Viorel BIRTU- PÎRĂIANU
Rugăciune
mi-am rezemat gândurile de malurile sufletului
a rugă
dincolo nu era nimeni
doar o trestie se scutura în tăcere
ploua în cer
plâng și mi-e frig
sufletul tău a plecat în deșert printre malefice fantasme
fără a ști
că ești izvorul viu al multor inimi
ce frig îți e și este ceață
nu ți-a păsat de boala cruntă
de ce-ai fugit dintre noi spre alte zări în ultim zbor,
pescăruș al iubirii
ai ales să pleci în lumină
acolo sus, dincolo de întuneric
am crezut disperat că vei reuși să învingi maladia
trupul tău sfâșiat de boală s-a frânt
femeie, cuib de stele
de ce…
luntrea a plecat cu tine, vâslașul s-a întors cu o lacrimă în privire
acum glasul tău
e o lumânare lângă rochia albă de borangic și o prescură cu sânge
de ce Doamne…
te-ai ridicat a rugă într-un strigât frânt
ai coborât la picioarele Lui
ți-a fost dor fierbinte de lumina divină
mă rog Ție
iart-o și du-o în dreapta Ta în corul de îngeri
Amin
Pe lespedea cerului
pe țărmuri arse de suflet
te-am adunat într-o scoică
să te găsesc când ne vom întâlni
de te voi chema
îmi vor răspunde valurile
pe lespezile cerului presărate cu albi crin
Vis frânt
erai copacul de la margine de drum
lumina se zbătea haotic
între pletele verzi
așa, ca pentru muritori
erai cenușa unui rug aprins
stins ieri în noapte
de lacrima ce se scurgea
printre genele ofilite ale timpului
erai îngerul rătăcit între oameni
țeseai vise
pe pânza mohorâtă a cerului
nu ai văzut
lutul ce se așternea peste sufletul tău
în șoapta crudă a nopții
privesc zborul pur al unui fluture
s-a așezat pe trupul tău
azi nu mai simți
fiorul unui fir de iarbă
în roua dimineții
deasupra lespedea
e azi atât de rece
Aripi de înger
pe țărmul unui lumi
văd tăcerea împietrită
marea tace și ea sau plânge’n tăcere
caut tăcerea în adâncul orei
luna privește absentă printre valuri și stânci
cuvântul vuiește în gând
un suflet cu aripi de înger s-a frânt
Rugă
unde te-ai dus
femeie sau duh
doar un cuvânt mi-ai spus
că ai obosit
și totul a apus
nu a rămas nimic de spus
în soaptă m-am rugat
la cer, la stele
să asculte visele, dorurile mele
unde ai plecat când eu rosteam
o vorbă lină
o chemare
o șoaptă pură să te aline
boala te-a luat
și ai plecat, acolo sus
departe, la apus
să luminezi în noapte calea
poeților ce vin
dar fără tine noaptea e pustie
și viața asta nu e vie
acum doar țip
oftez în tăcere
lacrimi, durere
delir pustiu sau doar un chin
în mine plânge durerea unui om
ce a întâlnit odată, doar odată,
un înger sau un pescăruș cu un chip de fată
ce viață, ce destin
să plâng din zori în noapte zi de zi
să mor puțin câte puțin
în fiecare zi
în așteptări ce nu mai vin…
Mariana,
astăzi am coborât pe țărm lângă frații tăi pescăruşi
să aşez într-o cochilie o bucățică din sufletul tău gingaş
să te mângâie briza
să te legene valurile
mergi în lumina suflet ales