-Dacă a venit vremea unei noi deșteptări la români, atunci, din experiența Istoriei, va trebui să învățăm ceva! Va trebui să învățăm a fi parte unitară în ceea ce se cheamă ”unitate în diversitate”, adică să învățăm a valorifica specificul nostru național, școala și gândirea proprie, fără a copia pe nimeni. Sigur, întotdeauna a știut Românul a lua ce e bun și folositor din exemplul altor țări, vecine sau mai îndepărtate, dar de aci și până a ajunge la fenomenul de a te atinge de identitatea ta, este o altă poveste!
-Dacă cineva vrea bani, atunci să i se dea munca; iar dacă vrea munca, atunci să i se dea banii cuveniți!
De muncă n-a murit nimeni, dar de lene au murit mulți!
-Dacă până la șaptezeci de ani nu i-a venit mintea, ce autobiografie așteptați să vă mai prezinte!
-Dă-i flămândului cozonacul tău, dar nu-i da și cheia casei!
-De Dumnezeu n-ai unde fugi, nici unde te ascunde!
-De-alungul istoriei am mai experimentat noi asemenea fenomene, ce pot fi adunate în vechiul și arhicunoscutul proverb: ”Peștele mare înghite pe cel mic”, dar înainte de a ne acoperi cu proverbe, să ne vedem pe noi înșine în propria noastră istorie!
-De ce plângeți voi de mila Dumnezeului din ceruri, când mai bine ar fi să plângeți de mila voastră!
-De n-ai nimic, ești singurul pierdut, deci să fii om bun…, de n-ai nimic a pierde; câștigător de rai se dovedește hoțul!
-După cum mierea e opera albinei, la fel și arta este opera artistului. Cine nu este artist, este ca musca prin bucătărie!
-Dacă și minciuna este o artă, atunci nici mincinosul nu poate fi fără o oarecare înțelepciune, din moment ce ne poate ține pe toți cu gurile căscate.
-De unde să găsească studentul calea cea bună, când cărțile falsifică adevărurile; care-i ”adevărul” pentru cei ce o scriu rău? Interesul.
-Dă fiecăruia dreptatea lui, căci vezi bine cu cât foc și-o pretinde, dar tu stai în dreptatea ta, ca să nu te rătăcești, căci de când e lumea lume se știe, cum, întotdeauna adevărul umblă cu capul spart!
-Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit. Timpul este a Lui!
-Dumnezeu ajută unde nu-i putere, ne dă și avere, doar credință cere!
(Culese din cartea Cuvinte de Minte, autor Ioan Miclău, 2012).
Aprecieri:
Ben Todica – Australia
”…Proverbul este esența milenară, care a luminat și îmbărbătat cultura neamului românesc. Proverbele și limbajul folosit s-au adaptat și au crescut în valoare și forță odată cu omul, cu timpul și viața socială.
Poetul roman Marcus Lucan(anii 39-60) scria proverbial: ”Pigmeii așezați Pe umerii giganților văd mult mai departe decât giganții înșiși”.
Poetul Ioan Miclău în Cuvinte de Minte ne arată tocmai cât de simplu și efectiv proverbul poate fi sursă de inspirație în adresarea situației, e mult mai eficient decât vârful sabiei și a glonțului! Este iluminarea adevărului, trezirea judecății sănătoase. Citiți-l și vă veți lumina, citiți-l și veți prinde curaj”.
Tania Miclău – Australia
”…Proverbs have always been with us. The one thing I have always loved about proverbs is that it expresses the truth in a practical and sometimes honorous way. Ioan Miclău-s novel Cuvinte de Minte does exactly this, and it is a joy to read. I will be refering to these proverbs for a long time to come. I hope you enjoy them as much as I did”.
Mariana Gurza – România
”…Scriitorul Ioan Miclău ne propune o nouă carte: Cuvinte de Minte, Apărută la Editura ”Cuget Românesc – Bârda”.
Așa cum precizează, autorul a reușit ”să adune de prin toate scrierile anterioare vreo 500 de proverbe, ziceri de minte și înțelepciune, cam în ideea de care amintea Preabunul Român Tainic Artur Silvestri!”
Un demers de prezentare a cărții, la cererea autorului, mi-l asum, pornind de la ”un cuvânt care poate fi arbore”citindu-l pe Constantin Noica: ”Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânță din lumina altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică”.
Să fie vorba despre o carte minimalistă? Dând posibilitatea celorlalți de-a reflecta asupra acestor termeni, mă grăbesc să adaug că cei mai mulți scriitori minimaliști evită adverbele și descrierile. Personajul principal devine chiar cititorul; acesta trebuie să determine înțelesul ”cuvântului” pe baza propriilor experiențe și mai puțin pe contextul autorului.
Volumul Cuvinte de Minte reușește să ne capteze de la bun început prin reflecții privind arta: ”A intra în poezie înseamnă a ieși afară în universul mare, spre a pândi și prinde din realitate visele imaginației proprii; altfel zis, visele pot deveni realitate atâta vreme cât imaginația noastră le poate intui”.
Aranjarea ”cuvintelor” în ordine alfabetică sugerează credința poetului Ioan Miclău în puterea lor ca ”voce a inimii”, ca să-l citez pe Confucius.
Autorul vede literatura română, trimițând la B.P.Hașdeu, ca ”o câmpie Poetică, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce crește în individualitatea sa”.
Ioan Miclău este de necesitatea cuvintelor, ”umbra de aur în conștiință a materiei” (Nichita Stănescu).
”Cuvintele de Minte”sunt acumulate de către scriitorul Ioan Miclău în ani de trudă pe câmpul literaturii române. Demersul său editorial s-a născut din dorința autorului de a transmite celor de față, dar și celor ce vor veni ”proverbe, ziceri de minte și înțelepciune”, ca zestre și carte de învățătură.
”Zilele vieții sunt ca valurile râului, deși prezente sunt, totuși, noi. De unde vin?
Din Marea spre care se reîntorc. Așa și zilele vieții, dinspre sfârșit răsar ca aștrii cei cerești!” spune atât de poetic și de profund Ioan Miclău.
(Din prezentarea scriitoarei Maria Gurza dedicată acestui volum ”Cuvinte de Minte”).
Pr.Al.Stănciulescu-Bârda
Tudor Arghezi lăsa drept bunuri de moștenire urmașilor săi ”un nume adunat pe-o carte”.
Domnul Ioan Miclău, – român pribeag la marginile lumii -, lasă ceva mai mult. Pe lângă Renumele câștigat pe-ncetul, cu trudă și migală, lasă copiilor, nepoților și strănepoților
Limba și sfintele aduceri aminte de Țara moșilor și strămoșilor din care își trag rădăcinile;
-Binecuvântați și iubiți cartea noastră românească, fiindcă aceasta păstrează ,,șiragul de nestemate” al Limbii noastre, în care ne regăsim ființa și neamul.
Motto: