Dumitru MNERIE: O BALADĂ PENTRU RĂZEȘII DE AZI

În general rostul unui editor de carte, este de a se îngriji ca o anumită operă literară să intre sub tipar, ca mai apoi să ajungă la cititori. Ingratitudinea posturii de editor este dată uneori de aparența interesului material, prin faptul că publicația editată devine o marfă pe piață, în care editura se asociază la succesul produsului, pe bază de contract cu autorul, în vederea încheierii cu bine a unei afaceri. Politica practicată de Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, încearcă să fie mereu o urmare firească a respectului cel păstrăm mentorului nostru spiritual, marele scriitor al literaturii române clasice, Ioan Slavici, consacrat spiritului generos și demn. Selecția scrierilor literare, cu angajament de editare, se bazează exclusiv pe subiectivismul echipei noastre editoriale. Condiția esențială rămâne plăcerea și bucuria noastră mai întâi, de a citi ceea ce mijlocim să apară pe piața cititorilor de literatură. Așa putem împărtăși împreună cu cititorii bucuria înnobilării sufletești prin parcurgerea pagină cu pagină a cărții.

În anul 2019, poetul Marin BEȘCUCĂ ne-a propus o colaborare, dorind să aducă un omagiu eroilor-martiri din Timișoara căzuți în zilele Revoluției române din 1889. Așa s-a născut, sub egida Editurii noastre, cartea TIMIȘOARA – Acolade peste timp. În urma evenimentului de lansare, realizat în colaborare cu „Liga scriitorilor”, Filiala Timișoara Banat, ecourile privind valoarea apariției editoriale au fost extrem de favorabile, semn că ceea ce ne-a plăcut nouă a plăcut și celorlalți.

            Oportunitatea colaborării din nou cu Marin BEȘCUCĂ pentru prezenta carte, ni s-a părut de la început salutară. Cuvintele cheie „han” și „răzeș” ne-au apropiat cu gândul atât de particularitățile operelor scriitorului nostru drag Ioan Slavici, cât și de preferințele Președintelui-fondator, profesorul Titus Slavici, care a dirijat importante investiții în Timișoara și Arad, (aflate în proprietatea Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI), acum atât de bine cunoscutele hoteluri pentru tineret, cu nume de „MARA” sau „MOARA CU NOROC”, care, în fapt sunt tot un fel de hanuri.

            Încă din citirea primelor poeme propuse pentru cartea < „Hanul Răzeșilor” : balada lui Asaftei>, am identificat nota caracteristică dată de poetul Marin Beșcucă în cărțile anterioare, mai ales în impresionanta apariția editorială de dată recentă, <„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă!” > Motivația alegerii titlului se găsește chiar din primul poem intitulat „ION ASAFTEI – Balada”. Astfel, Ion Asaftei nu este prezentat ca un erou de legendă, ci ca o persoană din zilele noastre, pe care poetul a întâlnit-o într-un moment ales parcă de Dumnezeu. Poetul a descoperit în profilul „Bădiei” Ion Asaftei pe adevăratul răzeș contemporan, bine înrădăcinat în vatra de veacuri a Moldovei și care a ctitorit „HANUL RĂZEȘILOR”, un loc plăcut de popas „nu departe de Războienii lui Ștefan cel Mare și de Schitul de la Țibucani”, așa cumdescria proprietatea însuși ctitorul  într-un interesant interviu. Poetul își manifestă satisfacția prin poem de a-l avea părtaș la un sfat prietenesc pe acest răzeș contemporan, pe tot parcursul cărții. Misiunea asumată de autor se înțelege bine și din versurile: … „nisip primenit în vânt, îmi primenea Balada ta, Bădie,/„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă!/iată piatra unghiului în ceea ce vom înridica de acum încolo,/întoarcem lumea cu fața către noi!”,/scoatem din istorii toate câte și ne aducem de istorie!” În același prim poem, se poate observa compatibilitatea sufletească simțită de autor față noul interlocutor, cu care se alătură cu gândul nobil de a mai da cititorilor încă o șansă de desfătare pe valurile date de multiplele figuri de stil puse cu recunoscuta-i dibăcie poetul: … „și lăutele se-ndrăceau, îndrăcindu-le Nea Mărin!/ce nume!, coincidență ori nu,/DUMNEZEU ne vroia!/speranță totul e Bădie Ioane,/Balada lui Asaftei da!, din „HANUL RĂZEȘILOR”/s-a pornit să se toarne turnându-te pe tine Bădie Asaftei/ca parte din sufletul meu ce se sfărâma aiurea, de parcă/timpul să-l ceară bucată cu bucată…” În continuare, se înlănțuie metaforele inspirate din actualitatea cotidiană, îmbogățită de bucuria re-construcției, nu departe de Ceahlău, a unui nou reper continuator de semeție pus la îndemâna trecătorilor: „călcam cu inima prin băltoacele din trotuar…/eram eu, Bădie Asaftei, care aduceam Letopisețiu”M/„HANUL RĂZEȘILOR” să ți-l așez subt picioare,/eh-da!/metafora albului mă îmbălsăma!/într-atât cât Ceahlăul să mă dăruiască înălțimilor, și-l/vedeam cum îmi glăsuie din emoție, emoție prăvălind:/își lasă cerul sufletul în vizită!” Poetul întrevede măreția posibilă a noii creații literare, chiar tinzând să fie „Sanctuarul Poeziei pentru Unirea Româniilor! Era pentru/prima dată Bădie când eu personal simțeam pe pielea mea/cum sinoptica visului doare…/dar Bădie, săreau Răzeșii!”, fiind atenționat cititorul de continuitatea scrierilor pe aceeași temă, dar cu diferențe de context, care dau poemului o gamă bogată de culori: < „HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă/a adus „HANUL RĂZEȘILOR! – Balada lui Asaftei/și mai ales cum Bădia Ion Asaftei a copt ideea/„HANUL RĂZEȘILOR – Mlădița Hangiță…” > .

În discuțiile imaginare ale poetului ni se destăinuie asupra crezului personal față de iubire: „și… parol!…îți mai zic!/da, Bădie Asaftei, iubirea, fermentul fără de care/nimic nu crește, nimic nu înfloare, nimic roduie…/iubirea!/mareea care niciodată nu se termină,” („NU EU UCID”)

            În această perioadă a scrisului, când știrile din media dominau cu „starea sănătății nației”, cu evoluția cumplitei molime corona virus, frământările fiecăruia dintre noi sunt surprinse bine de poet:  

un gând rătăcit…/dar eu nu puneam preț pe mișcările dinlăuntru,/eram obosit de suflet!/eram obosit de inimă!/eram obosit de viață!/eram obosit de ani!/eram obosit de oboseala care făcea maraton peste/încercările mele de a-mi redimensiona speranța…” („FANTOME DE ALB ÎMBRĂCATE ÎN NEGRU”)

            La dezbateri poetul alătură interlocutorului Ion și pe „copiii-cărți”, zămislite sub aceiași aură a zbuciumului trăirilor puse sub semnul resemnării: „și te uită Bădie Asaftei și tu, Letopisețiu M!/Balada lui Asaftei-„HANUL RĂZEȘILOR”! Mlădița Hangiță – „HANUL RĂZEȘILOR”!/Cei trei magi sunt de  bună credință și adaugă aci/„LA STEAUA POLARĂ”…” …„da, SUNT O SUMĂ DE GREȘELI ÎNTR-UN SUSPIN! și mi-am lăsat sughițul de prim solist pentru amurg…/un ordin de evacuare mă urmărește zalmoxian, dar nu mă mai tem de mitologii, am înfipt în coaste timpii cei târzii,/susur rugăciunea inimii și-n vecernii,/văd peste Dealul Mare bezelele iernii… dar stai!” (GÂNDESC RESEMNAT)

            Tema „nelumescului” începută mai demult de Marin Beșcucă revine și-n această creație, cu asumarea înfrângerilor, dar și protecția asigurată de palma blândă a Marelui nostru Creator: „sunt prea multe luptele pierdute, Doamne,/sunt prea multe abordările cu sens prea strâmt,/deși mă știu o deschidere…/mă știu că am dus tot ce se putea duce/și mai știu legea mea:/Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!”( „UN OARECE NELUMESC”). Ca un desăvârșit bun creștin, poetul cere în fel personal clemență lui Dumnezeu, smerindu-se: „hai, Doamne!/eu sunt, Marin, robul Tău cel mai păcătos” („SINOPTICA VISULUI DOARE”)

            Cititorul, purtat de versuri, poate chiar absorbit de dialogul poetului cu fratele-răzeș Ion Asaftei, poate înțelege și alege un rost al dragostei de țară, în Lumea de azi atât de grăbită și parcă prea superficială: „liniile noi put a vechi Frați Răzeși, hoții s-au sofisticat,/Hoți!/au întins sărăcia cât harta, dar țara s-a rămas aci,/mai suntem proști cu rădăcini!/și încă destui…/și ne vom întâlni cu Ștefan la Vaslui” (CU VITEZA LUMINII TRECUTUL ÎN VIITOR”)

            Așa cum locația „HANULUI RĂZEȘILOR”, nu este deloc un loc ascuns, deși se află în comuna Tupilați (județul Neamț), nici cartea nu se vrea pitulată în vreo magazie cu maculatură pregătită pentru reciclare. Este o carte vie, plină de viață, cu rol de regăsire pentru cititor, la fel ca orice muritor – un purtător de cruce a sorții.

În numele Editurii Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, îmi exprim convingerea că mesajele transmise de poetul Marin Beșcucă prin această nouă apariție editorială va fi foarte bine asociat succesului antreprenorului cu chip de autentic răzeș de azi, Ion Asaftei. „Balada” este dedicată în fapt acelor oameni din preajma noastră care, prin înfăptuirile lor mai aduc bogăție vetrei noastre strămoșești.

Așa cum am putut descoperi în poem, despre „HANUL RĂZEȘILOR” vom mai auzi. Să ne vedem cu bine și alături de Mlădița Hangiță!

                        Așa să ne ajute DUMNEZEU!

Dumitru MNERIE – Director al Editurii

Fundației pentru cultură și Învățământ IOAN SLAVICI

din Timișoara

Ben TODICĂ: Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA


Melbourne, AUSTRALIA
În amintirea îngerului slovei,
MARIANA GURZA
Sunt cu adevărat onorat că am fost invitat de
Redacția revistei „LOGOS și AGAPE” să
colaborez la elaborarea unui volum comemorativ, cu
ocazia împlinirii unui an de la plecarea poetei Mariana Gurza în lumea
îngerilor, bucovineanca născută în Banat. Ce moment mai bun decât
acesta să ne gândim împreună la importanța poeților noștri în literatura
română, în acest moment în care o epocă pe care credem că o înțelegem
– cel puțin vag, dacă nu bine – pare că se prăbușește sau se apropie de
sfârșit.
Pe măsură ce calotele de gheață se topesc, pe măsură ce oceanele se
încălzesc și pânzele freatice se cufundă, în timp ce rupem țesătura delicată
de interdependență care susține viața pe pământ, să dăm glas iubirii,
stimei și aprecierii noastre pentru un suflet bun și cald, ca al Mariei (când
am numit-o astfel s-a simțit transportată în timp, la părinții ei care îi
spuneau Maria). Acesta a fost un moment măreț pentru mine, dar și pentru
ea, călătorind gând la gând, ani la rând pe ogorul rodnic al scriiturii.
Treptat, legătura noastră formidabilă ne-a condus și ne-a ajutat să
depășim granițele dintre oameni și distanțe și chiar mai mult – dintre
culturi. Orgoliul formidabil al celor care controlează și conduc azi lumea
ne subminează capacitatea de a ne conecta cu supraviețuirea planetei ca
specie, deoarece înlocuim arta cu algoritmi și privim un viitor în care
majoritatea ființelor umane ar putea să nu fie necesare. Mariana a simțit
acest lucru și l-a exprimat cu atenție și aplomb în poeziile sale complexe,
scrise mereu în dimensiunile rugăciunii Tatăl Nostru, așa cum menționa
ilustrul George Anca.


În eseurile sale își exprima îngrijorarea față de tot ceea ce se întâmplă
astăzi în lume. Considera că înlocuirea omului cu roboți pentru
profituri economice au adus masele pe străzi pentru a se opune noilor
imperialişti, neonazişti care se înmulţesc din nou pe străzile Europei,
naţionaliştii UE în România şi o mulţime de prinţi mai mari şi mai mici,
dictatori din alte țări pentru a ne călăuzi în Necunoscut. Cu deosebită

finețe, Mariana Gurza ne spune cum reacționează biblic poetul nostru
român, Nicolae Bălțescu, un căutător de sclipiri de smerenie, naturalețe,
simplitate și modestie. Deși totul este iluzoriu, poetul visează la o lume
neîntinată. Călătorește în timp, dezamăgit de aroganță, ură, invidie. Am
putea să-l definim ca un neînțeles? Da, într-o lume în care valorile sunt
răsturnate și firescul nu mai este firesc, poate să fie considerat un
însingurat, un poet atipic. Sufletul poetului tânjește după schimbare,
simțindu-se însingurat doar în verdele viu, dar mai fericit…
Și Maria mărturisea: „Am crezut că travestindu-mă/ în lumină,/ în
disperare/ am să-ţi adorm imaginaţia./ Am reuşit/ să-mi zăresc îngerul/
rătăcit de mine,/ căutându-mă/ în gestul meu/ de umilinţă.” (Cerul plânge
în inima mea)
În timp ce mulți dintre noi au visat ca și ea în „Gânduri nocturne”
(1999) că „O altă lume este posibil”, poeta creștină scria, rugându-se:
„Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse/ Liberi în jocul nebunesc de
altă dată,/ Fără poveri şi fără lanţuri groase/ Să simtă ce-i aceea
viaţă.// Lăsaţi florile să crească unde e verde/ Şi mugurii păstraţi
înrouraţi de zori,/ Să nască în soarele viselor crude,/ În viaţa aceasta
plină de erori.// Lăsaţi-mi gândul neîntinat/ Dogorind în iubiri
pierdute,/ Lăsaţi-mi sufletul curat/ Şi visele plăpânde…” (Manifest
pentru viaţă)


Războaiele gratuite ale capitalismului, nevoia de a sfida tăcerea de la
războiul din Iugoslavia și până azi și lăcomia sancționată au pus în pericol
planeta și au umplut-o cu refugiați. O mare parte din vină pentru acest
lucru revine direct pe umerii noștri. În nevoia de a sfida tăcerea, Mariana
a prezis corect, lucid, rațional că „războiul împotriva terorismului
comunist și antidemocratic” va duce la persecutarea unor comunități, la
reguli mai stricte și la limitarea libertăților personale.
Ca orice suflet de poet, avea o fire sensibilă şi puternică în acelaşi
timp. Cu iubire și dor de Bucovina, iată ce scria: ,,Frumoasă,/ Ai pătruns
în sufletul meu,/ Că o pasăre măiastră,/ Bucovină,/ Plai de doină,/ Plai
de dor…/ Sfânt şi binecuvântat/ Îţi este neamul,/ Neam nemuritor…” (Plai
de dor) Și în condițiile cele mai vitrege ale neamului, poetului îi rămâne
rolul de a vedea, atenționa și a da viață nădejdii: ,,m-aş prinde printre
stele/ Cu mâinile de flori, Şi-aş îngenunchea o lume, O lume plină de
erori.” (Speranţă)
Tristețea și amărăciunea pe care le simțea o determină să scrie:
„Aproape în fiecare eseu sau poezie am pus destule necazuri încât să

mă facă să-mi promit că nu voi scrie altele. Dar, inevitabil, au apărut
situații în care efortul de a tace mi-a creat un asemenea zgomot în cap, o
astfel de durere în sânge, încât am cedat, și am scris. Singura modalitate
de a supravietui, de a ști ar fi să treci prin ea, să te pierzi și să înveți să
trăiești în ea. Învață să cunoști oameni, mici și mari. Învață să iubești
mulțimea. Ar fi un roman care ar spune ceea ce nu se poate spune altfel.
În special despre Basarabia, unde numai ficțiunea poate fi adevărată,
deoarece adevărul nu poate fi spus. În România, nu este posibil să vorbim
despre unirea cu Moldova cu vreun grad de onestitate fără a risca
vătămare corporală. Dar începutul e familia ta, române…”
Pe Mariana Gurza am cunoscut-o dintr-o poezie solitară cu vecinii
noștrii sârbi bombardați pe nedrept de americani și nimeni din Europa nu
a ridicat un deget ca să-i apere. Ea lucra ca editor-delegat
INTERMUNDUS MEDIA, unde Artur Silvestri îmi propusese să-mi
publice o carte, adunând materialele publicate în arsenalul Patrimoniului
Național Român. Era prima mea carte intitulată „Între două lumi”, pentru
că, într-adevăr chiar așa mă simțeam. În acel moment, A. Silvestri pleacă
dintre noi, într-un spital din Viena, răpus de o boală necunoscută. În acest
moment, totul a încetat. Eu am rămas cu suspiciuni și fără carte, așa
credeam! În acel moment, apare Mariana Gurza care lucrase cu Silvestri
la carte, dornică să continue demersul mentorului, îmi propune să mă
ajute, publicându-mi în anul 2009 prima mea carte la Editura ATTICEA
din Timișoara și, din acel moment, sub aura ei, următoarele volume.
„Oameni străini și-au făcut loc pe paginile mele”, mărturisește
Mariana și din considerente doar de ea știute se decide să mă promoveze
ca scriitor. Aici nu poate fi exclusă contribuția alături de Mariana Gurza,
a soțului, copiilor, soției mele și a copiilor mei la promovarea cărții, a
scriitorilor George Anca, Veronica Balaj, Vasilica Grigoraș, Cornelia
Chifu și Dumitru Mnerie.


Scrisul Marianei a fost și a rămas adevărata ei chemare. În primii ei
ani ca scriitoare, a publicat prima carte intitulată: „Paradox sentimental”
(1998) și de aici nu a mai oprit-o nimeni din căutarea propriului eu liric:
„Am crezut că ştii/ cine sunt./ Eu mă credeam,/ deopotrivă că sunt/ şi
umbră şi fiinţă./ Până când mi-am dat seama/ că-n oglinda timpului/ nu
eram mai mult decât/ un strigăt,/ un hohot de râs,/ o rochie albă,/ o
flacără de lumânare,/ un ou roşu,/ o bucăţică de prescură,/ un ochi de
lumină.” (Spune-mi cine sunt)

Despre poeta, Marian Gurza, cărturarul Artur Silvestri, prietenul şi
colaboratorul cel mai preţios al poetei nota: „Poetă și eseistă, conferă
expresie disponibilității umane, sensibilității și receptivității față de
frumos, fiind capabilă de a plăsmui valori și de a vibra odată cu ele. Un
om care a înțeles să pătrundă miezul adevărului, realitatea și să
dăruiască, prin curățenia morală ce o caracterizează, sensibilitate și
iubire, tuturor celor din jurul său. Mariana Gurza scrie versuri ce
combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în
cărţi reprezentative de poezie”.


Cu această însumare a calităților sale creative, nu îmi rămâne decât să
mărturisesc că: Mariana Gurza a intrat într-o altă dimensiune, o treaptă
supremă a poeziei de dragoste care vindecă și înobilează IUBIREA. O
ultimă spovedanie lângă Duhovnicul Neamului Românesc, Părintele
Justin Pârvu. Lumânarea adusă de la Mănăstirea Rarău, ardea lin în
palmele mele tremurânde: „Doamne, rămas bun Părinte/ În viață mult ai
pătimit!/ Mereu te-au răstignit/ Aici, în temnițele comuniste…/ Acum
veghezi printre sfinți/ La Neamul Românesc/ Azi mulți ne osândesc/ Dar,
sfinții ne ocrotesc./ ,,Nu vă fie frică”/ Aşa ne spuneai odată”. (Apropieri)
Să ne amintim de Mariana Gurza în pelerinaj prin idee, gând şi suflet:
„Credința este una/ / Salvarea noastră dată./ ,Nu suntem singuri/ Cu noi
este Dumnezeu!/ Sus inima români!/ Părinte al Neamului meu”.
Farmecul și aroma versurilor sale au înmiresmat și au trezit împărăția
temerarilor întru credință, nu doar din iubire de HRISTOS, pe urmele
căruia a păşit și ea în Israel, dar și prin plânsul versurilor și suspinul
cuvintelor. Maria a trăit ca să astâmpere setea îndrăgostiților de divin. În
PELERINAJ PRIN IDEE, Mariana, în iubire de aproapele, i-a dăruit o
îmbrăţişare caldă MUCENIȚEI, îmbrăcând-o în vers, „aşa cum mi-a fost
dat…/ Un gest de iubire, de preţuire, de respect…/ O lacrimă de dor,
rostogolită din Ţara fagilor…/ Vivat, crescat, floreat, muceniţa Neamului
Românesc, Aspazia Oţel Petrescu!”
Dintr-o iubire fără margini, scrie: „De-aş fi vântul cu miresme
parfumate…,, / Ţi-aş săruta inima cuprinsă de dor/ Aş şterge urmele-ţi
însângerate/ Lacrimile vărsate pentru popor./ M-aş cuibări că o copilă/
În poală ta sfântă mucenică/ Şi-am depăna filă cu filă/ Poveşti din dulcea
Bucovina” (De unde vin acești îngeri?)
De unde această aromă Dumnezeiască în versuri, muzică și imagini
care-ți topește sufletul? Aliajul flăcărilor pătrunde. Toate vin înlănțuite

dintr-o experiență profundă. Zguduitoare iubire, plină de noblețe,
suferință a vieții – ARTA POETEI.
Am strâns aceste gânduri venite pe moment ca să construiesc
imensitatea unui suflet în Duh din memoria-mi lăsată, a unei iubiri eroice
de înalta finețe și talent literar, căldură părintească a unei existențe eterne
în divin, a unui neam românesc, Mariana Gurza.
Cu gândul trist la Mariana, întru pomenire veșnică!

Eleonora SCHIPOR : Comunicări celeste In memoriam Mariana

Cupca, NORDUL BUCOVINEI


Mariana Gurza – o icoană ce va dăinui mereu

în sufletul meu

Personal nu ne-am cunoscut niciodată. Dar
virtual, prietenia noastră a început cu peste 30 de ani

în urmă.
Prin intermediul unui vrednic cupcean, adevărat fiu al satului Cupca,
regretatul domn Petre Ciobanu, cel care a finalizat monografia satului său
de baștină, am primit o carte de a ei. M-au impresionat poeziile autoarei,
încă nu prea cunoscute de mine pe atunci. Mai ales că printre ele, erau
câteva dedicate Bucovinei. Am prezentat acea carte de versuri pe paginile
ziarelor noastre. Iar peste un an, prin intermediul unor studenți ce-și
făceau studiile la Timișoara, am primit volumul „Nevoia de a sfida
tăcerea”. Pe ultima ei copertă am descoperit publicat un crâmpei din acel
material dedicat poetei din Timișoara, ce-l publicasem în ziarul „Plai
Românesc”, în luna decembrie a anului 1999.
Nu mult după aceasta m-am trezit într-o seară cu un sunet de telefon,
se vedea după sunet că era de departe. M-a sunat Mariana Gurza, așa chiar
s-a prezentat. Am vorbit cam vreo jumătate de oră, la telefonul staționar.
Așa a început de prin 1999 prietenia noastră la distanță.
Primind câte o nouă carte de la dumneaei, le prezentam pe paginle

ziarelor noastre, iar uneori mai publicam pe ici, pe colo și câte o poezie-
două, mai ales cele dedicate Bucovinei.

Aveam să aflu pe parcurs că Bucovina, mai bine zis Nordul
Bucovinei, dar mai ales satul Cupca, de pe Valea Siretului, îi era în
suflet, era baștina mamei ei, Viorica, care era originară din acest sat
bucovinean. Pe parcursul întregii sale vieți, neostenita doamnă Mariana
Gurza, a păstrat întru-n colț al inimi sale, dragostea de acest meleag, de
oamenii și locurile dragi de aici. Avea să-mi povestească mai târziu,
când deja apăruse mijloacele de comunicare, prin Internet, că fusese cu
vreo 40 și ceva de ani în urmă la Cupca. Aștepta ziua când avea să mai
revină pe aici. Se bucura mult că soarta a rânduit ca eu personal să am
serviciul aici, ca profesoară de limba franceză, iar pe urmă ca pedagog-

organizatoare. La rândul meu, ca publicistă scriam și publicam mereu
despre evenimentele, oamenii, activitățile desfășurate în școală, din
această veche așezare bucovineană.
Pe urmă îmi publica câte ceva prin unele reviste din România, iar eu
la rândul meu publicam despre ea sau despe cărțile ei, prin ziarele noastre.
Iar când am început să public cărțile proprii, Mariana Gurza, și-a găsit loc
pe paginile unora dintre ele.
O prietenie și o colaborare intensă ne-a apropiat și mai mult odată cu
aparția revistei online „Logos și Agape”, unde publicam aproape în
fiecare săptămână câte ceva: fie din viața școlii, fie a satului, despre
oamenii și evenimentele de aici, despre sărbătorile noastre de suflet. Și
nu numai de la Cupca, dar și din Pătrăuții de Jos, satul meu de baștină,
aflat în vecinătatea satului Cupca, din întreaga Bucovină. Era legătura
spirituală cu baștina dragă.


Prin intermediul unor cunoștințe au ajuns într-o zi mai multe cărți de
ale mele, dar și unele ziare și reviste de aici, la domiciliul ei din
Timișoara. S-a bucurat mult. Mi-a mulțumit frumos. Era sinceră și
binevoitoare cu toată lumea.
Poeziile ei mi-au plăcut întotdeauna. Sincere, pline de adevăr și retrăiri
sufletești. Dedicate bunului Dumnezeu, căci aveam să aflu că era de fapt,
poeta creștină, numită astfel de conaționalii săi. Vorbea despe problemele
globale, despre frământările sufletești, despre viață, natură, anotimpuri…
Un capitol aparte, era dedicat celor dragi din familie: mamei, memoriei
bunicului și tatălui, pe urmă soțului, copiilor, prietenilor. Iubea oamenii,
și oamenii o iubeau.
A plâns mult pierderea
mamei sale Viorica, în 2019,
refugiată, din Cupca, și
trăind departe de baștină, cu
dorul mereu în suflet. M-a
rugat atunci, să fac tot
posibilul să i se tragă
clopotele în ziua
înmormântării la baștină.
Desigur că i-am îndeplinit
dorința. Am publicat
condoleanțe și în ziarele
noastre.

de la Timișoara, originară, după mamă, din satul Cupca. Personal, am
trecut-o în lista celor răposați alături de rudele mele trecute în lumea celor
drepți, la slujbele din biserică, unde este pomenită de fiecare dată. De
asemenea am organizat câteva măsuri de comemorare la căminul cultural
din Pătrăuții de Jos, la biblioteca de aici, la ședințele cenaclului literar de
la liceul din Cupca. Am publicat în ziarul „Gazeta de Herța”, din 2 aprilie
2021 un material (In memoriam) intitulat „Dulcea și amara Bucovină a
Marianei Gurza”. Un alt articol în memoria ei, în săptămânalul
„Monitorul Bucovinean”, iar tot acest material a fost publicat și în ziarele
ce nu mai apar tipărite, dar online „Zorile Bucovinei”, „Libertatea
Cuvântului”, ș.a. La 16 aprilie tot în ziarul „Gazeta de Herța” a apărut și
un grupaj de poezii la rubrica „Din lirica dedicată Bucovinei” ale poetei
Mariana Gurza, dedicate Bucovinei, pe care a iubit-o atât de mult.
Pentru mine Mariana Gurza a rămas ca o icoană în sufletul meu. Bună,
înțelegătoare, atentă, corectă, binevoitoare, amabilă, sinceră, talentată,
inteligentă…
Am adunat cele publicate de și despre ea prin ziarele noastre
bucovinene într-o mapă aparte, or, am nu numai o mare bibliotecă
proprie, dar și arhivă cu materiale despre oameni, locuri, evenimente,
sărbători etc. Cu mare părere de rău a trebuit să trec mapa de la rubrica
celor ce activează și crează, la capitolul unde îi păstrez pe cei trecuți în
eternitate.
Salut și mă bucur, deși m-aș fi bucurat de zeci de
mii de ori dacă era în viață și scriam aceste rânduri
la timpul prezent cu felicitări și urări de bine, că dl.
profesor Dumitru Mnerie, dar și alți oameni de suflet
de acolo de la baștina unde și-a petrecut viața și și-a
desfășurat activitatea literară și filantropică, neuitata
noastră colegă de breaslă, poeta, activista Mariana
Gurza, au găsit de cuviință, de a publica o carte, la
un an de la trecerea ei pe un alt tărâm. Ideea editării
unui volum dedicat acestei minunate ființe, acestei
doamne, în adevăratul sens al cuvântului este un
lucru extraordinar. Răspund și eu, modest, la chemarea aceasta de a o
comemora pe cea care mereu va dăinui în inimile noastre, neuitata și
draga noastră MARIANA GURZA.

Dumitru MNERIE : Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA

Multumesc!

Mă încearcă emoții greu de descris, trebuind să
mă refer la Mariana GURZA, elogiindu-i faptele

doar prin verbe conjugate la timpul trecut. Ne-am
cunoscut cu aproape 20 de ani în urmă, într-un
birou de consiliere al AJOFM. Eram acolo în
căutare de parteneri instituționali, eu reprezentând,
în calitate de Rector, Universitatea IOAN SLAVICI – nou apărută pe piața
educațională timișoreană. Dumnezeu a făcut ca discuția preliminară
deciziei de cooperare să o port cu un mare specialist al „sectorului
suflete” – referent Mariana Gurza. Nu cred că atunci m-a tratat pe mine
ca pe-un caz de excepție. Dar, era recunoscută pentru implicarea ei
emoțională în discuțiile cu cei care-i cereau sfatul. Eu i-am prezentat o
nouă oportunitate educațională particulară, pentru cei care ar fi în
căutarea unui loc mai potrivit de muncă. De atunci, an de an le-a îndrumat
multora pașii către universitatea și liceul „SLAVICI”, iar eu am avut
norocul să descopăr din ce în ce mai mult sensibilitatea artistică a poetei
Mariana GURZA, un OM atât de cald, în mijlocul unei familii minunate
și al unui grup nemărginit de prieteni și
colaboratori.


Sub egida Fundației pentru cultură și
învățământ IOAN SLAVICI din
Timișoara am inițiat și organizat
împreună multe activități, pentru a căror
reușită, ideile, „pana” și vocea Marianei
Gurza și-au lăsat o importantă și
valoroasă amprentă. Astfel, în semn de
aleasă recunoștință și prețuire, „pentru
ajutorul inestimabil acordat”, în aprilie
2013 i se înmânează o binemeritată
„DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ”.
Dar viața ne-a fost armonios călăuzită
dinspre oficial către particular.

În 2005, la aniversarea mea de jumătate de veac de viață, mi-a dăruit
o cărticică, dedicată în totalitate mie, intitulată „Timpul este un poem”. A
fost o realizare de suflet pentru suflet, pentru înfăptuirea căreia a antrenat
și pe alți membri ai familiei,
(fiica, Ioana, ocupându-se de
ținuta grafică și creația
coperții, iar soțul Vasile de
tipărire). Prefața este semnată
de regretatul meu coleg și
prieten, distinsul,
prof.univ.dr.ing. Sevastean I.
IANCA, fost prorector al
politehnicii timișorene.


De-atunci, mi-a fost și mai
drag să mă simt apropiat de familia Mariana și Vasile GURZA, ei
însoțindu-mă la altar în calitate de NAȘI, cu prilejul ceremoniei religioase
de căsătorie mele cu Gabriela-Victoria.
Majoritatea evenimentelor de familie ni le-an petrecut cu bucurie,
împreună, poemul Marianei devenind o adevărată hrană spirituală.
Venirea pe lume și aniversările primilor ani de viață a fiicei noastre
Andreea-Elena au fost marcate de frumoase cărticele speciale, iar poezia
și cuvintele frumoase ne-au rămas ca valoroase amintiri de familie.

Nu demult, căutându-mi mama, … acum doar printre poze și alte
suveniruri, m-am trezit înăbușindu-mă în lacrimi în fața unei coli de hârtie
pe care este dactilografiată o poezie primită de la Nașa noastră dragă,
Mariana „poeta”, (cum, … cu drăgălășenie adăuga mama, când mai
povesteam noi între noi, prin casă …):

4 generații alături de Mnerie Drăghina („Babo”)
Ce dulce-i cuvântul, MAMĂ
când te privești tăcut
în oglinda vremii
la vremurile de demult …

Și cei dragi, în jurul mamei
țes din dragoste și dor
chipuri, zâmbete încununate,
parte din destinul lor.

Draga voatră mamă,
pentru voi, este ICOANĂ!
Să-i dea bunul Dumnezeu
Multă sănătate,
zile luminate,
iubiri-o înconjoare …

Un arbore bine înfipt
cu sevă ca nectarul
este rod al dragostei dintre părinți
de la Dumnezeu tot darul.

Iar voi, dragii mei,
iubiți ICOANA VIE
cu pace și armonie
căci Doamne, bine este să ai părinți.
La mulți ani, Mnerie Drăghina („Babo”) !
(Mariana Gurza, 14.10.2014. Era aniversarea mamei la 82 de ani. )
S-a format o relație specială între Mariana
și Gabi, nu doar de protectorat spiritual,
specific raportului Nașă-Fină, ci o prietenie ale
cărei taine a rămas doar de ele știută. La
aniversarea soției, din octombrie 2015, poemul
dedicat ne-a emoționat mai mult, poate și prin
mesajul transmis de poetă, cu șapte ani înainte
de „plecare”, cu referire la drumu-i „plin de
poeme”, în care „se vor ivi cohorte / de îngerii
ce-și vor / lăsa aripile / peste singurătatea mea,
/ acum, / la sfârșit de drum …”

Pentru că discuțiile lor, de fiecare dată erau pline de glume și bună
dispoziție, atunci n-am băgat în seamă presimțirile Marianei „ascunse” în
versurile-i încărcate, ca de-obicei de multiple înțelesuri. Spiritualitatea se
revărsa mereu când ne adunam laolaltă.
Au urmat multe frumoase evenimente de familie, iar sărbătorile din
casa mea aveau incluse an de an în meniu „cozonacul de la Ica”, mama
Marianei, dragă tuturor. Dar, a venit sfârșitul de an 2019, atunci când …
„cuptorul” de bucate și de vorbe bune s-a stins. Viorica Plevan, (căs.
Rizac, n. 9.11.1930, Cupca, Bucovina), în ziua de 16.12.2019, pe un pat
de spital timișorean, a închis ochii pentru totdeauna, într-un mod discret.
La scurtă vreme, în prima zi din 2020 a plecat și mama mea. Lovituri
grele ! Mari sărăciri sufletești ne-au cuprins. Așadar, am rămas orfani …
Dar, cum ? … Ne-au murit ICOANELE ??? … Cele care ne purtau de
grijă până … parcă nu așa demult ?… Icoanele noastre vii … ne-au
devenit doar ICOANE.


Mariana și-a adunat gândurile lansând, într-un timp destul de scurt,
cartea „Icoane vii”, cu o explicație a inspirației scrisă și pe copertă:
„Există un mister al cerului. Un dans al norilor. Un limbaj discret fără
cuvânt între mine și restul lumii încremenite în taină”.
În prima parte a cărții,
Mariana ni se destăinuie
din postura de copil
„născut într-o casă
parohială, aproape de tot
ce înseamnă credință și
românism”. În acest spațiu
a aflat „drumul spre acea
lume a cuvintelor sfințite”,
căutând mereu să înțeleagă
„sfintele taine” dar și a
unor necunoscute din viața de început a părinților, „ … oameni harnici,
care și-au lăsat vatra strămoșească, încercând să uite calvarul
persecuțiilor staliniste, prigoana și suferința”, resemnați „purtând o viață
dorul Bucovinei înlăcrimate”. Apoi, în partea a II-a a lucrării, poeta, se
lasă cuprinsă într-un „șir de mătănii, /Unduit lângă candela ce arde” …
lăsând la vedere lumina iubirii din „ICOANELE” – aparent păstrate ca
simple poze-n casă. Din versurile pline de sensibilitate, presărate cu mai
multe adresări directe părinților, se lasă impresia vitalității acestor icoane.

Mariana, în finalul cărții, ne dădea o lecție de viață: „… o mare
albastră,/apoi un fluviu,/un râu de munte,/un pârâu/care curge spre Apa
cea Mare,/spre care trecem cu bănuțul în mână.”
*

Științele vieții ne oferă argumente certe despre continuitatea și
ireversibilitatea scurgerii timpului. Dar, sunt momente din viață care par
în totală contradicție cu această crudă lege, simțită de toată lumea, dar
fără să fie revendicată de vreun pământean. Așa se întâmplă când ne
moare cineva drag. În tumultul mersului înainte, în actualul context al
cotidianului atât grăbit, când se oprește inima vreunui prieten adevărat,
parcă se oprește și timpul tău.


„Mulțumesc!” a fost ultimul mesaj scris pe care mi l-a trimis Mariana
pe „mess”, în dimineața zilei de 13 martie, 2021, la ora 7:50. E drept că
literele tastate de ea pe telefon s-au mai amestecat… Atunci,
„mulțumesc”-ul nu mi l-am putut imagina ca un ultim mesaj de adio, ci
doar un simplu răspuns în conversația noastră curentă. Cu două zile
înainte și-a amintit de aniversarea noastră, a finilor ei, transmițându-ne:
„Vă pup! Să fiți fericiți!”

În seara de 12 martie a aflat cu tristețe și de
zborul spre îngeri al Academicianului Nicolae Dabija, cu care s-a
cunoscut personal și pe care-l admira nespus de mult. Apoi, netrebnicul
de virus a trecut-o în zile de profundă tăcere …, după care, în 26 martie,
pe întuneric ne-a răpus-o.
Nu pretind seriozitate, sobrietate, deșteptăciune și alte atribute pentru
ceea ce scriu acum. În viață trăim unele momente în care ar trebui să
simțim multă jenă față de neputințele proprii, față de caraghioslâcul
posibil de apreciat de cei din jur, a stupidității reflectate în mișcări,
ciudățenii de comportament. Nici autocenzura nu ne mai funcționează.
Ne pierdem și soluția ipocriziei, nemaiputându-ne controla imaginea, cu
care s-au obișnuit cei din preajmă.

Dar, într-un fel se creează o stare
specială, de eliberare, în care, nici că ne mai pasă de ceea ce-or zice alții.
Așa m-am simțit luni, 29 martie 2021, preț de 3 ceasuri. În agenda mea
apăruse, parcă adăugat spre neuitare, un eveniment cultural inițiat de
draga noastră Mariana GURZA: „ … va avea loc la ora 15,00 în incinta
cimitirului din Dumbrăvița, lansarea proiectului „OPERA OMNIA –
Mariana Gurza”… , cu participarea …, având ca invitați … ” „ … Se
vor respecta toate restricțiile impuse prin decizia CJSU Timiş de
carantinare, datorită pandemiei COVID-19” … Ca de obicei, am
încercat s-ajung mai devreme, … poate e nevoie de o mână de ajutor în

organizarea evenimentului, … așa încât … să iasă bine. (?!?!). Mariana-
suflet își așezase chipul pe cer, în locul soarelui, de unde putea să

supravegheze tot, să ne primească pe fiecare, oferindu-ne câte-un
mănunchi de raze calde, luminoase însoțite de fine adieri de vânt în loc
de pupături. Pe un modest catafalc îi era trupul ascuns într-un sicriu,
sigilat regulamentar și însoțit de o crudă cruce de lemn, încrustată sec cu
datele istorice: „n .04.10.1955 – d. 26.03.2021”. Doar locul trupului ferit
de ochii lumii era marcat de etichetă: „Mariana GURZA – 65 de ani”. Noi
toți participanții, inclusiv membrii prezidiului, ne purtam cu smerenie
masca obligatorie.

Mi se părea ciudat să nu-l văd, ca de obicei, pe
meloterapeutul Gheorghe Iovu și orga sa, creând miraculoasele acorduri
relaxante. „Lucrările ședinței” au fost conduse de un sobor de 7 cuvioși
părinți, veniți, nu din obligație ci din recunoștință nedisimulată față de
protagonista evenimentului, poeta și inițiatoarea de întâlniri de suflet în
jurul poeziei. Trupul Reginei MG-65, era în mijloc, pe piedestal, dar
sufletul ei era deja înălțat la cer. La ora începerii ceremoniei peste cimitir
s-a întronat „Duhul Marianei”, reflectat deja din dreapta lui Dumnezeu,
nouă dăruindu-ne un zâmbet discret lăsat să curgă pe raze de soare.
Acum, mă simt cu cugetul mai împăcat, mai convins că ICOANELE
nu ne mor.

Cu credință și gândul bun de veșnică amintire și pomenire a
dragei noastre Marianei GURZA, azi o ICOANĂ , din care putem
reaprinde mereu lumina iubirii, pe care ne-a lăsat-o moștenire, în scrierile
sale și în spiritul LOGOS și AGAPE.

Mulțumesc!

Valeriu DULGHERU : Comunicări celeste In memoriam Mariana GURZA


Chișinău, MOLDOVA
MARIANA GURZA – POETĂ CU SUFLET DE

ÎNGER
„Sunt ceea ce nu voi şti niciodată…
O frunză verde rătăcită.
Clipă minusculă în timp, zâmbet,
lacrimă curată, sunt doar anotimp”
(Mariana Gurza)


Era ziua de 26 martie 2021 când bunul meu prieten, inginerul,
profesorul și publicistul timișorean Dumitru Mnerie mi-a adus trista
veste că poeta Mariana Gurza nu mai este în viață, că a plecat spre
ceruri, fiind subit răpusă de această ciumă a secolului al XXI-lea
COVID-19. Cu imensă tristețe am aflat vestea plecării din lumea celor
vii. O banală boală o luase dintre noi în plină putere creativă, în plină
dorință de viață, lăsându-ne mai săraci. Se întâmpla această tragedie la
doar două săptămâni după ce plecase la ceruri (12.03.2022) poetul
național roman basarabean Nicolae Dabija. Tot de COVID. Ambii au
plecat la Domnul să se alăture lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru,
Nicolae Dabija ș.m.a. mari valori ale culturii naționale.
Am cunoscut-o personal pe regretata poetă. Aflându-mă la o
conferință științifică la Timișoara în Anul Centenar 2018 profesorul
Dumitru Mnerie mi-a organizat o vizită la ea acasă, undeva în afara
Timișoarei. Distinsa doamnă Mariana Gurza ne-a primit cu
deosebită ospitalitate, cu nelipsitul zâmbet pe buze. Chiar fiind inginer
de formație s-a înfiripat o interesantă discuție pe diverse probleme, în
special, legate de Basarabia, Era o fire foarte atașată de Basarabia.
Avea harul de a pătrunde până în ungherele sufletului omenesc. „Suflet
fremător și suferitor, inundat de o devoratoare iubire pentru neam si
glie”, scria despre ea cunoscutul scriitor A. D. Rachieru.

De fapt ne cunoșteam deja de la distanță. Îmi
publicase în prestigioasa revistă creștină de
cultură, tradiții și atitudine civică „Logos și
Agape”, fondată de ea, mai multe articole despre
situația social-politică din Basarabia. Fiind
bucovineancă, mereu cu Bucovina în suflet,
Mariana Gurza era aproape de Basarabia poate
și prin faptul că Basarabia și Bucovina au avut
destine similare, ambele fiind rupte din trupul
Țării de două imperii vecine. ,,Ce cale poate
țara să apuce?/ În tragica, neconvertita zi, / Se
urcă Basarabia pe cruce/ Și nu știm învierea când va fi ”, este strigătul
lui Adrian Păunescu, spicuit cu grijă în unul din articole publicat în revista
„Armonii culturale”.


Mai târziu distinsa scriitoare mi-a prefațat vol. 15 al culegerii de
articole „Basarabie răstignită”. Drept motto al prefațării a ales
impresionantele fraze ale patriotului român Gheorghe Brătianu: ,,Nu
putem concepe existența neamului românesc fără Nistru, cum nu putem
să o concepem fără Dunăre și Tisa, ca să ne despartă de elementul slav.
Basarabia reprezintă pentru noi intrarea casei noastre”. „Basarabie
răstignită (15) vine într-un moment când situația globală a omenirii este
una destul de tumultoasă şi nesigură, iar pentru Basarabia, chiar cu
accente îngrijorătoare. Mereu prezent în sufletul autorului, la început
de An Nou visul reunificării Basarabiei cu ţara mamă s-a transformat
într-un puternic strigăt de trezire a celor care mai pot face ceva în
această vădită degringoladă pe scena politică internă şi
internaţională”, menționa în 2019 în prefațare distinsa poetă Mariana
Gurza. În aceeași prefațare cu o deosebită evlavie menționa scriitoarea
momentul Marii Uniri de la Alba Iulia: „Din toate colțurile Țării mii de
„pelerini” țineau calea spre Alba Iulia cu care, cu trenul, pe jos… Au
venit frații bucovineni, din Basarabia, de la Iași, au sosit legionarii
Blajului, moții de la Abrud, din Țara Bârsei… Sentimentul e prea
puternic și prea sfânt. Într’un moment dat însă „Pe al nostru steag e
scris Unire” a izbucnit din pieptul mulțimii întregi, iar valul acordurilor
mărețe lovea tavanul înalt al gării. Duhul sfânt parcă se coborâse de
asupra noastră, a tuturora”.
Pe lângă harul dumnezeesc de a crea, având un suflet de înger,
Mariana Gurza era profund marcată de unele derapaje în societatea

românească. ,,Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au
cum să o simtă, cei mulţi, da. Scapă cine poate!”, spunea cu durere în
suflet într-un interviu.
În anul 2017 a înființat revista creștină de cultură, tradiții și atitudine
civică „Logos și Ahape”, pe care a păstorit-o până în ultimele zile ale
vieții. Pătrunsă de un puternic sentiment religios, poeta, scriitoarea si
ziarista Mariana Gurza, închina scrierile sale, lirice și eseistice, puterii
divine, patriei și întregii lumi, pe care le-a publicat în cărți și numeroase
reviste de artă și cultură.
Dezvăluind lumea literară a scriitoarei Mariana Gurza, apreciem
bogata moștenire, pe care ne-a lăsat-o: eseuri, poeme, elogii pentru limbă,
țară și neam, a cântat dorul tristețea și iubirea. Fiind o poetă cu „suflet de
înger” a surprins în poemele sale eternele paradoxuri ale iubirii și a altor
stări omenești: tristețea, dorul, pasiunea, iubirea de țară și neam și, în
primul rând, credința. Fascinată de sclipirea unei imagini, de rezonanţa
unui cuvânt, Mariana Gurza și-a publicat poemele adunate în 15 volume
unitare, antologii, volume colective, printre care: „Paradox sentimental”
(poeme, 1998); „Gânduri nocturne” (poeme, 1999); „Nevoia de a sfida
tăcerea” (poeme, 2000); „Lacrima iubirii” (poeme, 2003); „Ultimul
strigăt” (poeme, 2006); „Șoapte gândite” (poeme, 2006); „Icoane
vii”(2020) ș.a.
Unele poeme sunt pătrunse de adevărate elemente profetice.
Impresionant este poemul „Manifest pentru viață”: „Lăsaţi florile să
crească unde e verde / Şi mugurii înrouraţi de zori, / Să nască în soarele
viselor crude, / În viaţa aceasta plină de erori”. Cât de actuale sunt
aceste versuri în aceste clipe de răstriște, când urgiile războiului din
est „nu lasă florile să crească unde e verde”.
Într-un alt poem „Mă tem de ce va fi odată”: „Trezeşte-te, / vulcanul
erupe, /focul mistuie, / pământul tremură. / Îmbracă armura,/ tu, soldatul
războaielor / din noi şi din afara noastră, / prinde mâna, rănit de /
trădarea lumii, / ca să ne putem salva / într-o viaţă viitoare”, autoarea se
temea de un eventual război în viitor. Războiul Rusiei contra Ucrainei,
din păcate, este o tristă realitate.
Și poemul „Rugă pentru copii”: „Doamne, Dumnezeul milelor, /
mângâie chemarea suspinelor, / dă-le odihnă în fragede altare, / să
prindă un mileniu, / de sub zăpezi, verdele primăverii, / să treacă lin prin
schimbătoare anotimpuri, / prin luminata câmpie, prin luminata viaţă”
este unul foarte actual. Este o rugă pentru sutele de mii de copii

ucraineni, pe care astăzi urgiile războiului din Ucraina i-a pus pe drumuri
de pribegie…

Și poemul „Adevăr relativ”
este unul foarte actual: „Când
căţelele armelor au lătrat, au
tăcut greierii. / Câmpia,
obosită, s-a lăsat pe-o rână
şi-a adormit. / Eroii şi-au scos
medaliile la soare, şi-au spălat
rănile şi-au adăstat…/ O pată
de petrol aşternută pe cer,
acesta este cuvântul de ordine,

/ aceasta era vina lumii prinsă-
ntre viaţă şi moarte…”. Când armele rusești „latră” greierii ucraineni tac.

Indiscutabil, comoara lăsată de distinsa scriitoare Mariana Gurza este
inestimabilă. Să păstrăm vie amintirea despre scriitoarea, poeta, patrioata,
Mariana Gurza. Drept răspuns la întrebarea „Unde sunt cei care nu mai
sunt?”, Mariana Gurza, la sigur, este în ceruri alături de alte valori ale
culturii naționale.
Veșnică pomenire!

Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine

   

        În opinia lui Mircea Eliade forța și prestigiul unei națiuni nu își are obârșia în altă parte decât în cultură: „cultura este singurul mijloc de afirmare în fața lumii de azi și în fața istoriei de mâine”. A impune destinul prin cultură pentru a-ți salva perspectiva istorică este o cale profund umanistă.

          Izvorul culturii nu țâșnește în viața omenirii și nici a individului mereu cu aceeași vigoare, dar el nu seacă niciodată. În pragul NOULUI AN, 2021 să ne propunem să sporim moștenirea culturală a neamului românesc, să fim pârghia care acționează asupra ei cu o forță activă și autentică. În creațiile noastre să ne raportăm cu respect și iubire la generațiile anterioare, la ceea ce este peren, reprezentativ și vrednic pentru viitorime. Suntem binecuvântați să avem strălucite repere culturale, astfel ne putem construi/reconstrui în cunoștință de cauză. Să ne străduim să fim proptelele potrivite pentru cultura actuală astfel încât roadele sale bogate să hrănească în continuare alte spirite înalte și creative.     Renașterea în timp a interesului pentru creație, dar și pentru promovarea și diseminarea frumosului și autenticului valorilor culturale este un ideal de umanitate, de dăruire, de iubire… pentru semenii noștri. Crearea de opere valoroase, organizarea unor evenimente culturale, literare și jurnalistice, omagierea valorilor locale, naționale și universale trebuie să ocupe un loc central în viața noastră. După harul, talentul, inteligența și inscusința lor, slujitorii condeiului sunt participanți de facto la dezvoltarea culturii, literaturii, publicisticii. Ceea ce realizăm și oferim cu generozitate acum poate fi un model demn de urmat de generațiile Continue reading „Vasilica Grigoraș: Gânduri bune pentru anul care vine”

Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …

            Anul 2020, deși un an de grele încercări pentru toată lumea, se încheie cu luminițe de sărbătoare, clinchet de clopoței, cu melosul colindelor și miresme de cozonac … parcă la fel ca-n fiecare an. Unii s-au putut relaxa citind destinși „Lumina iubirii” (o poveste romantică la modă și de sezon a romancierului american de succes Jay Asher), în care se regăsește tema, atât de cunoscută și totuși atât de aplicată și azi, cea  a efemerității iubirii. Parcă am uitat de postul premergător, sărbătoririi Nașterii Domnului, când fiecare ne-am căutat icoanele pentru reculegere și rugăciune, cu gândul bun la cei dragi, care nu mai sunt printre noi, pe care ni-i dorim odihnindu-se în pace, iertați de Bunul Dumnezeu, undeva … pe cărările eterne ale Raiului.

            Definițiile de dicționar sau alte surse la îndemână, ne învață că icoanele reprezintă doar niște imagini „plastice, artistice sau artizanale ale unor ipostaze sau acțiuni ale divinității sau ale unor sfinți sau zeități de rang secundar” (Wikipedia). Dar, viața, prin oamenii care ni se alătură, ne dă lecții mult mai valoroase și mai apropiate de suflet. Așa, căutându-mi mama, acum doar prin în cutia cu poze și alte suveniruri m-am trezit înăbușindu-mă în lacrimi în fața unei coli de hârtie pe care este dactilografiată o poezie primită de la Nașa noastră de cununie, Mariana „poeta”, (cum, cu drăgălășenie adăuga mama, când mai povesteam noi între noi …):

 

4 generații alături de Mnerie Drăghina („Babo”)

 

Ce dulce-i cuvântul, MAMĂ

când te privești tăcut

în oglinda vremii

la vremurile de demult …

 

Și cei dragi, în jurul mamei

țes din dragoste și dor

chipuri, zâmbete încununate,

parte din destinul lor.

 

Draga voastră mamă,

pentru voi, este ICOANĂ!

Să-i dea bunul Dumnezeu

Multă sănătate,

zile luminate,

iubiri s-o înconjoare …

 

Un arbore bine înfipt

cu sevă ca nectarul

este rod al dragostei dintre părinți

de la Dumnezeu, tot Darul.

 

Iar voi, dragii mei,

iubiți ICOANA VIE

cu pace și armonie

căci Doamne, bine este să ai părinți…

            La mulți ani, Mnerie Drăghina („Babo”) !

 

Semnează: Mariana Gurza, 14 octombrie 2014. Era ziua în care mama împlinea 82 de ani.

***

            Mi-aduc aminte că atunci nu am știut să interpretez corect sensul metaforei „ICOANĂ VIE”, fiind chiar tentat să mă-ndoiesc… „Cum ? … Mama mea ICOANĂ VIE ? ”… Mama, după ce și-a citit „cadoul”, a zâmbit discret, fixându-și pentru câteva momente privirea-ntr-un hău …, neînțeles de mine atunci. Acum știu că-n „hăul trecutului” își căuta și ea imaginea mamei, (Mama Mină, plecată mai demult, cea care ne avertiza mereu, cu o suspectă convingere: „Ei, ei ! … I-ți videa voi când n-oi mai fi …”)

            Crăciun-ului ăsta i-au lipsit multe. Nu mă refer la libertatea de a hoinări …,  ci la altele, mai de-ale casei … De exemplu, cozonacul … n-a mai avut aceiași mireasmă … Altădată farmecul sărbătorilor din casa noastră era îmbogățit de „cozonacul de la Ica”. (Viorica Plevan, căs. Rizac, (9.11.1919, Cupca -16.12.2019, Timișoara). Mama mea, care era mult apreciată pentru bunătățile pe care le gătea, degustând cozonacul, zicea de fiecare dată: „Așa bun n-aș știi să-l fac niciodată.” …  Acum un an, la 15 zile după ce Icaa plecat” cam grăbită la ceruri (16 decembrie), în prima zi a lui 2020, și-a-nălțat sufletul la cer și mama.

            Zilele trecute, pe un fond sonor al colindelor – semnele bucuriei Nașterii Domnului, eu mă simțeam mai abătut de gânduri, conștientizând că timpul trăit este cuprins de fapt, între 2 comemorări de suflet. Am recitit poezia Nașei. M-am oprit speriat la ultima strofă: „Iar voi, dragii mei,/iubiți ICOANA VIE/cu pace și armonie/căci Doamne, bine este să ai părinți”… Mda! … Așa este. Am rămas orfani … Dar, cum ? … Ne-au murit ICOANELE ??? … Cele care ne purtau de grijă  până … parcă nu așa demult ?… Icoanele noastre vii ne-au devenit doar ICOANE.

         

            Liniștirea mi-am recăpătat-o zăbovind mai mult asupra cărții „Icoane vii”, primită nu demult în dar, „cu dragoste”, direct de la autoare – Mariana GURZA, distinsa poetă, Redactor-șef și fondator al Revistei creștine de cultură, tradiții și atitudine civică LOGOS&AGAPE, publicație de circulație internațională, cu peste un milion de cititori. Am constatat cu plăcere că excelența recentei apariții editoriale, (Editor Emilia Țuțuianu, Editura Mușatinia), este dată de caracteristica originală de a îmbina așa de bine narațiunea unor evenimente istorice, cu proza și poezia pătrunse de o sensibilitate aparte, conducând cititorul către semnificații de mare profunzime existențială.

            Argumentele celor menționate mai sus sunt bazate atât pe evidența manierei particulare de exteriorizare a propriilor trăiri, nebănuit de greu încercate de momentele vieții, cât și de modul de exprimare a nădejdii indiscutabile în iubirea lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, într-una dintre scrieri, menționa că „icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”. Astfel autoarea asociază imaginile părinților în viață, cu „icoane vii”, datorită minunăției luminii din ochii lor, animați mereu de iubirea dumnezeiască pe care o au față de copiii lor. La fel ca și în cazul icoanelor, prin ochii blânzi și iubitori ai MAMEI din poza-icoană, parcă ne privim față-n-față cu Dumnezeu.

            În prima parte a cărții o descoperim pe autoare, din postura de copil „născut într-o casă parohială, aproape de tot ce înseamnă credință și românism”. În acest spațiu a aflat „drumul spre acea lume a cuvintelor sfințite”, căutând mereu să înțeleagă „sfintele taine” dar și a unor necunoscute din viața de început a părinților, „ … oameni harnici, care și-au lăsat vatra strămoșească, încercând să uite calvarul persecuțiilor staliniste, prigoana și suferința”, resemnați „purtând o viață dorul Bucovinei înlăcrimate”. Prin „puterea cuvântului”, exprimat de autoare cu atâta emoție, alături de dragii părinți îi găsim pe preoții Ioan Țârovan și Adrian Făgețeanu, care au marcat-o adânc spiritual, cu insuflarea unor calități nobile de bun creștin, de patriot, modestie, curățenie sufletească. Povestea de la „Cupca, satul amintirilor” se leagă cu înțeles de o altă carte-document „Vasile Plăvan – un Slavici al Bucovinei”, publicată de Mariana Gurza cu 7 ani în urmă. Continue reading „Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …”

Dumitru MNERIE: Cu dragoste și prețuire Profesorului Tiberiu CIOBANU – un reper al culturii și educației timișorene, la împlinirea vârstei de 60 de ani

     Un proverb românesc spune că „neamurile sunt date de Dumnezeu, prietenii ți-i alegi singur”. Totuși, ca o excepție, cred că pe prietenul Tibi Ciobanu Dumnezeu mi l-a scos în cale și mi l-a așezat la suflet. Astfel, mă consider binecuvântat de Dumnezeu și tare norocos să pot simți mereu aproape, la bine și la greu, un OM atât de valoros, atât de implicat în viața culturală a Timișoarei, în comunitatea adevăraților mentori educaționali ai urbei. Spicuind câteva date biobibliografice, aflăm că s-a născut, la 25 septembrie 1960, în oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin, a absolvit, în anul 1984, Facultatea de Istorie-Filosofie (specializarea istorie-filosofie), Universitatea din Bucureşti. Este profesor de istorie, grad didactic I, titular în învăţământul preuniversitar (actualmente, la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara), cu doctorat în istorie din 2008, obținut cu distincţia „cum laude”, avându-l ca mentor pe actualul Președinte al Academiei Române, Ioan Aurel POP. Este fondator şi director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara. A îndeplinit și funcția de Director al Liceului „Ioan Slavici” Timişoara între anii 2011-2012. Cariera universitară a început-o în calitate de cadru didactic asociat la Catedra de Istorie a Facultăţii de Litere, Istorie şi Filosofie (actualmente, „şi Teologie”), de la Universitatea de Vest Timişoara, din 1997, iar din 2006 şi la Catedra de Ştiinţe Sociale a Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara. Din anul 2012 a devenit Conferenţiar universitar, titular și Prorector al Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara, îndeplinind aici și responsabilitățile preşedintelui Comisiei de Etică.

         Asumările remarcabile în plan cultural sunt recunoscute în multiple ipostaze: Fondator, director şi redactor-şef al revistei de cultură istorică „Columna 2000”; Membru în Colectivul de redacţie al revistei de cultură istorică „Clio” din Timişoara; Membru în Colectivul de redacţie al periodicului de cultură şi educaţie „Demnitatea” din Timişoara; Membru în Colectivul de redacţie al revistei „Lumina divină” din Timişoara; Realizator şi moderator al emisiunilor „Dincolo de catedră” şi „Pagini de istorie” (perioada 2001-2006), precum şi al emisiunii „Convergenţe”, începând cu 2006, de la TV „Tele Europa Nova” Timişoara; Preşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” din România – Filiala Timiş din 2003; membru în Consiliul Director al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” din România; Fondator şi prim vicepreşedinte al Despărţământului „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei; Fondator şi secretar general al Societăţii Culturale „Patrimoniu” Timişoara; Membru de onoare al Societăţii Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin-Serbia, din 2001; Membru de onoare al Societăţii Literar-Artistice „Sorin Titel” din Banat, din 2003; Membru de onoare şi membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România – Filiala Timişoara, din 2002; Membru al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, din 1997; Membru-fondator al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – filiala Timiş şi responsabil al Secţiei de Istorie Medie a acesteia; Membru al Ligii şi Fundaţiei „Mareşal Ion Antonescu” din România – Filiala Timiş; Membru-fondator al Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor Timişoara; Membru al Fundaţiei Regionale de Interes Public „Sine Ira” şi responsabil al Departamentului P.R. al acesteia; Membru al Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România „Clio” – Filiala Timiş; Membru al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Ministerul de Interne – Filiala Timiş; Vicepreședinte al Ligii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, Banat, membru de onoare al Academiei Pontificale Internaționale Mariane de la Vatican.

            Este firesc să fie apreciat, într-o oarecare măsură și prin o serie de ordine, titluri, distincţii, premii, diplome şi medalii, conferite şi acordate, printre care se pot remarca: Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice din ţara noastră, conferit prin Decret Prezidenţial, în anul 2004; Ordinul „Crucea Memoriei”, în semn de înaltă preţuire în lupta contra comunismului, conferit de Uniunea Participanţilor la Conflictul Militar (1991-1992) din Republica Moldova, în anul 2005; Premiul „Pro Cultura Timisensis”, pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene,acordat de Consiliul Judeţean Timiş, în anul 2006; Titlul de „Membru de Onoare” şi „Medalia pentru Merite Deosebite”,în activitatea de cinstire a Eroilor Neamului Românesc, acordate de Consiliul Director Central al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România, în anul 2006; Distincţia „Diploma Gheorghe Lazăr clasa a III-a”, pentru merite deo­sebite în activitatea la catedră şi rezultate remarcabile obţinute în formarea şi educarea tinerilor, acordată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în anul 2007;  Premiul Jurnalistul anului 2012, pentru izbânda credinţei în ziaristica independentă, pentru înalta pâlpâire a spiritului de jurnalist stând de veghe la izvoarele adevărului, pentru cinstita slujire a cuvântului scris, pentru tenacitatea cu care apără limba română, pentru că este făptuitor de dreptate şi pentru curajul de a fi corect, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anul 2012; Diploma Silvius Bata Miclea, pentru contribuţii deosebite în afirmarea şi promovarea jurnalisticiiadevărate şi independente în spaţiul Banatului, conferită de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011; Premiul cultural Tibiscus, pentru contribuţii la promovarea şi afirmarea valorilor cultural-spirituale româneşti în spaţiul banatic, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2009, 2010 şi 2012; Premiul cultural „Gheorghe Bulic”, în semn de profundă mulţumire şi recunoştinţă pentru contribuţia majoră la păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii cultural-naţionale, a spiritualităţii şi demnităţii românilor din Serbia, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2008 şi 2011; Premiul „Dr. Gligor Popi”, în semn de recunoştinţă şi continuă aducere aminte pentru contribuţia adusă la păstrarea obştei româneşti cât şi pentru merite deosebite în promovarea ideilor umaniste şi cultivarea şi afirmarea valorilor istoriei româneşti, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anul 2012; Nominalizat cu emisiunea „Dincolo de catedră”, în cadrul Concursului „Premiile Jurnalismului de Educaţie” (secţiunea Televiziune), ediţia 2004, organizat de către Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

            Până în prezent, a adus o contribuție excepțională la îmbogățirea literaturii de sorginte istorică prin cele 25 de cărţi publicate până în prezent, cum ar fi: Victorii celebre ale oştilor române, Ed. Brumar, Timişoara, 1997; Mihai Viteazul, domnul primei uniri, Ed. Brumar, Timişoara, 1998; Domnii îndelungate în istoria românilor, Ed. Eurostampa, Timişoara, 1999; Domnitori şi regi de seamă din istoria poporului român, Ed. Excelsior, Timişoara, 2000; Domnitori nedreptăţiţi din istoria românilor, Ed. Marineasa, Timişoara, 2001; Oştile române şi cruciadele antiotomane, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2002; Voievozi desăvârşitori ai statelor medievale Ţara Românească şi Moldova (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2003 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului); Incursiuni în istoriografia românească referitoare la Banatul medieval (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2004 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării); Douăsprezece povestiri adevărate despre Mihai Viteazul (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2005; Domnitori români mai puţin cunoscuţi, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2005 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică); Voievozi şi domnitori români (sec. XIV-XVI), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2006 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică); Domnii scurte dar însemnate în istoria românilor, Ed. Zamolsara, Timişoara, 2007 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cele mai scurte trei domnii din Evul Mediu românesc (ediţie bilingvă româno-franceză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Banatul medieval în viziunea istorică a lui Patriciu Drăgălina, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008; Monografism bănăţean (Istoria medievală a Banatului reflectată în monografiile alcătuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008; Istoriografia românească de la începutul secolului al XIX-lea până la Marea Unire privitoare la Evul Mediu bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cercetarea istorică românească din secolul XIX şi prima jumătate a veacului XX privind epoca medievală în Banat. Sinteză (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009. Ion Vodă cel Viteaz, o viaţă eroică şi un sfârşit tragic, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoriografia românească din perioada 1918-1948 referitoare la Evul Mediu bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cărturari români cu preocupări referitoare la istoria medievală a Banatului. Cuprinderi biobibliografice, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2010 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoriografia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, vol. I-II,Editura Eurostampa, Timişoara, 2010 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); „Fortissimus  athleta Christi”, Iancu de Hunedoara 555,Editura Eurostampa, Timişoara, 2011 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui Ioachim Miloia,Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); O prezentare a cadrului istorico-geografic al Banatului medieval,Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Integrarea cercetărilor istorice referitoare la Banatul medieval în mișcarea generală istoriografică românească (ediţie bilingvă româno-engleză), Editura Eurostampa, Timișoara, 2013 (cu sprijinul Consiliului Județean Timiș). Dar, nu se oprește aici, având în pregătire: Ţara Românească de la Basarab I „Întemeietorul” la Mircea cel Bătrân; Istoriografia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită; O istorie a ştiinţei şi tehnicii din Banat.  

            De asemenea, este autorul a peste 570 de studii şi articole publicate şi peste 250 de comunicări ştiinţifice susţinute.

         De ziua specială a Profesorului – doctor în istorie, aș vrea să mă refer la demnitatea cu care pune, dezinteresat, în valoare personalități cu contribuții evidente pentru cultura românească, chiar după trecerea lor în eternitate. De fiecare dată când amintește cineva de Aurel TURCUȘ, prietenul Tibi, are o reacție încărcată de sinceră emoție, dar, în același timp transmite emoție auditoriului, prin prezentarea unor fapte mai mari sau mai mărunte argumentându-i meritele, dar și recunoscându-și cu mândrie postura de discipol, iar, cu smerenie îi adresează rugămintea sfântă, ca de-acolo de sus Aurel să-l mai îndrume către fapte bune. O asemenea excepțională faptă este și Festivalul-concurs internațional de creație cultural-artistică și educativ-științifică de inspirație religioasă Lumină lină – in memoriam Aurel Turcuș”.

         De fiecare dată m-am simțit onorat să particip, (în calitate de președinte al Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici” din Timișoara, reprezentând astfel Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” din Timişoara, ca și co-organizator), la Simpozionul organizat în mod tradițional, care cuprinde în program, la loc de cinste, ceremonia de decernare a premiilor. Anul acesta , respectând întru-totul condițiile de pandemie determinată de noul corona-virus, recent, în 18 septembrie, Biserica Parohiei Ortodoxe Timișoara-Dacia, având hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a găzduit a XVII-a ediție, avându-l, ca de fiecare dată în centrul acțiunii pe Tiberiu Ciobanu, conducând cu emoție și responsabilitate derularea tuturor momentelor cuprinse în programul temeinic pregătit, încărcat cu multe date și momente importante. Din context s-a putut reține faptul că Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara a fost unitatea școlară inițiatoare și organizatoare a manifestării, avândul ca responsabil de proiect și președinte al Comitetului de organizare, în mod firesc, pe conf. univ. dr. Tiberiu CIOBANU.

            Programul simpozionului a cuprins: un Ceremonial de deschidere; o Binecuvântare a lucrărilor simpozionului de către Prea Onoratul Părinte dr. Ioan BUDE (președintele de onoare al Comitetului de organizare); un Cuvânt de salut din partea organizatorilor și a invitaților de onoare (Prea Onoratul Părinte dr. Ionel POPESCU, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei; lect. univ. dr. Adela POPA, șef Serviciu Cultură, Învățământ, Minorități și Sport din cadrul C. J. Timiș; prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU, prof. Doina DRĂGAN, președinte al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Timișoara (Banat); Ana ZLIBUȚ, prim vicepreședinte al LSRTB; dr. ing. Ștefan DUNĂ, Universitatea „Politehnica” Timișoara; jr. Dumitru BUȚOI, vicepreședinte al Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România; prof. Monica CONDAN, redactor-șef al revistei de cultură „Coloana infinitului”; scriitorul Ticu LEONTESCU; revoluționarul Ioan SAVU; poeta Ana CAIA, soția regretatului om de cultură Aurel Turcuș.

         Decernarea premiilor a fost realizată de însuși sufletul acțiunii, prof. dr. Tiberiu Ciobanu și de către prof. Alina Doinița Șușoi (consilier educativ al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara, co-responsabil de proiect și secretar general al Comitetului de organizare).

          Laureatul Marelui Premiu «Aurel Turcuș» a fost Adrian Dinu RACHIERU, pentru întreaga activitate de creație literară de inspirație religioasă.

 

        La SECŢIUNEA «DIN LARGA ROMÂNITATE», Premiul de Excelență «Zarişti etnice»: Melania RUSU-CARAGIOIU (Canada), pentru creațiile sale literare de inspirație religioasă. Premiul I «Zarişti etnice»: Gabi Aurel COSTEA (SUA), pentru poezie de inspirație religioasă.

         La SECŢIUNEA «PROZĂ ÎN VOLUM» Premiul de Excelenţă «Dosoftei»: Eugen DORCESCU, pentru volumul Îngerul adâncului.

         Premiul Special «Dosoftei»: Speranța Doina CĂTANĂ, pentru volumul Aripile primului zbor.

         La SECŢIUNEA «POEZIE ÎN VOLUM» Premiul de Excelență  «Dosoftei»: Constanța Sylvia HÂRCEAGĂ, pentru volumul Când nopțile miros a crizanteme,

Amalia PETROV, pentru volumul Poezie de carbon, Flory IGNA, pentru volumul Iubit de Dumnezeu, Rovena BRÎNZAN, pentru volumele Ce-aș fi fără Tine? și Zorii învierii.

         Premiul I «Dosoftei»: Speranța Doina CĂTANĂ, pentru volumul Anotimpurile vieții, iar Premiul Special «Dosoftei»: Monica CONDAN, pentru volumul Albastru vital.

La SECŢIUNEA «POEZIE», Premii de Excelenţă: Petru Vasile TOMOIAGĂ, Ana CAIA, Ștefan DUNĂ, Jean CICLOVEANU, Tabita CURACIUC. Premiul I: Simion Felix MARȚIAN (Vulcan, jud. Hunedoara), Viorica BORDÎNC (Târgu-Jiu, jud. Gorj), Vasile Livius IANOȘEV, Premiul II: Iuliana LEONTIUC, Laura LEONTIUC, Florea CONSTANTINESCU, Premiul III: Vasile BRADU, Gheorghe ȚEPENEU (Reșița, jud. Caraș-Severin), Vasile PINTEA.

         La SECŢIUNEA «PROZĂ» Premiul de Excelență: Ticu LEONTESCU, iar Premiul I: Carmen GAŞPAR

         La SECŢIUNEA «ESEU» Premiul de Excelență: Mirela-Ioana BORCHIN-DORCESCU, Ștefan DUNĂ. Premiul I: Vlad Rusalin Tiberiu SARCA, (elev în clasa a X-a Științe Sociale 1 la Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara)

La SECŢIUNEA «DIDACTICA», Premiul de Excelenţă: Patricia Elida PISANO, Premiul I: Otilia BREBAN, Diana SARCA.

         La SECŢIUNEA «ARTE PLASTICE ŞI MUZICĂ» Premiul de Excelenţă «Pro arte»: Michaela Aurelia LEAHU, Consuela GRIGORESCU. Pentru creaţie plastică Premiul I «Pro arte»: Colectivului de elevi al Cercului de pictură „Nicolae Grigorescu” de la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara și elevelor Alina GRUICI (clasa a VII-a), Amalia AGACHI (clasa a VIII-a), Daria BARATH (clasa a VIII-a), Dariana DARĂU (clasa a VIII-a), Dragana IANCULOVICI (clasa a VIII-a), de la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timișoara și Andreea-Elena MNERIE (clasa a IX-a) de la Liceul Tehnologic „Ion I. C. Brătianu” Timișoara), pentru creaţie plastică religioasă. Premiul de Excelenţă «Pro arte»: Preot Florin Ionuț FILIP, pentru creaţie literar-muzicală. Premiul I «Pro arte»: Maria Livia ILCĂU pentru creaţie literar-muzicală.

         La SECŢIUNEA «PUBLICISTICA» Premiul de Excelență: Laurenţiu NISTORESCU, pr. dr. Marius IOANA, pr. lect. univ. dr. Marius FLORESCU pentru promovarea sacrului şi a Continue reading „Dumitru MNERIE: Cu dragoste și prețuire Profesorului Tiberiu CIOBANU – un reper al culturii și educației timișorene, la împlinirea vârstei de 60 de ani”

Marin BEȘCUCĂ: Doamne ni-l binecuvântează pe Mnieru, Profesorul de Prețiozități!

20 se septembrie

„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă

302.- 20 de septembrie, a lui 2020

 

 

 

…urăște-mă pân’ai simți că mă iubești!

strig asta către Aproapele…

tot ce înseamnă viață, înseamnă Aproapele,

ieșit din condiție nu mai esti OM!

te-au făcut ansamblu de relații și cum te-au mai făcut,

dar tu suflet pribeab, tu alergi de colo-colo uitând că est condiția

fundamentală a Creației:

Chipul și Asemănarea!

de aici, în loc să prețuiască Darul acesta al Frumuseții în ființă și Spirit

cu DUMNEZEU, s-au aruncat în filozofii, munți de biblioteci care înțeapă

în cerurile care știu doar de INGINERUL Marii Alcătuiri…

sigur Doamne că Ți-am auzit Foșnetul prelingându-mi Pasul Tău prin

smirna timpanul stâng,

și parcă auzul meu ruginit de acolo, chiar a prins un alt șuvoi,

Îți mulțumesc!

dar, Doamne,

somn-nesomnul meu mi-a povestit, cu mâna pe inimă!,

cum simte buzele mele fremătându-Ți Numele Tău Cel Sfânt,

fără de ostenire și-n fiece fibră sângele poartă acest frământ,

fiece fibră să mi Te simtă că I Te ești neîncetat…

Doamne,

iartă-mă pe mine păcătosul și mă miluiește cu Mila Ta Cea Mare și Sfântă,

de DUMNEZEU, Tatăl nostru…

Doamne,

cum altceva să-Ți întorc eu, din OARBA MEA CREDINȚĂ!,

decât stăruiul rugii și mă stărui în curgere firească…

Doamne!

plec în fiece costișă a vieții și a vremii purtându-mi-Te gând,

purtându-mi-Te respir și freamăt, până-n talpă!,

ce-mi duce năzuințele acolo unde mă lumină Lumina Ta, Cea Sfântă,

convins de Cărarea Împărăției care-mi deschide visul de azi,

iar ziua nu mi se mai pare atât de lungă… visul e Visul!

Doamne,

iartă gândul meu greșit și greșelile ce azi voi săvârși,

cum de cele din ieri m-am eliberat iertându-mi-le TU prin Foșnetu-Ți

din peste noapte,

ce blânzi deodată cocoșii!

Doamne,

plec genunchii, fruntea și sărutu-mi-suspin în țărâna de calcă Tălpile Tale

și-mi voi lăsa neliniștile acolo…

mă iartă TU, Doamne,

iubesc nebun, iubesc IUBIREA-IUBIRE!

Doamne!

TU esti Lumina, Tu ai Puterea, numai a Ta este Împărăția,

acum și-n pururi!

iartă-mă Doamne,

Binecuvântează-ne Doamne nouă această zi !

Frați Răzeși,

numai DUMNEZEU e totdeauna bun!

ce ne-am face fără de EL?

haideți odată cu mine:

Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!

ilumină-mă Lumină întru LUMINĂ!

Doamne dar…

Doamne!

Pașii Tăi mi-au călcat neliniștile,

Pașii Tăi, mi-au desfăcut încordul,

Pașii Tăi, mi-au strivit nodurile din creieri și năzbâtiile minții,

Doamne,

respirul îmi pomenește despre Ceasul de se-ngâna cu cocoșii și cum i-ai dat

Mângâiul Tău lui, să mă lunece mai ușor în intrându-mi pieptul,

Doamne,

sângele,

ah, Doamne ce povestitor sângele…

cum mi Te-a dus în fiece corpuscul din eu, Doamne, cum se știe prin mine

despre Tine,

TU!

eu nu mai sunt Doamne, e DUMNEZEU în tot ce sunt!

DUMNEZEU!

Care Te milui de păcătosul Marin și-l sălășluiești în mine,

Doamne,

ce strigăt aduc din TĂCERE,

Doamne,

am aruncat tristul în lac

să se stea de unul singur ziceam,

dar deja Spiritul Annei este consfințirea de Săldăbagiu de Munte al Iubirii…

nimeni de acolo să nu-l vrea!

„ANNA-Scrisoare către DUMNEZEU” ne cere rotundul,

a auzit-o Mărțișor!

și dimpreună cu profesorul IC, au pus sânge de lacrimă pe prima cărămidă!

acolo stă de priveghi tăcerilor Domnul Nixon Cel Negru ca dimpreună să-i

primenească descălecat în noapte Annei…

în fiece noapte!, parcă-mi foșnește glasul lui Domnul Nixon,

iar tristului i s-a făcut rușine și nu mai cuteză să mi se întoarcă,

Doamne,

mi Te strig!

Ilumină Spiritul Annei, întru LUMINĂ,

ni s-ar fi mai lesne să ne-o primim în Pragul 188!

dă-mi răbdarea, dă-mi puterea să-mi cred în încercări…

Doamne,

dă-mi întru mereu înțeles Șoapte Tale și mi Te voi duce-n Poem sus-sus,

la parapete…!

sunt un biet om Doamne, iartă TU și miluiește-mi păcătosul din mine!

că TU ești Tatăl nostru,

Cinstite care mă citești, Frate Răzeș, să-I mulțumim lui DUMNEZEU!

oo-da,

DUMNEZEU e totdeauna bun, numai DUMNEZEU!

suntem într-un moment de frumusețe și să ne plecăm ziua aceasta de Duminică, 20 de septembrie a lui 2020 cu Dumitru Mnerie!

aaa, Mnieru-Profesorul meu de Prețiozități!, păi tocmai eu, Sreaua Polară,

cea care simțeam cum penița torcea trăirile Poetului…

tiatra mnerie!

este legendă unde te-ai învârti printre ceruri

și nu e cer să nu se fi bucurat la bucuria lui Mnieru când coletul descăleca după atâtea emoții pe Tibrului 19…

venită de mână cu TIMIȘOARA-Acolade peste timp, o carte care fără Mnieru nu ar fi văzut în veci tiparul pe carnea ei,

au avut încercările făcute cu extremă dăruire de Universitarul de Timișoara,

dar lumea…!?

chiar și la Timișoara e… ca lumea!

și dacă noi toți astfel la ce ne-am mai mira vâzându-ne cum vremurile se vremuie de vremuitorii fără de simț românesc pe toate planurile,

cozile de topor…

și Mnieru a fost în marile prefaceri din Decembrie,

ei acolo au răscolit vulcanul,

dar văzându-se afară, vulcanul s-a vândut!

vânzându-ne și pe noi cu obârșie cu neam din Neamul Cel Românesc,

și ce cântam peste tot că:

nu piere!

iată pierit până la rușinea de a nu ne mai fi rușine,

nici ,măcar șchiop Punctul 8!

poate dacă era 7, sau nouă, sau 99, nu știu, zic…

am fost printre revoluționari și am văzut aceeași condiție în concepția de a ne fi ai…

acestui tim!

atunci… bea Gligore aghiasmă!

Mnieru s-a dedicat să propagăm Acoladele deschis, dar timpul tot timp,

a frânt din nou Punctul 8!

pesemne că ce ne e scris…

sunt atâtea că deși am dat în val cu PODUL DE INIMI,

nici aici nu vine Răzeșul!

n-am pretenții la împestrițați, iar că ne-au dat pantalonii jos nu e op problemă…

undeva, cică mai câtva timp în urmă în biserică au venit subt Lumina lui

DUMNEZEU doi ortodocși cu nași gigolo la pătrat!

păi nene ne sfidați chiar în halul acesta?

preotul acela doarme liniștit?

pângărim ideea de DUMNEZEU?

urăște-mă pân’ai să simți că mă iubești!

dar dați-o dracu de treabă nu vă pișați pe neamu’nost’!

dărâmăm bisericile dacă nu ne mai servesc sufletele,

Bastilia stă de martor că lumea a pus-o la pământ cu brațele…

Zidul Berlinului cioplit cu dalta cât mai mulți să prindă de amintiri!

pe când Marele Zid Poetule?, Zir-îs!

bă nu vă prostiți, nu dați idei!

îu!

dar de ce săr eu Mnierule la Bastilia?

am pus România la pământ pentru a duce Nana în familia lui,

iar fizicianul acum înghesuie ce a mai rămas în… șase saci?!

niciun circulus in demonstrandum, Universitarule de Politehnică,

ne fură până ne vom măsura nanometric?

dar dăm votul!

ne uităm, fără scrupule cum ne trădează trădătorii, ne uităm,

dar dăm votul!

și votul iese din tact,

totul e așezat infomatic, dar el va sări niște paradigme

ale științei și va insemina în conștiința socială furtul,

atunci cum informatic?

stăpânii tabletelor nu sunt și stăpânii rezultatelor?

cum să furi când totul este orchestrat legii?

nu prostul e la tabletă!

nu troglodul, nu cypyckoydul…

atunci cum să fure cel ce are capul plin de carte?

ce știință și fizica!

să alergi pe ultimul strat și să nu ții cont de centrifugă!

ce râs pe-nfundat centripeta…

se știu deja rezultatele,

atunci de ce dăm votul?

marii tâlhari au determinat minciuna să fure masa regelui,

doar că regele nu a rămas sărac,

sărac e poporul care stă să pice mereu…

dar nu mai e părul!

dar ce ai cu mine Poetule, eu sunt aci, cap al corpului de oaste, Părul!

da, Mnierule, sunt vii în mine fulgurațiile din Dacia, dar momentul s-a făcut

pe minți care au preluat mai greu mesajul poetic,

apoi sus, ceasurile au fost decrepite,

puținii oameni l-au lăsat pe doctorul în filologie să mă ciupă de talant…

furați bă!, că vă furați pe voi frecându-vă mâinile că mi-ați schilodit munca

și numele, dar Poemul, nu e rișca!

și nu v-am cerut să mă trageți prin oraș cu ricșa…

nici nu m-am urcat în telegondola de la Piatra!

de ici și până colea, Mnierule, Profesorul meu de Prețiozități, am acceptat!

am pus în practică și bine am făcut, dar Cozia m-a scos din mine!

mințile s-au desculțat și roua vine la masa mea de lucru, cumva cu emfază!,

să-mi spună că te știe, Nașule,

că te știe cum mă ambiționai pe Acolade, cum te ambiționai plămădind

Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Doamne ni-l binecuvântează pe Mnieru, Profesorul de Prețiozități!”

Mariana GURZA: Diamantul ascuns în albastra „tiatră” MNIERU

     Motto:

            ,,Demnitatea nu este o atitudine agresivă, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă, este o condiție etică, pentru a ne apăra convingerile proprii. De asemenea nu este nici o exagerare a conștiinței de sine, ci o consecință a acesteia atunci când ea funcționează în condiții sufletești satisfăcătoare”. Dimitrie Gusti

Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni, venind din propria fire, de la ceilalți.   Schiller, adresându-se semenilor, nota: ,,Demnitatea umană e în mâinile voastre, păstrați-o. Ea coboară o dată cu voi! Cu voi se va înălța!”. Poetul, ca de fiecare dată, prin fiecare volum, se înalță cu demnitate, alături de cei ancorați într-o lume a Cuvântului și a Iubirii.

Poetul Marin Beșcucă prin volumul său de poeme ,,MNIERU – Profesorul meu de Prețiozități” , Editura Hoffman 2019, aduce un omagiu, celui care a rezonat cunoscându-i versurile, „Profesorului de prețiozități” – personajul poetului, cunoscut pe-atunci mai mult prin intermediul spațiului virtual.

De ce acest volum? Parafrazându-l pe Dan Puric, demnitatea creștină nu este a chipului omului în om, ci este demnitatea chipului lui Dumnezeu în om.

Fiorul religios, prezent în toate scrierile poetului Marian Beșcucă, răzbate ca o rugăciune pe întreg cuprinsul cărții. ,,Poetul, un izolat care suferă durere și crede în Lumină…mi-ați putea înțelege această bucurie a scrisului?”. Dumitru Mnerie (Mnieru) a înțeles rostul celor scrise, ,, o nouă creație remarcabilă a poetului Marin Beșcucă, un proaspăt fruct rodit într-un colț de Grădină a Maicii Domnului…”.

Volumul este înșotit de o prolegomene (prefață) consistentă, semnată de Marta Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ). ,, De ce Mnieru?… auzii șoapta gândului și-mi veni un răspuns, de undeva din condeiul poetului, chiar din miezul unui vers: în fine, am stat în mine ceva/ și dacă Mitru aveam pentru D. Branc,/ atunci lui i-am zis MNIERU…!/ nu știu cum, sau nu, să-i fi plăcut,/ dar s-a petrecut ceva sub Tacitus…

MNIERU nu este o fantezie, este aplecarea către un interlocutor real, poetul ne explică, încă de la începutul volumului, uvertura acestui dialog și natura izvorului său: acolo,/ în poemul ce dădea-n suspin șuvoiul,/ am strâns atâtea câte, la-ndemână,/ și ne-am citit,/ și ne-am strâns mâini cu palme de depărtări,/ cu degete-n vise! …

S-a produs o alchimie pe care mulți nu o pot înțelege între cei doi, sau nu sunt în stare să înțeleagă. Să privești în aceeași direcție, din colțuri diferite de țară, nu este întâmplător. ,,Mnierule, aducând scrisului pentru tine și Timișoara ta/ LEGĂMÂNTUL DIN ADÂNC DE SIMȚIRTE,/o lucrare ceva mai aparte, prin spiritul atât de surprinzător, dar și de cuprinzător…

Versul, metafora, pline de sfială și respect, o armonie unică între doi oameni care se prețuiesc.

,,MNIERU mi s-a-ndevenit, din căutări!/ PROFESORUL MEU DE PREȚIOZITĂȚI… și, ca-n orice alchimie, e nevoie de foc să lămurească totul, acela care nu poate fi stins cu apă și a cărui vâlvătaie se poate vedea cu ochiul liber, unul viu, și viul acesta dintre noi va avea flacără,/ va avea puls,/ și nu se va lăsa împins de la spate,/ de sub rampă… nimic nu se vrea în ascuns aici, niciun dedesubt nu este permis, totul este în fair-play, toate lumile instinctului erau cu puii la vedere,/clipa se-nroșea în obraji cerând dăruirea

De remarcat, maniera de scriere a poetului, clocotirea lui vulcanică generatoare de „viers”, un suflet frământat între cer și pământ. Năvalnic, și nerăbdător, poetul se adresează „Profesorului”, prin prisma propriilor sale nedumeriri, găsind mereu răspunsuri prin metaforă.

Dinspre MNIERU, vin explicații privind arborele său genealogic, și date despre locul nașterii. Dumitru Mnerie, și mai ales cei din „neamul” său extins „de-ai lu Mnieru” din Șeitin, sunt cei care cu modestie și considerație, se bucură de succesul scriitorului Marin Beșcucă.

Un efort și o trăire deosebită, pentru a da naștere unui nou volum de excepție, ,,MNIERU – Profesorul meu de Prețiozități”.

,,Venim pe lume și avansăm în viață purtând o zestre fără să-i știm caracteristicile și nici să-i înțelegem prea bine originea. Pe părinți îi simțim. Pe bunici parcă-i știm de mai demult. Ne înțelegem mai ușor cu ei. Toți laolaltă ne poartă de grijă lăsându-ne să ne bălăcim liberi în candoarea irepetabilei copilării”.

Autorul, sub pretextul MNIERU, dă contur excepțional diverselor simțiri și considerente asupra lumii înconjurătoare: „MNIERU mi-a pus făclie clipa…”, ”MNIERU le știe și înțelege”…Asociat unui virtual „Profesor de prețiozități”, MNIERU este persoana-spirit, gata de a da un sfat, dispus mereu la dialog, chiar opozant propriilor păreri, un martor al propriilor peregrinări pe drumurile reamintite ale vieții cotidiene, născătoare de neliniști și frământări, provocatoare de zbuciumări în inimă și minte. MNIERU reprezintă și imaginea speranței, frumusețea azuriului cerului senin, libertății de gândire, libertății de mișcare, îndrăzneala de-a visa, tenacitatea de a nu renunța a privi mereu pe fereastra deschisă spre viitor.

Continue reading „Mariana GURZA: Diamantul ascuns în albastra „tiatră” MNIERU”