Anatol COVALI: Totu-a fost eres (versuri)

Cerb bătrân

Cerb bătrân pe o străveche stâncă ,
însă muget tânăr frânt în zări
când în carne sculptori cioplesc încă
şi prin suflet şerpuiesc cărări.
*

Nefiresc rotind nou zbor prin zodii
pentru-a bea din şipotul stelar
şi-a culege magicele rodii
cu miros de flori şi gust amar.
*

E-o plecare plină de cuprinderi
care soarbe cel din urmă must
şi preschimbă-ntr-un superb armindeni
al speranţei inefabil gust.
*

Inima e plină de luceferi,
sufletul de curcubeie-i plin
şi pegaşi bătrâni,dar încă teferi
printre gânduri pleacă şi revin.

1 Mai 2020

 

 

Primăvară
*


Dintr-o vreme mă simt ciocârlie
şi spre-azururi mă-nalţ într-un zbor
care poartă-n arìpi armonie,
iar în plisc o mlădiţă de dor.
*
În văzduh mă doresc curcubeie
ce ar vrea să-mi devină veşmânt
şi din slavă chiar Calea Lactee
se oferă să-mi fie pământ.
*
Trupul meu nu mai dârdâie-n geruri,
simt în gânduri un foşnet de glas
ce-mi descrie imensele ceruri
unde-odată voi face popas.
*
Şi în inima mea mii de ruguri
din lumina speranţei se-aprind
când pe ramuri, din noii mei muguri,
albe flori privesc viaţa zâmbind.

2 mai 2020

 

 

EXTEMPORAL
*

Mă adun şi mă scad încontinuu
şi nu pot rezultatul să-l ştiu.
Intervine întruna destinul
şi greşit alte numere scriu.
*
Sunt şi minus şi plus deopotrivă,
doar egal să devin n-am putut,
când mă-nvârt buimăcit în derivă
şi dau vina mereu pe trecut.
*
M-am speriat astă-noapte la gândul
că la zero-am s-ajung în curând,
căci nu-i nimeni să nu-i vină rândul
să dispară de-odată din rând.
*
Scad, adun, tremurând în derută,
înmulţesc şi împart iar şi iar.
Strig, dar nimeni din jur nu m-ajută
fiindcă ştiu că ar fi în zadar.

3 mai 2020

 

 

MAI DEPARTE

*
Îmi colindă prin lume privirea
care aripi din gând şi-a făcut
ca să-mi poarte oriunde vreau firea
fermecată de-un nou început.
*
Nu-mi mai pasă că-i zbuciumu-aproape.
Ceaţa ochilor s-a-mprăştiat.
Orizontul îmi arde sub pleoape
când cu sufletul iar îl străbat.
*
Mai departe, mereu mai departe,
părăsind un prezent anodin
ale cărui ferestre sunt sparte
de luceferi ce vin din destin.
*
Viitorul vibrează în strune
către inima mea un nou cânt,
care-n şoapte de dragoste-mi spune
că de-acum am alt cer şi-alt pământ.

4 mai 2020

 

 

Periplu
*

Sunt cel ce sunt şi totuşi uneori
nu ştiu de-i noapte-n mine sau sunt zori
şi dacă-ncerc să aflu, mă scufund
întotdeauna-n ne-nţeles afund.
*
Ştiu doar că vin ca să mă-ntorc. Atât.
Şi nu îmi pasă cum şi când şi cât.
Vremea în vremuri s-a topit din plin
plouând, ningând şi când era senin.
*
Aşa a fost să fie. Mi-a fost scris
să fiu snopit de propriul meu vis
şi nava-n care încă comori port
să se scufunde-n al uitării port.
*
De ce aproape totu-a fost eres
şi pentru mine e de ne-nţeles ?
Atâta ştiu, că-ntruna m-a durut
sfârşitul încâlcit în început.
*
Acest destin anapoda, pe dos,
neverosimil, aspru şi colţos
mi-a fost vârât în suflet dinadins,
ştiindu-se că nu va fi respins.
*
Că-am fost sau că n-am fost nu vreau să ştiu
atâta timp cât încă mai sunt viu
şi stranii corbi mă ciugulesc când sui
spre ce n-am vrut să fie, spre ce nu-i.

5 mai 2020

 

 

Stupid
*

Niciodată viaţa nu-mi va da răspuns
pentru ce tristeţea cu-al ei mir m-a uns,
de ce-a vrut ca-n lume să fiu un pribeag
a cărui dorinţe să nu prindă cheag.
*
Umbrele ciudate în care pătrund,
într-o noapte neagră-ntruna mă ascund
nedându-i vreo şansă niciunui imbold
să urce vreodată dincolo de şold.
*
Colcăi în uimire, nu pot să-nţeleg
de ce-am fost o parte şi nu un întreg,
pentru ce atâta aur încă port
când s-a vrut ca-n viaţă să ajung avort.
*
Cineva se joacă cu al meu destin
bucuros când multul devine puţin,
jubilând atuncea când într-un eşec
câte-un vis aparte singur îmi înec.
*
Şi mă doare faptul că nu-mi pare rău
când cu nepăsare mă îndrept spre hău,
când constat că viaţa colcăie-n banal,
că n-am de o vreme niciun ideal.
*
Poate…Ce stupid e să mai cred, să sper
c-am să zbor vreodată, când eu sunt apter
şi nişte ghiulele, nişte bolovani,
târâi după mine de atâţia ani !

6 mai 2020

 

 

Şi-n amintire cred
*

Îmi amintesc cu drag adeseori
de ai iubirii noastre splendizi zori,
când sufletele patimă vibrau
şi-n inimi sentimentele cântau.
*
A fost un timp superb când am ştiut
că lumea-ntreagă-ncape-ntr-un sărut
şi orice-mbrăţişare are-n ea
măcar o rază, dacă nu o stea.
*
Priveam în ochii tăi frumoşi, vrăjit
de-al lor senin de nouri ocolit
şi inima cânta în pieptul meu
sedus de al iubirii curcubeu.
*
Ce minunate zile şi ce seri
au fost în ale noastre calde veri,
care-au lăsat în noi urme adânci
ce-ncet, încet s-au preschimbat în stânci.
*
Parcă trăiesc şi-acum vremea de-atunci
când îţi plăcea ca-n braţe-mi să te-arunci,
să mă săruţi fără să te sfieşti,
spunând celor din jur că mă iubeşti.
*
Şi-n amintire cred că e firesc
să-mi pară că încep să-ntineresc,
că anii care vin sunt mândri cerbi
ce pe-ale vieţii piscuri stau superbi.

7 mai 2020

 

 

Armăsarii mei
*

Brusc şi fără veste, mândrii-mi armăsari
au ajuns să fie simpli telegari.
Stau în grajd şi-s gloabe şi mănâncă fân
pe când eu cu jaru-n pumni uimit rămân.
*
Se uită la mine nu mă recunosc
şi-ale lor copite nu scot niciun trosc,
ochii albi se pare că nu mă zăresc,
doar tresar când simplu le spun că-i iubesc.
*
Îi sărut pe coame, îi mângâi şi plâng
văzând cum de clipe ninşi încet se frâng
şi încerc zadarnic să îi mişc din loc,
căci toţi mă refuză când plimbări invoc.
*
Îmi aduc aminte cum zburam prin lunci
şi ce bucurie ne-nsoţea atunci.
Freamătă-n noi dorul tineresc şi pur
de-a străbate-n goană orişice azur.
*
N-am să uit iubirea ce-n piepturi ardea
când ne-opream o vreme pe câte o stea
şi-i lăsam să pască câte-un vis sublim
în a cărui pajişti simţeam că rodim.
*
Vom pleca-mpreună armăsarii mei
fără să ne pese de ai vieţii zmei
şi acolo unde o să fim curând
vom străbate spaţii, fericiţi zburând.

8 mai 2020

 

 

Vin din demult…
*

Vin din demult… Şi totuşi parcă ieri
mă zbenguiam prin tandre primăveri
ce-au fost atât de pline de splendori
care în amintire-îmi dau fiori.
*
Totul a fost iubire în exces
menită unui împlinit cules
în clipa când vremelnicul meu glod
scotea din el al împlinirii rod.
*
Sunt sigur că-n Etern există-o stea
ce sufletul mi l-a cioplit în ea
adânc, spre a nu fi vreodată şters
de noaptea ce colindă-n Univers.
*
Simt că în clipa-n care-am fost creat
imensitatea toată a vibrat
şi nedorind să-mi dea un timp defunct
m-a preschimbat în virgulă din punct.
*
Sper că am fost ales din nobil miez,
sortit ca-ntreaga viaţă să creez,
cioplind cu râvnă-ntruna în cuvânt
pentru a-i da-n vileag orice frământ.
*
De-aceea sunt şi am să fiu mereu
eu întrupat întruna în alt eu,
fără trecut şi fără viitor,
ci doar prezent într-un continuu zbor.

9 mai 2020

 

 

Lasă-mă

*
Lasă-mă IUBIRE să te mângâi blând
şi-un sărut fierbinte să-ţi fur când şi când,
să te strâng în braţe, să-ţi şoptesc duios,
mângâind cu-ardoare chipu-ţi luminos.
*
Lasă-mă SPERANŢĂ să cred că măcar
ai fost pentru-o vreme cel mai splendid dar
ce-a făcut ca-n mine să rodesc minuni
de care n-au parte oamenii comuni.
*
Lasă-mă VISARE să colind prin lunci,
trăind azi un mâine ce-a mai fost atunci
când o sărutare era un întreg
a cărui splendoare azi o înţeleg.
*
Lasă-mă- MPLINIRE să privesc cu drag
pajiştile vieţii, meleag cu meleag,
să adorm în iarba verde, printre flori,
retrăind cu patos miile de zori.
*
Lasă-mă MENIRE să mă bucur dens
că întreaga-mi viaţă a avut un sens
şi un drum pe care am păşit spre ţel
ştiind că odată voi intra în el.
*
Lasă-mă ca-n tine VIAŢA MEA să las
un semn de vremelnic, dar peren popas,
să ştie urmaşii ce mult te-am iubit,
că şi plin de lacrimi am fost fericit !

10 mai 2020

———————————–

Anatol COVALI

București

Mai 2020

Lasă un răspuns