Puțin înainte de jumătatea veacului al XIX-lea Alexei Stepanovich Khomiakov publica lucrarea, ”Biserica este Una”. Această lucrare sistematiza și demonstra că Biserica este doar una și ea este cea Ortodoxă. Lucrarea a rămas ca punct de referință pentru toți cei care studiază istoria creștinismului și caută să înțeleagă esență lui. Pentru Ortodocși această lucrare ar trebui să fie lectură obligatorie. Această lucrare demonstrează, fără drept de apel, un adevăr pe care de fapt toți Ortodocși îl știu sau ar trebui să îl știe, că Biserica Ortodoxă este singura Biserică păstrătoare a întregului mesaj creștin, a Adevărului și singura care poate asigura mântuirea. Aceiași lucrare arată că în materie de creștinism nu există “adevăr” parțial, sau puncte de vedere cu merite egale; sau suntem în “adevăr”, sau nu suntem.

Alexei Stepanovich Khomiakov a trăit din 1804 până în 1860. El descindea dintr-o strălucită familie nobiliară rusă (“dvoreni”). Strălucită a fost acea familie prin contribuția membrilor ei, pe câmpuri de luptă, în cultură și artă. Dar mai ales o familie care în chip autentic trăia Ortodoxia. Tatăl lui Alexei Khomiakov era vestit pentru modul omenesc și creștinesc în care își trata țăranii de pe moșiile lui. Se pare că în casa tatălui lui Alexei Khomiakov a poposit chiar “Pelerinul Rus” în peregrinările sale și o emoționantă descriere se află în paginile acelei cărți despre acel popas. ”Pelerinul Rus” fiind o altă carte care ar trebui citită de către orice creștin Ortodox.

Alexei Khomiakov a studiat temeinic și, în același timp, a fost ofițer în armata Imperială. Pe câmpurile de lupta el s-a purtat admirabil în anii 1822-1828. După aceea, majoritatea vremii, a petrecut-o în conacul moșiei străbune. De acolo el a trimis, sub formă de “scrisori”, texte, adevărate cărți, privitoare la istoria Rusiei dar mai ales despre rolul Ortodoxiei.

Alexei Khomiakov a manifestat o totală neîncredere în “capitalism” și în “socialism”. El a considerat că aceste forme sunt inumane, degradante și aducătoare de dezastru. (După părerea mea istoria a confirmat această opinie). Pentru el esențial era “neamul” și formele lui de organizare tradiționale modelate și spiritualizate de Ortodoxie. În acest sens el a dat o importanță decisivă termenului de “sobornosti” (sobornicitate), însemnând “universalitate”, dar în dependență reciprocă a membrilor, în “comuniune”. Iar cea mai apropiată manifestare a acestui concept în societate el o afla în obștea sătească, în “sat”,”obshchina”. Gândirea lui a fost împărtășită de către filozoful istoriei Constantin Leontiev și de către Fiodor Dostoievski. Este interesant că acest model de gândire a fost “uitat” multă vreme și abea în ultimii ani (2008-2017) a fost reactualizat și, până la un punct, retrăit în Rusia. Alexei Khomiakov a trăit pe moșia să și s-a străduit cu dăruire pentru cei care îi erau dependenți. În timpul epidemiei de holeră, din 1860, Khomiakov a umblat din casă în casă, ajutând pe cei năpăstuiți și atunci a și contactat boala care i-a adus sfârșitul. Khomiakov a trăit plenar cele pe care le predica. Cum ziceam Alexei Khomiakov este autorul a mai multor lucrări (care, cu voia lui Dumnezeu, voi căuta să le prezint) dar cea mai importantă rămâne, ”Biserica este Una”. (După cunoștință mea, nu există o traducere românească a lucrării, dar ea poate fi accesată pe internet la google.com, Alexei Khomiakov, ”The Church is One.)

 

Lucrarea “Biserica este Una” este scrisă concis și cu o densitate care face ca fiecare frază să devină un postulat. Este foarte greu să “rezumi” această lucrare.

Primul capitol este intitulat,”Biserica este Una”. Aici autorul arată că Biserica este una, unul fiind Trupul lui Hristos care și este Biserica. Ea se manifestă, pe pământ, prin totalitatea credincioșilor (evident Ortodocși) uniți prin Duh.

Biserica este “împărțită” în cea “triumfătoare”, din Ceruri și cea “luptătoare”, a celor vii. Dar această “diviziune” este doar pentru oamenii trăind pe pământ, în veșnicie această diviziune nu există, Biserica cuprinzând pe cei care au fost, sunt și vor fi.

Apoi, în capitolul “Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească”, autorul demonstrează aceste “atribute” ale Bisericii care, din nou, îi dovedesc singularitatea și din nou dovedesc Ortodoxia ei.

În capitolul ,”Scripturile și Tradiția”, Khomiakov arată că “lucrarea” și” tradiția” premerg “scripturile” dar că toate trei sunt în unitate fiind inspirate de același Duh Sfânt. Khomiakov arată apoi limpede că cel care ar respinge una dintre aceste trei (lucrări, tradiție sau scripturi) s-ar așeza pe sine dement “judecător” al Duhului Sfânt și ar comite un păcat de moarte. Căci, spune el, Ortodoxia nu este un exercițiu intelectual, este o trăire vie și personală.

Sfânta Tradiție reprezintă învățăturile care la început nu au fost scrise, ci transmise prin viu grai. Mai târziu ele au fost scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe. Mai pe înțelesul “sectarilor”, între Tradiție și Scripturi este aceiași relație ca între cel nou născut și certificatul său de naștere. Ca să existe un “înscris” al nașterii, mai întâi trebuie să fie un nou născut. În semeția lor prostească ,,sectarii” au ajuns să nege Tradiția, recunoscând doar Sfânta Scriptură, ”aberația ‘Sola Scriptura”! Dar și tradiția are un început și în fapt ei au creat o nouă tradiție, o tradiție săracă, rătăcită, rău înțeleasă. În loc să respecte Tradiția instituită de Apostoli și de către Sfinții Părinti ei accepta aberațiile blasfemice ale lui Martin Luther și ale penibililor lui urmași. A corecta lucrarea Sfantului Duh, făcută în Tradiție, este o hulă nebună și dovada de mândrie demonică. Vai de capul acestor “sectari” osândiți la pierderea și a acestei lumi și a celei care va să vină. Ca așa este, că lipsiți de povața Sfintei Tradiții, deci de lucrarea Sfântului Duh, ”sectari” nu se pot adânci decât din rău în mai rău, ne este dovedit de mulțimea, în continuă creștere, a acestor “secte” prostești, una mai anapoda și mai aproape de demonism decât alta.

În “Mărturisirea”, autorul arată că aceasta se face prin rugăciune și trăire a preceptelor recomandate de Biserica, repet din nou, Ortodoxă, singura adevărată.

În “crezul” Khomiakov arată că mărturisirea de credință, ”Crezul” niceo-constaninopolitan, este o revelație divină și orice adaus, substragere sau omisie, îl așează pe cel care ar cuteza să o facă în “anathema”, lepădare din Biserica și alăturarea cu necuratul.

 

În “Biserica și Tainele ei” Khomiakov arată că Biserica nu este simplă adunare a credincioșilor, ea este Duhul Sfânt și Tainele care se găsesc în Ea. Fără ele nici măcar nu putem vorbi de Biserică. Forma vizibilă a Bisericii sunt Tainele, iar cea spirituală: Credința, Nădejdea și Dragostea.

În “Credință, Viață și Unitatea Bisericii” din nou Khomiakov insistă că manifestarea “exterioară” este unitatea în “taine”, iar cea interioară unitatea în Duh. (“Într-un Duh să mărturisim’).

În”Mântuirea”, în mod emoționant Khomiakov vorbește despre legătura obligatorie între credincioși (iarăși repet, doar cei Ortodocși) și capacitatea de a purta poverile unul altuia, până am ajunge la “măsura lui Hristos”.

În final autorul arată că Ortodoxia nu este o “naționalitate”, deși se manifestă în “neamuri”, ci o “cale” . Iar unitatea ei monolitică, în dogme și în Taine, unitate păstrată de-a-lungul a două mii de ani artă, din nou, că este singura cale.

Lucrarea este scrisă cu patos și într-o formă care emoționează și inspiră. În privința “Mântuirii” Alexei Khomiakov spune că, în final, va rămâne doar Dragostea. Credința, care este încredințarea asupra celor nevăzute, va deveni cunoaștere “față către față”, ”nădejdea” va deveni bucurie nesfârșită, dar Dragostea va continua să crească în infinit, din Lumină în Lumina.

Mai mult nu se poate spune.

Să mulțumim lui Dumnezeu cu umilință pentru privilegiul de a fi Ortodocși, membrii ai singurei mântuitoare, ”una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

3 decembrie, 2018