În general rostul unui editor de carte, este de a se îngriji ca o anumită operă literară să intre sub tipar, ca mai apoi să ajungă la cititori. Ingratitudinea posturii de editor este dată uneori de aparența interesului material, prin faptul că publicația editată devine o marfă pe piață, în care editura se asociază la succesul produsului, pe bază de contract cu autorul, în vederea încheierii cu bine a unei afaceri. Politica practicată de Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, încearcă să fie mereu o urmare firească a respectului cel păstrăm mentorului nostru spiritual, marele scriitor al literaturii române clasice, Ioan Slavici, consacrat spiritului generos și demn. Selecția scrierilor literare, cu angajament de editare, se bazează exclusiv pe subiectivismul echipei noastre editoriale. Condiția esențială rămâne plăcerea și bucuria noastră mai întâi, de a citi ceea ce mijlocim să apară pe piața cititorilor de literatură. Așa putem împărtăși împreună cu cititorii bucuria înnobilării sufletești prin parcurgerea pagină cu pagină a cărții.
În anul 2019, poetul Marin BEȘCUCĂ ne-a propus o colaborare, dorind să aducă un omagiu eroilor-martiri din Timișoara căzuți în zilele Revoluției române din 1889. Așa s-a născut, sub egida Editurii noastre, cartea TIMIȘOARA – Acolade peste timp. În urma evenimentului de lansare, realizat în colaborare cu „Liga scriitorilor”, Filiala Timișoara Banat, ecourile privind valoarea apariției editoriale au fost extrem de favorabile, semn că ceea ce ne-a plăcut nouă a plăcut și celorlalți.
Oportunitatea colaborării din nou cu Marin BEȘCUCĂ pentru prezenta carte, ni s-a părut de la început salutară. Cuvintele cheie „han” și „răzeș” ne-au apropiat cu gândul atât de particularitățile operelor scriitorului nostru drag Ioan Slavici, cât și de preferințele Președintelui-fondator, profesorul Titus Slavici, care a dirijat importante investiții în Timișoara și Arad, (aflate în proprietatea Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI), acum atât de bine cunoscutele hoteluri pentru tineret, cu nume de „MARA” sau „MOARA CU NOROC”, care, în fapt sunt tot un fel de hanuri.
Încă din citirea primelor poeme propuse pentru cartea < „Hanul Răzeșilor” : balada lui Asaftei>, am identificat nota caracteristică dată de poetul Marin Beșcucă în cărțile anterioare, mai ales în impresionanta apariția editorială de dată recentă, <„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă!” > Motivația alegerii titlului se găsește chiar din primul poem intitulat „ION ASAFTEI – Balada”. Astfel, Ion Asaftei nu este prezentat ca un erou de legendă, ci ca o persoană din zilele noastre, pe care poetul a întâlnit-o într-un moment ales parcă de Dumnezeu. Poetul a descoperit în profilul „Bădiei” Ion Asaftei pe adevăratul răzeș contemporan, bine înrădăcinat în vatra de veacuri a Moldovei și care a ctitorit „HANUL RĂZEȘILOR”, un loc plăcut de popas „nu departe de Războienii lui Ștefan cel Mare și de Schitul de la Țibucani”, așa cumdescria proprietatea însuși ctitorul într-un interesant interviu. Poetul își manifestă satisfacția prin poem de a-l avea părtaș la un sfat prietenesc pe acest răzeș contemporan, pe tot parcursul cărții. Misiunea asumată de autor se înțelege bine și din versurile: … „nisip primenit în vânt, îmi primenea Balada ta, Bădie,/„HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă!/iată piatra unghiului în ceea ce vom înridica de acum încolo,/întoarcem lumea cu fața către noi!”,/scoatem din istorii toate câte și ne aducem de istorie!” În același prim poem, se poate observa compatibilitatea sufletească simțită de autor față noul interlocutor, cu care se alătură cu gândul nobil de a mai da cititorilor încă o șansă de desfătare pe valurile date de multiplele figuri de stil puse cu recunoscuta-i dibăcie poetul: … „și lăutele se-ndrăceau, îndrăcindu-le Nea Mărin!/ce nume!, coincidență ori nu,/DUMNEZEU ne vroia!/speranță totul e Bădie Ioane,/Balada lui Asaftei da!, din „HANUL RĂZEȘILOR”/s-a pornit să se toarne turnându-te pe tine Bădie Asaftei/ca parte din sufletul meu ce se sfărâma aiurea, de parcă/timpul să-l ceară bucată cu bucată…” În continuare, se înlănțuie metaforele inspirate din actualitatea cotidiană, îmbogățită de bucuria re-construcției, nu departe de Ceahlău, a unui nou reper continuator de semeție pus la îndemâna trecătorilor: „călcam cu inima prin băltoacele din trotuar…/eram eu, Bădie Asaftei, care aduceam Letopisețiu”M/„HANUL RĂZEȘILOR” să ți-l așez subt picioare,/eh-da!/metafora albului mă îmbălsăma!/într-atât cât Ceahlăul să mă dăruiască înălțimilor, și-l/vedeam cum îmi glăsuie din emoție, emoție prăvălind:/își lasă cerul sufletul în vizită!” Poetul întrevede măreția posibilă a noii creații literare, chiar tinzând să fie „Sanctuarul Poeziei pentru Unirea Româniilor! Era pentru/prima dată Bădie când eu personal simțeam pe pielea mea/cum sinoptica visului doare…/dar Bădie, săreau Răzeșii!”, fiind atenționat cititorul de continuitatea scrierilor pe aceeași temă, dar cu diferențe de context, care dau poemului o gamă bogată de culori: < „HANUL RĂZEȘILOR”-Letopisețiul lui Marin Beșcucă/a adus „HANUL RĂZEȘILOR! – Balada lui Asaftei/și mai ales cum Bădia Ion Asaftei a copt ideea/„HANUL RĂZEȘILOR – Mlădița Hangiță…” > .
În discuțiile imaginare ale poetului ni se destăinuie asupra crezului personal față de iubire: „și… parol!…îți mai zic!/da, Bădie Asaftei, iubirea, fermentul fără de care/nimic nu crește, nimic nu înfloare, nimic roduie…/iubirea!/mareea care niciodată nu se termină,” („NU EU UCID”)
În această perioadă a scrisului, când știrile din media dominau cu „starea sănătății nației”, cu evoluția cumplitei molime corona virus, frământările fiecăruia dintre noi sunt surprinse bine de poet:
„un gând rătăcit…/dar eu nu puneam preț pe mișcările dinlăuntru,/eram obosit de suflet!/eram obosit de inimă!/eram obosit de viață!/eram obosit de ani!/eram obosit de oboseala care făcea maraton peste/încercările mele de a-mi redimensiona speranța…” („FANTOME DE ALB ÎMBRĂCATE ÎN NEGRU”)
La dezbateri poetul alătură interlocutorului Ion și pe „copiii-cărți”, zămislite sub aceiași aură a zbuciumului trăirilor puse sub semnul resemnării: „și te uită Bădie Asaftei și tu, Letopisețiu M!/Balada lui Asaftei-„HANUL RĂZEȘILOR”! Mlădița Hangiță – „HANUL RĂZEȘILOR”!/Cei trei magi sunt de bună credință și adaugă aci/„LA STEAUA POLARĂ”…” …„da, SUNT O SUMĂ DE GREȘELI ÎNTR-UN SUSPIN! și mi-am lăsat sughițul de prim solist pentru amurg…/un ordin de evacuare mă urmărește zalmoxian, dar nu mă mai tem de mitologii, am înfipt în coaste timpii cei târzii,/susur rugăciunea inimii și-n vecernii,/văd peste Dealul Mare bezelele iernii… dar stai!” (GÂNDESC RESEMNAT)
Tema „nelumescului” începută mai demult de Marin Beșcucă revine și-n această creație, cu asumarea înfrângerilor, dar și protecția asigurată de palma blândă a Marelui nostru Creator: „sunt prea multe luptele pierdute, Doamne,/sunt prea multe abordările cu sens prea strâmt,/deși mă știu o deschidere…/mă știu că am dus tot ce se putea duce/și mai știu legea mea:/Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!”( „UN OARECE NELUMESC”). Ca un desăvârșit bun creștin, poetul cere în fel personal clemență lui Dumnezeu, smerindu-se: „hai, Doamne!/eu sunt, Marin, robul Tău cel mai păcătos” („SINOPTICA VISULUI DOARE”)
Cititorul, purtat de versuri, poate chiar absorbit de dialogul poetului cu fratele-răzeș Ion Asaftei, poate înțelege și alege un rost al dragostei de țară, în Lumea de azi atât de grăbită și parcă prea superficială: „liniile noi put a vechi Frați Răzeși, hoții s-au sofisticat,/Hoți!/au întins sărăcia cât harta, dar țara s-a rămas aci,/mai suntem proști cu rădăcini!/și încă destui…/și ne vom întâlni cu Ștefan la Vaslui” (CU VITEZA LUMINII TRECUTUL ÎN VIITOR”)
Așa cum locația „HANULUI RĂZEȘILOR”, nu este deloc un loc ascuns, deși se află în comuna Tupilați (județul Neamț), nici cartea nu se vrea pitulată în vreo magazie cu maculatură pregătită pentru reciclare. Este o carte vie, plină de viață, cu rol de regăsire pentru cititor, la fel ca orice muritor – un purtător de cruce a sorții.
În numele Editurii Fundației pentru Cultură și Învățământ IOAN SLAVICI din Timișoara, îmi exprim convingerea că mesajele transmise de poetul Marin Beșcucă prin această nouă apariție editorială va fi foarte bine asociat succesului antreprenorului cu chip de autentic răzeș de azi, Ion Asaftei. „Balada” este dedicată în fapt acelor oameni din preajma noastră care, prin înfăptuirile lor mai aduc bogăție vetrei noastre strămoșești.
Așa cum am putut descoperi în poem, despre „HANUL RĂZEȘILOR” vom mai auzi. Să ne vedem cu bine și alături de Mlădița Hangiță!
Așa să ne ajute DUMNEZEU!
Dumitru MNERIE – Director al Editurii
Fundației pentru cultură și Învățământ IOAN SLAVICI
din Timișoara