Anatol COVALI: Lacrimile mele (poeme)

Anatol Covali și Lucreția Covali în rolurile Contele și Contesa Zedlau

din opereta Sânge Vienez de Johann Strauss la Opera din Constanța.

 

 

Sfeșnic

 

*

Pământul e viaţă. Ce iese din el

se naşte să moară în vieţi efemere

având totdeauna un scop şi un ţel:

să-i împrospăteze eterna putere.

*

Prin moarte aducem seminţe de vieţi

în viaţa pământului fără de moarte,

ce-ţi cere alt ciclu mereu să repeţi

când viaţa cu tine în moarte o-mparte.

*

Când intri-n pământ nu în moarte cobori,

ci iarna încerci să o faci primăvară

scoţând verde crud din cărunte ninsori,

lăsând ca din tine vieţi noi să răsară.

*

Pământul ni-i mamă şi tată, iar noi

suntèm acea sevă pe care-o respiră,

ca iar să o pună-ntr-un tânăr altoi

ce-orbit cu lumină, de viaţă se miră.

*

Aici este totul, aşa cum a fost

lăsat ca să fie din veşnicul veşnic,

ca-ntruna să ardă un rost în alt rost

în lutul acesta ce-i Domnului sfeşnic.

 

22 ianuarie 2021

 

 

CEAS TÂRZIU…

*

Ceas târziu… Din culmile durerii

turme de tristețe se coboară.

Câinii deznădejdii le-mpresoară

şi în urmă vin plângând oierii.

*

Vulturii-ndoielii-ntruna zboară,

şobolanii fricii curg puzderii…

Şi-n această cloacă de mizerii

a murit și ultima mioară.

*

Ochii ei frumoşi, ca două stele,

părul ca omătul, alb şi moale,

glasul ca un cânt de filomele…

*

O privesc cuprins de-o tristă jale:

Ce mă fac mioara vieţii mele

fără toate zâmbetele tale?!…

 

22 ianuarie 2021

 

 

CÂND NE-AM UNIT

*

Când ne-am unit destinele-am ştiut

că o să fie pentru veşnicie

şi m-am lăsat de dragoste cernut,

chiar dacă întâlnirea-a fost târzie.

*

Iubindu-te, intens, am renăscut,

prezenţa ta fiind o bucurie

în care cu iubire m-am ţesut,

ca viaţa mai frumoasă să ne fie.

*

Prin tine împlinirea-am cunoscut,

și am crezut în tine cu tărie…

Când ne-am unit destinele-am ştiut

că o să fie pentru veşnicie,

*

Unul în altu-ntruna am crezut,

trăind într-o superbă armonie

în dragoste, cel mai puternic scut

și cea mai minunată temelie !

 

20 ianuarie 2021

 

 

Lacrimile mele

*

Lacrimile mele au

rădăcinile în teamă,

de aceea rod nu dau

şi în loc de flori par scamă.

*

Zac în mine, căci nu trec

de încinsele-mi pleoape

care-nchid orice eşec

ce continuă să sape.

*

În fiinţa-mi tristă curg

tumultuoase şi amare

cu izvoarele-n amurg

şi amurgul în izvoare.

*

Şi încet, încet, îmi rod

malurile de pe care

mai arunc câte-un năvod

ce mereu tot gol apare.

*

E din ce în ce mai greu

să îmi mai suport frământul,

de când simt că zborul meu

îşi încetinește-avântul .

 

23 ianuarie 2021

 

 

Viaţă

*

Iubirii-i place noaptea înstelată

când în extaz colindă căi lactee,

ca la sfârşit să stea întunecată

din visuri neieşind nici o scânteie.

*

Speranţa soarbe seva din lumină

zburând prin ea cu aripe enorme

de care, la sfârşit, râzând anină

păpuşi de plâns stupide şi diforme.

*

Credinţa vrea să fie-n veci stăpână

şi pentru asta stăruie întruna

în fiecare bulgăr de ţărână

unde-n final învinge-ntotdeauna.

*

Durerea jinduieşte după toate

şi-aproape tot ce vrea mereu obţine,

fiind stăpână pe eternitate

spre unde pleacă şi de unde vine.

*

Norocul e grăuntele de aur

de care viaţa noastră e legată,

unii făcând din el superb tezaur,

iar alţii negăsindu-l niciodată.

24 ianuarie 2021

 

 

M-ai părăsit !…

*

M-ai părăsit !… Te-ai dus în altă viață,

pierind fulgerător prin mâna mea

ce plină de iubire a ta față,

cu gingășie-n ea, o mângâia.

*

Soția mea superbă și iubită,

ce dor îmi e de tine ne-ncetat,

de viața noastră-atât de fericită,

când între noi mâhniri n-au existat !

*

Am plâns și nu mai plâng. Dar o tristețe

pe care nu am cum să o alung,

în fiecare zi îmi dă binețe

și-n buciumu-i tăcut suflă prelung.

*

Plecarea ta o simt ca pe-o povară

pe care-o duc din ce în ce mai greu,

sperând că într-o noapte, zi sau seară

tot ca și tine voi pieri și eu.

*

Atât aș vrea. Să-mi întinzi mâna dragă,

să îmi zâmbești așa cum mi-ai zâmbit,

cu tandra ta iubire, viața-ntreagă,

când am dat tot din noi și ne-am iubit !…

 

 
 

În rolul Andreea Chenier din opera cu acelasi nume de Giordano,

la Opera din Aachen- Germania

———————————–

Anatol COVALI

București

Ianuarie 2021

Continue reading „Anatol COVALI: Lacrimile mele (poeme)”

Anatol COVALI: ÎN NEMĂRGINIT (versuri)

C Â N D  AM  V E N I T

*

Când am venit n-am plâns,

gemea în locul meu

viața știind ce strâns

eram legat de greu.

*

Ea știe tot, dar nici

o vorbă nu a scos

când al ursitei bici

lovea până la os.

*

Și am trecut prin ea

pe drumul hărăzit

să-mi ia și să îmi dea

ce îmi era menit.

*

A fulgerat din nori

și a plouat intens

când căutam în zori

sens și aflam nonsens.

*

Au fost și împliniri,

m-am bucurat ades

că pentru mari zidiri

destinul m-a ales.

*

Dar dacă am zâmbit

cînd viața-n brațe-am strâns,

de-odată m-am trezit

cutremurat de plâns.

 

 

H A R A B A B U R Ă

*

Ascuns în neștiuturi plâng

și gânduri vin carbonizate

în timp ce vulturi zboru-își frâng

și-un viscol negru mă străbate.

*

Nimicnicii de nedescris

colindă-ale-amintirii stepe

strivind sub tălpi orișice vis

care se stinge sau începe.

*

Și nu mai știu spre care pol

mă arcuiesc ca o potcoavă

în timp ce-amurgu-i tot mai gol

și piere ultima epavă.

*

Un ger cumplit s-a așternut

ca un covor mâncat de molii

peste prezent, peste trecut,

când simt cum mi se schimbă polii …

 

 

NFRUNTARE

*

Copilul care mai zburdă-n mine

zâmbeşte tandru, cu ochi senini

şi c-o iubire ce-mi face bine

din al meu suflet culege crini.

*

Tânărul vesel, plin de speranţe

care sub cnuturi nu a gemut,

din sentimente adună gloanţe

şi răni închide cu un sărut.

*

Bărbatul mândru de-a sa solie

îmi strânge mâna c-un gest firesc

şi-n al meu sânge pacea adie

când parcă aripi din nou îmi cresc.

*

Cel de acuma, uimit că viaţa

s-a vrut o clipă, un fulger doar,

zâmbind priveşte destinu-n faţă

spunând : Ce tânăr mă simt şi par !

 

 

AI FOST UN DAR

*

Poate că dacă nu veneam

pe-acest pământ, îmi părea rău

că n-aș mai fi atins un ram

din crângul tău

*

și nici izvoarele-ți zglobii

nu le-aș fi auzit vibrând

nemuritoare armonii

în al meu gând.

*

Sunt fericit că-al meu destin,

atât de simplu și firesc,

a hotărât aici să vin

să te-ntâlnesc.

*

Ai fost un dar. Dar minunat

când prea iubitul Dumnezeu

zâmbind a binecuvântat

sufletul meu.

*

Tu ai fost tot ce mi-am dorit,

ce am visat în veșnicii,

când nu speram că în sfîrșit

te voi găsi.

*

Că îmi voi face sanctuar

din sufletu-ți de farmec plin,

ca la superbul tău altar

să mă închin.

 

 

ÎN NEMĂRGINIT

*

În nemărginit

viața-am s-o continui

mult mai fericit,

fără să mă chinui.

*

Tot ce aici las

o trecere este,

un plăcut popas,

într-un vis poveste.

*

Am venit din har

și mă-ntorc într-însul,

lăsîndu-vă-n dar

o parte din dânsul.

*

Știu că-n Univers,

cât va fi să fie,

voi trăi prin vers

altă poezie.

*

Până-o să mă-ntorc

altul, dar asemeni,

cântece să torc

unor altor semeni.

 

Şi de mã strig…

*

Hei, am strigat

şi nu mi-am rãspuns.

Unde-am plecat

şi când m-am ascuns?

Pare ciudat,

dar parcã-am ajuns

timp dilatat.

*

Nori de tãceri

au reapãrut,

sclav la dureri

din nou m-am vândut.

Fãrã puteri

mã-ndrept ne-ntrerupt

spre nicãieri.

*

Patima mea

îşi frânge uşor

aripa grea

de zgura din zbor,

pe când abia

mai pâlpâie-n dor

ultima stea.

*

Nu am sã ştiu

de ce-am strãbãtut

atât pustiu

de suflet cernut,

de ce târziu

un nou început

a fost sã fiu.

*

Şi de mã strig

şi nu mã aud,

de-mi este frig

şi totuşi asud,

e cã avid

în verdele crud

ceruri deschid.

 

———————————–

Anatol COVALI

București

August 2020

 

Continue reading „Anatol COVALI: ÎN NEMĂRGINIT (versuri)”

Anatol COVALI: Încep un alt destin

Încep un alt destin

 

Încep să sper că norii din destin
se risipesc şi că va fi senin
în sentimente,
iar viaţa mea se va muta pe-alt drum
uitând că mi-au fost visurile lente
până acum.
*
Vreau să trăiesc din plin ce mi-a rămas
chiar de-am să merg mereu numai la pas.
Altă menire
parcurg spre a preface-n împliniri
speranţele ce vor nouă rodire
în noi trăiri.
*
Nu mai suport regrete şi tristeţi.
Sper c-am să dau alt sens acestei vieţi.
Cred în noi visuri,
care să aibă aripi pentru zbor.
M-am săturat de prea multe abisuri
şi bezna lor.
*
Încep un alt destin, fără trecut,
care-i mai scurt decât cel ce-a trecut,
dar în el are
un miez fierbinte ce îmi dă fiori
sculptând în orice clipă trecătoare
altfel de zori.

———————————–

Anatol COVALI

București

28 iulie 2020

Anatol COVALI: Iubirea n-are margini

Iubirea n-are margini

 

*
Iubirea n-are margini, ea e ca Dumnezeu
croită din acelaşi tulburător mereu.
*

În splendida-i lumină,
întotdeauna lină

*
pătrunde câteodată, timid, sufletul meu.

*
Atunci devin un altul,
căci simt în trup Înaltul
*

şi-Adâncul ce a toate şi-n toate e nucleu,

*
iar sufletu-mi vibrează
când rază după rază

*
se ţes ca să devină în mine curcubeu.

*
În orişice iubire
e-un strop de nemurire

*
atunci când dăruirea ajunge-n apogeu.

.*
De-aceea simt azi cum e
schimbată a mea lume

*
când dau doar de iubire pe ultimu-mi traseu.

———————————–

Anatol COVALI

București

26 iulie 2020

Anatol COVALI: Inima mea e rug (poeme)

Râd şi plâng

*
Mai visez că sunt privighetoare
şi că zbor zglobie spre înalt,
că din ceata mea de căprioare
se desprinde tinerescu-mi salt.
*
Mă mai văd ţâşnind din roi de fluturi
ca să sorb parfumul unor flori
şi vibrez în mii de începuturi
când şi-n miezul nopţii găsesc zori.
*
Am în sânge pajişti înflorite
şi mă-mbăt de-al lor parfum superb.
Nu îmi pasă ce scrie-n ursite
și alerg pe creste ca un cerb.
*
E în mine-atâta bucurie
când din plai de ţel buchete strâng,
şi-mbătat de tot ce reînvie
mă trezesc uimit că râd şi plâng.

8 iunie 2020

 

BELŞUG

***

Nu ştiu ce pot culege mai întâi
din roadele ce m-au umplut deodată,
dacă din fruct să muşc sau să-l mângâi
sorbind mireasma lui aristocrată.
***
De-atât belşug nu am fost plin nicicând
şi parcă nu pot crede că-i aeve
tocmai acum când sunt aşa flămând
şi însetat de miezuri şi de seve.
***
Ce dar sublim mi s-a trimis târziu,
sau poate că devreme totuşi este,
căci nu mă îndoiesc că pot să fiu
cuceritor de slăvi, stăpân de creste.
***
Uimit mă uit în jur şi nu-nţeleg
cum de-am rodit mirifica grădină
din care lacom, zi de zi, culeg
aceste roade pline de lumină.
***
Nu !… Nu poate fi vis şi nici miraj
atâta timp cât ramurile pline
se-ntrec să dea mereu câte-un mesaj
pentru-mplinirea ce cântând revine.

9 iunie 2020

 

Sã nu te temi
*

Inima mea e un rug, glasul şoaptã,
sufletul stã în genunchi şi aşteaptã,
ochii îmi ard scânteind bucurie
când împlinirii-îi ating înc-o treaptã
ce-ncearcã àripã-n zboruri sã fie.
*

Clipa e-n veghe şi veghea din clipã
stele albastre-n speranţã-nfiripã.
Plouã miresme şi-o dulce-mpãcare
vine sã strângã imensa-mi risipã
şi sã o nascã-ntr-o nouã-ntrupare.

*
Cum de ne dete chiar nouã Divinul
dreptul să soarbem deodatã preaplinul?…
Sã nu te temi. Cât timp eşti lângã mine
fãrã de nicio putere e chinul
şi orice rãu se preface în bine.

10 iunie 2020

 

Și vin clipe
*

La-nceput numai roiuri de vise,
bucurii ce ţin sufletul treaz,
când iubirea culege narcise
dintr-o inimă-arzând în extaz.
*
Mai apoi mii de gânduri în stoluri
ce-şi fac cuiburi în sufletul plin
de miracole pline de roluri
ce cu timpul cenuşă devin.
*
Și deodată ţi-e inima tristă
când priveşte ai vieţii cocori
părăsind un trecut ce există
doar în scrumul plăpânzilor zori.
*
Şi vin clipe. Nu stoluri, ci una
câte una, speriate că văd
că şi-n sufletul tău e furtuna
care-n inimă face prăpăd.

11 iunie 2020

 

Pecetluire

*

Te-am auzit cântând şi am rămas
îndrăgostit de minunatu-ţi glas.
Ce s-a-ntâmplat şi a urmat apoi
a fost o taină ce o ştim doar noi.
*
Când s-a aflat eram în plin tumult
şi prima zi ni se părea demult.
Iubirea era-n clocot şi doream
să ştie toţi că stăm pe-acelaşi ram.
*
Şi-au trecut anii fulgerând intens,
dar noi am mers mereu pe-acelaşi sens,
mână de mână spre frumosul ţel,
necontenit crezând cu-ardoare-n el.
*
Nu mai cântăm decât în amintiri
povestea unei magice iubiri,
care-a rămas la fel ca la-nceput
stând sub pecetea primului sărut.

12 iunie 2020

Continue reading „Anatol COVALI: Inima mea e rug (poeme)”

Anatol COVALI: Fericirea noastrã a rodit (poeme)

H A I  S Ă  F U G I M
*

Dar se putea să nu mă-ntorc acasă
la rădăcina care m-a-mplinit?
Te-am regăsit la fel de bucuroasă
şi parcă mai frumoasă te-am găsit.
*
Şi-n timp ce-alergi spre mine, fericită,
ascult cum îţi râd gleznele subţiri
când văd fiinţa mea recucerită
de patima ce-ţi arde în priviri.
*
Aşa cum vii pari ca un snop de raze
culese din fantastice grădini,
cu trupul plin de perle şi topaze
ce strălucesc printre cununi de spini.
*
Iar părul tău, ce-n urma ta rămâne
prin ameţitul aer fluturând,
pare un câmp de aur plin de grâne
în care adormi-voi în curând.
*
Şi sânii tăi, doi pui de căprioară
care tresaltă lin şi-armonios,
par două cupe ce-mi oferă iară
vinul dulceag şi-atât de tămâios.
*
Şi ameţit te văd ca niciodată,
dorind să sorb din dulcele izvor
ce susură-n privirea ta curată
mereu răcoarea primului meu dor.
*
De gâtul tău colan de vis m-aş prinde,
în părul tău aş vrea să fiu vânt cald,
pentru-un inel în târg de sclavi m-aş vinde
ca să mă porţi pe deget ca smarald.
*
Eşti cea mai minunată bucurie
pe care-am cunoscut-o pe pământ,
ce-n viaţa mea ca un zefir adie
fără-a-ncerca să se preschimbe-n vânt.
*
Tu, trestia mea dulce şi înaltă
ce te mlădii peste al meu preaplin,
de ce inima mea mereu tresaltă
când farmecele-ţi către mine vin?
*
În mărul sub a căruia coroană
noi ne-am iubit cândva ca doi păgâni,
eu m-aş sui ca să-mi culeg drept hrană
buze şi ochi, gât, nas, săruturi, sâni…
*
Apoi aş sta sorbindu-te cu sete
spre-a-mi potoli al sufletului jar
şi aş mânca flămând, dar pe-ndelete,
superbu-ţi trup când dulce, când amar.
*
O, Doamne, ce sublimă desfătare
e-ntotdeauna în acest ospăţ,
când sărutare după sărutare
mi-arată cum iubirea s-o învăț.
*
Hai să fugim în via ce ne-aşteaptă
să ne ofere rodul ei bogat
şi dacă nici livada nu e coaptă
ne vom hrăni cu tot ce-am adunat.
*
Că am în mine struguri plini de rouă
sclipind în soare şi-aşteptând să-i rupi
şi mere dulci şi multă roadă nouă,
căpşuni şi fragi şi miere dulce-n stupi.

1 iunie 2020

 

 

Mai este cineva ca noi ?…
*

Oare de ce îmi ocolesc privirea
toţi cei pe care azi îi întâlnesc?
Nu văd în ochii mei doinind mâhnirea
când simt că mă condamnă că iubesc?
*
A fost mai altfel fericirea noastră
pentru că noi, şi când a viscolit
nu ne-am crescut garoafele în glastră,
ci în grădina-n care ne-am iubit.
*
Simt urmele ce le-ai lăsat în mine
cu unghii şi cu dinţi, cu mângâieri,
când simţurile noastre erau pline
de-ale dorinţei tandre adieri.
*
Trezeşte-te, că nu e timp de vise!
Hai sã zburãm din nou spre îndãrãt,
sã dãm în lãturi porţile închise
spre-a curãţa din noi orice omãt.
*
Stai în grãdina noastrã minunatã,
acolo unde visu-mi te-a nãscut
şi-ai cunoscut pentru întâia datã
tot adevãrul lumii-ntr-un sãrut.
*
În ea ai înţeles cât e de tare
iubirea dacã nu s-a-nnourat
şi n-a orbit de scurta fulgerare
a geloziei plinã de pãcat.
*
Iubirea nu se cumpãrã cu aur
şi nici n-o capeţi dacã dai comori.
N-o poţi avea decât fiindu-i faur,
trudind ca sã-i presari cerul cu sori.
*
Când ai venit la mine erai purã
şi mi-a fost teamã cã o sã te sfarm,
era doar şoaptã delicata-ţi gurã
pe când a mea fãcea cumplit vacarm.
*
Coroanã din speranţe împletitã
am pus pe a ta frunte şi ţi-am zis
cã dacã-ai sã rămâi a mea iubitã
voi face din iubirea noastrã vis.
*
Şi-am îngrãdit livada vieţii mele
cu zid înalt şi gros spre-a nu putea
sã intre cei cu gândurile rele
ca sã mânjeascã florile din ea.
*
Şi via lucrãtorilor am dat-o
ca sã ne-aducã-n toamnã rodul ei
pe care tu, iubito şi-adorato,
din gura mea ca pe-un nectar să-l bei.
*
Ce va mai fi pe urmã nu ne pasã
atâta timp cât suntem mulţumiţi
cã-n fiecare e-un mereu acasã
unde suntem tot timpul fericiţi.
*
Rãsunã glasul meu pânã departe,
purtat de-ale-mplinirilor arìpi,
vestind cã visul nostru n-are moarte
cât timp cu-a ta iubire-l înfiripi.
*
Mai este cineva ca noi sã poatã
ca sã suporte ne-ncetat sã stea
în acest rai ce n-are nici o patã,
în care nu existã frig şi nea ?!…

2 iunie 2020

 

 

A P O G E U
*

E-atât de greu să te descriu, iubito,
căci altfel eu cu sufletul te văd.
Icoana ta în mine-am zugrăvit-o
şi că-mi va fi reper etern prevăd.

*
Şirag de perle porţi în a ta gură
din care sorb doar miere şi nectar
când nu cunoaşte dragostea-mi măsură
şi mă întorc în tine iar şi iar.

*
Ce ’nalt e gâtul tău, ca de gazelă,
şi el dorind sărut după sărut,
când dragostea îşi face din el schelă
pe care urcă în necunoscut.
*
Dar sânii tăi ce-mi freamătă sub palme,
doi pui de porumbiţă ce nu ştiu
c-aproape-ntotdeauna-n clipe calme
pentru scăpare este prea târziu.
*
Chiar înainte să sosească seara
am să ajung pe piscurile lor
spre-a-mi încălzi neliniştea cu para
ce arde-n miezul lor mistuitor.
*
Ai fost şi eşti un roi de sentimente
care cu pasiune, zi de zi,
slăvesc pe-aceea care de prezent e
aleasă de destin spre-a mă iubi.
*
Nu vezi în pătimaşa mea privire,
care se-aprinde când te uiţi în ea,
cum infinitul plin e de-o iubire
în care tu eşti singura lui stea ?
*
Nu e pe lume alta mai frumoasă,
mai tandră-n mângâieri şi dezmierdări
aşa cum eşti tu, mândra mea crăiasă,
ce-mi porţi ale dorinţelor brăţări.
*
Izvor sublim de lapte şi de miere
din care viaţă şi speranţă sorb,
mireasmă prefăcută-n adiere
pe care cu ardoare o absorb,
*
Grădină minunată ce stă-nchisă
când alţii vor să intre după rod
şi-n care doar iubirea mea-i permisă
când îi cobori al patimei tău pod.

3 iunie 2020

Continue reading „Anatol COVALI: Fericirea noastrã a rodit (poeme)”

Anatol COVALI: Iubirea mea-i iubire întrupatã (poeme)

Eu
*

Fărâme mici de viaţă ciugulesc
şi-s fericit că încă mai trăiesc,
că pot aerul vieţii să-l respir,
chiar şi rarefiat, cum e-n nadir.
*
Se pare că sublimul Creator
e mulţumit de-al vieţii mele zbor
şi-i place să mă vadă când şi când,
din loc în loc, câte puţin, zburând.
*
Nu pot să ştiu ce scrie în Destin,
dar nu mă amăgesc. Mai e puţin.
Poate să fie-oricând, dar nu mă tem.
În mintea mea păreri de rău nu gem.
*
Ce-a fost până acum a fost superb.
Nu am fost ţap, ci-am fost un falnic cerb.
În loc să fiu un pricăjit măgar
am fost un armăsar ce-a mâncat jar.
*
Şi nu regret nimic din ce-am făcut
fiindcă-am avut iubirea-n chip de scut,
iar sabia cu care am învins
a fost oţel în sângele meu stins.
*
N-am fost becar, bemol. Am fost diez,
iar armonia mi-a fost splendid crez.
Pe suflet nu am pete sau peceţi
şi-n inimă cresc flori şi nu-s scaieţi.

11 mai 2020

 

Credinţă
*

Nu-mi este frică, Doamne, fiindcă ştiu
că-n sufletu-mi n-a fost nicicând pustiu,
pentru că Tu ai colindat mereu,
zâmbind satisfăcut, prin eul meu.
*
Lumina ce-am văzut-o-n ochii Tăi
mi-a-nseninat vremelnicile căi,
mi-a fost şi orizont, mi-a fost şi far
făcându-mă să merg numai prin clar.
*
Furtuna e cumplită şi e rea,
dar nu o să scufunde barca mea,
căci Tu ai pus mirabile peceţi
de dragoste pe vechile-mi lopeţi.
*
Nu mă-ndoiesc o clipă. Cred profund
că nu acum am să mă duc la fund,
că viaţa ce mi-ai dat-o e un dar
sfinţit cu cel mai inefabil har.
*
Cât sunt cu Tine, sunt de neînvins
şi nu pot fi de niciun rău atins.
Cred că iubirea pură ce Ţi-o port
cândva mă va conduce într-un port
*
în care am să-adorm la pieptul Tău
fără regret, fără păreri de rău,
visând că Tu mi-arăţi un drum sublim
pe care tot alături o să fim.

12 mai 2020

 

Este primăvară !…
*

Este primăvară !…Plină de splendori
natura îmbracă un veşmânt din flori
şi se-ntorc acasă cântecele-n zbor
de care o iarnă-ntreagă ne-a fost dor.
*
Ce miresme calde adie-mprejur.
Până şi lumina are-un aer pur.
Tânără, frumoasă, tandru surâzând
viaţa ne ia-n braţe şi ne-alintă blând.
*
Toate se deşteaptă în lume şi-n noi.
Iarna-a fost învinsă de gingaşe ploi.
Vânturile aspre de până mai ieri
sunt de la o vreme blânde adieri.
*
Stau pe iarba verde şi o simt în trup
încolţind în visuri ce cântând erup
şi pe coala albă, cu iubire-aştern
gânduri ce-n cuvinte sufletul mi-l cern.
*
E o pace lină ce îmi dă fiori
când ai primăverii inefabili zori
îmi sărută ochii şi mă iau de braţ
inima-mi umplând-o cu-al vieţii nesaţ.
*
Este primăvară !…Cum să n-o iubesc
c-o patimă-n care am să fiu firesc,
plin de bucurie, de extaz şi-avânt,
amintindu-mi vremea când eram frământ ?!…

13 mai 2020

 

Singura scăpare
*

Ce sinistre vremuri !…Ce cumplit blestem !…
Sufletele-n lacrimi, îngrozite gem
şi-n zadar se roagă şi iertare cer
după ce cu ură au privit spre Cer.

Prea multă mocirlă în inimi am strâns
ca Cel Sfânt s-o spele cu al nostru plâns.
Merităm pedeapsa dată zi de zi
de Viaţa scârbită de neomenii.

Ne-am crezut puternici şi ne-am bătut joc
de răbdarea Vieţii făcând zilnic troc
cu ura, cu scârba, cu tot ce e rău
pe lumea aceasta şi ne-aruncă-n hău.

Toate pân’ la urmă o răsplată au.
Sub biciul pedpsei Existenţei stau.
Cea care-i acuma vine din destin,
care de duhoarea noastră este plin.

Cereţi-i iertare Vieţii ce mereu
a fost terfelită, nu lui Dumnezeu.
El n-are de-a face cu ce nu e pur,
nu poate să fie mânios şi dur,

Singura scăpare este să trăim
fără de păcate şi Oameni să fim,
altfel Viaţa care deja ne-a înfrânt
din Pământ va face un imens mormânt !!!…

14 mai 2020

 

Etcetera
*

Îmi aduc aminte ce frumos era
când aveam în clipe şi-un etcetera
care-ntotdeauna însemna mai mult,
era plin de viaţă, fremăta tumult.
*
Împliniri, speranţe, visuri şi avânt
aşteptau să zboare din acest cuvânt,
să preschimbe viaţa într-un zbucium dens
dându-i strălucire şi mirabil sens.
*
Totdeauna-n lume am păşit sperând
că ceva urmează să-apară curând
şi că din mănunchiul oferit de ţel
vor ieşi miresme de curaj şi zel.
*
Viaţa era toată plină de-mpliniri,
m-alintau o vreme gingaşe iubiri.
Ce-mi doream cu-adoare se-mplinea mereu
şi-aruncam din cale orice fel de greu .
*
Nu regret că toate-s amintiri acum
când nicio potecă nu-mi iese din drum,
care să mă-abată pentru un scurt timp
din înfriguratul ultim anotimp.
*
Câtă vreme-n mine amintiri roiesc
simt cum ca pe vremuri fericit trăiesc.
Sufletu-mi doineşte cântece de dor
şi-orice gând apare e multicolor.

15 mai 2020

 

 

Dragoste
*

Pot spune că viaţa m-a iubit intens
dacă-oricăror clipe le-a dat ţel şi sens,
când cioplind în ele a creat statui
ale căror socluri arătau a grui.
*
I-am simţit întruna dalta căutând
să nu mă prefacă într-un om de rând,
să-mi pună-n privire sufletul, să-mi dea
măcar o fărâmă magică din ea.
*
Şi îmi pare cum că n-a dat greş deloc,
căci a mea creare nu a fost un joc,
ci o trudă care a avut final
fericit, căci omul n-a ieşit banal.
*
Are multe urme-adânci în trăsături,
din suflet se-aude trosnet de păduri
fiindcă-ale lor frunze zac printre nămeţi,
semne de-ofilire a acestei vieţi.
*
Dar în amintire cântă primăveri
şi-i plin de lumină îndrăgitul ieri.
Sunt multe eşecuri, însă şi-mpliniri
care au în ele dalbe străluciri.
*
O viaţă frumoasă pe braţe m-a dus
şi săruturi calde pe frunte mi-a pus.
Inima-îi surâde şi simt că-nfloresc
când o mângâi tandru şi-i spun c-o iubesc.

16 mai 2020

 

Ca un cerşetor
*

Prea repede anii galopând s-au dus
în locul pe care îl nunim Apus,
unde viscoleşte şi sunt munţi de nea,
iar povara vieţii este tot mai grea.
*
Când privesc în urmă nu-nţeleg deloc
de ce şi Destinul meu şi-a bătut joc
de-o menire care a avut în ea
un superb luceafăr, nu o biată stea.
*
Mi s-a dat o cale, am avut un rost,
dar plin de meandre drumul meu a fost.
Spre adânci prăpăstii mereu m-au împins
toţi aceia care mă doreau învins.
*
Am fost prea puternic şi n-au reuşit
să-mi vadă vreodată eul prăbuşit,
cu toate că-n mine, înlăuntrul meu,
în genunchi şi-n lacrimi sufeream mereu.
*
Lupta inegală ce m-a torturat
urme dureroase în mine-a lăsat
şi acum când anii-s obosiţi şi ninşi
socot că fac parte dintre cei învinşi.
*
Plec şi nu las urme, sunt singur şi trist,
nu trăiesc frenetic, ci numai exist,
sunt bogat în fapte, dar în lut cobor
îmbrăcat în zdrenţe, ca un cerşetor !!!…

17 mai 2020

 

Doina dorului
*

Eu am slujit cuvântu-n vers şi cânt
cu patos, cu ardoare, cu frământ
şi am cioplit în el sufletul meu
şi inima ce l-au iubit mereu.
*
Limba română-n mine a vibrat
de câte ori în ea mi-am exprimat
iubirea pentru ţară, pentru neam
pe care-o simt ca pe-un superb balsam.
*
Sunt fericit că-aici am apărut.
Venirea mea a fost ca un sărut
pus pe destin de Bunul Creator
ce-a vrut să fiu artist şi scriitor.
*
N-aş fi rămas niciunde şi nicicând
nu mi-a trecut acest blestem prin gând,
căci este un blestem cumplit să stai
departe de a ta gură de rai.
*
Este din ce în ce mai greu aici
căci semenii-au ajuns şi răi şi mici,
dar sunt convins că-ai noştri dragi urmaşi
vor fi-ncurând şi buni şi uriaşi.
*
Deaceea-s fericit cînd cânt şi scriu
cioplind cuvinte-n graiul cel mai viu,
care etern va fi în viitor
pentru-a doini-n mirificul său dor.

18 mai 2020

 

Vino cu mine
*

Vino cu mine-n grãdina iubirii
pe-al cãrei suflet arat de curând
au înflorit zâmbitori trandafirii
transfiguraţi de surâsul tãu blând.
Vino şi culcã-te în al meu gând
ca într-o iarbã cu firul plãpând,
să-mi auzi trupul de patimi vibrând.

*
Sunt plin de cântec, deci vino şi-nvaţã
noi melodii ca apoi sã le cânţi
numai atunci când prin noua mea viaţă
şi pe-al ei cer vei dori sã te-avânţi.
Vino ca lacrimi fierbinţi sã îmi zvânţi,
îngerii dorului sã mi-i încânţi,
punând altoiuri pe arborii-mi frânţi.

*
Inima mea e flãmândã de tine,
sufletu-mi este de tine-nsetat,
ramuri de vis mi-au crescut pe tulpine
şi orice gând mi s-a înseninat.
Pãsãri de dragoste-n pieptu-mi se zbat,
sângele-mi e de dorinţã arat.

19 mai 2020

Continue reading „Anatol COVALI: Iubirea mea-i iubire întrupatã (poeme)”

Anatol COVALI: Totu-a fost eres (versuri)

Cerb bătrân

Cerb bătrân pe o străveche stâncă ,
însă muget tânăr frânt în zări
când în carne sculptori cioplesc încă
şi prin suflet şerpuiesc cărări.
*

Nefiresc rotind nou zbor prin zodii
pentru-a bea din şipotul stelar
şi-a culege magicele rodii
cu miros de flori şi gust amar.
*

E-o plecare plină de cuprinderi
care soarbe cel din urmă must
şi preschimbă-ntr-un superb armindeni
al speranţei inefabil gust.
*

Inima e plină de luceferi,
sufletul de curcubeie-i plin
şi pegaşi bătrâni,dar încă teferi
printre gânduri pleacă şi revin.

1 Mai 2020

 

 

Primăvară
*


Dintr-o vreme mă simt ciocârlie
şi spre-azururi mă-nalţ într-un zbor
care poartă-n arìpi armonie,
iar în plisc o mlădiţă de dor.
*
În văzduh mă doresc curcubeie
ce ar vrea să-mi devină veşmânt
şi din slavă chiar Calea Lactee
se oferă să-mi fie pământ.
*
Trupul meu nu mai dârdâie-n geruri,
simt în gânduri un foşnet de glas
ce-mi descrie imensele ceruri
unde-odată voi face popas.
*
Şi în inima mea mii de ruguri
din lumina speranţei se-aprind
când pe ramuri, din noii mei muguri,
albe flori privesc viaţa zâmbind.

2 mai 2020

 

 

EXTEMPORAL
*

Mă adun şi mă scad încontinuu
şi nu pot rezultatul să-l ştiu.
Intervine întruna destinul
şi greşit alte numere scriu.
*
Sunt şi minus şi plus deopotrivă,
doar egal să devin n-am putut,
când mă-nvârt buimăcit în derivă
şi dau vina mereu pe trecut.
*
M-am speriat astă-noapte la gândul
că la zero-am s-ajung în curând,
căci nu-i nimeni să nu-i vină rândul
să dispară de-odată din rând.
*
Scad, adun, tremurând în derută,
înmulţesc şi împart iar şi iar.
Strig, dar nimeni din jur nu m-ajută
fiindcă ştiu că ar fi în zadar.

3 mai 2020

 

 

MAI DEPARTE

*
Îmi colindă prin lume privirea
care aripi din gând şi-a făcut
ca să-mi poarte oriunde vreau firea
fermecată de-un nou început.
*
Nu-mi mai pasă că-i zbuciumu-aproape.
Ceaţa ochilor s-a-mprăştiat.
Orizontul îmi arde sub pleoape
când cu sufletul iar îl străbat.
*
Mai departe, mereu mai departe,
părăsind un prezent anodin
ale cărui ferestre sunt sparte
de luceferi ce vin din destin.
*
Viitorul vibrează în strune
către inima mea un nou cânt,
care-n şoapte de dragoste-mi spune
că de-acum am alt cer şi-alt pământ.

4 mai 2020

 

 

Periplu
*

Sunt cel ce sunt şi totuşi uneori
nu ştiu de-i noapte-n mine sau sunt zori
şi dacă-ncerc să aflu, mă scufund
întotdeauna-n ne-nţeles afund.
*
Ştiu doar că vin ca să mă-ntorc. Atât.
Şi nu îmi pasă cum şi când şi cât.
Vremea în vremuri s-a topit din plin
plouând, ningând şi când era senin.
*
Aşa a fost să fie. Mi-a fost scris
să fiu snopit de propriul meu vis
şi nava-n care încă comori port
să se scufunde-n al uitării port.
*
De ce aproape totu-a fost eres
şi pentru mine e de ne-nţeles ?
Atâta ştiu, că-ntruna m-a durut
sfârşitul încâlcit în început.
*
Acest destin anapoda, pe dos,
neverosimil, aspru şi colţos
mi-a fost vârât în suflet dinadins,
ştiindu-se că nu va fi respins.
*
Că-am fost sau că n-am fost nu vreau să ştiu
atâta timp cât încă mai sunt viu
şi stranii corbi mă ciugulesc când sui
spre ce n-am vrut să fie, spre ce nu-i.

5 mai 2020

 

 

Stupid
*

Niciodată viaţa nu-mi va da răspuns
pentru ce tristeţea cu-al ei mir m-a uns,
de ce-a vrut ca-n lume să fiu un pribeag
a cărui dorinţe să nu prindă cheag.
*
Umbrele ciudate în care pătrund,
într-o noapte neagră-ntruna mă ascund
nedându-i vreo şansă niciunui imbold
să urce vreodată dincolo de şold.
*
Colcăi în uimire, nu pot să-nţeleg
de ce-am fost o parte şi nu un întreg,
pentru ce atâta aur încă port
când s-a vrut ca-n viaţă să ajung avort.
*
Cineva se joacă cu al meu destin
bucuros când multul devine puţin,
jubilând atuncea când într-un eşec
câte-un vis aparte singur îmi înec.
*
Şi mă doare faptul că nu-mi pare rău
când cu nepăsare mă îndrept spre hău,
când constat că viaţa colcăie-n banal,
că n-am de o vreme niciun ideal.
*
Poate…Ce stupid e să mai cred, să sper
c-am să zbor vreodată, când eu sunt apter
şi nişte ghiulele, nişte bolovani,
târâi după mine de atâţia ani !

6 mai 2020

 

 

Şi-n amintire cred
*

Îmi amintesc cu drag adeseori
de ai iubirii noastre splendizi zori,
când sufletele patimă vibrau
şi-n inimi sentimentele cântau.
*
A fost un timp superb când am ştiut
că lumea-ntreagă-ncape-ntr-un sărut
şi orice-mbrăţişare are-n ea
măcar o rază, dacă nu o stea.
*
Priveam în ochii tăi frumoşi, vrăjit
de-al lor senin de nouri ocolit
şi inima cânta în pieptul meu
sedus de al iubirii curcubeu.
*
Ce minunate zile şi ce seri
au fost în ale noastre calde veri,
care-au lăsat în noi urme adânci
ce-ncet, încet s-au preschimbat în stânci.
*
Parcă trăiesc şi-acum vremea de-atunci
când îţi plăcea ca-n braţe-mi să te-arunci,
să mă săruţi fără să te sfieşti,
spunând celor din jur că mă iubeşti.
*
Şi-n amintire cred că e firesc
să-mi pară că încep să-ntineresc,
că anii care vin sunt mândri cerbi
ce pe-ale vieţii piscuri stau superbi.
Continue reading „Anatol COVALI: Totu-a fost eres (versuri)”

Anatol COVALI: În căutarea veșniciei (stihuri)

Rugăciune pentru pace

*
Iisuse, Pacea noastră, care pentru-mpăcare
Ţi-ai întrupat în lume slăvita veşnicie,
deschide-n mine uşa ce nici un lacăt n-are
şi din a Ta lumină urează-mi: „Pace ţie!”
*
Tu eşti Izvorul păcii creştine, care-ntruna
ne răcoreşte viaţa cu undele-i de rouă,
gonind din noi trufia, mânia şi minciuna,
când din a Ta mărire spui simplu: „Pace vouă!”
*
Această sfântă pace ne-alină, ne-ntăreşte
şi-n splendidă iubire întruna se preface,
când mângâie durerea şi când ne înfrăţeşte
spre-a ne ura din suflet ca să trăim în pace.
*
Dar ca să stau în pacea curată şi deplină,
Tu-mi ceri o luptă dârză cu răul şi-uşor nu mi-i,
de-aceea-Ţi cer Iisuse ca blânda Ta lumină
să-mi lumineze drumul spinos spre Pacea lumii.
*
Menirea mea în lume este să n-am odihnă
în căutarea păcii şi să-i îndemn pe semeni
s-o caute şi dânşii, fără un ceas de tihnă,
spre-a fi cu Pacea noastră, Iisus Hristos, asemeni.

21 aprilie 2020

 

În viaţă

 

În viaţă este iarnă, dar în mine
e-o primăvară cum nu s-a văzut,
în care fiecare mărăcine
în crin imaculat s-a prefăcut.

 

În viaţă suflă viscolul durerii
şi în speranţe e un aspru ger,
dar eu admir splendoarea învierii
a trupului firav şi efemer.

 

În viaţă sună clopote-ntr-o dungă
şi în clepsidră e nisip puţin,
dar visurile mele vor s-ajungă
în miezul pur al unui alt destin.

 

În viaţă… Dar ce-mi pasă că într-însa
sunt amintiri care nu-mi plac deloc?
Destul ! Prea mult pe umerii mei plâns-a!
De-acum încolo vreau să râd, să joc!

22 aprilie 2020

 

 

Rugăciune către Sfântul
şi marele mucenic Gheorghe

 

Tu, purtător de biruinţă,
mărite Gheorghe, martir sfânt,
ce prin sublima ta credinţă
idolii urii i-ai înfrânt,

 

Tu, ce-ai ieşit senin din caznă
de câte ori te-a sfârtecat
a necredinţei grea năprasnă,
care nu te-a îngenuncheat,

 

Tu, care chiar şi după moarte
te-ai arătat biruitor
celor ce-au vrut să le ţii partea
sărindu-le în ajutor,

 

Tu eşti speranţa mea deplină
ca să înfrângi cu braţul tău
balaurul care domìnă
şi face-ntruna-atâta rău,

 

Tu, sfânt cu suflet de zăpadă,
ce nu suporţi tot ce e hâd,
înfrânge cu sfinţita-ţi spadă
dèmonii cruzi ce-n juru-mi râd.

23 aprilie 2020

 

 

Şi mâine e o zi !…

Şi mâine e o zi !…Sper c-o să fie
şi zori-or să-mi surâdă când din ei
o să culeagă viaţa mea târzie
ai bucuriei splendizi ghiocei.
*
Şi mâine e o zi !…De voi trăi-o
am să o strâng cu dragoste la piept
spunându-le-ndoielilor adio,
mergând prin ea pe drumul cel mai drept.
*
Şi mâine e o zi !…O zi pe care
am s-o trăiesc frenetic şi intens
sperând mereu într-o continuare
printr-un destin ce-a fost frumos şi dens.
*
Şi mâine e o zi !…Cred c-o să vină
şi nu în întuneric am să pier,
căci sufletul meu plin e de lumină,
iar inima e-un strop de-albastru cer.

23 aprilie 2020

 

 

Şi oasele…
*

Întâi or sã disparã cuvintele.
*
Vor zbura din gândurile mele,
stoluri de aripi speriate
de tulburãtoare vedenii.
*
Şi oasele vor începe sã plângã..
*.
Apoi se va stinge lumina.
*
Vor începe sã piarã culorile
umbrite de privirea întunecatã
a negrului absolut.
*
Şi oasele vor începe sã geamã…
*
Codrii vor înceta sã foşneascã,
apele nu vor mai avea unde,
iar cel din urmã fâlfâit
va fi al sufletului depãrtându-se.
*
Şi oasele vor începe sã cânte
reîntoarcerea în sânul naturii
a pãmântului care a fost
modelat pe nervurile
ce cu un strop de duh s-au sfinţit.
*
Şi oasele vor dormi odihnindu-se.

24 aprilie 2020

 

 

Mă simt
*

Mă simt cu conştiinţa împăcată.
Chiar de-am greşit n-am făcut rău nicicând,
iar celor ce mi-au vrut viaţa ratată
le-am reproşat zâmbind numai în gând.
*
Mă simt nevinovat de-orice acuze
mi s-au adus sau încă mi se-aduc.
De-aceea c-un surâs senin pe buze
şi-n ochi, în alte sfere-o să mă duc.
*
Mă simt aşa cum m-am simţit întruna
lipsit de pete, umbre, remuşcări,
iubind pe cei ce înteţesc furtuna
în ale mele mări şi-albastre zări.
*
Mă simt un om care n-a vrut să fie,
atât cât a trăit, un simplu ins,
arzând intens în cânt şi poezie
în care-am fost lovit, dar nu învins.
Continue reading „Anatol COVALI: În căutarea veșniciei (stihuri)”

Anatol COVALI: Hristos a Înviat !


*

Hristos a înviat! E ziua sfântă
în care-al nostru blând izbăvitor
calcă-n picioare moartea-n veci înfrântă
cu viaţa Lui dând viaţă tuturor.
*
Hristos a înviat! S-a dat de-o parte
piatra de pe mormânt şi luminos
s-a ridicat biruitor din moarte
Mântuitorul drag, Iisus Hristos.
*
Hristos a înviat! Inima-mi plină
de fericire, cântă fremătând
în sfânta şi mirabila lumină
ce mângâie a mea credinţă blând.
*
Hristos a înviat! E sărbătoare
şi praznic cum nu-i altul pe pământ
pentru-ndelunga noastră înfrânare
care pe cel viclean şi rău l-a-nfrânt.
*
Hristos a înviat! O viaţă nouă
parcă începe în această zi,
când El, zâmbind, ne spune: Pace vouă!
şi ne adună pentru-a ne iubi.

———————————–

Anatol COVALI

București

19 aprilie 2020