Dragi copii și oameni mari, țânțarul din această poveste era un țânțar ca oricare altul, doar că era atât de mic încât nu putea fi văzut nicidecum!
Numai după zumzăitul lui necontenit știau oamenii că a venit țânțarul. Tot după zumzăitul lui știau dacă este prin apropiere sau mai departe, zboară undeva spre zarea numai de el văzută, ori se învârte în jurul lor așa cum fac țânțarii în acele seri călduroase de vară. Năcazul mare este numai că acest țânțar din poveste, numit de oameni Zumzăilă, găsea orice gleznă de la picior, degete de la mâini, urechi, gâtul neacoperit al oamenilor de se așeza nevăzut. Imediat își scotea Zumzăilă acul său de înțepa pielea oamenilor. Înțepătura lui era neplăcută, așa că într-o bună zi un băiețel, deși era voinic, s-a îmbolnăvit de înțepăturile țânțarului. Mama băiatului la dus imediat la un înțelept al casei, care nu era altul decât bunicul băiatului. Așa dar, înțeleptul casei bunicul, le dădu cel mai înțelept sfat, să-l ducă pe nepoțelul lui imediat la un doctor. Zis și făcut.
Manuel, căci așa îl chema pe băiat, făcea așa o alergie încât, numai dacă îl auzea pe Zumzăilă zumzăind prin jurul său, devenea bolnav de făcea și temperatură.
Minune, chiar și acum pe drumul lor către doctor, țânțarul era prin apropiere căci îl auzea cum zumzăe.
“Auzi, mami, Zumzăilă vine dupa noi, zise speriat Manuel mamei sale!”
“Foarte bine, acum are sa-i dea doctorul și lui leacul să nu mai vină după tine!”
“Dar dacă nu-l poate vedea…,se miră băiatul în gândul lui!
Ajunși la doctorul din orășelul lor, intrară degrabă, iar acesta auzind despre ce este vorba, îi pregati lui Manuel o injecție, pe care trebuia neapărat s-o primească.
Cât era băiatul mamii de voinic, o oarecare frica începu să-l cuprindă, astfel îi zise mamei sale sughițând:
“Mami, nu mai sunt bolnav, să mergem repede acasă de aici!”
Ca să nu sperie pacientul, doctorul se îndreptă spre geam pregătindu-și seringa, deschise și geamul să vină puțin aer, apoi reveni zâmbind la pacientul său care tremura in brațele mamei sale. Ii făcu injecția, și cât ai clipi totul s-a terminat cu bine.
Cum se termină cu injecția însă, Manuel incepu să țipe: “Mami, mami, îl auzi pe Zumzăilă? A venit pe fereastră, și n-are frică de nimeni!” “Acum să nu-ți mai fie frică de Zumzăilă” îi zisea ea!
Între timp doctorul le spuse să se ducă liniștiți acasă, deoarece totul va fi bine!
Dar după frica de injecție și alergia ce o făcea la zumzăitul de țânțari, Manuel ajunse acasă mai bolnav decât fusese înainte de a merge la doctor!
Mama sa povesti bunicului toate cu de-amănuntul, iar acesta zise: “Știu ce trebuie făcut, îi vin eu de hac lui Zumzăilă, și așezându-l pe nepoțel pe genunchii săi, îl asigură că de azi înainte el nu va mai face alergie. Știa bunicul ce știa! Doar nu degeaba era el supranumit înțeleptul familiei!
Așadar, după ce se gândi și iar se gândi, porni la treabă. Își adună de prin gospodărie tot felul de scândurele și bocanci abandonați de ani de zile, adună ierburile și putregaiurile de frunze adunate de vremi și furtuni pe lângă gardurile ce împrejmuiau gospodăria lor, curății cum s-ar zice totul în jur, și în final avu o oarecare grămadă de gunoaie, dar pentru care bunicul avea un plan precis. De îndată ce soarele porni spre asfințit, când țânțarul Zumzăilă apărea cu mare zarvă în jur dar fără a fi văzut, bunicul aduse cu multă grijă un jeratic cu care făcu un fumegar din cele adunate, cum se făcea pe vremuri de Sf.Toader pentru a trata pomii fructiferi de omizi. Un fum dens acoperi curtea și grădina lor, iar țânțarul zbură ca dus de streche fără a mai fi văzut vreodată prin partea locului. Manuel s-a vindecat și el de alergie, iar bunicul a devenit mai înțelept, dovedind că întotdeauna țânțarii trag unde nu se face curățenie, sfătui dar pe toți din jur să țină mare curățenie peste tot, altfel se reîntoarce țânțarul Zumzăilă cu acul său!
Doctorii, zicea bunicul, trebuie să-i îndrume pe oameni și la curățenia gospodăriilor, nu numai la medicamentele farmaciilor.
——————————————
Ioan MICLĂU-GEPIANU
Australia
11 mai 2019