Adrian BOTEZ: HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! NOI TOȚI VOM ÎNVIA!

…”A înviat” – adică (HRISTOS-DUMNEZEUL UNIC) a afirmat şi afirmă, etern şi fără alternative, conştienţa preeminenţei, absolute, a  DUHULUI, asupra HOITULUI. Adică, HRISTOS-UNICUL DUMNEZEU, prin afirmarea MODELULUI DIVIN (“CRUCEA SUFERINŢELOR”) – restaurează OMUL PRIMORDIAL – care OM PRIMORDIAL,  VINDECAT DE MOARTEA-HOIT, VINDECAT DE “GOLREDEVINEPLINUL COSMIC, DESĂVÂRŞIT-ÎMPLINIT” : ETERN-LUMINATUL DUH ADAMIC – “Întru DUMNEZEU-HRISTOS”…!

…Şi spune, astfel, Avva GHELASIE GHEORGHE, Sfântul de la Frăsinei :

Omul, în special, are TAINA CHIPULUI VIEŢII şi VIAŢA este la Răscrucea dintre „pomul morţii” şi POMUL VIEŢII. Nu există altă <<ieşire>> decât prin acest HOTAR.

Nu răul este < <duşmanul>> Binelui, ci <<golul>> dintre Bine şi rău, care nimiceşte şi absoarbe în <<prăpastia>> sa, atât Binele, cât şi răul. De aceea, ÎNVIEREA <<Crucii suferinţei>> o face HRISTOS, ce RESTABILEŞTE CRUCEA VIEŢII Primordiale.

 

În Creştinism, CHIPUL CRUCII se ARATĂ la FAŢĂ, ca FIUL Lui DUMNEZEU Cel ÎNTRUPAT, HRISTOS Cel ÎNVIAT, Cel ce RESTABILEŞTE TAINA CRUCII VIEŢII din Rai.

HRISTOS Cel ÎNVIAT desfiinţează <<moartea>> şi rămâne doar POMUL VEŞNICIEI.

Dacă Omul îşi GĂSEŞTE CHIPUL, dispare şi <<Pomul morţii-Chipul Omului cel ne-împlinit>> (cf. AVVA GHELASIE GH., despre MISTICA CRUCII şi ARĂTAREA CHIPULUI).

 Ca să ne dăm seama cât de săraci, pustiiți de deșertul nimicniciei și fără de rost am fi putut fi noi, oamenii (precum aceia dintre evrei, care, și azi, au mare și dureroasă îndoială și încrâncenare disperată, cu privire la ce-au făcut, atunci când L-au răstignit pe DUMNEZEUL-HRISTOS, în vârful Golgotei Ierusalimului celui Vechi!) – și cât de Luminată și dătătoare de Sublime Rosturi este Taina Învierii Lui HRISTOS, se scrie, în Epistola I, către Corinteni, de către Sfântul Apostol PAVEL (cu mare și de nesmintit îndreptățire!): “Iar dacă HRISTOS n-a înviat, atunci zadarnică este propoveduirea noastră, zadarnică și credința voastră. (…) Căci dacă morții nu învie, atunci nici HRISTOS n-a înviat, iar dacă HRISTOS n-a înviat, atunci tot în păcatele voastre vă aflați. De aceea, și cei ce au murit în HRISTOS, au pierit. Și dacă noi numai pentru viața aceasta ne punem nădejdea în HRISTOS, atunci suntem cei mai nefericiți dintre toți oamenii. HRISTOS, ÎNSĂ, A ÎNVIAT DIN MORȚI. ÎNCEPUT AL ÎNVIERII MORȚILOR S-A FĂCUT. Căci precum moartea a venit printr-un om, așa tot printr-un om a venit și învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa în HRISTOS vor învia toți. Fiecare însă la rândul său: începutul L-a făcut HRISTOS. După aceea vor învia ai Lui HRISTOS, la venirea Lui” (Epistola I, către Corinteni, cap. XV, 17-23).

Spune și Părintele DUMITRU STANILOAE, cel mai înalt Duh al ORTODOXIEI (din Răsărit! – zic așa, când văd, cu mâhnire, în câte colțuri de lume au trebuit să migreze valahii noștri… –  cei mai mulți, din pricini de necaz și de multe și nestinse nevoi!), mai spre zilele noastre (cele de adânc păcat al uitării și zile ale marilor șovăieli și întunecări ale Duhului!): ”Prin Înviere, El scoate lumea din starea bolnavă în care s-a rostogolit, înălţând-o la o stare a cărei bogăţie, plenitudine şi fericire nici nu ne-o putem închipui (…) În Iisus Hristos, viaţa cea nouă, eschatologică, e realizată. (…) Viaţa cea nouă nu este numai promisiune, ci este în El realizată, prezentă, deplină. Noi însă trăim mai departe în istorie, dar ochii credinţei şi ai speranţei spre El, spre viaţa cea adevărată, deplină, ultimă şi fără de moarte. Când spunem cu credinţă: Hristos a înviat! – afirmăm implicit: Noi toţi vom învia!” – cf. Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi românism, Sibiu, 1939, p. 278.

Deci: HRISTOS A ÎNVIAT! – ADEVĂRAT A ÎNVIAT! NOI TOȚI VOM ÎNVIA!

————————————————–

Adrian BOTEZ

28 aprilie 2019

Adrian BOTEZ: „Moartea-i o chestie de bucătărie”

MOARTEA-I O CHESTIE DE BUCĂTĂRIE

 

moartea-i o chestie de bucătărie

unii petrec – alţii – cumva – învie :

e doar intimitatea noastră nepătată

când strigă – pune-ţi – peste răni uscate – vată

 

moartea-i o chestie de bucătărie

o primadonă întrebare cu chelie :

hai – scoate luna din fântână

scoate – din zodiac – o săptămână

 

…o lume tristă – vinovată şi zurlie

flămândă – însetată – cafenie

dulăi astrali o muşcă de…fundiţă

 

talciocul blestemat – cu mama – criţă…

…dar fondul e discret şi e steril

ne descurcăm în toate : avem stil…!

***

 

ARĂTAREA

 

nu se-nchină – nu boceşte

cu stelele nu vorbeşte

a venit de prin vecini :

cinci copaci la zece câini

vârcolaci de cei mai grei

şi un cer întreg de zei…

 

arătare – arătare

luna – câte raze are ?

câţi spini şi nenorocire

trebuie la răstignire ?

 

…arătarea a tăcut

chipurile m-au durut

parcă le-aş fi fost cusut

ochii toţi i-aş fi pierdut

 

…sub brădet – la mânăstire

ucis-am prima-amintire…

 

…din icoană – arătarea

cheamă Voievozi şi Marea :

nu se-nchină – nu boceşte :

sângerează româneşte…

***

 

M-AM RĂSPÂNDIT ŞI NU POT SĂ M-ADUN

 

m-am răspândit şi nu pot să m-adun

bufniţe şi dureri mă tot rostogolesc

e un maidan de zile fără-ajun

goale sunt toate-n jur – pe mine mă golesc

 

câinii nu latră – soare nu răsare

nu iese nicio stea de călăuză

e infernală – dar degeaba – vreo mişcare

deşert : continuă stare de lăuză

 

nu mai sunt oameni – un năboi de umbre

târăsc spre râpă ultimele forme

porunci de undeva au răguşit mai sumbre :

 

demoni să se fardeze-n păsări uniforme…

…acoperit de-un mal fără de groapă

nu mai aştept nici glas – nici foc – nici apă…

***

 

TOT NĂPÂRLESC DE ROST ŞI SĂRBĂTOARE

 

tot năpârlesc de rost şi sărbătoare

potriva mea-i o cioară cârtitoare

nu-mi mai vorbiţi : sunt râu – de toţi uitat

m-am zdrenţuit – fiind de toţi purtat

 

nu mă îngădui pe lângă vreo casă

strigoi de zi – cu zilele în plasă

oriunde – pentru mine-i închisoare

osânda-i – pretutindeni – tot mai mare

 

licheaua-amiezii-nţepenite m-a pârlit

drept prânz – tot şerpi am înghiţit

strigă – pe deal – un cal tăiat în două

 

să-i dau tainul cel din urmă : rouă…

…e greu să nu fii – când corbi te recunosc

mai greu : să-ţi fii călău – puţind a mosc…

***

 

DESCÂNTEC PENTRU PRIMIREA MORŢII

 

liră fără lir

carne în potir

sânge amurgit

cal nepotcovit

 

spurcat – siluit

la drum am pornit

cu vinile vechi

atârnând urechi…

 

mi-au sărit în cale

numai plâns şi jale

iar albine – roi

fac semn înapoi…

 

…drum nepotrivit

zeu-i otrăvit

cioare s-au prăsit

pe dealul sfinţit

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: „Moartea-i o chestie de bucătărie””

Adrian BOTEZ: A venit și ziua

                                                                            

                                      28 Martie 2019

A VENIT ŞI ZIUA

 

a venit şi

ziua – când sunt atâtea boli în

lume – c-au ajuns să se

bolnăvească” şi

doftorii

 

ce-i prea mult

strică : bolnavii au

plecat – toţi şi

definitiv – la

plimbare – şi-n locul

lor – paturile-n „bolniţă”-s pline de

gemetele şi

suspinul

lecuitorilor”…

***

 

CU CÂT ROSTIM NOI : „PRIMĂVARĂ

 

cu cât rostim noi : „primăvară

cu-atâta e mai frig în lume

cavoul cosmic e o ţară

şi un altar fără de nume

 

 

da – locuim gheţari mirifici

şi delirăm în iambi sisifici

Mega-Gheţarul – catedrală

şi dumnezeu – la repezeală…

 

…acum – abia – zărim copacii că nu dau muguri şi nici rime

simţim şi prăbuşiri de Munte – o – asta nu e bine :

bufniţi-strigoi clocim în piepturi

 

dar nu strigăm : de unde drepturi ?

…nimburi de morţi ne decorează

vântul stelar ne feliază…

 

…a-ncremenit de bezne-amiază…

***

 

U(A)RĂTURĂ DE POET

 

n-am venit la bătălii

ca-amărâte răgălii :

lotca ne-am ‘cărcat cu rime

iar sufletul – cu mult bine…

 

a venit şi Crist-din Tei

să-i vadă pe fiii Săi

dintre ape – din prelunci

cum se bat – curaţi şi-n cruci

 

pentru prunci şi pentru sfinţi

pentru mucenici-părinţi

pentru Cărţile cuminţi

(Logos-ul – venin-inele

pentru-un Prinţ trezit de stele…)…

 

…pe demoni i-am dovedit

şi i-am pus la scris-citit

la arhanghelii căzuţi

le-am crestat aripi mai iuţi

(…le-am cârpit cu fulgi cărunţi…

şi frunţi cu lumini de Munţi…)

le-am pus rime în priviri

să miroasă-a trandafiri…

să-şi schimbe trufaşe firi

în nimburi de sfinţi martiri…

 

…pe toţi – Crist ne-a strâns grămadă

la El – colo – în ogradă :

 

iar păsările-s îngeri

de Lumină – fără plângeri

apele sunt iar aghesme

munţii – iar – catapetesme

florile au iar miresme

şi tot Sufletul cu Strune

făcutu-s-a Rugăciune..

 

…s-au plinit – Ocean şi Miri

Hristosului – Noi Priviri…

Măreţie în Priviri :

Lume Nouă – Nou Răgaz

ispitit doar de  Extaz…!

 

…la Anul şi în Vecie

Văpaia a noastră fie !

***

 

DOINĂ DE PĂSTOR

 

moare fără sfat

datul este dat :

pleacă la iernat…

din cer de-i pornit

el s-a hodinit

la poale de schit…

 

Pasărea dezbină :

zeiţă despină

spini despică-n vină

smulge şi suspină

bucăţi de lumină

 

zdrenţăros şi sfânt

se târăşte frânt

prăvale pământ

descalecă-un Cânt

până la mormânt…

 

…nu vorbi într-una :

ai orbit şi Luna…

descălţat de vânt

pierde şi descânt

cuvânt cu cuvânt…

 

…cine te-o-nsura ?

ploi  şi rigi de nea

munţi – păduri şi frunţi

bureţii mărunţi

sorii cei cărunţi…

 

…moare fără sfat

datul este dat :

pleacă la iernat…

…soarta-n cer a stat

dar Ceasornicar

o porneşte – iar…

***

                                                            

CÂND AU TRECUT TREI OIERI

 

când au trecut trei oieri

s-a luat floarea de pe meri :

unu-i la Zalmoxe-n gazdă

doi fac fiinţării brazdă

 

se mişcă munţii spre Lin

şi izvoarele spre Crin :

o lacrimă cât o Stea

s-a oprit la poarta mea

 

dar nu bate – ci aşteaptă

Fântâna că se deşteaptă

Zodiile din Oglinzi

să se facă – iar – Colinzi

 

…cresc săracii cei bogaţi

în Coroanele de Fraţi

iar o Sălcioară Verde

s-a văzut – nu se mai vede…

 

în mânăstiri şi palate

Hristos scrie – iar – o Carte

să se-opreascăvânturile

împărate-s Cânturile

să roiască gândurile

constelaţii – prundurile…

 

…un Moşneag de la Prisacă

a uitat cum să se facă…

Maica-a venit în poiană

de  a pus Altar şi Strană :

 

Merii iarăşi înfloresc

Lebedele se pornesc

cu taine sfinte sfinţesc

picioarele-Ologului

lanţ de stele Robului

pe Drumu-Inorogului…

***

 

RUGĂCIUNE

                                             

potoleşte – Doamne

durerea (indescriptibil oribilă) – sfâşietoarea

durere a

lumii !

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: A venit și ziua”

Adrian BOTEZ: Sfârșitul poeziei (poeme)

SFÂRŞITUL POEZIEI

 

Poetul e-un lepros – lepră-are Cartea

azi – buze nu mai vezi în Rugăciune…

Patima Armoniei s-a făcut tăciune

gloata nu vrea-Nviere – Crist : doar Moartea…

 

e-o lume de gunoi şi-un hău de zarve :

jungla-o străbat ţipete fără noimă

când picură din stele Zâna-Doină…

…nu mai există inimi : numai larve…

 

se vând credinţi – păduchi cu şa de aur… :

n-a mai rămas – sub Rouă – vreun coclaur…

…Poetu-ncearcă Lira să-şi înstrune :

 

scuipaţii îl acoperă de spume…

…la ce să mai trăieşti – când eşti lepros ?

ţâşnească Sângele Visării – luminos!

***

 

…PARIEM PE CAI MORŢI…

 

…pariem pe cai morţi :

 

viaţa e frumoasă – viaţa e

hidoasă – copilăria-i paradisul

vieţii – coplărie – iad al

vieţii : cu mii de ace de seringă – cu

sângerări şi lovituri

absurde – vinete de

furie – când îmi zdrobesc inima numai

pe jumătate şi numai

mie…

 

nu mai e-n grădină – cu

copilul – decât – „babysitter

Moartea – în vechi abisuri să-l

împingă – vechi abisuri pe

chip să-l

lingă…

 

…aud coarnele nevăzute ale

urii – crescând – turbat – vărsând

flăcări – din

auriculele şi din

ventriculele inimii – schimonosind

înafară – un chip scorburos

putregăios

gelatinos şi

greţos…

 

…pariem pe cai morţi…

 

…femeia pe care-o iubesc e

îngerul care valsează  – desfrânat şi

profund democratic – cu toţi

diavolii… – …diavoli pe care mie mi-e frică să-i

ucid – căci mi-aş zări – lângă

mine – în

pat – noapte de noapte

propriu-mi cadavru…

 

…ca generoasă răsplată a

îndreptăţitei mele

frici  – oamenii

scuipă – metodic şi

conştiincios – în

fiecare buzunar al hainelor mele – în

fiecare cută a sufletului

meu…

 

dumnezeu e bun şi

îndurător” – „dumnezeu se

distrează – sadic – numai

privindu-ne zvârcolul” – mânând peste

mâinile – peste picioarele – peste

abdomenul şi toracele meu – munţi – valuri

imense – înspumate de puroi – înspumate – da – de cât

gunoi a tot zbătut – propagandistic – pe sub

nasurile noastre – sub nume de

iubire”…

 

iubire”… – tăvălugurile

compresoarele – monstruoasele roţi cu

mii de lame – pentru

bărbierit proştii pe

creier – din zori şi

până-n zori…

 

…pariem pe cai morţi…mereu

şi numai pe

cai morţi…

 

…dar voi scăpa în

somn (îmi fac eu

curaj – de unul singur) – voi scăpa în

somn şi voi

visa tot ce nu mi-a fost dat să

trăiesc – voi visa – da – avid voi

visa – peşteri cu

şerpi-curtezani – încolăcindu-mă şi

sufocându-mă – peste măsură de

graţios… – …voi visa

diverse sortimente de

monstruoşi păianjeni – de

caracatiţe – care-mi fumează sângele

tot (dar TOT!) – degustându-l

picătură cu

picătură – hidos de

duios – cu tentaculele-ntinse – strună – peste

ne-fiinţa mea  – gata preparată – de la

cap pân’ la buric…

 

…nu mai am sânge în creier – deci

am scăpat de

iluzii pierdute…

 

…dacă vrem să scăpăm – totuşi – de

monştri – putem să ne sinucidem – nu-i aşa? : uite

se roagă de noi toate

frânghiile – atârnând de toate crăcile

copacilor… – …dar frânghiile se

rup – numai când ne

apropiem de copaci – se

scurtcircuitează toate otrăvurile – numai când

punem buza pe

supa morţii” – iar cuţitele şi

frazele de

rămas-bun – se taie – se-ntretaie

unele pe altele – uitând de

orice filantropie… – …şi curge

curge sânge de

piftie…

 

…da – mereu – pariem numai pe

cai morţi…

 

v-am avertizat – şi voi tot

continuaţi să

pariaţi pe

cai morţi… – …iar eu

vestitorul – mă tot iau după

voi – până-n gaura dintre

soare şi

lună… – …aş fi vrut să vă zic – acum – una

bună – dar mi-am amintit că

n-am creier – nici

gură n-am – în general – nu mai am

nimic din ce aveam : penuria a ajuns

mareşal…

 

…se lărgeşte – harnic – gaura

scobită de soartă – între soare şi

lună – dintre

nervii mei şi

mine – până când – urlând de

bucurie – voi da  – în sfârşit! – faţă cu

Izbăvitorul Neant…!

***

                                         

BLESTEM

 

blestemat să fii : toată

viaţa s-o petreci

singur – neînţeles de

nimeni – indiferent

tuturora

 

umbră a

umbrei

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Sfârșitul poeziei (poeme)”

Adrian BOTEZ: Autobuzul întârziat (poeme)

AUTOBUZUL ÎNTÂRZIAT

 

aştept autobuzul – care

nu mai vine : ştiu că – odată şi

odată – tot va

veni – dar

când ? – a depăşit orice-ntârziere

decentă…

 

de-atâta-aşteptare şi

nervi – când – în sfârşit

va veni autobuzul (cu o atât de mare

întârziere !) – în semn de

protest – nu mă voi urca

eu

într-îmsul – ci-l voi sudui – îl voi

înjura birjăreşte : în locul meu

se va strecura – în

autobuz – o umbră

sperioasă – politicoasă – care

nici măcar

nu-şi va lua

bilet

dus-întors

***

 

VIAŢA DUBLĂ A SCRISORII

 

abia după ce

visez cum am trudit (ideal şi

inspirat-luminat) – să

scriu Scrisoarea – şi mai

visez şi că

deja am expediat-o ! – …mă

trezesc – foarte

ambiguu – ponciş – îmi

şterg – de zor

ochi-ochelarii – şi

arţăgos – încep să chibzuiesc – să mă

frământ – cum şi de unde să încep a

plămădi şi

rândui-orândui –  rudimentarul

realul chip al

Scrisorii

***

                                                                  

SĂ NU LIPSIŢI : AZI – ŞI HOTARELE-S FURATE!

 

hârşit – cu câte-un tigru pe ureche

vrea să ucidă-n mine firea veche…

degeaba strig că sunt un Tămăduitor :

El îmi decapitează Vorba  – c-un topor…

Continue reading „Adrian BOTEZ: Autobuzul întârziat (poeme)”

Adrian BOTEZ: Cea mai prezentă absență! – glose la volumul BREAKING NEWS PENTRU ABSENŢI, de Constantin Stancu[1]

Breaking news” înseamnă, pe româneşte, “știri de ultimă oră(“<<Este vreo boală>>, gândeam şi tăceam în mijlocul muşuroiului,/ înconjurat de termitele / obişnuite cu breaking news…” – cf. Termitele, p. 71).

Mai toţi televizioniştii, de azi, stau cu ochii, cât cepele, în faţa televizorului (în definitiv, analfabeţii contemporani nici n-au altă şansă, azi, decât televizorul…şi internetul…) – să vadă şi audă ce catastrofe s-au mai întâmplat…şi din care catastrofe, ei, televizioniştii analfabeţi, cu pricina –  au scăpat…”Mulţam Ţie, Doamne!

Prinţul continuă să privească oraşul,/apoi oamenii dispar brusc din piaţă,/ cineva i-a şters cu un burete,/ca-ntr-O LECŢIE PENTRU ANALFABEŢII STRUCTURALI” (cf. Ultima cetate, p. 39).

Dar…vor veni, teribil de curând, altele…alte catastrofe, apocaliptice (văzute de Marii Vizionari ai Lumii – şi vestite de mult, dar crezute de mult prea puţini!), neînchipuit mai mari…dacă…dacă ne facem că nu înţelegem niciun mit, niciun semn dumnezeiesc…ci doar încercăm, la modul meschin, strict şi scandalos-egoist, să ne protejăm EXCLUSIV pe noi înşine (dar fără vreun succes remarcabil…) – …adică, hoitul lepros şi pulberea : „În moarte am descoperit că murisem în locul altuia / lepra invadase ţesătura fină în care mă legănam, / placenta în care mă învelise moartea” – cf. Moartea de o mie de ani, p. 63 !!!

Dumnezeu te iubeşte („Oamenii ştiu că Dumnezeu îi iubeşte aşa cum sunt” – cf. Îngerii nu plâng, p. 19) şi Dumnezeu te vesteşte…dar, ce folos, dacă nu ţii cont de SEMNE (făcute cu MÂNA DEMIURGICĂ – „mâna dreaptă”!) şi de VOCEA DIVINĂ : „Dumnezeu te strigă pe nume şi-ţi face semne disperate/ cu mâna dreaptă, doreşte să-ţi şteargă sudoarea de pe frunte/ şi cuvintele din memoria pliabilă” – cf. Galeria chipurilor, p. 27.

…Prin volumul pe care-l am în faţă (Breaking news pentru absenţi, Editura Pim, Iaşi, 2018 – BILINGV! – cu deosebit simţ artistic, şi fără prea multă „trădare” semantică, stihul românesc este transpus, chiar obligat să sune, la modul „stancian” – ŞI în modulările limbii engleze…), subtilul şi autenticul Poet haţegan (dar şi eminent prozator, critic literar de forţă, harnic eseist şi ziarist etc.), CONSTANTIN STANCU, a ajuns (dacă nu mă-nşeală memoria) la al optulea volum de Poezie.

Volumul de faţă (92 de pagini, cu stihuri „molcomind” dublu LOGOS-ul, în româneşte, ca şi-n englezeşte) nu are cicluri, părţi etc. – ci doar câteva obsesii

Poate la fel, cel puţin la fel, precum poemele, încărcate de mito-plasmă, din volumul Ethemenanki…despre care muţi afirmă că este piscul creaţiei poetice „stanciene”. Nu suntem deloc de-acord : trebuie să vorbim despre „un MASIV Constantin Stancu” – pentru că, în felul lui, fiecare volum „stancian” este un PISC…uluitor ideatic şi temerar străbătător de ceaţă diversionistă (acumulată şi stimulată, „de sus”…!), întru o troglodită aculturalitate/aculturalizare daco-valahă, din contemporaneitatea isterizat-nevricoasă, anxioasă şi cronic-maladivă !

I-am urmărit, lui CONSTANTIN STANCU, rafinarea continuă, cvasi-calofilică, a Poeziei, de-a lungul timpului. De la primul până la ultimul volum orfico-poetic, Poetul haţegan este unic în expresie, în cizelarea uluitor-acribioasă a expresiei, unic în viziune. Şi, totuşi…

Şi, totuşi, optimistul, mitologia şi indiferentismul faţă de un social-politic vulgaro-brutal-materialist capitalisto-mercantil – sunt înlocuite (parţial!), în acest volum, printr-o revoltă socială sarcastică, deşi, oarecum, camuflată („caută europoeme corecte estetic, politic, biopoeme crescute lent”, „pe angrosistul de vorbe, pe agentul de vânzări…”, „sfârşitul de unică folosinţă”, „s-au obişnuit cu moartea din tranzacţiile lor”, „memorie corectă politic”, „moartea e doar o afacere pentru bancheri, misogini şi egoişti”, „oglinzile furate de revoluţii”, ”„se lăudau cu…banca lor de spermă”, „un câine alb de apartament/care dă din coadă de fiecare dată când au loc alegeri europarlamentare”, „E tipul…[care] deasupra capului are drept dumnezeu un tirbuşon de-argint/ de cea mai bună calitate”, „asfixiaţi de/ monoxidul de carbon şi de corectitudinea politică din secolele trecute” etc.)  – şi, lucru de subliniat : prin problematizarea Morţii

Este Moartea un fenomen banal?….este o realitate?…este o prejudecată fatală?…

Ce înseamnă „a fi absent”? Înseamnă, oare, „a fi mort”? Dar, oare, morţii ar mai avea nevoie de… “breaking news”-ul terestru ?

„[O nouă iertare] mă face mai tânăr cu o viaţă şi vă pot explica/pe îndelete ce se întâmplă cu adevărat : / ce viaţă izbucneşte în pomii care mor în picioare, / cu fruntea ei ating arcadele frigului, / ÎN RĂDĂCINI CU MINERALELE ABSENŢELOR NOASTRE” – cf. O nouă iertare, p. 45.

Deci, la o primă analiză, “absenţa” există ca o nouă stare  de … “agregare spirituală” (inventată de CONSTANTIN STANCU!). “Absenţa” este LA RĂDĂCINApomilor care mor în picioare”. Este ESENŢA DEMNITĂŢII. Prin Tăcere Minerală, dar şi prin Densificarea Minerală a Spiritualităţii Pure. “Absenţa” este “lapis philosophorum”/piatra filosofală, pentru toţi cei ce învaţă, ori, deja, ŞTIU semnificaţia transfiguratoare (stimulatoare spre transcendenţă) a SUFERINŢEI-“ARCADELE FRIGULUI”. “Absent” aici – “înscris” dincolo, în lumea Duhului…

Toamna, deci (…bătrâneţea, îmbătrânirea umano-cosmică…) este o STARE INIŢIATICĂ, întru divinitatea pură a IERNII…iar nu o “decădere/degradare” a timpului şi a fiinţei.

Este, înseamnă, oare, toamna, aşa ceva ? Cel puţin, POATE FI / ÎNSEMNA…pentru “cei puţini şi aleşi”!!!

…Faptul că nu ne-am înşelat, în descifrarea…”cifrului” semantic al lui CONSTANTIN STANCU, ni-l confirmă şi

1-finalul poemului Bătrânul îndrăgostit (p. 47) : „Vine o locomotivă veche, cu abur, trece prin mine,/ trage după ea nopţile ratate şi/ ABSENŢELE DE ESENŢĂ TARE…” – deci, „absenţa-esenţă” este redenumită TOT în TĂRIA spiritului „mineralităţii mistice”!

2-„ (…) pentru unele dintre ele [naraţiunile mele] / au murit cei mai buni poeţi, cei mai buni soldaţi,/ cei mai buni profeţi, CEI MAI FRUMOŞI ABSENŢI…” – iată cum “absenţii” sunt puşi în rând cu “cei mai buni soldaţi” (adică, Eroii NeamuluiMILITARI, dar şi MARI RUGĂTORI ! – Luptători în Văzut şi în Nevăzut!), cu “cei mai buni profeţi” (Vizionarii Neamului şi Apărătorii, Mediatorii, între Neam şi Nevăzutul Sorţii!)…da, “absenţii” sunt…”frumoşi”, sau, chiar, “CEI MAI FRUMOŞI”! Nu neapărat în sensul luciferic, cât în acela de Truditorii-Lucrătorii-Ţesătorii (din rădăcini!) ai destinului unui Neam sau, chiar, a Umanităţii…!!!

…Şi, deci, da, pentru a-şi împlini această datorie, necesită să fie “informaţi” (întru “Breaking news”!) … – …dar, în niciun caz, de către reporterii şi crainicii TV – ci, doar, de către Cavalerii-Poeţi, Cavalerii Mistici ai CUVÂNTULUI !!!

…Drumul Vieţii este unul iniţiatic, precum al lui Făt-Frumos şi al Ilenei Cosânzeana / Apollon-Artemis (deci, “un drum întru ABSENŢĂ în terestricitatea materială” şi de “PREZENŢĂ întru eliberarea spirituală”) – prin care afirmă (“colectând” o celebră expresie a lui Geo Dumitrescu – aceea care dă şi titlul unui volum al acestuia din urmă : Libertatea de a trage cu puşca!) – CONSTANTIN STANCU revelează mistica acestui Drum : „Pe drum NU NI SE TOCESC PICIOARELE, / PRIVIREA NU SE TOCEŞTE, PE DRUM AJUNGI SĂ VORBEŞTI LIMBA DUŞMANILOR TĂI ŞI EI SE MIRĂ şi / îşi iau libertatea de a trage cu puşca / spre peronul gării din care au alunecat în tablourile lui Adrian Ghenie ” – cf. Toate drumurile încep la Ierusalim, p. 79. Şi Mesagerul o porneşte „spre alte zări”, „în mintea lui îngheaţă mesajul / pe care-l poartă mai departe spre alt imperiu”… – cf. O nouă iertare, p. 45.

…Moartea nu are Drum. De ce ?  – din două motive straşnice :

1-ciocnirea lui Thanatos de EROS, „zeu dinainte de toţi zeii” (Hesiod, Theogonia, p. 6), Cel dinaintea Începutului Lumii (şi care se va înfăţişa şi la Judecata de după lume!), în faţa căruia Moartea, de fiecare dată, cedează şi…se transfigurează, absolut siderant, pentru neiniţiaţi în Misterele eleusine: „Te iubesc la fel de la începutul lumii” – şi : „Apoi moartea s-a relaxat, a scos picioarele pe fereastră/ şi a zâmbit la noi…” – pentru că FEMEII i s-a încredinţat, de către Dumnezeu-HRISTOS, misiunea SOTERIOLOGICO-DEMIURGICĂ (sau : RE-DEMIURGICĂ!)misiunea de a<<înmulţi PÂINILE>>, CUVINTELE LUMI-CHIPURI-MITURI” („femeia cu o mie de trupuri, cu o mie de legende,/ toate proaspete, aburind de cuvinte, / abia scoase din piatra zdrobită de piciorul grădinarului, în dimineaţa/ aceea în care am înţeles/ ce singurătate este naşterea ŞI CE ABSENŢĂ ESTE IUBIREA” – cf. Femeia cu o mie de trupuri, p. 15) – iar, în definitiv :

2-„MOARTEA E DOAR O AFACERE PENTRU BANCHERI, MISOGINI ŞI EGOIŞTI”, adică…”ANTIHRIŞTI”! Căci Iisus Hristos este IUBIRE-DE-FACERE („livrează lumea într-un univers paralel”) – cf. Moartea a scos picioarele pe fereastră. Şi…”se pare că trecuse Iisus pe acolo / pentru că unii înviau în urma lui…”.

Şi, iată cum o teorie străveche, negată, la un moment dat… –  …devine, acum, normalitate şi „leac” împotrivamorţii” (…devenită, din „realitatea cea mai înspăimântătoare” – o simplă NOŢIUNE…): TeoriaUNIVERSURILOR  PARALELE”…INFINITE!!!

DEMIURGIA, dar, simultan (logic!), şi VIAŢA – devin…infinite, întru Veşnica Re-Înviere.

Evident, în ipostaze schimbate, perpetuu dinamice…

Afară de iresponsabilii, care împrăştie lepra  EGOISMULUI/INDIFERENTISMULUI CRIMINAL – pentru care este „rezervat” un NEANT cât se poate de REAL : ŞTERGEREA DIN PLANUL COSMICO-DIVIN

E ca şi cum n-ai fi existat nicicând-niciunde…!

…Forţa CUVÂNTULUI este Forţa Poetului. Ştim că, fără Cuvânt, fără „ghiers” de „GHITARĂ-POEZIE” („un om cu o ghitară ţine albul deasupra zăpezilor, pentru a nu se ridica la cer…” – cf. Breaking news pentru absenţi, p. 11), ori fără de PIAN-POEZIE, nu se împlineşte MINUNEA VIEŢII…şi, dacă nu ni se revelează MINUNEA VIEŢII, dacă nici Cuvântul Orfic al GHITAREI nu „ţine albul deasupra zăpezilor”, apoi încep să năvălească, din bezne, de sub Pământ, ÎMPOTRIVA Cerului, monştrii de carton (dar extrem de credibili!) ai Morţii…dar şi viscolele NEANTULUI REAL : „Aştept să aşezi sub gutui PIANUL şi fulgi mari să atingă în cădere / CLAPELE ALBE, CLAPELE NEGRE” (cf. Toamnă barbară, p. 51), sau : „Îmi faci în ciudă, eşti mai tânără, iar ai făcut o minune, / şi-mi vorbeşti de PIANELE uitate pe ierburi crude, / a venit toamna” (cf. Pianele şi toamna, p. 29).

CUVÂNTUL, vorba lui Esop, „sparge cetăţi”, dar „cuvântul lui Dismas îl re-îndumnezeieşte, ÎN ULTIMA CLIPĂ,  pre acest fost tâlhar şi pocăit ucigaş”. Cartea lui CONSTANTIN STANCU începe, cum e şi firesc, pentru un autentic Poet, cu EMINESCU ŞI FORŢA CUVÂNTULUI (..a sa şi a urmaşilor săi, întru ORFISM!) – atrăgând atenţia că Poetul este urât de către cei…urâţi, tocmai pentru funcţia lui taumaturgo-cristică…cea care SCADE PROFITULbancherilor, misoginilor, egoiştilor”… – ”cultivatorii” şi propovăduitorii Morţii…Calpe  :

„(…) Atât vă mai zic: / Nu pe voi vă urăşte lumea, nici pe Eminescu,/ Sunteţi cu toţii mărci industriale precum numele sfinţilor / din zilele de pe urmă./ Lumea urăşte pe FABRICANTUL DE CUVINTE,  / PE ANGROSISTUL DE VORBE, pe agentul de vânzări,/ pe VINDECĂTORUL care are o ambulanţă,/ plină cu acele cuvinte de lux, cu diacritice” – cf. Biopoeme crescute lent, p. 7.

Vindecă-te, daco-valahule, prin întoarcerea la CERUL HRISTIC („Am înţeles că trecuse Iisus pe acolo” – cf. Moartea a scos picioarele pe fereastră, p. 75)…sau la CERUL KOGAIONIC (vârful lor a fost KOGAIONON – cf. Sărbătorile fixe, p. 25) – …TOTUNA!

RE-AMINTIŢI-VĂ…PE VOI ÎNŞIVĂ…VISELE VOASTRE MONTANO-PARADISIACE (…GOLGOTA-DE-DUPĂ-GOLGOTA…sau KOGAIONUL…) – pe care numai UITAREA VOASTRĂ DELĂSĂTOR-IRESPONSABILĂ le-a zdrenţuit şi prăbuşit în derizoriu, în banalitate oarbă şi-n umilitor…în NEANT… – …urmând, fireşte, „plata şi răsplata”  – CATASTROFALULINTUIBIL…după ce a fost chiar şi „VIZIONAR” (deci, de gloate uitat şi nerecunoscut…devenit, acum, o „mică surpriză sacră”…şi nu prea plăcută…de care „te sperii şi ţipi”!): „Privesc MUNŢII, sunt aproape de mine, / nereal de aproape, MĂ SPERII ŞI ŢIP, vârful lor a fost KOGAIONON / şi se zăresc toate aripile căzute cândva peste stâncile / călcate de copitele caprelor negre în zori / când oamenii au vise pe care / nu reuşesc să şi le reamintească”… – cf. Sărbătorile fixe, p. 25.

…Ce-aş putea eu a vă mai zicere, acum, întru încheierea gloselor de mai sus ?

Doar atât : „IUBIŢI ŞI ASCULTAŢI POETUL PYTHIAC! –  CĂCI, ÎNTRU HRISTOS, PE PĂMÂNT, DOAR EL, POETUL,  A MAI RĂMAS CU FUNCŢIE MÂNTUITOR-LECUITOARE ŞI ANAMNEZICĂ !  IAR PRE ACESTA DINTRE FIII LUI EMINESCU, PRE CONSTANTIN STANCU –  MAI CU OSEBIRE!

                                                                                      prof. dr. Adrian Botez

[1]Constantin Stancu, Breaking news pentru absenţi, Editura Pim, Iaşi, 2018.

Ionel NECULA: Adrian Botez și ispita dramaturgiei

Prolific şi cu adâncimi de gând care-au surprins multă lume, Adrian Botez s-a repliat, mai recent, în domeniul dramaturgiei – un gen neîncercat până acum, după ştiinţa mea, care, desigur, poate fi lacunară. De curând, a publicat un volum de teatru, Rege în vacanţă  (Editura Rafet, Rm. Sărat, 2018), ceea ce înseamnă o ipostază nouă pentru el, care-a cultivat, până acum, toate genurile literare. A devenit, putem spune, un scriitor total, un scriitor pentru care nimic, din ceea ce înseamnă literatură, nu i-a rămas străin şi neexperimentat de prolificitatea sa debordantă.

      Îl cunosc bine pe Adrian Botez şi-i cunosc, la fel de bine, familia – pe Elena, o doamnă respectabilă, din toate punctele de vedere – şi-i cunosc copiii, toţi modeşti, toţi titraţi, toţi împliniţi profesional şi de o cumsecădenie, cum mai rar se-ntâlneşte, în zilele noastre.

      Recentul volum de teatru, despre care ne propunem să dăm seama, în aceste rânduri – conţine cinci piese, toate revendicându-se dintr-un filon moral şi dintr-o dispută necurmată a binelui cu răul. Învinge până la urmă binele, dar victoria se datorează faptului că acţiunea este adusă într-o partitură etnică, astfel că eticul (de care aminteam mai sus), capătă substanţă etnică, tărie de cremene, care se decontează din specificul omului dacic, trăitor în priveliştea sacră a muntelui Kogaion, de unde-şi trage sevele şi credinţele. Iar acestea se dovedesc atât de ferme,  că nici demonul nu-l poate sminti, din dreapta lui credinţă. Dimpotrivă, demonul însuşi, care încearcă să-l deturneze din încredinţările lui creştineşti, ajunge să se pozitivizeze, să capete convingeri şi purtări, omologabile în cadrul doctrinei creştine.

      Piesa Dumnezeu şi cristalul, bunăoară, este un elogiu adus vieţii de familie –  marcată de armonie, de vrednicie, de evlavie, specifică oamenilor de munte, unde armonia munţilor se transferă, unidirecţional, spre sufletul omenesc, îi imprimă noime şi cutume de vieţuire atât de puternice, încât chiar demonul se înduioşează, se dovedeşte neputincios şi devine omenos şi recunoscător, faţă de familia care l-a găzduit şi l-a omenit. În final, ajunge chiar el, demonul, să recunoască faptul că Sfânta Familie nu putea să se încurce în jucăreaua mea… să aleagă ispitirea cea perversă, în locul Măreţiei, Sublimului, Frumosului Cosmic… pentru că Sfânta Familie îşi cunoaşte, Dumnezeieşte, Misiunea din Lume! Binecuvântată să fie Sfânta Familie! Din tine voi face curând Miezul Noii Lumi, Lumea Nouă şi deplin neprihănită. Rostită de demon, această tiradă schimbă fundamental funcţia demonicului, în raporturile lui cu omul şi cu Lumea.

      Ceva mai eseistică este tragi-comedia Rege în vacanţă, inspirată din mult discutata idee a globalizării. În prim-plan, este şeful unei delegaţii americane, care nu se sfieşte să declare ritos: Am venit să preluăm ţara pe timpul vacanţei Regelui vostru!

      Tot din istoria Daciei romane se resoarbe şi misteriul în trei acte, Zalmoxis – o piesă grea, care pune la grea încercare un regizor, dispus s-o pună în scenă. Acţiunea se petrece în vremea când lumea de pe muntele Kogaion, se pregătea să treacă de la religia păgână, cu Zalmoxe în prim plan, la religia creştină, în centrul căreia stă Hristos şi Fecioara Maria. Multe din replicile călugărilor sunt tânguitoare şi preiau câte ceva din tonalitatea Rugului Aprins. Oricum, piesa reconstituie  atmosfera tulbure, de schimbare radicală a credinţei şi cuminţenia în care s-a făcut transferul la noua religie – fără tulburări şi fără reticenţe, ceea ce însemnă că terenul era deja pregătit, de vechea credinţă a lui Zalmoxe, că trecerea s-a făcut aşa de paşnic şi natural, tocmai pentru faptul că nu existau diferenţe mari, între cele două religii. Sunt aspecte tratate şi de Vintilă Horia în romanul Dumnezeu s-a născut în exil, dar, fireşte Adrian Botez le expune într-o altă dioramă, mai dinamică, după cum reclamă cerinţele scenei.

      Celelalte două piese,  Iubirea ca un glonţ şi Justiţia, îşi extrag sevele dintr-o realitate mai apropiată de zilele şi de nesăbuinţele noastre. Deşi replicile personajelor sunt generoase, conferă textului dramatic mai mult un aspect de eseu (şi subminează, oarecum, dinamismul, vivacitatea şi mişcarea scenică…), dar ele nu-şi pierd interesul – datorită conţinutului lor problematic

      Nu ştiu când şi unde un regizor mai curajos se va hotărî să regizeze şi să pună în scenă piesele lui Adrian Botez, dar pot anticipa c-ar putea fi gustate cu interes, dacă sala este populată de un public şcolit şi cu o medie intelectuală mai elevată

      Cartea se închide cu o autobiografie personală, din care aflăm amănunte ale formării sale intelectuale – şi de unde ne scrutează un bucovinean hâtru, harnic şi vrednic de laudă. Este încă un motiv pentru care merită să-l privim cu simpatie şi interes.

Ionel NECULA

Adrian BOTEZ: Ghilotina în toiul zăpezilor (poeme)

GHILOTINĂ ÎN TOIUL ZĂPEZILOR

 

s-au ghemuit

zilele – simţind pururi – în aer

saltul de panteră neagră – al

nopţii

 

străjerii – la Porţile

Cetăţii – mult adânc au

adormit : fiecare sforăitură de-a

lor :  regesc

mit

 

orbii chefuiesc – de parcă

toţi au privit – dintr-odată – ţintă – drept în

soare – şi-acum – cu ochii-nchişi extatic

sărbătoresc – indiferenţi la

poziţia Porţilor : li s-a şoptit – cu

nădejde – de foarte  – foarte sus – că ei au scăpat

sorţii – că sorii

pe Apa Sâmbetei – toţi

s-au fost dus…

 

nebunii lunateci sunt

mult mai prudenţi : toarnă – într-una

păcură – sub orice

podeţ – şi – în general – de-i chemi – îţi

răspund că – hă-hă-hă – dintotdeauna ei sunt

absenţi

 

…numai  – biet – omul normal

nu scapă să vină la

mal – să dea seamă – cu însuşi

capul lui – de fiece

îngheţat val : mereu îşi

aşteaptă  – -nchinat  – terorizat – în toiul

zăpezilor – doar

Călăul şi

Satrapul – precum şi Coşul

de Nuiele-al

Ghilotinei – ca să mai

presare-ntr-însul  încă o mână de

alb rumeguş :  la aproapea – Cumplita

Cădere – să nu i se vatăme

cumva – Doamne fereşte

Scalpul…

***

 

 

…E O ÎNSERARE PERPETUĂ

 

…e o înserare

perpetuă – o înserare

grea şi

firoscos gânditoare – ca nişte

turme de bolovani – întorşi

pe dos…

 

Dumnezeu

mârâi – şi se zbârli – la

sine însuşi:

 

cum să mai pot eu să

fiu dumnezeu – când toţi – toată grămada asta de

gânduri băligoase – pe care le-am

alungat în fapte… – …da – toţi ăştia

adunaţii şi

scăzuţii – toţi – dar toţi! – sunt                                   

dumnezei… – …şi nu ca mine – visători

ci ai naibii

cotitori – umbre colcăinde – trufaşe – de

intreprinzători – precum nişte

veritabili

agenţi economici – nu

astronomici!

 

hmmm… – …da – voi intra  – imediat – în

opoziţie  – cu

mine însumi : de câte ori voi

avea – iarăşi – vreun gând proiectiv (bătu-l-ar!) – îl voi

contrazice – pe loc – ba chiar îl voi

nega şi întoarce pe dos – în parlamentul

urâciunilor ăstora – grămezilor ăstora de

dumnezei căcăcioşi – dar ai naibii de

mâncăcioşi (ai propriului produs!) – grămezilor ăstora de

entelehii îngheţate

protezate… – …şi toţi – cu tot cu

puieţi – arătându-se vecìilor precum şi sunt : nişte

mă-lă-ieţi !

 

păi – nu vedeţi ? – ia – uitaţi-vă cum toate

aureolele gândurilor mele – devenite

voci şi siluete caraghioase de

vaci – lei – foci – elefanţi  – şopârle şi

găini – toate-toate îşi

hârşcâie (…supărător şi

dureros…) spinările rahitice (penele – ba – chiar şi

coarnele!) – de  – vajnică

spinarea  – îmburuienată larvar – a

Pământului – iar copitele (ori

picioarele) lor – împletesc – acolo sus –  neînduplecate scrieri de

urme – silfidice urme – pe

Cer – adică

pe ideea – pe năzuinţa secretă de

Cer…

 

gata şi cu

Lucifer : l-am pus să

refuze a scoate  Lumină din toate

beznele aureolelor mele – şi iată că 

în sfârşit! – m-am obţinut pe

mine însumi – în stare pură : cu zece peceţi

în eternitate mă numesc – deci (luaţi

aminte!) : Noctifer…!”

 

…şi înserarea nedesţelenită şi

de tot apăsătoare şi

firoscos grăitoare – ca nişte turme de bolovani

întorşi pe dos – fără preget

continuă :

nimic nu se întâmplase – doar se auzeau

voci de oase – din Sfera Celestă – devenită

selenară – felinară – de tot

Agrestă…

***

 

MEŞTERUL-DE-CRIME

 

într-o lume jigărită – pe-o jigodie de iarnă

orice gând îţi vine-n minte – deîndată se şi sfarmă

Chiciura gros şiroindă din schelete de copaci

a stârnit voma-n străfunduri – precum vrăjile-unui vraci

 

unghiuri drepte pier sub mâzgă – a-ngheţat şi bunul-simţ

urlă Crima – la cătuşe şi-a fost ros ultimul zimţ…

…simt urgii şi Bolovanii – de se crapă şi ies Stele  :

trag  nădejde că Lumina va mai plivi dintre rele…

 

Continue reading „Adrian BOTEZ: Ghilotina în toiul zăpezilor (poeme)”

Adrian BOTEZ: Crăciun Luminat! La mulți ani!

…A venit, din nou – vine, MEREU! –  VESTEA LUMINII NAŞTERII DOMNULUI! Această Veste vine în fiecare ceas al vieţii noastre, dar Duhul nostru a adormit (şi încă doarme!) somn greu şi otrăvit (…otrăvit de slăbiciunile noastre, tot mai mari şi mai grave, în faţa asaltului demonic!) …prin ne-ascultarea Vocii Lui Suprem-Convingătoare, tocmai prin blândeţe şi insistenţa Pedagogiei Dumnezeieşti!

S-o primim, cu inima smerită, întru adâncă rugăciune, această VESTIRE IMPERIOASĂ, DE NOAPTE! – şi CU TOATE CELE ALE PÂNTECELUI (adică, ale HOITULUI!), silite să tacă! În Noaptea Aceasta Sfântă, numai Îngerii să cânte, prevestind (…şi dând Înaltă Mărturie despre…!) MÂNTUIREA noastră, întru Duh Dumnezeiesc…adică, dacă El a devenit PRUNCUL COSMIC, să devenim, şi noi, prin Duhul nostru (Duh din Duhul Sfânt, Lumină din Lumină!) – PRUNCI ÎMPĂRĂTEŞTI, fraţi mai mici şi prieteni ai Dumnezeului nostru-UNU, IISUS HRISTOS (De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi fraţi şi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu, vi le-am făcut cunoscute” (cf. In. 15, 14-15)!

Dar de ce s-a născut Iisus Hristos într-o peşteră? De ce? Pentru că ea e simbolul întunericului. El a venit să aducă lumi­nă şi în temniţa iadului şi în lumea care era într-o noap­te, că zice marele apostol Pavel: <<întunericul veacu­lui a­ces­tuia>>. Veacul de acum şi mai ales cel până la Hristos, era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stă­tea în în­tunericul slujirii de idoli şi al păcatului. Şi s-a născut Hristos noaptea, la miezul nopţii şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumina, să risipească întu­ne­ri­cul. De unde? De la peşterile de care a spus Isaia. Căci zice: <<Peşterile lor – vorbeşte de peşterile iadu­lui – în veci cu întuneric sunt făcute>>. Şi a venit să risipească întu­ne­ri­cul şi peşterile iadului şi întunericul păcatului de pe faţa pământului.

Dar de ce s-a născut Iisus Hristos la miezul nopţii? Tot pentru aceasta: <<Şi iată, Mirele vine la miezul nopţii>>. Aşa va fi şi Judecata, tot la miezul nopţii. A venit Hristos să lumineze peşterile întunericului veacului aceluia de atâ­tea mii de ani întunecat, pentru că El era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El era Lumina lumii şi de la început a venit să lu­mi­ne­ze întunericul şi să strălucească în toate părţile cu ra­zele soarelui Dumnezeirii Sale (…).

Să ştiţi, fraţilor, că Hristos S-a născut cu trupul numai o dată, la Betleem, DAR DUHOVNICEŞTE SE NAŞTE, PERMANENT IN INIMILE ŞI SUFLETELE NOASTRE, PRIN BISERICĂ, PRIN RUGĂCIUNE, PRIN SFÂNTA LITURGHIE ŞI PRIN SFINTELE TAINE. Căci peştera din Betleem s-a transformat în nenumărate biserici creştine, răspândite, astăzi, în toată lumea. Ieslea în care S-a culcat Hristos este înlocuită, astăzi, cu Sfintele Altare, în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi se sfinţeste Trupul şi Sângele Domnului. Fecioara Maria închipuieşte Biserica Legii harului, întemeiată de Hristos, <<pe care nici porţile iadului nu pot s-o biruiască>> (Matei 16, 18).

Iosif închipuieşte Legea Veche, CARE NU POATE MÂNTUI NICI PE OAMENI, NICI PE NIMENI.

STEAUA DE LA RĂSĂRIT, CARE CĂLĂUZEA PE MAGI, ESTE ÎNVĂŢĂTURA SFINTEI EVANGHELII, CARE CĂLĂUZEŞTE PE TOATĂ LUMEA, SPRE DUMNEZEU, PE CALEA MÂNTUIRII. Magii închipuiesc toate neamurile pământului, chemate la credinţa creştină. Păstorii oilor de la Betleem închipuiesc pe toţi păstorii Bisericii Ortodoxe – episcopi, preoţi şi diaconi – care păstoresc turma lui Hristos, spre mântuire. Iar darurile aduse de magi închipuiesc toate faptele bune, pe care trebuie să le facem şi să le închinăm lui Hristos”– cf. Părintele ILIE CLEOPANaşterea Domnului.

…Să ne împărtăşim, dimpreună, din Mistica Lumină a CRĂCIUNULUI, care prevesteşte MÂNTUIREA!

Un CRĂCIUN LUMINAT şi SENIN, ADÂNC MEDITATIV şi RODNIC, întru DUH!

LA MULŢI ANI! – cu împliniri frumoase, bune şi trainice, precum şi întru desăvârşite deplinătăţi de Lumină, ale fiinţei noastre, Cea Dinlăuntru!

vă urează, cu toată dragostea şi preţuirea, frăţia întru Duh,

 

Prof. dr. Adrian BOTEZ

Adjud, Vrancea, 21 noiembrie, 2018

 

Adrian BOTEZ: Moartea – superb inumană (versuri)

MOARTEA – SUPERB INUMANĂ              

 

niciodată n-ai să ştii – în

viaţa asta – cine ţi-a fost prieten

adevărat – ori duşman

 

sfărâmi  – între degete  – frunze uscate – care

n-au nicio legătură cu

povestea ta

 

te rezemi – cu spinarea – de un

oarecare copac din pădure – vertical – dar

imemorial – asasinat de toamnă : pentru tine – însă

acel copac fără viaţă – e-un

altar – o întreagă

religie (falsificată – fireşte – de

terorile tale) : te simţi nevinovat ca un

prunc – şi vinovat ca un diavol – în

acelaşi timp

întomnat

 

măcar ai curajul şi

ieşi din pădure – în moartea-ţi

personală : niciodată – în această viaţă – nu vei

şti cine – cu adevărat

ai fost…

 

poate că moartea (…nădăjduieşte – nădăjduieşte – căci

tot n-ai încotro!) – va fi mai clementă decât

viaţa – adică va fi

superb inumană!

***

 

DINAMICA DEMENŢEI COSMICE

 

…dincolo de birurile cumplite ale

ipocriziei şi

snobismului – dincolo de

taxele usturătoare – ucigaşe – ale

imbecilităţii şi

cruzimii – dincolo de toţi

Hoitarii Avizi – cu ochi veşnic căscaţi a

moarte – veşnic

flămânzi – Hoitarii Avizi – care fac parte

integrantă din

Fiinţa Umană (Golemul la modă-al Pământului) – da – dincolo

de această infernală dinamică a

pierzaniei – a autonimicirii – stau

cu aripi imense – azurii – zvâcnind nerăbdătoare

Acvilele Cereşti

 

da – număr secundele  meschine – pănă la

sublim – extazul exploziei aripilor şi

pliscurilor ardente  – ale

Acvilelor Cereşti – asupra acestei

mahalale suprainfectate – asupra acestei

mlaştini supraetajate (dând impresia unor

zgârie-nori funerari) – mlaştină plină de

duhnitor  sânge  – pregătit – oricând – pentru

avalanşe – cascade contaminante cu

crimă şi sinucidere  – aparent

constructive.. – …mlaştină anapoda

numită :

Fiinţă Umană”…

 

…apoi – după Explozia

Celest-Acvilească – iarăşi – întreg aerul va fi

curat şi senin – iar Lumina

din nou – va străbate – până jos

jos – jooos… – …prin Buricul

Pământului – până la extaticele Mume şi

Mumìi Faraonice  – retrezindu-le la o

viaţă excesiv dinamică – hrăpăreaţă la

culme – autodistructiv-dementă… – …şi

tot aşa… – …la

nesfârşit…

***

 

ARHEII GÂNDULUI – SAU : TÂRFA ASTA DE MEMORIE

 

când te-ai bărbierit

prima dată – cu lamele – paralele şi

pervers ascuţite – ale unui „byk” – sau cu

hărţăgosul tăiş al

briciului (…lunecând pe opintitul patinoar al

pielii de gâscă :  gâtul

tău…) – te-ai gândit

prima oară – la

sinucidere

                     

când – copil cât o

căciulă fiind – stăteai – în toiul

nopţii de vară – senină – pe

muchia dealului – şi – strivit de

măreţie – priveai

cetăţile supraetajate ale

incendiilor stelare – ţi s-a

năzărit – prima oară

lumea cealaltă…

 

…vezi tu cum târfa asta de

Memorie – te ascunde de

tine însuţi – într-o pivniţă

oarbă – nemărginit

adâncă – pivniţă fojgăind şi

puţind – teribil – a

şobolani şi a

mlaştină ?… – …şi

noroc de Revelaţie – „sireaca” : te

trage zdravăn – în sus – de

chelie – şi te trezeşte

undeva – în Lumina de

Vis – undeva – hăt bine şi

mai departe decât orice

departe  – dincolo de

orice hotare ale uitării sau

neuitării… – …poate într-o vrăjită

lucoare a

Mării

***

 

BOLNAVUL UNIVERSULUI

 

culcat în moarte – criminal în sânge

Bolnavul Universului n-ajunge :

făţărnicie  – şi minciună – şi trădare

nu făuresc nicicând – niciunde – Cale

 

Bestia Absolută-n tin’ dospeşte :

ai  tras la fund şi regnuri – şi nădejde

iar din abis – râia-ţi o-ndeamn’  să vină

pe Doamna CaracatiţăREGINĂ!

 

…râvnit-ai rai ? – rămâne-va doar spuză

căci Moartea e  – din nou  – lehuză…

da – galaxii de sânge-al crimei ţipă

 

să înceteze-a-arterelor  risipă…!

Bolnavul Cosmic – omul hăituit

din CapodoperăUltima Beznă-a-alcătuit…

***

        

LUPUL PĂMÂNTULUI

 

tot înainte

înapoi n-ai ce vedea

nouă zi-i încăleca

alb veşmânt lumea-a purta

la Altar de Fulger

toţi s-or închina

şi vor căpăta

numai alb-veşminte…

…tu fii Lup Cuminte :

lasă-te mânat de Stea

 

în Mistic Nordul

moaie-ţi tu doar botul

zboară peste gheaţă

banchize şi greaţă :

dă de dimineaţă

dă de flori  – de viaţă

 

tu – Lup-Dragonul

stăpân pe tot zvonul :

iarăşi tu vei scrie

peste orice glie

 

tot înainte

Lup fără Morminte :

adu  noi cuvinte

şi noi jurăminte

pentru Neamuri Sfinte

 

Lup şi Carte vor rămâne

Pământul de azi – de mâne

din nou vor supune

sub Vechea Minune

 

Neamurile-or spune

Izvor cu-albe spume

şi vor cerceta

unde-i Om – şi-o Stea

 

…aşa grăiesc bunii

bunii şi străbunii

şi Mumele lumii :

a Lupului stăpânire

Lumină-i făr’ de pieire

Cetate-n zidire

bună-a noast’ priire…

***

 

BIBLIA NOUĂ

 

o Lebădă zburată-n Galaxii

făcea – din nou – numai prostii :

stingea TREI STELE

alunga IELE

aducea Coşul de Nuiele

 

aşa că Şarpele-nţelept

a şerpuit întreg deşert

dindată a-nectat risipi :

din raze şi-a croit aripi

din bezne şi-a adus califi

(…cei plămădiţi din sfinte glifi…)

îngerilor – şuierând a glie

le-a pus pe cap o pălărie… :

Lebăda-au prins-o la mijloc

şi-au învăţat-o un alt joc… :

 

acum nu stinge – minunează

şi nu alungă – ci creează

iar crima deveni poveste

despre… „o varză-ntre neveste…”

 

Biblie Nouă s-a-mplinit :

Cetate Nouă-au zugrăvit

în care LebădaREGINĂ

păstrată e pentru Grădină

***

 

MINTE MODERNĂ

 

cutie golită de

conserve – umplută – acum – cu

apă de ploaie

noetică (apă slinoasă şi

duhnitor sleită – din

şanţ) – şi – hodorogit

târâtă cu o

sfoară – cutia-vădană  – pe

zgrunţurosul caldarâm – de către un

cosmic – regalizat-legalizat

dement

 

asta e – hurducată – mintea mea

modernă – de

azi – fremătând în

ritm de

târâtură de Arcă (intim  – tainic şi

mizer) – lăturile gheţarilor de

mâine

***

 

 TOAMNĂ ÎNTÂRZIATĂ

                         

                            10 Nov. 2018

 

aceşti copaci semnau as’ vară că sunt „tei” :

ciorile – azi – mai linguşesc morman de beţe – câte vrei…

dac-ai cădea de la etaj în aste ţepe

doar pe Dracula bucura-vei :  te-ar pricepe !

 

atâta ceaţă-i tot dezbracă pe-osândiţi

că le-au rămas ciolane doar – orbite de zgâiţi…

e-o lume numai de pedepse pregătită

e-o lume ca un iad – dar fără plită…

 

…trec – singur – printre-aceste locuri de tortură

Călugăr al Urgiei – fără de tonsură :

plânşii – ori văicăriţii – demult sunt paralitici…

 

…eu – doar un vagabond târziu – fără de critici…

…atâta ceaţă curge – ca un fluviu

încât toţi zeii în vacanţă-s – sub Vezuviu…

***

 

CHIVĂRA DE POET

 

                       10 Nov. 2018

 

mi-am pus – cutezător trufaş – Chivăra de Poet

nu sunt imens – sunt cosmic ! – să-mi facă munţii-un portret !

călăresc peste zări alpine – peste zări marine

şi toţi mă recunosc – popoare sfinte  –  senine !

 

nimeni nu-ndrăzneşte să privescă-n ochi Fulgerul

nimeni nu cutează-a rosti – înjositor şi meschin – Numărul…!

sunt Prinţul Iubirii şi-al Binelui Făr de Răgaz

regatul meu de-aici are nume ciudat – de FANTAZ...

 

nici Graalul nu-ndrăzneşte  – nocturn – a scânteia

când ARMĂSARUL FANTAZ fulgeră fulgii de nea…

în lumea de stele-s – de rouă – palatele mele !

 

…cu Trei NuieleMumele Grele-alduiesc Cavaleri-Arzătorii – Cavaleri-Caravèle

Cântecul – Veşnic Cântecul năzuirilor Prinţului Sfânt

răzbeşte –  fanatic – între cete de-arhangheli : niciun fir de pământ!

***

 

CELE TREI LACRIMI

 

                 10 Nov. 2018

 

sunt – în lume

trei lacrimi : prima lacrimă  – cu dor – cu

nesfârşită – slăvită dorire – o

înghite (o – dulce pătimire!) – pe a doua… – …şi – deodată

deasupra a toate – îşi ia zborul o

Lebădă

 

în urmă – mereu – o lacrimă înghite (cu

lăcomie – cu

crâncenă – cu

avidă nestingere) – pe-a

doua – şi – astfel – se aprind – fără de

rând – incendiile

cosmice – dar nimeni şi

nimic nu-şi mai ia

zborul – din toiul

Nunţilor – de nimeni

dorite – de nimeni

închipuite şi prin nimic

pătimite

slăvite…

 

…văzând aceasta – Lebăda  se răstigneşte peste

neputinţele toate – şi

înghite o a treia

lacrimă (cea neplânsă de nimeni – dureros – încrâncenat ori

măcar vizibil) – şi – atunci

pe deasupra furiilor  – de neîmblânzit – ale

tuturor dezlănţuitelor

incendii cosmice – se lămureşte – regal – un

Lac de-Opal : Lacul de Visuri  – al

unei Lumi Celeilalte – de

Oglindiri Înalte

 

…în mijlocul Lacului – pluteşte sfânt – deasupra de

acum şi de-aici – Lebăda

Răstignirii : Lacul s-a fost născut – deci – din plânsul

tuturor zeilor

nerăstigniţi – neputincioşi să

stingă cosmicele

incendii : emfaticele

patimi fără de

lumi

***

 

DESCÂNTEC DE TOAMNĂ

 

diavoli de vânt

sinistru cânt :

foşnet de foi

moartea-i şuvoi

toţi meşterii cad

cu şindrili de brad…

 

Cartea-i în toi

Carte păgână

făr’ de vreo zână

 

delir de liră

morţii respiră :

respiră pulberi

inimi le spulberi

respiră sânge

cumpene frânge…

 

toamnă de vânăt

toamnă de scrâşnet

toamnă şi freamăt

al Lunii geamăt

moroi în screamăt…

al Lunii  geamăt stârneşte-n zare

de gheţi cuptoare

mii vrăjitoare :

cer ca pământ

mături de vânt

pe Frunză scrie

singură vie

frază zurlie :

 

„nu vede

nu crede

ucide stele :

mâinile mele

‘ ndrăcite-andrele

sorţii surcele…

 

sugrumă zei

azvârle chei

de-unde nu bei

în mări de ulei

astupă fântâni

în codrii bătrâni

uită de rime

închipuie crime :

un teatru hoinar

vopsit cu var

un teatru de-osânză

livida mea brânză…

 

un teatru pe pânză

doar ochi şi rânză :

gândeşte-un Hornar

(…boindu-l Homar…)

să-l ia în colţi

cutremură bolţi :

ghes de izvoare

păcură-n soare

dracul din doină

se face moină…

 

…vin iele din sus

lumina s-a dus…

…vin iele din zare

să fure izvoare…

***

 

 

ODATĂ PĂTRUNS ÎN CAMERA MEA

Continue reading „Adrian BOTEZ: Moartea – superb inumană (versuri)”