1
*
Bătrân şi singur
îmi car în spate anii .
Câteva vreascuri,
umezite de lacrimi.
2
Greierul cântă.
Furnica se opreşte
câteva clipe
ca să îşi şteargă fruntea.
3
Lumina lunii,
delicată maramă
pusă pe stele
ca iar să ne vrăjască.
4
Aprilie trist.
Florile de pe ramuri
înzăpezite
şi speriate de moarte.
5
O adiere
a trecut pe aproape
înmiresmată
şi cu rouă pe gene.
6
În cânt de păsări
se sărută-n poiană
flori şi albine
şi razele de soare.
7
Ploaie de vară.
Fete ce se cred nimfe
râd şi dansează
cu tinereţea-n sânge.
8
O magnolie
ne înfrumuseţează
clipa iubirii,
care de-abia începe.
9
Un brad pe culme.
În jurul său numai stânci.
Singurătate
în mine şi-n natură.
10
Ieri primăvară.
Când a fost vară, toamnă
că azi e iarnă,
e ger şi-ntruna ninge…
11
Octombrie , iar
îşi şterge de pădure
mii de peneluri
cu culori diferite.
12
Sub mii de stele
rătăcesc toată noaptea
de unul singur,
sub zdrențele tristeții.
13
Sfârşit de toamnă.
Primii fulgi de zăpadă
mă bat pe umeri
cerându-mi să le surâd.
14
Toamnă târzie.
Ca pomii din livadă
tristeţe scutur
din pomii amintirii.
15
Noapte de iarnă.
Mie mi-e cald, dar fulgii
tremurând de frig
îmi cer să-i iau în casă.
16
Sunt sigur că-ai fost.
Urmele paşilor tăi
sunt pe troiene
şi-ar vrea să îmi vorbească
17
Sute de garduri
care mă înconjoară
şi niciun pârleaz
pe care să mă caţăr.
18
Ce mare pictor
a zugrăvit pe dealuri
tabloul toamnei
în culori pastelate?
19
Privesc în transă
pământul însângerat.
Maci roşii pe câmp,
pe care-i simt şi-n mine.
20
O adiere
şi păpădiile plâng
după puful drag,
care mă înconjoară.
21
În zorii zilei,
cu picioarele goale
prin stropi de rouă
cu răcoare divină.
22
Cireşi în floare.
Şi vântul se opreşte
ca să le-admire
mirabila splendoare.
23
Două rândunici
stau triste lângă locul
unde-a fost cuibul,
casa lor părintească.
24
Regina nopţii
sărută cu miresme
Calea Lacte
ce clipește șăgalnic.
20 martie 2020
***
25
Soarele-aleargă
de-o viaţă după lună
şi nu o prinde
chiar dacă-o mai zăreşte.
26
Acelaşi pârleaz.
Ieri săream pe de-asupra,
astăzi mă caţăr
atent să nu alunec.
27
Privighetoarea
îşi învaţă lângă cuib
puii să cânte
şi cum spre-nalt să zboare.
28
Melcul cotobelc
se mută-n altă parte
cu casă cu tot,
încet şi fără grabă.
29
Pârâu limpede.
Nu i-a întâlnit încă
pe ai mei semeni,
cu a lor răutate.
30
Ploaia de vară.
În urma ei, splendoarea
curcubeului,
legământul iubirii.
31
Salcia plânge.
Sunt Floriile şi ea
are doar muguri
ce-abia se văd pe ramuri.
32
Pe-o bancă veche
sub cireşul în floare,
prima iubire
învaţă să sărute.
33
E primăvară.
Cu iarna în suflete
bătrâni pe alei
oftând din nostalgie.
34
Ameţită de
miresmele florilor
albina doarme
sau doar se odihneşte?
35
Mii de brânduşe
îmi zâmbesc şi m-anunţă
că primăvara
a învins iarna crudă.
36
Floarea soarelui
îşi zăreşte iubitul
şi dacă plouă
din norii negrii-ntruna.
37
Privighetoarea
cântă anul acesta
cu mult mai bine
şi pare fericită.
38
Firul de iarbă
se bucură când vede
că nu e singur
pe pajiştea-nflorită.
39
Doar o potecă
în pădurea în care
sunt numai cioturi
visând să-nmugurească.
40
Broasca, urcată
pe o frunză de nufăr
se crede-o zână
iubită de-un Făt-Frumos.
41
Vară. Arşiţă.
Florile ofilite
visează nouri
preschimbându-se-n ploaie.
42
Lângă cascadă
în miresmele apei
îmi spăl sufletul
împovărat de gânduri.
43
Toamnă târzie.
Liliacul a-nflorit
a doua oară
crezând că-i primăvară.
44
Se duc cocorii.
Natura îi priveşte
înlăcrimată
șoptind: La revedere!
45
Azi noapte pomii
şi-au pus pe ramuri stele
înmiresmate
de noua primăvară.
46
Natura n-are
momente de linişte
desăvârşită
nici măcar o secundă.
47
Omul. Duşmanul
de moarte al naturii
şi al lui însuşi
când crede c-o domină.
48
Calea Lactee
ar deveni pe Pământ
o potecuță
plină doar de bălării.
21 martie 2020
***
49
Implor destinul
ca ultima mea clipă
să întârzie,
să rătăcească drumul.
50
A căzut o stea.
Un suflet se grăbeşte
ca să o prindă
şi să o strângă-n braţe.
51
O buburuză
mi se urcă pe deget
şi zboară spre-apus
ca să-mi arate drumul.
52
Orice armăsar
devine până la urmă
o biată gloabă
la abatorul morţii.
53
Lacul albastru
împodobit cu nuferi.
Ţipăt de broaşte
ce se dorește doină.
54
Plutind în gânduri
lebăda vieţii mele
se pregăteşte
să cânte-ntâia oară.
55
Drumul acesta
plin de poteci îmi pare
un miriapod
pe care-îmi umblă viaţa.
56
Alb pretutindeni.
Nori deşi, imenşi şi negrii.
Fulgi mari şi veseli
se zbenguie prin mine
57
Florile-n glastre
privesc cu nostalgie
grădina-n care
ar fi vrut să trăiască.
58
Zgomot de drujbe.
Cuiburile zdrobite
sub copacii frânţi
de oameni fără suflet.
59
În colivie
pasărea-nlăcrimată
visează zboruri
prin splendide azururi .
60
Ciudat cimitir.
La fiecare mormânt
cântă un greier
cu lacrimi în sunete.
61
Razele lunii
mângâie cu tandreţe
somnul naturii
atât de plin de viaţă.
62
Efemeride :
Roua şi micul flutur
iubind o floare
ce-o să se ofilească.
63
Amurg de toamnă
străbătut de regretul
amurgului meu
care se înserează.
64
Cerşetorul orb
ascultă cu-ncântare
privighetoarea
şi fermecat suspină.
65
Calea Lactee
mă cheamă s-o străbat.
Prefer Pământul
cu bune şi cu rele.
66
Noapte senină.
În oglinda lacului
zâmbetul lunii
care-îşi admiră chipul.
67
Mă uit la buchet.
Lacrimile florilor
mă înfioară.
Și întristat le primesc.
68
Astăzi te mângâi
iarbă sub care mâine
voi fi ţărână
din care-ai să sorbi seve.
69
Dintre-anotimpuri
primăvara rămâne
miracol unic
dat de divinitate.
70
Vând coliere
din lacrimi înşirate
pe firul vieţii
ce-n curând se va rupe.
71
Pe naiul său vechi
vântul rece al toamnei
cântă o doină
tulburător de tristă.
72
Numai natura
îmi cunoaşte sufletul
până-n străfunduri
şi îl mângâie tandru.
73
Ţânţar obraznic.
Şi-a pus în gând şi-i place
să-mi strice somnul
în care-abia venisei.
74
O căprioară.
Omul cu puşca-n mână
ocheşte zâmbind.
şi cu satisfacţie !
75
Copacul uscat
tresare când pe-o creangă
vede o floare
cum ţâşneşte din mugur.
76
Noapte. Furtună.
În sufletul meu însă
e-o primăvară
care-l face să cânte.
77
Sunt multe drumuri,
dar această potecă
n-are pereche
şi mă-ndeamnă s-o bântui.
78
Întoarcere în timp
pe meleaguri iubite.
Melancolie.
Bucurie. Tristeţe.
79
Cu lacrimi în ochi
las în urmă pădurea
care mă cheamă
foşnind neliniştită.
80
Soarele-i gelos
pe lună, căci ea vede
întunericul
din noi şi din natură.
22 martie 2020
81
Puii din cuibar
cheamă cu disperare
mama ucisă
de cei ce îşi spun oameni.
82
Înmiresmată
de a nopţii regină,
o adiere
îmi mângâie fiinţa.
83
Ce sacrilegiu
să iei viaţa florilor
culegându-le
ca să le pui în glastră.
84
Un pescar pe lac
vrea ca-n nada undiţei
să prindă luna
care-i pare un peşte.
85
Culcat în iarbă
ascult amintirile
depănând poveşti
atât de minunate.
86
Cimitir nou.
În prea multe morminte
copii şi tineri,
plecaţi mult prea devreme.
87
Toamna e-o doamnă.
Întâmpină-n prag iarna
cu crizanteme
sperând să fie blândă.
88
Privighetoarea
cântă fără să-i pese
cine-o ascultă
sau n-o bagă în seamă.
89
Din vârf de munte
admir cu încântare
desăvârşirea
risipită pe dealuri.
90
Prin ce miracol
îşi regăseşte cuibul
mica rândunea
când revine acasă ?
91
Cu lacrimi în ochi
în livada-nflorită
bătrâni nostalgici,
ţinându-se de mână.
92
Chiar şi zăpada
poate să-ntinerească
devenind apă
de sprintene pâraie.
93
Privesc natura
şi ea pe al meu suflet
scrie catrene
ce sufletu-mi încântă.
94
Nu mâna-ntinsă,
ochii cerşetorului
m-au oprit din drum
ca să îi dau ofrandă.
95
Pe-o floare albă
un fluture albastru
se visează cer
pe care nu-i niciun nor.
96
Luna sărută
ochii florii în care-s
raze de soare
captive în miresme.
97
Din amintire,
cele mai minunate
sunt livezile
copilăriei mele
98
Melancolie.
Stau lângă crizanteme.
În gânduri ninge
deja şi vântu-i rece.
99
În sufletul meu,
pajişte înflorită.
Cântă un greier
fără ocupaţie.
100
Plouă şi tună
norii pocnesc din bice
strălucitoare
zeci de fulgere frânte.
101
Fiecare an
cu patru anotimpuri.
Doar viaţa noastră
nicicând nu le repetă !…
102
Afară-i viscol.
Brusc îmi aduc aminte
de prima ceartă,
de lacrimile tale.
103
Alee cu tei
în suflet şi-n inimă
blânde miresme,
tari și amețitoare.
104
Cerul ne-ndeamnă
să căutăm într-însul
steaua pe care
vom poposi odată.
105
Soarele iese
din mare şi-şi scutură
razele ude
care-ncep să se zvânte.
106
Degeaba-i umbră
sub nuc, când pasiunea
noastră-i dogoare
ce ne mistuie-ntruna.
107
Mi-aş vrea mormântul
în mijlocul livezii
copilăriei
ce nu se mai întoarce.
108
De voi reveni
în altă viaţă, m-aş vrea
privighetoare,
ca să îţi cânt întruna.
109
Când ciocârlia
adoarme obosită,
cântă şi în somn
ce n-a terminat ziua.
110
Mi-ar plăcea să pot
să desenez aceste
miresme tandre
ce-mi mângâie sufletul.
111
Numai livada
cu toţi pomii în floare
şi-nmiresmată
ne mai poate împăca.
112
În ghioceii
din buchetul dăruit
văd sufletul tău
și inima-ți rănită.
23 martie 2020
113
Un greier cântă.
Chiar şi privighetoarea
este vrăjită
de trilurile sale.
114
În scrinul vieţii
veţi găsi printre molii
umbrele mele
dorind să le daţi viaţă.
115
Eu şi umbra mea
ne -ntrebăm care din noi
este cel real
şi care se preface.
116
Admir stelele
privind extaziate
splendoarea lunii
colindând printre nouri.
117
În amintire
aş dori să mai străbat
chiar şi coclauri,
numai să fiu acolo.
118
Pădurea dragă
mă priveşte mirată,
ca pe un străin
care îi pare straniu.
119
Lângă un cactus
se-nvârte o albină
vrând să-l înţepe,
dar este înţeapată.
120
Iapa blajină
priveşte cu dragoste
mânzul zburdalnic
care n-are astâmpăr.
121
De-o săptămână
ninge fără-ncetare
mi-e dor de lună
şi de Calea Lactee.
122
Buruieni şi flori.
Ce mult se aseamănă
lumile noastre
cu aceleaşi contraste.
123
Privesc în palmă
drumul vieţii şi nu ştiu
unde mă aflu:
pe-un drum sau pe-o cărare ?
124
Din rug de flăcări
inima mea a ajuns
o lumânare,
care deabia pâlpâie.
125
Trecători grăbiţi
merg cu ţigări în gură
pe-aleea cu teii
ce-au înflorit de curând.
126
Sfârşit de toamnă.
Nicio frunză pe ramuri.
Ploi, vânt şi brume…
Ce aproape e iarna !
127
Mă uit la viaţa
pe care am trăit-o :
O buturugă
care-ncet se usucă.
128
Văzându-mă trist
natura a început
să verse lacrimi
ca să mă consoleze.
129
Zărind cosaşul,
florile din pajişte
pălesc văzându-l
că seamănă cu moartea.
130
Ploaia de vară
îmi mângâie zâmbetul
cu stropi jucăuşi,
care-îmi spun că le sunt drag.
131
Aceeaşi lună,
aceeaşi bancă veche
pe care-s singur
visând la vremi trecute.
132
O ciocârlie
s-a rătăcit în azur
şi nu regretă
că-n jur e doar lumină.
133
Soarele s-a vrut
pictor şi a zugrăvit
o floare care
îi seamănă întru totul.
134
Cât de străină
îmi pare azi livada
în care am zburdat
când n-aveam nicio grijă.
135
Un fluture alb
ameţit de lumina
felinarului
pe care-l port în mână.
136
Privesc coliba
copilăriei mele
şi-mi vine să plâng
că am trăit într-însa.
137
Plouă. Şi nu ştiu
dacă-n sufletul meu
sau în natură
este această ploaie.
138
Mi-aduc aminte
de clipa când ai ales
altă potecă
fără să spui nimica.
139
Frunze uscate.
Ce mult se aseamănă
cu viaţa noastră
şi dragostea cu ele.
140
Fulgii par fluturi
ce dansează prin aer
zbenguindu-se
ca nişte copii veseli.
141
Floarea aceasta
atât de minunată
va fi în curând
numai praf şi pulbere.
142
Când voi fi pământ
aş dori ca din mine
să răsară flori
în care să-mi vezi ochii.
143
Inimă-n cârje,
suflet cu storuri trase,
un pumn de clipe
care-îmi ard degetele.
144
Pe malul mării
privesc trist cum soarele
se-neacă-n valuri
şi nu am cum să-l salvez.
24 martie 2020
Continue reading „Anatol COVALI: Catrene albe*” →
