Ioan MICLĂU-GEPIANU: Lansarea Monografiei Părintelui Gheorghe Nemeș la Biserica Albastră

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Duminică, 19 mai 2019, orele 12:30, va avea loc la Biserica Albastră de la Parohia Oradea-Vii, lansarea Monografiei „Cincizeci de ani în slujba Bisericii Ortodoxe și a neamului meu românesc”, autor preot Gheorghe Nemeș.

         Înainte de lansarea acestei carți în două volume se va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială oficiată de un sobor de preoți de la Centrul Eparhial și de la Protopopiatul Ortodox Român Oradea, aducându-se mulțumire Preasfintei Treimi pentru tot ajutorul și darurile revărsate asupra părintelui Gheorghe Nemeș și a familiei sale, în cursul celor peste cincizeci de ani de slujire în Ogorul Bisericii străbune, la parohiile Homorog, Tinca și Oradea-Vii, unde a înființat și Așezământul Pastoral, Cultural, Social și Filantropic, precum și proiectul „Agapa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” binecuvântat personal de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie Episcopul Oradiei, la data de 18 septembrie 2010.

         Lansarea acestei Monografii se va mai face și pe data de 23 mai 2019, orele 17, în Sala „Florica Ungur” din centrul orașului Oradea,  la care va participa Preasfinția Sa, Părintele Sofronie, Episcopul Oradiei, aducând tuturor celor prezenți „salutul pascal” și un frumos buchet de cuvinte alese cu, care Preasfinția Sa prefațează lucrarea.

         În cele aproape 1000 de pagini și peste 1300 de fotografii sugestive se cuprind imagini și articole ale unor mari Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Învățământului Teologic Universitar de la București, Sibiu și Oradea, precum și ale unor cărturari de frunte ce au vizitat bisericile și muzeele înființate de părintele Gheorghe Nemeș la Homorog, Tinca și Oradea.

         Toate acestea și încă multe altele frumos rânduite după talentul și priceperea redactorului cărții, Pr. Dorel-Octavian Rusu și a Pr. Ștefan Avram, tehnoredactorul și tipograful cărții.

——————————————

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

14 mai 2019

Lasă un răspuns