Ioan MICLĂU-GEPIANU: Zeițele mele- gândurile…!

Zeițele mele- gândurile…!

 

Zeițele mele

De-ndată ce aripile-și întind spre lumină,

Spre Euterpe* zbor- zeița divină,

Căci gânduri fiind vor curate apoi să-mi revină,

Și astfel prin mine să plece ca raza senină!

 

Zeițele mele

Gânduri fiind, doar eu pot în zbor să le-ndrept,

Ele-s copile ce nasc în propriu-mi piept,

Le curăț de ure, de tot cei nedrept,

Ca ele-n grădini să-nflorească, atât doar aștept!

 

Zeițele mele

Mi-aduc judecata, tot dreaptă ca ele,

Căci eu sunt cuvântul, zeițele-n faptele mele,

Iar gândul odată ferit de intrigi și ure rebele,

Te face să crești, ai ceruri, ai stele!

 

*Muza poeziei lirice

–––––––––––––

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia

23 mai 2019

Lasă un răspuns