor de limba română, iubită de elevi, respectată de colegi și părinți. O femeie frumoasă, cu ochi cuceritori și un zâmbet discret. Indiferent de situații, cu mult calm, știa că totul se va rezolva.  O soție, mamă, bunică, cum puține sunt astăzi.

      Acum, ea și Mircea s-au întâlnit la Sibiu, locul lor special, acolo unde strămoșii familiei veghează. Periodic, Sandra mergea de la Timișoara la Sibiu pentru a mai sta de vorbă cu soțul său… Continue reading „Mariana GURZA: Drum bun în Lumină, Alexandra Craioveanu!”

Mariana GURZA: O poezie a zborului sufletesc către lumină…

,,Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu

 sufletului, pentru ca să urce până la El”.

Michelangelo

 

 

 

Purtăm din Facere imboldul revenirii… un titlu plin de substanță, prin care poetul Nicolae Bălțescu, ne invită într-o lume a iubirii,  o ,,iubire neînțeleasă pe această Stea Albastră”.

Autorul explică și ,,deschide în imagini cum s-a manifestat și se manifestă față de noi, oamenii  pe parcursul întregii Ere Cosmice Iubirea Lui Dumnezeu!  Da, din Facere și până în prezent! De fapt, Omenirea se află în Apocalipsă! Da, ne aflăm ajunși la hotarul unde suntem întrebați hamletian: <A fi sau A nu fi>!…”

Lirica existențială a poetului Nicolae Bălțescu, demonstrează preocuparea autorului pentru problematica filozofică a relației omului cu Dumnezeu  o poezie interesantă a zborului sufletesc către lumină.

Volumul este structurat în opt capitole: Gânduri; Cele zece Porunci; Purtăm din Facere imboldul revenirii… ; Femeie trebuie să urci!; Iubire pământească; Imagini; In Memoriam Leonida Lari; Eseuri.

Scrise în perioade de timp diferite, versurile păstrează aceeași notă de profunzime, tematica religioasă fiind primordială. ,,Încă mama de mic îmi vorbea /Despre Cetatea de Sus și din vise./Tatăl meu multe drumuri, /Cărări căutase spre Ea, /Dar în cumplite dureri rătăcise…/Deși Drumul dorit nu-l găsi, /Nu-n zadar căutase cu dor/ Și cu gândul la mine./Înainte să plece spre alte tărâmuri/Șopti: Mult căutată, fiule, /Este Cetatea Luminii!”. (Undeva peste zări orizonturi…) Trecerea timpului îi certifică faptul că va găsi  ,,Cărarea spre Înalturi.”

În această lume plină de paradoxuri, uneori chiar nefirească, poetul ne îndeamnă spre iubire. ,,Rogu-vă, oameni, nu striviți /Minunea, Darul, sădit în fiecare/ Dintre noi încă-n Zidire:/Lumina, Sufletul, Iubirea! (Eu nu vreau să văduvesc…)

Poetul Nicolae Bălțescu, își găsește echilibru, prin blânda rugăciune. Ascultă-mi, Doamne, ruga,/Și lasă-mă să cânt,/Căci n-am cântat destul!/Vin către Tine cu o știre:/Eu n-am cântat acestei Lumi/Până la urmă/Cântu-mi de iubire…/Mai lasă-mă, Doamne,/Pe-acest Pământ…(Rugă)

Iubirea divină și iubirea pământească sunt cele două constante ale volumului. Dacă a versificat decalogul ,,prin care Dumnezeu prin Marea Lui Iubire ne-a arătat exact Calea Revenirii, Calea ce ne conducea spre Eternitate” prin iubirea pământească, a cântat femeia. ,,Iubire pământească în care sunt redate trăirile, sentimentele omului față de femeie. Frumoase sentimente, frumoase trăiri dar… scăldate la lel de frumos în egoism, în slăbiciuni, imaginații morbide etc. Sunt manifestările unei iubiri pământești. Iubirea adevărată trăiește în spirit și niciodată nu se lasă despărțită de dreptate! “

Continue reading „Mariana GURZA: O poezie a zborului sufletesc către lumină…”

Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine

   

        În opinia lui Mircea Eliade forța și prestigiul unei națiuni nu își are obârșia în altă parte decât în cultură: „cultura este singurul mijloc de afirmare în fața lumii de azi și în fața istoriei de mâine”. A impune destinul prin cultură pentru a-ți salva perspectiva istorică este o cale profund umanistă.

          Izvorul culturii nu țâșnește în viața omenirii și nici a individului mereu cu aceeași vigoare, dar el nu seacă niciodată. În pragul NOULUI AN, 2021 să ne propunem să sporim moștenirea culturală a neamului românesc, să fim pârghia care acționează asupra ei cu o forță activă și autentică. În creațiile noastre să ne raportăm cu respect și iubire la generațiile anterioare, la ceea ce este peren, reprezentativ și vrednic pentru viitorime. Suntem binecuvântați să avem strălucite repere culturale, astfel ne putem construi/reconstrui în cunoștință de cauză. Să ne străduim să fim proptelele potrivite pentru cultura actuală astfel încât roadele sale bogate să hrănească în continuare alte spirite înalte și creative.     Renașterea în timp a interesului pentru creație, dar și pentru promovarea și diseminarea frumosului și autenticului valorilor culturale este un ideal de umanitate, de dăruire, de iubire… pentru semenii noștri. Crearea de opere valoroase, organizarea unor evenimente culturale, literare și jurnalistice, omagierea valorilor locale, naționale și universale trebuie să ocupe un loc central în viața noastră. După harul, talentul, inteligența și inscusința lor, slujitorii condeiului sunt participanți de facto la dezvoltarea culturii, literaturii, publicisticii. Ceea ce realizăm și oferim cu generozitate acum poate fi un model demn de urmat de generațiile Continue reading „Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine”

Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …

            Anul 2020, deși un an de grele încercări pentru toată lumea, se încheie cu luminițe de sărbătoare, clinchet de clopoței, cu melosul colindelor și miresme de cozonac … parcă la fel ca-n fiecare an. Unii s-au putut relaxa citind destinși „Lumina iubirii” (o poveste romantică la modă și de sezon a romancierului american de succes Jay Asher), în care se regăsește tema, atât de cunoscută și totuși atât de aplicată și azi, cea  a efemerității iubirii. Parcă am uitat de postul premergător, sărbătoririi Nașterii Domnului, când fiecare ne-am căutat icoanele pentru reculegere și rugăciune, cu gândul bun la cei dragi, care nu mai sunt printre noi, pe care ni-i dorim odihnindu-se în pace, iertați de Bunul Dumnezeu, undeva … pe cărările eterne ale Raiului.

            Definițiile de dicționar sau alte surse la îndemână, ne învață că icoanele reprezintă doar niște imagini „plastice, artistice sau artizanale ale unor ipostaze sau acțiuni ale divinității sau ale unor sfinți sau zeități de rang secundar” (Wikipedia). Dar, viața, prin oamenii care ni se alătură, ne dă lecții mult mai valoroase și mai apropiate de suflet. Așa, căutându-mi mama, acum doar prin în cutia cu poze și alte suveniruri m-am trezit înăbușindu-mă în lacrimi în fața unei coli de hârtie pe care este dactilografiată o poezie primită de la Nașa noastră de cununie, Mariana „poeta”, (cum, cu drăgălășenie adăuga mama, când mai povesteam noi între noi …):

 

4 generații alături de Mnerie Drăghina („Babo”)

 

Ce dulce-i cuvântul, MAMĂ

când te privești tăcut

în oglinda vremii

la vremurile de demult …

 

Și cei dragi, în jurul mamei

țes din dragoste și dor

chipuri, zâmbete încununate,

parte din destinul lor.

 

Draga voastră mamă,

pentru voi, este ICOANĂ!

Să-i dea bunul Dumnezeu

Multă sănătate,

zile luminate,

iubiri s-o înconjoare …

 

Un arbore bine înfipt

cu sevă ca nectarul

este rod al dragostei dintre părinți

de la Dumnezeu, tot Darul.

 

Iar voi, dragii mei,

iubiți ICOANA VIE

cu pace și armonie

căci Doamne, bine este să ai părinți…

            La mulți ani, Mnerie Drăghina („Babo”) !

 

Semnează: Mariana Gurza, 14 octombrie 2014. Era ziua în care mama împlinea 82 de ani.

***

            Mi-aduc aminte că atunci nu am știut să interpretez corect sensul metaforei „ICOANĂ VIE”, fiind chiar tentat să mă-ndoiesc… „Cum ? … Mama mea ICOANĂ VIE ? ”… Mama, după ce și-a citit „cadoul”, a zâmbit discret, fixându-și pentru câteva momente privirea-ntr-un hău …, neînțeles de mine atunci. Acum știu că-n „hăul trecutului” își căuta și ea imaginea mamei, (Mama Mină, plecată mai demult, cea care ne avertiza mereu, cu o suspectă convingere: „Ei, ei ! … I-ți videa voi când n-oi mai fi …”)

            Crăciun-ului ăsta i-au lipsit multe. Nu mă refer la libertatea de a hoinări …,  ci la altele, mai de-ale casei … De exemplu, cozonacul … n-a mai avut aceiași mireasmă … Altădată farmecul sărbătorilor din casa noastră era îmbogățit de „cozonacul de la Ica”. (Viorica Plevan, căs. Rizac, (9.11.1919, Cupca -16.12.2019, Timișoara). Mama mea, care era mult apreciată pentru bunătățile pe care le gătea, degustând cozonacul, zicea de fiecare dată: „Așa bun n-aș știi să-l fac niciodată.” …  Acum un an, la 15 zile după ce Icaa plecat” cam grăbită la ceruri (16 decembrie), în prima zi a lui 2020, și-a-nălțat sufletul la cer și mama.

            Zilele trecute, pe un fond sonor al colindelor – semnele bucuriei Nașterii Domnului, eu mă simțeam mai abătut de gânduri, conștientizând că timpul trăit este cuprins de fapt, între 2 comemorări de suflet. Am recitit poezia Nașei. M-am oprit speriat la ultima strofă: „Iar voi, dragii mei,/iubiți ICOANA VIE/cu pace și armonie/căci Doamne, bine este să ai părinți”… Mda! … Așa este. Am rămas orfani … Dar, cum ? … Ne-au murit ICOANELE ??? … Cele care ne purtau de grijă  până … parcă nu așa demult ?… Icoanele noastre vii ne-au devenit doar ICOANE.

         

            Liniștirea mi-am recăpătat-o zăbovind mai mult asupra cărții „Icoane vii”, primită nu demult în dar, „cu dragoste”, direct de la autoare – Mariana GURZA, distinsa poetă, Redactor-șef și fondator al Revistei creștine de cultură, tradiții și atitudine civică LOGOS&AGAPE, publicație de circulație internațională, cu peste un milion de cititori. Am constatat cu plăcere că excelența recentei apariții editoriale, (Editor Emilia Țuțuianu, Editura Mușatinia), este dată de caracteristica originală de a îmbina așa de bine narațiunea unor evenimente istorice, cu proza și poezia pătrunse de o sensibilitate aparte, conducând cititorul către semnificații de mare profunzime existențială.

            Argumentele celor menționate mai sus sunt bazate atât pe evidența manierei particulare de exteriorizare a propriilor trăiri, nebănuit de greu încercate de momentele vieții, cât și de modul de exprimare a nădejdii indiscutabile în iubirea lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, într-una dintre scrieri, menționa că „icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”. Astfel autoarea asociază imaginile părinților în viață, cu „icoane vii”, datorită minunăției luminii din ochii lor, animați mereu de iubirea dumnezeiască pe care o au față de copiii lor. La fel ca și în cazul icoanelor, prin ochii blânzi și iubitori ai MAMEI din poza-icoană, parcă ne privim față-n-față cu Dumnezeu.

            În prima parte a cărții o descoperim pe autoare, din postura de copil „născut într-o casă parohială, aproape de tot ce înseamnă credință și românism”. În acest spațiu a aflat „drumul spre acea lume a cuvintelor sfințite”, căutând mereu să înțeleagă „sfintele taine” dar și a unor necunoscute din viața de început a părinților, „ … oameni harnici, care și-au lăsat vatra strămoșească, încercând să uite calvarul persecuțiilor staliniste, prigoana și suferința”, resemnați „purtând o viață dorul Bucovinei înlăcrimate”. Prin „puterea cuvântului”, exprimat de autoare cu atâta emoție, alături de dragii părinți îi găsim pe preoții Ioan Țârovan și Adrian Făgețeanu, care au marcat-o adânc spiritual, cu insuflarea unor calități nobile de bun creștin, de patriot, modestie, curățenie sufletească. Povestea de la „Cupca, satul amintirilor” se leagă cu înțeles de o altă carte-document „Vasile Plăvan – un Slavici al Bucovinei”, publicată de Mariana Gurza cu 7 ani în urmă. Continue reading „Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …”