Anatol COVALI: Fericirea noastrã a rodit (poeme)

H A I  S Ă  F U G I M
*

Dar se putea să nu mă-ntorc acasă
la rădăcina care m-a-mplinit?
Te-am regăsit la fel de bucuroasă
şi parcă mai frumoasă te-am găsit.
*
Şi-n timp ce-alergi spre mine, fericită,
ascult cum îţi râd gleznele subţiri
când văd fiinţa mea recucerită
de patima ce-ţi arde în priviri.
*
Aşa cum vii pari ca un snop de raze
culese din fantastice grădini,
cu trupul plin de perle şi topaze
ce strălucesc printre cununi de spini.
*
Iar părul tău, ce-n urma ta rămâne
prin ameţitul aer fluturând,
pare un câmp de aur plin de grâne
în care adormi-voi în curând.
*
Şi sânii tăi, doi pui de căprioară
care tresaltă lin şi-armonios,
par două cupe ce-mi oferă iară
vinul dulceag şi-atât de tămâios.
*
Şi ameţit te văd ca niciodată,
dorind să sorb din dulcele izvor
ce susură-n privirea ta curată
mereu răcoarea primului meu dor.
*
De gâtul tău colan de vis m-aş prinde,
în părul tău aş vrea să fiu vânt cald,
pentru-un inel în târg de sclavi m-aş vinde
ca să mă porţi pe deget ca smarald.
*
Eşti cea mai minunată bucurie
pe care-am cunoscut-o pe pământ,
ce-n viaţa mea ca un zefir adie
fără-a-ncerca să se preschimbe-n vânt.
*
Tu, trestia mea dulce şi înaltă
ce te mlădii peste al meu preaplin,
de ce inima mea mereu tresaltă
când farmecele-ţi către mine vin?
*
În mărul sub a căruia coroană
noi ne-am iubit cândva ca doi păgâni,
eu m-aş sui ca să-mi culeg drept hrană
buze şi ochi, gât, nas, săruturi, sâni…
*
Apoi aş sta sorbindu-te cu sete
spre-a-mi potoli al sufletului jar
şi aş mânca flămând, dar pe-ndelete,
superbu-ţi trup când dulce, când amar.
*
O, Doamne, ce sublimă desfătare
e-ntotdeauna în acest ospăţ,
când sărutare după sărutare
mi-arată cum iubirea s-o învăț.
*
Hai să fugim în via ce ne-aşteaptă
să ne ofere rodul ei bogat
şi dacă nici livada nu e coaptă
ne vom hrăni cu tot ce-am adunat.
*
Că am în mine struguri plini de rouă
sclipind în soare şi-aşteptând să-i rupi
şi mere dulci şi multă roadă nouă,
căpşuni şi fragi şi miere dulce-n stupi.

1 iunie 2020

 

 

Mai este cineva ca noi ?…
*

Oare de ce îmi ocolesc privirea
toţi cei pe care azi îi întâlnesc?
Nu văd în ochii mei doinind mâhnirea
când simt că mă condamnă că iubesc?
*
A fost mai altfel fericirea noastră
pentru că noi, şi când a viscolit
nu ne-am crescut garoafele în glastră,
ci în grădina-n care ne-am iubit.
*
Simt urmele ce le-ai lăsat în mine
cu unghii şi cu dinţi, cu mângâieri,
când simţurile noastre erau pline
de-ale dorinţei tandre adieri.
*
Trezeşte-te, că nu e timp de vise!
Hai sã zburãm din nou spre îndãrãt,
sã dãm în lãturi porţile închise
spre-a curãţa din noi orice omãt.
*
Stai în grãdina noastrã minunatã,
acolo unde visu-mi te-a nãscut
şi-ai cunoscut pentru întâia datã
tot adevãrul lumii-ntr-un sãrut.
*
În ea ai înţeles cât e de tare
iubirea dacã nu s-a-nnourat
şi n-a orbit de scurta fulgerare
a geloziei plinã de pãcat.
*
Iubirea nu se cumpãrã cu aur
şi nici n-o capeţi dacã dai comori.
N-o poţi avea decât fiindu-i faur,
trudind ca sã-i presari cerul cu sori.
*
Când ai venit la mine erai purã
şi mi-a fost teamã cã o sã te sfarm,
era doar şoaptã delicata-ţi gurã
pe când a mea fãcea cumplit vacarm.
*
Coroanã din speranţe împletitã
am pus pe a ta frunte şi ţi-am zis
cã dacã-ai sã rămâi a mea iubitã
voi face din iubirea noastrã vis.
*
Şi-am îngrãdit livada vieţii mele
cu zid înalt şi gros spre-a nu putea
sã intre cei cu gândurile rele
ca sã mânjeascã florile din ea.
*
Şi via lucrãtorilor am dat-o
ca sã ne-aducã-n toamnã rodul ei
pe care tu, iubito şi-adorato,
din gura mea ca pe-un nectar să-l bei.
*
Ce va mai fi pe urmã nu ne pasã
atâta timp cât suntem mulţumiţi
cã-n fiecare e-un mereu acasã
unde suntem tot timpul fericiţi.
*
Rãsunã glasul meu pânã departe,
purtat de-ale-mplinirilor arìpi,
vestind cã visul nostru n-are moarte
cât timp cu-a ta iubire-l înfiripi.
*
Mai este cineva ca noi sã poatã
ca sã suporte ne-ncetat sã stea
în acest rai ce n-are nici o patã,
în care nu existã frig şi nea ?!…

2 iunie 2020

 

 

A P O G E U
*

E-atât de greu să te descriu, iubito,
căci altfel eu cu sufletul te văd.
Icoana ta în mine-am zugrăvit-o
şi că-mi va fi reper etern prevăd.

 

 

Aș dori
*

N-am ajuns. Sunt sigur că mai e puțin,
că se mai cioplește în al meu destin,
că o cărăruie tot a mai rămas
ca să îmi sărute fiecare pas.
*
Merg încet, cu grijă și mai poposesc
pe câte o stâncă, să mă odihnesc,
să admir priveliști ce-n urmă rămân
și o doină tristă-n șoapte să le-ngân.
*
Nu sunt trist. Nu-mi pasă. Nu regret nimic,
căci de n-am fost mare, nu am fost nici mic.
Ceva va rămâne și o spun convins :
N-am ajuns pe piscuri, dar n-am fost învins.
*
Când Eternitatea aici m-a trimis,
miruit de haruri, a știut precis
că al vieții caer am să-ncep să-l torc,
terminând Menirea când am să mă-ntorc.
*
De aceea lacrimi pe obraji nu-mi curg
și nu mă-ntristează că sunt în amurg.
Ce va fi să fie va fi, dar dorinți
tot mai am în suflet : Fără suferinți !
*
Aș dori ca-n clipa când am să dispar
zborul meu să fie ca al lui Icar
și să mă ferească Bunul Dumnezeu
să nu am tristețea cruntă-a lui Orfeu !

4 iunie 2020

 

 

Sunt fericit
*

Zilele trec . Anii se duc. Nu-mi pasă.
Trăiesc din plin oricare clipă vine
şi-mi spune blând că viaţa e frumoasă
şi că orice pot de la ea obţine.
*
Sufletul meu se scaldă în lumină,
iar inima a-ntinerit şi cântă
simţindu-se de împlinire plină,
în timp ce mintea-n visuri se avântă.
*
Sunt fericit cum n-am fost niciodată,
pentru că simt în mine-o tinereţe
ce zi de zi e tot mai minunată
şi vrea neîncetat să mă răsfeţe.
*
Păşesc spre viitor zâmbind. Privirea
mi s-a înseninat şi străluceşte
de bucurie tandră că-mplinirea
orice tristeţi din mine izgoneşte.

5 iunie 2020

 

 

BUCURIE

– Sonet –
*
Mirabile dorinţe în mine ard intens.
Nu patimi am în trup, ci dinamite,
iar eul meu surâde când soarta îi promite
cã viaţa-mi o sã aibã un alt sens.